INVESTIȚIILE ÎN EDUCAȚIE.

INTRE REALITĂȚI ȘI CERINȚE

INTRODUCERE
În economiile de astăzi, investițiile în educație și în formarea angajaților sunt cel
puțin tot atât de importante ca și investițiile în patrimoniu. Trăim din ce în ce mai mult într-o
economie bazată pe informație, în care tehnologia și metodele de producție se modifică
rapid și în mod constant.
Investiţiile în educaţie nu trebuie înţelese asemenea celor care sunt făcute în
industrie, agricultură sau alte domenii de activitate umană. Ele înseamnă, înainte de toate,
alocare de bani în „capitalul uman”. Doar după o perioadă relativ îndelungată de timp va fi
posibilă atât recuperarea acestor bani, cât şi realizarea unui posibil profit, care să contribuie
la creşterea avuţiei naţionale. Aşadar, aceste investiţii vor avea efecte economice pozitive
doar după o perioadă relativ îndelungată de timp. Aşa se explică faptul că, în general,
autorităţile guvernamentale percep învăţământul ca o instituţie care nu numai că nu aduce
venituri materiale statului, ci dimpotrivă, asemenea sănătăţii, consumă doar bani de la
bugetul ţării. 1
SCURT ISTORIC
Cercetările şi documentele atestă faptul că la începutul secolului al XIX-lea
majoritatea bărbaţilor şi o treime din femeile din America de Nord şi Europa Occidentală
aveau cunoştinţe de scriere şi citire. Acest fapt explică transformările economice masive,
reprezentate în special de revoluţia industrială, petrecute în aceste ţări la începutul secolului
respectiv. Literatura de specialitate explică diferenţele educaţionale existente între diferitele
naţiuni (sau chiar în interiorul acestora) nu atât prin iniţiative ale statului, cât mai ales prin
dorinţa membrilor societăţii fundamentată pe schimbările în mediul economic şi pe
existenţa unor structuri din ce în ce mai complexe privind forţa de muncă. Astfel,
dezvoltarea educaţiei s-a bazat pe dezvoltarea centrelor urbane, a reţelelor de transport, pe
apariţia unor noi profesii care solicitau în mod automat un nivel adecvat de dezvoltare a
învăţământului.
De aceea, în timp ce literatura economică este preocupată de evaluarea beneficiilor
individuale şi colective ale educaţiei şi foloseşte rezultatele ca indicator al contribuţiei
educaţiei la dezvoltarea economică, perspectiva istorică şi socială pune accentul pe relaţia
dintre domeniul economic şi cel educaţional. Astfel, dezvoltarea învăţământului a fost
consecinţa unor schimbări de natură economică care s-au petrecut în cadrul societăţii, iar,
mai apoi, educaţia devine catalizatorul dezvoltării economice.
Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, cercetările privind capitalul uman au
luat o amploare deosebită, ca urmare a planurilor de ajutorare a regiunilor devastate de
război (Europa Occidentală, Japonia), dar şi a altor regiuni subdezvoltate (Africa, Asia). 2

1
Tudorica Roxana, Introducerea in managementul educatiei, 2005
2
Adrian Stoica, Roxana Mihai. Evaluarea educationala, Inovatii si perspective. Editura HUMANITAS, 2006

1
 Aceste planuri presupuneau transferuri de capital şi de tehnologie, a căror eficienţă
şi finalitate era strict dependentă de nivelul de educaţie a populaţiei autohtone care le
folosea. În acelaşi timp, cercetările din Statele Unite au ajuns la concluzia că, istoric vorbind,
peste 40% din creşterea de venit pe cap de locuitor din aceasta ţară este rezultatul
investiţiilor educaţionale. Totuşi, la acea vreme, rezultatele analizelor şi cercetărilor nu au
avut implicaţii asupra politicilor educaţionale. Efectul a fost mai mult de a crea în cadrul
societăţii opinia că era benefic să se mărească investiţiile în educaţie atât în ţările
dezvoltate, cât şi în cele mai puţin dezvoltate, fără a se indica un instrumentar de alegere a
variantei optime de investiţii şi fără a se preciza cum contribuie educaţia, în mod concret, la
procesul dezvoltării. Mai târziu, pe baza unor studii privind capitalul uman, C. A. Anderson şi
M. J. Bowman2 (1963) au emis ipoteza că învăţământul primar (acolo unde practic se
realizează alfabetizarea societăţii) influenţează mai mult nivelul de dezvoltare economică
decât învăţământul secundar sau terţiar. Această optică s-a dovedit a fi eronată. Experienţa
umană a demonstrat că nu este de ajuns dezvoltarea învăţământului primar (care furnizează
informaţii puţine şi cu caracter general) pentru a obţine o dezvoltare economică.
CUM CONTRIBUIE EDUCAȚIA LA DEZVOLTARE ?
Deşi literatura economică prezintă numeroase argumente referitoare la rolul
educaţiei în dezvoltarea economică, ea nu a precizat clar modalităţile în care şcoala
influenţează indivizii pentru a deveni mai productivi şi nici nu a studiat îndeajuns acele
efecte necuantificabile care contribuie indirect la dezvoltarea economică.
Studiile privind modul în care şcoala influenţează indivizii pentru a deveni mai
productivi au fost făcute încă din anii ’70: D. C. McClelland şi D. G. Winter5 (1969) şi A.
Inkeles şi D. B. Holsinger6 (1974). Aceste analize au condus la ideea că educaţia influenţează
schimbări în atitudinea membrilor societăţii, cu efecte directe asupra dezvoltării. În opinia
lui A. Inkeles, principala contribuţie a educaţiei la dezvoltarea societăţii se fundamentează
pe capacitatea de a transforma atitudinile şi valorile individuale de la „tradiţional” la
„modern”.
În ceea ce priveşte efectele necuantificabile ale educaţiei, analizele s-au concentrat
pe două mari direcţii:
Relaţia dintre educaţie şi sistemul politic.
Studiile efectuate până în prezent sugerează faptul că educaţia contribuie la
dezvoltarea economică numai în cazul existenţei unui sistem politic democratic, care să
asigure un transfer de putere corect şi normal.
Interferenţa celor două noţiuni (educaţie şi sistem politic) este susţinută şi de
analizele efectuate în ţările dezvoltate potrivit cărora stabilitatea politică, asociată cu un
transfer de putere normal şi cu un nivel redus al violenţei este limitată doar la acele ţări a
căror populaţie prezintă un nivel ridicat de educaţie. 3

3
Adrian Stoica, Roxana Mihai. Evaluarea educationala, , Inovatii si perspective

2
 Relaţia dintre educaţie şi creşterea demografică
Analizele efectuate au demonstrat teza potrivit căreia creşterea demografică este
în mod necesar fundamentată pe mărirea speranţei de viaţă. La rândul ei, speranţa de viaţă
se bazează pe educaţie, datorită modului de hrană şi a diagnosticelor îmbunătăţite, a
reducerii timpului de muncă şi a dificultăţii muncii etc. Totuşi, trebuie recunoscut faptul că,
în ciuda numeroaselor cercetări ale ştiinţelor sociale privind rolul educaţiei în dezvoltarea
unei societăţi, implicaţiile acesteia nu sunt atât de evidente. De altfel, în trecut, în aproape
toate ţările dezvoltate de astăzi, una dintre principalele slăbiciuni ale planurilor de
dezvoltare era aceea că foloseau concluziile cercetărilor în mod selectiv, pentru a justifica
politicile educaţionale ale acelor vremuri care erau adoptate din cu totul alte motive (de
cele mai multe ori, politice).4
ABORDAREA ECONOMICĂ A EDUCAȚIEI
Din perspectiva practicii, economia educaţiei are, ca element central, determinant
şi determinativ, capitalul educaţional, componentă duală a capitalului uman, element
definitoriu, prin imanenţa muncii, a economicului.
Eforturile economiei orientate spre capitalul educaţional semnifică: costurile
individuale şi sociale ale educaţiei; alocarea concurenţială a resurselor; ajustarea capitalului
educaţional la nevoile pieţei muncii; retribuirea (recunoaşterea economică) capitalului
educaţional; ratele de recuperare a capitalului educaţional; costuri private, publice şi
comunitare etc. Efectele capitalului educaţional asupra economiei vizează efectele
monetare şi nonmonetare; private (individuale, familiale, organizaţionale) şi sociale;
externalităţile pozitive şi negative; productivitatea şi retribuirea; eficienţa şi convenienţa
etc.
Costurile educaţionale ale învăţământului, investiţia în educaţie (evident, formală)
nu se regăsesc adesea în efecte-beneficiu, conforme scopurilor educaţionale, mediul
socializat, în diversele sale ipostaze, influenţînd calitatea capitalului educaţional şi, adesea, a
serviciilor educaţionale oferite de către învăţământ.
Restrictiv, investiţia în educaţie îşi circumscrie numai educaţia formală
(învăţământul), însă, în extensiunea sa educaţia reclamă investiţii şi în educaţia familială,
neformală (biblioteci, muzee, cluburi etc), conjuncturală, informală etc.
Evaluarea serioasă a sistemelor educaţionale implică, printre altele, asigurarea
transparenţei cheltuielilor, problematica economiei educaţiei trebuind să fie valorificată, cel
puţin în scopul adaptării sistemelor educaţionale la cerinţele pieţei muncii. Totodată, se
impune tratarea, în acelaşi mod, a investiţiilor materiale şi a celor în educaţie, investiţia în
competenţe constituind un factor central al competitivităţii şi al utilizabilităţii, mai ales la
nivelul investiţiilor realizate în capitalul uman şi în tratarea fiscală şi contabilă a cheltuielilor
în educaţie.5

4
Adrian Stoica, Roxana Mihai. Evaluarea educationala, , Inovatii si perspective
5
Tudorica Roxana, Introducerea in managementul educatiei

3
 Într-adevăr, evaluarea ar permite luarea în considerare a investiţiilor care
reprezintă formarea continuă pentru firme şi angajaţi, în acest fel cheltuielile educative în
momentul reconversiilor interne sau al formării deprinderilor şi abilităţilor constituind un
activ pentru firme, comparabil cu celelalte imobilizări, precum cele din domeniul cercetării,
aceste cheltuieli trebuind să beneficieze de un tratament fiscal asemănător.
Considerând educaţia formală, învăţământul drept componentă definitorie,
direcţională a educaţiei, economia învăţământului îşi autonomizează câteva teme prioritare,
şi anume:
 învăţământul şi dezvoltarea economică;
 finanţarea învăţământului;
 piaţa educaţională şi monopolul statului;
 costurile şi investiţiile în educaţie,
 veniturile educaţionale şi corelarea acestora;
 piaţa educaţională şi piaţa muncii;
 cererea şi oferta de educaţie;
 lanţul educaţional, costurile şi veniturile acestuia;
 libertate şi normă în alegerea educaţională;
 distribuirea economică şi financiară a educaţiei;
 educaţie-calificare-productivitate; plătitori, beneficiari şi utilizatori ai
capitalului educaţional;
 ocuparea şi nivelul de educaţie; analiza cost-beneficiu în învăţământ;

PROBLEMELE ACTUALE ALE INVESTIȚIILOR IN EDUCAȚIE

Sistemul educaţional mobilizează resurse materiale şi umane considerabile şi prin
aceasta, resurse financiare. Aceste resurse sunt oferite în majoritatea cazurilor instituţiilor
de învăţământ de către autorităţile publice, dar şi de către familii, comunităţi, firme şi
agenţii de cooperare. Creşterea populaţiei, îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare, şi
ridicarea nivelului de civilizaţie, lărgesc accesul la educaţia de bază şi cresc cererea de
educaţie post-primară, accentuând nevoile financiare ale sistemelor de educaţie.
Confruntate cu nevoile financiare în continuă creştere, resursele pe care autorităţile publice
le pot mobiliza sunt limitate de crizele economice, recesiune sau de creşterea inadecvată şi
de necesitatea de a restabili echilibrele macroeconomice. Tema esenţială a economiei
învăţământului o reprezintă aceea a relaţiilor dintre costurile private şi publice, pe de o
parte, şi veniturile private şi publice, pe de altă parte, în procesul de învăţământ şi, corelativ,
relaţiile dintre piaţă şi stat, dintre învăţământul public şi cel privat, dintre mecanismele de
finanţare asociate, dintre externalizarea şi internalizarea acestora. Insuficienţa finanţării
educaţiei de către stat, de la buget ,reclamă promovarea parteneriatului public-privat între
şcoală şi comunitate, cu condiţia ca acest mixaj să răspundă misiunii şcolii şi, în particular,
proiectelor educative ale fiecărei şcoli.6

6
Tudorica Roxana, Introducerea in managementul educatiei

4
 Parteneriatul public-privat în finanţarea educaţiei, a învăţământului, poate genera
însă şi dezamăgiri, adesea având loc ingerinţa finanţatorilor privaţi în învăţământ, în
procesul educativ, fie şi prin publicitatea pe care şcoala este obligată să o promovaze în
favoarea acestora. Oricum, sectorul privat nu contribuie la finanţare fără a cere nimic în
schimb. Mai mult, guvernul, autorităţile publice sunt tentate să comprime bugetele publice
alocate educaţiei, ştiind că finanţarea privată va completa deficitul.
În acest context, rolul statului în domeniul finanţării educaţiei poate fi privit din
două perspective: a face şi a lăsa să se facă. Dacă înainte de secolul al XIX-lea învăţământul
era finanţat în bună parte de către instituţii private, îndeosebi biserici şi alte organizaţii
religioase, odată cu instaurarea sistemului public de educaţie statul a creat un sistem de
finanţare a educaţiei din fonduri publice, furnizate exclusiv de către autorităţile publice:
stat, regiuni, municipalităţi.
Se consideră că, în principiu, educaţia, formarea şi instruirea, se prelungesc de-a
lungul întregii vieţi, acestea presupunând examinarea, într-o perspectivă mai largă, a
modalităţilor de finanţare a educaţiei, încercând concilierea principiului fundamental al
egalităţii şanselor cu necesitatea diversificării parcursului profesional în termenii
învăţământului obligatoriu finanţat din fonduri publice.
În prezent, finanţarea educaţiei relevă probleme referitoare la:
 nivelul curent al fluxurilor financiare dirijate către educaţie;
 gradul de acoperire a nevoilor financiare totale ale educaţiei pentru a
asigura realizarea cerinţelor educaţionale ale economiei, societăţii;
 adecvarea mecanismelor financiare pentru a realiza satisfacerea acestor
nevoi şi cerinţe;
 inovarea unor noi mecanisme de finanţare necesare;
 asigurarea consolidării, armonizării, alinierii finanţării educaţiei la normele
internaţionale.
Există puternice angajamente bugetare pentru educaţie în multe state, în particular
în curs de dezvoltare, însă în ciuda angajamentelor naţionale, echilibrarea educaţiei cu
celelalte nevoi şi venturile limitate duc la penurie în finanţarea educaţiei şi, în acest sens,
donaţiile, ajutoarele sunt necesare pentru a contribui la omogenizarea educaţiei, a culturii
pe plan mondial.
Pe plan mondial se accentuează preocupările referitoare la politicile de finanţare,
managementul bugetar, analiza costurilor în condiţiile schimbărilor din mediul educaţional,
sub impactul globalizării şi a noilor tehnologii asupra managementului şi finanţării educaţiei.
Se impun, aşadar, abordări mai largi ale sectorului educaţiei, evidenţiindu-se cinci obiective
circumscrise managementului financiar al educaţiei:7

7
Tudorica Roxana, Introducerea in managementul educatiei

5
  înţelegerea mai bună a costurilor educaţionale;
 analiza diferitelor modalităţi de finanţare a educaţiei, a învăţământului;
 anticiparea nevoilor şi îmbunătăţirea elaborării bugetelor;
 utilizarea auditului pentru a ameliora sistemele de management financiar;
 îmbunătăţirea sistemului informaţional pentru management şi
monitorizare.8
În prezent, finanţarea educaţiei este afectată pe plan mondial de dimensiunea
sărăciei, de inegalităţile sociale, constrângerile instituţionale, globalizare şi societatea
cunoaşterii.
Se relevă din ce în ce mai puternic legăturile dintre diferitele componente ale
sistemului educaţional, dintre acestea şi suportul organizaţional şi formativ, producerea de
cunoştinţe noi, furnizarea cunoştinţelor şi a informaţiilor pentru adoptarea deciziilor,
precum şi problemele privind priorităţile vizând costurile şi finanţarea, parteneriatul public-
privat, implementarea iniţiativelor referitoare la educaţia liberă, diversificată.
În acest context pot fi desprinse trei dimensiuni actuale ale finanţării educaţiei, şi
anume:
1. Finanţarea educaţiei de către comunităţi şi costurile educaţionale ale familiilor în
condiţiile descentralizării capacităţii de finanţare la nivel subnaţional şi a noilor relaţii
dintre diverşii actori de la nivel naţional, regional şi local. În multe ţări costurile
familiilor pentru educaţie au crescut, depăşind chiar finanţarea publică, populaţia
contribuind la finanţarea educaţiei la nivelul secundar, liceal şi îndeosebi superior;
2. Împrumuturi primite îndeosebi de către studenţi pentru finanţarea educaţiei
superioare, evidenţiindu-se tendinţa sistemelor de educaţie de a subvenţiona
grupurile cu venituri înalte mai mult decât cele cu venituri joase, în special în ţările în
curs de dezvoltare. Introducerea taxelor şi a împrumuturilor contribuie însă, treptat,
prin ajustări şi restructurări, la o distribuire mai echitabilă a oportunităţilor, făcând
paşi spre reducerea anomaliilor, care permit colectarea de resurse financiare mai mari
pentru educaţie;
3. Dezvoltarea sistemului educaţional umbră, adică a educaţiei, pregătirii particulare
acordată, contra cost, de către profesori elevilor, studenţilor, celor interesaţi în
obţinerea unei calificări. Această educaţie diferă de la ţară la ţară, având dimensiuni
diferenţiate, având însă aceleaşi implicaţii asupra costurilor familiale, stratificării
sociale şi învăţământului formal.9

8
Tudorica Roxana, Introducerea in managementul educatiei
9
Adrian Stoica, Roxana Mihai. Evaluarea educationala, , Inovatii si perspective

6
 PROBLEMELE ACTUALE ÎN SISTEMUL EDUCȚIONAL ROMANESC

Potrivit Eurostat, în 2013, România avea un Produs Intern Brut (PIB) pe cap de
locuitor ce nu depăşea 54% din media înregistrată la nivelul Uniunii Europene (EU), fiind
astfel al doilea cel mai sărac stat membru al UE, după Bulgaria (47%). România cheltuie doar
4,1% din PIB pe educaţie, comparativ cu media de 4,7% înregistrată în Europa de Est şi
media UE de 5,4%. Din 2005, s-a cheltuit mai mult în învăţământul secundar şi terţiar, în
detrimentul celui preşcolar şi primar. Sistemul de învăţământ este puternic dependent de
fondurile publice, totalul contribuţiilor private reprezentând doar 0,12% din PIB în 2010, faţă
de 0,82% la nivelul UE. Există în continuare copii români de vârstă şcolară care sunt în afara
sistemului de învăţământ. Conform cifrelor oficiale, peste 6% dintre copiii de vârsta ciclului
primar şi gimnazial se află în această situaţie, iar 17,5% dintre tinerii de 18-24 de ani au
părăsit timpuriu şcoala.

Mai mult, doar 21,8% dintre persoanele de 30-34 de ani din România au studii
superioare, comparativ cu media UE de 34,6 %. În concordanţă cu Strategia Europa 2020,
România urmăreşte să reducă până la 11,3% rata părăsirii timpurii a şcolii (PTS) la nivelul
grupei de vârstă 18-24 de ani până în 2020 şi să crească rata absolvirii învăţământului terţiar
până la 26,7% în cazul grupei de vârstă 30-34 de ani.

Aceste ţinte vor fi greu de atins având în vedere că numeroşi copii se află în prezent
în afara sistemului de învăţământ, că aproape unul din cinci tineri din grupa de vârstă 18-24
de ani nu termină învăţământul obligatoriu (17%) şi că peste jumătate dintre elevii din
cohorta de vârstă nu reuşesc să termine clasa a XII-a şi să treacă examenul de bacalaureat.
Deşi au fost luate măsuri de reformă în vederea îmbunătăţirii accesului şi a calităţii
educaţiei, este clar că sunt necesare mai multe intervenţii şi resurse având în vedere
complexitatea dificultăţilor cu care se confruntă toate aceste categorii cu risc.

Potrivit rezultatelor cercetării noastre, în prezent, aproximativ două treimi dintre

cheltuielile publice pentru educaţie se îndreaptă spre cele mai înstărite două cincimi ale
societăţii (65,8%), comparativ cu doar 9,9% cât îi revine cincimii celei mai sărace.

În acelaşi timp, 61,2% dintre fondurile dedicate educaţiei sunt cheltuite în mediul
urban, în ciuda eforturilor recente de a elimina discrepanţele dintre urban şi rural. Ambele
exemple denotă probleme majore la nivelul echităţii şi impun extinderea investiţiei în cazul
categoriilor cu risc crescut (de exemplu politici de promovare a educaţiei inclusive). 10

Ce se intamplă dacă nu investim ?

10
www.unicef.ro

7
 Pentru a afla ce se întâmplă dacă nu se investeşte mai mult în educaţie, ne-am
putea închipui două scenarii privind situaţia ţării din 2025:

 Scenariul 1 (fără investiţii suplimentare în educaţie): cheltuielile cu educaţia ca

procent din PIB rămân la acelaşi nivel până în 2025 şi nu se înregistrează nicio
creştere semnificativă a mediei anilor de şcoală;
 Scenariul 2 (investiţii suplimentare în educaţie): cheltuielile cu educaţia cresc treptat
până la 6% din PIB în 2025, iar media anilor de şcoală creşte cu un an.

Se estimează că nerealizarea investiţiei ar duce la scăderea PIB-ului cu 12-17

miliarde de euro în 2025, echivalentul a 7-9% din PIB-ul anului 2015.

Mai simplu spus, trebuie să transformăm cercul vicios al investiţiilor insuficiente în

educaţie într-un cerc virtuos: mărirea cheltuielilor aferente educaţiei ar încuraja creşterea
economică şi ar genera mai mulţi bani pentru bugetul de stat. 11

ASPECTE ALE REFORMEI FINANȚĂRII EDUCAȚIEI

Modul de finanţare a educaţiei nu este neutru, el reflectând direct importanţa

acordată unor valori, precum: libertatea, pluralismul, alegerea şi, în cazul în care se doreşte
aplicarea principiului subsidiarităţii, se impune respectarea unor criterii, precum:

 finanţarea educaţiei trebuie să fie orientată spre subiect, spre individ, şi nu spre
obiect, spre instituţia de educaţie, finanţarea să vizeze calitatea, mai curând decât
rutina, obişnuinţa;
 finanţarea educaţiei trebuie să fie echitabilă, să nu inducă discriminarea financiară,
culturală, etnică etc;
 finanţarea educaţiei trebuie să fie decuplată de furnizarea actului educaţional, în
sensul că societatea civilă poate exercita responsabilităţile educaţionale mai bine
decât statul, putând asigura diversitatea ofertei educaţionale;
 educaţia nu poate să-şi crească continuu costurile, sistemul de finanţare trebuind să
contribuie la controlul acestora, impunânduse, pe termen mediu, o mai mare
responsabilizare în administrarea şi gestiunea fodurilor instituţiilor de educaţie.

Bugetele educaţiei în majoritatea ţărilor sunt alocate costurilor curente, în primul

rând salariilor angajaţilor, ale cadrelor didactice.12

În abordările privind finanţarea educaţiei s-a pus accentul pe necesitatea creşterii

bugetelor, mai curând decât pe creşterea eficacităţii finanţării activităţilor educaţionale, în
acest sens fiind necesar să se constituie mecanisme ale competenţei utilizării fondurilor,
11
Tudorica Roxana, Introducerea in managementul educatiei
12
www.tribunainvatamantului.ro

8
care să înlocuiască deprinderile rutiniere ale acceptării cheltuielilor publice tradiţionale şi ale
revendicării instrumentelor bugetare. Problemele externalităţilor şi ale informaţiei reclamă
reglarea publică a activităţilor educaţionale, însă nivelul înalt al monopolului pe care
învăţământul public îl deţine în ţările dezvoltate este dificil de justificat, atât din punct de
vedere al eficacităţii, cât şi al echităţii. În acest sens, pe plan internaţional se evidenţiază
consensul referitor la reformarea modului de finanţare a educaţiei, a învăţământului,
inventarea a noi modele de finanţare în contextul unei evaluări a sistemelor educaţionale.

Obiective ale reformei finanţări educaţiei pot fi următoarele:

 creşterea resurselor financiare alocate educaţiei, din toate resursele mobilizabile;

 maximizarea distribuirii eficace şi eficiente a resurselor;
 promovarea investiţiilor pe termen lung în programe şi proiecte şi în educaţia
generală;
 asigurarea responsabilităţii publice pentru fondurile alocate şi acordate.
Resursele financiare constituie numai una dintre componentele dezvoltării şi
reformei educaţionale, fiind însă un factor cheie. Sub anumite niveluri de finanţare, multe
programe şi proiecte sunt în pericol şi, totodată, resursele financiare suplimentare nu
determină întotdeauna o educaţie mai bună. În acest sens, investiţia în educaţie şi
susţinerea sa financiară trebuie să ia în considerare următoarele aspecte:
 Educaţia este un proces pe termen lung, a cărei investiţie şi finanţare trebuie să fie
susţinute numai în măsura în care pot fi obţinute rezultate şi venituri optimale;
 Susţinerea şi sprijinirea eficientă a educaţiei nu se poate face dintr-o singură sursă de
finanţare, sursele care operează izolat dovedindu-se inadecvate pentru finanţarea
educaţiei. Combinarea surselor, parteneriatul dintre acestea fiind opţiunea fezabilă,
asemenea surse fiind: cotizaţii, granturi, donaţii, subvenţii guvernamentale, taxe
speciale, împrumuturi interne şi externe etc.
 Niciun copil sau tânăr nu trebuie să renunţe la educaţie din cauza incapacităţii
familiei de a-l susţine financiar, consideraţii privind dezvoltarea resurselor umane
precum şi dreptul inalienabil la educaţie impunând ca fiecare individ, indiferent de
circumstanţele individuale şi sociale, să aibă acces la o educaţie corespunzătoare, de
calitate;
 Instituţiile de educaţie sunt, sau ar trebui să fie, capabile şi competente să-şi
gestionze problemele financiare, educaţia fiind o “afacere” care poate genera
veniturile necesare dezvoltării sale.13

Printre diversele instrumente tehnice de reformare a finanţării învăţământului, de

adaptare a modalităţilor de finanţare a educaţiei, se evidenţiază aşa numitele bonuri
educaţionale sau cecuri şcolare, care, alături de alte mijloace, pot instaura pluralismul,
13
www.tribunainvatamantului.ro

9
flexibilitatea şi responsabilitatea în educaţie. Acest instrument este şi o metodă de finanţare
a educaţiei care vizează lărgirea capacităţii de alegere şi de ameliorare a alocării resurselor
publice, dar şi private, destinate educaţiei.
Aceste bonuri pot avea diverse forme, precum :
1. bon de valoare egală pentru toţi cei educaţi, de o anumită vârstă, care poate fi
schimbat contra plăţii totale sau parţiale a şcolarizării, educaţiei, indiferent de şcoala
aleasă ;
2. bon de valoare variabilă în funcţie de veniturile susţinătorilor ;
3. bon de valoare variabilă în funcţie şi de nevoia de educaţie a indivizilor ;
4. bon de valoare egală, indiferent de veniturile susţinătorilor sau de alte circumstanţe.
Avantajele acestui bon sunt: respectă principiul “banii urmează pe cel educat
(elevul)”; permite o distincţie clară între prestaţia educativă şi finanţare; este mai egalitar,
respectând principiul solidarităţii; este un instrument suplu, putând fi introdus progresiv.
Libertatea învăţământului, pluralismul instituţiilor de educaţie, independenţa acestora şi
alegerea individuală pot fi asigurate şi prin modalităţile de finanţare care acţionează asupra
impozitelor, alegerea unei instituţii de învăţământ nonpublice netrebuind să genereze
discriminare financiară indivizilor. În acest sens, deducerile fiscale în cazul finanţării
educaţiei sunt stimulative, însă ele trebuie să se aplice echitabil atât pentru finanţarea
publică, cât şi pentru cea privată. Creditul fiscal reprezintă o aplicare a principiului
subsidiarităţii, introducerea incitaţiei fiscale la alegerile educaţionale permite recunoaşterea
şi încurajarea acţiunii educative oferite de societatea civilă. Există variaţiuni semnificative în
repartiţia finanţării publice şi private pe instituţii educaţionale, considerându-se însă că
finanţarea publică este peste 50%.14
RANDAMENT, REFORME ȘI OBIECTIVE ÎN ÎNVĂȚĂMANTUL ROMANESC
Învățământul din țara noastră se află de câțiva ani într-o perioadă de transformare
revoluționară, atât în privința structurilor, cât și a practicilor aducaționale. Integrarea
învățământului cu producția și cu cercetarea este cerința fundamentală menită să
direcționeze toate schimbările și tendințele sale de stabilizare. Se poate considera că
inovarea sistemului de învățământește determinată de factori referitori la: schimbările în
structura modului de producție, cerințele economice de forță de muncă calificată, mutațiile
în structura socială sau cea grupal-profesională a societății, inegalități ale șanselor sau
oportunităților educaționale, cerințele individuale de educație școlară, precum și de diverși
factori proveniți din cadrul sistemului de învățământ ca rezultat al unor disproporționalități
apărute între componentele acestuia.15

În condițiile absenței unor date concluzive privind acțiunea acestor variabile și a

efectelor lor asupra inovației în învățământ, o strategie propice ar fi cea de construire a unui

14
www.tribunainvatamantului.ro
15
Dan Voiculescu,Efectul de antrenare a investitiilor straine in economia romaneasca, 1990

10
model teoretic și de observare a implicațiilor sale pentru integrarea sau dezvoltarea
ulterioară a conceptualizării parametrilor introduși în model.
Inovația educației din 1973 ca și cea din 1977 au propus schimbări ale organizării
structurale a sistemului de învățământ cu scopul de a facilita integrarea învățământului cu
producția. O inovarea structurală de acest tip necesită schimbări substanțiale în modul de
educație și mai ales în câmpul educațional, adică în codurile și practicile care fac acele
structuri efective.
Creşterea investiţiei în educaţia copiilor de vârste mai mici poate aduce beneficii
celor ce nu îşi permit să urmeze o facultate. În timp, acest lucru va duce la creşterea
numărului de persoane dezavantajate (de exemplu, din familii sărace sau comunităţi rome)
care obţin o diplomă universitară. Un an în plus de şcoală creşte veniturile cu 8-9%, reduce
riscul de a deveni şomer cu 8% şi cel de apariţie a unor probleme grave de sănătate cu 8,2%.
Absolvenţii de învăţământ secundar superior câştigă cu 25% - 31% mai mult decât
cei care au terminat ciclul primar şi cel gimnazial.
Câştigurile obţinute de persoanele care termină o facultate le depăşesc cu aproape
67% pe cele ale elevilor care renunţă la şcoală după învăţământul secundar superior.
Creşterea proporţiei absolvenţilor de facultate de la 13,6% la 19% în 2025 ar duce la mărirea
PIB-ul cu aproximativ 3,6%. Chiar şi o uşoară creştere a numărului absolvenţilor de
învăţământ secundar (de la 58% la 59,7% în 2025) ar genera o creştere de 0,52% a PIB-ului.
Dacă s-ar mări treptat cheltuielile cu educaţia până la 6% din PIB, creşterea
economică ar putea atinge un nivel de 2,7-2,95% în perioada 2015-2025 în loc de 2%,
potrivit cifrelor oficiale.
Economia României poate primi un imbold şi prin îmbunătăţirea rezultatelor la
testul PISA (impactul calităţii educaţiei asupra creşterii economice).
Experienţa statelor cu economii şi rate de participare la educaţie similare cu cele
ale României (cum sunt Letonia şi Ungaria), dar care investesc mai mult în învăţământ
(aproape 6% din PIB), demonstrează că România ar putea creşte media nivelului şcolarizării
cu un an până în 2025.16
Obiective strategice
Creşterea cheltuielilor cu educaţia până la 6% din PIB nu reprezintă un scop în sine,
ci un instrument pentru atingerea ambiţioaselor obiective ale Strategiei Europa 2020 şi a
ţintelor cheie.17
Domenii investiţionale la nivelul educaţiei
Nu este suficient să se cheltuie mai mulţi bani. Trebuie realizate investiţii
inteligente şi analizat cu atenţie modul de alocare a fondurilor suplimentare diferitelor
niveluri de învăţământ pentru a obţine rezultatele din Letonia, Ungaria şi UE. Investiţiile în

16
Dan Voiculescu,Efectul de antrenare a investitiilor straine in economia romaneasca
17
www.unicef.ro

11
învăţământul primar şi secundar ar trebui să vizeze reducerea disparităţilor în ceea ce
priveşte frecvenţa şi rezultatele şcolare, lucru ce poate duce la creştere economică.
Investiţiile în învăţământul secundar superior, pe lângă randamentul lor economic, ar
contribui la îmbunătăţirea învăţământului tehnic şi profesional, mai ales în sectorul
industrial unde se va înregistra cel mai mare impact şi/sau unde există o contribuţie
financiară şi din partea sectorului privat. Studiile realizate în ţări similare sugerează faptul că
învăţământul terţiar oferă cel mai mare randament al investiţiei.
Cu toate acestea, provocările cu care se confruntă România, şi anume numărul
ridicat al copiilor aflaţi în afara sistemului de învăţământ şi fenomenul părăsirii timpurii a
şcolii, trebuie avute în vedere în momentul prioritizării alocării fondurilor pe niveluri de
învăţământ. Investiţiile în învăţământul terţiar pot genera o creştere economică, dar nu pot
reduce disparităţile sociale deoarece, în general, persoanele cu risc de excluziune întâmpină
greutăţi în a absolvi învăţământul secundar.
Randamentul educaţiei la nivel individual este mai mare în cazul minorităţilor
etnice decât pentru restul populaţiei în ceea ce priveşte ocuparea, dar şi veniturile.
Investiţiile în primii ani de educaţie vor stimula creşterea economică şi echitatea. Studiile
internaţionale arată că investiţia în educaţia timpurie reprezintă domeniul de intervenţie cu
cele mai mari beneficii, datele UE indicând însă o subfinanţare a acesteia în România.
Dezvoltarea capitalului uman poate prezenta de asemenea numeroase beneficii, precum
ameliorarea sănătăţii, scăderea criminalităţii şi a dependenţei de prestaţii sociale. Totodată,
va avea ca efect o mai mare productivitate, cea a României fiind una dintre cele mai mici din
UE (49% din nivelul înregistrat în UE 15 – Eurostat, 2013). Creşterea cheltuielilor cu educaţia
până la 6% din PIB este esenţială pentru România în ceea ce priveşte atingerea ţintelor UE
2020.
Recomandări din sfera politicilor:
Strategia şi bugetul educaţiei trebuie să fie în concordanţă cu un plan mai amplu de
dezvoltare economică pentru a încuraja sectorul privat să creeze locuri de muncă şi să
recruteze personal într-un mod nediscriminatoriu. Acest plan ar trebui să stabilească ţinte
pentru industrie şi servicii, susţinute de un capital uman mai consistent. Sistemul de
educaţie şi de formare trebuie să reflecte nevoile pieţei muncii. Atragerea mai multor copii
spre şcoală şi îmbunătăţirea sistemului de educaţie, cu accent pe învăţământul preşcolar şi
cel obligatoriu, ar trebui să reprezinte o prioritate în vederea reducerii disparităţilor şi a
dezvoltării capitalului uman în România. 18

În ciuda redresării lente a economiei româneşti după anii de criză, bugetul educaţiei
ar putea creşte dacă:
 se acordă prioritate reformelor din educaţie atunci când se alocă fondurile europene
şi/sau dacă se extinde ponderea cheltuielilor publice la nivelul PIB-ului.
18
www.unicef.ro

12
  creşte ponderea educaţiei în actualul buget. Trebuie să sporească contribuţiile
private în sectorul educaţiei, de exemplu în educaţia adulţilor, mai ales dacă
guvernul nu poate aloca educaţiei 6% din cheltuielile publice. Cu toate acestea,
trebuie avut grijă să nu se lărgească disparităţile prin creşterea contribuţiilor private
în plan general.
Planificarea strategică pe termen lung a fondurilor europene la nivelul educaţiei ar
trebui să vizeze reducerea disparităţilor şi încurajarea creşterii economice. Datele bugetare
trebuie adunate cu mai multă precizie şi promptitudine şi raportate mai transparent
organizaţiilor UE, precum Eurostat, şi publicului larg.
Trebuie raportate date referitoare la buget şi cheltuielile efective pentru a asigura
transparenţă şi responsabilizare, dar şi pentru a monitoriza absorbţia fondurilor externe, în
special a celor europene.
Diferitele programe menite să sporească nivelul de participare şcolară şi calitatea
educaţiei trebuie evaluate mai atent în vederea prioritizării unor acţiuni eficace, eficiente şi
sustenabile.
Trebuie să se acorde prioritate educaţiei preşcolare deoarece aceasta poate avea
cel mai mare impact la nivelul reducerii disparităţilor şi creşterii calităţii educaţiei.
Ar trebui ca programele de educaţie şi îngrijire timpurie a copilului să beneficieze
de fonduri dedicate cărora să li se acorde prioritate maximă în bugetul naţional.
Sunt necesare mai multe investiţii în învăţământul primar pentru a compensa
scăderea înregistrată din 2001 încoace şi pentru a elimina diferenţa faţă de mediile
raportate la nivelul UE. Şcolile generale au nevoie de mai multe fonduri, distribuite echitabil,
pentru eliminarea inegalităţilor şi creşterea calităţii.
Şcolile ce cuprind şi menţin în sistem elevi dezavantajaţi, precum cei cu dizabilităţi,
din familii sărace sau aparţinând minorităţilor etnice (încurajând astfel incluziunea socială),
ar trebui susţinute financiar peste actualul nivel de finanţare. Programele şcolare ce vizează
nevoile specifice ale elevilor în situaţie de risc, inclusiv cursuri remediale, activităţi
extraşcolare, consilierea şi implicarea familiei, sunt recunoscute pe plan internaţional ca
având cele mai mari şanse de reuşită în reducerea riscului absenteismului şi al abandonului
şcolar (OCDED 2013). În ceea ce priveşte rezultatele şcolare, accentul în învăţământul
primar şi secundar trebuie să treacă de la elevii cei mai buni la cei mai slabi pentru a reduce
disparităţile şi a spori calitatea medie a educaţiei. 19

Ar trebui stabilite ţinte pentru scăderea disparităţilor întâlnite în cazul anumitor

categorii, precum persoanele cu dizabilităţi şi membrii minorităţilor etnice. În acelaşi timp,
trebuie reduse disparităţile dintre şcoli (de exemplu, comunităţi mari versus comunităţi
mici, mediul urban versus mediul rural) având în vedere că România, spre deosebire de alte
ţări, prezintă în continuare diferenţe majore, aşa cum reiese şi din evaluările internaţionale
19
www.unicef.ro

13
ale elevilor (PISA, PIRLS, TIMSS). De exemplu, performanţa medie a elevilor români din
şcolile situate în localităţile cu peste 15.000 de locuitori la evaluarea PISA depăşeşte media
internaţională, în timp ce în cazul localităţilor cu sub 15.000 de locuitori rezultatele sunt
semnificativ mai mici.
Recomandări tehnice
Dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor non-cognitive trebuie avute în vedere în
monitorizarea şi evaluarea actualelor politici educaţionale şi de formare. Se pot colecta date
referitoare la categoriile cu risc de excluziune fie prin suprareprezentarea acestora la nivelul
eşantioanelor din anchetele naţionale, fie prin realizarea unor studii specifice.
Ar trebui să fie disponibile şi date legate de mobilitate în funcţie de nivelul de
învăţământ. Asigurarea periodică a unor informaţii privitoare la randamentul educaţiei
poate contribui la focalizarea bugetului şi la monitorizarea impactului acţiunilor. Anchetele
realizate în România şi UE ar trebui să permită determinarea exactă a randamentului
educaţiei la nivel individual, pe domenii de studii şi de activitate, oferind o bază pentru
continuarea acestor investiţii autosusţinute pe termen lung. 20
Evaluarea proiectelor de investiții în România
Evaluarea, ca și concept, cunoaște mai multe definiții, din care noi o reținem pe cea
mai apropiată de țelul nostru, și anume: o cercetare independentă, imparțială de context,
obiective, rezultate, activități și modalități de pus în practică, vizând obținerea de informații
ce pot fi aplicate într-un mod mai general. Investițiile sunt un plan, nu un produs sau o
procedură; să faci un plan de investiții este ca și cum ai face planul unei călătorii: știi unde te
afli și planifici unde vei ajunge cândva, în viitor.
Complexitatea procesuluide traziție de la economia centralizată la economia de
piață vizează schimbări profunde pe cele trei niveluri. Unul dintre cele mai dificile obstacole
care trebuie depășit îl reprezintă diferențele mari între modelul de educație existent și cel al
Uniunii Europene.
Principiul de finanțare pe baza costului standard pe elev/preșcolar va permite
"înlăturarea arbitrarului și subiectivismului în alocarea de către bugetul de stat și consiliile
locale a fondurilor pentrufiecare școală, va determina ordonatorii acestora să școlarizeze și
să mențină un număr suficient de elevi pentru a avea fonduri bănești îndestulătoare. 21

Tipuri și modele de schimbare educațională

Schimbările introduse în sistemele școlare sunt: schimbări materiale( echipament
școlar), schimbări de concepție (programe, metode), schimbări în relații interpersonale.

20
www.unicef.ro
21
Eugen Niculescu-Mizil, Teoria Eficientei ,1982

14
 Aceste schimbări pot fi realizate prin substituire( înlocuirea unui element),
remaniere (schimbarea structurii existente), adăugarea unor elemente sau sructuri,
restructurare (reorganizarea materială a spațiului de lucru), eliminarea vechiului
comportament, consolidarea noului comportament.22
EFECTE NEGATIVE ALE SUPRAEDUCARII
Efectul de „roată dinţată”
În condiţiile actuale ale unei dezvoltări fără precedent a ştiinţei şi tehnologiei,
persoanele care au o pregătire educaţională specifică pentru ocuparea unui post sau pentru
desfăşurarea unei profesii deţin un avantaj covârşitor faţă de cei ce nu au pregătirea
necesară.
Acest lucru a condus la o majorare a cererii pentru nivele superioare de educaţie
(secundar şi terţiar), care în schimb, a dus la o creştere a nivelului minim de educaţie
necesar ocupării posturilor.
Acest efect, cunoscut sub denumirea de „roată dinţată", a avut două consecinţe
negative asupra forţei de muncă. Mai concret a condus la:
 îndepărtarea celor mai puţin educaţi de la slujbele lor de către indivizii cu educaţie
superioară. Studiile realizate au infirmat credinţa potrivit căreia persoanele cu studii
superioare acceptă numai poziţii corespunzătoare cu pregătirea lor. Deşi poate, de
fapt, ei aşteaptă oportunităţi de angajare, atitudinile lor sunt realiste şi se adaptează
condiţiilor de pe piaţa forţei de muncă, acceptând, cel puţin pe perioade scurte de
timp, slujbe inferioare pregătirii lor;

 accentuarea problemelor de angajare pentru cei cu educaţie superioară (nivelul

secundar şi terţiar).

Experienţa a arătat că acest tip de efect se manifestă cu precădere în ţările mai

puţin dezvoltate unde există o subvenţionare masivă a învăţământului de către stat (şi, în
consecinţă, o flexibilitate mai mică a sistemului de învăţământ) şi o rată a şomajului destul
de ridicată.23

Totuşi, în literatura de specialitate s-au exagerat efectele negative ale acestui

fenomen. În primul rând, este destul de dificil de măsurat incidenţa lui asupra indivizilor.
Astfel, o parte dintre persoane, considerate fără loc de muncă, nu pot ocupa anumite
posturi corespunzătoare cu aşteptările lor datorită lipsei de pregătire şi calificare şi nu

22
Eugen Niculescu-Mizil, Teoria Eficientei, 1982
23
Adrian Stoica, Roxana Mihai. Evaluarea educationala, Inovatii si perspective

15
datorită înlăturării lor de către persoane cu educaţie superioară. În acelaşi timp, ocuparea
unui post de către o persoană supracalificată, este destul de limitată ca timp, deoarece
aceasta îşi doreşte găsirea unei slujbe corespunzătoare pregătirii ei.
Efectul asupra economiilor rurale
În ţările în care majoritatea forţei de muncă este concentrată într-o agricultură de
subzistenţă, s-a demonstrat că expansiunea educaţională a contribuit, chiar dacă nu
hotărâtor, la declinul economiei rurale. Persoanele care au fost educate migrează către
marile aglomeraţii urbane, generând concomitent două probleme fundamentale :

1. pe de o parte, comunitatea rurală este lipsită de forţa de muncă necesară

desfăşurării în continuare a activităţilor;

2. pe de altă parte, forţa de muncă din mediul urban creşte mult mai mult decât oferta,
generând şomaj, infracţionalitate etc.

Cu toate acestea, nu putem afirma că învăţământul este cauza determinantă a

acestor mutaţii în populaţia unei ţări. Referindu-ne la primul fenomen, principalul motiv
pentru care persoanele migrează dintr-un mediu în altul (şi, în special, de la cel rural la cel
urban) este reprezentat de oportunităţile privind obţinerea unui venit, privind ocuparea
unui loc de muncă. Într-adevăr, predilecţia persoanelor educate de a migra scade pe măsură
ce discrepanţele dintre oportunităţile urbane şi cele rurale sunt mai mici.

Mai mult decât atât, deşi pot vizita centrele urbane pentru diferite perioade de
timp în scopul găsirii unui loc de muncă, o mare parte dintre aceştia se reîntorc în mediul
rural, în cazul negăsirii unei slujbe convenabile.

În ceea ce priveşte al doilea fenomen, al şomajului din mediul urban, studiile

efectuate au arătat că asocierea exclusivă dintre migraţia rurală şi şomajul urban este, în
anumite cazuri, eronată: emigranţii din mediul urban ocupă deseori posturi pe care
persoanele nonemigrante le refuză sau sunt incapabile să le ocupe, emigranţii pot avea
calificare superioară faţă de persoanele nonemigrante etc. 24

STUDII DE CAZ

TRANSYLVANIA COLLEGE

24
Adrian Stoica, Roxana Mihai. Evaluarea educationala, Inovatii si perspective

16
 Școala privată Transylvania College este o școală internațională din Romania,
atestată Cambridge. Transylvania College figurează în multe clasamente ca cea mai
performantă unitate de învăţământ din ţară. E un proiect privat, care arată că se poate
performanţă, un proiect pornit şi dezvoltat de o familie. Incepand cu anul școlar 2013-2014
școala oferă internat in sistem boarding, dupa model britanic, pentru elevii romani și străini
cu varste cuprinse între 13-18 ani.
Comunitatea grădiniței și a școlii este in continuă creștere, numarănd in prezent
peste 500 de copii și 130 de profesori și membri ai personalului administrativ. Activitățile se
desfașoară intr-un campus modern, la standarde internaționale. Prima clădire din campus,
construită în anul 2007, găzduiește săli de clasă și laboratoare dotate cu tehnologie de
ultimă-oră, pentru elevi din ciclul primar, gimnazial și liceal.
Investiții în infrastructura educaționlă
Cea de-a doua clădire, inaugurată în anul 2012, cu o investiție de 650.000 de euro,
este prima clădire din Romania dedicată invățămantului preuniversitar, construită pe
principii verzi, de sustenabilitate și eficiență energetică. Aceasta gazduiește spații ultra-
moderne pentru educație: săli de grupă special concepute pentru copii de varstă preșcolară,
o biblioteca interactivă, o sala de artă spațioasa și luminoasă, o sală de comunicare și
simulare a ședințelor și o piscină pentru copii cu varste cuprinse intre 3 luni și 10 ani.
Clădirea este un model pentru constructia verde si promovează arhitectura sustenabilă
bazată pe utilizarea materialelor cu impact redus asupra mediului. Studiile au demonstrat
că, invătand intr-o cladire unde iluminatul natural este utilizat la maximum, la construcția
căreia s-au folosit materiale naturale, unde aerul din interior este păstrat curat in
permanență, ritmul de invățare al copiilor creste cu peste 26 %, iar rezultatele pe care
aceștia le obțin la examene sunt cu peste 20 % mai bune.
Cea de-a treia clădire din campus, inaugurată in septembrie 2013, este o sală
multifuncțională și centru de arte creative.
Model de parteneriat public-privat
In fiecare an, Școala Internațională Cluj organizează tabere de vară multiculturale
pentru elevi. Pentru finanțarea acestor proiecte în care elevii romani invață să socalizeze cu
oameni din toate colțurile lumii, consiliul local din Cluj-Napoca investește 10.000 de lei în
fiecare an.
In anul 2014 Primaria Cluj, în colaborare cu Transylvania College a alocat 20.000 de
euro pentru organizarea unei tabere de vară numită “Friendship Camp”.25
Transylvania College implementeaza cerintele urmatoarelor programe de studiu:
1. Curriculum-ul National Romanesc pentru educația preuniversitară, implementat pe
linia romanească, de la clasele pregatitoare și pană la terminarea gimnaziului, pentru
copiii cu varste cuprinse între 6 și 14 ani.

25
www.gokid.ro

17
 2. Curriculum-ul National al Marii Britanii și al Tarii Galilior, pentru linia internaționlă, la
clasele primare și în gimnaziu – Key Stages 1, 2 & 3, pentru copii cu varste intre 4 –
14 ani.
3. Curriculum-ul International Cambridge pentru liceu (Key Stages 4 & 5), mai precis
Curriculum Cambridge IGCSE și Curriculum Cambridge International pentru nivelul AS
(studii avansate) si A2 (nivelul avansat), pentru elevi cu varste intre 14-19 ani.
4. Liceul International din cadrul Transylvania College este primul liceu din afara
Bucurestiului unde predarea se face exclusiv in limba engleză, conform curriculum-
ului oferit și coordonat de universitatea Cambridge. Diploma Cambridge este
recunoscută în universități din peste 150 de țări.
Caracteristici și rezultate ale unei bune investiții
 Singura școală internațională acreditată Cambridge din afara capitalei, care oferă un
traseu educațional complet, de la creșă și pana la liceu.
 Singura școala din regiune care oferă o soluție in plan educațional pentru familiile
investitorilor străini, interesați de oportunități de dezvoltare în zona.
 Școala ai cărei elevi au obținut cele mai bune rezultate din Sud-Estul Europei la cele
peste 100 de examene Cambridge susținute pana acum, la discipline precum:
matematică, studii in afaceri, informatică, istorie, stiințe, engleză, germană, spaniolă,
sport, artă.
 Singura instituție de invătamant pre-universitar din Romania care iși desfașoară
cursurile in prima școala construită pe principii verzi de sustenabilitate și eficiență
energetică
 Școala in care educația este centrată pe elev, fiecare elev fiind încurajat de către
fiecare profesor, la fiecare oră, sa iși atingă potențialul maxim.
 Prima școala din Romania care a dezvoltat și a implementat un program de educație
financiară pentru elevi și un program de leadership oferit cu sprijinul unui specialist
american de la NASA.
 Școala internațională care oferă excelență în educație intr-un mediu multicultural
celor 500 de copii care invață aici, de pe intreg teritoriul Romaniei și din alte 25 de
țări din intreaga lume.
 Comunitate în care responsabilitatea, respectul pentru diversitate, creativitatea și
excelență sunt valori respectate și demonstrate de către elevi și profesori la fiecare
activitate.Un campus modern, cu dotări la standarde internaționale, care oferă
oportunități generoase de dezvoltare multi-laterală, asigurandu-le elevilor accesul la
tehnologia de ultima oră, la săli de studiu, laboratoare și centre special amenajate
pentru a le pune in valoare abilitatile și talentele. 26

 Școala care, prin programul de burse, oferă oportunități și șansa unui viitor de succes
copiilor cu rezultate academice excepționale, care provin din medii dezavantajate.
 Institutie in care dezvoltarea profesională și perfecționarea întregii echipe este o
prioritate de top, atat profesorii cat și echipa de management și personalul

26
www.gokid.ro

18
 administrativ fiind cooptați în programe de formare continuă, dezvoltate în școala
sau oferite in centre de specializare din țară si din străinatate.
 Companie care are la baza un sistem de management inovativ, dezvoltat de echipa
managerială, condusă de către fondatorii școlii, directorul executiv și directorul școlii
și la care iși aduc aportul și membrii cheie ai personalului didactic și aministrativ. 27 

PEWAUKEE SCHOOL DISTRICT

Pcwaukee School District -este o şcoală publică care oferă servicii educaţionale de
la nivelul preşcolar (grădiniţă) până la liceu (K 12). PSD se afla în Waudcsha County (în afara
Milwaukee)„ în Wisconsin. PSD se află în clasamentul celor 2000 de licee din ţară şi al 7 liceu
cel mai bine clasat din Wisconsin, fiind cea mai mică şcoală de acest tip (K12). Districtul
şcolar este format din patru şcoli cu 296 dc angajaţi şi un buget de 28,6 milioane dolari. PSD
a avut cea mai mare creştere a ratei de absolvire începând din 2008 până în 2012. În 2012 -
2013, PSD au atins o rată de absolvire de 97,4%. Sondajele de satisfacţie aplicate părinţilor şi
elevilor au relevat un procent foarte ridicat: între 91,5% şi 94,8% la cele patru şcoli care
compun districtul şcolar comparativ cu 74% media naţională.
Rata abandonului şi absenteismului şcolar la PSD sunt extrem de mici (0.9%), de
asemenea voluntariatul studentilor se află la cel mai înalt nivel, comparativ cu alte şcoli din
acelaşi stat sau state vecine.
Prin planificarea strategică (strategic planing) PSD a implementat o serie de practici
inovatoare pentru creşterea rezultatelor elcvilor: dotarea cu laptop pentru fiecare elev
(începând cu clasa a V-a) şi dezvoltarea învăţământului on-line. Planurile de acţiune derivate
din obiectivele strategice sunt revizuite la fiecare 90 de zile. În perioada 2012 2013 PSD a
finalizat 98% din planurile de acţiune aferente iniţiativelor strategice de investitii. Planul
strategic este implementat la PSD pe o perioadă de 20 de ani dar cu revizuire la 90 de zile,
beneficiind de un proces de îmbunătăţire continuă.
Misiunea PSD -”deschide uşa viitorului fiecărui copil”! Anchetele realizate de PSD
privind eficacitatea leadership-ului practicat au demonstrat un procent foarte mare de
satisfactie privind aprecierea „conducerea districtului are o viziune pozitivă pentru PSD?“.
Într-un procent foarte ridicat, de 98%, cei chestionati au apreciat pozitiv rezultatele
investitiilor realizate de PSD.28

BIBLIOGRAFIE

27
www.gokid.ro
28
Remus Chină, Managementul Calitatii in Invatamantului Preuniversitar, 2015

19
 Max Landsberg, Coaching- Oferte speciale, 1987
 Vasile Marian, Economia fondurilor din întreprinderea de stat, DACIA, 1980
 Lazar Vlasceanu, Decizie si inovatie in invatamant, Editura didactia si pedagocica,
1979
 Dan Voiculescu,Efectul deantrenare a investitiilor straine in economia romaneasca,
1990
 Eugen Niculescu-Mizil, Teoria Eficientei ,1982
 Tatiana Manole, Metodologia finantarii invatamntului public, 1976
 Roxana Tudorica, Introducere in managementul educatiei, 2005
 Adrian Stoica, Roxana Mihai. Evaluarea educationala, Inovatii si perspective , 2006.
 Remus Chină, Managementul Calității în Învățămantul Preuniversitar, 2015

 www.unicef.ro
 www.upb.ro
 www.gokid.ro
 www.europa.eu
 www.academia.edu
 www.economica.net

20