Sinaxar 9 Ianuarie

În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic

Polieuct.
Polieuct si Nearh au fost doi ostasi, buni
prieteni între ei, în zilele împaratului Deciu, la
anii 250. Locuinta lor era în Meletina, cetatea
de capetenie a Armeniei. Credinta lor era
deosebita: Nearh era crestin, iar Polieuct, cu
toate ca era pagân, avea însusiri de crestin si
mare înclinare sa ajunga crestin. Împaratul a
dat porunca foarte aspra împotriva crestinilor.
Aceasta porunca a tulburat adânc pe Nearh,
nu de teama chinurilor, ce-l amenintau, ci de
teama ca nu cumva prietenia lui cu Polieuct
sa se rupa, sau sa se raceasca, din pricina
acestei porunci, care ameninta cu pedepse pe
crestini, si fagaduia daruri si cinste celor ce
ramâneau pagâni, sau se întorceau la
credinta pagâna. Nearh era atât de amarât,
încât Polieuct, aflând pricina amaraciunii lui,
si-a deschis inima, spunându-i: "nu te teme
ca porunca împaratului are sa ne desparta; în
noaptea aceasta am vazut pe Hristos, la Care
tu te închini; El m-a dezbracat de haina mea
murdara si m-a îmbracat cu una luminoasa,
m-a urcat pe un cal înaripat si mi-a zis sa-I
urmez Lui. Aceasta vedenie m-a hotarât cu
totul sa fac ceea ce gândeam de mult; caci
numai numele de crestin îmi lipseste. Ai
bagat de seama ca ori de câte ori mi-ai vorbit
de marele vostru Mântuitor, eu te-am
ascultat cuviincios; si ca atunci când mi-ai
citit viata si învataturile Lui, am ramas uimit de sfintenia faptelor si
cuvintelor Lui? O, Nearh, daca m-as crede vrednic sa merg la El,
fara sa-I cunosc tainele si fara sa fiu bogat, ai vedea izbucnind
dorinta pe care o am sa mor pentru slava Lui si pentru întarirea
vesnicelor lui adevaruri!" Nearh l-a lamurit spunându-i ca tâlharul
cel cuminte, de pe cruce, a dobândit grabnic cerul, fara sa fi fost
botezat. Auzind aceasta, Polieuct, plin de râvna, a smuls porunca
împaratului, a scuipat-o, a rupt-o în bucati si a aruncat-o în vânt; si
vazând idolii pe care pagînii îi duceau spre altare, la închinare, i-a
smuls de la cei ce-i purtau, i-a aruncat la pamânt, si i-a calcat în
picioare. Toata lumea, împreuna cu Nearh, prietenul sau, a ramas
uimita de aceasta fapta neasteptata.
Felix, care era socrul lui Polieuct si care avea împuternicire de la
împarat sa prigoneasca pe crestini, a vazut cu ochii lui ce a facut
ginerele sau si s-a îndurerat vazându-si pierdute nadejdea si
sprijinul familiei sale. De aceea, Felix a încercat sa zdruncine
statornicia lui Polieuct, întâi cu vorbe frumoase, apoi cu amenintari
si la urma cu lovituri peste fata, date de calaii pe care îi avea. Dar
nu a ajuns la nici un capat. Si atunci Felix a trimis pe fiica sa,
Paulina, sotia lui Polieuct, cu
nadejdea ca lacrimile ei vor avea
mai mare putere asupra barbatului
sau, decât mestesugirile si
asprimea tatalui. Dar nimic n-a
dobândit nici prin fiica sa; ci,
dimpotriva, taria lui Polieuct a
adus la credinta crestina pe multi
pagâni. Si atunci Felix,
nemaiavând ce face, a dat porunca
sa i se taie capul. Si sfântul
mucenic Polieuct, fara alt botez
decât cel al sângelui sau, s-a dus
sa ia în stapânire marirea pe care
Dumnezeu a fagaduit-o tuturor
acelora care se vor lepada pe sine,
pentru numele Lui.

Tot în aceasta zi, pomenirea

cuviosului parintelui nostru
Eustratie, facatorul de minuni.
Acest cuvios parinte a fost din
satul cu numele Vitiani, asezat în
tinutul Tarsiei, din tara
optimatilor; parintii lui se numeau Gheorghe si Megheta: si aveau
multa avere. Fiind bine crescut si învatat de parintii sai, când a
împlinit vârsta de douazeci de ani, a fost cuprins de dragostea
dumnezeiasca. Pentru aceasta, lasându-si parintii, s-a retras în
muntele Olimpului si s-a dus la Mânastirea Avgarilor în care
straluceau prin sihastrie si viata îmbunatatita Grigorie si Vasilie,
unchii sai dupa mama. Fiind primit de unchii sai, Evstratie a fost
tuns în monahism. Deci dobândind ceea ce-si dorise, slujea tuturor
fratilor cu inima bucuroasa si cu smerita cugetare; nu era stapânit
de nici un gând lumesc; nu avea decât o haina de par si o patura,
pe care se culca, acolo unde gasea loc sa se odihneasca putin, caci
nu avea loc anumit pentru somn. Se spune ca, dupa ce s-a facut
monah, n-a dormit niciodata cu fata în sus, nici pe partea stânga, în
cei saptezeci de ani cât a sihastrit. Savârsindu-se din viata
egumenul mânastirii, s-a încredintat acestui mare Evstratie
egumenia, pe care a primit-o, lasându-se înduplecat de rugamintea
fratilor.
Iar în acel timp, Leon cel cu numele de fiara, adica Armeanul,
întorcându-se biruitor de la razboiul împotriva bulgarilor, s-a sculat
împotriva evlaviosului împarat Mihail Rangavi, Curopalatul, l-a legat,
l-a lipsit de femeie si de copii, l-a tuns calugar si l-a surghiunit în
ostrovul Protis de lânga Constantinopol. Nelegiuitul acesta, Leon, se
silea sa înnoiasca iarasi eresul necinstirii de icoane, care de multi
ani era stins. Atunci toti crestinii au fugit parasindu-si casele. Atunci
si acest cuvios Evstratie, la îndemnul marelui Ioanichie, cel din
Olimp, si-a lasat mânastirea si s-a dus în patria sa. Iar când Biserica
si-a reluat stralucirea de mai înainte prin ridicarea si cinstirea
sfintelor icoane, sub împaratia lui Mihail si a Teodorei, în anii 842,
atunci purtatorii de biruinta parinti, întorcându-se la mânastirile lor,
s-a întors si sfântul Evstratie la mânastirea sa.
El toata ziua se ostenea cu fratii, la muncile cele trupesti, iar
noaptea o petrecea cu nedormire si cu îngenuncheri. Si nu numai
aceasta, ci si când se citea si se cânta Canonul, fericitul acesta
intrând în sfântul altar, sta de la început pâna la sfârsit, zicând cu
umilinta întru sine: "Doamne miluieste-ne". Si minunile câte s-au
facut de el, nu este cu putinta sa se scrie, fiind foarte multe la
numar. Aceste minuni erau semn preaadevarat ca el a bineplacut lui
Dumnezeu.
 Iar când i s-a apropiat sfârsitul, a chemat pe toti ascultatori si
monahii si le-a zis: "Fratilor si parintilor, vremea vietii mele a luat
sfârsit, deci, fiii mei iubiti, paziti fagaduinta sfintei schime ce ati
primit, stiind ca lucrurile de fata sunt vremelnice si desarte, iar cele
viitoare sunt vesnice. Deci, sârguiti-va, fiii mei, ca sa va învredniciti
partii celor mântuiti". Acestea zicând, s-a închinat, a înaltat mâinile
si ochii catre cer si a zis: "Doamne, în mâinile Tale pun duhul meu".
Si îndata a adormit somnul odihnei. A trait nouazeci si cinci de ani.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne
mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro