Sunteți pe pagina 1din 2

AutoCAD 

(din engleză de la CAD = Computer-aided design sau Computer-aided


design and drafting) este un program CAD utilizat în proiectarea planurilor de construcție în
două dimensiuni (2D), mai puțin în trei dimensiuni (3D), dezvoltat și comercializat de
compania americană Autodesk.
Fișierele specifice sistemului („native”) sunt cele de tip dwg, precum și
cele dxf (Drawing eXchange Format), extrem de larg răspândite.
Cu toate că inițial a fost creat pentru a rula și pe platforme ca Unix și Macintosh, s-a
renunțat la dezvoltarea acestora în favoarea sistemului de operare Windows.
Una dintre caracteristicile care au făcut faimoasă această aplicație, pe lângă prețul la
lansare mai mic decât al altor softuri similare, a fost posibilitatea de ambientare și automatizare a
proceselor. Aici sunt incluse AutoLISP, Visual LISP, VBA, .Net, ObjectARX.
AutoCAD - computer aided design (proiectare asistata de calculator)- este cel mai
răspândit mediu de grafică și proiectare asistată de calculator, folosit cu succes în domenii
precum arhitectură, geografie, medicină, astronomie, tehnică etc.
Prima versiune, denumită MicroCAD, a apărut în anul 1982, ajungând până la
versiunea AutoCAD 2014. Compania Autodesk a mai dezvoltat și o multitudine de programe
soft AutoCAD particularizate pe anumite domenii: AutoCAD Architecture, AutoCAD Electrical,
AutoCAD Mechanical, AutoCAD Overlay, AutoCAD Land Desktop, AutoCAD Map, AutoCAD
Civil 3D.

Importanta cursului de Proiectare asistata de calculator, in pregatirea profesionala a


viitorului inginer chimist specializat in controlul si expertiza produselor alimentare, este
sustinuta de urmatoarele:
 categoria de studenti mentionata mai sus va intra, la sfarsitul stagiului universitar, in
posesia unei diplome de Inginer in chimie alimentara; titulatura de inginer impune
cunoasterea, la un nivel cel putin mediu, a unor discipline pur ingineresti precum
Proiectarea asistata de calculator;
 activitatea curenta a specialistului in controlul si expertiza produselor alimentare il va
pune in situatia de a descifra, intelege si analiza o serie de proiecte destinate realizarii
unor obiective in domeniul ingineriei alimentare;
 parte dintre absolventii acestei sectii vor active, cu siguranta, in domeniul consultantei in
domeniul industriei alimentare, situatie in care vor fi pusi in situatia de a realize intr-o
maniera concreta a unor proiecte;
 parcurgerea acestui curs va contribui la consolidarea cunostintelor generale de ordin
ingineresc si a aptitudinilor si abilitatilor de utilizare a tehnicii de calcul si a tehnologiilor
IT.
Obiectivele cursului sunt:

 sa prezinte conceptul de Proiectare asistata de calculator (CAD);


 sa prezinte cele mai utilizate programe de proiectare asistata de calculator;
 sa conduca la insusirea de catre studenti a principalelor elemente necesare utilizarii soft-
ului AutoCAD 2002;
 realizarea unor proiecte concrete utilizand soft-ului AutoCAD 2002.

S-ar putea să vă placă și