Te cautam �n tainica ta lipsa

Prin Testamente si Apocalipsa.

Sa fi ramas un loc nemaiumblat
Pe unde nu te-am cautat?
C�nd socoteam ca te-am gasit,
Se si-nalta �n dreptul tau un zid.
Simtindu-te zv�cnind �n radacini
Te mai simteam �n spice si-n tulpini.
Te-am si c�ntat pe corzi, si noi si sparte,
Si peste vieti si peste moarte.
Tu ram�neai mereu departe.
Auzul tau nu vrea s-auda
C�ntec de nai, de cobza si-alauta?
�ntr-o-nserare, �n sf�rsit,
Mi se paruse ca te-as fi zarit
�n mantia de aur a unui asfintit.

Orasele de sus, �n sarbatoare,

Au �ntins velinte si covoare,
Si ard �n potire
Mireasma subtire.

Si din toate ferestrele odata,

Mii si sute de mii,
Heruvimii fac cu m�na bucalata
La somnorosii copii.

Copilul sau alerg�nd

Si carul fr�nt dres vaz�nd,
�l �ntreaba: "Taica! dar
Cine-ti drese carul iar?"
Tatal sau raspuns i-a dat:
"Eu, fatul meu, cine alt?"
"Apoi cine te-a-nvatat?"
Copilul iar a-ntrebat.
"Nevoia, copilul meu,
Ea stie ce nu stiu eu"
"D-apoi unde sade ea?"
Copilul sa stie vrea.
"�n padure", i-a raspuns.
Si la treaba lui s-a dus.
Deci copilul mai cresc�nd
Si la padure merg�nd,
Peste loc rau cum a dat,
Fr�nse carul �ncarcat
Si, sa-l dreaga nestiind,
Fluiera, la el privind.
Apoi aminte s-adus
Tatal sau cum i-a fost spus.
S-�ncepu a alerga
�n sus, �n jos, s-a striga:
"Nevoie, nevoie, fa!
Vin�, ma-nvata, ori �l fa"
Dupa ce a vazut dar
Ca striga �ntr-un zadar,
Sa apuca singurel,
Cazneste destul la el,
Potrivit, nepotrivit,
Bine rau, a ispravit.
Acasa daca a mers
S-�l vazu tatal sau dres,
�i zise : "Ei, fatul meu!
Nu e cum �ti ziceam eu?"
"Nu � �i zise suparat �
Nimenea nu m-a-nvatat.
Iar tatal sau cam r�z�nd
�i dete raspuns zic�nd:
"Ba chiar nevoia a fost,
Carea-nvata p-orice prost;
Ca ea de n-ar fi venit,
Tu at�t n-ai fi caznit.

Te cautam �n tainica ta lipsa

Prin Testamente si Apocalipsa.
Sa fi ramas un loc nemaiumblat
Pe unde nu te-am cautat?
C�nd socoteam ca te-am gasit,
Se si-nalta �n dreptul tau un zid.
Simtindu-te zv�cnind �n radacini
Te mai simteam �n spice si-n tulpini.
Te-am si c�ntat pe corzi, si noi si sparte,
Si peste vieti si peste moarte.
Tu ram�neai mereu departe.
Auzul tau nu vrea s-auda
C�ntec de nai, de cobza si-alauta?
�ntr-o-nserare, �n sf�rsit,
Mi se paruse ca te-as fi zarit
�n mantia de aur a unui asfintit.

Orasele de sus, �n sarbatoare,

Au �ntins velinte si covoare,
Si ard �n potire
Mireasma subtire.

Si din toate ferestrele odata,

Mii si sute de mii,
Heruvimii fac cu m�na bucalata
La somnorosii copii.

Copilul sau alerg�nd

Si carul fr�nt dres vaz�nd,
�l �ntreaba: "Taica! dar
Cine-ti drese carul iar?"
Tatal sau raspuns i-a dat:
"Eu, fatul meu, cine alt?"
"Apoi cine te-a-nvatat?"
Copilul iar a-ntrebat.
"Nevoia, copilul meu,
Ea stie ce nu stiu eu"
"D-apoi unde sade ea?"
Copilul sa stie vrea.
"�n padure", i-a raspuns.
Si la treaba lui s-a dus.
Deci copilul mai cresc�nd
Si la padure merg�nd,
Peste loc rau cum a dat,
Fr�nse carul �ncarcat
Si, sa-l dreaga nestiind,
Fluiera, la el privind.
Apoi aminte s-adus
Tatal sau cum i-a fost spus.
S-�ncepu a alerga
�n sus, �n jos, s-a striga:
"Nevoie, nevoie, fa!
Vin�, ma-nvata, ori �l fa"
Dupa ce a vazut dar
Ca striga �ntr-un zadar,
Sa apuca singurel,
Cazneste destul la el,
Potrivit, nepotrivit,
Bine rau, a ispravit.
Acasa daca a mers
S-�l vazu tatal sau dres,
�i zise : "Ei, fatul meu!
Nu e cum �ti ziceam eu?"
"Nu � �i zise suparat �
Nimenea nu m-a-nvatat.
Iar tatal sau cam r�z�nd
�i dete raspuns zic�nd:
"Ba chiar nevoia a fost,
Carea-nvata p-orice prost;
Ca ea de n-ar fi venit,
Tu at�t n-ai fi caznit.