1.

Epidemiologia tuberculozei-agent patogen, surse de infecţie, căi şi

mecanisme de transmitere, receptivitate, indicatori de evaluare.

Agent patogen

Mycobacterium tuberculosis (bacilul Koch-BK)

• reprezinta agentul etiologic pentru tuberculoza pulmonară. Organismul uman este

singurul rezervor pentru acest tip de micobacterie.

Mycobacterium bovis

• este agentul etiologic al tuberculozei bovine şi rar determină tuberculoza la oameni.

Organismul bovinelor este rezervor pentru acest tip de micobacterie. Oamenii se pot
infecta prin folosirea produselor de la animalele bolnave.

Caracteristici generale:

1. Germene obligatoriu aerob;

– explica localizarea tuberculozei la varful plamanilor
– explica principala metoda de diagnosticare a bolii : examenul bacteriologic al
sputei

2. Germene gram pozitiv dar care nu se coloreaza Gramm;

3. Acido-alcoolo rezistenta – explica capacitatea acestuia de a reţine fuxina, ce stă la

baza coloraţiei Ziehl-Neelsen;

4. Necesită mediu de cultură special

– nu solicitati medii obişnuite de cultura;

5. Crestere lenta pe medii speciale

– nu solicitaţi rezultatul culturii a doua zi;

6. Agent facultativ patogen

– explică de ce polimorfonuclearele şi limfocitele nu pot omori BK;

7. Are o structura bogată în lipide

1. explică de ce antibioticele uzuale nu penetrează peretele celular;
2. nu folosiţi antibiotice uzuale în tratamentul tuberculozei;
3. necesită chimioterapice uzuale;

8. Structura peretelui celular bogat în lipide stimuleaza imunitatea mediată celular în care
sunt implicate limfocitele T helper
- imunitatea mediată umoral bazată pe complement şi anticorpi are un rol
neglijabil, necunoscut
 Structura BK

La exteriorul micobacteriei se află peretele celular care contine 60% lipide ce ii

confera un caracter hidrofob, ceros.
Dintre lipide, cele mai reprezentative sunt acizii micolici responsabili de virulenta
bacteriei.
Un alt complex lipidic este cord factor, care este responsabil de aranjarea sub forma
de serpentine, cu rol in inhibarea migrarii PMN.
Sub peretele celular se afla o membrana citoplasmatica dubla, de asemenea
lipoproteica, cu rol de bariera. Are permeabilitate selectiva si in plus o intensa activitate
enzimatica.
In centru bacteriei se afla nucleul lipsit de membrana nucleara, bogat in structuri
cromatinice ARN.

Surse de Infecţie

Persoane cu TBC pulmonara activa, BK pozitiv, reprezintă principala sursa de

infectie. Aceste persoane elimina particule infectate prin tuse, stranut, vorbire. Contactul
strâns cu aceste persoane creste riscul de infectie sau boala. Se estimeaza ca un bolnav de
tuberculoză, netratat poate infecta aproximativ 20 de oameni /an.

Persoane cu risc crescut la infecţie

1. Emigranti in tari cu incidenta crescuta;

2. Persoane care lucreaza in domeniul sanitar ( cu mentiune speciala pentru
laboratoarele de microbiologie);
3. Persoane vârstnice, la care depresia sistemului imun poate determina
reactivarea unor vechi leziuni TBC;
4. Persoane cu rezidenţe speciale: azile, inchisori, institutii de boli mintale pentru
cronici , locuinte pentru homeless;
5. Copii cu varste < 4 ani, la care sistemul imun este vulnerabil, adolescenti.

Persoane cu risc crescut la boala tuberculoasă

1. bolnavii cu HIV/ SIDA

2. Pacienti cu leziuni vechi tuberculoase, prin reactivarea BK
3. Droguri I.V.
4. Conditii clinice
- transplante
- terapie imunosupresoare( aprox.15 mg Prednison/zi ,>1 luna )
- anti TNF ( Infliximab)
- Silicoza
- Diabet zaharat
- IRC
- leucemia, limfom
- carcinoame
- persoane subponderale ( < 10% din greutatea ideala )
- gastrectomii, by-pass jejuno-ileal
Patogenie

Sursa principala o reprezinta bolnavii de TBC pulmonara, BK pozitiv. In spatiile inchise si

neventilate prin uscarea picaturilor Pfluge, BK se acumuleaza, persista si pot fi inhalati.

BK inhalati ajung in alveolele pulmonare unde sunt fagocitati de PMN. Rezulta o reactie
nespecifica ineficienta , urmata de interventia macrofagului care ingera BK.

Intitial macrofagul este inactiv. Distrug o parte din BK, ii prelucreaza antigenic si
exteriorizeaza pe suprafata lor antigene specifice BK . Deci macrofagul are functia
prezentatoare de antigene si este determinata genetic.

Antigenele BK sunt prezente pe suprafata macrofagului in asociere cu moleculele

complexului de histocompatibilitate MHC. Aceasta combinatie antigen BK- MHC este
recunoscuta de limfocitul T circulant.
Macrofagul inactiv secreta IL -1 care atrage din circulatie limfocite T, carora le transmite
informatia antigenica. Limfocitele Th4 implicate in acest mecanism secreta IL-2 si interferon
gama, care activeaza sinergic macrofagul amplificandu-i puterea de a omori si a digera BK
fagocitat. Acest lant de reactii reprezinta imunitatea mediata celular implicata in TBC.

Formarea granulomului

Limfocitul Th CD4 prolifereaza selectiv formand clone limfocitare antigen specifice.

Macrofagele activate de limfocitul Th CD4, secreta la randul lor citokine: IL 8 , IL 6 TNF,
care atrag din circulatie noi celule mononucleare la locul de contact cu BK. Rezulta un sistem
de aparare care limiteaza micobacteriile ingradindu-le cu bariere de celule, cu formare de
granuloame in jurul macrofagelor care au fagocitat bacilii Koch.

TNF are un rol important contribuind la formarea granulomului prin atragerea de macrofage si
stimularea transformarii lor in celule epiteloide si celule gigante (Langhans) care reprezinta
caracteristica histologica a granulomului tuberculos. De asemeni este responsabil de moartea
celulara din centrul granulomului rezultand necroza de cazeificare.

Prin acumularea de macrofage distruse si BK omorati sau vii in centru granulomului se

formeaza o substanta densa solida numita cazeum .
Hipersensibilitatea intarziata

In cazul depasirii controlului local cand apararea este deficitara, iar antigenele BK sunt in
exces, intervine fenomenul de HSI (hipersensibilitate intarziata), reprezentat de un proces de
distrugere intensa a macrofagelor inactive care au interior bacili ce se multiplica. Procesul
este urmat de eliminarea in mediu a unor cantitati mari de enzime citolitice si radicali liberi de
O2 rezultand un raspuns imun accelerat, distrugeri tisulare, necroza de cazeificare si in final
lichefierea cazeumului. Deschiderea focarului cazeos determina eliminarea cazeumului, cel
mai frecvent pe cale bronhogena si formare de cavitati.