„Moara cu noroc”

de Ioan Slavici
– Temă și viziune despre lume –

Ca scriitor, Ioan Slavici aparține epocii Marilor Clasici (1870-1890), alături de Mihai Eminescu, I. L.
Caragiale, Ion Creangă. Una dintre cele mai reprezentative nuvele ale sale este „Moara cu noroc”.
Publicată în anul 1881, nuvela realistă, de factură psihologică „Moara cu noroc” face parte din volumul
de debut „Novele din popor”, volum reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii și asupra vieții satului
ardelenesc.

1. Încadrare într-un curent, într-o specie literară

„Moara cu noroc” se încadrează în specia literară a genului epic, nuvela, operă de dimensiune medie, în
care conflictul este puternic, iar accentul cade pe conturarea personajului principal, care este urmărit de-a lungul
evoluției sale, fiind puternic individualizat.
Opera „Moara cu noroc” este o nuvelă realistă, care prezintă veridic aspecte ale societății rurale de la
sfârșitul secolului al XIX-lea, prin autenticitate, perspectiva narativă obiectivă, prin tehnica detaliului
semnficativ, personaje tipice în situații tipice, simetria incipitului cu finalul, tehnica anticipării. Conflictul social
și psihologic are în vedere două planuri etice: sărăcia și bogăția, astfel reliefând destinul tragic, dar previzibil, al
zbuciumatului suflet omenesc.
De asemenea, este o nuvelă psihologică, deoarece înfățișează frământările de conștiință ale personajului
principal, care trăiește un conflict interior, moral și se transformă sufletește.

2. Tema și viziunea despre lume

Tema, specifică unei nuvele psihologice, este constituită de consecințele nefaste și dezumanizarea
individului sub influența banului, prin repetata abatere de la principiile fundamentale ale omenirii. La baza
nuvelei se află convingerea autorului conform căreia insațiabilitatea pentru bani creează un conflict tumultos,
atât interior, cât și exterior. Nuvela oglindește viața socială și efectele dorinței de înavuțire, conflictul psihologic
interior fiind trăit de Ghiță, care, dornic de prosperitate economică, își pierde treptat încrederea în sine și în
familie.

3. Elemente de structură

Titlul, din punct de vedere morfologic, este alcătuit din două substantive comune. În sens denotativ, face
referire la un topos, moara aflându-se la răscruce de drumuri, între Ineu și Fundureni. În sens conotativ, titlul
ilustrează, în primul rând, ironia naratorului pentru soarta protagonistului. Fostă moară ce a fost transformată în
han, acest loc trebuia să aducă prosperitate noului venit. În schimb, „Moara cu noroc” este un spațiu nefast, care
are să își pună amprenta asupra personajului principal și a familiei sale. Expresia „cu noroc” face trimitere la
motivul sorții schimbătoare, anunțat din incipit prin cuvintele bătrânei.

4. Compoziție
În cele 17 capitole se urmărește căderea continuă sub aspect moral și spiritual a personajului literar
Ghiță. Opera are o construcție circulară, simetrică și atrage toate personajele într-un conflict major.
 În incipit, personajul secundar, mama Anei, avertizează despre faptul că nu banii contează, ci liniștea
sufletească, însă alege să nu intervină în viață tinerilor, lăsând totul în voia destinului. Finalul este reprezentat de
reluarea incipitului, prin faptul că bătrână pune întâmplările pe voia sorții și a destinului care își urmează cursul.
Acţiunea se desfăşoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu valoare religioasă: de la
Sfântul Gheorghe până în primăvara următoare, de Paşte. Hanul de la Moara cu Noroc aflat la răscruce de
drumuri și destine are valoare simbolică și anticipativă.

5. Scene reprezentative
Una dintre scenele reprezentative ale nuvelei “Moara cu noroc” este constituită chiar de intriga operei.
Apariția antagonistului Lică Sămădăul la han determină o schimbare semnificativă în cursul evenimentelor vieții
lui Ghiță, tulburând echilibrul familiei. După plecarea porcarilor de la cârciumă, Lică se oprește și el în același
loc, și este întâmpinat de protagonist. Atitudinea căpeteniei porcarilor este dominantă și inspiră un aer de
superioritate. "Om aspru si neîndurat", Lică se dovedește un foarte bun manipulator și bun cunoscător al
psihologiei umane, atunci când profită de naivitatea și îngăduința binevoitoare a lui Ghiță. Sămădăul îi cere
hangiului să îi devină complice, fiind conștient că cel mai favorabil pentru el ar fi să-l aibă alături precum un
aliat, și nu dușman, exploatându-i patima pentru îmbogățire. Această întâlnire dintre cei doi are să producă
prăbușirea etică și socială a protagonistului.
Starea materială a lui Ghiță se îmbunătățește, însă acesta începe să se obișnuiască cu răul. El își
îndeamnă soția să se joace cu Lică, aruncând-o definitiv în brațele lui, și va fi implicat în furtul de la arendaș și
în uciderea unei femei și a unui copil. Reținut de poliție, i se dă drumul acasă numai pe “chezășie”. Prin faptul că
jură strâmb la proces, acoperindu-i nelegiuirile lui Lică, Ghiță devine complice la crimă.
Momentul de maximă tensiune este atins atunci când Ghiță o lasă în brațele lui Lică pe Ana și pleacă să-
l anunțe pe Pintea de alte nelegiuiri. Dezgustată de lașitatea lui, Ana i se dăruiește lui Lică și este ucisă din
gelozie de Ghiță, omorât la rândul lui de Răuț din ordinul Sămădăului.
Incendiul care mistuie moara are efect purificator, Lică se sinucide izbindu-se cu capul de un copac,
pentru a nu cădea în mâinile jandarmului Pintea, iar singurii rămași în viață sunt bătrâna și copiii, ființele morale
și inocente.

6. Personaje
„Moara cu Noroc” este o nuvelă realistă și prin personajele complexe, în care se recunoaște amestecul de
bine și rău din oameni. Ghiță este un personaj rotund, memorabil prin complexitate, personaj realist, mobil, ce
parcurge un traseu sinuos al dezumanizării cu nenumărate ezitări și frământări sufletești.
La începutul operei, apare în ipostaza de cizmar cinstit, dar sărac, dornic de a se îmbogăți, ca urmare ia
în arendă cârciuma de la Moara cu noroc și devine hangiu. Este apreciat pentru onestitatea sa, însă se transforma
și decade, atât spiritual, cât și sufletește, nuvela urmărind degradarea morală în toate etapele. Pentru conturarea
personajului sunt folosite mijloace de investigație psihologică: dialogul și monologul interior, autoanaliza, stilul
indirect liber.
Lică este un personaj plat, influențând negativ destinul celor care intră în contact cu el. Este mai
degrabă un personaj romantic, excepțional, aflat în situații excepționale. Sămădău și tâlhar, este necruțător cu
trădătorii, generous cu aceia care îi sprijină afacerile necurate, hotărât și crud.

7. Concluzie
În concluzie, opera literară “Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă realist-obiectivă de analiză
psihologică, deoarece surprinde evoluția conflictului interior al personajului principal, care se dezumanizează
sub efectul devastator al dorinței de îmbogățire. Ea oglindește viața socială și de familie din satul transilvănean,
pregătind astfel calea romanului realist de analiză psihologică a lui Liviu Rebreanu.
 „Moara cu noroc”
de Ioan Slavici
– Caracterizarea unui personaj –

Ca scriitor, Ioan Slavici aparține epocii Marilor Clasici (1870-1890), alături de Mihai Eminescu, I. L.
Caragiale, Ion Creangă. Una dintre cele mai reprezentative nuvele ale sale este „Moara cu noroc”.
Publicată în anul 1881, nuvela realistă, de factură psihologică „Moara cu noroc” face parte din volumul
de debut „Novele din popor”, volum reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii și asupra vieții satului
ardelenesc.

1. Încadrare într-un curent, într-o specie literară

„Moara cu noroc” se încadrează în specia literară a genului epic, nuvela, operă de dimensiune medie, în
care conflictul este puternic, iar accentul cade pe conturarea personajului principal, care este urmărit de-a lungul
evoluției sale, fiind puternic individualizat.
Opera „Moara cu noroc” este o nuvelă realistă, care prezintă veridic aspecte ale societății rurale de la
sfârșitul secolului al XIX-lea, prin autenticitate, perspectiva narativă obiectivă, prin tehnica detaliului
semnficativ, personaje tipice în situații tipice, simetria incipitului cu finalul, tehnica anticipării. Conflictul social
și psihologic are în vedere două planuri etice: sărăcia și bogăția, astfel reliefând destinul tragic, dar previzibil, al
zbuciumatului suflet omenesc.
De asemenea, este o nuvelă psihologică, deoarece înfățișează frământările de conștiință ale personajului
principal, care trăiește un conflict interior, moral și se transformă sufletește.

2. Tema și viziunea despre lume

Tema, specifică unei nuvele psihologice, este constituită de consecințele nefaste și dezumanizarea
individului sub influența banului, prin repetata abatere de la principiile fundamentale ale omenirii. La baza
nuvelei se află convingerea autorului conform căreia insațiabilitatea pentru bani creează un conflict tumultos,
atât interior, cât și exterior. Nuvela oglindește viața socială și efectele dorinței de înavuțire, conflictul psihologic
interior fiind trăit de Ghiță.

3. Elemente de structură

Titlul, din punct de vedere morfologic, este alcătuit din două substantive comune. În sens denotativ, face
referire la un topos, moara aflându-se la răscruce de drumuri, între Ineu și Fundureni. În sens conotativ, titlul
ilustrează, în primul rând, ironia naratorului pentru soarta protagonistului. Fostă moară ce a fost transformată în
han, acest loc trebuia să aducă prosperitate noului venit. În schimb, „Moara cu noroc” este un spațiu nefast, care
are să își pună amprenta asupra personajului principal și a familiei sale. Expresia „cu noroc” face trimitere la
motivul sorții schimbătoare, anunțat din incipit prin cuvintele bătrânei.

4. Compoziție
În cele 17 capitole se urmărește căderea continuă sub aspect moral și spiritual a personajului literar
Ghiță. Opera are o construcție circulară, simetrică și atrage toate personajele într-un conflict major.
 5. Personajul
Personajul principal, Ghiță, este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, în jurul căruia se
desfășoară întreaga acțiune, intrând în relație cu toate celelalte personaje. Acesta se încadrează în tipul
cizmarului sărac care dorește să se îmbogățească. Frământările și transformările sale interioare sunt urmărite și
redate fie direct de către narator, fie indirect, prin acțiunile sale. Din punct de vedere social, acesta este căsătorit
cu Ana și au împreună doi copii, locuind, de asemenea, cu soacra sa, mama Anei. La începutul operei, apare în
ipostaza de cizmar cinstit, dar sărac, dornic de a se îmbogăți, astfel ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc,
ca să asigure bunăstarea familiei.
Ghiță este caracterizat în mod direct de către narator ca fiind ,,un om harnic și sârguitor, era mereu
așezat și pus pe gânduri, se bucura când o vedea pe dânsa veselă”. Tot în mod direct, Ana, soția sa, spune despre
el: ,,Ghiță este un om drept și blând la fire, dar e un om cuminte”. Când observă schimbările negative din
comportamentul său, Ana îi spune direct: ,,ești un om netrebnic și grozav, trebuie să te fi ticăloșit tu în tine”. În
mod direct, Lică Sămădăul, care intenționa în permanență să îl atragă pe Ghiță de partea banilor, îi hrănește
orgoliul și prezintă câteva trăsături ale cizmarului (,,Tu ești om, Ghiță, om cu multă ură în sufletul tău, și ești om
cu minte: dacă te-aș avea tovarăș pe tine aș râde și de dracul și de mumă-sa”).
Propriile afirmații ale lui Ghiță într-un monolog interior evidențiază în același timp slăbiciunile lui, prin
autocaracterizare, dar și un mijloc de autoapărare prin victimizare (,,Ei! Ce să-mi fac?... Așa m-a lăsat
Dumnezeu!.... Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea?).
Acțiunile, gesturile și atitudinea lui Ghiță scot în evidență, în mod indirect, incertitudinea și nesiguranța
care îl domină, teama și suspiciunea instalată definitiv în sufletul lui. Ghiță se dezumanizează treptat, fascinat de
puterea banului și de rapiditatea cu care se îmbogățește alături de Lică Sămădăul. Alegerea pe care o face duce la
înstrăinarea de familie și la eșecul acestuia.

6. Scene reprezentative
Reprezentativă, în acest sens, este scena întâlnirii de la han, dintre cei doi, în care Ghiță este suspicios,
neînțelegând propunerea pe care o face Lică cu scopul asocierii celor doi.
Apariția antagonistului Lică Sămădăul la han va tulbura echilibrul familiei. După plecarea porcarilor de
la cârciumă, Lică se oprește și el în același loc, și este întâmpinat de protagonist. Atitudinea căpeteniei porcarilor
este dominantă și inspiră un aer de superioritate. "Om aspru si neîndurat", Lică se dovedește un foarte bun
manipulator și bun cunoscător al psihologiei umane, atunci când profită de naivitatea și îngăduința binevoitoare a
lui Ghiță. Sămădăul îi cere hangiului să îi devină complice, fiind conștient că cel mai favorabil pentru el ar fi să-l
aibă alături precum un aliat, și nu dușman, exploatându-i patima pentru îmbogățire. Deși înțelege că Lică
reprezintă un pericol pentru familia sa, Ghiță este lacom și nu se poate sustrage ispitei câștigului. Această
întâlnire dintre cei doi are să producă prăbușirea etică și socială a protagonistului.
O altă secvență reprezentativă pentru involuția, dezumanizarea personajului Ghiță este cea din ziua de
Paște, când își va ucide soția. El o folosește pe Ana drept momeală, pentru a-l demasca pe Lică, din gelozie și
furie ajunse la paroxism. Dezgustată de lașitatea lui, într-un gest de răzbunare, Ana i se dăruiește lui Lică. Ghiță
devine însuși un ucigaș, înjunghiind-o pe Ana și devenind, la rândul său, victima lui Răuț, din rândul
Sămădăului, care îl împușcă. Patima pentru bani îl transformă treptat dintr-un omul cinstit și harnic, în complice
la afaceri necurate și crimă.

7. Concluzie
În concluzie, în opera literară ,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici este surprinsă evoluția conflictului
interior al personajului principal Ghiță, care se dezumanizează sub efectul devastator al dorinței de îmbogățire.