Ion Antonescu

Ion Antonescu (n. 2/14 iunie 1882,[2] Pitești, România – d. 1 iunie 1946,

[3][4][5][6]
 Jilava, Ilfov, România) a fost un militar și om de stat român,
ofițer de carieră, (general), șeful Biroului Operațiilor din Marele Cartier
General[7] al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar
la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef
al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940
până în 23 august 1944 a fost cel de-al 43-lea prim-ministru
al României cu titlul de „Conducător al Statului”.
La propunerea lui Horia Sima, șeful Mișcării Legionare, a fost numit
președinte al Consiliului de Miniștri de către Carol al II-lea. În contextul
pierderilor teritoriale din 1940, Ion Antonescu l-a constrâns pe rege să
abdice în favoarea foarte tânărului principe moștenitor Mihai (sub a
cărui domnie nominală a guvernat cu puteri dictatoriale). Partidele
democrate au refuzat să colaboreze cu Statul Național-Legionar,
desființat ca urmare a Rebeliunii legionare din 21–23 ianuarie 1941.
După acea dată, Antonescu a girat singur exercitarea puterii de stat,
făcându-se responsabil pentru atrocitățile comise
împotriva evreilor și romilor în România și în teritoriile controlate de
statul român, fiind criminal de război.
Ion Antonescu a decis intrarea României în Al Doilea Război
Mondial de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Adolf
Hitler că teritoriile românești pierdute în 1940 ca urmare a Dictatului de
la Viena și Pactului Ribbentrop-Molotov vor fi retrocedate României.
Politica sa externă profund falimentară s-a dovedit, inițial, câștigătoare,
România reușind să dobândească pentru scurt timp teritoriile cedate
Uniunii Sovietice și Transnistria.
Soarta războiului antisovietic fiind întoarsă la Stalingrad și teritoriile
estice ocupate de Armata Roșie, Antonescu a fost demis de la
conducerea statului de către rege, prin lovitura de stat de la 23 august
1944, fiind arestat și predat spre pază comuniștilor, apoi deținut în
Uniunea Sovietică. La 17 mai 1946 a fost condamnat la moarte
pentru crime de război de Tribunalul Poporului din București. La 1 iunie
1946 a fost executat prin împușcare la închisoarea Jilava.