Sinaxar 5 Ianuarie

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfinţitului

mucenic Teopempt episcopul, care prin sabie s-a săvârşit şi a
mucenicului Teona.
Acest sfânt mucenic Teopempt a fost episcop, în zilele
împăratului Diocleţian, la anii 290. Şi ridicând Diocleţian prigoană
asupra creştinilor, Teopempt a fost cel dintâi care a mărturisit că
Hristos este Dumnezeu. Fiind prins şi vădind în faţa împăratului
înşelăciunea idolească, a fost aruncat într-un cuptor cu foc, i-au
scos apoi un ochi şi i-au dat otravă. Rămânând în viaţă după toate
acestea şi aducând la credinţă în Hristos pe fermecătorul Teona,
care îi dăduse otrava, a fost supus la alte chinuri şi în cele din urmă
i-au tăiat capul. Astfel s-a încununat cu cununa muceniciei. Iar pe
sfântul Teona, care fusese fermecător şi crezuse, l-au aruncat într-o
groapa şi l-au împresurat cu pământ. Şi aşa şi-a dat sufletul în
mâna lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea sfintei Sinclitichia.
Această sfântă era de neam ales, bogată şi evlavioasă; şi mulţi
tineri o cereau în căsătorie pentru frumuseţea ei înfloritoare şi
pentru averea ei cea multă. Dar ea îşi înălţa tot mai mult dorul către
Dumnezeu. Pentru aceasta a părăsit cu totul grijile lumeşti şi şi-a
dat toată silinţa spre adăugirea îmbunătăţirii sufletului, prin
înfrânare. Biruind deci pe vicleanul luptător diavolul, s-a mutat cu
mintea către Dumnezeu, mai înainte de despărţirea de trup.
Dar aproape de sfârşitul vieţii sale, iar a ispitit-o vicleanul.
Întocmai ca pe Iov, acoperind-o cu bube, cu răni şi cu viermi, care îi
mâncau trupul. Tăria sufletului însă nu i-a slăbit, ostenelile nu le-a
părăsit şi cu luptă bărbătească a trăit până la 80 de ani, când a
răposat în pace, dându-şi sufletul în mâna lui Dumnezeu şi luând
cununa biruinţei cu sfinţii.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru
Grigorie cel din Acrita.
Acest sfânt era de neam din vestita insulă a Cretei. Părinţii lui,
care erau foarte evlavioşi, se numeau Teofan şi Iuliana. După ce s-a
îndeletnicit mulţi ani cu învăţătura cărţii, părinţii au poruncit
sfântului să pască oile.
 În acea vreme mărturisitorii credinţei celei adevărate sufereau
mari strâmtorări de la luptătorii împotriva icoanelor. Iar tânărul
Grigorie dorind fierbinte să păstreze dreapta credinţă, a plecat de
acasă şi s-a dus în Seleucia. Acolo a stat vreme îndelungată
hrănindu-se cu puţină pâine şi apă, şi ostenindu-se în cele plăcute
lui Dumnezeu.
După moartea împăratului Leon, care era luptător împotriva
icoanelor, cuviosul Grigorie s-a dus la Ierusalim să se închine
Sfintelor Locuri. Şi a stat acolo doisprezece ani, dar ce a îndurat din
partea agarenilor nu este cu putinţă să se arate, dacă vrea cineva
să păzească scurtimea cuvântului. De la Ierusalim, cuviosul s-a dus
la Roma şi a primit tunderea şi haina călugărească, domolindu-şi
trupul cu înfrânarea. După moartea împăratului Stavrachie, a venit
în fruntea împărăţiei Mihail Curopalatul Rangavi. Atunci sfântul
Nichifor, ajuns la conducerea Bisericii, a trimis la Leon papa Romei,
pe sfântul Mihail episcopul Sinadelor, cu gramata sobornicească. În
Roma sfântul Mihail s-a apropiat sufleteşte de cuviosul Grigorie şi la
întoarcere l-a luat cu sine şi l-a aşezat în Mănăstirea Acrita.
Aici cuviosul a îndurat de bunăvoie nevoinţe foarte mari: umbla
desculţ, avea numai o cămaşă, dormea pe o rogojină şi la două, trei
zile gusta puţină pâine. Locuinţa o avea într-o groapă adâncă, unde
cu amar plângea pentru tulburările ce frământau atunci Bisericile
creştine. Mai pe urmă, ieşind din groapă, a petrecut într-o chilie
strâmtă, fiind îmbrăcat cu o cămaşă de piele; şi umplând cu apă un
vas mare ce se afla în grădină, îşi lepăda noaptea cămaşa şi intra în
vas, unde citea toată Psaltirea; iar după ce o citea, ieşea afară şi
intra în chilie. Şi aşa a făcut în toate zilele vieţii sale. Deci, cu
asemenea lupte nevoindu-se fericitul şi-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru
Fostirie.
Cuviosul Fostirie, strălucind din Răsărit, întocmai ca soarele, a
luminat până şi Apusul. Vieţuia pe un munte înalt, în pustiu,
petrecând în rugăciune neîncetată către Dumnezeu, omorându-şi
trupul său cu postul, cu privegherile de noapte şi cu toate lipsurile.
Prin nevoinţele sale cele mari, strălucea ca un luceafăr, potrivit
numelui lui, luminând lumea. Curăţindu-şi trupul, sfinţindu-şi
sufletul şi păzind, pe cât omeneşte este cu putinţă, chipul lui
Dumnezeu în om, s-a făcut pe sine sălaş Duhului Sfânt. După darul
ce i s-a dat de Dumnezeu, el vindeca toate neputinţele şi rănile
celor ce cu credinţă alergau la dânsul.
Asemenea preamăritului prooroc Ilie, cuviosul Fostirie a primit
hrană din cer. Dar nu corbii îi aduceau hrana, cum grăieşte
Scriptura despre Ilie, ci îngerul Domnului. Acest trimis ceresc, în
fiecare zi, punea pentru cuviosul părinte pâinea într-un loc ştiut; şi
când veneau cercetători la acest sfânt bărbat, atunci la locul ştiut
cuviosul afla pâini puse şi pentru dânşii. Aceasta preamărită minune
a bunăvoinţei lui Dumnezeu s-a săvârşit nu numai câteva zile, ca în
vremea sfântului prooroc Ilie, în muntele Carmelului, ci în toţi anii
cei mulţi, în care cuviosul Fostirie a petrecut în singurătate şi în
tăcere.
Mai pe urmă, când cu ajutorul lui Dumnezeu cuviosul Fostirie a
întemeiat o mănăstire, în care s-a adunat număr mare de fraţi, el
nu mai primea pâine din cer, ca mai înainte, ci da fraţilor hrana din
osteneala mâinilor lor. Şi aceasta s-a întâmplat nu pentru că
Dumnezeu nu ar mai fi putut să facă aceasta şi nici pentru că n-ar
mai fi dat ascultare sfântului, mai ales ca sfântul Fostirie nu se ruga
niciodată pentru hrană, ţinând minte porunca lui Hristos: "căutaţi
mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi, toate acestea
se vor adăuga vouă" (Matei, 5, 31); ci aţa a binevoit Domnul, ca să
se dea lor hrană din osteneala lor. Pentru aceasta a poruncit
alesului Său Fostirie să nu primească de la nimeni nimic, ci toate
cele de trebuinţă să le aibă din osteneala mâinilor lor. Neprimind
nici el singur vreun prinos de la cineva, cuviosul învăţa pe fraţi să se
ostenească întru osârdnica rugăciune, în citiri folositoare de suflet şi
în lucrul mâinilor lor, şi el însuşi fiind în acestea pildă pentru toţi.
În vremea vieţii sfântului Fostirie s-au ivit în Biserica nişte
eresuri. Pentru curmarea lor s-au adunat mulţi părinţi, fiind chemat
şi cuviosul Fostirie. Şi venind la sobor a mărturisit dreapta credinţă
cu bărbăţie şi cu bune dovezi, aşa că mulţi eretici s-au întors la
unire cu Biserica; iar unii au intrat în ceata călugărilor, îndemnaţi
fiind de viaţa cea sfântă a marelui nevoitor Fostirie prin ale cărui
rugăciuni s-au lucrat minuni multe, atât în vremea vieţii lui
pământeşti, cât şi după fericita lui săvârşire, care a avut loc în ziua
a cincea a lui ianuarie, către seară.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sais, care,
fiind înecat în mare s-a săvârşit.
 Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teoid, care,
fiind călcat cu picioarele de chinuitori, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei Domnina, care în pace

s-a săvârşit.

Tot în această zi pomenirea cuvioasei Tatiana, care în pace s-

a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul cuvios mucenic

Romano cel din Carpensia, care, în Bizanţ mărturisind la anul
1794, prin sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne
mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro