FUNDAMENTELE ŞTIINŢIFICE ALE HANDBALULUI

ANUL II – sem. I

CURSUL 3

TEHNICA JOCULUI DE HANDBAL

DESCRIEREA ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR TEHNICE DE BAZĂ

A) POZIŢIA FUNDAMENTALĂ

 Poziţia fundamentală în atac

Este caracteristică fazei a IV-a a atacului, face parte din categoria poziţiilor
înalte sau medii şi diferită pentru sportivii de 9 m şi cei de 6 m.

 Poziţia fundamentală pentru jucătorii de 9 m

Descriere
Sportivul, orientat cu faţa spre poarta adversă, repartizează greutatea corpului
în mod egal pe ambele picioare. Piciorul opus braţului de aruncare, uşor îndoit din
articulaţia genunchiului, calcă pe toată talpa în timp ce piciorul din spate, îndoit din
articulaţia genunchiului şi orientat uşor spre exterior, ia contact cu solul pe vârf.
Trunchiul este uşor înclinat şi spatele rotund, braţele uşor îndoite din articulaţia
cotului şi orientate în afară, palmele orientate în faţă cu degetele răsfirate şi relaxate,
iar degetele mari orientate uşor înăuntru pentru a forma o cupă la nivelul pieptului
(fig. 3.1a, 3.1b).

Fig. 3.1a. Poziţia fundamentală Fig. 3.1b. Poziţia fundamentală

pentru atac pentru atac
 Greşeli
- picioarele prea puţin depărtate;
- palmele orientate de sus în jos sau ţinute paralel;
- braţele mult prea întinse în faţă sau prea mult îndoite din articulaţia cotului;
- coatele insuficient orientate spre exterior;
- spatele drept.

 Poziţia fundamentală pentru jucătorii de 6 m

Descriere
Sportivul are umărul opus braţului de aruncare orientat spre poartă, picioarele
depărtate la lăţimea umerilor şi greutatea uniform repartizată pe ambele picioare,
genunchii mai mult îndoiţi, trunchiul uşor înclinat, spatele rotund.
Braţele sunt îndoite din articulaţia cotului, palmele orientate de jos în sus, iar
privirea orientată permanent spre jucătorul cu mingea.
Greşeli
- aşezarea jucătorului cu spatele la poartă;
- lăsarea braţelor în jos;
- poziţie prea înaltă;
- neatenţie la coechipierul care are mingea.

 Poziţia fundamentală în apărare

Este caracteristică fazei a IV-a a apărării, intră în categoria poziţiilor joase şi
oferă sportivilor posibilitatea de a se deplasa rapid şi eficient pe toate direcţiile dorite.

Descriere
Sportivul va adopta o poziţie echilibrată, cu picioarele depărtate şi orientate
aproape pe aceeaşi linie, genunchii mult îndoiţi, trunchiul la verticală, braţele uşor
îndoite şi orientate în lateral (fig. 3.2).

Fig. 3.2. Poziţia fundamentală în

apărare
 Greşeli
- greutatea inegal repartizată pe picioare;
- picioarele întinse şi prea depărtate;
- braţele lăsate jos pe lângă coapse.

B) MIŞCAREA ÎN TEREN
Mişcarea în teren se referă la toate formele de deplasare a sportivilor în teren
pentru rezolvarea acţiunilor tactice apărute în timpul jocului bilateral. Mişcarea în
teren cuprinde:
 Alergarea lansată
Descriere
Poziţia trunchiului este uşor înclinată, iar capul se află în prelungirea acestuia.
Contactul cu solul se face numai pe pingea, pasul este mai lung, iar braţele sunt
mişcate simetric angrenând în această mişcare doar umerii nu şi trunchiul.
Greşeli
- trunchiul prea mult aplecat în faţă;
- contactul cu solul se face pe toată talpa;
- răsucirea trunchiului după mişcarea braţelor.
 Alergarea cu spatele
Descriere
În timpul alergării cu spatele, piciorul de sprijin se întinde brusc proiectând
masa corpului spre înapoi, în timp ce piciorul pendulat, îndoit din articulaţia
genunchiului, se duce către înapoi luând contact cu solul pe vârf.
Trunchiul este uşor aplecat spre înapoi, iar braţele se mişcă pe lângă corp şi
ajută la menţinerea echilibrului.
Greşeli
- alergare pe toată talpa;
- ridicarea insuficientă a călcâielor, ceea ce duce la împiedicare şi cădere;
- înclinarea trunchiului prea mult spre înapoi.

 Alergarea cu schimbare de direcţie

a) Schimbare simplă de direcţie
Descriere
Sportivul, aflat pe loc sau în deplasare, aşează piciorul opus direcţiei în care
urmează să se deplaseze, oblic lateral, înclinând şi trunchiul în această direcţie.
Piciorul din faţă este întins energic şi scurt spre direcţia în care urmează să se
deplaseze, demarcându-se astfel de adversarul direct.
b) Schimbare dublă de direcţie
Descriere
Sportivul execută schimbare simplă de direcţie, după care efectuează un pas
mic oblic lateral pe partea opusă urmat de o pornire energică spre direcţia primului
pas executat oblic. Acţiunea piciorului este însoţită şi de mişcarea trunchiului pentru
a duce în eroare adversarul.
 Greşeli
- schimbările de direcţie sunt efectuate prea aproape de adversar;
- mişcările nu sunt convingătoare;
- plecările în partea opusă sunt prea lente.

 Deplasarea laterală
Descriere
Sportivul aflat în poziţie fundamentală, mută prima dată piciorul aflat pe partea
direcţiei de deplasare după care îl apropie pe cel de-al doilea, timp în care braţele sunt
menţinute lateral.
Deplasarea picioarelor se face printr-o ridicare uşoară a acestora de pe sol şi
aşezarea lor unul lângă celălalt.
Greşeli
- deplasarea pe semicerc se face cu pas încrucişat în loc de pas adăugat;
- deplasarea cu paşi mari şi prea lentă.

 Opririle
a) Oprirea într-un timp
Descriere
Oprirea poate fi executată atunci când sportivul se află în alergare de viteză
medie, printr-o uşoară săritură pe ambele picioare, unul înaintea celuilalt. Piciorul din
faţă, în contact puternic cu solul frânează, ceea ce face ca trunchiul să fie dus puţin în
faţă. Pentru reechilibrarea trunchiului, centrul de greutate trebuie să rămână înapoia
tălpilor.

b) Oprirea în doi timpi

Descriere
Atunci când sportivul are o viteză prea mare de deplasare, iar oprirea într-un
singur timp nu este posibilă se trece la oprirea în doi timpi. În această situaţie,
sportivul foloseşte cel de-al doilea picior care ia contact cu solul după ce la depăşit pe
primul, moment ce reprezintă al doilea timp al opririi.
Greşeli
- genunchii nu sunt suficient îndoiţi;
- alunecarea piciorului din faţă, ceea ce duce la pierderea echilibrului.

 Întoarcerile
Descriere
După oprire, greutatea corpului trece pe piciorul din spate care este mult îndoit.
Dacă la oprire piciorul drept a fost aşezat în faţă, atunci întoarcerea se face spre
stânga. Odată cu întoarcerea, piciorul din faţă pendulează înainte, trunchiul este
înclinat în faţă, iar sportivul continuă alergarea.
Întoarcerile de 45˚ sunt executate din deplasare, fără opriri.
Greşeli
- pierderea echilibrului în momentul întoarcerii;
- greutatea corpului nu este trecută pe piciorul din spate.
  Săriturile
a) Săritura de pe loc
Descriere
Sportivul aflat în poziţie fundamentală, execută o îndoire accentuată a
genunchilor, urmată de o împingere cu ambele picioare în sol şi o mişcare energică a
braţelor înainte în sus, corpul fiind săltat în aer. La aterizare, genunchii sunt îndoiţi
progresiv pentru a amortiza şocul care este direct proporţional cu greutatea corpului.
Greşeli
- braţele nu ajută ridicarea corpului;
- aterizarea este pe toată talpa.
b) Săritura cu elan de 1-3 paşi
Descriere
Sportivul execută un elan de 1-3 paşi, cu sau fără minge, iar la ultimul pas
piciorul de bătaie rulează pe toată talpa. Desprinderea pe verticală este asemănătoare
cu cea de la săritura de pe loc. Aterizarea se face pe piciorul de bătaie sau pe ambele
picioare.
Greşeli
- îndoirea insuficientă a articulaţiei genunchiului;
- ultimul pas prea lung;
- aterizarea pe călcâie sau pe toată talpa.
c) Săritura din alergare – presupune două moduri de execuţie:
 c1) Săritura din alergare cu bătaie pe un picior
Descriere
Din alergare, sportivul execută un pas mai lung cu piciorul de bătaie simultan
cu coborârea centrului de greutate şi, rulând pe toată talpa, îl întinde împingând
corpul pe verticală. Celălalt picior ajută înălţarea prin avântul dat de genunchi către
înainte şi puţin lateral, concomitent cu întinderea trunchiului. Aterizarea se face pe
piciorul de bătaie.
 c2) Săritura din alergare cu bătaie pe ambele picioare
Descriere
Tehnica desprinderii este identică cu cea de la săritura de pe loc, iar aterizarea
se face pe ambele picioare.
Greşeli
- nu se coboară suficient de mult centrul de greutate, atunci când piciorul de
bătaie ia contact cu solul;
- braţele nu ajută suficient la elan;
- aterizarea este prea rigidă.