TEMA 7: ROLUL REŢELEI DE AŞEZĂRI URBANE IN

IMPLEMENTAREA POLITICII DE DEZVOLTARE REGIONALĂ

7.1. Dezvoltarea polilor de creştere şi a polilor de competitivitate
7.2. Criterii de identificare a oraşelor cu potenţial de poli de creştere
7.3. Polii de creştere şi de dezvoltare urbană identificaţi
7.4. Planurile integrate de dezvoltare a localităților

Obiective generale:

 Cunoașterea conceptului de poli de creştere;

 Cunoașterea conceptului de poli de competitivitate;
 Prezentarea criteriilor de identificare a oraşelor cu potenţial de poli de creştere;
 Analiza polilor de creştere şi de dezvoltare urbană identificaţi;
 Înţelegerea principiilor de bază ale planurilor integrate de dezvoltare a localităților.
Concepte-cheie: pol de creştere, pol de competitivitate, plan integrate de dezvoltare a localităților.

7.1. Dezvoltarea polilor de creştere şi a polilor de competitivitate

Pol de creștere - localitate / ansamblul de localități urbane, care au capacitatea de a difuza
creșterea asupra teritoriilor pe care le polarizează.
Un pol de creștere concentrează o populație numeroasă în contextual teritorial dat, este
ușor accesibil, beneficiază de o infrastructură fizică și locativă bine dezvoltată, oferă o gamă
diversificată de servicii publice și private și polarizează economic zona în care este amplasat,
găzduind companii din diferite domenii și generând locuri de muncă.
Un oraș pol de creștere:
– se află în afara ariei de dominație absolută a orașului capitală sau a altor orașe de
importanță națională;
– interacționează cu orașele de la nivel superior, în domeniul economic și al serviciilor
publice și private (învățământ superior, servicii medicale, financiar-bancare,
aprovizionarea cu anumite bunuri și servicii);
– își bazează creșterea pe resurse locale și pe cele din arealele rurale polarizate, având o
arie de influență de circa 25-30 km.
Conceptul de „cluster” are o istorie destul de îndelungată, atribuindu-i-se mai multe
denumiri, inclusiv „pol de competitivitate”, „district industrial”, „aglomerare industrială”. În
prezent termenii care s-au impus sunt cei „cluster” şi „pol de competitivitate (în Franţa şi
Belgia). Deşi la origine nu exista nicio diferenţă între termenul de cluster (filieră anglo-saxonă)
 Marketing regional

şi cel de pol de competitivitate (filieră franceză), totuşi, ele tind să fie folosite în mod diferit,
ceea ce impune o delimitare conceptuală a acestor termeni (tabelul 7.1).

Tabelul 7.1. Distincția conceptuală: cluster / pol de comeptitivitate

Denumire Caracteristici Baza teoretică

Pol de competitivitate  Structură completă triple helix Diamantul lui Porter

sau four clover.
 Strategie subsumată
obiectivului de a acţiona pe
una sau mai multe pieţe.
 Orientare spre export.
 Accent pe proiecte inovative.
 Impact naţional şi
internaţional.
 Accent pe activitatea de
producţie.
Cluster Aglomerare industrială, accent Teoria lui Marshall
pe relaţia dintre întreprinderi,
structură aflată în diverse faze de
maturitate.
Sursa: [1].

În literatura de specialitate se întâlnesc mai multe abordări ale conceptului de cluster.

Conform lui Porter (1998), clusterul este definit ca „o concentrare geografică de companii şi
instituţii interconectate într-un anumit domeniu”. În viziunea acestuia, clusterele cuprind un grup
de companii interconectate, firme din industrii înrudite prin calificări, tehnologii și input-uri
comune și alte enitități importante din punct de vedere al concurenței, furnizori de input-uri
specializate (componente, servicii), furnizori de infrastructură specializată, distributori, clienți,
producători de produse complementare, instituții guvernamentale, universităţi, agenții de
standardizare, furnizori de instruire profesională, patronate, institute de cercetare şi asociaţii de
comerţ, administraţii publice locale din domenii specifice, care concurează, dar şi cooperează în
același timp [1].
Clusterul este definit ca o grupare de producători, utilizatori şi/sau beneficiari, în scopul
punerii în aplicare a bunelor practici din UE în vederea creşterii competitivităţii operatorilor
economici. Astfel, termenul de „cluster” indică cu precădere aglomerările industriale şi pune
accent pe concentrarea unor întreprinderi din acelaşi domeniu sau domenii conexe, cu efectele
economice aşa cum au fost ele identificate de Marshall (asupra forţei de muncă, asupra

2
 Marketing regional

specializării furnizorilor şi asupra transferului tehnologic şi inovării). Ele pot avea sau nu
structura completă „triple helix”.
Clusterele sunt considerate „motorul” dezvoltării economice şi inovării, deoarece acestea
constituie un cadru propice de dezvoltare a mediului de afaceri, de colaborare între companii,
universităţi, instituţii de cercetare, furnizori, clienţi şi competitori situaţi în aceeaşi arie
geografică (locală, regională, naţională, transnaţională).
Polii de competitivitate sunt considerați o forță cheie de dirijare a inovării și creșterii,
un instrument al politicii industriale și de cercetare, ca și un factor de generare a
competitivității și a proiectelor de cooperare între clustere la nivel național, european și global.
Definiţia „polului de competitivitate” este asemănătoare cu cea a clusterului: este o
concentrare geografică de întreprinderi publice sau private, organizaţii de cercetare-dezvoltare şi
formare profesională (centre de cercetare şi instituţii de învăţământ) care lucrează în parteneriat,
sub o strategie comună de dezvoltare, în scopul generării de sinergii şi colaborării în cadrul unor
proiecte inovative, în interesul uneia sau mai multor pieţe.
Un pol de competitivitate reuneşte, pe un teritoriu dat, întreprinderi de toate dimensiunile,
laboratoare de cercetare şi instituţii de formare profesională pentru dezvoltarea sinergiilor şi a
cooperării. Se pot asocia şi alţi parteneri cum ar fi autorităţile publice naţionale şi locale, ca şi
societăţile de servicii pentru întreprinderi.
Provocarea este să construiască pe sinergiile şi proiectele de colaborare şi inovatoare care
să permită întreprinderilor angajate în aceste parteneriate să ocupe o poziţie în prim-planul
domeniilor lor, atât în plan național, cât şi pe plan internaţional. Considerăm aşadar că un pol de
competitivitate economică poate avea o structură completă de tip „triple helix” (autorităţi-
cercetare-dezvoltare -industrie) sau „four clover” (+ instituţie catalizator).
Avantajul competitiv este un concept complex folosit în numeroase domenii și care
prezintă numeroase definiții în funcție de nivelul de abordare al acestuia.
Astfel, unii cercetători abordează avantajul competitiv:
 la nivel de firmă (Barney, 1991);
 de tranzacție (Williamson, 1985);
 sau de activitate (Dunning, 1993);
alții:
 la nivel de unitate de afaceri (Rumelt, 1991);
 de industrie (Porter, 1980);
 sau chiar la nivel de națiune (Porter, 1990).

3
 Marketing regional

Avantajul competitiv este o construcție „multilevel” ce trebuie investigată la diferite

niveluri, de la nivel de activitate la nivel de țară, compania sau firma reprezentând un punct de
legătură între aceste multiple niveluri ale analizei.
Mediul politic, instituțional și economic al unei națiuni joacă un rol important în
dezvoltarea cu success a industriei competitive.
Relația dintre polii de competitivitate și avantajul competitiv
Conform lui Porter (1990), succesul economic nu poate fi explicat doar prin recurgerea la
teoria clasică a dezvoltării economice bazate pe disponibilitatea şi abundenţa factorilor de
producţie (munca, natura şi capitalul), ci acesta depinde de interacţiunea complexă a unor
factori grupaţi în ceea ce s-a numit apoi „Diamantul lui Porter” : condițiile cererii, condițiile
factorilor, industriile din amonte și aval, strategia, structura și concurența firmei.
Factori determinanți mai sus menționați pot fi abordați atât la nivel individual, cât și la
nivel de sistem și creează cadrul adecvat pentru obținerea competitivității la nivel de organizație.
Avantajul competitiv rezultă din modul în care o organizație îşi gestionează activităţile
(de la proiectarea de produs şi achiziţionarea materiilor prime până la vânzare şi service) și
consituie un element de bază al „lanţului valoric”.
Lanțul de distribuție și integrarea pe orizontală relevă de asemenea disponibilitatea
resurselor, accesul la informații pe baza cărora companiile decid să acţioneze pe baza strategiilor
într-o anumită direcţie și cu resursele respective, dar și presiunea asupra companiilor de a inova
şi de a investi.
Multe dintre aceste activităţi implică interacţiuni cu alte entităţi - furnizori de materii prime
sau subansamble, de servicii specializate, de servicii de cercetare şi inovare, unităţi de
învăţământ, distribuitori, clienţi etc..
Poziţionarea geografică a companiei devine importantă în definirea strategiei sale și că
importanţa relaţiilor furnizor-client crește odată cu îndepărtarea companiilor de modelul de
integrare pe verticală.

4
 Marketing regional

Strategia, structura și
concurența firmei

Oportunitat Condițiile cererii

ea

Acțiunea
Condițiile guvernamenta
factorilor lă

Industriile din amonte și aval

Figura 7.1. Factorii determinanți ai avantajului competitiv

Sursa: [1].

Investițiile în dezvoltarea polilor de competitivitate constituie o dovadă a faptului că

entitățile diferite și concentrate care au obiective similare pe termen lung trebuie să colaboreze
pentru a obține un model de afaceri mai facil de implementat.
Crearea și implementarea cu succes a unui pol de competitivitate necesită stimularea a
patru domenii majore la nivelul unei țări sau al unei companii:
– capitalul uman/ resursele umane;
– procesele;
– platformele;
– programele.
Crearea unui pol de competitivitate economic sau a unui cluster, în funcție de abordarea
avută în considerare, se poate baza pe un sistem de reguli a căror aplicare poate contribui la
crearea unui mediu propice pentru implementarea unui model sustenabil bazat pe poli de
competitivitate și care vizează:
– Meritrocația – un pol de competivitate trebuie să atragă în permanență „creiere” noi;
– Politica de tipul „eșuează și încearcă din nou” – eșecul este o parte a procesului de
dezvoltare ce nu trebuie evitată sau aspru pedepsită;
– Toleranța pentru „trădători” – informațiile secrete și personalul apar și dispar, acestea
sunt ciclice și reprezintă doar un flux de moment;

5
 Marketing regional

– Colaborarea – alianțele pe termen scurt pot fi create între indivizi, între companii sau
între indivizi și companii;
– Atractivitatea pentru risc – eșecul aferent unei politici de tipul „eșuează și încearcă din
nou” generează costuri;
– Reinvestirea profiturilor în cadrul polului de competitivitate- ceea ce se generează în
cadrul unui pol rămâne în aria acestuia de afaceri; astfel se creează o modalitate de
garantare a durabilității polului de competitivitate;
– Schimbarea modului de adoptare – țările și corporațiile sunt create de oameni și
indivizii se tem de blocajele apărute în rutina zilnică, deoarece acestea conduc de obicei
la falimentul pe termen lung;
– Obsesia pentru „livrabil” – serviciul/produsul final al companiilor sau avantajul
competitiv creat și menținut la nivelul țărilor atrage noi parteneri sau noi investitori
constituind un element de diferențiere între afaceri;
– Oportunități generoase – succesul este dorit și admirat, nu invidiat;
– Distribuția bunăstării – atunci când țările sau companiile ce constituie un pol de
competitivitate sunt pe deplin dezvoltate, profiturile sau valoarea adăugată trebuie să fie
împărtășite cu oamenii sau angajați.

7.2. Criterii de identificare a oraşelor cu potenţial de poli de creştere

Polul de creştere economică trebuie privit ca un centru coordonator al sistemului de aşezări
umane şi care poate fi utilizat ca instrument în atingerea scopului dezvoltării regionale, respectiv
o dezvoltare teritorială echilibrată a regiunilor ţării [3].
Această opţiune presupune o abordare sus-în jos, unde în baza întrunirii anumitor criterii,
analizei performanței (acumulării veniturilor la bugetul local), unele orașe sunt identificate ca
fiind poli de creştere. Identificarea unor orașe ca poli de creștere economică poate fi un element
cheie în asigurarea dezvoltării țării, datorită efectului de concentrare a resurselor statului,
investitorilor, capitalului uman. Acestea pot lua avantajul de economii de aglomerare ce vor
induce o creştere economică, crearea de locuri de muncă, impulsionarea productivităţii şi
producerea unui impact de dezvoltare asupra oraşelor mici din vecinătate, precum şi în zonele
rurale adiacente, contribuind astfel la dezvoltarea întregii regiuni. Un pol de creștere economică
în regiune trebuie să devină, conform teoriei, un oraș mai mare ce oferă business-ului și
cetățenilor practic aceleași servicii ca orașele mari (or. Chișinău sau Bălți) și oportunități de
angajare pentru populația locală.
Criteriile de selecţie a polilor de dezvoltare economic sănt prezentați în tabelul 7.1.

6
 Marketing regional

Tabelul 7.1. Criterii de selecţie a polilor de dezvoltare economică

Nr. Criterii de selecţie a polilor de dezvoltare economică
d/r
1 Populaţia şi nevoile sociale, elemente componente:
- suprafața administrativă a orașului;
- numărul de locuitori;
- date despre populaţie în funcţie de sex, componenţă etnică, religie;
- populaţia pe grupe de vîrstă;
- evoluţie în ultimii 3-5-10 ani;
- date referitoare la forţa de muncă: populaţia activă, structura ocupării, numărul de şomeri şi rata
şomajului pe sexe şi grupe de vîrstă;
- emigrări, imigrări;
- meserii tradiţionale.
2 Infrastructură de acces / transport, elemente componente:
- accesul la cale ferată (km de cale ferată – marfă şi persoane);
- accesul la drum internațional, naţional (km de drumuri);
- aeroport;
- accesul în localitate şi împrejurimi (număr gări şi curse autobuz), etc..
3 Infrastructura urbană / aspecte tehnico-edilitare, elemente componente:
- conectare la canalizare;
- alimentare cu apă: cantitatea, calitatea şi numărul de locuitori deserviţi;
- alimentare cu energie electrică (inclusiv reţea de iluminat stradal);
- alimentare cu gaz: lungimea reţelei, numărul de locuitori deserviţi, case racordate;
- alimentare cu energie termică;
- reţea de telefonie: număr de abonaţi;
- acces internet: număr de utilizatori.
4 Potenţial economic / nivel de dezvoltare economică, elemente componente:
- investiții în capital fix;
- agenţii economici pe domenii de activitate (industrie, agricultură, servicii, comerţ);
- populaţia ocupată pe domenii de activitate (industrie, agricultură, servicii, comerţ);
- industrie: numărul şi structura firmelor (micro, mici, mijlocii şi mari), baza materială şi nivelul
tehnologic;
- servicii: numărul şi structura firmelor (micro, mici, mijlocii şi mari), baza materială şi nivelul
tehnologic;
- comerţ: numărul şi structura firmelor (micro, mici, mijlocii şi mari);
- tîrguri şi pieţe existente;
- zone de agrement (rîuri, lacuri, bălţi, terenuri şi săli de sport);
- tipuri de activităţi care ar putea fi dezvoltate (în funcţie de potenţialului localităţii).
5 Infrastructura de suport în business / aspecte care asigură mediul adecvat pentru
dezvoltare durabilă, elemente componente:
- zone economice libere;
- bănci comerciale;
- cooperare intra-regională, naţională şi internaţională (oraşe înfrăţite, colaborări şi schimb de
experienţă, parteneriate locale);
- administraţia locală (autonomie locală, decizii majore, timpul de rezolvare a problemelor,
programe finanţate prin UE, pregătire profesională a funcţionarilor);
- politica de taxe (situaţia impozitelor şi a taxelor – colectare, bugetul local: categorii de venituri şi
cheltuieli bugetare);
- investiţii locale (romîne şi străine) situaţia pe piaţa imobiliară (preţul caselor şi apartamentelor),
preţul terenului;
- unităţi de poliţie şi de pompier, etc..
6 Capacitate de cercetare-universităţi instituţii de învăţământ, elemente componente:
- prezența instituțiilor de învăţământ superior, numărul de instituţii de învățământ secundar
profesional, numărul de colegii, etc..
7 Prezenţa oficiilor consulare
8 Mediul înconjurător, elemente componente:
- calitatea aerului, solului, apei potabile, grad de poluare, deşeuri, etc..
Sursa: elaborat de autori.
7
 Marketing regional

7.3. Polii de creştere şi de dezvoltare urbană identificaţi

Dezvoltarea urbană reprezintă o formă a dezvoltării locale ce are în centrul său oraşul ca cel mai
dinamic şi activ centru al creşterii economice, adevărată locomotivă a creşterii şi model de dezvoltare,
centru de inovaţie tehnologică de cercetare ştiinţifică şi un adevărat incubator economic. Procesul
dezvoltării urbane trebuie analizat ţinându-se cont de complexitatea acestuia, printr-o atentă analiză a
tuturor mecanismelor care, în urma interacţiunii, generează o serie de mutaţii administrative, economice,
sociale şi politice.
Dezvoltarea unui sistem urban eficient, drept rezultat al unui amplu proces de urbanizare, constituie
un important element de referinţă pentru aplicabilitatea şi funcţionalitatea politicilor de dezvoltare.
Urbanizarea reprezintă, alături de multe alte domenii, o preocupare continuă pentru specialişti în ceea ce
priveşte relaţionarea cu procesul dezvoltării regionale, naţionale sau chiar mondiale, motiv pentru care am
considerat ca fiind oportună abordarea dezvoltării urbane în strânsă legătură cu alte niveluri ale
dezvoltării.
Abordarea complexă a fenomenului dezvoltării urbane presupune conexarea acestuia cu
dezvoltarea regională sau dezvoltarea locală, cu care, din punct de vedere conceptual, se intersectează.
Diversele teorii privind dezvoltarea urbană au ca principale elemente de diferenţiere criteriile de
apreciere şi modul de interpretare a nivelului atins în dezvoltarea, şi de aici, stabilirea obiectivelor acestei
dezvoltări, dar mai ales, se deosebesc prin soluţiile propuse pentru realizarea obiectivelor respective.
Creşterea endogenă a veniturilor creează diferenţe între zone/regiuni, ceea ce conduce la apariţia
unui proces de cauzalitate cumulativă şi circulară. Se consideră că dezechilibrele zonale/regionale au la
bază decalaje cronologice inerente în procesele de integrare, decalaje care au drept consecinţă mobilitatea
imperfectă a factorilor de producţie. Această teorie aduce în discuţie problema omogenităţii timpului
economic, decalajele de dezvoltare fiind interpretate ca decalaje cronologice.
La nivel zonal/regional se consideră că mobilitatea factorilor de producţie referindu-ne aici în
special la capital, tehnologie şi forţă de muncă calificată, reprezintă elementul care realizează atenuarea
dezechilibrelor în producţie, a veniturilor, deci a consumului şi a nivelului de trai între regiuni.
Investiţiile economice directe, secondate de un amplu proces de retehnologizare a unor sectoare şi
subsectoare ale economiei, precum şi introducerea unui sistem de management modern, pot constitui un
punct de plecare în dezvoltarea şi altor soluţii de natură economică.
Potrivit teoriei polilor de creştere, dezvoltarea regională apare ca un proces dezechilibrat dar în
acelaşi timp ierarhizat, unde un anumit număr de unităţi economice joacă un rol esenţial care le pune în
evidenţă faţă de altele. Aceste unităţi care reuşesc să se facă evidenţiate sunt denumite poli de creştere, iar
în categoria acestor unităţi intră marile întreprinderi, platformele industriale, elementele importante de
infrastructură cum ar fi porturile, aeroporturile care reuşesc ca prin simpla existenţă să atragă şi să
faciliteze apariţia şi existenţa a numeroase activităţi sau chiar apariţia unui pol urban cu propria sa
activitate.

8
 Marketing regional

Cunoscându-se faptul că polul de creştere influenţează comportamentul furnizorilor şi al pieţelor,

se consideră că economia unei zone/regiuni ar fi capabilă să se dezvolte în mod autonom.
Un cadru al dezvoltării locale, secondat de un amplu proces de capacitare al acestuia, furnizează
uneltele analitice pentru a susţine o dezvoltare locală mult mai integrată care întăreşte instituţiile şi
capacitatea nivelului local pentru realizarea a trei obiective majore: - accesul nivelului local la
infrastructura publică, serviciile publice şi oportunităţile economice. Accesul necesită proximitate. Un
proces integrat la nivel local ajută la obţinerea unor facilităţi, servicii şi oportunităţi economice mai
aproape de locul în care oamenii trăiesc şi muncesc; - înt ărirea puterii actorilor locali, prin mecanisme
care să sprijine buna guvernare, furnizarea de servicii eficiente şi echitabile şi îmbunătăţirea vieţii prin
implicarea cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor; - sporirea sustenabilităţii procesului de dezvoltare
local ă, prin întărirea capacităţii instituţiilor, a resurselor colective care constituie capitalul necesar pentru
dezvoltarea locală.
Dezvoltarea urbană poate fi privită şi ca un proces de creştere şi amplificare însoţit de o serie de
transformări calitative generate de aplicarea unor strategii, politici, programe de dezvoltare. Dezvoltarea
urbană reprezintă un proces complex, interactiv, aceste caracteristici fiind determinate de derularea
proiectelor de dezvoltare în fazele de elaborare, planificare, implementare şi evaluare, faze ce implică o
serie de actori ale căror decizii determină traiectoria dezvoltării. Politica de dezvoltare urbană constituie,
prin urmare, un set de măsuri guvernamentale (naţionale, regionale şi locale) integrate (economice,
sociale, culturale, de mediu, de transport şi de securitate) care se adresează oraşelor. Formularea unor
politici de dezvoltare durabilă are drept scop îmbunătăţirea unei situaţii existente, eliminarea
disfuncţionalităţilor, echilibrarea unor dezvoltări viitoare şi consolidarea unor direcţii de dezvoltare. În
funcţie de specificul fiecărui oraş, sectoarele acoperite de politicile de dezvoltare includ: gestionarea
terenurilor, locuirea, serviciile publice, protecţia mediului, dezvoltarea socio-economică, modalităţi de
revitalizare urbană. Dimensiunea aşezării şi numărul de locuitori au generat multe discuţii, eventualele
creşteri excesive ale numărului de locuitori au fost „debuşate” în teritoriile din împrejurimi, luând astfel
naştere noi aşezări care aveau acelaşi tip şi aceeaşi structură, configuraţia rezultată fiind una dispersată,
formată din localităţi mici.
Din punct de vedere economic, oraşul este locul care prezintă cele mai mari densităţi de investiţii şi
echipamente pe unităţile de suprafaţă, reunind majoritatea capitalurilor disponibile, chiar şi pe cele
provenite din spaţiul rural.
Prin urmare, pentru a discuta de viabilitatea unui oraş este necesară întrunirea unor elemente, după
cum urmează:
- crearea unei baze economice diversificate;
- dezvoltarea capitalului uman şi utilizarea în mod comercial a acestuia;
- asigurarea reţelei de instituţii de învăţământ care să asigure pregătirea forţei de muncă, potrivit
cererii pieţei;
- asigurarea calităţii vieţii privind cultura şi mediul urban;
- asigurarea accesibilităţii prin legături fizice şi telecomunicaţii;
9
 Marketing regional

- îmbunătăţirea capacităţii instituţionale locale de a dezvolta potenţialul economic local.

Aceste cerinţe au permis ca oraşul care generează fenomenul de interdependenţă între localităţile
adiacente, să devină un factor de presiune pentru acestea, sub aspectul cererii şi ofertei de bunuri şi
servicii, dar şi distorsiuni, agravarea problemelor de mediu, creşterea poluării, degradarea vieţii în
general, fără ca graniţele urbane să poată contribui la limitarea acestor presiuni.
În ceea ce priveşte identificarea şi cuantificarea gradului de dezvoltare urbană o serie de
indicatori au fost elaboraţi, rolul acestora fiind acela de a contribui la ierarhizarea procesului de
urbanizare. În consecinţă, unul dintre indicatorii concepuţi pentru măsurarea nivelului de dezvoltare
urbanistică este denumit GDU.
Acest indicator caracterizează situaţia reală faţă de situaţia ideală referitoare la şase categorii de
lucrări de infrastructură:
străzi modernizate, alimentare cu apă, canalizare, reţea de gaze, reţele electrice şi servicii telefonice
urbanistice, fiind tratate uzual ca lucrări de viabilizare.
Acest indicator poate fi utilizat pentru fundamentarea deciziilor de dezvoltare urbanistică la nivelul
oricărei aşezări umane, contribuind atât la stabilirea necesarului de lucrări de bază pentru dezvoltarea
urbanistică ulterioară, precum şi la identificarea priorităţilor de intervenţie pentru ca localitatea să atingă
condiţii minime pentru atragerea investiţiilor şi creşterea gradului de confort al populaţiei. În ceea ce
priveşte avantajele unui astfel de indicator trebuie să menţionăm gama largă de informaţii pe care o poate
oferi, precum şi utilizarea simplă şi accesibilă a acestuia. În măsura în care se coboară la unităţi teritoriale
mai mici (comune, sate) apar dificultăţi în ceea ce priveşte obţinerea datelor primare.
Indicatorul agregat de prosperitate (IP)
IP la nivel urban s-a constituit prin agregarea următoarelor 12 caracteristici:
1. populaţia activă ocupată;
2. numărul mediu de salariaţi;
3. numărul de şomeri;
4. câştig mediu lunar,
5. suprafaţa locuibilă;
6. gaze distribuite pentru consum casnic şi industrial;
7. apă potabilă pentru consum casnic şi industrial;
8. abonamente telefonice;
9. vânzări cu amănuntul de mărfuri nealimentare;
10. servicii comerciale prestate populaţiei;
11. soldul economiilor populaţiei;
12. venituri, bugete locale din impozite.
Reprezintă un indicator care exprimă poziţia relativă a unei entităţi în funcţie de performanţele
atinse în ceea ce priveşte caracteristicile de prosperitate. Acest indicator oferă o analiză în ceea ce priveşte
corelaţia dintre preţurile de piaţă ale terenurilor şi prosperitatea zonei, realizând o estimare a preţurilor
terenurilor în funcţie de gradul de prosperitate. Principalul avantaj al acestui indicator este reprezentat de
10
 Marketing regional

furnizarea unor informaţii mult mai realiste ale unei colectivităţi, deoarece ia în considerare un număr mai
mare de indicatori.
Componentele dezvoltării urbane Dezvoltarea urbană, formă a dezvoltării locale, diversifică şi
îmbogăţeşte activităţile ariei urbane prin mobilizarea resurselor şi energiilor existente în zonă.
Dezvoltarea urbană înseamnă punerea în aplicare a unui proiect de dezvoltare economică, socială, de
mediu şi culturală. Dezvoltarea ariilor urbane presupune existenţa unui cadru normativ-procedural, a unui
parteneriat local, a unei strategii de dezvoltare şi a unor resurse. Componentele dezvoltării urbane, similar
dezvoltării locale vizează: cadrul legal, resursele, obiectivele şi strategiile de dezvoltare, partenerii şi
rezultatele.

7.4. Planurile integrate de dezvoltare a localităților

Una din sarcinile critice ale managementului este de a dezvolta (şi apoi implementa) planul
de acţiune la nivel de localitate. Aceasta implică stabilirea unor proceduri de identificare a
opţiunilor pentru gospodărirea resurselor disponibile şi de a decide care opţiuni să fie utilizate şi
apoi de a implementa acele opţiuni.
Mai implică „învăţarea prin adaptare” sau asigurarea că, pe măsură ce se implementează
planul, lecţiile învăţate sunt reintroduse în procesul de planificare. Toate acestea trebuie realizate
cu participarea factorilor responsabili la nivel de localitate.
Planul de acţiune la nivel de localitate stabileşte scopurile, obiectivele şi programele de
gospodărire a resurselor disponibile pentru o perioadă specifică, de obicei între trei şi şase ani.
Acest plan este supus discuţiei de către factorii de decizie din localitate – agenţii
guvernamentale, autorităţi locale, municipalităţi, firme private, fermieri, indivizi şi organizaţii
ale comunităţii – şi „semnat” de administrația localității.
Planul aprobat va specifica responsabilităţile pentru acţiune, cum vor fi împărţite
cheltuielile, liniile de creditare şi canalele de schimb şi distribuire de informaţii. Planul va
conţine probabil o combinaţie de sarcini privind infrastructura, întreţinerea şi sarcini
nestructurale, cum ar fi modificări ale legilor şi procedurilor, reglementări, tarifări, dezvoltare
instituţională, training şi alte intervenţii „soft” – nu este o listă de proiecte bazate pe dorinţe.
Planul de management la nivel de localitate trebuie dezvoltat astfel încât să nu poată fi dat
deoparte şi ignorat. Pentru a fi siguri că acest lucru nu se întâmplă, trebuie elaborat un sistem de
raportare şi contabilitate în cadrul planului. Pentru a implementa planul unei localități, este
nevoie să se coordoneze acţiunile multor părţi cu roluri şi responsabilităţi diferite.

11
 Marketing regional

Bibliografie:
1. Matei Ramona-Mihaela. Crearea polilor de competitivitate economică – un model
sustenabil pentru obținerea avantajului competitiv. Economie teoretică şi aplicată Volumul
XX. București: 2013, Nr. 8(585). pp. 42-54.
2. Lucaciu Liliana Olivia, Jean Paul Blandiniers, și alții. Manual pentru utilizatorii de
statistică în dezvoltarea regională. Programul Uniunii Europene IEPV pentru Republica
Moldova. Chișinău: 2017. 100 p.
3. PROPUNERE DE POLITICĂ PUBLICĂ PRIVIND DEZVOLTAREA URBANĂ
ECHILIBRATĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA. Ministerul Dezvoltării Regionale şi
Construcţiilor. Chişinău: 2012. 46 p.
4. STUDIU PRIVIND CENTRELE URBANE DE DEZVOLTARE ÎN REPUBLICA
MOLDOVA. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului. Aprobat prin
Decizia Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Rregionale nr. 13/18 din
16.11.2018. 117 p.

12
 Marketing regional

TEMA 8: MARKETINGUL PRODUSELOR TURISTICE RURALE

8.1. Prețul produsului turistic rural
8.2. Promovarea produsului turistic rural
Obiective generale:

 Cunoașterea specificului marketingului produselor turistice rurale;

 Cunoașterea specificului promovării produsului turistic rural;
 Manifestarea abilităților de a stabili metode de marketing și să le aplice în practică la
promovarea produselor turistice rurale.
Concepte-cheie turism rural, produs turistic rural.

8.1. Prețul produsului turistic rural

Componenta de baza a mix-ului de marketing, pretul are o situatie specifica,
comparativ cu produsul, distributia si promovarea. El nu este o variabila pur endogena, aflata
total la discretia entității, dar nici un element cu totul strain acesteia, caz in care prezenta lui in
compozitia mix-ului ar fi problematica. Între aceste doua situatii extreme, pretul ocupa, in
practica turistica din diverse tari, o multitudine de pozitii intermediare.
Apropierea de o extrema sau cealalta, se afla in legatura cu tipul economiei de piata, cu
pozitia entității fata de concurenta, cu particularitatile diferitelor piete.
Pretul se afla in stransa legatura cu produsul, fiind unul dintre elementele acorporale ale
acestuia; inabsenta produsului, pretul nu are obiect. Cu toate acestea, pretul constituie totusi un
element distinct in mix-ul de marketing. Explicatia decurge din rolul lui aparte ca mijloc de
masura a gradului de valorificarea resurselor intreprinderii si a oportunitatilor exterioare, ca
instrument al recuperarii cheltuielilor efectuate si al insusirii beneficiilor incorporate in produse.
Intervenind in mod direct in dialogul dintre produs si cumparator, pretul joaca adesea un rol
decisiv in actiunea cumparatorului, in realizarea actului de vanzare-cumparare si, prin urmare, in
realizarea produselor turistice. Dar cum s-a mentionat, pretul este o variabila particulara a mix-
ului de marketing, stabilirea lui fiind o operatiune delicata, influentata de multe elemente, dintre
care unele sunt nu numai necontrolabile, dar uneori nici macar cunoscute in suficienta masura.
Insotitor permanent al produsului turistic, pretul nu este o reflectare exclusiva a acestuia.
El intervine si ca element de legatura intre produs si mediul caruia i se adreseaza, intre oferta si
cerere.
Este suficient ca unul dintre acesti doi termeni ai relatiei de piata sa se modifice, pentru a
imprima si pretului trasaturi specifice. De aici pluralismul formelor si nivelurilor pretului. Cu
13
 Marketing regional

alte cuvinte, unul si acelasi produs poate avea o multitudine de preturi, in functie de locul,
momentul si modalitatile prezentei sirealizarii lui pe piata.
De alegerea pretului depinde nu numai finantarea si desfasurarea celorlalte strategii, ci si
intreaga rentabilitate si dezvoltare a entității. Pretul constituie, de asemenea, o arma concurential
aprivilegiata.
Daca deciziile privind celelalte variabile ale mix-ului pot fi realizate in perioade lungi
(lunisau chiar ani), deciziile in materie de pret pot avea aplicare cu efect imediat. Avantajele unei
politici depret nu sunt insa protej abile, ci pot fi oricand imitate sau depasite de concurenta.
In conformitate cu cerintele economiei de piata, si in domeniul turismului, pretul constituie
rezultatul confruntarii intereselor economice ale purtatorilor cererii si ofertei sub influenta
conditiilor de productie siale pietei.
În plus in mecanismul formarii preturilor intervin o serie de elemente care tin de
particularitatile pietei turistice, in parte mentionate anterior, si anume:
 locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu si cu locul de formare a cererii;
 oferta turistica este perceputa de cerere sub formaunei imagini formate prin cumularea
tuturor informatiilor primite, direct sau indirect, de catre fiecareturist potential;
 cererea turistica si oferta turistica se manifesta diferit: cererea turistica este elastica
sisupusa unei permanente fluctuatii datorate influentei unei multitudini de factori
economici, sociali, politici, conjuncturali etc;
 oferta turistica este rigida, neelastica in timp si spatiu, nu poate fi stocata sau
transformata;
 confruntarea diversitatii de oferte turistice prin prisma fiecarei categorii deconsumatori,
da nastere la o multitudine de subpiete turistice.
Aceste particularitati ale pietei turistice pot genera un decalaj substantial intre cerere si
oferta sau chiarnecesitatea unor combinatii intre ele, care isi pun direct amprenta asupra
mecanismului formarii preturilor in turism. Întrucat produsul turistic face parte din categoria
produselor invizibile, ce nu pot fi definite cantitativ si calitativ decat indirect si partial, iar
consumatorul de produse turistice nu are ca scop sa achizitioneze bunuri, ci doreste sa-si procure
satisfactiile pe care le genereaza oferta turistica, stabilirea unui echilibru intre pret si prestatie
este esentiala, chiar in conditiile dificultatii evaluarii serviciilor.
Aceasta este ocerinta de baza a politicii de preturi in turism. Produsele turistice adaptate la
cerintele solicitantilor cu oimagine comerciala favorabila, la un pret competitiv, care respecta
raportul calitate-pret, reprezintaconditia esentiala a succesului, atat a ofertantului, cat si a
distribuitorului de astfel de produse.

14
 Marketing regional

Principalele caracteristici calitative ale produsului turistic, de care trebuietinut seama in

materie de preturi, sunt: 
 validitatea, respectiv indeplinirea conditiilor necesare pentru a fi utilizat;
 utilitatea - prin existenta unor scopuri precis urmarite prin consum;
 integralitatea, determinata de caracterul eterogen al produsului turistic, caruia nu trebuie
sa-ilipseasca nici un element component;
 fiabilitatea, siguranta pe parcursul consumului;
 eficacitatea, adica posibilitatea de a produce satisfactie maxima cu un minim de efort;
 flexibilitate - parametru care permite adaptarea produsului la diferite situatii.

8.2. Promovarea produsului turistic rural

Conform definiției clasice, un produs turistic reprezintă un complex de bunuri materiale și
servicii oferite consumului turistic, combinate în funcție de motivul de bază al călătoriei, oferite
pe un anumit traseu sau într-o localitate atractivă. Toate acestea, ancorate în mediul rural,
definesc produsul turistic rural, particularizându-l prin modul în care este oferit.
Specialiștii consideră că analiza produsului turistic rural se evidențiază prin existența
următoarelor aspecte esențiale:
 esența produsului reprezintă necesitatea căreia îi corespunde produsul/serviciul turistic
oferit, necesitate care conduce la decizia de cumpărare. Turistul sosit în mediul rural
caută satisfacerea unei necesități (liniște, culoare locală, odihnă, recreere etc.), a unei
dorințe (trăirea unei vacanțe liniștite, satisfacerea nevoii de firesc și natural, practicarea
unor hobby-uri) sau găsirea unei soluții pentru problemele sale (inspirație, meditație,
relaxare etc.);
 produsul sau serviciul ca atare înfățișează caracteristicile proprii produsului (servicii de
bază – cazare și masă; sejur de scurtă sau lungă durată; odihnă, tratament, itinerar etc.);
Elementul major îl reprezintă imaginea produslui în ochii turistului. Imaginea produsului
turistic rural este formată din informațiile pe care le are turistul despre produs ca și de experiența
interactivă legată de consumarea vacanțelor sale în mediul rural.
 produsul sau serviciul completat include tot ceea ce se oferă turiștilor pe lângă produsul
de bază: muzee, surprize, materiale promoționale, premii, reduceri etc.. Odată definit și
creat, produsul turistic rural trebuie promovat și distribuit consumatorilor.
Politica de promovare în turismul rural, deşi, la prima vedere pare, relativ simplă, în
practică, elaborarea mixului promoţional necesită abilităţi deosebite pentru transformarea

15
 Marketing regional

turismului rural într-o şansă reală pentru comunităţile locale şi zonele în care patrimoniul turistic
este slab valorificat.
Activitatea de promovare a produsului turistic este ”o formă specifică de comunicare, care
constă în transmiterea pe diferite căi de mesaje şi informaţii menite să-i informeze pe operatorii
de turism şi pe turiştii potenţiali asupra caracteristicilor produsului turistic şi asupra elementelor
componente ale serviciilor turistice oferite..., să le dezvolte o atitudine pozitivă faţă de firmele
prestatoare de servicii turistice”.
De asemenea, promovarea turistică presupune acţiuni de sprijinire şi influenţare a
procesului de cumpărare în scopul provocării unor modificări favorabile în mentalitatea şi
obiceiurile clienţilor actuali şi potenţiali.
Dintre caracteristicile promovării turistice putem menţiona:
 este o activitate permanentă, cu manifestări de intensitate diferită în funcţie de
obiectivele vizate sau bugetul promoţional deţinut;
 se adresează agenţilor economici potenţiali, dar şi celor actuali;

 promovarea unei destinaţii turistice are şi alte scopuri pe lângă cel de creştere a
numărului de turişti pe o perioadă limitată de timp, astfel, aceasta vizează obiective de
natura informării asupra resurselor naturale şi antropice ale zonei, valorificării acestora
la un nivel superior; atragerii clienţilor-ţintă; îmbunătăţirii imaginii firmei; creării unei
imagini unice; dezvoltării armonioase a activităţii economice locale.
Ținând cont de faptul că turismul rural este un fenomen complex, cu activități variate apare
necesitatea organizării și conducerii eficiente ale acestora.
Managementul turistic este definit ca un proces structurat, care implică planificarea,
organizarea, coordonarea, antrenarea şi controlul resurselor materiale, financiare şi umane de
care dispune managerul, în scopul atingerii obiectivelor stabilite. Fiind o abordare adaptată a
termenului de management şi pentru sectorul turistic, aceasta rezidă şi în necesitatea stabilirii
unui consens a terminologiei la nivel internaţional.
Managementul turismului rural reprezintă ansamblul activităților ce trebuie întreprinse de
către firma turistică care activează în spațiul rural în vederea conducerii și organizării acesteia
pentru mobilizarea tuturor resurselor în atingerea obiectivelor trasate. Ancorată la politica
promoțională această definiție poate fi adaptată și completată. Astfel, în opinia noastră,
managementul promovării produsului turistic este un proces de planificare, organizare și
coordonare a tuturor activităților promoționale, cât și controlul acestora în scopul atingerii
obiectivelor de marketing a întreprinderii turistice din spațiul rural.

16
 Marketing regional

Managementul promovării produsului turistic rural este un proces complex, care aduce la
cunoștința turistului existența acestuia, îl informează în legătură cu utilitatea și calitatea
serviciilor de turism în spațiul rural și are ca scop atragerea interesului clientului, urmat de
decizia lui de a procura produsul respectiv.
Managementul promovării produsului turistic rural vizează următoarele aspecte:
1. Planificarea promoțională a produsului turistic rural. Planificarea ca funcție
esențială a managementului cuprinde definirea obiectivelor sau scopurilor și stabilirea unei
strategii generale pentru atingerea acestor obiective, precum și dezvoltarea unei ierarhii
corespunzătoare de planuri prin care se integrează și se coordonează activitățile organizaționale.
În cazul pensiunilor turistice și agroturistice planificarea activităților de promovare a produsului
turistic va include în primul rând obiective ce țin de crearea ”imaginii unei destinații turistice
rurale”, loc care se regăsește în lista intențiilor de a consuma produsul turistic în mediul rural.
Obiectivele reprezintă unul din elementele importante ale procesului de planificare
promoțională. Acestea vor facilita clarificarea perspectivelor firmei turistice din spațiul rural.
Atunci când obiectivele sunt formulate de către managementul pensiunii, membrii acesteia au o
imagine mult mai clară asupra rezultatelor principale pe care le scontează și așteaptă să le
îndeplinească. Fără obiective managementul și angajații pensiunii, deși, depun eforturi, nu pot
realiza decât foarte puțin în comun, întrucât eforturile lor nu sunt corelate într-un singur sens sau
direcție. Obiectivele corect formulate și declarate vor facilita funcția de control, deoarece prevăd
o modalitate în care performanțele și progresul activității pensiunii turistice pot fi evaluate, astfel
că, atunci când sunt necesare măsuri de corecție, să poată fi luate și în același timp permit
administratorilor pensiunii să mențină un control asupra activității desfășurate.
Rigorile științifice și practice de formulare a obiectivelor solicită ca acestea să fie
formulate după modelul SMART:
- Specifice – furnizează informații exacte despre ceea ce se dorește să se obțină;
- Măsurabile – cuantificate sau cel puțin să prezinte un indicator de progres;
- Accesibile – să poată fi posibil de atins;
- Relevante – realiste, aliniate valorilor promovate de pensiunea turistică;
- Încadrate în Timp – obiectivele trebuie realizate în anumite unități de timp.
De exemplu, în opinia noastră, obiectivele activității de promovare a produselor turistice a
pensiunilor rurale se vor axa pe:
1. Inițierea unei campanii de informare a turiștilor privind organizarea unui eveniment
special în cadrul pensiunii sau a destinației turistice;

17
 Marketing regional

2. Promovarea ofertei speciale de sărbători pentru turiști cu specificarea serviciilor de

agrement oferite;
3. Crearea paginii web a pensiunii turistice rurale în primul trimestru de activitate ca
platformă de comunicare cu turiștii și vizitatorii pensiunii;
4. Acordarea reducerilor și oferirea serviciilor auxiliare (excursii, activități gastronomice,
sportive, vânătoare, pescuit) pentru fidelizarea clienților pensiunii;
5. Participarea la cel puțin o expoziție specializată de turism în primul an de activitate;
6. Editarea și distribuirea de pliante, cărți de vizită, broșuri și alte materiale promoționale
din momentul lansării afacerii de turism rural. etc..
Identificarea obiectivelor strategice sau operaționale este o etapă succesoare analizei
mediului de activitate a pensiunii rurale. Astfel, cea mai cunoscută metodă de analiză a mediului
– analiza SWOT – va permite inițiatorilor afacerilor turistice în spațiul rural să-și proiecteze o
viziune de ansamblu asupra afacerii, evaluând factorii de influență externi și interni, precum și
poziția pe piața turistică în raport cu concurenții.
Identificarea produsului turistic rural, analiza mediului de activitate a pensiunilor turistice,
cât și formularea obiectivelor de promovare a produsului turistic derivate din obiectivele
strategice ale pensiunii, conduc la elaborarea planului operațional de promovare. Planul
operațional este un plan specific care tinde să acopere perioade scurte de timp: an, lună,
săptămână, zi și este elaborat în concordanță cu cel strategic.
Model de plan operațional de promovare a produsului turistic și activităților turistice din
cadrul unei pensiuni, este prezentat în tabelul 8.1.

Tabelul 8.1. Model de plan operațional de promovare a produsului turistic și

activităților turistice din cadrul unei pensiuni
Obiective Activități de Resurse Responsabil Indicatori de
realizat necesare performanță/rezultate
scontate
Informarea Plasarea Resurse Administratorul Localnicii din
potențialilor anunțurilor în financiare pensiunii comunitatea rurală vor
turiști și presa locală cunoaște despre
vizitatori Afișarea Resurse Adminsitartorul deschiderea pensiunii
despre denumirii materiale pensiunii, APL turistice
deschiderea pensiunii pe o
pensiunii plachetă
turistice montată la
intrarea în
localitate
Crearea unei Resurse Administratorul Vizitarea zilnică a
pagini pe materiale pensiunii/ paginii de către sute de

18
 Marketing regional

rețelele de responsabil relații potențiali turiști

socializare cu publicul
Organizarea Resurse Administratorul Circa X de invitați care
unei ceremonii financiare pensiunii, angajații ulterior vor distribui
oficiale de pensiunii informația
deschidere cu
invitarea
reprezentanților
presei și APL
Elaborarea Elaborarea și Resurse Administratorul Materialele
materialelor editarea a: financiare pensiunii/ promoționale elaborate
promoționale X cărți de responsabil de vor oferi informația
printate vizită; activitatea de necesară turiștilor și
Y pliante; marketing vizitatorilor
Z flyere
Sursa: elaborat de autori.

2. Elaborarea strategiilor promoționale. O strategie desemnează ansamblul obiectivelor

majore ale pensiunii turistice pe termen lung, principalele modalități de realizare, resursele
alocate pentru obținerea avantajului competitiv al pensiunii turistice. Obiectivul principal al
afacerii turistice este de a ști cum să convingi potențialii turiști și excursioniști să viziteze
pensiunea. Strategia de promovare a pensiunii turistice este una parțială în ceea ce privește sfera
de cuprindere, concentrându-se cu prioritate asupra instrumentelor și mijloacelor promoționale.
Elaborarea acesteia este în competența managementului pensiunii fiind corelată cu celelalte
obiective și activități.
Într-un mediu de concurenţă acerbă strategiile de promovare vin să faciliteze procesul de
comunicare cu clienţii actuali şi potenţiali prin:
- informare;
- convingere;
- reamintire.
3. Elaborarea bugetului promoțional. După identificarea și fixarea obiectivelor
promoționale, administratorii pensiunilor vor stabili suma necesară pentru realizarea acestora,
fixând un buget total promoțional și alocarea acestor fonduri pe diferite instrumente
promoționale.
4. Coordonarea activităților de promovare a produsului turistic. Funcția de coordonare
decurge din necesitatea de a face ca toate eforturile și activitățile de promovare care se
desfășoară să fie armonios corelate în vederea atingerii obiectivelor stabilite. Coordonarea se
realizează de către administrația pensiunii turistice împreună cu colaboratorii. Manifestarea
funcției de coordonare a activităților promoționale nu poate fi concepută fără existența unei

19
 Marketing regional

comunicări adecvate între managementul pensiunii și subordonați. Exercitarea funcției de

coordonare într-un climat favorabil de muncă asigură managerului pensiunii un plus de
competență în acest domeniu.
5. Evaluarea eficienței activităților promoționale. Pentru susținerea eforturilor
promoționale sunt necesare bugete considerabile, de aceea, managementul pensiunii turistice
trebuie să evalueze profiturile obținute din această investiție. Deoarece obiectivul principal al
promovării afacerilor turistice în mediul rural este achiziționarea produsului turistic, atunci
creșterea numărului de turiști, excursioniști și vizitatori este un răspuns la eforturile susținute de
promovare.
Activitățile de promovare a produselor turistice rurale nu sunt organizate și desfășurate
doar pentru simpla informare sau educare a potențialilor consumatori de servicii turistice.
Impactul activităților promoționale poate fi determinat și prin analiza numărului de turiști și
vizitatori ai pensiunii, ca urmare a unui mesaj promoțional în mass media, în cadrul unei
emisiuni televizate sau în cadrul unui eveniment special organizat la pensiune cu ocazia
diverselor sărbători. Creșterea numărului de turiști, cât și fidelizarea acestora sunt indicatori
elocvenți ai eficienței activității promoționale a pensiunii turistice.
Mixul promoțional al serviciilor turistice din spaţiul rural
Termenul de mix promoțional a fost inventat pentru a face referiri cu privire la alegerea
instrumentelor promoționale, mijloacelor de promovare și la suma cheltuită pentru fiecare
instrument utilizat pentru un produs sau linie de produse.
Instrumentele promoționale care fac obiectul mixului promoțional al serviciilor turistice în
spațiul rural sunt foarte diverse, însă, cele mai uzuale sunt:
Publicitatea (advertising) reprezintă o tehnică foarte importantă în mixul promoţional.
Prin intermediul acesteia pensiunile urmăresc atingerea mai multor scopuri dintre care
menționăm:
 promovarea produselor, serviciilor turistice rurale;
 stimularea cererii primare şi selective;
 creşterea eficienţei și a indicatorilor turistici. În literatura de specialitate se utilizează
atât noţiunea de ”publicitate”, cât şi cea de ”reclamă”, aceasta din urmă reflectând
comunicarea plătită şi impersonală cu piaţa.
Mijloacele sau mediile preferate pentru transmiterea mesajului în turism sunt:
- media scrisă: cotidiene, jurnale săptămânale, reviste;
- tipăriturile: fluturaşi, pliante, broşuri, ghiduri, cataloage, cărți de vizită;

20
 Marketing regional

- afişajul exterior (outdoor media): postere, bannere, panouri luminoase (statice şi

dinamice), panouri interactive de informare şi promovare;
- afişaj interior (indoor media);
- mijloace audio-video: filme, CD/DVD-uri, diapozitive;
- televiziunea: deși, este un mijloc de promovare foarte scump, publicitatea TV este
considerat unul dintre cele mai eficiente tipuri de promovare;
- telefonia mobilă: spre deosebire de e-mail-uri, care de cele mai multe ori sunt șterse
înainte de a fi citite, mesajele pe telefonul mobil sunt citite într-o proporție mai ridicată sporind,
astfel, eficacitatea mesajului. Costurile sunt mai ridicate, însă, pot fi reduse prin selectarea
turiștilor incluși în baza de date în funcție de anumite criterii (vârstă, durata șederii, numărul de
reveniri, interesul față de activități culturale sau sportive);
- obiecte diferite: şerveţele, calendare, obiecte de vestimentaţie, obiecte de birotică (carnete
pentru notițe, pixuri, mape etc.);
- internetul: pagini web, portaluri de informare şi promovare a turismului, hărţi electronice.
Mijloacele de promovare a turismului rural pot fi utilizate în scopuri de promovare la scară
naţională (turismul rural al ţării), cât şi în promovarea agenţiilor de turism specializate,
pensiunilor turistice şi agroturistice.
Internetul este unul din mijloacele de difuzare a mesajelor care a „explodat” în
preferinţele şi opţiunile turiştilor actuali. Acesta reprezintă în primul rând o imensă bibliotecă
virtuală cu știri din orice domeniu de activitate. Astfel, internetul este un mijloc facil de
promovare, implicând costuri acceptabile şi obţinând un impact deosebit în rândul tinerilor, dar
şi al adulţilor de vârstă mijlocie. Internetul reprezintă o oportunitate pentru turism deoarece
oferă: posibilitatea lansării de noi servicii, extinderii pe noi pieţe, interacţiunii permanente cu
clientela, atragerii unor noi categorii de clientelă. Promovarea on-line este o componentă
integrală pentru orice plan de marketing în domeniul turismului, în contextul în care internetul a
devenit pentru turiști, una dintre cele mai folosite metode de cercetare și chiar achiziție de
produse turistice. Internetul se poate folosi atât pentru aflarea tendințelor în turism, ofertele
competitorilor și chiar nevoile sau dorințele consumatorilor.
Portalurile turistice pot fi văzute ca o infrastructură a unei comunități de afaceri ce oferă
un mediu transparent pentru dezvoltarea afacerilor din turism. Portalul de turism reunește părțile
care participă la activitățile turistice și anume furnizorii de servicii turistice (pensiuni, hoteluri,
baze de tratament), agențiile de turism și nu în ultimul rând consumatorii de bunuri și servicii
turistice într-un spațiu virtual, etc.. Portalurile de turism oferă servicii din ce în ce mai

21
 Marketing regional

diversificate: turiștii nu numai că pot rezerva un sejur on-line, dar vor primi toate informațiile
prin poșta electronică și vor plăti totul on-line, prin intermediul cărții de credit.
Manifestările promoţionale este una dintre tehnicile promoţionale ale marketingului
modern care condiţionează şi favorizează formarea şi menţinerea imaginii pe piaţă. Participarea
la târguri interne şi internaţionale, saloane şi expoziţii reprezintă un instrument eficient de
marketing datorită avantajelor pe care le oferă – posibilitatea de a veni în contact cu purtătorii
cererii de servicii turistice şi de a le studia comportamentul, studierea ofertelor concurente,
contactarea diferiţilor furnizori sau prestatori de servicii turistice şi chiar vânzarea de servicii
turistice în timpul manifestării.
Promovarea vânzărilor, un alt instrument de promovare, care presupune folosirea
tehnicilor şi mijloacelor de stimulare, impulsionare şi creştere a vânzărilor de bunuri şi servicii
turistice. Promovarea vânzărilor este grupul de tehnici pe care marketerii îl folosesc pentru a
stimula cumpărarea imediată.
Relaţiile publice (public relations) implică din partea firmei de turism, pensiunii și
agropensiunii stabilirea unor contacte directe, consecvente şi sistematice, cu diferite categorii de
public în scopul dezvoltării intereselor sale.
Mijloacele utilizate în activitatea de relaţii publice:
- acordarea de interviuri de către conducerea firmei turistice;
- congrese şi seminarii;
- editarea unor broşuri şi jurnale ale firmei turistice;
- tururi informaţionale pentru jurnalişti;
- articole de presă şi comunicate;
- participarea la diverse acţiuni sociale şi de interes public.
Marketingul direct este o tehnică de promovare care constă în trimiterea de mesaje cu
caracter promoţional orientate către clienţii actuali şi potenţiali prin intermediul poştei clasice
sau poştei electronice (e-mail). Firma de turism/pensiunea turistică poate deţine o bază de date a
clienţilor care cuprinde atât adresele lor poştale cât şi cele de e-mail. Este considerată o tehnică
agresivă de promovare care încearcă să ajungă la clienţi prin mijloace ce nu necesită comunicare
directă. Cele trei tipuri de marketing direct vizează: telemarketingul (contactarea clienţilor la
telefon pentru oferte, informaţii sau opinii referitoare la pachete turistice sau noi destinaţii
turistice); e-mail direct marketing (ţinteşte clienţii prin conturile de poştă electronică: unele
companii cer adresele de e-mail pentru vizitarea site-ului lor); direct mail marketing (materialele
promoţionale sunt furnizate prin poştă la domiciliu sau pe adresele firmei). Această tehnică de

22
 Marketing regional

promovare este tot mai frecvent utilizată în ultimul timp de către firmele ce practică turismul.
Clienţii pot răspunde imediat sau îşi pot stoca informaţiile fie în telefon sau în contul de e-mail.

Întrebări de autoverificare:

1) Ce reprezintă turismul rural?

2) Ce reprezintă marketingul direct?
3) Ce include elaborarea bugetului promoțional?
4) Ce definește include promovarea marketingului în turism?
5) Care sînt principiile dezvoltării durabile a turismului?
6) Ce reprezintă promovarea vânzărilor?
7) Ce reprezintă spațiul rural?
8) Ce include analiza structurii pieţei?
9) Numiți tipurile de mediu ce influențează procesele de management.
10 Numiți etapele planului operațional de promovare a produsului turistic.
)

Bibliografie:
1. Livandovschi R. Satul turistic și importanța acestuia în localizarea produsului turistic
rural. În: Revista Economica. Nr. 1. 2009. p. 85-88
2. Minciu R. Economia turismului. Ediția a III-a. București: Uranus, 2004. 312 p.
3. Miron V. Turismul rural în Moldova, Îndrumar pentru autoritățile publice locale.
Chișinău: Știința, 2002, 116 p.
4. Miron V., Tomiță P. Managementul resurselor turistice din Republica Moldova.
Chișinău: UASM, 2007. 167 p.
5. Neacșu N., Turismul și dezvoltarea durabilă. București: Expert, 1999. 228p.

23
 Marketing regional

TEMA 9: TURISMUL RURAL ȘI AGROTURISMUL RURAL ÎN EUROPA

OCCIDENTALĂ
9.1. Turismului rural în Europa Occidentală
9.2. Agroturismului rural în Europa Occidentală
Obiective generale:

 Cunoașterea specificului realizării turismului rural;

 Cunoașterea specificului realizării agroturismului rural;
 Manifestarea abilităților de a stabili trasee turistice în Europa Occidentală.
Concepte-cheie turism rural, agroturism rural..

9.1. Turismului rural în Europa Occidentală

Impus de fenomenele care se derulează în prezent în economia modernă, turismul rural, în
general, şi cel autohton, în special, se plasează în ierarhia preocupărilor de creştere şi dezvoltare
economico-socială, fiind o activitate profitabilă pentru economie atâta timp cât sunt respectate
cerinţele impuse de dezvoltarea durabilă. În ansamblul său, turismul rural include o gamă largă
de modalităţi de cazare, evenimente, festivităţi, sporturi, alte distracţii şi activităţi de petrecere
plăcută a timpului liber, toate desfăşurate într-un mediu tipic rural.
Politica în domeniul turismului vizează acțiunea conștientă a statului democratic în direcția
stabilirii obiectivelor la nivel macroeconomic de atins pentru o anumită perioadă de timp,
precum și mijloacele directe și indirecte necesare pentru a pune în practică aceste obiective. În
politicile publice turismul este văzut ca un sector al economiei naţionale cu posibilităţi de
generare a beneficiilor socio-economice şi un catalizator pentru dezvoltarea altor sectoare sau
teritorii defavorizate, precum mediul rural, ariile naturale protejate şi monumentele
culturalistorice.
Într-o bună parte a Europei (Belgia, Franţa, Germania, Olanda) acest termen indică zonele
care se deosebesc de cele urbane, de coastă sau montane. În Irlanda şi Anglia termenul analizat
este practic sinonim cu noţiunea de ”regiune de la ţară”. Spania, Portugalia şi Grecia au tendinţa
de a asimila termenul de mediu rural cu zonele unde se realizează producţia agricolă.
Însă, ruralitatea este percepută diferit în diverse state. Criteriile statistice utilizate în diverse
ţări europene pentru definirea aşezărilor rurale vizează comunele ce au sub 5 000 de locuitori
(Austria), aglomeraţii cu mai puţin de 200 de locuitori (Danemarca şi Norvegia), comunele ce au
sub 2 000 de locuitori, iar gospodăriile sunt distanțate prin cel puțin 200 m (Franța); aşezările

24
 Marketing regional

rurale de tipul satelor ce au un număr de locuitori care variază de la 500 până la 4 000-5 000 de
locuitori în cazul satelor foarte mari (România).
Forma definitivă a definiției spațiului rural o înâlnim în Recomandarea nr. 1296/1996 a
Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la „Carta europeană a spațiilor rurale” în
următoarea definiție: ”o zonă interioară sau de coastă, care conține satele și micile orașe, în care
marea parte a terenurilor sunt utilizate pentru: agricultură, silvicultură, acvacultură și pescuit;
activități economice și culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, industrie, servicii etc.);
funcția de odihnă și agrement cu caracter neurban sau de ocrotire a naturii”.

Tabelul 9.1. Aspectul tridimensional al turismului rural

TURISMUL RURAL:
CE? ca o formă de turism practicată în spaţiul rural, care utilizează resursele
turistice locale şi asigură călătorii cu servicii de cazare, masă şi de
agrement în condiţii tradiţionale şi naturale specific.
CUM? să transformi satul moldovenesc în destinaţie turistică.
CU CINE? ar implica comunitatea locală, iniţiativa privată şi mecanismele de
implementare
Sursa: elaborat de autori în baza [Miron V. Turismul rural în Moldova. Îndrumar pentru
autorităţile publice locale. Chişinău: Ştiinţa. 2002, p. 4]

În accepţiunea a multor organizaţii europene de turism rural, termenul menţionat semnifică

o formă a turismului care include orice activitate turistică organizată şi condusă în spaţiul rural
de către populaţia locală, valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice,
umane) precum dotările, structurile turistice, inclusiv, pensiunile şi fermele agroturistice.
Schimbările atestate în dezvoltarea social-economică arată că în prezent mai mult de
jumătate din produsul intern brut este creat în sectorul serviciilor.
Un subsistem al sectorului serviciilor îl reprezintă turismul care s-a transformat într-o
industrie importantă şi profitabilă în cadrul economiilor naţionale.
Turismul este considerat un fenomen socialeconomic care are un impact direct şi indirect
asupra dezvoltării întregii infrastructuri.
Dezvoltarea intensă a turismului se explică şi prin multiplicarea relaţiilor economice şi
culturale între statele lumii contemporane, urbanizarea accelerată, sporirea numerică a
salariaţilor, creşterea bunăstării materiale şi a nivelului de cultură a populaţiei, informatizarea,
modernizarea şi perfecţionarea rapidă a mijloacelor de transport şi căilor de comunicaţie.

25
 Marketing regional

Turismul rural reprezintă o serie de avantaje:

valorifică:
 spaţiile agricole,
 resursele naturale şi patrimoniul cultural,
 tradiţiile săteşti,
 produsele agricole,
 realizează schimburi între veniturile urbane şi cele rurale,
 creează direct şi indirect locuri de muncă, îmbunătăţeşte infrastructura.
Există o serie de motive economice, sociale şi culturale care recomandă dezvoltarea
iniţiativelor turistice în zone rurale ca şi stimulator al economiei rurale.
Metodele aplicate:
 analiza sistemică,
 studiul comparat,
 analiza de conţinut,
 analiza factorială,
 analiza cost-profit.
Abordarea sistemică – permit evidenţierea trăsăturilor specifice ale turismului rural,
descifrarea conţinutul interinfluenţelor ce se stabilesc între componentele acestui sector al
relaţiilor economice internaţionale.
Studiul comparat şi analiza de conţinut – permit valorificarea conceptele:
turismul rural şi agroturismul.
Analiza factorială şi analiza cost-profit – permit de a verifica cele mai bune modele ale
gestiunii tuturor activităţilor în turismul rural, de a elucida secretele unei colaborări eficiente
între autorităţile publice şi antreprenorii din domeniu.
Prin formula turism rural subînţelegem un set de servicii turistice în zone rurale, de
cazare şiservire amesei, caracterizat printr-o ofertă de servicii localizate în mici centre rurale.
Clădirile au capacitate redusă, de obicei prezintă interes architectonic, fiind decorate într-
un stil rustic care aminteşte de locuinţele tradiţionale.
Se acordă o atenţie deosebită gastronomiei locale tradiţionale şi de cele mai multe ori sunt
conduse într-un sistem familial.
Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizată şi condusă de
populaţia locală având la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant, natural.
Turismul rural poate să soluţioneze:

26
 Marketing regional

unele probleme economice şi de organizare a muncii, în care este implicată populaţia

rurală.
Avantajele care se obţin în urma practicării turismului rural pot fi:
 de natură economică,
 şi de natură socio-culturală.
Dintre acestea putem menţiona:
 stabilizarea forţei de muncă,
 crearea de noi locuri de muncă,
 diversificarea modului de utilizare al forţei de muncă,
 promovarea şi dezvoltarea serviciilor,
 reabilitarea patrimoniului şi atragerea de investiţii.
În activitatea turistică managementul prevede:
 procedeele de previziune,
 coordonare şi control.
Previziunea se bazează pe o analiză profundă în care sunt luate în considerare următoarele
elemente:
 resursele disponibile,
 rezultatele activităţilor iniţiale,
 situaţia actuală,
 scopul activităţii.
Prin intermediul previziunii managerul anticipează evoluţia cererii şi a ofertei, iar în
funcţie de numeroasele elemente concurenţiale vizează piaţa pe care se va plasa.
Proiectarea viitorului în activitatea turistică se realizează prin mai multe operaţiuni:
 diagnoza;
 prognoza;
 planificarea.
Un rol important în planificarea activităţii unităţilor turistice îl are amenajarea
staţiunii/centrului care reprezintă de fapt o strategie fundamentală de dezvoltare a ofertei
turistice.
Amenajarea turistică poate fi privită ca un proces de amenajare ştiinţifică a spaţiului
turistic dar şi ca o rezultantă a relaţiilor ce se dezvoltă între aria pieţei turistice şi zona de
recepţie.
Obiectivele principale ale unei strategii de amenajare turistică vizează:

27
 Marketing regional

 valorificarea superioară a potenţialului turistic;

 prelungirea sezonului turistic;
 dimensionarea ofertei în raport cu cererea potenţială;
 atragerea unui număr cât mai mare de turişti;
 dezvoltarea unor forme variate de turism cu scopul de a reduce sezonalitatea;
 asigurarea unei dezvoltări echilibrate a zonelor turistice;
 conservarea şi îmbunătăţirea mediului înconjurător.
Realizarea planurilor de dezvoltare nu se poate obţine fără acţiuni de coordonare prin
care să fie armonizate resursele umane şi materiale implicate în acest proces.
Pornind de la complexitatea activităţii turistice, statul prin instituţiile sale realizează o
coordonare care constă în elaborarea strategiei turismului cu fixarea principalelor obiective şi a
localităţilor de îndeplinire a acestora.
Acest aspect poate fi realizat prin evitarea dezechilibrelor bugetare, controlul inflaţiei,
şomajului, promovarea unei legislaţii adecvate.
În cadrul planificării activităţii unei unităţi/centru turistic, un loc important îl ocupă
planificarea de marketing care reprezintă un proces complex ce cuprinde etape operaţionale
succesive, valori şi ipoteze în care pe baza analizei situaţionale se identifică şi se stabilesc
obiectivele de marketing ale acesteia, căile şi mijloacele prin care acestea se pot atinge (strategii
de marketing), posibilităţile de evaluare a stadiului de realizare a lor, precum şi eventualele
corecţii în cazul nerealizării indicatorilor de performanţă propuşi.
Planificarea strategică de marketing reprezintă un proces complex de stabilire şi
menţinerea celei mai bune relaţii între obiective, pregătirea angajaţilor şi resursele unei
întreprinderi, pe de o parte, şi mixul de marketing, raportat la conjunctura pieţei, pe de altă parte.
Managementul turismului rural implică aceleaşi elemente ce caracterizează
managementul oricărui sector al economiei naţionale, dar are şi propriulspecific.
Mangementul acestui proces presupune elemente precum: resursele, funcţiile, obiectivele
şi mediul extern.
Resursele sau input-urile pot fi:
 umane (munca angajaţilor, pricepere, talent, calificare, specializare);
 financiare (capital financiar necesar pentru operaţii pe diverse orizonturi de timp);
 materiale (clădiri, echipamente, tehnici etc.);
 informaţionale (ansamblul datelor informaţiilor necesare pentru adoptarea deciziilor).
Funcţiile managementului întrunesc în sine:
 previziunea,
28
 Marketing regional

 organizarea,
 coordonarea,
 antrenarea-motivarea,
 control-evaluare-reglare.
La baza funcţiei de previziune stau stadiile de prognoză, ce evidenţiază tendinţele
evoluţiei mediului ambiant şi turismului rural; diagnoza ce evidenţiază punctele forte şi
slabe, oportunităţile şi riscurile.
Previziunea constă din strategia ce vizează acţiuni pe termen mediul şi lung, caracterizat
de un grad de rigurozitate şi detaliere; tactică sau politică ce prevede formularea direcţiilor
generale de acţiune a unităţii/centrului turistic pe termen scurt, precum şi formularea principiilor
unitare de acţiune la nivelul tuturor verigilor organizatorice din domeniul turistic; planul care se
fundamentează pe baza obiectivelor şi orientărilor stabilite prin strategie, politică şi le detaliază
riguros; programul sau detalierea în timp şi spaţiu a obiectivelor planificate.
Organizarea presupune ansamblul proceselor de muncă prin care se constituie sistemul
conducător, sistemul condus şi sistemul legăturilor dintre acestea.
Organizarea conţine procese ce se referă la stabilirea sistemului de obiective, identificarea
proceselor de muncă şi constituirea structurilor organizatorice de conducere la diferite niveluri.
În literatura de specialitate sunt caracterizate două forme de organizare: procesuală şi
structurală.
Coordonarea este funcţia prin care ansamblul proceselor de muncă se sincronizează cu
acţiunile personalului, fundamentate pe previziune şi organizare, realizate anterior. Realizarea
acestei funcţii implică soluţionarea a două probleme:
comunicarea şifolosirea eficientă a puteriiformale şi informale,
precum şi gestiunea conflictelor care pot apare sau prevenirea acestora.
Antrenarea-motivarea presupune ansamblul acţiunilor prin care se influenţează personalul
de execuţie în realizarea obiectivelor centrului/ unităţii turistice, găsirea liderilor cu cel mai
eficient stil de conducere; mobilizarea capacităţii de muncă latentă a personalului; canalizarea
energiilor creatoare necesare atingerii performanţelor.
Control-evaluare-reglare este funcţia ce implică: urmărirea şi evaluarea obiectivelor,
compararea rezultatelor obţinute cu cele propuse (aşteptările), determinarea abaterilor, aplicarea
corecţiilor în vederea aducerii lor în limitele stabilite.
Momentul esenţial al unui proces de management îl constituie decizia. Decizia este
prezentă ca finalitate al fiecărui element structural alsistemului de management.

29
 Marketing regional

Asupra relaţiei dintre funcţiile managementului şi deciziei pot fi făcute următoarele

observaţii:
 previziunea se încheie cu o decizie privind obiectivele şi direcţiile de acţiune;
 organizarea se încheie cu o decizie privind formele şi metodele de organizare;
 conducerea se încheie cu o decizie privind formele şi metodele de organizare;
 coordonarea se încheie cu o decizie privind armonizarea muncii.
Antrenarea - motivarea se încheie cu decizii privind dinamizarea şi recompensarea
proceselor de muncă.
Controlul-evaluarea-reglarea se încheie cu o decizie de corecţie în vederea realizării
obiectivelor.
Obiectivele sînt fundamentale şi derivate.
Procesele de management sunt influenţate şi de mediul extern. În literatura de specialitate
sînt deosebite: mediul stabil şi instabil, mediul turbulent.
Mediul stabil este specific perioadelor de acalmie când evoluţia fenomenelor este lentă şi
uşor previzibilă.
Mediul instabil este caracterizat prin frecvente modificări în majoritatea componentelor
sale şi impune procese de management ce permit o atitudine prospectivă.
Mediul turbulent este ostil şi pune întreg sistemul în situaţii dificile de adaptare la
schimbări sau chiar de supravieţuire.
Schimbările dese sau bruşte, în direcţii imprevizibile, ale componentelor mediului impun
dificultăţi serioase în aplicarea unui management sistemic.
Analiza structurii pieţei este necesară în identificarea diferitelor tipuri de pieţe oferind o
privire generală asupra aspectelor legate de conducerea şi performanţele firmelor.
Modulde conducere alunităţilor turistice se reflectă şila stabilirea preţurilor, în politicile
de publicitate, de marketing, de cercetare şi dezvoltare, de inovare, cât şi în modul de prevenire
şi depăşire a unor conflicte.
Procesul de inovaţie este realizat, pe de o parte, datorită tehnologiei, iar pe de altă parte,
datorită competiţiei de pe pieţe. De exemplu, în turismul rural, presiunea asupra ofertanţilor de
a instala sisteme de rezervare sau mijloace electronice de publicitate şi de decontare cu scopul
reducerii de costuri.
Turismul modern, durabilse poate dezvolta cu succes pe un anumit teritoriu în
următoarele cazuri:
1. Dacă teritoriul dispune de anumite oferte cu activitate turistică suficientă.

30
 Marketing regional

2. Dacă există un serviciu de management, o agenţie de turism ce formează torentul de

turişti.
3. Dacă există infrastructura turistică necesară pentru desfăşurarea normală a sejururilor
respective.
Pentru un turism durabil de calitate sunt necesare nu numai o ofertă turistică cu obiective
atractive bine amenajate, ci şi o bază materială de cazare modernizată, precum şi o infrastructură,
care să asigure deservirea turiştilor la cel mai înalt nivel. Activitatea de atragere a turiştilor
străini este o luptă de concurenţă între numeroşi oameni de afaceri implicaţi în turism, dar şi o
artă a businessului ce trebuie însuşită de cei care o practică.Atragerea turiştilor străini nu
înseamnă neglijarea turismului emiţător. Într-o economie normală ambele forme de turism e
necesar a fi susţinute şi dezvoltate conform legilor economiei de piaţă.
În structura relaţiilor economice internaţionale turismului îi revine un rol aparte.
Valorificarea, actualizarea experienţeistatelor care au avansat în domeniu ne va permite nouă –
cetăţenilor Republicii Moldova să explorăm acest sector şi să susţinem procesul de relansare al
economiei naţionale.
După avantajele ce le oferă societăţii, turismul a devenit o sferă prioritară prin următoarele:
1. Turismul se bazează pe exploatarea întregii reţele de obiective de interes turistic, în
calitate de ,,materie primă” pentru consum, în marea majoritate create de natură şi de
către generaţiile precedente, oferite generaţiilor de astăzi pe gratis, ele având doar
misiunea de a le întreţine într-o stare bună şi a le amenaja în scopul de a fi vizitate. De
regulă, aceste lucrări necesită cheltuieli relative, reduse în comparaţie cu alte ramuri.
Aceasta se explică şi prin faptul că obiectivele turistice naturale şi o bună parte a celor
antropice (obiective arheologice) nu necesită adăposturi speciale, aflânduse sub cerul
liber, ele necesitând doar cheltuieli pentru supravegherea şi paza lor, şi în timp lucrări
de restauraţie.
2. Unele resurse utilizate în turism sunt inepuizabile (razele soarelui, forţa ciclică de
restabilire anuală a covorului de vegetaţie) sau sunt ieftine pentru societate (nisipul
plajelor, apele râurilor, mărilor, apele minerale).
3. Resursele turistice ,,exploatate” prin vizionare şi admirare nu-şi pierd potenţialul lor
cantitativ, calitativ, estetic, atractiv, ele fiind mereu la dispoziţia noilor vizitatori.
4. Infrastructura turismului costă mai ieftin în raport cu infrastructura ramurilor industriale
şi destinaţia ei este de a oferiservicii nu numai turiştilor ci, în măsura posibilităţilor, şi
celorlalte categorii de cetăţeni ai ţării, fiind exploatate intensiv.

31
 Marketing regional

5. Investiţiile alocate pentru dezvoltarea turismului aduc beneficii într-un timp mai scurt
decât în alte ramuri ale economiei (pentru consumul serviciilor solicitate de turiştii ce
achită imediat).
6. Industria turismului influenţează pozitiv dezvoltarea altor ramuri şi subramuri ale
economiei, inclusiv producătoare de mărfuri de larg consum, solicitate şi de turişti.
Turismul are un rol important în stabilizarea situaţiei din economia ţării.
7. În procesul de dezvoltare a turismuluise creează noi locuri de muncă, atât în sfera
turismului propriu zis, cât şi în ramurile auxiliare de deservire a sectorului terţiar.
8. Dezvoltarea turismului contribuie mult la cunoaşterea, păstrarea, propagarea şi
valorificarea patrimoniului de resurse turistice naturale şi antropice, la educarea
patriotică a cetăţenilor, la cunoaşterea reciprocă a valorilor naţionale ale statelor lumii.
Avantajele şi priorităţile enumerate în favoarea dezvoltării industriei turismului sunt
evidente şi promiţătoare, însă succesele în acest domeniu depind şi de politica statului, de
eforturile de a exploata potenţialul natural, istorico-cultural şi uman de care dispune.
Este important să reţinem că asupra evoluţiei industriei turismului, în afara celor
menţionate, o mare influenţă o au indicatorii: numărul populaţieisatului, raionului, adică:
 factorul demografic;
 factorul economic – nivelul de dezvoltare, condiţiile de trai şi de activitate a populaţiei;
 factorul cultural – gradul de cultură al populaţiei ce determină în mare parte, mărimea
şispecificul cerinţelor pentru serviciile turistice;
 factorul social - folosirea timpului liber; nivelul de organizare şi propagare a serviciilor
turistice;
 factorul ecologic;
 factorul politic – stabilitatea sistemului politic din regiune.
Experienţa arată că factorii menţionaţi nu pot fi ignoraţi sau ierarhizaţi după importanţă.
Toţi sunt influenţi şi în egală măsură pot spori sau diminua eficienţa unităţilor/centrelor turistice.
După cum am observat anterior, dezvoltarea turismului nu depinde de mărimea teritoriului, de
asigurarea cu resurse naturale, de numărul, densitatea şi structura populaţiei. Important este ca
raionul/municipiul/localitatea să dispună de monumente turistice naturale sau antropice şi să
creeze condiţii favorabile pentru primirea şi deservirea turiştilor. În toate cazurile, prin
activitatea unităţilor/agenţiilor turistice valorile trecutului istoric sau geologic sunt puse la
dispoziţia prezentului.
În Uniunea Europeană, turismul rural este apreciat ca durabil dacă respectă strategia
calităţii serviciilor.

32
 Marketing regional

În literatura de specialitate sunt expuse 10 principii ale dezvoltării durabile a

turismului.
Acestea prevăd:
 folosirea durabilă a resurselor turistice (exploatare optimă, conservare, protejare);
 reducerea supraconsumului şi a risipeide resurse turistice;
 menţinerea diversităţii naturale, culturale şi sociale a spaţiului rural;
 integrarea agroturismului în planificarea şi strategia de dezvoltare naţională, regională şi
mai ales locală (dezvoltarea ofertei, promovarea şi organizarea, precum şi dezvoltarea
infrastructurii generale şi tehnico-materiale;
 susţinerea economiilor locale în dezvoltarea socio-economică a comunităţii, dar şi în
protejarea naturii, şi a valorilor culturale (efectul multiplicator al agroturismului);
 implicarea comunităţilor locale în sectorul turistic prin susţinerea grupurilor de iniţiativă
privind dezvoltarea ofertei agroturistice locale, protejarea mediului înconjurător şi a
obiectivelor culturale;
 consultarea specialiştilor şi a publicului în dezvoltarea agroturismului şi a economiei
locale pentru a se evita conflictele de interese între politicile guvernamentale şi cele
locale, a întreprinzătorilor din turism şi populaţiei.

9.2. Agroturismului rural în Europa Occidentală

Agroturismul este un concept relativ de dată recentă, care face referire la diferitele forme
de turism aflate în legătură directă cu activităţile agricole şi/sau cu construcţiile având destinaţii,
rol, funcţiuni în domeniul agriculturii. În 2 dintre ţările europene – „leagăne” ale turismului rural
– Franţa şi Anglia – se face o distincţie între „agroturism” şi „turismul la fermă” pentru a
evidenţia simplu utilizarea caselor ţărăneşti drept locuri de cazare pentru turişti.
O formă specifică a turismului rural o constituie agroturismul care utilizează pentru
cazare şi servirea mesei numai pensiunile turistice rurale şi pensiunile agroturistice, beneficiind
de un mediu nepoluat şi pitoresc, de atracţiile turistice naturale şi de valorile cultural-istorice, de
tradiţiile şi obiceiurile prezente în mediul rural.
Spaţiul rural satisface prin componentele sale o paletă largă de motivaţii:
 odihnă şi recreere;
 cunoaştere;
 cultură;
 practicarea sportului;
 cură de aer sau balneară;
33
 Marketing regional

 vânătoare şi pescuit sportiv;

 oferind agroturismului un spaţiu imens de cuprindere a posibilităţilor de petrecere a
timpului liber.
Prin aceasta agroturismul este un mijloc integral de valorificare al mediului rural, cu
potenţialul său agricol, turistic, uman şi tehnico-economic.
Turismul rural în general şi agroturismul în special se deosebesc de alte forme ale
turismului tradiţional, standard printr-un set de trăsături.
Este vorba despre caracteristicile spaţiale:
 mediul natural autentic;
 originalitatea produselor turistice;
 oferta turistică se personalizează;
 este o activitate economică complementară exploataţiei agricole şi nu o alternativă;
 nu necesită investiţii foarte mari pentru amenajări de infrastructură generală şi dotări
turistice;
 nu este compatibil cu turismul de masă, dezvoltat în staţiunile şi centrele turistice
urbane.
În Uniunea Europeană, agroturismul este apreciat ca durabil dacă respectă strategia
calităţii serviciilor.
Dezvoltarea durabilă a agroturismului trebuie susţinută prin:
 pregătirea profesională,
 calificarea,
 perfecţionarea,
 instruirea formatorilor din rândul localnicilor,
 pregătirea civică, sociologică şi ecologică adecvată.
Promovarea marketingului în agroturism prin:
 studierea pieţei turistice din aria locală şi regională, pe plan local şi internaţional;
 cercetarea şi monitorizarea activităţii de turism rural şi acţiunilor de protejare şi
conservare a mediului înconjurător, precum şi a resurselor turistice.

Întrebări de autoverificare:

1) Ce reprezintă turismul rural?

2) Ce reprezintă agroturismul rural?
3) Ce include dezvoltarea durabilă a agroturismului?
4) Ce definește include promovarea marketingului în agroturism?
34
 Marketing regional

5) Care sînt principiile dezvoltării durabile a turismului?

6) Care sînt principiile dezvoltării durabile a agroturismului?
7) Ce reprezintă spațiul rural?
8) Ce include analiza structurii pieţei?
9) Numiți tipurile de mediu ce influențează procesele de management.
10 Numiți factorii ce influențează evoluţia industriei turismului.
)

Bibliografie:
6. Livandovschi R. Satul turistic și importanța acestuia în localizarea produsului turistic
rural. În: Revista Economica. Nr. 1. 2009. p. 85-88
7. Minciu R. Economia turismului. Ediția a III-a. București: Uranus, 2004. 312 p.
8. Miron V. Turismul rural în Moldova, Îndrumar pentru autoritățile publice locale.
Chișinău: Știința, 2002, 116 p.
9. Miron V., Tomiță P. Managementul resurselor turistice din Republica Moldova.
Chișinău: UASM, 2007. 167 p.
10. Neacșu N., Turismul și dezvoltarea durabilă. București: Expert, 1999. 228p.

35
Marketing regional

36