Şi-a luat numele de la mijlocul didactic (un cub) prin care vehiculează sarcinile către elevi. Ea
reprezintă o modalitate de predare-învățare ce valorifică resursele elevilor de participare
conștientă la descoperirea cunoștințelor și a relațiilor dintre acestea. Este una dintre metodele cel
mai clar consacrate dezvoltării gândirii critice. Structurarea învățării pe baza rezolvării celor șase
sarcini (corespunzătoare celor șase fețe ale cubului) provoacă elevii în principiu pe întregul traseu
al nivelurilor cognitive propuse de Bloom, în cadrul taxonomiei sale. Metoda este utilizată atunci
când dorim să aflăm cât mai multe informații despre un fenomen, o teorie ş.a., privindu-le pe
acestea din diverse puncte de vedere .
        Cum se aplică această metodă?
     Profesorul pregătește un cub din carton pe ale cărui șase fețe înscrie șase sarcini: descrie,
compară, asociază, analizează, aplică, argumentează. Dacă își proiectează lecția pe baza acestei
tehnici, are posibilitatea de a o utiliza fie frontal (prezintă o fată a cubului, citește sarcina și
dezbat; cu întreaga clasă), fie individual (întorcând o față a cubului și propunându-le elevilor
sarcina ca o activitate independentă) sau poate grupa elevii în perechi sau echipe de 4-5 fiecare
primind spre rezolvare una dintre cele șase sarcini. Din raportarea pe care o face fiecare echipă,
se construiește, de fapt, un sens comun al învățării. 

Abordarea conținutului de studiat se poate face, pe de o parte, într-o ordine de complexitate a

sarcinilor ce reia traseul firesc al producerii cunoașterii științifice astfel:
1.    descrie - elevii îndeplinesc această sarcină cercetând cum arată, ce caracteristici are obiectul
de studiat;
2.     compară - determină elevii să sesizeze asemănări și deosebiri (cu ce/cine se aseamănă şi de
cine/ce diferă?);
3.     asociază - elevii răspund la această provocare căutând analogii, corelații cu alte experiențe
sau fenomene; întrebarea de sprijin ar putea fi : „La ce ne gândim când vorbim despre... ? ” ;
4.     analizează - face trimitere la menționarea și „disecarea” elementelor componente  : „Din ce
e făcut?”, „Ce conține?”, „Ce etape cuprinde desfășurarea sa?” ;
5.     aplică - „Cum poate fi folosit(ă)?”, „Ce putem face cu... ? ”, „Ce utilizare are ? ''
6.     argumentează (pro sau contra) - „E bine să folosim...?”, „E bun sau rău ? '' „Periculos sau
nu?”, „De ce?”.1  
 
Ca încheiere firească a demersului, se consideră necesară o evaluare rapidă printr-un test care
să conțină sarcini din cei șase itemi sugerați de fețele cubului . 
  Ordinea de mai sus nu este fixă. Același conținut poate fi abordat și aleatoriu, în ordinea în care
fețele cubului apar, după ce acesta a fost rostogolit pe catedră.
  Metoda se dovedește, ca și celelalte, virtuți formative focalizate tot în direcțiile :

 activizare a elevului și conștientizare

 inițiere în argumentare rațională
 capacitate de a colabora, a dialoga constructiv
 a-și asuma sarcini în grup

1
   Moise Constantin , Seghedin Elena  Metodele de învățământ. In C. Cucoș ( coord. ), Psihopedagogie pentru
examenele de definitivare și grade didactice , Polirom 2009 , pag . 380
  formare atât în plan intelectual, cât și social 2

2
Ibidem, p.381