Romanul,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”(1930), răspunde

dorinţei de înnoire a romanului românesc interbelic prin inspiraţia citadină a

subiectului, perspectiva narativă unică, subiectivă, memoria afectivă, Ultima
noapte de dragoste, întâia noapte de război, Camil Petrescu
1. Particularităţile unei opere care aparţine lui Camil Petrescu
-roman interbelic, subiectiv, psihologic, al experienței, modern, realist-

Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat
în creaţia literară respectivă. Viziunea subiectivă este specifică romanului modern
de tip subiectiv, ea pornește de la orientarea tematică și continuă cu structurarea
modernă a conținutului, manifestată prin nerespectarea cronologiei evenimentelor,
iar la acțiune participă personaje aparținând unor anumite medii sociale și având
puternice note individuale. Totodată, tehnica narativă constă în relatarea
întâmplărilor în mod subiectiv, prin folosirea unor procedee tipice prozei de
analiză.
Evidenţierea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului în
categoria romanului subiectiv
dubla accepţie a timpului-subiectiv şi obiectiv, prin luciditate şi autoanaliză,
anticalofilism, dar şi prin folosirea experienţei nepervertite, transcrierea trăirii
febrile.
Elementele romanului modern sunt specifice romanului subiectiv:
unicitatea perspectivei narative, timpul prezent şi subiectiv, tipul intelectualului
însetat de absolut, spaţiul urban, anticalofilismul şi autenticitatea.
Este un roman psihologic, deoarece înfățișează frământările de conștiință ale
lui Ștefan, care trăiește un conflict interior, moral și se transformă sufletește, iar
analiza acestuia se face prin intermediul monologului interior, notația gesticii și a
mimicii-, tehnici de investigare psihologică.
În privința genezei, la baza romanului stă în foarte mare măsură experiența
personală a autorului, iar partea a doua a cărții, care începe cu întâia noapte de
război, este construită după memorialul de campanie al autorului.
Tema textului şi două secvenţe sugestive
Tema principală a romanului este una psihologică, tipic subiectivă, și anume
drama intelectualului însetat de absolut, dar ei i se subordonează, de fapt, două
teme-iubirea și războiul, acestea observându-se chiar din titlu și din cele două părți
ale romanului-prima parte stă sub semnul unei pasiuni, al geloziei, iar a doua parte
stă sub semnul contactului nemijlocit cu moartea pe front. Un prim episod
semnificativ pentru drama intelectualui însetat de absoluteste excursia de la
Odobești, când, prin comportarea ei, Ela trezește suspiciuni și declanșează în
sufletul lui Gheorghidiu o adevărată dramă, acesta fiind de-acum încolo măcinat de
o gelozie cumplită. Un episod ilustrativ pentru tema iubirii este cel de la popota
ofiţerilor din debutul romanului, când are loc o discuţie generată de achitarea unui
bărbat ce şi-a ucis soţia prinsă în flagrant de adulter. Părerile sunt împărtite:
Gheorghidiu dovedeşte din nou poziţia intransingentă printr-o izbucnire violentă.
Părerea lui este că cei doi au drept de viată şi de moarte unul asupra celuilalt, însă
are și o concluzie tăioasă- ,,discutati mai bine ceea ce vă pricepeti” este aceea a
unui personaj pornit în căutarea iubirii absolute, care respinge cu vehemență orice
este mai puţin.
O secvenţa sugestivă pentru tema războiului o constituie tensiunea
provocată de frământările de iubire, care se spulberă odată cu experienţa trăită în
război. Frontul înseamnă haos, măsuri absurde, învălmăşeală, iar experienţele
dramatice, de acolo, modifică atitudinea lui Gheorghidiu faţă de celelalte
experienţe ale sale. Rănit şi spitalizat, Gheorghidiu revine la Bucureşti, trăind un
sentiment de detaşare, îşi priveşte soţia cu indiferentă şi, dovadă a afectării
relaţiilor dintre ei, o părăseşte, însă îi lasă ,,tot trecutul’’.
Evidenţierea elementelor de structură, de compoziţie şi de limbaj ale
textului narativ studiat, semnificative pentru tema şi viziunea despre lume
Un prim element de structură este titlul ,,Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război’’ este analitic, o amplă structură nominală: substantive şi
adjective organizate în antiteză ,,ultima’’-,,întâia’’ şi ,,dragoste’’-,,război’’,
evidenţiind experienţele fundamentale de existenţă, depăşirea unei drame
individuale prin raportarea la valenţele uneia colective.
Perspectiva narativă este subiectivă, deoarece romanul este scris la persoana
întâi, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ştefan Gheorghidiu.
Relatarea la persoana întâi conferă autenticitate şi caracter subiectiv textului.
Naratorul este subiectiv, narator-personaj, implicat.
Acţiunea romanului se structurează în cele două părţi anunţate de titlu,
valorizând tema iubirii şi a războiului.. Ştefan Gheorghidiu, sublocotenent în
armata română, asistă la popota ofiţerilor la o discuţie ce îi trezeşte amintiri
dureroase legate de soţia sa, Ela, pe care o bănuieşte de adulter. Întorcându-se în
timp, rememorează etapele poveştii sale de dragoste. Student la Filozofie, este
măgulit de atenţia pe care i-o acordă una dintre cele mai frumoase fete de la Litere,
şi, din orgoliu, apoi din „milă, admiraţie, îndatorire, duioşie, pentru că ştie că asta o
face fericită” îşi adânceşte sentimentele faţă de Ela şi se căsătoreşte cu aceasta. Cei
doi trăiesc o vreme modest şi fericit, în scene de împlinire casnică. Moştenirea
neaşteptată de la unchiul Tache tulbură acest echilibru. Iese la iveală o faţă a Elei
care îl tulbură pe protagonist: implicarea în discuţiile şi lupta pentru bani, plăcerea
vieţii mondene, petrecerile, flirturile cu un oarecare Grigoriade, vag avocat,
monden şi extrem de curtat de femei, toate acestea declanşează criza cuplului.
Povestea evoluează cu o serie de certuri şi de împăcări, care culminează cu
despărţirea în clipa în care eroul, întors pe neaşteptate de la Azuga acasă, găseşte
casa goală ,,ca un mormânt”. Dimineaţa, fără a aştepta explicaţii, se separă, pentru
a se reîmpăca în capitolul ,,Asta-i rochia albastră”, după ce găseşte în casă o
scrisoare justificativă de la verişoara Anişoara care îi cerea Elei să o însoţească în
acea noapte, soţul ei fiind plecat. Înrolat lângă Câmpulung, Gheorghidiu o aduce
pe Ela în oraş, pentru a-i fi mai aproape. Revenit într-o permisie, zăreşte pe G. pe
străzile oraşului, după ce o discuţie cu soţia sa despre trecerea pe numele ei a unei
sume de Banca Românească îi accentuează suspiciunile. După discuţia de la
popotă, pleacă în oraş fără învoire cu gândul de a-i prinde pe cei doi, de a-i ucide şi
de a se sinucide. Surprins pe străzi de un colonel, se întoarce pe front şi intrarea
României în război îl îndepărteză de obsesia sa. Cea de-a doua parte prezintă o
imagine a războiului demitizată, impresia că lupta se dă împotriva propriilor
divizii, ,,capturarea” de proprii tovarăşi, imaginile terifiante sunt constantele
acestui tablou al eliberării Ardealului în Primul Război Mondial. Rănit, se
reîntoarce la Bucureşti, unde se descoperă maturizat, obosit de îndoieli şi de
suspiciuni care l-au dus altădată în pragul crimei, şi decide că nu merită să mai
lupte pentru această relaţie. Despărţirea de Ela este o eliberare morală, care îl lasă
deschis sufleteşte pe erou pentru alte experienţe. Cedarea casei, a trecutului, îl
dovedesc disponibil pentru o nouă etapă a viitorului.
Conflictul principal al romanului este unul interior, profund subiectiv.
Lupta se dă în planul conştiinţei şi este urmărită cu minuţiozitate în descrieri
monografice ale sentimentelor. În plan exerior, există un conflict între Gheorghidiu
şi Grigoriade, generator al dramei geloziei. Totodată, există un conflict între
Gheorghidiu şi propria familie pentru moştenirea unchiului Tache, din care, de
asemenea, iese învins, cedând după parastas o parte din avere rudelor.
Relatia incipit-final
Incipitul este construit în modalitate realistă, introduce cititorul în universul
operei, oferind repere spatio-temporale precise-acţiunea este plasată în timpul
Primului Război Mondial (,,primăvara lui 1916’’, ,,pe Valea Prahovei’’) şi
prezentând protagonistul, Ştefan Gheorghidiu-subofiţer concentrat. Finalul
romanului se află în relaţie simetrică cu incipitul din perspectiva timpului
cronologic (se evidenţiază evenimentele ulterioare celor prezentate în primul
capitol), dar şi din perspectiva raportului realitate-ficţiune: finalul scoate cititorul
din universul operei prin prezentarea ipostazei protagonistului ferm în decizii,
eliberat de frământări, deschis unor noi experienţe pentru că a observat raportul
dintre ideal/iluzie.
Concluzia
Privit în întregul său, romanul lui Camil Petrescu ilustrează atât prin
conținutul său, prin personaje, prin structură, cât și prin unele elemente de formă o
viziune subiectivă asupra lumii. Aşa cum se exprima poetic însuşi autorul, ,,Ultima
noapte de dragoste, întâia noapte de război” îi conturează, prin tema şi viziunea
despre lume oglindită, un autoportret din seria „sufletelor tari”: „Eu sunt dintre
aceia cu ochi halucinaţi şi mistuiţi lăuntric/ Cu sufletul mărit/ Căci am văzut idei”.
Relația dintre două personaje, Ștefan Gheorghidiu și Ela
Opera literară ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’’,
aparținând lui Camil Petrescu, apărută în anul 1930, este un roman subiectiv,
deoarece construcția subiectului și discursul narativ nu respectă cronologia
evenimentelor.
O relație aparte, în acest roman, este cea dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela,
soția sa, prin trăirile ambelor personaje, prin sinuozitatea ei, prin evoluția ei
tensionată și prin implicarea afectivă covârșitoare a personajului principal. Relația
dintre cele două personaje ale cuplului-Ștefan Gheorghidiu și Ela-se desprinde din
întreaga desfășurare a acțiunii, din conflictele existente la nivelul narațiunii sau din
perspectiva narativă adoptată de scriitor.
Statutul social, psihologic și moral
Din conținutul romanului, se desprinde mai întâi statutul social al
personajelor. Ștefan era student la Filosofie, un tip inteligent, Ela este și ea tot o
fată săracă, rămasă orfană și crescută de o mătusă. Studentă la Litere, fată deosebit
de frumoasă, ea este admirată de cei din jur. Din punct de vedere psihologic,
reprezintă intelectualul însetat de absolut, pentru el chiar iubirea însemnând dăruire
totală, sacrificiu. Din punct de vedere moral, este o fire conflictuală și polemică,
este măcinat de gelozie și are o înclinație aproape maladivă spre introspecție,
conștiința lui fiind obsedată de amănunte chinuitoare.
Evidențierea prin două episoade/citate/secvențe comentate a modului în care
evaluează relația dintre cele două personaje.
În plimbarea la Odobeşti, Ela se comportă ca o cochetă, devenind din ce în
ce mai superficială. Fidelitatea Elei este pusă sub semnul întrebării, Ştefan
observând mimica şi gesturile femeii care gustă cu familiaritate din farfuria lui G.
Rănit şi spitalizat, soţul se simte detaşat de tot ce îl legase de Ela, de aceea,
hotărăşte să se despartă definitiv, dăruindu-i casele de la Constanţa, bani, ,,absolut
tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi...de la lucruri personale, la amintiri.
Adică tot trecutul’’.
Un prim element al textului narativ, semnificativ pentru realizarea personajului
Ştefan Gheorghidiu este incipitul. Chiar dacă este vorba de un roman modern, în
incipit sunt fixate cu precizie realistă coordonatele spaţio-temporale. ,,În primăvara
anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat, luasem parte, cu un
regiment de infanterie din capitală, la fortificarea Văii Prahovei, între Buşteni şi
Predeal.”
Spre deosebire de romanele tradiţionale, în care conflictul este, de regulă,
exterior, iar cel interior apare ca efect al unei intenţii moralizatoare a textului.
Cele două personaje sunt caracterizate atât în mod direct, cât și în mod
indirect.
 Caracterizarea personajului Ştefan se realizează subiectiv, sub o singură
viziune, cea a personajului-narator. Astfel, portretul lui Gheorghidiu este realizat
mai ales prin caracterizare indirectă, prin fapte, gânduri, limbaj, gesturi, atitudini şi
prin relaţiile cu celelalte personaje. Caracterizarea directă se realizează rar, prin
intermediul replicilor scurte ale altor personaje, precum cea pe care i-o adresează
Ela lui Ştefan când acesta îi reproşează comportamentul ei din timpul excursiei de
la Odobeşti. Ela este caracterizată direct de către soțul ei și o numeşte:,,femeia
mea’’, ,,nevastă-mea’’, ,,fata asta’’, ,,ea’’.
Caracterizarea indirectă reiese din comportamentul personajelor. Ela devine
o fire pragmatică, întreprinzătoare și totodată, ea este preocupată de viața
mondenă, găsind prilejul de a-și manifesta farmecul și cochetăria. Ștefan descoperă
o altă față a Elei, care este capabilă să se implice în afaceri legate de moștenire,
apelând chiar la seducție. Deruta lui Ștefan Gheorghidiu este cu atât mai mare, cu
cât el rămâne adeptul superiorității bărbatului, care trebuie să-și manifeste puterea
protectoare, consoarta rămânând în limitele feminității, dincolo de orice
vulgaritate.
Concluzie
Relația din cuplu este privită doar din perspectiva subiectivă a
personajului-narator-Ștefan Gheorghidiu, iar datorită acestei perspective unice,
relația dintre cele două personaje nu se încadrează unui tipar, fiind una atipică și
dobândind pecetea personalității protagonistului.
3. Particularități de construcţie a unui personaj, Ștefan Gheorghidiu
Opera literară ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’’,
aparținând lui Camil Petrescu, apărută în anul 1930, este un roman subiectiv,
deoarece construcția subiectului și discursul narativ nu respectă cronologia
evenimentelor, iar reacțiile personajului principal sunt imprevizibile, nu mai apare
naratorul omniscient și, de aceea, narațiunea se face la persoana I, naratorul fiind
unul dintre personaje.În ceea ce privește personajele unui roman subiectiv, acestea
sunt individualități foarte bine conturate, originale, nu de puține ori ciudate,
înclinate spre analiză, contemplație și introspecție, și își exprimă direct trăirile prin
folosirea monologului interior și a stilului indirect liber Un astfel de personaj este
și Ștefan Gheorghidiu, iar însușirile sale se desprind din tema și din conținutul
romanului, din conflictele existente dintre personaje și din manifestările
personajului, din gândurile și din atitudinea acestuia.
Statutul social, psihologic şi moral al personajului
Din conținutul romanului, se desprinde mai întâi statutul social al
personajului, despre care aflăm că era student la Filosofie, un tip inteligent,
preocupat de studiu, dar sărac. Statutul lui se schimbă însă atunci când intră în
posesia unei moșteniri neașteptate și începe o viață mondenă. Din punct de vedere
psihologic, reprezintă intelectualul însetat de absolut, pentru el chiar iubirea
însemnând dăruire totală, sacrificiu, căci, spunea el ,,acei care se iubesc au drept de
viață și de moarte unul asupra celuilalt’’. Totodată, el este un inadaptat care duce o
existență dramatică, dar trăiește o experiență morală superioară, căci trece prin
drama războiului. Din punct de vedere moral, este o fire conflictuală și polemică,
este măcinat de gelozie și are o înclinație aproape maladivă spre introspecție,
conștiința lui fiind obsedată de amănunte chinuitoare.
Trăsătura dominantă şi două secvenţe
Principala trăsătură de caracter a protagonistului este orgoliul. Ilustrativă în
acest sens este mărturisirea lui Gheorghidiu referitoare la felul în care ia naştere
iubirea lui pentru Ela.De asemenea, o altă secvenţă narativă semnificativă pentru a
ilustra orgoliul personajului este aceea a mesei în familie din casa unchiului său
Tache. Astfel, orgoliul personajului-narator, al intelectualului, este unul dintre
principalii factori de noutate în discursul românesc interbelic din spaţiul literaturii
Elementele de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului care pun în
evidenţă însuşirile personajului
Caracterizarea personajului Ştefan se realizează subiectiv, sub o singură
viziune, cea a personajului-narator. Astfel, portretul lui Gheorghidiu este realizat
mai ales prin caracterizare indirectă, prin fapte, gânduri, limbaj, gesturi, atitudini şi
prin relaţiile cu celelalte personaje. Caracterizarea directă se realizează rar, prin
intermediul replicilor scurte ale altor personaje, precum cea pe care i-o adresează
Ela lui Ştefan când acesta îi reproşează comportamentul ei din timpul excursiei de
la Odobești. În acest roman subiectiv, de analiză, este folosită adesea
autocaracterizarea, pentru portretul fizic, moral sau psihologic. Un alt element al
textului narativ, semnificativ pentru realizarea personajului Ştefan Gheorghidiu
este incipitul. Spre deosebire de romanele tradiţionale, în care conflictuleste, de
regulă, exterior, iar cel interior apare ca efect al unei intenţii moralizatoare a
textului, în romanul lui Camil Petrescu, apare conflictul interior, din conştiinţa
personajului-narator, care trăieşte stări şi sentimente contradictorii faţă de soţia sa.
În ceea ce priveşte perspectiva narativă, romanul este scris la persoana I.Cele două
teme ale romanului, războiul şi iubirea, constitue două experienţe decisive pentru
devenirea personajului-narator. Suferinţa lui Ştefan este lucidă în detaliile analizei,
iar orgoliul este profund. Astfel, în final, după traversarea dramei colective a
războiului, pasiunea devoratoare şi iubirea pentru Ela sunt înlocuite cu indiferenţă
rece. Se produce astfel drama constatării distanţei dintre iluzie şi realitate, dintre
ideal şi banalitate.
Concluzia
Eroul trăiește, așadar, două drame, cea a iubirii și cea a războiului, cea de-a
doua fiind mult mai puternică, mai devastatoare decât prima și aceea are, din acest
punct de vedere, un ascendant asupra celorlalte personaje, deoarece războiul îl
purifică, îl vindecă de gelozia chinuitoare și îî dă tăria de a se distanța de propriul
destin, de propriul trecut.