Particularităţile anatomo- morfologice ale LDP şi importanţa lor în leziunile traumatice

Dintele este o formaţiune anatomică alcătuită din ţesuturi dure (dentină, smalţ, cement), situat în
alveolele maxilarelor.
Constă din coroană, regiune cervicală, rădăcină.
O particularitate anatomică – este unicul os care nu este acoperit cu alte ţesuturi ale
organismului.
Dezvoltarea dinţilor este un proces îndelungat şi complicat care se finisează la 20-25 ani.
Altă particularitate- în dezvoltarea lor se disting dinţi deciduali şi dinţi permanenţi, ccea ce are
importanţă în cazul traumatizarii lor
Morfologia radiculara a unor dinți, prin lungimea și configurația radacinei, implantandu-se
profund in os, scad grosimea osului și în ansamblu cu alți factori astfel formează unele zone de
rezistență scăzută cu risc mai mare de traumatism. (ex: caninii, molarii)
Funcţia: estetică, incizia, triturarea alimentelor
Parodonţiul- formaţiune anatomică între alveolă şi cement. Constă din cement, periostul
maxilarelor, alveola, gingie.
Grosimea variabilă 0,2-0,25 mm, se modifică în funcţie de maxilar, dinte, vârstp, edentaţie,
traumă, proces infecţios.
Funcţiile parodonţiului:
-trofică,
-amortizare,
-plastică,
-fixare,
-repartizarea şi reglarea presiunii exercitate pe dinte,
- în periodonţiu există o reţea deasă de mecanoreceptori
-senzorială
-protecţie

11. Particularităţile clinico-anatomice ale osului malar, arcadei zigomatice şi influenţa lor
în leziunile traumatice
Osul zigomatic este un os lat şi pereche situat în partea supero-laterală a feţei. Are 3 feţe (laterală
– facială, temporală, orbitară), 2 procese sau apofize (frontal, temporal). El participă la formarea
pereţilor inferior (împreună cu maxila) şi lateral ai orbitei (cu osul frontal) , a foselor temporală
şi infratemporală şi arcul zigomatic (cu apofiza zigomatică a osului temporal). Pe fata orbitara e
prezent foramen zigomaticoorbitar ce continua cu un canal ramificat in doua canale externe:
foramen zigomaticofacial si zigomaticotemporal.
Osul zigomatic este cel mai dur os facial, paticipa la formarea stilpilor de rezistenta maxilomalar
( de la molari pe sutura zigomaticoalveolara, pe corpul osului malar si apofizele acestuia);
participa si la apararea maxilei de agenti traumatizanti.
Participa la formarea aspectului fetei, pe el se insera muschii masticatori si mimici, astfel
deplasarile osului duc la dereglari estetice si functionale.
Are un periost bogat vascularizat si inervat cu rol in vascularizarea si consolidarea osului.
Suprafata orbitara a osului malar e cel mai slab vascularizata si inervata. In corpul si marginea
inferioara a orbitei prevaleaza substanta medulara, iar apofizele (frontală, temporală, maxilară)
constau din substanta osoasa compacta. In locul suturilor malarofrontala, temporomalara,
substanta spongioasa dispare. Mai des fracturile osului malar se produc in locul suturilor, astfel
substanta medulara nu face contact cu mediu extern, respectiv fracturile rar se complica cu
osteomielita.
Când agentul traumatizant acţionează pe osul malar, aceste se înfundă în cavitatea sinuzală,
desprinzându-se de obicei de la nivelul unde se articulează cu maxilarul sau frontalul.
Dacă traumatismul acţionează lateral se produce fractura arcadei zigomatice.
Arcada e formata din apofiza temporala a malarului si apofiza zigomatica a temporalului. In
fracturi liniile pot fi unice, duble, triple, portiunea afectata infundinduse in treapta, in U, V. Se
pot deplasa medial, inferior, mai rar superior, exceptional lateral.

12. Particularităţile clinico-anatomice ale oaselor şi cartilajelor nazale şi influenţa lor în

leziunile traumatice
Proeminenta centrala a fetei, de dimensiuni si forme diferite-nasul-imprima fetei nota speciala
individualizata.
Oasele nazale sunt pare, se unesc intre ele formind nasul, in partea inferioara se consolideaza cu
cartilajele nazale. Partea superioara se uneste cu margo nasalis al osului frontal. Intre ele oasele
nazale sunt unite cu lamina perpendiculara a osului etmoid, care in traumatism e afectat.
Marginea laterala a oaselor nazale se unesc cu procesul frontal al maxilarului superior.
Particularitatile anatomo topografice ce determina pozitia mediana si proeminenta a nasului,
fragilitatea mare a oaselor, dimensiunile mici, raportul intim cu oasele craniului determina o
incidenta sporita de fractura a oaselor nazale.
Dereglarile functionale sunt multiple( a respiratiei, olfactiei, drenare, fonatie, estetica, aparare,
rezonanta, mimica, arhitectonica craniului) si depind de forta impactului, directia agentului
vulnerabil, structurile implicate in trauma.

13. Particularităţile clinico-anatomice ale părţilor moi faciale şi influenţa lor în leziunile lor
traumatice
1. Faţa reflectă personalitatea, intelectul, este permanent descoperită, orientată spre agentul
traumatic.
1. Suprafaţa - 9%.
3. Stratul dublu: pielea, mucoasa. Mobilitatea pielii este neuniformă: nas, ureche – defecte.
Pielea – şanţuri, plici, gropiţe- este fină, mobilă.
4. Muşchii mimicii – plagă biantă(căscată), aspect înspăimântător, înfăţişarea accidentatului nu
coincide cu gradul leziunii, defecte „false” şi „adevărate”.
5. Organale feţei sunt legate cu alte organe ale organismului:
a) gust;
b) secreţie gastrică;
c) orientare.
6. Bogat inervată– şoc dolor, pareze, paralizii, dereglări funcţionale. Vecinătatea cu creierul -
comoţie, contuzii, insulte, encefalite, meningite.
7. Bogat vascularizate - hemoragii, emboli, colaps hematogen, edem.
8. Prezenţa orificiilor: bucal, nazal, orbitar, auricular cu strat dublu.
9. Prezenţa glandelor salivare.
10. Prezenţa cavităţilor - bucală, nazală, faringele - infectarea plăgii.
11. Dereglări funcţionale - fonaţie, masticaţie, deglutiţie, văz, auz, respiraţie (SCODA),
sensibilitate (Vincent), dereglarea mirosului, alimentaţie, sialoree, epiforă, emfizem, echilibru,
orientaţie în spaţiu.
Auzul şi văzul - accidentatul nu se orientează, nu îndeplineşte indicaţiile personalului medical –
trebuie de condus, are vorbirea neclară- nu poate răspunde la întrebările medicului.
12. Lipsa fasciei superficiale a corpului la faţă ori parţială.
Ţesutul adipos-funcţia fizionomică, amortizare, spaţiile adipoase comunică între ele.