Dacia literară

Din punct de vedere cronologic, epoca pașoptistă se situează între anii 1830 și 1860.
Legată de importante evenimente politice și sociale, această delimitare temporală nu are nimic
rigid: debutul perioadei este legat de ieșirea Țărilor Române de sub dominația otomană, de
începutul unei energizări economice și al dobândirii libertăților politice.
În epoca pașoptistă, cultura trecutului, predominant feudală și întârziată în raport cu
Europa Occidentală, este regândită în totalitate, din perspectiva modernizării. Punerea în acord
cu evoluția literaturii europene se manifestă prin faptul că operele scriitorilor pașoptiști vor fi
create în spiritul esteticii romantice, adică în spiritul curentului literar dominat în Europa acelei
vremi.
Pașoptismul este o ideolgie literară niciodată sintetizată într-un program particular și
supusă unor comandamente exterioare: mesianism cultural și revoluționar, spirit critic,
deschidere spre Occident și lupta pentru impunerea unui specific național, conștiință civică și
patriotică, conștiința pionieratului în mai toate domeniile vieții, o retorică a entuziasmului și a
trezirii la acțiune.

Publicația „Dacia literară” a apărut la Iași, în 1840, sub redacția lui Mihail Kogălniceanu.
Deși pe coperta tomului (trei numere) figurează datele-limită ianuarie-iunie, se pare că aceasta a
apărut la 19 martie 1840 (a fost interzisă de 23 august, același an, de către domnitorul Mihail
Sturza, din rațiuni politice).
Mihail Kogălniceanu situează proiectul „Dacia literară” în descendența unor inițiative
publicistice demne de laudă: „Curierul românesc” (1829) în Țara Românească; „Albina
românească” (1829) în Moldova și „Foaie pentru minte, inimă și literatură” (1838) în
Transilvania. Deși recunoaște meritele acestor publicații, Kogălniceanu semnalează două
deficiențe majore care le reduc puterea de influență: cantonarea într-un provincialism limitativ și
insistența asupra evenimentelor politice în detrimentul aspectelor culturale. Astfel, preluând
câștigurile celorlalte producții românești, „Dacia literară” se dorește a fi o publicație dedicată
exclusiv problemelor intelectuale.
Scopul noii reviste este de a crea o unitate etnică, lingvistică și teritorială prin intermediul
culturii, așa cum sugerează și titlul: Dacia reprezintă o utopie națională - tărâm străvechi, simbol
al unității teritoriale și al libertății de exprimare.
Programul cultural, expus în „Introducție” (de Mihail Kogălniceanu), formulează și
așa-numita teorie a „curentului istoric-poporan”, a specificului național al literaturii, dar relevă și
necesitatea selecției textelor după criteriul valoric. Se promovează ideile unei generații tinere de
scriitori, cunoscută în istorie drept „generația pașoptistă”, care vor să aducă un suflu nou în
literatura română. Acești scriitori pun pentru prima dată la noi problema elaborării unui program
literar coerent, bazat pe niște principii estetice clare.
Una dintre cele mai importante idei susținute de Mihail Kogălniceanu era necesitatea
combaterii imitației. În acest caz, se poate observa o poziție diferită de cea a lui Ion
Heliade-Rădulescu, cel care încuraja orice producție (chiar și traducerile), bucuros că se scria în
limba națională („Scriți cât veți putea și cum veți putea, dar nu cu răutate”.). Ceva mai târziu, tot
în „Dacia literară”, Mihail Kogălniceanu avea să revină, lămurind că nu principiul imitației ca
atare îl deranja, ci abuzul. Încurajarea producțiilor literare originale, având ca potențiale surse
folclorul și istoria națională, peisajul natural și social al țării era o consecință logică a denunțării
imitației.
Promovarea unității culturale anunța un ideal politic (se pregătea Revoluția de la 1848),
în consonanță cu titlul revistei, sugerând unitatea tuturor provinciilor. Proiectul viza realizarea
unei limbi și a unei literaturi unice. Exista, de altfel, o rubrică intitulată „Telegraful Daciei”, care
rezuma și aprecia tot ce se scria în provinciile românești.
Mihail Kogălniceanu anunța, de asemenea, necesitatea unei critici obiective. Se
introducea criteriul estetic în evaluarea operei de artă, punând bazele unei critici literare
obiective ce anunța principiile lui Titu Maiorescu.

Deși nu s-au autointitulat „romantici”, cei de la „Dacia literară” au reprezentat, prin

replierea pe elementul specific, autohton, promovarea originalității, având ca resorturi istoria și
folclorul, suflul epocii lor, pașoptiste, romantice.

Există, fără îndoială, o filiație de program cultural între „Dacia literară” și mișcarea de la
„Junimea”, de la 1863: de exemplu, Maiorescu critică și el împrumuturile excesive în articolul
„În contra direcției de azi în cultura română”, sugerând surse originale, naționale.

Revista „Dacia literară” a fost prima tribună literară de prestigiu, punând bazele unei
direcții naționale în cultură, fiind punct de plecare pentru mișcările tradiționaliste ulterioare cum
ar fi sămănătorismul, poporanismul, gândirismul.

În revista „Dacia literară” au apărut, pentru prima oară, lucrări precum:

- nuvela „Alexandru Lăpușneanul”, povestirea „O alergare de cai” și studiul „Cântece
populare a Moldaviei” de Costache Negruzzi;
- nuvela romantică „Buchetiera de la Florența” de Vasile Alecsandri;
- poezia „Anul 1840” de Grigore Alexandrescu;
- eseul „Nou chip de a face curte” de Mihail Kogălniceanu;
- poezii de Gheorghe Asachi;
- fabule de Al. Donici;
- câteva articole ale lui Ion Heliade-Rădulescu.

Bibliografie critică selectivă:

Anghelescu, Mircea, Scriitori români, Editura Științifică și Enciclopedică, București,

1978
Cornea, Paul, Oamenii începutului de drum, Editura Cartea Românească, București, 1974

Cornea, Paul, Originile romantismului românesc, Editura Cartea Românească, București,

2000
Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române. Cinci secole de literatură,
Editura Paralela 45, Pitești, 2008