Dimitrie Bolintineanu

poet, romancier, călător, diplomat și om politic român

Sari la navigareSari la căutare
Dimitrie Bolintineanu

Date personale

Născut 1819[2][3] 
Bolintin-Vale, Țara Românească 

Decedat 20 august 1872 (53 de ani)[2][3][4][5] 

București, România 

Cetățenie  România 

Ocupație scriitor
fișier
poet
dramaturg
traducător
politician 

Limbi limba română[1]  

Studii Colegiul Național „Sfântul Sava” din

București  

Activitatea literară

Activ ca scriitor 1842-1870

Mișcare/curent
romantism  
literar
 Literatura română
Specie literară poezie, baladă, basm, satiră   Pe categorii
Istoria literaturii române
Operă de debut poezia „O fată tânără pe patul morții”
Evul mediu
Opere Poesii de D. Bolintineanu atât Secolul 16 - Secolul 17
semnificative cunoscute cât și inedite Secolul 18 - Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană
Modifică date / text 
Curente în literatura română
Umanism - Clasicism
Dimitrie Bolintineanu (n. 1819,[2][3] Bolintin- Romantism - Realism
Vale, Țara Românească – d. 20 august 1872,[2][3] Parnasianism - Simbolism
[4][5]
 București, România) a fost un poet român, om Naturalism - Modernism
politic, diplomat, participant la Revoluția de la Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
1848. Neomodernism - Postmodernism
Scriitori români
Listă de autori de limbă română
Cuprins Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
 1Biografie Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
 2Participant la revoluția pașoptistă
Literatură pentru copii
 3Exilul
Portal România
 4Boala și moartea
 5Opera poetică Portal Literatură
 6Legendele istorice Proiectul literatură
 7Florile Bosforului
 v • d • m
 8Basme
 9Macedonele
 10Reverii
 11Opinia contemporanilor
 12Încercări literare
o 12.1Epopei
o 12.2Dramaturgie
o 12.3Romane
o 12.4Satire și fabule
o 12.5Alte publicații
 13Cronologie
 14Note
 15Bibliografie
 16Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]
Dimitrie Bolintineanu era macedonean aromân de origine; părintele lui, Ienache
Cosmad, a venit în țară din Ohrida. În puținii ani ai tatălui său, Ienache, acesta își făcu
în Valahia o situație acceptabilă. Arendaș, mic proprietar, apoi subprefect, cu reședința
la Bolintin, sat aproape de București; el nu apucă să-i lase celui de al doilea născut,
Dimitrie, o avere care să-l scutească de griji.
Orfan de ambii părinți încă din 1831, tânărul a fost crescut de rude mai avute. Se
susține de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin
slujbe funcționărești. În 1841 era copist la Secretariatul de Stat, în 1843 - secretar la
departamentul „pricinilor suditești". Printr-un misterios concurs de împrejurări, e ridicat,
în 1844, la rangul de pitar. Faptul că publicase în 1842 admirabila poemă "O fată tânără
pe patul morții", prezentată elogios de Ion Heliade Rădulescu (și invocată mai târziu
de Mihai Eminescu în Epigonii), a jucat, probabil, un rol decisiv. Poemul "O fată tânără
pe patul morții" era o imitație după "La jeune captive" ("Tânăra prizonieră"), de André
Chénier, și a fost publicat în "Curierul de ambe sexe".
La fel ca alți pașoptiști, tânărul nu se trudi prea mult să intre în grațiile principelui. Inima
îl trăgea mai curând spre lumea care „va să vină". Cooptat în Frăția și în Asociația
literară, a adoptat rapid mentalitatea de carbonar.
În acel timp se formase în București Asociația literară, sprijinită de frații Alexandru
și Ștefan Golescu care îl trimiseră pe la sfârșitul anului 1845 pe Bolintineanu la Paris.
Plecat la Paris în 1845, cu o bursă din partea Asociației literare, audiază și el cursurile
lui Jules Michelet, Edgar Quinet și Adam Mickiewicz. Când Revoluția izbucni la Paris, în
februarie 1848, tinerii studioși hotărâră să se întoarcă în țară. Conjurații îi dădură rolul
de a stabili contacte cu revoluționarii din Bucovina. Aga poliției, Ion Manu, i-a refuzt
pașaportul pentru Moldova și îl amenințase cu un arest.

Participant la revoluția pașoptistă[modificare | modificare sursă]

Și la 1848 revoluția a adus o explozie gazetărească. Dacă C.A. Rosetti scosese,
imediat după izbândă, "Pruncul român", Bolintineanu conduce (de la 19 iulie la 11
septembrie) "Poporul suveran". Era o foaie mică, de patru pagini, cu doar două coloane
pe fiecare față, dar redactorul șef avea proiecte mari. Ar fi vrut să tipărească un „jurnal
al intereselor democratice și al progresului social", pe potriva modelului francez - Le
Peuple souverain.
Izbucnind revoluția din 1848, reveni în țară și redactă împreună cu Nicolae
Bălcescu, Cezar Bolliac ș. a. "Poporul suveran", dar - căzând revoluția - a fost exilat și
se duse în Transilvania, apoi la Constantinopol și, în sfârșit, la Paris ca să-și continue
studiile întrerupte.

Exilul[modificare | modificare sursă]
Pe la 1855 domnul Grigore Ghica i-a oferit o catedră de literatură română la Iași, dar
Poarta nu i-a permis intrarea în țară, iar atunci a făcut călătorii
prin Palestina, Egipt, Siria, Macedonia, descriindu-le toate în publicațiuni diverse, care
cuprind adesea pagini pline de interes și scrise cu multă căldură.
Întorcându-se în țară la 1859, intră în politică și devine ministru de externe, culte și
instrucțiune publică. Prin stăruințele lui, ale lui Costache Negri și ale lui V. A. Urechia,
sunt înființate primele școli la românii macedoneni. În același an, 1859, primește gradul
al treilea în Loja Steaua Dunării din București, iar în 1864 era membru al Lojii Frăția. [6]

Boala și moartea[modificare | modificare sursă]

În prima jumătate a anului 1870, Dimitrie Bolintineanu călătorește la Paris. I se
reeditează câteva dintre biografiile istorice. Tipărește culegerea de satire Menadele și
volumul de poezii Plângerile României. Colaborează, până în aprilie, la Românul, lui C.
A. Rosetti. Grav bolnav, e silit să-și întrerupă munca. În 1871, boala lui Bolintineanu se
agravează. Poetul este sărac. Pensia pe care o primea intra în buzunarele creditorilor.
Oficialitatea refuză să-i acorde ajutor. În aprilie este organizată, din inițiativa lui George
Sion, o loterie cu obiecte personale ale lui Bolintineanu. La 28 aprilie are loc un
spectacol la Teatrul Național din București, în beneficiul fostului membru al Comisiei
teatrale. La 25 iunie, un grup de deputați (printre care și Cezar Bolliac) propune
Camerei votarea unei recompense naționale „pentru bunul nostru poet Dimitrie
Bolintineanu, carele se află lipsit de existența de toate zilele”. Trimisă spre studiu la
secțiuni, propunerea a rămas îngropată în dosare. Bolintineanu a dobândit o afecțiune
psihică de pe urma mizeriei și sărăciei.[7] Poetul este internat la Spitalul Pantelimon. În
condica de înregistrare a bolnavilor a fost notat: «Dimitrie Bolintineanu, fost ministru de
Culte, intrat fără haine». 1872 În martie are loc tragerea loteriei inițiate în 1871 de
George Sion. Cărțile lui Bolintineanu au fost câștigate de V. Alecsandri, dulapul
bibliotecii – de C. Negri, iar celelalte mobile – de către Catinca Balș. Alecsandri și Negri
au cerut ca obiectele ce le reveneau lor să rămână în continuare ale lui Bolintineanu. În
dimineața zilei de 20 august, acesta încetează din viață în spital. Este înmormântat la
Bolintinul din Vale.

Opera poetică[modificare | modificare sursă]

Dimitrie Bolintineanu a scris foarte mult atât în proză cât și în versuri. Opera sa poetică
cuprinde ciclurile Legendele istorice, Florile
Bosforului, Basmele, Macedonele și Reveriile.

Legendele istorice[modificare | modificare sursă]

Legendele sunt poezii narative, dar cu un însemnat element liric (în felul baladelor
germane ale lui Uhland). Diferite subiecte istorice, aflate în cronicari (mai ales
în Neculce) sau imaginate, sunt dezvoltate în versuri de o perfectă corectitudine, în care
se vede multă simțire și o mare iubire de țară. Acestea l-au făcut popular și multe din
cugetările exprimate într-un stil sentențios au devenit niște maxime foarte des
întrebuințate.
Astfel ne-a arătat patriotismul femeii române dus până la sublim în persoana mumei
lui Ștefan cel Mare; a cântat sentimentul datoriei care ducea pe român până la moarte;
ne-a înfățișat noblețea caracterului lui Mircea cel Bătrân, care nu vrea să pedepsească
pe soli, dar nici să încheie o pace rușinoasă; a veștejit pe cei ce se fac uneltele tiranilor:
Cei ce rabdă jugul și-a trăi mai vor Merită să-l poarte spre rușinea lor;
a lăudat devotamentul și pietatea nevestei lui Neagoe Basarab, care-și vinde sculele ca
să termine mănăstirea Argeșului; a scos din nou la iveală testamentul lui Ștefan, care
zicea că mai bine țara s-ar face un mormânt decât neamul să trăiască în robie; în fine, a
făcut cea mai frumoasă urare pentru patria sa:
Viitor de aur țara noastră are Și prevăd prin secoli a ei înălțare.
Andreiu sau luarea Nicopolei de români și Sorin sau tăierea boierilor la Târgoviște sunt
două narațiuni în care nu subiectul istoric formează partea principală, ci un subiect
imaginat.
Sorin este o compunere pe jumătate epică, pe jumătate dramatică. Ea se începe printr-
un prolog, în care Herman, medicul curții, dezvoltă ideea neputinței omenești de a
pătrunde tainele firii, idee inspirată după Faust a lui Goethe. Partea de la început are
prea multe descrieri inutile, iar partea de la urmă trece prea repede asupra
întâmplărilor. Și Sorin moare, ducându-se la închisoare, ca să scape pe altul, iar o fată
care îl iubea, se aruncă în apă.

Florile Bosforului[modificare | modificare sursă]

Florile Bosforului cuprind poezii lirice și narative, cu subiecte orientale. Ni se descriu
frumusețile naturii la Constantinopol, frumusețea femeilor, intrigile din Serai, nenorocita
viață a cadânelor, amorurile lor descoperite și pedepsite cu cele mai grozave morți,
târgurile de sclave etc. Amorul și gelozia formează fondul mai tuturor acestor poezii,
scrise într-o limbă foarte armonioasă. Vom cita: Mehrube, povestea nenorocirii unei fete
din Carpați, Leili, istoria unei jertfe pentru amor.

Basme[modificare | modificare sursă]
Sub titlul de Basme s-au adunat o serie de poezii narative cu subiecte felurite, în care
miraculosul joacă un rol însemnat, chiar dacă sunt amestecate și personagii istorice.
Cele mai cunoscute din acestea sunt: O noapte la morminte, - Ielele - Mihnea și Baba, a
cărui dezvoltare nu e destul de lămurită, dar cuprinde versuri frumoase și acel blestem
foarte important în literatura noastră, care - ca și Grui Sânger, de Vasile Alecsandri - se
poate pune alături de modelele de imprecațiuni din literaturile străine, cum e al Camiliei
din Horaces ș. a.

Macedonele[modificare | modificare sursă]
Macedonele ne descriu frumusețile din țările locuite de macedoneni și ne povestesc
întâmplări din viața lor. În general personajele sunt păstori și păstorițe. Cele mai
însemnate: Românele din Cavala - Samarina.

Reverii[modificare | modificare sursă]
Sub numele de Reverii a adunat poeziile sale pur lirice și anume elegiile sale, care prin
frumusețea versurilor și prin sentimentele triste ce inspiră au fost foarte prețuite. Din
acestea fac parte: O fată tânără pe patul morții - Plângerile poetului român - Scopul
omului - Un tânăr român mort în străinătate și altele.

Opinia contemporanilor[modificare | modificare sursă]

Aceste diferite grupări sunt cele mai bune lucrări ale lui Bolintineanu. Valoarea lor a fost
privită în mod foarte deosebit de critici. Unii au admirat fără rezervă tot ce a scris el,
cum este Aron Densușianu, care-l crede cel mai mare poet liric al nostru alături de
Mureșanu; alții i-au tăgăduit orice valoare, cum face Nicolae Iorga în Istoria literaturii. E
drept că Bolintineanu se citește din ce în ce mai puțin și impresia ce ne produc
legendele sale este foarte deosebită de cea produsă generației de la 1848. Tablourile
sale nu au destul relief, iar elementul narativ este foarte slab, iar în locu-i sunt discursuri
și maxime. S-ar putea zice că planul tuturor poeziilor de acest fel se poate reduce la un
tip: o scurtă descriere, un discurs sau două . Limba însăși, în care sunt multe
neologisme și cuvinte savante, precum și prea multe diminutive, face ca poeziile
acestea să fie în mare parte monotone. Un merit sigur are Bolintineanu: meșteșugul de
a face versuri. Versurile sale sunt mult mai bine reușite, vorbim în special de ritm, decât
ale tuturor poeților anteriori și contemporani. Poate că această calitate, cum și
maximele patriotice din scrierile sale, i-au asigurat succesul în prima parte a activității
sale.

Încercări literare[modificare | modificare sursă]

Epopei[modificare | modificare sursă]
Și-a încercat talentul și în epopee și ne-a dat Traianida, poemă în șapte cânturi în care
voiește să celebreze colonizarea Daciei, dar condițiunile epopeii lipsesc. Cu atât mai
mult se vede lipsa lor în poema Conrad, unde eroul principal e chiar poetul și unde la tot
pasul sunt intercalate poezii lirice. Evident modelul trebuie căutat la lordul Byron.
Dramaturgie[modificare | modificare sursă]
Și-a încercat talentul și în dramaturgie și ne dă o serie de drame istorice, parte în proză,
parte în versuri, în care acțiunea e rău condusă și interesul slab. Astfel: Mihai
condamnat la moarte, - Ștefan Gheorghe Vodă sau voi face doamnei tale ce ai făcut
jupânesei mele, - Lăpușneanu, după nuvela lui Costache Negruzzi, - Mărirea și
uciderea lui Mihai etc.
Romane[modificare | modificare sursă]
Și-a încercat talentul și în roman și ne dă Manoil, în scrisori și Elena, inspirat din
romane franceze și plin de declamațiuni și cu caractere nenaturale.
Satire și fabule[modificare | modificare sursă]
Și-a încercat talentul în satiră și fabulă, dar nu izbutește. Lucrările acestea seamănă
mai mult cu articole de ziar decât cu poezii. Mai toate au un ton personal, iar cele
generale sunt abstracte, declamatorii și uneori indecente. Colecțiile se
numesc Eumenidele, Bolintineadele, Nemesis, un fel de ziare sau reviste. Evident
acestea satire îl vor fi influențat pe Mihai Eminescu. Vom cita ca mai bune dintre
satire: Două Tombatere în care ne înfățișează doi boieri vechi nemulțumiți cu starea de
lucruri de sub Cuza; Advocații, în care satirizează pe avocați; Mihai Viteazul în rai, o
satiră la adresa societății de atunci; Către Ion Ghica, contra partidelor politice.
Alte publicații[modificare | modificare sursă]
 Viața lui Cuza Vodă, 1869[8]
Cronologie[modificare | modificare sursă]
 1819, februarie – Se naște, în satul Bolintinul din Vale (județul Ilfov), Dimitrie
Bolintineanu, fiul macedoneanului Ienache Cosmad. „Părinții lui nu sunt nici vechi
moldoveni, nici vechi munteni, nici vechi ardeleni, ci dintr-o familie venită din
Balcani, se pare, așezată de curând în țară, un fel de moșieri de clasa a treia, sau
mai curând din clasa arendașilor“ (Nicolae Iorga).[necesită citare]
o Stabilindu-se peste câțiva ani în București, viitorul poet urmează
cursurile Colegiului Sfântul Sava, având colegi pe la 1833 pe Alexandru
Zanne și pe Al. Crețulescu, iar ca profesor de istorie pe Florian Aaron.
 1842, 15 mai – Debutează în literatură cu poezia O fată tânără pe patul morții,
publicată de I.H. Rădulescu în Curierul de ambe sexe; poezia este scrisă în spiritul
epocii, evocând moartea timpurie a iubitei, cu multe accente melodramatice.
 1845 – Pleacă la studii în străinătate, la Paris, având o bursă oferită de Societatea
literară.
 1847 – Apare, la București, primul volum de versuri, Colecție din poeziile domnului
D. Bolintineanu, cuprinzând elegii, balade istorice și balada fantastică Mihnea și
baba.
 1848 –
o Editează revista Poporul suveran, „gazetă politică și literară“, la care
colaborează Nicolae Bălcescu și Cezar Bolliac; articolele publicate aici
pregătesc atmosfera revoluționară a momentului.
o Întrucât revoluția burghezo-democratică a fost înfrântă, Bolintineanu este silit să
părăsească țara împreună cu alți conducători ai mișcării și se stabilește la Paris,
unde va participa la activitățile politice și culturale ale exilului.
 1851 – Poetul părăsește Parisul îndreptându-se spre casă, dar nu i se permite
intrarea în țară; călătorește prin Bulgaria, prin Constantinopol, Palestina, Egipt și
Macedonia, scriind mai târziu un memorial de călătorie de ținută romantică.
 1855 –
o 16 iulie/16 octombrie – În România literară a lui Alecsandri apare Manoil. Roman
național.
o Apare, sub îngrijirea lui G. Sion și cu prefața lui Radu Ionescu, volumul Poesii
vechi și nouă, structurat pe următoarele cicluri:
 Elegii
 Balade
 Florile Bosforului
 Epistole
 Cântece
 Poeme
 1858 – Publică volumul Legende sau Basme naționale în versuri; apar Melodii
române și proza memorialistică și de voiaj Călătorii pe Dunăre și în Bulgaria dar
și Cântarea României, în versuri, precum și ziarul unionist „Dâmbovița”, toate tipărite
la Tipografia Națională a lui Iosif Romanov.
 1861 –
 o Apare volumul de satire Nemesis.
o Se publică volumul Legende noui; apare romanul Elena. Roman original de
datine politic și filosofic
 1863 –
o Pentru a se întreține, începe să publice seria de „vieți“ romanțate ale unor
personalități istorice:
 Viața lui Vlad Țepeș și Mircea Vodă cel Bătrân
 Viața lui Ștefan Vodă cel Mare
 Viața lui Mihai Viteazul
o Publică volumul Călătorii la românii din Macedonia.
 1864 – Apare în Dâmbovița un fragment din epopeea Traianida (neterminată).
 1865 – Se tipărește în două volume întreaga producție poetică a lui D. Bolintineanu
sub titlul Poesii de D. Bolintineanu atât cunoscute cât și inedite. Primul volum
cuprinde ciclurile Florile Bosforului, Legende istorice, Basme, iar al doilea
ciclurile Macedonele, Reverii, Diverse.
 1866]–
o În traducerea autorului, apare la Paris volumul antologic Brises d'Orient.
o toamna – Publică o nouă culegere de satire intitulată Eumenidele sau Satire
politice.
 1868 – Publică amplul poem de factură byroniană: Conrad: „Adevărat cântec de
lebădă înaintea căderii premature a nopții, poemul «Conrad» regrupează obsesiile
și aprehensiunile autorului, însă decantate, trecute prin filtrul unei lucidități amare,
de om obosit, pentru care viața s-a despuiat de iluzii (...) Destinul lui Conrad stă sub
semnul nenorocului: e un exilat fără speranță, un bolnav incurabil, un îndrăgostit
răpus înainte de a-și împlini pasiunea, un poet lipsit de satisfacția operei ...“ (Paul
Cornea).
 1869 – An fecund, poetul publică multe broșuri de popularizare a istoriei, cu note
cetățenești și politice.
 1870 – Apare volumul Menadele, care conține satire sociale și politice.
 20 august 1872 – Moare, la București, Dimitrie Bolintineanu.