de minimum 150 de cuvinte, despre copilărie, pornind de
le ideea identificată în următoarea afirmație: Există vârsta de aur: e vârsta copilăriei, a neștiinței; de îndată ce știm că vom muri, copilăria s-a terminat. ( Eugen Ionescu)
Un prim argument se referă chiar la bucuria, ingenuitatea şi puritatea privirii cu care
copilul încearcă să cuprindă lumea şi pe care orice observator, cât de cât atent, nu poate să nu o remarce. Copilul percepe universul înconjurător ca pe un spaţiu magic, de basm. De aceea, el nu are conştiinţa existenţei tragice pe care mulţi dintre noi o vom căpăta odată cu înaintarea în timp. Inocenţa în care trăieşte copilul poate fi asemănată cu starea eroului din basmul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, care descoperă nemurirea şi, până să ajungă în Valea Plângerii, duce o existenţă paradisiacă. Un alt exemplu al inocenţei în care trăieşte copilul până în momentul în care conştientizează existenţa morţii îl putem descoperi în Hronicul şi cântecul vârstelor. Aici, memorialistul Lucian Blaga işi aminteşte că atunci când era foarte mic, împreună cu un tovarăş de joacă încerca să rupă cerul în două: fixau cu privirea un punct de pe cer şi apoi porneau în direcţii opuse, sperând că în felul acesta bolta se va sfâşia şi ei vor descoperi ce e dincolo de ea. Jocul acesta copilăresc înecetează însă brusc în momentul în care, la doar doisprezece ani, pierzându-şi tatăl, înţelege ce înseamnă viaţa şi moartea. În concluzie, conştientizarea morţii duce la sfârşitul subit al copilăriei.