Sunteți pe pagina 1din 4

n acest proiect am imaginat un demers inter și transdisciplinar, purtând papucul prin

toate disciplinele existente în catalog. Pentru că marele reproș adus învățământului


românesc țintește lipsa de aplicabilitate a informației, am avut în vedere și latura
practică.
La intrare, elevii au primit o foaie de hârtie pe care au desenat conturul propriilor
pantofi. Pe unul dintre contururi și-au notat așteptările (noutate, entuziasm,
interactivitate, suspans, inovație, caracter ludic, o istorie culturală a pantofului etc.).
Apoi au extras o imagine dintr-o poveste cunoscută ("Cenușăreasa", "Vrăjitorul din Oz",
"Ciuboțelele ogarului", "Motanul încălțat", "Muc cel Mic"), în care pantoful juca un rol
esențial, și au format grupele. Pe al doilea contur de pantof își vor scrie, la final,
impresiile.
Proiectul s-a desfășurat în cadrul săptămânii "Să știi mai multe, să fii mai bun!"
Conținuturi:
Limba și literatura română: Identifică diferite tipologii prezente în operele epice (fabulă,
comedie etc.), pornind de la imaginea pantofului. Creează o narațiune de minimum 400
de cuvinte, în care unul dintre personaje să poată fi încadrat în una dintre tipologiile
identificate.
Limba engleză:
a. elevii au primit câteva expresii în care exista cuvântul pantof și au trebuit să caute
sensul lor.
b. să creeze un poem, după o structură dată, în care să integreze una dintre expresiile
anterioare.
Matematică: am exersat abilitățile de calcul, pornind de la ideea unui joc potrivit căruia
numărul de la pantofi poate indica vârsta.
Fizică: Explicați de ce mărimea pantofului lui Neil Armstrong, primul om care a pășit pe
Lună, este mult mai mare, ținând cont că el purta la încălțăminte numărul 44.
Chimie: Ca să ușurăm memorarea grupelor principale, i-am provocat pe elevi să
găsească pentru fiecare element chimic câte un obiect de încălțăminte, o firmă care
comercializează încălțăminte etc.
Proiect didactic
DATA: 03.06.2014UNITATEA DE NVMNT: Gradinia cu program prelungit nr.19GRUPA: Mare A
TEMA ANUAL : Cu ce i cum exprimm ceea ce simim?TEMA ZILEI: Pantofii roiiMODALITATEA DE
ORGANIZARE A ACTIVITII: Domeniul Limb i ComunicareTIPUL DE ACTIVITATE: Transmitere i
dobndire de noi cunotineSCOPUL ACTIVITII: : Formarea deprinderilor copiilor de a audia o
povestire, dezvoltarea vorbirii corecte i coerente, educarea ateniei i a spiritului critic. Formarea unor
elemente de calitate ale contiinei morale: buntatea, sinceritatea, dragostea, prietenia, curajul,
dreptatea, hrnicia, modestia, cinstea noiuni cu semnificaie moral, de nelegerea crora depinde n
mare msur evoluia personalitii viitorului adult.
OBIECTIVE CADRU: Dezvoltarea capacitii de exprimare oral, nelegere i utilizare corect a
semnificaiilor structurilor verbale orale; Educarea unei exprimri orale corectedin punct de vedere
fonetic, lexical,sintactic ; Dezvoltarea creativitii i expresivitii limbajului oral. OBIECTIVE DE
REFERIN: s neleag i s transmit mesaje simple; s reacioneze la acestea; s audieze cu atenie un text,
i s rein ideile acestuia i s demonstreze c l-a neles; s recepteze un text care i se povestete, nelegnd n
mod intuitiv caracteristicile expresive i estetice ale acestuia; s gaseasc ideea unui text, urmarind
indiciile oferite de imagini.OBIECTIVE OPERAIONALE:O1.- s asculte cu atenie povestea pentru a
surprinde principalele evenimente;O2.- s exprime n enunuri ideile principale din poveste;O3.- s rein
personajele i ntmplrile n care sunt implicate acestea;O4.- s extrag mesajul povetii;O5.- s identifice
cuvinte cu sens asemntor cuvintelor noi din text;O6.- s ordoneze imaginile n raport cu evenimentele
din poveste. Obiective afectiv-atitudinaleO1.-s-i exprime tririle i sentimentele n legtura cu povestea
prezentat;O2.- s se implice n desfurarea leciei.
Resurse i materiale:Povestea Pantofii roii ,plane ilustrnd momente semnificative ale povestirii, buline
roii. bnui de ciocolatResurse umane :colectivul grupei de copiiResurse temporale: 30Forma de
organizare: frontal, individual
Bibliografie:
Curriculum pentru nvmntul precolar (3-6/7) ani . (2008). Bucureti: MECI.Maria, T. (1964). Material
ajuttor pentru aplicarea programei grdinielor de copii,Vol.I. Bucureti: Ministerul nvmntului.N, C. (n.d.).
Povestea Pantofii roii.Norel, B. M. (2012). Didactica domeniului experienial Limb i comunicare. Cluj-
Napoca: ASCR.
ArgumentCopiii nu au culoare sau etnie, copiii au copilrie.
Activitile de povestire au o contribuie remarcabil la dezvoltarea limbajului copiilor sub aspect lexical-
semantic.Pornind de la premisa c limbajul, care evolueaz spontan prin imitarea vorbirii celorlali,
rmne rudimentar, simplificat, fr posibilitatea accesului la generalizri, n timp ce limbajul sistematic
influenat atinge cote ridicate de bogie i expresivitate.Am ales activitatea de povestire ca modalitate
de activizare, dezvoltare i nuanare a vocabularului precolarilor, datorit valorii lexicale a textelor
narative, datorit aportului nsemnat al acestora la mbogirea zestrei lexicale, datorit locului pe care l
are povestea, basmul, povestirea n viaa precolarilor.
Importana dezvoltrii limbajului pentru evoluia armonias a personalitii copilului i pentru o bun adaptare
colar este stabilit de mult vreme de practica educativ i de studiile teoretice. Preocuparea pentru
dezvoltarea limbajului este din aceast perspectiv o preocupare major a procesului instructiv-educativ
din grdini.Prin activitile de povestire se realizeaz nu numai mbogirea vocabularului prin stocare de
cuvinte, ci i utilizarea cuvintelor noi n contexte diferite, operarea cu aceste cuvinte.O mare atenie am
acordat-o nsuirii corecte a sensului unor termeni care definesc noiuni morale. Prin aceasta am urmrit
formarea unor elemente de calitate ale contiinei morale: buntatea, sinceritatea, dragostea, prietenia,
curajul, dreptatea, hrnicia, modestia, cinstea noiuni cu semnificaie moral, de nelegerea crora
depinde n mare msur evoluia personalitii viitorului adult. ncurajndu-i pe copii n caracterizarea eroilor
povetilor, n ilustrarea trsaturilor lor cu faptele savrite, punem bazele contiinei morale a copiilor.
Cu ct i nsuete mai bine vorbirea,cu att copilul poate fi educat mai uor. Prin intermediul cuvntului se
contribuie la educarea lui intelectual. Utiliznd limbajul, copilul poate s gndeasc, s analizeze, s
compare, s clasifice i s trag concluzii asupra unor probleme ce se cer rezolvate. Astfel i dezvolt
gndirea, vocabularul i modul de exprimare.Etapele lecieiOb. op.Coninutul tiinific
Strategii didacticeForma de organizare
Observaii i forme de evaluare
Metode i procedee Mijloace i materiale didactice
1. Momentul organizatoric Asigurarea unui climat benefic necesar unei bune desfurri a activitii
propuse.Pregtirea materialelor.Iniial copiii vor fi aezati n semicerc. Observarea comportamentului
copiilor
2. Captarea atentiei
Dragi copii, sunt Alina i mpreun vom avea o activitate frumoas, numai c eu nu pot ncepe pentru c nu
mi gsesc pantoful.Oare, pe unde ar putea fi pantoful meu, m ajut cineva s l gsesc? Voi fi inclat numai
cu un pantof, cellalt fiind pus undeva la vedere sa-l poat gsi repede copii. i dac tot ai reuit sa m ajutai
s-mi gsesc pantoful, vei afla cum a rmas o alt feti fr pantof i ce s-a ntmplat cu ea, de aceea vom fi
ateni cu toii sa aflm povestea.
3. Anunarea temei i a obiectivelorAstzi vom asculta povestea Pantofii roii, si vom descoperi ca in alte
colturi ale lumii intlnim i copiii diferii dar care au aceleai nevoi ca i voi dragi copii.Vom nva cuvinte
noi, vom ordona imagini dup povestea pe care o veti audia i vom gsi la final i mesajul acestei
minunate poveti.ConversaiaExplicaia
Frontal
4. Dirijarea nvrii O1
O5
O6
O1
O6Ob.af.a.O1O2 Se va reda povestea clar i expresiv prin modularea corect a vocii, prin schimbarea
ritmului i intensitii, prin gestic i mimic adecvate.Dup audierea povestirii voi purta o discuie cu copiii
despre cuvintele noi, i voi invita s-mi spun dac cunosc i alte cuvinte cu acelai nteles. Duumea- podea
de scnduriLeaf- salariu, platPrvlie- magazin;Osteneau- oboseau;Netulburat- linistit;A pgubi- a
pierde;Morocnos-tcut, rutcios, suprat;Sfioas- timidSubtioar- sub bra.Voi discuta despre coninutul
povestirii, personaje i ntmplri.Fixarea coninutului povetii o voi face prin prezentarea unui set de
imagini cu cele mai semnificative momente din poveste.Sarcina copiiilor este de a selecta imaginea
n ordinea cronologic a desfurrtii aciunilor.Copii sunt solicitai s aplaude atunci cnd alegerea este
corect sau s acorde ajutor copilului care greete.Copiii vor afla c n lume traiesc oameni i copiii care
pot avea culoarea pielii diferit de a lor.Sunt oameni care au culoarea pielii alba, neagra sau galben
iar aceste diferene nu-i fac s fie mai puin buni dect noi sau mai ri, c i ei triesc sub acelai cer cu noi,
sunt iubii i iubesc ca i noi.Copiii vor nva c diferenele trebuiesc respectate i ca toi copiii trebuie iubii i
ocrotii indiferent de culoare sau de stare financiar.Povestirea
Conversaia
Explicaia
Povestea
Plane cu imagini
Frontal
Frontal
Individual
Frontal
5. Obinerea performanei O1
O4Voi numi cte un copil pentru a da un titlu fiecrei imagini i n acest mod vom fixa ideile principale,
urmrind ca rspunsurile s fie formulate corect n propozitie.Neui locuia cu mama ei.oriceii au furat
pantofiorul.Promisiunea unor pantofiori noi.Noii pantofiori.Vnztorul morocnos.Muncitorul n
salopet.Bucuria cumprrii pantofiorilor.Orice rspuns apropiat de imaginea expus este considerat ca
fiind bun. Dupa extragerea ideilor principale, copiii extrag mesajul povetii.
Exerciiul
Imagini
Individual
6. Realizarea feed-backuluiO1
O2
O3
O5Se reamintesc titlul povetii, personajele principale si ideile principale. M voi asigura c mesajul
povetii a fost neles adresndu-le ntrebri:Ce poveste ai ascultat astzi?Care sunt personajele
principale?Ce ati nvat astzi din aceast poveste?Credeti c exist un personaj negativ n aceast
poveste? Dac da, de ce? ConversaiaExplicaia
7. Evaluarea Voi face aprecieri de grup i individuale, le voi mulimi copiilor pentru implicarea i atenia
de care au dat dovad pe parcursul desfurrii activitii i le voi oferi bulinele roii pe care le pstreaz la
caietul grupei i bnui de ciocolat drept recompens.ExplicaiaBuline roii
Bnui de ciocolatFrontal
IndividualAprecieri generale i individuale

S-ar putea să vă placă și