Este nevoia de apreciere și afiliere o motivație întemeiată pentru comiterea

unui furt din perspectiva lui Augustin?

Raluca-Bianca CANCEL

Anul I Licență, grupa 351

Abstract

În cartea a doua a Confesiunilor, Sf. Augustin pune la înaintare povestea unui furt de pere
realizat în tinerețea sa. Acest episod este analizat în mod critic și reflexiv de către autor,
formând un cadru prin care teoretizează, în linii mari, problema originară a păcatului uman. În
această lucrare, cu ajutorul perspectivei lui Scott MacDonald și a lui Hans Bernhard Schmid,
voi explora problematica motivațiilor dezvoltată de Augustin, aflată în strânsă corespondență
cu nevoia de manifestare a identității individuale în perioada adolescenței.

Keywords: Augustine, Confessions, theft, motivation, sin, identity

Introducere

Pornind de la Cartea a II-a a Confesiunilor lui Augustin, mă voi preocupa de problematica

motivațiilor ce stau la baza acțiunilor voluntare ale omului, în special în perioada adolescenței
descrisă de autor. În această prezentare voi susține că nevoia de apreciere și cea de
apartenență stau la baza dezvoltării ființei umane, și pot reprezenta o motivație
întemeiată pentru acțiunile defectuoase realizate în perioada de tinerețe.

În prima parte a lucrării voi prezenta argumentele lui Augustin prin care își justifică gestul
regretat al furtului de pere din adolescență, relatat în Confesiuni II, urmând ca mai apoi în a
doua parte a prezentării să expun relevanța afilierii în colectivitate, aflată în raport cu formarea
perspectivelor de evaluare a judecăților de acțiune în cazul tinerilor.

Cuprins

,, Ce am putut eu oare, nefericitul de mine, să iubesc în tine, o, furt al meu, o, nelegiuire

săvârșită într-o noapte, în al șaisprezecelea an al vieții mele? Căci, de vreme ce erai un
simplu furt, nu puteai fi frumos. ” (Confesiuni II, 12).

Prin această întrebare Augustin deschide drumul unei adevărate analize legate de propriile
motivații ce puteau sta la baza faptei sale nepotrivite: furtul unor pere împreună cu prietenii
săi, inițial, doar pentru furtul în sine. Scott MacDonald ne atrage atenția în lucrarea sa: Petit
Larceny: The Beginning Of All Sin: Augustine's Theft Of The Pears referitor la cauzele generale
ale acțiunilor voluntare expuse de Augustin în Confesiuni II (10- 11). Acesta susține că omul
este pus în mișcare sau motivat de următorii factori esențiali: ceva ce ne încântă (delight),
ceva ce ne face sau ne aduce plăcere (pleasure), ceva ce iubim (love), fie ceva de care vrem
să ne bucurăm (enjoy) (MacDonald. 2003, 398).

Îngrijorarea lui Augustin pornește de la faptul că nu găsește în amintirea sa ceva ce l-ar fi putut
încânta sau care i-ar fi provocat plăcere în acțiunea sa de a fura pere la 16 ani. Afirmând în
primă fază că a fost un rău în sine, autorul se folosește de această întâmplare pentru a-i explica
cititorului procesul sinuos al decadenței sale și necesitatea de a-și întoarce sufletul cât mai
curând spre Dumnezeu. (Confesiuni II, 9)

Scott MacDonald identifică în analiza motivațiilor realizată de Augustin două motive

principale care au stat la baza furtului juvenil. O primă justificare ar consta în dorința tânărului
Augustin de a deține o libertate fără limite, el fiind motivat de ideea interdicției puse asupra
furtului, încălcând astfel în cunoștință de cauză orice formă de autoritate existentă.
(MacDonald. 2003, 409). Augustin asociază această manifestare a sa cu modul în care oamenii
tind să-L imite în mod ,, pervers” pe Dumnezeu, cazul său având drept fundament un sentiment
exagerat de mândrie ce acapara orice judecată a sa. Acest episod poate face trimitere chiar la
căderea adamică și cea angelică realizată din aceleași motiv al trufiei.

Cea de-a doua justificare își are originea în nevoia adolescentului de a simți apartenența la un
grup și de a fi apreciat prin manifestarea identității unui tot unitar (MacDonald. 2003. 411). În
secțiunea 16 a cărții a II-a Confesiunilor, Augustin susține că în săvârșirea furtului îi făcea
plăcere și întovărășirea cu cei cu care-l săvârșea. Cu toate acestea, nu trebuie trecută cu vederea
partea în care filosoful ne mărturisește că nu ar fi furat de unul singur perele din acea grădină
și cu siguranță nu ar mai fi găsit plăcere în furtul în sine (Confesiuni II, 17). Din acest motiv
este necesar să facem o distincție între acțiune voluntară realizată individual și acțiune
voluntară realizată într-un colectiv, idee la care voi reveni în cele ce urmează.

În ceea ce privește apartenența la grupuri în adolescență, Hans Bernhard Schmid ne prezintă

în The Guise of the Bad in Augustine’s Pear Theft modul în care experiența de întovărășire în
furt a lui Augustin nu a avut doar considerații pur negative, ci și pozitive în ceea ce privește
modul său de acțiune viitor.
Astfel, în momentul în care tânărul Augustin a intrat în respectivul grup de prieteni, identitatea
sa a fost adaptată la sentimentele și scopurile colective ale grupului, realizându-se un adevărat
schimb: apartenență și apreciere din partea grupului în schimbul participării active în acțiunile
sistematice ale camarazilor săi. (Schmid 2018, 86). Ce i-a unit pe tinerii prieteni ai lui Augustin
a fost o dorință imensă de a-și exprima independența individuală într-un mod colectiv și
susținut.

Schimd ne atrage atenția asupra distincției dintre acțiunile rele în mod accidental și acțiunile
rele realizate în mod intențional. Grupurile de adolescenți tind, sub influența colectivității ce îi
înconjoară, să facă o trecere graduală de la comportamente de tip accidental rele la cele de tip
intențional rele. (Schmid 2018, 88) , culpabilitatea acestor acte fiind împărțită în mod egal
tuturor participanților.

În acest sens, frecventarea unui grup social asemănător celui descris de Augustin poate
modifica în mod profund perspectiva de evaluare a judecăților de acțiune a unui tânăr în
formare, filosoful în cauză fiind un caz fericit care și-a transformat experiența trecută în lecție
de morală și cadru formal pentru analiza motivațiilor comportamentului uman. Astfel, cartea a
II-a a Confesiunilor lui Augustin este un adevărat document de reconciliere cu sine, pe fundalul
unei analize teoretice filosofico- creștine ce susține importanța prieteniei ca factor motivant
acțiunilor din adolescență, având un rol modelator.

În loc de concluzii... întrebări de final!

1. Oferă Augustin o responsabilitate morală mai mare acțiunilor realizate în mod

individual sau acțiunilor realizate în camaraderie?
2. Dintre cele două motivații ale furtului său care credeți că este mai culpabilă în virtutea
creștină promovată de Augustin?

LISTĂ DE REFERINȚE

Texte de bază:

• AUGUSTIN, Confesiuni, II (Română)

Literatură secundară:

• MacDONALD, Scott 2003, „Petit Larceny: The Beginning Of All Sin: Augustine's
Theft Of The Pears," Faith and Philosophy: Journal of the Society of Christian
Philosophers: Vol. 20 : Iss. 4 , Article 1.
https://place.asburyseminary.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1948&context=faithand
philosophy
• SCHMID, Hans Bernhard 2018, „The Guise of the Bad in Augustine’s Pear Theft”.
Ethical Theory Moral Practice 21, 71–89
https://www.researchgate.net/publication/321468078_The_Guise_of_the_Bad_in_Au
gustine's_Pear_Theft