Reprezentarea răsăriteană a botezului lui Isus Hristos

            Biserica Ortodoxă (cunoscută și ca Biserica Ortodoxă

Răsăriteană sau Biserica Greco-Ortodoxă), este o comunitate de credință creștină.
Creștinii ortodocși sunt organizați în biserici ortodoxe naționale autocefale (greacă,
rusă, română, sârbă etc.), aflate în comuniune liturgică (euharistică) unele cu altele.
Între bisericile ortodoxe naționale, primatul onorific este deținut de Patriarhia
Ecumenică a Constantinopolului. După numărul de credincioși, ortodocșii formează în
lume a doua comunitate creștină, după Biserica Catolică.

            Numele de Ortodoxie vine din limba greacă, de la ορθο (ortho – drept, corect)
și δοξα (doxa – slăvire sau, într-un înțeles mai general, opinie), traducându-se deci
literal „dreapta-slăvire”, cu înțelesul de „credință, opinie corectă”, sau „dreapta-
credință”. Este de menționat că și unele din celelalte biserici creștine își consideră
propriile învățături ca fiind drepte, sau chiar singurele drepte.

            Bisericile Ortodoxe Răsăritene reunesc astăzi o parte importantă a

credincioșilor creștini. Istoric și cultural, ele sunt purtătoare ale unei tradiții bogate,
dezvoltate de-a lungul a două milenii de viață creștină într-o largă zonă geografică.

            Fundamentele teologiei creștine ortodoxe au fost stabilite la primele șapte

sinoade ecumenice, ținute între secolele al IV-lea și al VIII-lea. Din motive religioase,
dar și politice, geografice și culturale, între biserica apuseană (romano-catolică) și cea
răsăriteană (greco-ortodoxă) s-a produs o separare în 1054 , cunoscută sub numele de
Marea Schismă . În urma acestui eveniment, atât Biserica Ortodoxă, cât și cea
Catolică se consideră a fi singura biserică universală (καθολικι – catolică sau
„sobornicească”) și apostolică, ca și deținătoarea dreptei credinței (Ορθόδοξια –
ortodoxă). Spre deosebire de biserica Romei, ce pune accentul pe universalitate
(catolicitate), cea ortodoxă pune accentul pe puritatea credinței, de unde diferența de
nume.

            Biserica Ortodoxă (în integralitatea bisericilor locale ce o compun) consideră

că are la bază succesiunea apostolică neîntreruptă începută de la apostoli.

            Prezența Bisericii Ortodoxe este dominantă în zone ce s-au aflat în spațiul
cultural al imperiilor bizantin și rus: Europa de Est și de Sud-est, Asia, părți ale
Orientului Mijlociu și ale Africii. În prezent, numărul de credincioși ortodocși este
majoritar în Belarus, Bulgaria, Georgia, Grecia, Macedonia, Republica Moldova,
România, Rusia, Serbia, Muntenegru și Ucraina. Mari comunități de creștini ortodocși
trăiesc și în Albania (aprox. 30%), Bosnia (31,4 %), precum și în unele state care au
aparținut Rusiei țariste, respectiv Uniunii Sovietice (Țările baltice și Asia Centrală).
Prezențe ortodoxe semnificative se găsesc în multe alte țări din America de Nord,
Europa de Vest etc., datorate în special comunităților formate prin emigrarea est-
europenilor.

Dogma ortodoxă

            Biserica Ortodoxă a celor șapte Sinoade Ecumenice are la bază Vechiul și
Noul Testament. Conducătorul („capul”) ei este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
„Păstorul cel bun”, care îndrumă credincioșii, mădularele vii ale Bisericii, pe calea
spre mântuire. Biserica Ortodoxă a celor șapte sinoade ecumenice recunoaște un
același Dumnezeu treimic, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, întreit în ipostas (persoane), dar
unul în ființă (esență), Dumnezeu atotputernic, preexistent lumii și complet
independent în raport cu orice, deosebindu-se astfel fundamental de religiile naturale,
în care dumnezeul / dumnezeii iau naștere într-un univers preexistent.