ÎN OSPEȚIE LA BUNICI!!!

Casa bunicilor este acel loc care imi aminteste de copilaria mea si ca mereu
cind voi pasi pragul acelei case, mereu voi fi copil Nimic nu se compara cu
acele zile petrecute in pridvorul casei la o cescuta de ceai sau de acele zile in
care zburdam toata ziua.
     Casa bunicilor este acel portal care ne transfera in departata noastra
copilarie oferindune posibilitatea sa simtim toate emotiile traite cindva.
      Este acel loc special in care timpul este reversibil, in care ne putem aduce
aminte cu exactitate ghidusiile savarsite.
      Locul care cu o hotarire innascuta o voi numi casa mea deoarece este o
valoare atit a noastra cit si a familiei noastre.
In apropierea casei lor este un parau care este inconjurat de mii de floricele
multicolore.
Casa bunicilor este batraneasca cu ferestre joase si un acoperis cu un horn
care in fiecare iarna din el iese un fum care impodobeste norii stransi asupra
satului. Interiorul casei este pe stilul batranesc cu mobilier din lemn si in loc de
covoare sunt presurile tesute de strabunici mei. Casa nu este foarte mare dar
destul de incapatoare.
Casa buncilor este cea mai primitoare dintre toate, o casa de moda veche.E
casă mare, cu multe camere. E luminoasă, răcoroasă vara, călduroasă iarna,
foarte bine izolată fonic , are cel mai mișto cerdac, de pe care vă și relatez
acum, de altfel, e înconjurată de flori și pomi și vie.O bucatarie minunata  din
care vin cele mai gustoase mirosuri si cele mai bune bucate.
https___www.youtube.com_watch_v=fKT2KtKW4GM
 Vasile Alecsandri

La gura sobei

Aşezat la gura sobei noaptea pe când viscoleşte

Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte.
Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni.
Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;
Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punţi de aur;
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripaţi
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpăraţi.
Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,
Aducând pe lumea albă feţi-frumoşi cu falnic nume;
Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai…
Nu departe stă Pepelea, tupilat în ilori de mai.
Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă
E Ileana Cosânzeana!… în cosită floarea-i cântă.
Până-n ziuă stau pe gânduri şi la ea privesc uimit,
Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!