Sunteți pe pagina 1din 6

Totul despre Harry Potter: cărțile pe care nu le

poți rata

Bine-ai venit în Universul Harry Potter!

De peste două decenii, în literatura contemporană pentru copii a apărut o piatră de


hotar inscripționată cu un font recognoscibil: Universul Harry Potter. Ajuns în
spațiul magic al cărților lui J.K. Rowling, cititorul devine un membru al unei
comunități uriașe care contribuie la perpetuarea unui fenomen cultural.

1. Cum a început totul - de la inspirație până la marele succes

1990. Un tren, un vis și un băiețel a cărui poveste urma să schimbe lumea cititorilor.
Joanne Rowling, așa cum era cunoscută pe atunci autoarea britanică, călătorea cu
trenul între Manchester și Londra. Într-un vis i-a apărut un băiețel vrăjitor cu
ochelari rotunzi, iar timp de câțiva ani povestea lui și a prietenilor săi de la Hogwarts
a ajuns pe hârtie. Primul volum, Harry Potter și piatra filosofală a fost scris în
mare parte în cafenelele din Edinburgh și a fost publicat în Marea Britanie după mai
multe respingeri, pe 26 iunie 1997, la Editura Bloomsbury.

28
În scurt timp, cartea a devenit bestseller și a început să fie tradusă în mai multe
limbi. Următoarele 6 volume din serie au avut parte de succes din ce în ce mai mare

. Îndrăgite de fani din întreaga lume, au doborât recorduri, s-au vândut în peste 500
de milioane de exemplare, au fost traduse în peste 80 de limbi și ecranizate în opt
filme de mare succes. De asemenea, J.K. Rowling a scris trei cărți inspirate de lumea
Harry Potter, publicate în scopuri caritabile: Quidditch, Animale fantastice și
unde le poți găsi (pentru asociațiile Comic Relief și Lumos) și Poveștile bardului
Beedle (pentru Lumos), precum și un scenariu inspirat de Animale fantastice și
unde le poți găsi, marcând începutul unei serii de cinci filme care urmează să fie
scrise tot de ea. În 2016 a colaborat cu scriitorul Jack Thorne și cu regizorul John
Tiffany la punerea în scenă a piesei Harry Potter și copilul blestemat, care se
joacă în prezent în Londra, la The Palace Theatre din West End, și, din aprilie 2018,
și pe Broadway, în New York.

2. Fenomenul Harry Potter - reacții, recorduri, efecte

Lansările cărților Harry Potter - evenimente fără vârstă recomandată

29
Seria Harry Potter și-a cucerit imediat publicul. Cozile imense de la fiecare lansare,
așteptarea plină de emoții, copiii citind pe treptele librăriilor imediat după ce au
cumpărat cartea, toate au devenit parte din fenomenul Harry Potter.

În 1999, atunci când a apărut cel de-al treilea volum, Harry Potter și prizonierul
din Azkaban, s-a luat hotărârea ca ora evenimentului de lansare să fie 15:45,
pentru ca cei mici să nu chiulească de la școală.În iunie 2002, când s-a lansat în
Marea Britanie și SUA volumul Harry Potter și Ordinul Phoenix, s-au vândut
peste 5 milioane de exemplare în ziua apariției. Iar în 2007, când a apărut ultimul
volum din serie, au fost vândute peste 11 milioane de exemplare în primele 24 de
ore de la lansare. Cu acest record, Harry Potter și Talismanele Morții a intrat în
istorie ca fiind cea mai rapid vândută carte din lume. Cifrele au arătat că fiecare nou
volum l-a depășit în vânzări pe cel din urmă.

Record Guinness pentru cea mai mare adunare Harry Potter

Recordul mondial Guinness pentru cea mai mare adunare de oameni îmbrăcați ca
Harry Potter este într-adevăr o categorie în sine, iar juriul se asigură că toate
regulile sunt respectate. La aniversarea a 20 de ani de la apariția primului volum
Harry Potter, fanii s-au adunat pentru a intra în cartea recordurilor. Pe 22 noiembrie
2017, 997 copii de la Școala Primară West Byford din Australia s-au îmbrăcat în
robe, au avut câte o baghetă, și-au desenat cicatricea și au purtat ochelari ca ai lui
Harry, înregistrând un nou record mondial, notat în Guiness Book Of Records.

Quidditch a devenit un sport adevărat

30
Încă o dovadă că Harry Potter este un fenomen internațional: Quidditch, jocul
inventat de J.K. Rowling pentru micii vrăjitori de la Hogwarts, a fost declarat sport
oficial în anul 2005. Prima echipă a fost înființată la Middlebury College, în
Vermont.Quidditch poate fi jucat de echipe mixte și conține elemente din rugby,
dodgeball și prinselea.

Cu instrucțiunile detaliate în seria Harry Potter, în filme și chiar un volum dedicat


(Quidditch - O perspectivă istorică), sportul vrăjitorilor a devenit o activitate
preferată chiar și de adulți.

Hogwarts - o experiență reală pentru fanii Harry Potter

Universul Harry Potter s-a extins de-a lungul anilor sub forma articolelor comerciale,
atingând apogeul prin parcul tematic The Wizarding World of Harry Potter.
Deschis oficial în iunie 2010, de către Universal Studios în parteneriat cu Warner
Bros., în Orlando, Florida, parcul a recreat Școala pentru Vrăjitori și Vrăjitoare
Hogwarts, folosind elemente din cărți și din filme.

Putem spune că fenomenul Harry Potter face ca magia să devină un trend şi, așa
cum sublinia Adina Popescu, nu discutăm despre acea magie din poveştile clasice la
care nu aveau acces decât nişte iniţiaţi, ci de o magie „domestică”, la îndemâna
oricui. Datorită lui Harry Potter, a fi sau a nu fi vrăjitor este pentru orice copil doar o
chestiune de imaginaţie şi de voinţă.

3. Fanii Harry Potter cred că cititul e cool

31
Prin seria Harry Potter, J. K. Rowling a demonstrat multe lucruri neașteptate, unul
dintre ele fiind că cititul a început să fie considerat de către copii și adolescenți o
activitate cool. În anul 2000, când scriitoarea a primit o diplomă onorifică din partea
Universității St Andrews, reprezentanții instituției scoțiene au declarat despre cărțile
sale pentru copii că sunt „capabile să capteze și să încânte un public imens,
indiferent de atracțiile concurente ale televiziunii, Nintendo, Gameboy și Pokemon”.
În plus, s-a dovedit că cei mici nu se tem de cărțile cu multe pagini și că adulții pot fi
și ei atrași de Universul Harry Potter. Nu e de mirare că seria-fenomen a început să
fie sărbătorită în fiecare an la nivel internațional, prin evenimentul Harry Potter Book
Night care a ajuns la ediția a șaptea. Citește despre activitățile propuse de Editura
Arthur pentru Harry Potter Book Night 2021.

4. Curiozități din filmele Harry Potter

Se știe că ecranizările Harry Potter în regia lui Chris Columbus reprezintă una dintre
cele mai mari francize de film din lume. Dar nu vrem să intrăm în sfera industriei
cinematografice, ci să notăm câteva curiozități de pe platourile de filmare:

- Dacă Emma Watson (actrița care joacă rolul lui Hermione Granger) a fost aleasă
după ce o echipă de casting a venit la școala ei din Oxfordshire, Rupert Grint (Ron
Weasley) a trimis o înregistrare în care a povestit pe ritm de rap de ce își dorea
rolul. A fost primul rol din viața lui.

- Șapte bufnițe au jucat, pe rând, rolul lui Hedwig, bufnița lui Harry. Numele lor
erau: Gizmo, Kasper, Oops, Swoops, Oh Oh, Elmo și Bandit.

- Pisica din Harry Potter și piatra filosofală (doamna Norris) i-a dat echipei de filmare
mici bătăi de cap. Nu-i plăcea să stea pe platou și la un moment dat a dispărut în
mijlocul filmărilor. S-a întors după 48 de ore.

5. Ce te învață seria Harry Potter

Prietenia adevărată te ajută să ieși din toate necazurile

Prin case bântuite, în păduri pline de creaturi sau chiar singuri, în fața celor mai mari
dușmani, Harry, Ron și Hermione își dau seama că prietenia lor le dă putere și
încredere.

32
Trebuie să-ți înfrunți temerile.Fricile pot să-ți apară sub forma unui păianjen
uriaș, a unui trol sau prin simpla grijă pentru siguranța celor dragi, dar trebuie să
găsești o cale de a le depăși.

Curajul vine în multe forme.Să ne amintim de Neville, temătorul și ezitantul


Gryffindor care și-a înfruntat prietenii la finalul cărții Harry Potter și Prizonierul
din Azkaban.

Oamenii te pot surprinde.Uneori există generozitate și altruism în cele mai


neașteptate persoane. Câți cititori n-au fost uimiți de profesorul Snape și dragostea
lui pentru Lily?

E în regulă să ceri ajutor.Harry a simțit pe pielea lui că prietenii îi sunt


indispensabili. Numai că i-a fost foarte greu să-și depășească orgoliul.

Dragostea adevărată e veșnică.Mama lui Harry îl protejează într-unul dintre cele


mai periculoase momente din viața lui. O dovadă clară că un anumit tip de dragoste
este nemărginită.

33

S-ar putea să vă placă și