Sunteți pe pagina 1din 2

Introducere

În economia contemporană bugetul public constituie veriga central a sistemului


financiar al oricărei țări, fiind expresia unui tip specific de relații financiare - relațiile
bugetare – care se manifestă în procesele formării, repartizării și utilizării fondurilor
bugetare necesare organelor statale la nivel național și local.
Sistemul bugetar include totalitatea fondurilor de mijloace băneşti ale organelor
administraţiei publice, constituite în scopul îndeplinirii funcţiilor ce le revin.
Actualitatea temei investigate decurge din importanţa ce o deţine bugetul în viața
economică a statului. El este considerat un instrument absolut necesar prin care
se realizează alocarea și redistribuirea resurselor, reglarea activității economice și sociale.
Scopul acestui studiu este de a lua cunostință cu noțiunile de buget și sistem bugetar, de
a determina esența acestora, de a afla care sunt particularitățile lor și care este rolul acestora
în economia unui stat. Pe lângă toate acestea se mai poate considera că studiul dat poate
oferi celor interesaţi şi implicaţi în sfera economică un material informativ..
Astfel, la realizarea acestei cercetări am ținut cont de următoarele obiective:
 Identificarea conținutului, rolului, funcțiilor și princiipiilor bugetare
 Determinarea esenței conceptului de sistem bugetar și a componentelor sale

 Definirea procesului bugetar şi analiza acestuia

 Identificarea problemelor cu care se confruntă Bugetul Statului


Studiul a fost elaborat pe baza unei documentări cuprinzătoare în plan teoretic,
legislativ și practic.
Structura studiului Bugetul și Sistemul Bugetar a fost defenitivată în conformitate cu
cerințele impuse , fiind expusă în 2 capitole generale.
Astfel studiul este compus din două capitol cu următorul conținut:
1.CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND BUGETUL DE STAT - aici se include
aspectul teoretic în care se vorbește despre bugetul public, despre rolul acestuia, principiile,
importanța și funcțiile.
2.CAPITOLUL II. CONCEPTUL DE SISTEM BUGETAR ȘI COMPONENTELE SALE - în
capitolul dat are loc deteminarea esenței conceptului de sistem bugetar, se descriu
particularitățile acestuia și importanța în cadrul economiei.

Acest proiect a fost astfel conceput de către autor în baza webografiei indicate în
bibliografie.

S-ar putea să vă placă și