Somnoroase păsărele

de Mihai Eminescu

”Eminescu e tulpina eternității românești. Fără el am fi pământ încruntat,

ca pe vremea zimbrului. Abia cu versul lui ne-am desfăcut spre soare. Dar tot cu
el am depășit și pieritoarea minune a florii, învecinându-ne cu suveranele
constelații.” (Ionel Teodoreanu)
Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, și a trecut la
cele veșnice la 15 iunie 1889. Copilăria și-a petrecut-o în primii ani la Botoșani,
iar din 1856 la Ipotești, unde familia sa avea o moșie la țară, loc de care poetul
s-a simțit puternic legat sufletește toată viața. Frumusețile ținutului natal le va
descrie mai târziu în multe dintre poeziile sale: ”Fiind băiet păduri cutreieram”,
”Povestea codrului”, ”Ce te legeni”, ”Revedere”, ”O, rămâi”, ”Crăiasa din
povești”, ”Lacul”, ”Dorința”, ”Sara pe deal”, ”Floare albastră” ș.a.
În 1866, la 25 februarie, poetul debutează cu poezia ”De-aș avea” în
revista ”Familia” din Pesta, condusă de Iosif Vulcan. Acesta îi schimbă numele
din Eminovici în Eminescu. Mihai Eminescu studiază la școlile din Botoșani și
Cernăuți, dar și în străinătate, la Viena și Berlin, unde este trimis cu o bursă de
studii în filosofie de către Titu Maiorescu.
În 1883 apare primul său volum de ”Poesii”, coordonat de criticul literar
Titu Maiorescu.
Universul poetic eminescian abordează o tematică variată: natura,
dragostea, trecutul istoric, meditația socială și filosofică, critica socială. Poetul
scrie o poezie de inspirație folclorică, dar și o poezie filosofică.
Mihai Eminescu s-a rearcat nu numai ca poet, ci și ca prozator și
dramaturg. A scris nuvele fantastice: ”Sărmanul Dionis”, ”Cezara”, ”Avatarii
faraonului Tla”, basme: ”Făt-Frumos din lacrimă”, ”Călin Nebunul”.
Poetul a desfășurat o bogată activitate și ca ziarist, semnând în ziarul
”Timpul” numeroase articole cu tematică socială și politică.
Eminescu este autorul unei opere vaste, unice prin varietatea formei,
profunzimea ideilor și valoare artistică.
Somnoroase păsărele

Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele
Noapte bună!

Doar izvoarele suspină,

Pe când codrul negru tace
Dorm și florile-n grădină –
Dormi în pace!

Peste-a nopții feerie

Se ridică mândra lună,
Totu-i vis și armonie
Noapte bună!

Trece lebăda pe ape

Între trestii să se culce –
Fie-ți îngerii aproape,
Somnul dulce!
 Poezia ”Somnoroase păsărele” a fost publicată în volumul”Poezii” (1883)
și are ca temă natura, care reflectă trăirile interioare ale poetului. Din punct de
vedere al speciei literare căreia îi aparține, acest mic poem liric este o feerie și
totodată un cântec de leagăn.

Titlul poeziei este alcătuit dintr-un substantiv în cazul nominativ, ”păsărele”,

determinat de un adjectiv cu funcție sintactică de atribut adjectival,
”somnoroase”, epitet în inversiune.
Din punct de vedere structural, poezia este alcătuită din patru catrene, fiecare
strofă încheindu-se cu câte o jumătate de vers. Regăsim această tehnică a
compoziției la poetul transilvănean George Coșbuc.

Prima strofă reia titlul poeziei, ”somnoroase păsărele”, și fixează

personajele principale ale acestei feerii imaginate de poet: păsărele, poate
vrăbiuțe, pițigoi, scatii, care, la sosirea serii ”pe la cuiburi se adună”, și așteaptă
venirea nopții, ascunse printre rămurele, în pace și liniște, urându-i copilului
hoinar pus în pat pentru a dormi ”noapte bună!”.

A doua strofă adaugă noi elemente cadrului natural terestru, de o

deosebită armonie, frumusețe și liniște, care leagănă visările celor mici:
izvoarele, care suspină, cu glasul lor melodios, cristalin, tânguitor, codrul, care
pare negru la lăsarea nopții, învăluit în tăcere, florile din grădină, care își închid
petalele, corola deschisă a florii, totul doarme, se odihnește, își ia binemeritatul
repaos după o zi activă, truditoare, și poetul încheie, într-un ton mângâietor:
”Dormi în pace!”
Îngerul din visele poetului, cel care-l inspiră, poate să fie un copilaș, pus
seara la culcare sau însăși ființa iubită, care este drăgălașă, inocentă, dulce
precum un copil. Poetul își îndreaptă astfel gândurile sale tandre, de duioșie și
dragoste către această ființă, care adoarme liniștită în cadrul feeric, de basm al
naturii.

În a treia strofă apare un motiv romantic, deseori întâlnit în poeziile

eminesciene, un element al naturii cosmice, luna, care se ridică ”peste-a nopții
feerie”, umpând cu razele ei tremurătoare cărările din crânguri și revărsând
lumina ei luminiș în iatacul celui adormit.
Poetul face referire în următoarea secvență poetică la uimitoarea
capacitate a naturii de a ne face să simțim că ”totu-i vis și armonie”, că viața
este un vis, la fel ca somnul care ne cuprinde la lăsarea serii. Un vis frumos de
armonie, de fericire, de împăcare, de regăsire, pe care-l visăm cu ochii închiși,
noaptea, și totodată atunci când razele soarelui pătrund la noi într-o nouă,
armonioasă și înnoitoare dimineață. Totul este un ciclu noapte-zi, menit să
echilibreze organismul, să-l odihnească, după activitățile din timpul zilei. Pare
poetul să spună că creația dumnezeirii este desăvârșită, deoarece este pusă
această minunată balanță între lucruri.
Poetul se dovedește o fire sensibilă, visătoare, nocturnă, lunară în această
poezie, care ne dezvăluie feminitatea, delicatețea sufletului său, înclinat spre
reverii adânci, spre meditație și contemplație.

În ultima strofă se adaugă păsărelelor din crânguri un nou personaj, de o

frumusețe maiestuoasă, lebăda, care trece pe ape, să-și găsească sălașul între
trestii, ascunsă și liniștită, pentru a-și afla somnul nopții în pace. Poetul
continuă, în următoarea secvență lirică cu un un verb la modul imperativ ”fie-ți
îngerii aproape”, care exprimă dorința poetului ca ființa iubită să fie ocrotită de
ființele divine, de îngeri, care alungă tot ce este trist, dureros sau neplăcut și
binecuvântează somnul cu pace și liniște. În ultimul vers, ”somnul dulce”,
poetul exprimă dorința sa ca somnul să aibă vise frumoase, ”dulci”, încărcate de
semnificație, de iubire, care să aducă fericire și liniște sufltească celui care-l
visează.

Rima versurilor este încrucișată, măsura versului variază de la 4 silabe,

cel mai scurt, până la 8 silabe, ritmul este peon, un ritm melodios, solemn, grav,
și troheu, de inspirație folclorică. Astfel prima strofă arată, din punct de vedere
prozodic astfel: Som-no-roa-se pă-să-re-le / Pe la cui-buri se a-du-nă / Se as-
cund în ră-mu-rele / Noap-te bu-nă

Figurile de stil sunt puține, dar sugestive, încărcate de semnificație:

întâlnim epitete în inversiune, ”somnoroase păsărele”, ”mândra lună”, epitete :
”codrul negru”, ”somnul dulce”, personificări: ”somnoroase păsărele / pe la
cuiburi se adună”, ” pe când codrul negru tace”, ”mândra lună”, ”trece lebăda pe
ape / între trestii să se culce”, inversiuni: ”mândra lună”, ”somnoroase
păsărele”, ”peste-a nopții feerie”, ”fie-ți îngerii aproape”, metafore ”peste-a
nopții feerie”, ”totu-i vis și armonie”.

Prin adresarea la persoana a II-a singular putem afirma că această mică

bijuterie eminesciană este o epistolă adresată persoanei iubite, și totodată o odă
de dragoste, prin care sunt exprimate sentimente calde, iubitoare, duioase, față
de persoana îndrăgită, sentimente de dăruire și devotament.

Prin toate caracteristicile sale, precizate mai sus, putem afirma,că

”Somnoroase păsărele” este una dintre cele mai încântătoare, mai senine feerii
din lirica română și totodată un duios și dulce cântec de leagăn, unul dintre cele
mai simple și mai bine realizate ideatic și artistic din lirica noastră.