ARGUMENT 

Omul caută în mâncare o sursă de energie, dar și un moment de destindere sau chiar
o plăcere. Principala atracție a mesei o constituie ”deserturile”, în toate formele lor.
Dintotdeauna ele au încheiat masa atunci când de fapt foamea s-a potolit. Rolul deserturilor
este mai puțin de a hrăni și mai mult de a adăuga o notă de agrement. Marea majoritate a
deserturilor  sunt dulci, senzație percepută cu nuanța de voluptate gustativă, chiar la finele
mesei, când omul se simte sătul și pragul sensibilității papilelor linguale a crescut.
Deserturile sunt nelipsite de la aniversări sau ocazii festive. Prăjiturile își au originea in
Egiptul antic, unde erau de fapt pâinici rotunde, plate, nedospite, coapte pe o piatra fierbinte.
Evoluția acestora pana la ceea ce sunt prăjiturile astăzi a fost posibila de-a lungul multor
secole, datorita dezvoltării tehnologiei si a diversificării ingredientelor. Descoperirea
egipteana si folosirea ulterioara a drojdiei naturale a ajutat la depășirea stadiului de  prăjitura
plata. Când untul si ouăle si-au făcut si ele loc in aluat, consistenta acestuia s-a apropiat
foarte mult de ceea ce obținem in zilele noastre. Prăjiturile au continuat sa se îmbunătățească
in special datorita ingredientelor noi precum vanilia si ciocolata. Prin secolul 18, majoritatea
prăjiturilor nu s-au mai făcut cu drojdie, excepție făcând, de exemplu Alsacian Alsacian (o
prăjitura tip brioșa provenita din nord-estul Franței).  Noile prăjituri deveneau tot mai
pufoase cu ajutorul ouălor bătute. Acestea, pe lângă faptul ca trebuiau bătute mai multe ore,
erau necesare intra-un număr foarte mare (uneori chiar si 30). Tehnologia nu s-a oprit aici ci
adus la apariția bicarbonatului de sodiu (1840) si la scurt timp a  prafului de copt (1960).
Calitatea prăjiturilor continua sa se îmbunătățească de-a lungul timpului odată cu rafinarea si
îmbunătățirea calității ingredientelor.