Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă (cunoscută și ca Biserica Ortodoxă Răsăriteană) este o comunitate de credință

creștină. Astăzi creștinii ortodocși sunt organizați în biserici ortodoxe autocefale (greacă, rusă, română,
sârbă, bulgară, albaneză, poloneză etc.), aflate în comuniune liturgică (euharistică) unele cu altele. Între
bisericile ortodoxe autocefale, primatul onorific este deținut de Patriarhia Ecunomică a Constantinopului.
După numărul de credincioși, ortodocșii formează în lume a doua comunitate creștină, după Biserica
Catolică.
Numele de Ortodoxie vine din limba greacă, de la ορθο (ortho - drept, corect) și δοξα (doxa - slăvire sau,
într-un înțeles mai general, opinie), traducându-se, deci, literal „dreapta-slăvire”, cu înțelesul de „credință,
opinie corectă”, sau „dreapta-credință”. Este de menționat că și unele din celelalte biserici creștine își
consideră propriile învățături ca fiind drepte, sau chiar singurele drepte.
Bisericile Ortodoxe Răsăritene reunesc astăzi o parte importantă a credincioșilor creștini. Istoric și
cultural, ele sunt purtătoare ale unei tradiții bogate, dezvoltate de-a lungul a două milenii de viață creștină
într-o largă zonă geografică.
.
Fundamentele teologiei creștine ortodoxe au fost stabilite la primele șapte sinoade ecumenice, ținute între
secolele al IV-lea și al VIII-lea. Din motive religioase, dar și politice, geografice și culturale, între biserica
apuseană (romano-catolică) și cea răsăriteană (ortodoxă) s-a produs, gradual, o separare oficializată în
1054, cunoscută sub numele de Marea Schismă. În urma acestui eveniment, atât Biserica Ortodoxă, cât
și cea Catolică se consideră a fi singura biserică universală (καθολικι - catolică sau „universală”) și
apostolică, ca și deținătoarea dreptei credințe (Ορθόδοξια - ortodoxă). Spre deosebire de biserica Romei,
ce pune accentul pe universalitate (catolicitate), cea ortodoxă pune accentul pe puritatea credinței, de
unde diferența de nume.
Biserica Ortodoxă (în integralitatea bisericilor locale ce o compun) consideră că are la bază succesiunea
apostolică neîntreruptă, începută de la apostoli.
Bisericile vechi-orientale (care își păstrează în titulatura oficială numele "ortodox", dar nu sunt în
comuniune liturgică cu Biserica Ortodoxă și nu se consideră o parte constituentă a acesteia) s-au despărțit
de ortodoxia răsăriteană în secolul al V-lea, refuzând să accepte cel de-al Patrulea Sinod Ecumenic, de la
Calcedon, precum și pe cele care au urmat. Ele sunt Biserica Coptă, Armeană, Siro-iacobită, Etiopiană,
Eritreană și Indiană.
Diferența principală este una ce ține de hristologie. Biserica Ortodoxă susține, conform hotărârilor
Sinodului de la Calcedon, că Hristos are două naturi (φισισ - firi), omenească și dumnezeiască,
"nedespărțite, neîmpărțite, neamestecate și neschimbate". Bisericile necalcedoniene contestă această
învățătură, fie într-o formă radicală numită monofizitism (Dumnezeu fiind considerat a avea o singură
natură/fire, cea dumnezeiască), fie într-o formă mai moderată numită miafizitism (Dumnezeu fiind
considerat a avea o singură natură, dar compusă).
Deși, începând cu secolul al XX-lea, se poartă un dialog teologic susținut între Biserica Ortodoxă și cele
vechi-orientale, momentan, acest dialog nu a dus la nici un rezultat acceptat universal de către cea dintâi.
Între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică există o sumă de deosebiri doctrinare. Cele
mai cunoscute dintre ele poartă numele de punctele florentine. Acestea sunt:
● nerecunoașterea primatului episcopului Romei asupra celorlalți episcopi (în Biserica
Ortodoxă, toți arhiereii, indiferent de titlul purtat - patriarh, mitropolit, arhiepiscop, episcop
- sunt considerați egali);
● nerecunoașterea adăugării Filioque din Crez (considerat în Biserica Ortodoxă o
învățătură greșită, cu profunde implicații teologice);
● nerecunoașterea validității folosirii la Euharistie a azimei, adică a pâinii nedospite,
folosită de Biserica Catolică (Biserica Catolică recunoaște ca validă atât folosirea pâinii
azime, cât și a celei fermentate);
● nerecunoașterea existenței Purgatoriului (considerat în Biserica Romano-Catolică a fi un
loc de mijloc între rai și iad, în care sufletele celor decedați se purifică până la intrarea în
Rai).
Alte diferențe față de Catolicism considerate importante de Biserica Ortodoxă sunt:
● infailibilitatea ex-cathedra a Papei (Biserica Ortodoxă consideră că nu poate exista o persoană infailibilă,
indiferent de poziția eclezială pe care o deține);
● harul sau grația creată (Biserica Ortodoxă consideră că harul sau energia dumnezeiască este necreată, ca mijloc
prin care Dumnezeu se împărtășește pe sine oamenilor);
● neprihănita zămislire sau imaculata concepție a Fecioarei Maria (Biserica Ortodoxă consideră că toți oamenii,
inclusiv Născătoarea-de-Dumnezeu, au fost zămisliți și s-au născut având păcate; ulterior, prin conlucrare -
συνεργια - cu Dumnezeu pot ajunge la sfințenie);
● thesaurus meritorum (tezaurul de merite) ale sfinților - din a cărui supra-abundență, consideră Biserica Catolică,
ar putea lua și restul credincioșilor, - precum și indulgențele (Biserica Ortodoxă consideră că virtuțile sunt
personale și nu pot fi "împrumutate" sau "dăruite"; mântuirea este o conlucrare personală a unui om cu
Dumnezeu);
● celibatul clericilor (Biserica Ortodoxă acceptă căsătoria preoților și diaconilor, cu condiția să se facă înainte de
hirotonia acestora);
● practica botezului prin stropire sau turnare (Biserica Ortodoxă practică botezul prin întreită afundare, ce
simbolizează îngroparea și învierea lui Hristos).
Biserica ortodoxă în ziua de azi

Există astăzi 14 biserici ortodoxe locale autocefale și 2 autonome, aflate între ele în comuniune euharistică; mai
sunt, de asemenea, una a cărei autocefalie este parțial recunoscută și 5 cu autonomie parțial recunoscută. O serie
de comunități ortodoxe, din cauza unor probleme canonice, se află în afara acestei comuniuni liturgice, dar
împărtășesc aceeași credință dogmatică (vezi lista de mai jos).

Bisericile Ortodoxe

Bisericile ortodoxe sunt bisericile care recunosc doar primele șapte concilii ecumenice, fiind denumite de
aceea și Biserici ale celor șapte concilii. Împreună ele alcătuiesc Ortodoxia. Nu toate bisericile ortodoxe sunt
recunoscute ca atare de celelalte biserici ortodoxe. În comuniune sunt doar bisericile autocefale cu cele
autonome, pe când cele necanonice sunt excluse de la uniunea mutuală.
Prezența Bisericii Ortodoxe este dominantă în zone ce s-au aflat în spațiul cultural
al imperiilor bizantin și rus: Europa de Est și de Sud-est, Asia, părți ale Orientul
Mijlociu și ale Africii. În prezent, numărul de credincioși ortodocși este majoritar în
Belarus, Bulgaria, Georgia, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, România,
Rusia, Serbia, Muntenegru și Ucraina. Mari comunități de creștini ortodocși trăiesc
și în Albania (aprox. 30%), Bosnia (31,4 %), precum și în unele state care au
aparținut Rusiei țariste, respectiv Uniunii Sovietice (Țările baltice și Asia Centrală).
Prezențe ortodoxe semnificative se găsesc în multe alte țări din America de Nord,
Europa de Vest etc., datorate în special comunităților formate prin emigrarea
est-europenilor.