Sunteți pe pagina 1din 2

Resursele educaționale deschise

Dinamica schimbărilor ce au loc în lume, constituie o provocare pentru tot sistemul


educațional. Acceptarea și promovarea paradigmei postmoderne, a educației din perspectiva
celui ce elevului și desfășurarea procesului de învățământ prin perspectiva pedagogiei axate
pe competențe reprezintă doar câteva dintre noile imperative. Toate aceste realități solicită o
diversificare a procesului și a resurselor educaționale. Sistemele de formare trebuie să
contribuie la satisfacerea nevoilor din ce în ce mai evidente de actualizare continuă a
cunoștințelor și a competențelor.

Resursele educaționale deschise, se referă la accesul nestingherit la materiale cu


caracter instructiv, facilitat de tehnologiile informației și comunicațiilor, pentru consultare,
utilizare și adaptare de către utilizatori în scopuri necomerciale. Acestea reprezintă un
subiect de interes major pentru comunitatea pedagogică. Ele oferă conținuturi în baza
cărora pot fi elaborate noi generații de modele educaționale, care vor contribui la asigurarea
calității învățământului, la o dezvoltare socială și economică sporită, deoarece presupun o
reducere a costurilor pentru învățământ și o îmbunătățire a performanțelor elevilor.

După părerea mea, activitatea de învățare-predare trebuie inovată constant conform


cerințelor impuse de noile generații de elevi, cu scopul final de a ajunge cat mai aproape de
maximul de potențial al copiilor.
Principalele metode de predare și alternativele lor mai noi sunt:
 metodele expozitive sau expunerile - sunt utilizate pentru transmiterea
acelor cunoștințe care, datorită volumului sau gradului de complexitate, nu pot
fi dobândite de elevi prin efort propriu. Ele pot îmbrăca mai multe forme:
povestirea, descrierea, explicația, prelegerea. Alternativele mai noi au ca
avantaj o mai bună sistematizare a cunoștințelor:
o Prelegerea (expunerea) cu oponent
o Prelegerea în echipa
o Prelegerea dezbatere
o Conversația
o Conversația de consolidare
 Metoda dezbaterilor – elevii trebuie să găsească cele mai bune argumente
pentru susținerea temei și astfel procesul de învățare devine mult mai captivant
 Metoda problematizării – Pe parcursul procesului de învățare va apărea o
„situație problemă” pe care elevul va fi nevoit să o rezolve pe baza
cunoștințelor acumulate anterior, sporind astfel fixarea informației
 Repetiția spațiată – unele studii arată că această metodă ar fi cea mai utilă
pentru memorarea informației pe termen lung și foarte lung. Aceasta
presupune reluarea materiei după anumite intervale de timp(imediat după
lecturare, după o zi, după o săptămână, supă o lună)

S-ar putea să vă placă și