FICȚIUNEA ÎN

LITERATURA MODERNĂ

“Un cititor trăiește o mie de vieți înainte să moară. Omul care nu citește trăiește o
singură dată.” – George R. R. Martin

În societatea secolului XXI, este cunoscut faptul că nu se mai citește; oamenii au evoluat,
și odată cu ei au evoluat și mijloacele de culegere a informațiilor. Mijloacele electronice au
devenit niște necesități de care omul nu se poate dezlipi oricât de mult ar încerca, deoarece
mediatizarea informațiilor a devenit o normalitate și chiar o banalitate, în timp ce cărțile odată
răsfoite rămân în prezent ridiculizate, evitate și chiar ignorate. Ar trebui să se afirme faptul că
emanciparea persoanelor culte nu ar fi fost posibilă fără invenția unor simple foi de hârtie, a
alfabetului, sau contribuția autorilor care au considerat necesară punerea pe hârtie a unor idei,
gânduri, care au creat povești și care eventual au dus la necesitatea de a citi, din anumite cauze:
plăcerea de a-ți petrece timpul citind o carte interesantă, de a te pierde în lumea nou descoperită
și a evada din contemporanitatea ușor anostă.

Personal, am preferat întotdeauna să îmi petrec timpul cu o carte bună, și nu pentru că îmi
erau necunoscute mijloacele electronice, ci pentru că cititul oferă o senzație euforică, în care eu
sunt regizorul, personajul preferat din poveste și chiar criticul. Genul literar care m-a atras cel
mai mult de-a lungul timpului este cel ce ține de ficțiune, întrucât mi s-a părut deosebit modul în
care pot călători în diferite lumi, pot fi în pielea mai multor personaje și pot experimenta o
multitudine de trăiri și sentimente. Astăzi pot fi în pielea unei prințese a lumii excentrice și
violente pe care o constituie seria lui George R.R. Martin “Urzeala Tronurilor”, iar mâine pot
întruchipa copilăria magică a lui Harry Potter la Hogwarts. Ficțiunea se îmbină perfect cu o
imaginație bogată – nu cred că o persoană poate citi ficțiune fără a-și putea imagina cartea
respectivă ca pe un film care rulează în minte constant.

Făcând aceste afirmații, vreau să pledez în favoarea ideilor care spun că: “În toată
perioada clasică şi până în modernitate ficţiunea a fost echivalată cu ideea de invenţie, de
fabulaţie.”
 “Ficţiunea literară este un tip de discurs aparte, diferit de alte discursuri prin faptul că
are capacitatea de a construi un univers autotelic, un univers imaginar închis asupra sa.
Lumea operei literare ficţionale a fost adeseori subordonată realităţii, dar în modernitate cel
puţin a încercat să se detaşeze de această realitate şi să-şi câştige autonomia. Sensurile foarte
diferite ale noţiunii de ficţiune din prezent au ca idee comună invenţia, prezentarea unor
evenimente şi personaje imaginare.”

Pentru acest eseu, am ales să prezint o serie cărți de ficțiune foarte dragă inimii mele, și
despre care pot spune că a pus în lumină perfect conceptul de ficțiune, de invenție, de inovație
literară absolută. Prin ficțiune nu ar trebui să se înțeleagă neapărat o pură invenție care nu are
legătură cu realitatea, ci o invenție care se leagă de aspectele realității pentru a crea un univers
aparte, în care cititorul poate evada cu ușurință.

Seria Harry Potter a lui J.K. Rowling este una dintre cele mai cunoscute serii de ficțiune
din întreaga lume și prezintă povestea tânărului vrăjitor Harry Potter la Școala de Magie
Hogwarts. Seria de șapte volume a cucerit inimile copiilor, adolescenților și chiar adulților încă
din 1997, iar lumea incredibilă pe care autoarea a creat-o a reușit să facă cititorii să creadă cu
tărie în faptul că magia este reală, că este posibil să primească o scrisoare de acceptare din partea
Școlii de Magie Hogwarts adusă personal de o bufniță, și că școala tipică în care se învață
română și matematică este înlocuită de cea magică, în care copiii învață cum să zboare pe
mătură, cum să prepare poțiuni și să folosească pături care îi fac invizibili. Toate aceste lucruri
sunt evident imposibile, dar aici ficțiunea își spune cuvântul și ne arată că puțină imaginație
poate da naștere unor sentimente inexplicabile, dar plăcute și imposibil de înlocuit. J.K. Rowling
nu se limitează la câteva invenții, ci își lărgește aria de imaginație și reușește să dea viață unei
lumi pline de suspans si aventură.

Primul volum al seriei, Harry Potter și Piatra Filozofală, îl prezintă pe orfanul Harry
Potter, care este crescut de unchiul și mătușa sa, Vernon și Petunia, niște oameni cruzi și egoiști,
alături de vărul său răutăcios, Dudley. Părinții lui Harry sunt uciși în urma atacului Lordului
Voldemort, un vrăjitor temut în lumea magiei, care află că își va găsi sfârșitul în mâinile unui
copil născut în luna iulie. Harry Potter, născut pe 31 iulie, sfidează moartea și rămâne doar cu o
cicatrice pe frunte în formă de fulger și își capătă numele de băiatul care a supraviețuit, în timp
ce este crescut de familia sa mundană, fără nici o cunoștință despre rădăcinile sale în lumea
vrăjitorilor până când împlinește 11 ani, și o mulțime de bufnițe îi vizitează casa pentru a-i oferi
scrisoarea de acceptare la Hogwarts. Evident, până în acest punct, povestea are o alură ciudată,
pentru că ne prezintă un personaj neobișnuit într-o lume obișnuită. În vizita la grădina zoologică,
Harry are capacitatea de a vorbi cu șerpii, ceva complet anormal pentru oamenii de rând, iar din
acest punct cititorul începe să înțeleagă faptul că are de-a face cu o carte de ficțiune. Chiar și
până la sosirea bufnițelor, element complet fictiv, Harry o umflă pe sora unchiului Vernon doar
cu puterea minții și o face să zboare pe geam asemenea unui balon. Este crucial momentul în
care copilul alfă că este un vrăjitor și este introdus în lumea magiei, nu doar pentru personaj, ci și
pentru cititor, deoarece află vestea șocantă odată cu băiatul și trăiește pentru prima dată aceste
noutăți. Cititorul devine una cu personajul, trăiește din plin momentul în care Harry pășește în
gară, complet neștiutor, și află că o simplă trecere printr-un perete de cărămidă îl va duce la
peronul unic cu numărul 9 ¾, moment în care viața lui se va schimba pentru totdeauna.

Sunt convinsă că fiecare cititor, indiferent de vârstă, și-a imaginat măcar o dată scena în
care Harry și Hagrid, păstrătorul cheilor de la Hogwarts și noul prieten al băiatului, merg la
cumpărături pe Aleea Diagon pentru articole necesare la Școala de Magie – cumpără lucruri
stranii, precum faimoasa baghetă magică, animalul său de vrăjitor – bufnița Hedwig, manuale
școlare și multe altele. Ideea că bagheta alege vrăjitorul și nu invers, este un element care
dovedește măreția desăvârșită a acestei povești ficționale. Apar numeroase ființe și creaturi care
fac din seria Harry Potter o lume de-a dreptul ireală, precum goblini, hipogrifi, fantome, elfi de
casă și dementori. Chiar și jocul de Vâjthaț și dorința arzătoare de a prinde Hoțoaica Aurie sunt
elemente care țin cititorii în extaz îi fac să își dorească să afle mai mult despre această lume
nouă, interesantă, dar și plină de pericole.

Este evidentă inspirația autoarei din realitatea contemporană, dar ceea ce face din aceste
volume să fie unice este felul în care J.K. a introdus elemente pur și simplu geniale și a creat o
lume care dăinuie și astăzi în gloria de altădată. Fericirea și entuziasmul pe care mi le-a oferit
seria Harry Potter este inegalabilă, deoarece a fost treapta pe care am urcat-o spre măreție ca și
cititor începător. Am fost întotdeauna conșientă de diferența dintre lumea reală și cea imaginară,
însă pe măsură ce continuam să citesc, personajele deveneau din ce în ce mai reale, mă puteam
asemăna cu aceștia în trăirile lor, Hogwarts nu mai părea un vis atât de imposibil, și
achiziționarea propriei baghete magice părea că se apropie. Aceste lucruri m-au făcut de multe
ori să mă întreb – cum ar fi dacă…? Cine suntem noi să hotărâm când realitatea începe să fie cu
adevărat verosimilă și când ficțiunea este o pură invenție? Este clar că citim aceste tipuri de cărți
din setea de ceva nou, distinct, cu un impact puternic și care ne rupe de viața anostă. Dar care
este cu adevărat momentul în care încetăm să trăim în ficțiune și revenim la realitate? După cum
văd eu aceste lucruri, odată ce suntem inițiați în lectura de ficțiune, nu ne vom opri niciodată din
visat. Dorința de a citi ficțiune ar trebui să se afle în topul dorințelor omenești, și nu doar pentru
că așa putem evada din viața noastră obișnuită, ci și pentru că trebuie să ne deschidem mintea la
noi orizonturi și posibilități, trebuie să fim mai visători, mai dispuși să acceptăm că viața pe care
o cunoaștem nu este singura posibilă, și că scrierile de ficțiune sunt puse pe acest pământ pentru
a ne arăta nouă, oamenilor, cât de fragilă este povestea noastră și cum se poate schimba într-o
multitudine de scenarii, ceea ce mă conduce la o a doua întrebare – suntem noi personajele
propriei povești și există un autor imaginar care ne dictează deciziile? Cel mai probabil ar
dispărea afirmațiile de tipul “Asta e doar o poveste de adormit copiii…” sau “Ficțiunea nu te
învață nimic, este puerilă…”. Într-adevăr, pentru cei ce nu vor să își deschidă mintea către
creativitate, ficțiunea nu va fi niciodată ceva mai mult decât o mulțime de cuvinte puse pe foaie,
fără noimă.