UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

DEPARTAMENTUL DE FORMARE CONTINUĂ ȘI TRANSFER

TEHNOLOGIC
PROGRAM DE CONVERSIE PROFESIONALĂ

Specializarea: SOCIOLOGIE

MANIFESTǍRI ALE VIOLENŢEI ȊN MEDIUL ŞCOLAR

Cursant,
MARINA (SUCI) ANUŢA
ANUL II CONVERSIE SOCIOLOGIE

Argument
Violenţa este una dintre marile probleme ale lumii contemporane. Presa scrisă sau
audio-vizualul, mass-media în general, informează în permanenţă cu privire la manifestările
diverse ale acestui fenomen. De la formele cele mai agresive - războaie, crime, bătăi, violuri,
furturi, distrugeri de bunuri şi până la cele mai puţin şocante - violenţa verbală - toate acestea
sunt susţinute de o abundenţă de imagini violente şi se perindă zilnic în faţa ochilor noştri. În
acest cadru, apariţia diferitelor forme de violenţă în mediul şcolar pare aproape o fatalitate şi
devine un lucru obişnuit.
Luarea în stăpânire a fenomenului violenţei nu se poate face decât dacă îi sunt cunoscute
cauzele, originile, formele de manifestare şi posibilităţile de prevenire.
Problema violenţei în şcoală poate şi trebuie să devină o tema de reflecţie pentru toţi
cei implicaţi în actul educaţional, deoarece şcoala dispune de importante resurse pentru a
concepe programe de prevenire a violenţei. Cauzele violenţei sunt multiple şi nu de multe ori
dificil de structurat. Efectele şi consecinţele sunt, de asemenea, multiple cu acţiuni ample,
distructive, uneori chiar autodistructive. Agresivitatea afectează bunul mers al lucrurilor în
cadrul educaţional, dezvoltarea spirituală, capacitatea intelectuală şi psihică a celor implicaţi
în derularea procesului instructiv-educativ.

VIOLENŢA ÎN MEDIUL ŞCOLAR

Există numeroase definiţii ale violenţei. Eric Debarbieux , specialist în problematica
violenţei în mediul şcolar, oferă o definiţie prin care surprinde ansamblul fenomenului
violenţei: Violenţa este dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv
sau social şi care se traduce printr-o pierdere a integritaţii, ce poate fi fizică, materială sau
psihică. Această dezorganizare poate să opereze prin agresiune, prin utilizarea forţei,
conştient sau inconştient, însă poate exista şi violenţă doar din punctul de vedere al victimei,
fără ca agresorul să aibă intenţia de a face rău.
Violenţa şcolară este de cele mai multe ori nefatală, dar poate cauza serioase prejudicii
dezvoltării persoanei. ,,Jacques Pain identifică două tipuri de violenţă în mediul şcolar:
 violenţele obiective, care sunt de ordinul penalului (crime şi delicte) şi asupra cărora
se poate interveni frontal;
 violenţele subiective, care sunt violenţe mai subtile, de atitudine, şi care afectează
climatul şcolar. Sunt incluse aici dispreţul, umilirea, sfidarea, lipsa de politeţe,
absenţele de la ore, refuzul de a răspunde la ore şi de a participa la activităţi sau cea ce
unii numesc atitudini antişcolare/antisociale uneori.” ( Şoitu, L., 2010, P.72)
Sub eticheta „violenţă” descoperim o diversitate  de forme de conduită, de la intensitatea cea
mai mică precum: confruntarea vizuală, poreclirea, tachinarea, ironizarea, imitarea în scop
denigrator; refuzul de a acorda ajutor până la o formă de intensitate crescută a violenţei ca:
bruscarea, lovirea cu diverse obiecte, pălmuirea,  împingerea sau chiar înjunghierea,
Mass-media, cercetările şi statisticile oficiale raportează o creştere spectaculoasă a
fenomenului în ultimile trei decenii în mai multe ţări ale lumii, astfel încât escaladarea
violenţei în şcoală a devenit cea mai vizibilă evoluţie din câmpul educaţiei formale. Dacă, în
fazele de început ale educaţiei şcolare, predomină violenţa profesorului asupra elevilor,
democratizarea educaţiei a antrenat o deplasare a violenţei către elevi, canalizând-o dinspre
elevi spre profesori.
Violenţa în școală este o problemă căreia i s-a făcut  o publicitate considerabilă în multe ţări:
SUA, Franţa , Anglia, şi, din nefericire, această listă s-a completat şi cu România.
Numeroase posturi de televiziune prezintă  diverse scene de violenţă petrecute în şcoală, de la
cele mai uşoare forme   până la cele mai grave.
            Violenţa fizică şi cea verbală sunt două dintre cele mai des întalnite tipuri de violenţă
în şcolile din România. Pe ansamblu, datele existente demonstrează că violenţele şcolare au o
tendinţă constantă de creştere, atingând rata cea mai înaltă la nivelul învăţământului
gimnazial şi liceal.
Violenţa verbală nu este perceptă în acelaşi mod de elevi şi de profesori. Elevii o
minimizează în timp ce profesorii o maximizează. Violenţa perturbă grav mediul şcolar. Ea
conduce la o deteriorare a climatului în şcoală, afectează raporturile elev-elev, elev-profesor,
elev-părinte şi generează sentimente de insecuritate, de teamă, care influenţează negativ
dezvoltarea psihică şi morală a elevului. Elevii şi adulţii nu percep în acelaşi mod violenţa şi
intensitatea acesteia. În mediul şcolar se manifestă o mare diversitate a formelor de violenţă :
de la violenţa verbală (injurii, ameninţări, jigniri) la violenţele fizice (lovituri, bruscări),
deteliorări ale bunurilor şi materialelor didactice (scris pe pereţi, spart geamuri, distrugere a
mobilierului), refuzul de a lucra, absenteismul, perturbarea cursurilor şi până la furturi,
agresiuni fizice, violenţe sexuale, consum de droguri se ajunge la atitudini antisociale.

FACTORI DETERMINANŢI AI VIOLENŢEI ÎN ŞCOALĂ

Violenţa şcolară este asociată, în general, cu zonele urbane dificile, cu periferiile,
acolo unde sărăcia este la ea acasa. De aceea, când se vorbeşte despre violenţa în şcoală, se
consideră drept surse favorizante atât factorii exteriori şcolii – factorul familial, factorul
social, factorul individual, cât şi un factor intern şcolii – şcoala ca sursă de violenţă.

Factorul familial
 Cercetări mai noi privind rolul familei în etiologia devianţei au identificat o diversitate
de factori cauzali, cum ar fi: socializarea, climatul afectiv, coeziunea familială, statusul
economic şi cultural. Unele studii efectuate confirmă faptul că adolescenţii agresivi provin, de
regulă, din familii în care parinţii înşişi sunt agresivi, şi metodele disciplinare sunt
neadecvate, fiind deseori brutale. Studiile privind relaţiile dintre tatăl tiran şi adolescenti
menţionează faptul că adeseori pot avea loc conflicte, care pot sfârşi printr-o ruptură a
relaţiilor cu părinţii şi fuga de acasă a adolescentului, precum şi prin vagabondaj.
            Climatul socio-afectiv şi moral al familiei este mult mai perturbat atunci când în
familie sunt cazuri de alcoolism, de imoralitate şi de antecedente penale. Adolescenţii
proveniţi din familii cu perturbări ale climatului moral, socio-afectiv şi cu o atmosferă
conflictuală se pot asocia mai uşor grupurilor delictogene. Familiile aparţinând claselor
inferioare valorizează mai puţin instrucţia/educaţia şcolară ca factor de reuşită socială,
preferând frecvent şcoli cu o calificare rapidă, un salariu şi alte avantaje.

            Factorul individual

Factorii individuali sunt grupaţi în două categorii:
 factori constituţionali - dependenţi de zestrea ereditară şi de structura neuro-psihică -
debilitate mintala, hiperemotivitate, autism, tendinţe agresive ;
 factori determinati de unele particularităţi ale personalităţii - diferite tulburări de
caracter sau atitudini negative, formate sub influenţa unor factori defavorabili de
mediu.
Un factor important al comportamentelor agresive este intoleranţa la frustrare. ,,Starea de
frustrare se manifestă printr-o emoţionalitate mărită, şi, în funcţie de temperamentul
individului, de structura sa afectivă se poate ajunge la un comportament violent, individul
nemaiţinând seama de normele şi valorile fixate de societate.” (Băban, A.. 2009, P.33)
Frustrarea afectivă este una din cauzele cele mai frecvente ale problemelor de comporament.
Eşecul şcolar este un factor des întâlnit la cei ce manifestă comportamente violente.
            Alcoolul, consumat mai ales în cantităţi mari, se constituie într-un important factor de
risc în comiterea unor acte antisociale bazate pe violenţă. Drogurile pot de asemenea, să ducă
la un comportament violent, însă, în ce măsură se poate realiza acest lucru, depinde de mai
mulţi factori, cum ar fi: tipul drogului, dimensiunea dozei şi dacă subiectul este sau nu real
ameninţat şi pus în pericol

  
 Factorul social
Mediul social conţine numeroase surse de influenţă de natură să inducă, să stimuleze şi
să întreţină violenţa şcolară: situaţia economică, slăbiciunea mecanismelor de control social,
inegalităţile sociale, criza valorilor morale, mass-media, disfunctionalităţi la nivelul factorilor
responsabili cu educaţia copiilor şi tinerilor, lipsa de cooperare a instituţiilor implicate în
educaţie. ,,Pentru ţările fost comuniste, creşterea violenţei în general, nu numai a violenţei
şcolare, este pusă pe seama unui complex de factori precum: liberalizarea mass-media, lipsa
exerciţiului democratic, creşterea libertăţii generale de mişcare, slăbirea autorităţii statului şi a
instituţiilor angajate în respectarea legii, accesul la mijloace de agresiune.” (Huditean, A.,
2002,p.37)
            Conjunctura economică şi socială provoacă anumite confuzii în rândul tinerilor, care
încep să se îndoiască de eficacitatea şcolii, de utilitatea ştiinţei. Şi aceasta cu atât mai mult cu
cât constată că şcoala nu îi asigură inserţia profesională. Valorile tradiţionale promovate în
şcoală – munca, meritul, efortul – cunosc o degradare vizibilă. Un mediu social în criză
afectează profund dezvoltarea personalităţii adolescentului şi a individului, în general.
            Violenţa şcolară este un fenomen social complex, iar formele sale de manifestare au
evoluat odată cu normele sociale. Tot mai mulţi psihologi şi sociologi sublinează faptul că
mijloacele de comunicare în masă, prin conţinutul neadecvat pe care îl promovează uneori,
pot propaga în rândul tinerilor, atitudini disociale şi antisociale. Studiile efectuate arată că mai
ales copiii cu potenţial agresiv urmăresc programe tv care prezintă violenţă.
Unii adolescenţi apreciază în filme doar scenele agresive, luate ca atare, fără să facă
distincţia necesară între agresivitatea prosocială şi cea antisocială, fiind interesaţi mai mult de
tehnicile agresiunii, pe care le pot învăţa pentru a le utiliza la rândul lor. Importul de modele
de conduită , combinat cu generalizarea proceselor de imitaţie-învăţare socială şi afirmare
socială, exacerbate la vârsta adolescenţei, joacă un rol cheie în violenţa şcolară şi în
delincvenţă, în general.
Muzica difuzată prin intermediul unor posturi de televiziune şi radio poate incita la
violenţă, de cele mai multe ori autorii acestor cântece inspirandu-se din realitate şi anume din
violenţa întâlnită în mediul în care trăiesc. Unii adolescenţi îşi însuşesc astfel un mod de a
trăi, considerând violenţa un mijloc de supravieţuire. Violenţa şcolară este un fenomen extrem
de complex, cu o determinare multipla: familială, societală, şcolară, personală şi culturală.
 Ghid interviu cu profesorii diriginți din şcoalǎ

1.Considerați cǎ şcoala dumneavoastrǎ oferǎ siguranțǎ elevilor şi profesorilor?

2. Care sunt cele mai importante pericole şi amenințǎri cu care se confruntǎ în prezent elevii?
Dar profesorii din şcoalǎ?
3. Care sunt cele mai frecvente situații de violențǎ care au loc în şcoalǎ?
4. Oferiți exemple de situații concrete de violențǎ petrecutǎ în şcoalǎ. Cum au fost rezolvate
aceste situații?
5. Considerați cǎ în şcoala dumneavoastrǎ numǎrul cazurile de violenǎ a crescut în raport cu
anul trecut?
6. Credeți cǎ sunteți suficient de susținut în rezolvarea cazurilor de violențǎ? De la cine
aşteptați mai mult sprijin?
7. Cât de bine colaboreazǎ pǎrinții cu şcoala în rezolvarea cazurilor conflictuale apǎrute între
elevi?
8. Vi s-a întâmplat sǎ aveți conflict cu pǎrinții elevilor dumneavoastrǎ? Care au fost cauzele?
Cum s-au rezolvat? La cine ați apelat pentru rezolvarea acestei situații?
9. Care credeți cǎ este tendința de apariție a cazurilor de violențǎ în aceastǎ şcoalǎ?
10. Este necesarǎ o strategie a şcolii care sǎ combatǎ sau sǎ previnǎ situațiile de violențǎ
şcolarǎ? În care din etapele derulǎrii strategiei ați dori sǎ vǎ implicați?

Interpretarea datelor
A. Date despre persoanele intervievate
Persoanele intervievate sunt cei 4 profesori diriginți ai claselor chestionate, direct
implicați în managementul clasei de elevi şi în gestionarea situațiilor conflictuale, buni
cunoscǎtori ai elevilor şi al mediului familial de proveniențǎ.

B. Percepția privind siguranța în şcoalǎ

Violența în şcoalǎ a devenit în ultima vreme o prezențǎ majorǎ, iar pǎrerea unanimǎ a
profesorilor este cǎ aceasta este un fenomen care riscǎ sǎ ia amploare în câmpul educației
formale. Cu toate acestea profesorii diriginți susțin cǎ numǎrul incidentelor violente în
şcoalǎ, ,,nu a crescut în mod semnificatviv” în acest an şcolar.
În ceea ce priveşte nivelul de securitate, profesorii afirmǎ cǎ în instituția de
învǎțǎmânt, atât ei cât şi elevii se simt în siguranțǎ, prin urmare considerǎ cǎ ,,nu pot deveni
victime’’ ale comportamentelor violente. În urma interviurilor cu profesorii diriginți s-a
evidențiat faptul cǎ atunci când se confruntǎ cu situații de comportament violent, strategiile
cadrelor didactice sunt diferite.
Unii profesori intervievați preferǎ sǎ inițieze o mai bunǎ comunicare, sǎ facǎ eforturi
pentru a ,,întelege mai bine nevoile şi interesele elevilor”, alții considerǎ cǎ sancțiunile,
notarea şi stilul autoritar sunt cele mai bune soluții în prevenirea şi atenuarea manifestǎrilor
violente.

C. Colaborarea şcoalǎ-familie
Profesorii intevievați au afirmat faptul cǎ o parte din elevii agresivi trǎiesc în familii în
care pǎrinții lor sunt agresivi şi unde metodele de disciplinǎ sunt neadecvate, uneori brutale.
Alți elevi provin din familii care ,,valorizeazǎ mai puțin educația” şi prin urmare relația
şcoalǎ-familie este deficitarǎ. Regula dupǎ care se conduc astfel de familii, este simplǎ şi
foarte ineficientǎ ,,acasǎ e acasǎ, şcoala e şcoalǎ, pǎrinții nu trebuie sǎ se amestece”.
Acest ,,neamestec” în treburile şcolii este perceput de profesorii diriginți ca fiind un
dezinteres din partea pǎrinților vis-a-vis de situația şcolarǎ şi disciplinarǎ a copiilor lor. Astfel
de familii stabilesc cu dificultate relații de colaborare cu şcoala.

Bibliografie

1. Băban, A., Consiliere educaţională, Editura ASCR&COGNITROM, Cluj-Napoca,

2009
2. Jigău, M. Liiceanu, A., Violenţa în şcoală, Editura Alfa MDN, Buzău,2006
3. Huditean , A., Devianta comportamentala la elevi , Psihomedia, Sibiu, 2002
4. Şoitu, L., & Hǎvǎrneanu, C., Agresivitatea în şcoalǎ, Editura Institutului European,
Iaşi, 2010