Programarea Controlerelor Germane VIPA Si SIMATIC

2.
4 PROGRAMAREA CONTROLERELOR MODULARE VIPA ŞI SIMATIC 143
Crearea / deschiderea unui proiect nou sau a unui subproiect
Selectarea modulelor necesare şi configurarea controlerului
Editarea tabelului de simboluri şi adrese a intrărilor – ieşirilor globale
Selectarea blocurilor necesare şi programarea lor
Testarea programului elaborat în regimul OffLine
Introducerea programului în controlerul real şi testarea în regim

OnLine
Monitorizarea şi modificarea variabilelor şi adreselor
2.4 Programarea controlerelor modulare VIPA şi SIMATIC
2.4.1 Principii fundamentale şi etape principale
Toate controlerele modulare sunt concepute pentru a fi dirijate de 2 programe:

1) programul de exploatare (de sistem), instalat de uzina producătoare;
2) programul utilizatorului (de automatizare propriu zisă), elaborat şi introdus în
controlere de utilizator în conformitate cu cerinţele individuale ale obiectului său
de automatizare.
Programul de exploatare asigură pornirea, oprirea, diagnosticarea
controlerului, gestionarea memoriei şi comunicarea lui cu toate componentele
interioare sau exterioare, apelarea şi dirijarea generală a programului utilizatorului.
Una din funcţiile principale ale acestei dirijări o constituie funcţionare ciclică a
programului utilizatorului, ceea ce şi asigură comanda automată a obiectului de
automatizare în timp real.
Programul utilizatorului poate să necesite foarte multe funcţii de
automatizare, atât tipice, cât şi speciale. Pentru simplificarea elaborării acestui
program şi utilizarea în masă a controlerelor, companiile producătoare au studiat la
maximum funcţiile diferitor sisteme de automatizare, divizându-le în funcţii
144 2.4 PROGRAMAREA CONTROLERELOR MODULARE VIPA ŞI SIMATIC

OnLine
standardizate relativ simple cu utilizare în masă şi funcţii speciale complexe cu o

utilizare mult mai îngustă. Pentru ambele grupe de funcţii aceste companii au
elaborat blocuri standardizate virtuale, introducându-le în softurile de
programare ale controlerelor. Ca urmare, aceste blocuri pot servi pentru utilizator
ca module de creare a programului de automatizare, ceea ce uşurează şi urhentează
elaborarea acestui program. Pentru aceasta s-au propus, de asemenea, şi limbaje
standardizate relativ simple de programare (LAD; FBD şi STL), despre care s-a
menţionat în paragraful 2.1. În prezent un astfel de concept modular de programare
este considerat pentru instalaţiile industriale complexe ca concept optim, deoarece
el asigură nu numai programarea, ci şi proiectarea sau modernizarea rapidă şi
efectivă a întregului sistem de automatizare.
Controlerele modulare germane VIPA şi SIMATIC S7 au la bază aceste
principii generale şi limbaje de programare, sunt compatibile în ceea ce priveşte
programarea, cu toate că softurile lor - WinPLC 7 şi STEP 7, precum şi funcţiile
realizate, sunt diferite. Cu ajutorul acestor softuri la calculator se proiectează şi se
programează mai întâi un sistem virtual de automatizare, care să realizeze toate
cerinţele necesare utilizatorului. Apoi programul de automatizare şi structura
blocurilor lui se introduc prin cablu în memoria procesoarelor centrale CPU a
controlerelor reale, care conţin aceleaşi componente. Însă este prevăzut, de
2.4 PROGRAMAREA CONTROLERELOR MODULARE VIPA ŞI SIMATIC 145

OnLine
asemenea, şi un concept invers - de programare a blocurilor deja existente ale

controlerelor reale.
Însă înainte de programare este necesar un studiu minuţios al obiectului de
automatizare şi o identificare a tuturor cerinţelor acestuia – tehnologice,
constructive, electromecanice, de comandă, reglare, măsurare, protecţie,
semnalizare, comunicare şi dispecerizare. În particular, acest studiu prevede :
- identificarea tuturor elementelor de măsurare (traductoarelor), execuţie
(motoarelor, pompelor, supapelor) şi comunicare în reţea, panourilor de comandă,
dispozitivelor de protecţie, securitate şi semnalizare, precum şi a locurilor de
amplasare ale acestora;
- identificarea tuturor intrărilor şi ieşirilor ale acestora;
- alcătuirea unor scheme simplificate tehnologice, cinematice, electrice, de
automatizare şi studierea principiilor de funcţionare ale lor;
- analiza comparativă şi alegerea tipului controlerelor programabile,
modulelor acestora, panourilor de comandă ale operatorului, principiilor de
utilizare şi programare ale acestora;
- elaborarea unui concept general de automatizare.
În figura 2.84 este indicată consecutivitatea etapelor (fazelor) principale de
proiectare şi programare computerizată a sistemelor de automatizare cu controlere

OnLine
VIPA şi SIMATIC S7 cu ajutorul softurilor speciale WinPLC 7 VIPA sau STEP 7

SIEMENS. Aceste companii au elaborat mai multe versiuni de softuri respective,
însă ele sunt compatibile între ele.

OnLine
Studiul şi identificarea cerinţelor obiectului de automatizare
Selectarea echipamentelor necesare şi configurarea controlerului

OnLine

OnLine
Fig. 2.84. Consecutivitatea etapelor principale de proiectare şi programare

computerizată a sistemelor de automatizare cu controlere VIPA şi SIMATIC
După deschiderea softului respectiv, proiectarea începe cu definirea unui
proiect nou, sau deschiderea unui proiect deja elaborat şi stocat, în care se
memorizează toate datele, referitoare la un sistem de automatizare. Un proiect
poate să includă unul sau mai multe subproiecte, utilizate cu mai multe controlere.
După deschiderea unui proiect nou în programul STEP 7, de exemplu S7 Pro2, se
recomandă de utilizat o structură ierarhică tipică a lui, în care controlerul, numit
Staţie (Station) este urmat de CPU al lui şi de mapa S7 Program, în care sunt
incluse 2 mape (la început goale) - Sources şi Blocks (fig.2.85). Această structură
se elaborează prin opţiunile meniului Insert. Ea se plasează în partea stângă, fiind
mai îngustă decât zona de lucru din partea dreaptă, unde urmează să fie create şi
introduse mai târziu blocurile de program.

OnLine
Fig. 2.85. Structura ierarhică a unui proiect în programul STEP 7
Următoarea fază de proiectare constă în alegerea echipamentelor principale şi

a modulelor lor. Această fază este numită configurare echipamentală a
controlerului (Hardware Configuration). Evident, că alegerea controlerului şi a
modulelor lui, poate fi făcută numai pe baza studiului obiectului de automatizare
cu toate aspectele lui, menţionate mai sus. Această alegere se efectuează apelând
catalogul (biblioteca) cu toate echipamentele ei disponibile. Ea începe cu blocul de
alimentare PS307, procesorul central CPU, locul trei fiind rezervat unui modul de
interfaţă IM, care leagă o casetă centrală (0 Universal Rack–UR) cu una sau câteva
casete subordonate CPU (fig. 2.86). Apoi se aleg modulele de intrare / ieşire
discrete şi analogice. Elementele selectate sunt introduse automat într-un tabel .

OnLine
Fig. 2.86. Procedeul de selectare a echipamentelor controlerului din catalog
Configurarea controlerului prevede, de asemenea, şi configurarea reţelei, în caz

dacă se utilizează un controler principal (Master) cu un procesor central CPU xxx-
DP, care dirijează prin reţea, de exemplu PROFIBUS, alte controlere periferice
(Slave), de exemplu controlerele combinate de tipul ET 200 (fig. 2.87) .

OnLine
Fig. 2.87. Procedeul de configurare a reţelei PROFIBUS cu CPU 414 DP şi ET 200


OnLine
Elaborarea şi programarea sistemului de automatizare începe de fapt cu

editarea tabelului de simboluri şi adrese ale tuturor intrărilor şi ieşirilor globale,
utilizate ca date de toate blocurile programului. Intrările-ieşirile, utilizate numai de
anumite blocuri funcţionale, se numesc locale. Dintre date fac parte taimerele şi
blocurile de date. Fiecare simbol trebuie să fie univoc şi să nu depăşească 24 de
caractere. Adresa lui trebuie să corespundă diapazonului, indicat automat în tabelul
de configurare a modulelor. Statutul şi comentariile sunt facultative (fig. 2.88).

OnLine
Fig. 2.88. Exemplu de tabel de simboluri şi adrese ale intrărilor-ieşirilor globale

Tipul datelor fiecărui simbol, indicat în acest tabel, are o însemnătate
deosebită, deoarece reprezintă caracteristica principală a lor. În funcţie de acest tip
softul îi rezervează automat o anumită capacitate de memorie pentru stocare.
Există, evident, mai multe tipuri de date : continue (analogice) şi discrete (logice
şi digitale); constante şi variabile în timp; globale şi locale; temporare şi statice;
întregi şi fracţionare.
Softurile WinPLC 7 şi STEP 7 definesc aceste date în felul următor:
 Logice de 1 bit ( de tip BOOL), specificate împreună cu octetul (baitul)
din care fac parte, de exemplu : I1.5 – bitul 5 al octetului de intrare 1;
 Digitale de 8 biţi (1 Octet sau 1 BYTE), adresate cu litera B în plus, de
exemplu : IB 3 – baitul de intrare 3 ; QB 17 – octetul de ieşire 17;
 Digitale de 16 biţi (de tip WORD), adresele cărora sunt specificate prin
litera W şi numărul octetului inferior : IW 5 – cuvânt de intrare din octeţii 5
şi 6 ; QW 20– cuvânt de ieşire din octeţii 20 şi 21;
 Digitale de 32 biţi (de tip DWORD), adresele cărora sunt specificate prin
DW şi numărul octetului inferior : IDW 7 – cuvânt de intrare din 4 octeţi:
7,,8,9,10; QDW 25 – cuvânt de ieşire din 4 octeţi : 25, 26, 27, 28;

OnLine
 Analogice de 16 biţi (de tip INT – întregi) (Semnalele analogice sunt

transformate în semnale digitale de 16 biţi de către modulele analogice de
intrare, în care ultimul bit indică semnul : 0–pozitiv ; 1- negativ ;
 Analogice de 32 de biţi (de tip DINT), utilizate pentru mărimi mari;
 Numere binar-zecimale (BCD – 000...999), specificate prin tipul CHAR şi
cuvinte de 16 biţi, dintre care ultimul indică semnul: 0 - pozitiv; 1 - negativ;
 Litere (A,B,C...) şi alte caractere de 1 octet, specificate prin tipul CHAR;
 Numere fracţionare (de tip REAL) de 32 biţi cu punct zecimal flotant şi
cu reprezentare exponenţială ;
 Temporizări ale taimerelor S5TIME sau S5T cu diferite unităţi : ore (h),
minute (m), secunde (s), milisecunde (ms) şi adresare prin cuvinte WORD;
 Intervale de timp - TIME cu aceleaşi unităţi de măsură şi adresare DW;
 Intervale zilnice de timp – TIME OF DAY (în 24 de ore).
În standardul german intrările se notează prin E, EB, EW, ED, iar ieşirile –
prin A, AB, AW, AD, fiind anticipate de litera P, de exemplu PEW, în cazul
intrărilor-ieşirilor periferice. Taimerele şi contoarele se notează corespunzător prin
T şi C, iar încărcarea (load) datelor locale – prin L. Identificarea tuturor mărimilor
variabile locale se face cu un simbol unic - #, care anticipează valoarea mărimii
respective. Exemple de notare a unor tipuri şi valori de date variabile locale :

OnLine
 BOOL – FALSE (stare 0), sau TRUE (stare 1);

 BYTE – B#16#00...B#16#FF (LB#16#10 – număr hexazecimal de 8
biţi);
 WORD – W#16#0000...W#16#FFFF (LW#16#1001- număr de 16 biţi);
 DWORD–DW#16#00000000...DW#16#FFFFFFFF – numere de 32 de biţi;
 DINT – L# -2 147 483 648...L#+2 147 483 648;
 S5TIME – S5T#3s ; S5T#3h12m24s;
 TIME – T#7d12h24m30s;
Toate datele de mai mulţi biţi reprezintă de fapt nişte blocuri de date, cu care
operează toate procesoarele centrale. Celulele de memorie, care le stochează, se
numesc blocuri de date (Data blocks–DB). Există şi alte blocuri de date, care
îndeplinesc diferite funcţii, de exemplu blocurile funcţionale cu funcţii speciale .
Controlerele VIPA şi SIMATIC S7 însă folosesc blocurile de date ca elemente de
program, definind următoarele blocuri de program (fig.2.89, tab. 2.3 -2.5):
 Blocuri cu date constante (Function–FCN) ale utilizatorului (N - numărul
blocurilor) – blocuri, datele cărora nu se memorizează după executarea lor;
 Blocuri funcţionale (Function Blocks-FBN) ale utilizatorului, destinate
pentru programarea datelor (mărimilor) variabile ;

OnLine
 Blocuri de date (Data Blocks–DBN) – blocuri exemplare (instance) sau

locale - pentru memorizarea datelor unui singur bloc FB) şi globale
(multiinstance) - pentru memorizarea variabilelor mai multor blocuri;
 Blocuri se funcţii (FC) şi blocuri funcţionale (FB N) standardizate – de
temporizare, comparare, decalare, conversie, transferare de date şi de prelucrare
a tabelelor, care intră în componenţa programului de exploatare al controlerului
şi care pot fi numai apelate de utilizator în caz de necesitate;
 Blocuri de funcţii standardizate de sistem (SFC) şi blocuri standardizate
de sistem (SFB) pentru copiere şi lucru cu blocuri de date, controlul
programului, gestionarea taimerului, timpului, alarmelor după orar şi
temporizate, erorilor sincrone şi asincrone, periferiei decentralizate şi a reţelei
PROFINET, diagnosticarea sistemului, actualizarea memoriei şi a câmpului de
biţi, adresarea modulelor şi alte funcţii, care pot fi apelate în caz de necesitate;
 Blocuri organizaţionale (Organization Blocks - OBN) - blocuri de interfaţă
între programul de exploatare al controlerului şi programul utilizatorului, care
asigură ordinea de desfăşurarea instrucţiunilor şi regimurilor programului
(pornirea, întreruperea, funcţionarea ciclică, gestionarea erorilor şi alarmelor);

OnLine
Blocuri de program
Create de utilizator Standardizate şi apelate de utilizator
Blocuri Blocuri Blocuri Blocuri Blocuri Blocuri

cu date funcţion de date cu date de funcţii de
constante ale (DB) constante de sistem interfaţă
(FC) (FB) (FC) şi (SFC) şi sau
funcţionale funcţiona organizaţi
standardiza le de onale
Fig. 2.89. Clasificarea te sistem (OB)
blocurilor de program (FB) (SFB)
Funcţiile blocurilor standardizate FC şi FB Tabelul 2.3


OnLine
N/o Denumirea funcţiei Numărul blocurilor

1. Temporizări ale valorilor memorizate şi alarmelor FC 80;FB 81–FB 82
2. Transfer de date şi repartizare a datelor în tabel FC 81; FB 86;
3. Setarea şi resetarea memoriei şi ieşirilor directe FC 82 - FC 83;
FC100 – FC 101
4. Operaţii aritmetice FC 102;
5. Funcţii diferite cu tabele de date FC 83- FC91;
FC 103 – FC 104
6. Conversii diferite de date, inclusiv de calibrare a FC 93 – FC 99;
semnalelor analogice de la intrarea modulelor FC 105 – FC 106;
7. Decalarea fazei datelor FB 80;
8. Compararea datelor tabelelor FB 83 – FB 84;
9. Reglarea proporţional –integral - diferenţială PID FB 41 - FB 43;
10. Regulator continuu / discret PID de temperatură FB 58 - FB 59;
Funcţiile blocurilor standardizate de sistem SFC , SFB Tabelul 2.4

N/o Denumirea funcţiei Numărul blocurilor
1. Gestionarea taimerului şi a timpului SFC 0 – SFC 4; SFC 48;

OnLine
de funcţionare SFC 100 - SFC 101;

2. Adresarea modulelor SFC 5; SFC 49 – SFC 50;
3. Diagnosticarea generală a sistemului SFC 6; SFC 51- SFC 52;
SFC 78; SFC 87;SFC 103;
4. Gestionarea periferiei decentralizate SFC 7; SFC 11- SFC 15;
5. Copierea unei zone de memorie sau SFC 20;
a unei mărimi variabile SFC 81;
6. Instalarea unui câmp de biţi SFC 21;
7. Crearea, ştergerea, testarea, citirea, SFC 22 – SFC 25; SFC 44;
Înscrierea blocurilor de date (DB) SFC 82 – SFC 95;
8. Actualizarea memoriei şi a câmpului de SFC 26 – SFC 27; SFC 79-
biţi SFC 80; SFB 32;
9. Gestionarea alarmelor după orar şi SFC 28 – SFC 31;
temporizate SFC 32 – SFC 34;
10. Gestionarea erorilor sincrone şi asincrone SFC 36 – SFC 38;
SFC 39 – SFC 42;
11. Comanda generală a sistemului SFC 35; SFC 43; SFC 46 –
SFC 47; SFC 104;
12. Transferul şi înscrierea parametrilor SFC 54-SFC 59; SFC 102;

OnLine
SFB 81;
13. Gestionarea reţelei PROFINET SFC 112 - SFC 114;
SFB 20 –SFB 23;
Funcţiile blocurilor organizaţionale Tabelul 2.5

N/o Denumirea funcţiei Numărul blocului
1, Funcţionarea ciclică a programului OB 1
2. Gestionarea alarmelor după orar OB 10 –OB 17;
Gestionarea
3. alarmelor temporizate OB 20 – OB 23;
4. Alarme ciclice OB 30 – OB 38;
5. Alarme ale procesului tehnologic OB 40 – OB47;
6. Alarma unei stări OB 55;
6. Alarme de punere în funcţiune OB 56;
7. Alarme specifice de fabricare OB 57;
8. Alarme multiprocesoare OB 60;
9. Alarme de sincronizare OB 61 – OB 64;
10. Alarmă de sincronizare tehnologică OB 65;
11. Alarme în dispozitive periferice OB 70;
12. Alarme ale procesorului central OB 72;

OnLine
CPU
13. Eroare de comunicare OB 73;
14. Eroare de timp OB 80;
15. Eroare de alimentare OB 81;
16. Eroare de diagnosticare OB 82;
17. Eroare de deblocare OB 83;
18. Eroare hard CPU OB 84;
19. Eroare de executare a programului OB 85;
20. Eroare unui modul OB 86;
21. Eroare de comunicare în reţea OB 87:
22. Anulare de regim OB 88;
23. Comanda regimului START OB 100 – OB102;
24. Eroare de programare OB 121;
25. Eroare de acces la periferie OB 122:
Toate aceste blocuri standardizate sunt incluse în catalogul softului de

programare. Descrierea detaliată a lor, inclusiv notarea generală, destinaţia
intrărilor şi ieşirilor formalizate, exemple de utilizare, sunt date în manualul
pachetului STEP 7. În exemplele care vor prezentate în continuare, vor fi utilizate

OnLine
şi descrise doar unele din aceste blocuri, inclusiv blocurile funcţionale

standardizate FB 41- FB 43 de reglare PID continuă şi discretă. Utilizatorul le
poate apela după necesitate în programul său de automatizare tehnologică, aplicând
la intrările formale parametri doriţi, însă nu poate schimba principiul lor de
funcţionare. Acest lucru uşurează substanţial programarea controlerului, permiţând
utilizatorului să programeze, prin blocuri relativ simple (FC, FB şi DB), doar
partea tehnologică a obiectului de automatizare, utilizând unul din limbajele simple
de programare – LAD, FBD, STL. Fiecare limbaj are redactorul său propriu, care
verifică totul. În caz de greşeli, afişare în culoare roşie, el nu permite salvarea
(stocarea) blocului în programul utilizatorului.
Crearea unui bloc al utilizatorului începe cu deschierea unui bloc gol prin
meniul de context, amplasând cursorul în partea dreaptă a zonei de lucru şi făcând
un clic pe butonul drept. În fereastra care apare, se alege blocul şi limbajul dorit,
care automat se plasează în zona de lucru alături de blocul principal OB1. Apoi
blocul gol al utilizatorului se deschide prin dublu clic pentru programare.
Fiecare bloc al utilizatorului este prevăzut cu un titlu şi poate să conţină unul
sau mai multe fragmente sau circuite (Network N) – părţi separate de program
pentru fiecare element de execuţie (bobină de contactor, electromagnet, marcator

OnLine
de memorie intermediară Mx). În figura 2.90, a este arătat un exemplu de bloc cu

funcţii constante FC şi un singur circuit în limbajul elementelor logice FBD, iar în
figura 2.90, b – un exemplu de bloc funcţional FB cu mărimi variabile, 4 circuite,
1 timer T6 cu temporizare la conectare S ODT şi în limbajul contactelor releelor
LAD. În caz de creare a unui bloc funcţional cu parametri formali de intrare-ieşire,
aceşti parametri trebuie definitivaţi mai întâi cu ajutorul unui tabel, amplasat în
partea de sus a ferestrei blocului. Pentru stocarea (memorizarea) datelor variabile
ale blocului FBN, trebuie de creat în mod analogic un bloc asociat (instance) de
date DBN. Dacă se apelează un bloc SFBN, el tot are nevoie de DBN.
După programarea tuturor blocurilor, ele se introduc în blocul principal OB1.

OnLine
a)
Fig. 2.90. Exemplu de bloc funcţional FB cu 4 noduri şi în limbajul LAD

2.4.2 Exemple de programare a controlerelor VIPA în programul WinPLC7

OnLine
2.4.2.1 Caracteristica generală a programului WinPLC7 V4
În momentul deschiderii programului WinPLC7 VIPA V4 se solicită alegerea

creării unui proiect nou sau deschiderii unui proiect (subproiect) deja creat.
Evident, că este prevăzută şi varianta alternativă de deschidere /creare a proiectului
prin meniul File şi opţiunile Open/Create project, din care rezultă fereastra de
selectare din figura 2.91. În caz de creare a proiectului nou, se apasă butonul
Новый проект, care solicită printr-o fereastră mică denumirea lui, de exemplu
TEST 1, care trebuie apoi salvată, de exemplu prin meniul File → Save as... .

OnLine


OnLine
Fig. 2.91.Fereastra de deschidere /creare a proiectului în programul WinPLC7 V4
Structura şi componenţa de bază (masa de lucru) a programului

WinPLC7 V4 – meniurile şi instrumentele principale (în partea de sus), proiectul
deschis TEST 1, subproiectele lui, conţinutul lor pe scurt şi butoanele
subprogramelor principale (în partea stângă), câmpul de lucru (în centru), catalogul
de elemente şi funcţii, panoul virtual de comandă START/STOP (în partea
dreaptă) ale acestui soft sunt prezentate în figura 2.92. Subprogramele
(Managerele) etapelor principale de proiectare în această versiune au, în
comparaţie cu versiunea precedentă, nume diferite şi simboluri mai mici - în forma
unor butoane, în particular :
 OB1 – subprogramul de deschidere a blocului organizaţional principal
OB1 – blocul de comandă şi funcţionare ciclică a programului, în care sunt
introduse toate blocurile şi funcţiile;
 - Список обьектов (Objects list) – lista obiectelor (blocurilor)
proiectului, deschiderea cărora se face prin clic pe butonul stâng, iar crearea şi
corectarea fiecărui bloc – prin clic pe butonul drept (de context) al maosului;

OnLine
 – Таблица обозначений (Simbol Table) - subprogramul de editare a

tabelului simbolurilor intrărilor şi ieşirilor (Symbolic Editor);
 - Состояние переменных (Status/Modify variable) - subprogramul de
monitorizare şi modificare a mărimilor (intrărilor) variabile();
 X – Список перекрестных ссылок ( Setup cross reference) – lista
(tabelul) referirilor prescurtate cu privire la orice adresă –în care bloc sau în care
funcţie este utilizată;
 - Моделирование шаблона PLC (PLC Mask-Simulation) –
simularea machetei ( şablonului) controlerului cu modulul central CPU şi
modulele de intrare-ieşire;
 - Глобальный буфер обмена (Global Clipboard) – copierea unui
bloc, nod sau rând STL în acest bufer (tampon) pentru introducere în alt proiect:
 - Taблица распределения (Assignment or Conection diagram) –
tabel de informare referitor la biţii, octeţii şi cuvintele de 16 biţi ale porturilor de
intrare-ieşire, celulelor de memorie, taimerelor, contoarelor, utilizate în program.

OnLine


OnLine
Fig. 2.92. Structura şi componenţa de bază a programului WinPLC7 V4 în TEST 1

2.4.2.2 Selectarea modulelor şi configurarea controlerelor
Pentru efectuarea acestei operaţii Programul WinPLC7 este prevăzut cu

subprogram special – Hardware Configurator, la fel ca şi pachetul STEP 7 al
companiei Siemens. Acest subprogram este activat prin instrumentul corespunzător
sau meniul PLC → Hardware Configurator şi obiectul de comandă Target
External RS 232. El poate asigura configurarea controlerelor VIPA 100, VIPA
200, SIMATIC S7-300 sau VIPA 300V şi VIPA Speed7 (fig. 2.93).

OnLine


OnLine
Fig. 2.93. Fereastra de selectare a controlerului pentru configurarea modulelor
Presupunem, că este ales controlerul VIPA System 100V prin evidenţierea lui
în ambele ochiuri ale ferestrei şi apăsarea butonului Create. Ca urmare, în partea
dreaptă se deschide catalogul familiei VIPA 100, din care se alege mai întâi
procesorul central CPU 114, iar în partea stângă apare tabelul de configurare cu
poziţiile sale pentru fiecare modul, numit slot ( fig. 2.94) .
Fig. 2.94. Fereastra de selectare a procesorului central CPU 114

Din această fereastră se alege apoi modificaţia acestuia 6BJ02DIO24, care
printr-un dublu clic se introduce automat în tabelul de configurare din figura 2.95.

OnLine
(Versiunea 4.10a WinPLC7 Demo nu permite această configurare, ci numai

versiunea licenţiată) .
Fig. 2.95. Tabelul de configurare al controlerului VIPA 114 6BJ02DIO24
Identificarea proprietăţilor principale (capacitatea de memorie 16kB, interfaţa

MPI, viteza de transmitere a informaţiilor etc) ale procesorului central ales se
efectuează apoi prin fereastra de dialog, deschisă printr-un dublu clic pe slotul
(rândul) 0 (fig. 2.96). Configurarea modulelor incorporate de intrare –ieşire ale

OnLine
acestui procesor se face prin butonul „Special CPU Properties” din această
fereastră de dialog. În final tabelul de configurare se salvează.

OnLine
Fig. 2.96. Fereastra de setare a proprietăţilor procesorului central
Principiul de configurare a modulelor controlerelor SIMATIC S7-300 în

programul WinPLC7 este aproximativ acelaşi, ca şi în programul STEP 7, descris
în paragraful următor.
2.4.2.3 Exemplu de programare şi testare a unei funcţii logice simple
Pentru început să analizăm aceste operaţii pentru o schemă simplă de

aprindere a unei lămpi din 2 locuri diferite, excluzând aprinderea din ambele
locuri, conform funcţiei simple SAU EXCLUSIV=XOR. Pentru aceasta sunt
necesare 2 intrări – 2 întrerupătoare: de jos I JOS şi de sus I SUS şi o singură
ieşire pentru lampa de pe scări LAMPA 1. Pentru simbolizarea şi adresarea
fiecărei intrări şi ieşiri a acestei scheme se apasă butonul subprogramului
Таблица обозначений (Simbol Table) sau varianta lui alternativă din meniul
Вид →Редактор обозначений în subproiectul TEST 1. În rezultat acest redactor
afişează tabelul iniţial de editare a simbolurilor şi adreselor lor (fig. 2.97).

OnLine
Fig. 2.97. Tabelul iniţial de editare şi adresare a intrărilor – ieşirilor
Editarea tabelului începe cu adresarea primei intrări, selectând pentru ea prima

celulă Адрес, care se colorează automat în culoare albastră (de evidenţiere). În
continuare se apasă butonul tastaturii computerului RETURN←, care
condiţionează ştergerea fonului albastru şi plasarea cursorului în această celulă, în
care se înscrie adresa primei intrări – I 0.0 ( bitul 0 al modulului intrărilor discrete I
0). Pentru confirmarea acestei adrese se apasă butonul ENTER, care o denumeşte
după standardul german E 0.0, scrie în celula de simboluri Sym 0.0 , iar în coloana
Тип indică automat tipul logic BOOL al acestui simbol. După aceasta se
evidenţiază în mod analogic celula Обозначение a adresei definite, se apasă
butonul RETURN← şi se înscrie simbolul ei I JOS, confirmându-l prin ENTER.

OnLine
În mod analogic se completează rândul intrării I SUS şi ieşirii LAMPA 1 rezervată

pentru adresa Q 0.0, care apoi este denumită în standardul german A0.0 (fig. 2.98).
În final tabelul se salvează în memorie prin instrumentul cu semn roşu sau Ctrl+S.
Fig. 2.98. Tabelul de simboluri şi adrese al subproiectului TEST 1

Funcţionarea ciclică a oricărui
sistem de automatizare, alcătuit în
caz general din mai multe blocuri şi
funcţii, este asigurată de către
blocul organizaţional principal OB1,
în care se introduc toate blocurile. În

OnLine
cazul unei scheme cu o singură funcţie – SAU EXCLUSIV - programarea ei

poate fi făcută direct în blocul OB1, însă acest bloc trebuie mai întâi creat
(selectat). Pentru aceasta se alege opţiunea Файл →Создать новый блок, se
scrie în fereastra apărută de dialog denumirea blocului OB1 şi se apasă butonul
OK (fig. 2.99).
Fig. 2.99. Fereastra de deschidere a blocului OB1
Ca urmare, apare funcţia OB1 cu tabelul său de sistem, catalogul de selectare a
elementelor necesare în partea dreaptă şi zona de programare în centru, prevăzută
cu un dreptunghi pentru denumirea subblocului component, un dreptunghi pentru
denumirea 1 circuit (Network 1) al acestui subbloc şi un dreptunghi pentru
configurarea elementelor necesare (fig. 2.100). La începutul programării se alege
limbajul de programare (FBD) şi se evidenţiază printr-un clic simplu dreptunghiul
de programare, ceea ce conduce la umplerea lui cu o matrice de punctişoare mici.

OnLine


OnLine
Fig. 2.100. Fereastra iniţială de deschidere a blocului organizaţional OB1

Apoi se alege din catalog funcţia necesară XOR din mapa Битовая логика.
Această funcţie se transferă apoi în mod automat în zona punctată de programare
prin dublu clic, având intrările şi ieşirea nespecificate prin 4 semne roşii de
întrebare (fig. 2.101, a). O intrare însă este evidenţiată prin culoare albastră, de la
care se începe configurarea, efectuată conform tabelului de simboluri şi adrese din
figura 2.98. Conform acestui tabel, intrarea evidenţiată trebuie conectată la bitul 0
al modulului de intrări discrete E0.0. Pentru aceasta se apasă mai întâi tasta
ENTER, ceea ce conduce la deplasarea suprafeţei haşurate în stânga şi apariţia
unei zone libere (fig. 2.101, b). Apoi se apasă tasta RETURN←, care anulează
haşurarea şi aduce cursorul în prima poziţie pentru a putea fi făcută adresarea (fig.
2.101, c). În această zonă se înscrie adresa primei intrări E 0.0 şi se apasă tasta
ENTER (fig. 2.101, d). Ca urmare, adresa înscrisă se înlocuieşte în mod automat
cu simbolul ei – I JOS, iar cursorul trece la cea de-a 2 intrare (fig. 2.101, e).
Adresarea ei se face în mod analogic (fig. 2.101, f) .
Pentru adresarea ieşirii funcţiei XOR, este necesară mai întâi o evidenţiere a
ei, o selectare din catalog a funcţiei şi un dublu clic pe aceasta din urmă, care
este transferată automat în zona de configurare (fig. 2.101,g). Apoi se apasă tastele

OnLine
ENTER şi RETURN şi se înscrie adresa din tabel A 0.0 (fig. 2.101, h). În final se
apasă din nou tasta ENTER (fig. 2.101, i) şi se salvează blocul OB1.
a) b) c)

OnLine
d) e) f)
g) h) i)
Fig. 2.101. Principii de configurare şi programare ale funcţiei XOR
Testarea programului poate fi făcută în 2 variante – în simulatorul programului
WinPLC7 Обьект симулятор (Target Simulator) sau în controlerul real. Pentru
aceasta blocul OB1, împreună cu alte blocuri existente, trebuie transferat în
simulator sau în controlerul real. Programul WinPLC7 oferă mai multe posibilităţi
pentru aceasta : prin
instrumentul -
Передать все блоки (Send
all blocks) de pe bara de
instrumente rapide sau prin

OnLine
meniul PLC→Передать все блоки. În fereastra, care rezultă din această

operaţie trebuie de evidenţiat blocul OB1 şi de apăsat butonul OK (fig, 2.102).
Fig. 2.102. Fereastra de transfer a blocului OB1în PLC
După revenirea în blocul OB1, se apasă instrumentele de eliberare a spaţiului de

simulare - Скрыть таблицу переменных; de deschidere a biţilor 0-7 ai
porturilor (modulelor virtuale) de intrare PEB şi de ieşire PAB - Показать
окно представления процесса şi de pornire-stopare a regimului de simulare
- Наблюдение ВКЛ\ВЫКЛ . Ca urmare, se obţine imaginea de testare şi
simulare a funcţiei OB1din figura 2.103.

OnLine


OnLine
Fig.2.103 Tabloul de testare a funcţiei OB1 în simulatorul programului WinPLC7

Testarea programului schemei de aprindere a unei lămpi din 2 locuri (funcţiei
XOR) se efectuează prin activarea intrărilor utilizate ale portului simulatorului
PEB0.0 – PEB0.1, urmată de înroşirea lor, şi vizualizarea stării bitului portului de
ieşire PAB0.0. Dacă acesta din urmă se aprinde conform algoritmului teoretic de
funcţionare – lampa se aprinde fie prin întrerupătorul I SUS (fig. 2.104, a), fie prin
întrerupătorul I JOS (fig. 2.104, b), deconectându-se la activarea ambelor
întrerupătoare (fig. 2.104, c), înseamnă că programarea este corectă.
a) b) c)
Fig. 2.104. Testarea programului analizat în simulatorul programului WinPLC7

OnLine
În cazul testării programului în controlerul real transferul blocurilor Send all

blocks se face prin obiectul Обьект RS232 (Target RS232), utilizând, de
asemenea, un panou artificial de comandă START/STOP (Operating mode) al
operatorului, care se deschide prin meniul PLC→Режим работы (fig. 2.105).
Pornirea şi oprirea regimului de testare în acest caz se face prin butoanele
Горячий перезапуск şi Останов PLC.

OnLine
Fig. 2.105. Panoul virtual de comandă START/STOP în regim de testare a

programului în controlerul real

OnLine
2.4.2.4 Automatizarea maşinii casnice de spălat în limbajul FBD
În continuare se propune un exemplu de programare a unui regim de comandă

secvenţială reversibilă şi ciclică a motorului maşinii casnice de spălat rufe. În
figura 2.106 este reprezentată schema regimului de spălare, care asigură în
fiecare ciclu rotirea tamburului maşinii timp de 12 s în sens direct (Înainte),
urmată de o pauză de 3 s şi de o rotire inversă (Înapoi) cu aceeaşi durată de 12 s.
Timpurile de funcţionare directă şi inversă sunt obţinute cu ajutorul a 2 taimere
B003-B004 cu temporizare la conectare şi fără memorizare a semnalului de
comandă, iar pauzele de timp înainte de inversare sunt asigurate de 2 taimere
B005-B006 cu temporizare la conectare şi cu memorizare a semnalului scurt de
comandă. Schema prevede 4 intrări şi 2 ieşiri: I1,I4 – pentru semnalele de pornire
şi oprire; I2 – blocarea în caz de deschidere a uşii de introducere a rufelor; I3 –
protecţia termică a motorului ; Q1-Q2 – ieşirile de mers înainte şi înapoi .
Comanda se efectuează cu ajutorul RS- bistabilelor B001-B002, la ieşirea
cărora sunt introduse 2 marcatoare (M) adăugătoare pentru a putea realiza
conexiunile de reacţie de la intrarea taimerelor B003 şi B004. Interblocarea
regimurilor de mers Înainte / Înapoi se realizează cu ajutorul elementelor de
inversare B013-B014. Dacă capacul este închis şi I2=1, atunci la apăsarea

OnLine
butonului I1 Start, peste 3 secunde, se acţionează bistabilul B001 şi mersul

Înainte. Durata lui este determinată de temporizarea 12,00s a taimerului B003. În
momentul expirării ei bistabilul de mers Înainte B003 se resetează, iar taimerul de
pauză B006 se activează. Când temporizarea acestuia se termină, se acţionează
bistabilul B002, mersul Înapoi (Q2) şi taimerul său de autoresetare B004. După
expirarea temporizării acestuia, mersul Înapoi se deconectează şi se porneşte
taimerul de pauză B005 pentru a pregăti acţionarea ciclului următor. Când expiră
temporizarea 12.00s a taimerului B004, prin elementul SAU B011 se resetează
bistabilul de mers Înapoi B002, iar prin elementul SAU B012 se activează
taimerul de pauză B005 şi ciclul următor. Dacă I2=0, funcţionarea se blochează.

OnLine
Fig. 2.106 Schema de comandă reversibilă şi ciclică a motorului maşinii de spălat

Această schemă a fost elaborată şi testată mai întâi în softul controlerelor
simplificate LOGO (Siemens). Nomenclatura elementelor şi funcţiilor softurilor
STEP 7 (Siemens) şi WinPLC 7 (Vipa) este mult mai bogată, iar notarea unora şi

OnLine
aceleaşi elemente este diferită. În figura 2.107 sunt prezentate principalele tipuri
de taimere ale acestor programe şi diagramele lor de funcţionare. Două tipuri din
aceste taimere trebuie utilizate în schema analizată mai sus :
– S ODT cu temporizare la conectare (On) şi semnale de activare statică (switch);
- S ODTS cu temporizare la conectare şi cu semnale de activare dinamică (de
durată scurtă, de exemplu prin apăsarea unui buton) ) .
Semnificaţia celorlalte taimere este următoarea :
 S OFFDT – taimer cu temporizarea la deconectare (Off),
 S PULSE - taimer resetat de impuls S – temporizarea lui se termină în
cazul, când semnalul de intrare S trece în 0;
 S PEXT–taimer setat cu impulsuri (Extended Pulse), care se deosebeşte de
cel precedent prin continuarea temporizării după restabilirea S = 1.

OnLine


OnLine
Fig. 107. Taimere principale ale softurilor STEP7 şi WinPLC7 şi diagramele lor
Aceste taimere prevăd o intrare separată TV pentru parametrizarea intervalului

de temporizare, indicat în secunde (5s) după codul S5T#. Conform principiului
schemei de mai sus şi diagramelor de funcţionare ale taimerelor, pentru
temporizarea timpului de mers direct D sau invers I trebuie alese taimerele S
ODT, iar pentru timpurile de pauză – taimerele cu intrare dinamică S ODTS.

OnLine
Programarea schemei se face prin deschiderea (crearea) unui alt proiect -

Comanda maşinii de spălat, indicat în figura 2.91 şi prezentat în figura 2.108.

OnLine
Fig. 2.108. Elementele de bază ale proiectului ”Comanda maşinii de spălat”
Deschiderea tabelului de simbolizare şi adresare a intrărilor-ieşirilor

globale poate fi făcută prin 2 variante : activând direct subprogramul (Таблица
обозначений), sau opţiunea respectivă din meniul Вид (View) (fig. 2.109).
Fig. 2.109. Deschiderea tabelului de simbolizare şi adresare a intrărilor-ieşirilor
Principiul de editare al acestui tabel este acelaşi ca şi în exemplul precedent din

figurile 2.97-2.98. Pentru fiecare intrare şi ieşire se rezervează, mai întâi. o adresă
a modulului respectiv, care se completează în coloana Адрес, ştergând în prealabil

OnLine
fonul albastru prin tasta RETURN←. Confirmarea completării se face printr-o

apăsare a tastei ENTER. Taimerele se adresează prin litera T cu numărul respectiv
de ordine. După terminarea tuturor simbolurilor, tabelul se memorizează, apăsând
butonul Save sau Ctrl+S. Făcând toate aceste operaţii, în final obţinem tabelul din
figura 2.110.

OnLine
Fig. 2.110. Tabelul de simboluri şi adrese ale intrărilor, ieşirilor şi taimerelor

schemei de automatizare a maşinii de spălat.
Întrucât toate intrările schemei logice de automatizare a maşinii de spălat sunt

constante, la programare este necesar un singur bloc cu date constante FC,
constituit din 2 porţiuni sau subprograme mai mici, care se numerotează Network
1- Network 2. Divizarea în se face în aşa fel, încât fiecare element de execuţie
de la ieşire să aibă nodul său propriu.
Circuitele schemei de comanda automată a motorului maşinii în regim de
spălare şi prespălare în blocul FC1 corespund rotirii motorului în sens direct şi
invers. În realitate automatizarea totală a maşinii de spălat include şi alte regimuri,
fiecare dintre ele trebuie să aibă blocul său propriu, de exemplu: regimul de muiere
a rufelor - blocul FC2, regimul de clătire – FC3, regimul de centrifugare
automată – FC4, regimul manual de centrifugare – FC5, alegerea regimurilor –
FC6 etc.
Crearea blocului FC1 poate fi iniţiată, de asemenea, prin 2 variante
alternative: prin opţiunea Файл →Создать новый блок şi prin fereastra
corespunzătoare din figura 2.99, sau prin selectarea subprogramului -
Список обьектов (Objects list), a meniului său SYMBOLIC SEQ, opţiunilor

OnLine
de context (prin butonul drept) New (Новый), Block (OB. FB, FC,DB.UDT) şi
aceeaşi fereastră. În rezultat se deschide zona de programare a blocului gol FC1,
în care se înscrie numele lui – REGIM DE SPALARE şi numele primului circuit
Network 1 - Rotirea motorului în sens direct (fig. 2.111). Dacă catalogul de
selectare a elementelor necesare lipseşte, el poate fi deschis prin meniul Вид.
opţiunile Вид şi Каталог. În partea de sus a blocului FC1 este plasat un tabel
(header) de specificare a parametrilor locali de intrare (In), ieşire (Out), intrare-
ieşire (In-Out) şi de temporizare (Temp) a acestui bloc. Principiul de completare a
acestui tabel este asemănător cu cel al tabelului de simbolizare, editat mai sus.

OnLine


OnLine
Fig. 2.111. Deschiderea şi definirea blocului gol FC1 şi a primului său nod
Configurarea şi programarea primului nod în limbajul FBD constă în

asamblarea schemei lui de principiu, care constituie o parte din schema totală din
figura 2.106, selectând consecutiv câte un element din catalog şi conectând mai
întâi intrările şi ieşirile legate consecutiv conform acestei scheme. Conectarea
intrărilor – ieşirilor rămase suspendate se face în etapa doua, conform schemei de
principiu şi tabelului de simboluri şi adrese.
La început, înainte de prima selectare, trebuie de evidenţiat zona de lucru a
nodului, care în acest caz devine complet haşurată cu multe puncte mici. Apoi se
selectează consecutiv câte un element din catalog, evidenţiindu-l mai întâi şi
făcând dublu clic pe el, ceea ce asigură o transferare automată a lui în zona de
lucru a nodului, sau la intrarea / ieşirea evidenţiată în prealabil a unui element deja
selectat. Pentru fiecare adresare sau denumire sunt necesari următorii paşi :
 se evidenţiază mai întâi intrarea / ieşirea, care trebuie adresată sau denumită
 se apasă Enter, ceea ce deplasează intrarea / ieşirea evidenţiată în stânga;
 se apasă tasta „Return ←”, care şterge fonul albastru pentru a putea fi
scrisă adresa, denumirea elementului sau temporizarea taimerului;

OnLine
 după adresare sau denumire se apasă din nou tasta Enter, care confirmă,
dacă totul a fost făcut corect (în cazul unei greşeli simbolul respectiv devine
roşu, necesitând o corectare imediată a ei).
Taimerele şi bistabilele necesită o denumire conform tabelul de simboluri .
În figura 2.112 sunt reprezentaţi toţi paşii de selectare consecutivă şi de

conexiune parţială a elementelor primului nod de rotire a motorului în sens direct.

OnLine
Fig. 2.112. Faze de selectare consecutivă şi conexiune parţială a elementelor I nod

În figura 2.113 sunt prezentate configuraţiile finale ale circuitelor blocului
FC1 de rotire a motorului maşinii în sens direct şi invers, care au o structură
simplificată în formă de program faţă de schema iniţială, întrucât unele conexiuni
sunt reprezentate prin simboluri.

OnLine


OnLine
Fig. 2.113. Configuraţiile finale în formă de program ale circuitelor blocului FC1

OnLine
Pentru funcţionare ciclică şi testare blocul FC1 trebuie introdus în blocul

organizaţional OB1, care se creează ca şi în exemplul precedent - prin meniul
Файл → Создать новый блок şi fereastra de definire din figura 2.99.
Transferul blocului FC1, reprezentat în formă simplificată, în blocul principal
OB1 deschis se efectuează printr-o evidenţiere a acestuia în catalog şi un dublu clic
pe el (fig. 2.114). Evident, că această structură generală a blocului OB1, cu
programul proiectului de automatizare, realizat în blocul FC1, trebuie salvată,
pentru a putea fi transferată în simulator sau în controlerul real.
Pentru testarea acestui proiect, blocul OB1 se transferă în subprogramul de
simulare Target Simulator prin instrumentul - Передать все блоки
(Send all blocks) de pe bara de instrumente rapide sau prin meniul
PLC→Передать все блоки. În fereastra, care rezultă din această operaţie
trebuie de evidenţiat blocurile OB1, FC1 şi de apăsat butonul OK.
După revenirea în blocul OB1 (fig. 2.114), se apasă instrumentele de eliberare
a spaţiului de simulare - Скрыть таблицу переменных ; de deschidere a
biţilor 0-7 ai porturilor (modulelor virtuale) de intrare PEB şi de ieşire PAB -
Показать окно представления процесса şi de pornire-stopare a regimului de
simulare - Наблюдение ВКЛ \ ВЫКЛ .

OnLine


OnLine
Fig. 2.114. Structura generală a blocului OB1 cu programul proiectului de

automatizare introdus prin blocul FC1
Testarea programului elaborat începe cu activarea continuă a semnalului de
închidere a uşii maşinii de spălat de la intrarea PEB 0.1 şi aplicarea se scurtă
durată butonului Start de la intrarea PEB 0.0. Ca urmare, peste 3s se aprinde
indicatorul roşu PAB 0.0 de semnalizare a rotirii motorului în sens direct (fig.
2.115, a). Peste 12s acest indicator se stinge, urmat de o pauză de 3s (fig. 2.115. b).
După aceasta se aprinde indicatorul PAB0.1 de semnalizare a rotirii motorului în
sens invers (fig. 115, c), rămânând activat, de asemenea, 12s. Apoi urmează
următorul ciclu identic. La apăsarea butonului Stop (activarea scurtă a butonului
PEB0.3), motorul se opreşte (fig. 2.115, d). Acelaşi lucru se întâmplă în caz de
deschidere a uşii de încărcare a rufelor, sau în caz de acţionare a protecţiei de la
intrarea PEB 0.2 .

OnLine
a) b) c) d)
Fig. 2.115. Panoul de testare a programului maşinii de spălat în diferite intervale
2.4.2.5 Automatizarea semaforului „Zebra” în limbajele LAD şi STL
Cel mai simplu şi mai clar limbaj de programare pentru scheme logice de
automatizare este limbajul contactelor releelor LAD. Însă el are unele restricţii în
cazul unor scheme complexe de automatizare cu diferite cicluri, salturi, sau cu
operaţii matematice. Limbajul STL, exprimat în forma unui text (a unei liste) de
instrucţiuni codificate, este lipsit de aceste dezavantaje, de aceea poate fi utilizat
pentru programarea oricărui sistem de automatizare.
Să analizăm în continuare încă un exemplu simplu de programare în aceste
limbaje, propus de Siemens, având ca obiect de automatizare un semafor fără
intersecţii de străzi, destinat doar pentru traversarea străzilor aglomerate de către
pietoni la cererea acestora şi cunoscut sub numele „Zebra”. Acest semafor asigură
în permanenţă culoarea verde pentru traficul de vehicule, însă este prevăzut cu 2
butoane, amplasate de partea stângă şi dreaptă a străzii, care pot fi activate de
pietoni pentru oprirea circulaţiei automobilelor şi traversarea în siguranţă a străzii.
Semafoarele pentru vehicule in acest caz au culori tradiţionale - „Verde”,
„Galben”, „Roşu”, iar semafoarele pentru pietoni – numai culorile „Roşu – Verde”.

OnLine
Ca urmare, controlerul de automatizare al acestor semafoare trebuie să aibă doar 2

intrări şi 5 ieşiri de tip releu, iar această automatizare trebuie efectuată în funcţie de
timp, utilizând mai multe taimere.
În figura 2.116 este prezentat tabelul de simboluri şi adrese al programului de
automatizare „Zebra”, care include intrările –ieşirile menţionate şi 5 taimere statice
cu temporizare la conectare S ODT.

OnLine


OnLine
Fig. 2.116. Tabelul de simboluri şi adrese al sistemului de automatizare „Zebra”
Pentru realizarea tuturor funcţiilor de automatizare a semaforului poate fi

utilizat un singur bloc de program cu date constante FC1. Primul circuit al acestui
bloc – Memorizarea apelului de traversare a străzii de către un pieton, -
acţionat prin apăsarea unuia din cele 2 butoane menţionate, este reprezentat în
limbajele LAD şi STL în figura 2.117. Principiul de alegere din catalog a fiecui
element LAD este acelaşi, ca şi în limbajul FBD. Conectarea paralelă a 2 contacte
în limbajul STL este identificată cu litera O (OR), iar conectarea în serie – cu litera
U în germană şi E (END) în engleză. Parantezele joacă acelaşi rol, ca şi în
operaţiile matematice. La culegerea textului STL trebuie obligatoriu de lăsat 1
spaţiu liber între caractere, iar la sfârşitul rândului se apasă ENTER pentru
confirmare şi formatare. Redactorul STL-FBD-LAD corectează în acest caz
greşelile posibile şi formatează textul, aranjând codurile operaţiilor şi operanzii în
coloane. Convertirea nodului dintr-un limbaj în altul se face printr-un simplu clic
pe simbolul respectiv (dacă limbajul apelat conţine toate operaţiile respective).

OnLine


OnLine
Fig. 2.117. Circuitul 1–Memorizarea apelului pietonului - în limbajele LAD şi STL

Circuitul al 2-lea – Faza VERDE pentru vehicule –conţine un singur contact
normal-închis al releului virtual M0.0, care activează ieşirea Q 0.3 (fig. 2.118).

OnLine
Fig. 2. 118. Circuitul 2 – Faza VERDE pentru vehicule - în limbajele LAD şi STL
Circuitul 3 – Start TIMER T5 GALBEN pentru vehicule – realizează primul

pas după activarea releului de memorizare a apelului pietonului M0.0, care stinge
semnalul VERDE pentru vehicule şi porneşte temporizarea taimerului T5 „Timp
GALBEN Auto” (fig. 2.119). În limbajul STL taimerul cu temporizare la conectare
SE este activat de releul de memorizare M 0.0, iar temporizarea lui S5F#3s este

OnLine
încărcată în Acumulatorul controlerului prin codul L (Load). Codul NOP 0 are

semnificaţia terminării operaţiilor cu acest taimer. El aprinde, la rândul său,
semnalul GALBEN pentru vehicule prin ieşirea Q 0.4 în circuitul 4 (fig. 2.120).

OnLine
Fig. 2.119. Circuitul 3–Start Taimer GALBEN pentru vehicule -în LAD şi STL

OnLine
Fig. 2.120. Circuitul 4–Faza semnalului GALBEN pentru vehicule în LAD şi STL
După ce expiră temporizarea sa de 3 s, taimerul T5 aprinde lumina ROŞIE

pentru vehicule prin ieşirea controlerului Q 0.5 (fig. 2.121). Aceasta din urmă

OnLine
porneşte temporizarea taimerului T6 „Timp VERDE pentru pietoni” (fig.2.122) şi

aprinde această lumină VERDE prin
ieşirea Q 0.6 (fig. 2.123).
Fig. 2.121. Circuitul 5 – Faza semnalului ROŞU pentru vehicule - în LAD şi STL

OnLine
Fig. 2.122. Circuitul 6 – Start Taimer T6

VERDE pentru pietoni în LAD şi STL

OnLine
Fig. 2.123. Circuitul 7 – Faza VERDE pentru pietoni în limbajele LAD şi STL
După terminarea fazei VERDE pentru pietoni, urmează o pauză scurtă, înainte
de reaprinderea luminii ROŞII pentru pietoni şi GALBENE pentru vehicule,
determinată de taimerul T7 (fig. 2.124). Apoi urmează faza ROŞU pentru pietoni
(fig. 2.125) şi ROŞU-GALBEN pentru vehicule (fig. 2.126).

OnLine
Fig. 2.124. Circuitul 8 – Start taimer T7 pentru o pauză scurtă – în LAD şi STL

OnLine


OnLine
Fig. 2.125. Circuitul 9 – Faza ROŞU pentru pietoni - în limbajele LAD şi STL

OnLine
Fig. 2.126. Circuitul 10 – Start Taimer T8 „ROŞU-GALBEN” pentru vehicule
Ultimul circuit startează taimerul T9 pentru o temporizare, necesară pentru

apelarea următoare a pietonilor (fig. 2.127).

OnLine
Fig. 2.127. Circuitul 11 - Startul taimerului T9 pentru apelare următoare


OnLine
În final se salvează (memorizează) blocul FC1, care apoi se introduce în

blocul principal de funcţionare ciclică OB1. Însă blocul OB1 trebuie mai întâi de
creat, iar apoi din catalog se apelează în el blocul programat deja FC1 (fig. 2.128).
În limbajul STL operaţia de introducere a blocului FC1 în OB1 se efectuează prin
codul CALL FC1, urmat de codul de finalizare NOP 0. Evident, că blocul OB1
trebuie salvat împreună cu blocul FC1. După aceasta se poate de trecut la ultima
fază – testarea programului elaborat.
Pentru testare în regimul (subprogramul) „Обьект Симулятор” toate
blocurile se transferă în Simulator prin instrumentul „Передать все блоки”, se
revine în blocul OB1, se ascunde tabelul de declaraţie a variabilelor lui prin
instrumentul „Скрыть таблицу переменных” şi se deschid în locul lui porturile
virtuale de intrare PEB0-PEB4 şi de ieşire PAB0-PAB4 (fig. 2.128). Însă conform
tabelului de simboluri şi adrese din figura 2. 116, sunt utilizate doar primele
porturi – PEB0 şi PAB0.
Pornirea regimului de testare se efectuează prin instrumentul în formă de
ochelari. În acest caz, conform algoritmului de automatizare al semaforului, când
nu este activată nici o intrare, sunt active ieşirile PAB 0.3 („VERDE Auto”) şi
PAB 0.7 (ROŞU Pietoni”). Dacă se apasă temporar PEB 0.5 (butonul stâng de
apelare a semnalului VERDE pentru pieton) sau PEB 0.6 (butonul drept), atunci

OnLine
ieşirile PAB0.3 şi PAB 0.7 se sting, iar semnalele semaforului PAB 0.4
(GALBEN Auto), PAB 0.5 (ROŞU Auto) şi PAB 0.6 (VERDE Pietoni) încep să
funcţioneze conform algoritmului descris mai sus (fig. 2. 128).

OnLine


OnLine
Fig. 2.128. Introducerea blocului FC1 în OB1 şi apelarea porturilor de testare a

programului de automatizare a semaforului „Zebra”
După această testare în regimul OffLine, programul se introduce prin cablul

RS 232 în memoria constantă a controlerului real în regimul „ Обьект RS 232” şi
se face testarea în regimul OnLine. Însă pentru aceasta trebuie mai întâi de instalat
una şi aceeaşi viteză de transmitere a informaţiilor (38400 B/s) în portul COM1 al
computerului şi în portul controlerului prin meniul Option şi opţiunea Set PG/PC.
2.4.3 Exemple de programare a controlerelor modulare SIMATIC S7
2.4.3.1 Caracteristica generală a pachetului STEP 7
STEP 7, spre deosebire de WinPLC7, reprezintă un pachet de programe:

- STEP 7 MICRO, destinat pentru controlerele SIMATIC S7-200;
- STEP 7 MINI - programul de bază, destinat pentru controlere S7-300, S7-
400, C7, ET-200 şi WinAC cu 3 limbaje standardizate – LAD, FBD, STL;
- STEP 7 Lite, variantă simplificată de programare a controlerelor menţionate ;

OnLine
- STEP 7 PROFESIONAL, destinat pentru programarea în limbajele

standardizate LAD, FBD şi STL şi în limbajul de nivel mai înalt SCL ;
- PLCSIM - pentru simularea programelor în computer (fără controler real);
- SIMATIC S7 ProTool sau WinCC – pachet de programe pentru configurarea
panourilor operatorului (OP) cu indicatoare de texte sau grafice;
- Programe opţionale (Fuzzy Control, PID Control şi altele).
Fiecare din aceste programe include, la rândul său, mai multe subprograme de
executare a celor mai principale operaţii. Programul de bază, de exemplu, include :
 SIMATIC Manager – subprogramul principal, care asigură
o dirijare a tuturor componentelor şi subprogramelor sistemului proiectat;
 Hardware Configuration – subprogramul de selectare şi
configurare a staţiilor (S7-300 sau S7-400), blocurilor şi modulelor lor, precum şi
reţelelor ;
 Symbol Editor – subprogramul de editare a tabelului de
simboluri şi adrese pentru toate intrările şi ieşirile globale, taimere, blocuri de
date şi funcţionale;
 Programing S7 Blocs – subprogramul de creare şi
programare a blocurilor;

OnLine
 Comunication – programul de configurare a reţelelor de

comunicare ;
Meniurile iniţiale ale programului SIMATIC Manager sunt arătate în fig. 2.129.
Fig. 2.129. Meniurile şi instrumentele programului principal SIMATIC Manager

Elaborarea sistemului începe cu crearea unui proiect nou, sau deschiderea
unui proiect deja creat, în care se memorizează toate datele, referitoare la un sistem
de automatizare. Definitivarea proiectului se face prin meniul File, opţiunile
New/Open şi fereastra, în care se cere denumirea lui. Dacă se denumeşte, de
exemplu Proiect 3, câmpul de lucru se împarte în 2 părţi – partea stângă cu
denumirea aleasă şi partea dreaptă cu cea mai simplă reţea MPI (fig. 2.130).

OnLine
Fig, 2.130. Fereastra de definitivare a proiectului sistemului de automatizare

Al doilea pas în structura ierarhică a proiectului este alegerea staţiei de
configurare a modulelor necesare (controlerului S7-300 sau S7-400, PG, PC - ca
obiect iniţial), care se efectuează prin meniul Insert, şi opţiunea Station. Dacă se
alege staţia SIMATIC S7-300, ea apare alături de reţeaua MPI. Apoi ea se
aranjează în a doua treaptă sub proiect printr-o evidenţiere şi dublu clic (fig. 2.131
Fig. 2.131. Alegerea staţiei sau controlerului programabil de automatizare


OnLine
În mod analogic se alege prin meniul Insert şi opţiunea Subnet sau Program
o altă reţea (de exemplu PROFIBUS), sau următorul obiect iniţial pentru
elaborarea programelor necesare - S7 Program sau M7 Program, în care sunt
incluse mapele goale ale fişierelor iniţiale (Source) şi blocurilor (Blocks) (fig.
2.132). În mapa Source poate fi introdus STL Source file. Pachetul STEP 7
prevede 2 moduri de elaborare a programului: S7 – mai întâi programul şi apoi
componentele reale, iar M7 – invers, inclusiv şi în limbajul C sau C++. Toate
aceste obiecte se numerotează automat cu numărul 1, deoarece în caz de necesitate
pot fi alese şi altele, care vor fi numerotate cu numerele 2, 3 şi aşa mai departe.
Fiecărui din ele i se poate atribui un alt nume, faţă de cel propus de SIMATIC
Manager, utilizând procedura standardizată prin tasta ←Return.
Fig. 2.132. Selectarea obiectelor structurale iniţiale ale proiectului definitivat


OnLine
Următorul pas prevede configurarea staţiei alese – selectarea din catalog şi

aranjarea tuturor modulelor necesare, precum şi setarea parametrilor principali ai
lor, care se efectuează cu ajutorului subprogramului Hardware Configuration.
Iconiţa acestuia apare în partea dreaptă a zonei de lucru printr-o evidenţiere a
staţiei alese (SIMATIC 300(1)). Aceasta din urmă poate să conţină un singur bloc
de module (1 casetă sau Rack) cu modului procesorului central CPU, sau mai
multe blocuri de module (casete) de expansiune (până la 32), comandate de acelaşi
CPU prin intermediul modulelor de interfaţă IM. Caseta centrală este denumită, de
asemenea, şi casetă universală (Universal Rack – UR1).
Configurarea staţiei începe cu selectarea şi aranjarea modulelor în caseta
centrală, făcând un dublu clic pe subprogramul Hardware. Ca urmare, apar 3
ferestre, cea din dreapta ecranului fiind catalogul de module al controlerelor
SIMATIC S7 (opţiunea Standard) sau al controlerelor VIPA. Dacă în această
fereastră se selectează caseta Rack 300 şi opţiunea ei Rail din staţia SIMATIC
300, atunci în ferestrele din stânga apar tabelele de selectare a modulelor casetei
(0) UR (fig. 2.133). Însă selectarea şi aranjarea modulelor în casetă sau tabel prim
dublu clic trebuie efectuate strict într-o anumită ordine, deoarece pentru fiecare loc
(slot) este rezervat un anumit modul. Primul loc în casetă, sau primul rând în tabel,

OnLine
este rezervat blocului de alimentare de 24 V Power Suplay (PS 300) de 2, 5 sau 10

A. Locul (rândul) doi este rezervat modulului procesorului central CPU 300, după
care urmează modulul de interfaţă a casetelor IM 300. Rândurile (sloturile) 4-11
sunt prevăzute pentru modulele semnalelor discrete şi analogice de intrare-ieşire
SM 300. În tabelul de configurare din figura 2.133 este ales, spre exemplu, un bloc
de alimentare PS 307 de 5 A, un procesor central CPU 314, un modul de interfaţă
IM 365, câte un modul de semnale analogice de intrare şi ieşire SM 331AI de 14 -
16 biţi, câte un modul cu 16 intrări discrete SM 321 DI de 24 V DC şi 230V AC
şi un modul de 8 ieşiri de tip releu SM 322 DO 8xReleu . Aranjarea în tabel a
fiecărui modul se face în mod automat la o selectare obişnuită şi un dublu clic pe
fiecare modificaţie dorită, care se deschide în catalogul de module. După alegerea
ultimului modul, tabelul de configurare se salvează în memoria calculatorului prin
al 4-lea instrument din stângă.

OnLine


OnLine
Fig. 2.133. Tabelurile de selectare a modulelor controlerului SIMATIC S7 300
În tabelul de configurare a modulelor sunt indicate, de asemenea, adresele

iniţiale ale fiecărui modul, care trebuie mai apoi indicate în tabelul de simboluri şi
adrese. Fiecărui modul i se rezervează 32 de biţi (4 octeţi) de memorie, care sunt
complet utilizaţi numai de modulele de semnal ale controlerelor SIMATIC S7-400,
care conţin până la 32 de biţi. Modulele de semnal ale controlerelor SIMATIC S7-
300 conţin până la 16 biţi, de aceea în fiecare slot se pierd 2 octeţi de memorie.
Adresa, precum şi alte proprietăţi ale fiecărui modul pot fi identificate prin dublu
clic pe fiecare rând din tabel, sau prin meniul Edit şi opţiunea Object Properties.
Un tabel general al acestor proprietăţi este indicat de un instrument special
Address Overview ( fig. 2.134). În acest tabel sunt indicate deja intervalele
adreselor fiecărui modul, numărul sertarului (R-Rack) şi numărul slotului (S).
Acest lucru practic exclude comiterea unor greşeli în adresare, de exemplu a unei
adresări duble, şi uşurează substanţial programarea controlerelor modulare, spre
deosebire de limbajul clasic ASSEMBLER, în care utilizatorul trebuie singur să
repartizeze adresele şi să configureze memoria de program a microcontrolerelor.

OnLine
Fig. 2.134. Tabelul general de adresare şi identificare a proprietăţilor modulelor
Subprogramul Hardware Configuration prevede, de asemenea, o configurare

a reţelei de automatizare, în componenţa căreea pot intra mai multe controlere
(Staţii S7-300 sau S7-400), panouri ale operatorului (OP), DP-staţii ( ET 200).

OnLine
Ultimele staţii se află la o anumită distanţă, în apropiere de elementele lor de

automatizare, fiind comandate de controlerul conducător (MASTER) doar prin 2
conductoare răsucite şi ecranate în cazul unor reţele MPI sau PROFIBUS DP.
Această configurare se efectuează cu ajutorul subprogramului Configure
Neetwork, care poate fi deschis prin peni - ultimul instrument sau prin meniul
Option→Configure Network, precum şi cu ajutorul catalogului corespunzător
(fig. 2.135). El permite nu numai configurarea modulelor fiecărei staţii şi
subreţele, a conexiunilor dintre ele, ci şi o reprezentare grafică a lor, cum este
arătat în exemplul din figura 2.136. Principiul de selectare a componentelor reţelei
este asemănător cu principiul de configurare a controlerelor.

OnLine
Fig. 2.135. Subprogramul Configure Network de configurare a reţelelor


OnLine
Fig. 2.136. Reţea cu 1 controler central S7-300-2DP şi 3 staţii SIMATIC ET-200M

cu 1 modul de interfaţă IM 153 şi câteva module de intrare - ieşire

OnLine
Următorul pas în proiectarea sistemului de automatizare îl constituie editarea

tabelului de simboluri şi adrese ale intrărilor-ieşirilor globale, crearea şi
programarea blocurilor, care se efectuează la fel ca şi în cazul controlerelor VIPA.
Evident, că această fază, la fel ca şi celelalte, necesită un studiu al obiectului de
automatizare, care se propune în continuare.
2.4.3.2 Automatizarea transportării pneumatice a cimentului
În acest compartiment se propune un exemplu de automatizare a unui sistem de

transportare pneumatică a cimentului din cadrul unui proiect de producere a
amestecurilor uscate pe bază de ciment, nisip, ghips şi dalamită (meluză). Acest
proiect de automatizare a fost elaborat de SRL „SALONIX-TEH” Chişinău, pe
baza componentelor de automatizare ale companiilor germane Siemens şi Festo, iar
în acest manual se prezintă doar un singur fragment (pompa „MONLUS”) din
acest proiect în scopul instruirii studenţilor.
În figurile 2.137 – 2.138 este prezentată schema tehnologică a sistemului de
transportare a cimentului, divizată în 2 părţi principale : silozurile de păstrare a
cimentului 1-3 şi pompa „MONJUS” de transportare pneumatică a cimentului în

OnLine
două bunchere 1-2 ale sistemului de cântărire şi dozare ulterioară a lui. Între aceste
două părţi este amplasată o sită vibratoare de cernere a cimentului, antrenată de 2
motoare AM4-AM5.
Nivelul superior al cimentului în silozuri este controlat de traductoarele ASH1-
ASH3, iar nivelul inferior – ASL1-ASL3. Pentru ca cimentul din silozuri de 50t să
nu se lipească în timpul păstrării, este prevăzută o amestecare pneumatică a lui,
numită în ruseşte „Барботаж ” şi realizată cu ajutorul a 3 ventile discrete AY1-
AY3, care monitorizează procesul de suflare a aerului de presiune ridicată. Fiecare
siloz are la fundul său conic o supapă pneumatică de descărcare ABV1-ABV3 şi
un alimentator sau amestecător de ciment şi aer, care asigură o transportare
pneumatică ulterioară prin ţevi a cimentului până la sita de cernere, amplasată
deasupra pompelor „MONJUS”. Ventilele de transportare ale alimentatoarelor
AY10-AY12 sunt comandate de sistemul de automatizare împreună cu ventilele de
amestecare AY1-AY3. Această porţiune de transportare a cimentului la o distanţă
relativ mică poate fi asigurată şi de transportoare cu şnecuri.

OnLine
Fig. 2.137. Silozurile de păstrare şi amestecare pneumatică a cimentului

Pompa „MONJUS” reprezintă o cameră cilindrică cu un diametru aproximativ
de 1200 mm, care se umple mai întâi cu ciment, suflat apoi în conducta de refulare

OnLine
sub o presiune de 4-6 bari (fig. 2.138-2.139). Ea este capabilă să transporte

cimentul până la o distanţă de 200-400 m şi o înălţime de 35 m, iar productivitatea
pompei la o funcţionare ciclică constituie 40-60 t/h. Încărcarea ei se efectuează
prin intermediul a 2 supape cu cilindri de acţionare pneumatică – AY4-AY5, una
fiind destinată pentru o etanşare suficientă, iar descărcarea – prin AY6. Aceşti
cilindri sunt înzestraţi cu traductoare de poziţie AS1-AS6 (vizi cap. 4.7).

OnLine
Fig.2.138.Sistemul de transportare pneumatică a cimentului cu pompă „MONJUS”


OnLine
Fig. 2.139. Pompe pneumatice moderne „MONJUS” ale unor companii ruseşti
Introducerea aerului în pompă se efectuează cu ajutorul ventilului AY7, iar
evacuarea lui în timpul încărcării – prin ventilul AY8 (fig. 2.138). Nivelul maxim

OnLine
al cimentului este semnalizat de traductorul discret ASH4, iar valoarea presiunii

aerului - de traductorul AMP1.
Selectarea unuia din buncherele de recepţionare 1-2, la finele conductei de
transportare a cimentului, se efectuează cu un cilindru pneumatic asemănător AY9
cu 2 traductoare de poziţie - AS7-AS8. Nivelul maxim din bunchere este
semnalizat de traductoarele ASH5-ASH6, iar nivelul minim – de ASL5-ASL6.
Sita vibratoare de ciment are şi ea un semnalizator discret de nivel maxim –ASH7,
Funcţionarea automatizată a acestui sistem de echipamente începe la
comanda START de la panoul central de comandă, continuând odată cu
consumarea cimentului şi scăderea nivelului din buncherele 1-2, semnalizat de
traductoarele ASL5-ASL6, iar ciclurile pompei „MONJUS” – odată cu depăşirea
nivelului maxim de ciment ASH7 al sitei de cernere. Evident, că pentru oprirea
sistemului trebuie să fie prevăzută butonul STOP sau ATOP AVARIE. Însă
funcţionarea acestui sistem necesită unele operaţii pregătitoare, precum şi o analiză
a erorilor sau defecţiunilor posibile (DEFAULT). De aceea trebuie prevăzut încă
un regim de comandă – „Pregătit sau ГОТОВНОСТЬ”.
După cum a fost menţionat mai sus, fiecare siloz necesită o amestecare
pneumatică automatizată a cimentului, care trebuie să fie realizată, la rândul ei, un
anumit interval de timp şi în 2 regimuri:

OnLine
- PASIV (de aşteptare);

- ACTIV (de descărcare);
În timpul regimului pasiv ventilul de aer comprimat are următorul ciclu de
funcţionare : 10 s închis şi 1 s deschis. În timpul ciclului activ ventilul respectiv
trebuie să fie închis 5 s şi deschis 1 s.
Pompa de transportare pneumatică a cimentului „MONJUS”, de asemenea, are
regimurile sale de funcţionare:
- IIŢIAL, când toate ventilele şi supapele sun închise;
- ÎNCĂRCAREA CAMEREI CU CIMENT;
- RIDICAREA PRESIUNII AERULUI;
- DESCĂRCAREA CIMENTULUI.
Ultima operaţie de descărcare a cimentului trebuie să decurgă un anumit
interval prestabilit de timp, de exemplu 30 s.
Aşadar, automatizarea acestui sistem trebuie să prevadă un algoritm general de
comandă, în care trebuie să intre mai multe subprograme de funcţionare
automatizată individuală a componentelor sale principale – silozurile şi pompa.
Algoritmul general trebuie să prevadă, la rândul său, următoarele faze principale:
1) Alegerea unuia din cele 3 silozuri de alimentare cu ciment;
2) Amestecarea pneumatică a cimentului în silozul ales;

OnLine
3) Alimentarea cu ciment a sitei de cernere ;

4) Conectarea motoarelor de vibrare a sitei;
5) Alegerea unuia din cele 2 buchere de recepţionare a cimentului;
6) Activarea subprogramului pompei „MONJUS”;
7) Stoparea alimentării cu ciment la depăşirea nivelului maxim din bunchăr.
Ciclograma de funcţionare a pompei „MONJUS” trebuie să includă
următoarele faze :
1) Controlul traductorului nivelului maxim ASH4.
Dacă semnalul acestui traductor este nul, se activează următorul punct, iar
dacă este pozitiv, se face un salt în algoritm, trecând la punctul 6:
2) Deschiderea ventilului de evacuare a aerului rămas AY8;
3) Deschiderea supapei pneumatice de încărcareAY5;
4) Deschiderea supapei pneumatice de etanşare AY4 ;
5) Aşteptarea semnalului pozitiv al traductorului nivelului maxim ASH4;
6) Închiderea supapei de etanşare AY4 la apariţia semnalului ASH4;
7) Închiderea supapei de încărcare AY5;
8) Închiderea ventilului de evacuare a aerului AY8;
9) Deschiderea ventilului de suflare a aerului comprimat AY7;
10) Aşteptarea un anumit interval a semnalului de ridicare a presiunii AMP1;

OnLine
11) Deschiderea supapei pneumatice de ieşire AY6 la apariţia semnalului AMP

12) Descărcarea camerei de ciment un anumit interval de timp;
13) Închiderea ventilului de suflare a aerului comprimat AY7;
14) Închiderea supapei pneumatice de descărcare AY6.
Analizând toate aceste condiţii şi operaţii ale obiectului de automatizare, este
necesar de elaborat un concept al programului de automatizare pe baza blocurilor
de program, descrise la începutul acestui paragraf. O variantă simplificată a acestui
concept este arătată în figura 2.140, în care algoritmul general se preconizează
pentru a fi realizat de blocul funcţional principal FB 1. În acest bloc intră blocurile
FB25-FB27 pentru comanda silozurilor şi blocul FB 50 (DB50) pentru comanda
pompei „MONJUS”. Un bloc funcţional separat FB 20 cu un bloc de date
constante FC 30 se rezervează pentru generarea semnalelor de alarmă şi deblocarea
acestora. Gestionarea timpului şi ceasului este asigurată de SFC0, SFC1, SFC101.

OnLine
FB(DB)25
FB(DB) 26 FB 50 FC 30
DB 50
OB 1
FB(DB)27
7
SFC0, SFC1
SFC 101
Fig. 2.140. Conceptul blocurilor de program ale sistemului de automatizare

Toate aceste blocuri planificate se introduc, împreună cu toate intrările şi
ieşirile globale din figurile 2.137-2.138, în tabelul de simboluri şi adrese din
figura 2.141, împărţit în 3 părţi. Procedeul de editare a acestui tabel este mai

OnLine
simplu faţă de procedeul respectiv al softului WinPLC7 VIPA. În STEP 7 editarea

se începe cu simbolul respectiv, fără a utiliza mai apoi tasta ENTER pentru
confirmare, iar corectările pot fi făcute
chiar peste culoarea roşie, care apare în
cazul unor greşeli. Dacă trebuie de şters
vre-un rând, se aduce cursorul la începutul
lui şi se apasă butonul drept, alegând apoi
opţiunea Delete din fereastra care apare.

OnLine


OnLine
Fig. 2.141. Tabelul de simbolizare şi adresare a intrărilor-ieşirilor globale
Toate aceste intrări-ieşiri globale reprezintă mărimi reale. Însă algoritmul de

automatizare, mai include şi mărimi variabile locale şi virtuale (de program), prima
dintre care este timpul, controlat de taimere. Aceste mărimi se declară deja în
tabelul individual al fiecărui bloc FB/DB, care trebuie, de asemenea, editat .
Crearea blocurilor necesare goale se efectuează în programul SIMATIC
Manager prin meniul Insert, opţiunea S7 Bloc şi varianta dorită de bloc : OB, FB,
FC, DB, VT (Variable Table, utilizată pentru testare), care apare şi prin meniul de
context, făcând un clic în partea dreaptă a zonei de lucru. Dacă se alege, de

OnLine
exemplu FB, apare fereastra de definitivare a proprietăţilor dorite ale blocului ales:
numărului FB1, simbolului „Ciment” şi limbajului LAD (fig. 2.142).

OnLine
Fig. 2.142. Fereastra de definitivare a proprietăţilor blocului ales FB1


OnLine
Confirmarea acestora prin OK plasează simbolul blocului gol FB1 alături de

blocul obligatoriu OB1 în mapa Blocks şi în partea dreaptă a proiectului deschis
în prealabil (fig. 2.143). În mod analogic se aleg şi celelalte blocuri goale de
program, care se plasează alături de FB1.
Fig. 2.143. Plasarea blocurilor selectate goale în mapa Blocks a proiectului
După selectarea blocurilor necesare goale urmează deschiderea şi programarea

consecutivă a lor în limbajul dorit – cea mai importantă fază din proiect. În
momentul deschiderii oricărui bloc, STEP 7 activează în mod automat redactorul
Program Editor LAD/STL/FBD, care plasează în partea stângă catalogul
(biblioteca) de selectare a elementelor şi blocurilor necesare, în partea dreaptă sus

OnLine
– tabelul de declaraţie a mărimilor variabile, iar în partea dreaptă mai jos de tabel -
dreptunghiurile pentru denumire, comentarii şi circuitul (fragmentul) 1 de
programare (Network 1) (fig. 2.144). Tabelul de declaraţie a mărimilor variabile
este constituit din 2 părţi; partea stângă, destinată pentru mărimi formale, şi partea
dreaptă pentru mărimi reale. Ambele părţi includ mărimile de intrare (IN), de ieşire
(OUT), de intrare / ieşire (IN OUT), statice (STAT) şi temporare (TEMP).
Mărimile temporare nu se memorizează după execuţia funcţiei, de aceea în
blocurile FB/DB nu se utilizează.
Mărimile variabile locale trebuie specificate înainte de faza de programare a
blocului, sau în decursul acesteia, deoarece la elaborarea programului redactorul
LAD/STL/FBD verifică fiecare parametru introdus în Network-uri, căutându-l în
tabelul mărimilor globale constante, sau în tabelul mărimilor variabile locale. În
caz dacă-l găseşte în tabelul mărimilor locale, îi anticipează automat semnul #, iar
dacă-l găseşte în tabelul mărimilor globale, îi ia simbolul în ghilimele. În caz dacă
nu este găsit în ambele tabele, redactorul schimbă culoarea lui în roşu, atenţionând
astfel utilizatorul de comiterea unei greşeli, care trebuie corectată.

OnLine
Fig. 2.144. Deschiderea blocului FB50 pentru programarea funcţiilor necesare


OnLine
Selectarea elementelor din catalog se efectuează printr-un dublu clic pe

elementul ales, fiind evidenţiat, mai întâi, printr-o linie verde locul de destinaţie
din circuitul de program. După apariţia elementului în circuit, prin tasta
calculatorului ←RETURN, se anulează semnele de întrebare şi se înscrie în locul
lor adresa din tabelul mărimilor globale reale, (fig. 2.141) sau simbolul din tabelul
mărimilor variabile locale. Apoi se apasă tasta ENTER pentru confirmare. Dacă
nu este comisă nici o greşeală, apare în locul adresei simbolul din tabel, iar în caz
contrar – programul avertizează simbolul prin culoare roşie.
În figura 2.145 este prezentată pompa MONJUS în formă în forma unui bloc
general cu intrările şi ieşirile globale şi reale, corespunzătoare schemei tehnologice
iniţiale (fig. 2.137-22.138). Ea conţine în plus 2 intrări locale de comandă a
fiecărui ciclu - #Start Monjus şi #Stop Monjus (ca semnal combinat IN OUT),
precum şi un ventil de aer suplimentar AY11 (OUT SuplAir), necesar pentru
ridicarea presiunii la valoarea necesară pentru descărcare. Intrările AS1-AS6
semnalizează starea închisă sau deschisă a cilindrilor supapelor pneumatice de
intrare şi ieşire. Intrarea logică EN (Enable) este o intrare generală de permitere a
funcţionării, iar ieşirea logică ENO confirmă în final execuţia reuşită a funcţionării
blocului prin ENO=1.

OnLine


OnLine


OnLine
Fig. 2.145. Pompa MONJUS în formă de bloc cu intrări / ieşiri reale
În figura 2.146 sunt prezentate tabele de declaraţie a acestor intrări / ieşiri,

precum şi mărimile variabile statice (virtuale), care vor fi precizate în continuare.

OnLine


OnLine


OnLine
Fig. 2.146. Tabelul de declarare a variabilelor locale ale blocului FB50 MONJUS
Primul fragment (Network 1) al programului blocului FB50 – Startul ciclului
pompei la apariţia semnalului START în limbajele LAD şi STL este arătat în
figura 2.147. Fontul pozitiv (POS în LAD sau FP în STL) al semnalului de Start

OnLine
Et1 activează ieşirea statică locală StartCycle(S)=1. Operaţia BLD nu realizează

nici o transformare a operandului, ci susţine în STL o imagine grafică – în acest
caz frontul pozitiv al semnalului de comandă Start.
Fig. 2.147. Circuitul 1 de start al unui ciclu de

funcţionare automatizată a blocului FB50 MONJUS în limbajele LAD şi STL
Ciclul (algoritmul) pompei include mai multe operaţii consecutive, numărul

curent al cărora este identificat de variabila statică #Sub, care constituie un număr
întreg (INT, conform tabelului de declaraţie a variabilelor blocului FB 50). Al 2-
lea fragment al programului (Network 2) pregăteşte prima operaţie a ciclului,
atribuind variabilei #Sub valoarea #Sub=1. Pentru aceasta valoarea 1, aplicată la
intrarea elementului de transfer MOVE, se copie sau se transferă (litera T în STL
simbolizează operaţia de transferare) în celula de memorie a variabilei #Sub (fig.

OnLine
2.148). În limbajul STL codul JNB execută un salt (Jump) în program către reperul
(метка) 001, dacă rezultatul operaţiei logice RLO=0 (#StartCycle(S)=0). Dacă
însă #StartCycle(S)=1, în acumulator se încarcă valoarea 1, care apoi se transferă
în memoria #Sub, unde se salvează (SAVE).

OnLine
Fig. 2.148. Circuitul 2 de pregătire a primei operaţii a ciclului pompei MONJUS


OnLine
Prima operaţie a acestui ciclu realizează deschiderea ventilului de evacuare a

aerului AY8 (#OutAir(S))=1 şi de încărcare a pompei cu ciment AY5
(#IN2(S))=1, când variabila #Sub, comparată de comparatorul CMP==1, este egală
cu #Sub=1 (fig. 2.149). Concomitent cu aceasta, prin elementul de transfer MOVE
se incrementează variabila #Sub=2, pentru a pregăti operaţia a doua în ciclul
pompei. În STL ea se realizează, utilizând saltul JNB către reperul 002 de
finalizare a operaţiilor NOP 0.

OnLine


OnLine
Fig. 2,149. Circuitul 3 de executare a 1- ei operaţii de deschidere a ventilului de

evacuare a aerului şi a supapei de încărcare a cimentului, precum şi de pregătire a
operaţiei următoare a ciclului
A 2-a operaţie din ciclu se bazează pe o nouă comparare #Sub=2, asigurând

deschiderea supapei de etanşare AY4 (#IN1(S))=1 şi pregătind în mod analogic
operaţia a 3-a prin #Sub=3. Însă ea are loc, numai dacă supapa de deschidere a
cimentului a fost deschisă complet, monitorizată de traductoarele de poziţie ale ei
#IN2FBo=1 şi #IN2FB2c=1 (fig. 2.150).

OnLine
Fig. 2.150. Circuitul 4 de deschidere a supapei de etanşare şi pregătire a operaţiei

a 3-a
Închiderea supapei de etanşare (#IN1(R)=0) are loc în momentul umplerii

camerei cu ciment şi semnalizării nivelului maxim #SH=1 (fig. 2.151). Pregătirea
operaţiei a 4-a se efectuează în mod analogic.

OnLine
Fig. 2.151. Circuitul 5 de închidere a supapei de etanşare şi pregătire a operaţiei a 4

Când supapa de etanşare se închide complet şi #IN1(R)=0, urmează operaţia a
4-a de închidere a ventilului de evacuare a aerului #OutAir(R)=0 şi a supapei de
încărcare a cimentului #IN2(R)=0, realizată de o schemă asemănătoare fig. 2.150.
În operaţia a 5-a se deschide ventilul de ridicare a presiunii aerului
#INAir(S)=1, se setează taimerul de control a duratei de ridicare (30 s) a presiunii
#TimerCheckP.IN(S)=1 şi se pregăteşte operaţia a 6-a. În această operaţie se
aşteaptă ridicarea presiunii până la valoarea prescrisă #MP=1. Dacă camera
pompei este etanşată normal, această condiţie este îndeplinită. Ca urmare, se
resetează taimerul de control #TimerCheckP.IN(R)=0, se deschide ventilul de

OnLine
suflare a aerului suplimentar #OUTSuplAir(S)=1, se setează taimerul acestui

ventil #TimerSuplOn.IN(S)=1 (5 s) şi se pregăteşte operaţia a 7-ea (fig. 2.152).
Fig. 2.152. Circuitul 8 de descărcare a pompei la ridicarea presiunii stabilite


OnLine
În operaţia a 7-ea se deschide supapa de ieşire a pompei #OUT(S)=1, se

resetează ultimul taimer, se setează taimerul de descărcare #TimerRazIN(S)=1 şi
se pregăteşte operaţia a 8-a (fig. 2.153).
Fig. 2.153. Deschiderea supapei şi a taimerului de descărcare a cimentului

Operaţia a 8-a se desfăşoară până expiră temporizarea taimerului
#TimerRaz.Q=1, după care se închide supapa de ieşire #OUT(R)=0 şi ventilul de

OnLine
suflare a aerului #INAir (R)=0, se resetează taimerul de descărcare

#TimerRaz.IN(R)=0 şi se pregăteşte operaţia a 9-a. După închiderea completă a
supapei de ieşire, când #OUTFBc=1, se setează încă un taimer -
#TimerSupl.Off.IN(S)=1. Expirarea temporizării acestuia din urmă asigură
închiderea ventilului suplimentar de aer #OUTSuplAir(R)=0 şi înregistrarea
ciclului într-un numărător de cicluri Count ale pompei MONJUS (fig. 2.154).

OnLine
Fig. 2.154. Operaţia de înregistrare a numărului de cicluri ale pompei MONJUS
În final se generează comanda automatizată Stop pentru încheierea ciclului

pompei MONJUS (fig. 2.155).

OnLine
Fig, 2,155.Operaţia de generare a semnalului #Stop şi fininalizare a ciclului


OnLine
Dacă taimerul de control a duratei de ridicare a presiunii #TimerCheckP.IN nu

se resetează în timpul prescris de el, arunci după expirarea temporizării lui,
semnalul #TimerCheckP.Q=1 generează un semnal de alarmă #Alarm (fig.
2.156). Semnalul de oprire manuală a pompei este indicat în tabel sub codul Et2.

OnLine
Fig. 2.156. Generarea semnalului de alarmă în cazul unei etanşări insuficiente

Blocul funcţional FB50 este asociat de un bloc de date DB50, care
memorizează parametrii lui variabili de intrare şi ieşire. Aceşti parametri sunt
comuni pentru FB50 şi DB50, de aceea blocul DB50 nu conţine nici o schemă, în

OnLine
afară de tabelul de declaraţie a variabilelor. Însă în blocul de date DB50 semnalele

taimerelor trebuie specificate adăugător, în raport cu tipul lor – de intrare, ieşire şi
statice. De aceea tabelul de declaraţie a variabilelor blocului DB50 conţine un
număr de parametri mai mare (fig. 2.157), faţă de tabelul blocului FB50 (fig.2.146)

OnLine


OnLine
Fig. 2.157. Porţiune din tabelul de declaraţie a variabilelor blocului DB 50

2.4.3.3 Sisteme de reglare automată cu regulatoare standardizate PID
Pentru bucle închise de reglare automată PID compania Siemens a introdus în

softul STEP 7 blocuri standardizate de sistem SFB41-SFB43 PID Control
Parameter Assignment. Blocul SFB 41 asigură o reglare PID analogică
(continuă - „CONT C”), iar SFB 42 – o reglare PID analogo-discretă („CONT
S”- Step) pentru elemente de execuţie integratoare (robinet sau vană în conducte).
Ele trebuie să fie accesate de CPU cu un anumit interval de timp (ciclu =1ms) cu
ajutorul blocurilor organizaţionale OB30 - OB38). Schema funcţională a
regulatorului analogic PID de sistem SFB 41 este arătată în figura 2.158. Semnalul

OnLine
de prescriere interioară al lui SP INT (Setpoint Internal) este aplicat în format real,
iar cel de reacţie negativă a variabilei procesului (PV) poate fi aplicat în 2 formate:
real - PV IN sau digital WORD (16 biţi) de la periferia PEW- VP PER.

OnLine


OnLine
Fig. 2.158. Schema

funcţională a blocului
SFB41 CONT de reglare
PID continuă
Semnalul digital se
transformă în % în
diapazonul -100 %...+100 %
.
El se normalizează – PV
NORM - prin înmulţirea cu
coeficientul PV FAC (1)
sau adunarea PV OFF(0) în
scopul acordării zonei de
reglare. În caz de necesitate
diferenţa (eroarea) celor 2
semnale de intrare este
trecută printr-o zonă moartă
DEADB W pentru a exclude

OnLine
oscilaţiile. Cele 3 componente reale – proporţională GAIN, integrală INT şi

diferenţială DIF sunt conectate paralel, de aceea regulatorul PID poate fi uşor
transformat în regulator P, I, PI, PD prin semnalele discrete de comandă P SEL, I
SEL şi D SEL. Ieşirea de comandă a regulatorului LMN este trecută printr-un
comutator de întrerupere a buclei şi instalare a regimului manual (MAN), printr-o
limitare LMN LIMIT superioară HLM şi inferioară LMN, şi o transformare
inversă.
În figura 2.159 regulatorul PID SFB 41 este arătat în formă de bloc cu toate
intrările şi ieşirile sale, asociat de blocul de date DB 30, care se utilizează în mod
automat ca tampon (bufer) pentru memorizarea temporară a semnalelor variabile
de intrare şi ieşire.
Fig. 2.159. Notarea blocului funcţional SFB 41 „CONT C” de reglare continuă PID
Schema funcţională a regulatorului PI analogo-discret (bipoziţional) SFB 42
CONT S” este reprezentată în figura 2.160. Semnalele de intrare, de transformare
relativă şi de calculare a erorii ER dintre semnalul de prescriere SP INT şi
variabila procesului tehnologic PV, sunt realizate în mod analogic, ca şi în schema
precedentă. Însă acest regulator este completat cu unele dispozitive de transformare
a semnalului continuu (erorii) în semnal discret bipoziţional QLMN UP
(deschidere) sau QLMN DN (închidere) şi de apreciere indirectă a poziţiei

OnLine
organului de reglare – vanei sau robinetului de strangulare a unei conducte cu

lichid sau gaz. Poziţiile extremale ale acestui organ sunt controlate direct prin
limitatoarele de cursă: LMNR HS (complet deschis) şi LMNR LS (complet
închis).

OnLine


OnLine
Fig. 2.160. Schema funcţională a regulatorului PI discret SFB42 „CONT S”

Elementul principal al blocului este regulatorul tripoziţional THREE ST, la
intrarea căruia se aplică eroarea analogică ER , însă acest regulator nu asigură o
reglare directă şi individuală a elementului integral de execuţie, deoarece în acest
caz sistemul ar funcţiona în regim de oscilaţii între valorile extremale cu o eroare
foarte mare a variabilei procesului tehnologic. De aceea acest regulator este inclus
într-o buclă interioară adăugătoare de poziţionare a organului de reglare din
conductă, însă fără măsurarea directă a poziţiei acestui organ, ci printr-o apreciere
indirectă a ei. Reglarea discretă a acestei poziţii cu o frecvenţă, capabilă să asigure
o precizie satisfăcătoare de stabilizare a valorii impuse, este efectuată cu ajutorul
unui generator de impulsuri PULSE OUT. Acesta din urmă este comandat, la
rândul său, fie de regulatorul tripoziţional în buclă închisă şi în regim
AUTOMAT, fie de semnalele LMN UP (deschidere) sau LMN DN (închidere)
în regim manual MAN şi buclă deschisă. Aceste regimuri pot fi alese prin
comutatorul LMNS ON .
Aşadar, blocul SFB 42 include în acest caz o reglare în cascadă a 2
parametri prin 2 bucle: bucla exterioară de reglare analogică a variabilei
procesului tehnologic, de exemplu a temperaturii agentului termic cu regulator pur

OnLine
proporţional (P) de temperatură cu un coeficient de amplificare GAIN, şi bucla

interioară de poziţionare analogo-discretă a robinetului sau vanei de strangulare a
secţiunii conductei reţelei termice cu regulator tripoziţional. Acesta din urmă este
realizat cu zonă de histerezis, care influenţează asupra frecvenţei de funcţionare a
buclei interioare. Semnalul de reacţie negativă a acestei bucle (de închidere-
deschidere reală a supapei) nu poate fi măsurat direct, de aceea el se identifică
indirect printr-o simulare temporizată (integrată) a valorilor ±100 % în timpul
impulsurilor generatorului, sau 0 % - în timpul pauzelor dintre impulsuri.
Sistemul de reglare funcţionează în felul următor. Presupunem, că el se află în
stare de echilibru cu un semnal nul la ieşirea regulatorului tripoziţional, iar ca
urmare cu o stare deconectată a motorului supapei de reglare a secţiunii conductei.
Dacă se aplică, de exemplu, o creştere a semnalului de prescriere a temperaturii
SP INT, atunci eroarea pozitivă ER>0 transferă regulatorul THREE ST în starea
de creştere a debitului conductei LMN UP, iar generatorul PULSE OUT începe
să aplice la ieşirea QLMN UP impulsuri cu o durată de 3s, care conectează
periodic motorul supapei în sensul de deschidere a acestea. La intrarea
integratorului INT din circuitul de reacţie a buclei interioare este aplicat,
semnalul de deschidere maximă 100 % a supapei în momentele de aplicaţie a
impulsurilor generatorului către motorul de acţionare a acestei supape. Constanta

OnLine
de timp a integratorului în raport cu acest semnal este egală cu timpul de

funcţionare a motorului dintr-o poziţie extremă până în cealaltă poziţie extremă, de
exemplu TMT= 30 s, întrucât semnalul aplicat este de 100 %, fiind întrerupt doar de
pauzele dintre impulsuri. Ca urmare, semnalul de la ieşirea integratorului repetă
practic poziţia reală a supapei, iar când eroarea de temperatură se micşorează până
aproape de zero, regulatorul tripoziţional trece în starea zero, blocând generatorul
şi motorul organului de reglare a conductei. Însă în acest caz semnalul de reacţie a
poziţiei simulate devine egal cu zero, de aceea regulatorul este menţinut în starea
de echilibru printr-o aplicare a semnalului ER la ambele lui intrări.
În continuare se propune un exemplu de reglare automată continuă PID a
temperaturii unui schimbător de căldură abur-lichid cu traductor termorezistiv de
temperatură din platină Pt100 în conducta de lichid şi regulator standardizat de
sistem SFB 41 „CONT C”, ca un fragment din alt program, elaborat de SRL
„SALONIX-TEH” Chişinău. Acest bloc de sistem se apelează din catalogul
elementelor de program ale pachetului STEP 7 într-un bloc funcţional de reglare şi
se introduce, împreună cu modulele analogice de intrare şi ieşire ale controlerului,
în tabelul de simboluri şi adrese ale mărimilor globale. În acest exemplu blocul
SFB 41 se apelează în blocul funcţional FB 53. iar gestionarea acestuia din urmă se
efectuează prin blocul organizaţional OB 35. Blocul funcţional FB 53, introdus în

OnLine
OB 35, are ca mărime de intrare analogică semnalul traductorului de temperatură

ATT1 „Real”, iar ca mărime de ieşire analogică – semnalul „AY13 Real”, aplicat
la intrarea unui ventil de reglare continuă a aburului de încălzire a unui schimbător
tipic de căldură (fig. 2.161).

OnLine


OnLine
Fig. 2.161. Gestionarea blocului funcţional FB 53 de blocul organizaţional OB 35
Programarea blocului funcţional de program FB 53 poate fi făcută numai în

limbajul STL, deoarece sunt necesare salturi de program şi o scriere textuală a
parametrilor regulatorului PID, indicaţi în figura 2.159. Ea începe cu alegerea
regimului manual „#Man” şi introducerea valorii 1.000000e+000 în acumulatorul
CPU, care este transferată apoi în celula de memorie a coeficientului de
multiplicare a semnalului de ieşire al regulatorului #PIDInst. LMN FAC (fig.
2.162). În regim automat, când semnalul logic #Man=0, codul JNB face un salt în
program către reperul 002, care asigură o finalizare a operaţiilor (NOP=0).

OnLine
Fig. 2.162. Fragmentul 1 de alegere a regimului manual şi instalare a coeficientului

de multiplicare a semnalului de ieşire #PIDInst.LMN FAC=1 în limbajul STL

OnLine
Apelarea blocului SFB 41 se face prin operaţia CALL, care apelează variabila
#PIDInst în fragmentul 2 al programului FB 53, când nu este activată comanda
unui RESTART complet (COM RST=FALSE). Sub această comandă se indică
toţi parametrii formali din figurile 2.159 - 2.160, iar prin semnele := - valorile
reale ale lor (fig. 2.163). Dacă valoarea vreunui parametru este nulă, după semnul
egal nu se indică nimic, de exemplu coeficientul de însumare a semnalului de ieşire
al regulatorului LMN OFF : = .

OnLine
Fig. 2.163. Fragmentul 2 al programului blocului de reglare FB 53 în limbajul STL


OnLine
Fragmentul 3 al programului blocului FB 53 specifică parametri lui în caz de

activare a semnalului de RESTART complet COM RST = TRUE, care este
asemănător cu cel precedent, cu excepţia resetării parametrilor (fig. 2.164). Când
această comandă lipseşte, JNB face un salt către ultimul operand NOP=0.

OnLine


OnLine
Fig. 2.164. Fragmentul 3 al programului blocului de reglare FB 53
Blocul de reglare FB 53 este asociat de un bloc de date DB 111 pentru

memorizarea parametrilor variabili ai lui. Aceşti parametri trebuie declaraţi în
tabelul parametrilor locali ai blocului DB 111. Ei se divizează în mai mulţi
parametri de intrare, de ieşire şi
statici (fig. 2.166). În acest
tabel se indică şi parametrii de
intrare şi reali ai regulatorului
PID : coeficientul părţii
proporţionale GAIN=2.0,
constanta izodromă a
componentei integrale TI=20 s,
constanta de anticipare TD=10
s, coeficientul de derivare D
F=5.0. Sensul real al acestor
parametri este ilustrat de figura
2.165. Fig. 2.165. Răspunsul regulatorului PID la o eroare treaptă

OnLine


OnLine


OnLine
Fig. 2.166. Tabelul de declaraţie a parametrilor locali ai blocului de date DB 111

Programarea Controlerelor Germane VIPA Si SIMATIC

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Programarea Controlerelor Germane VIPA Si SIMATIC

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

2.

4 PROGRAMAREA CONTROLERELOR MODULARE VIPA ŞI SIMATIC 143

Crearea / deschiderea unui proiect nou sau a unui subproiect

Selectarea modulelor necesare şi configurarea controlerului

Editarea tabelului de simboluri şi adrese a intrărilor – ieşirilor globale

Selectarea blocurilor necesare şi programarea lor

Testarea programului elaborat în regimul OffLine

Introducerea programului în controlerul real şi testarea în regim

Monitorizarea şi modificarea variabilelor şi adreselor

2.4 Programarea controlerelor modulare VIPA şi SIMATIC

2.4.1 Principii fundamentale şi etape principale

Toate controlerele modulare sunt concepute pentru a fi dirijate de 2 programe:

Crearea / deschiderea unui proiect nou sau a unui subproiect

Selectarea modulelor necesare şi configurarea controlerului

Editarea tabelului de simboluri şi adrese a intrărilor – ieşirilor globale

Selectarea blocurilor necesare şi programarea lor

Testarea programului elaborat în regimul OffLine

Introducerea programului în controlerul real şi testarea în regim

Monitorizarea şi modificarea variabilelor şi adreselor

standardizate relativ simple cu utilizare în masă şi funcţii speciale complexe cu o

Crearea / deschiderea unui proiect nou sau a unui subproiect

Selectarea modulelor necesare şi configurarea controlerului

Editarea tabelului de simboluri şi adrese a intrărilor – ieşirilor globale

Selectarea blocurilor necesare şi programarea lor

Testarea programului elaborat în regimul OffLine

Introducerea programului în controlerul real şi testarea în regim

Monitorizarea şi modificarea variabilelor şi adreselor

asemenea, şi un concept invers - de programare a blocurilor deja existente ale

Crearea / deschiderea unui proiect nou sau a unui subproiect

Selectarea modulelor necesare şi configurarea controlerului

Editarea tabelului de simboluri şi adrese a intrărilor – ieşirilor globale

Selectarea blocurilor necesare şi programarea lor

Testarea programului elaborat în regimul OffLine

Introducerea programului în controlerul real şi testarea în regim

Monitorizarea şi modificarea variabilelor şi adreselor

VIPA şi SIMATIC S7 cu ajutorul softurilor speciale WinPLC 7 VIPA sau STEP 7

Crearea / deschiderea unui proiect nou sau a unui subproiect

Selectarea modulelor necesare şi configurarea controlerului

Editarea tabelului de simboluri şi adrese a intrărilor – ieşirilor globale

Selectarea blocurilor necesare şi programarea lor

Testarea programului elaborat în regimul OffLine

Introducerea programului în controlerul real şi testarea în regim

Monitorizarea şi modificarea variabilelor şi adreselor

Studiul şi identificarea cerinţelor obiectului de automatizare

Crearea / deschiderea unui proiect nou sau a unui subproiect

Selectarea echipamentelor necesare şi configurarea controlerului

Editarea tabelului de simboluri şi adrese a intrărilor – ieşirilor globale

Selectarea blocurilor necesare şi programarea lor

Testarea programului elaborat în regimul OffLine

Introducerea programului în controlerul real şi testarea în regim

148 2.4 PROGRAMAREA CONTROLERELOR MODULARE VIPA ŞI SIMATIC

Crearea / deschiderea unui proiect nou sau a unui subproiect

Selectarea modulelor necesare şi configurarea controlerului

Editarea tabelului de simboluri şi adrese a intrărilor – ieşirilor globale

Selectarea blocurilor necesare şi programarea lor

Testarea programului elaborat în regimul OffLine

Introducerea programului în controlerul real şi testarea în regim

Monitorizarea şi modificarea variabilelor şi adreselor

Fig. 2.84. Consecutivitatea etapelor principale de proiectare şi programare

Crearea / deschiderea unui proiect nou sau a unui subproiect

Selectarea modulelor necesare şi configurarea controlerului

Editarea tabelului de simboluri şi adrese a intrărilor – ieşirilor globale

Selectarea blocurilor necesare şi programarea lor

Testarea programului elaborat în regimul OffLine