ION

Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu este considerat creatorul romanului romanesc modern, intrucat

„Ion” este privit ca „cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane”.
Aparitia lui Rebreanu in literatura il situeaza intre traditie si inovatie. Rebreanu
incheie epoca literaturii samanatoriste si poporaniste si deschide un drum nou, in
care scriitorul a asimilat si s a integrat viziunii europene dominante.
Primul roman publicat de Liviu Rebreanu (in 1920), „Ion”, este realist de tip
obiectiv, cu tematica rurala, o capodopera a literaturii romane interbelice. „Ion
este inspirat din idealurile vietii taranesti ale Ardealului de la inceputul sec al
XX-lea, dar si cele 3 experiente de viata ale autorului: 1 gestul taranului care a
sarutat pamantul; 2 vorbele lui Ion Pop al Glanetasului, care marturiseste ca
toate necazurile taranului vin din lipsa pentru pamant; 3 bataia primita de la tata
de o fata cu zestre din cauza unui taran sarac.
Apartine curentului realist prin: tematica sociala, obiectivitatea perspectivei
narative, construirea personajelor in relatie cu mediul in care traiesc, alegerea
unor personaje tipice pentru o categorie sociala, tehnica detaliului semnificativ,
veridicitate, stil sobru, impersonal. Caracterul monografic este sustinut de
surprinderea veridica a unor aspecte ce contureaza lumea rurala: obiceiuri si
traditii (nunta, nasterea), relatii sociale si economice (stratificarea sociala),
relatiile de familie, institutiile satului (biserica si scoala).
Tema sociala este sustinuta de alte subteme: a inavutirii, a iubirii, a familiei, a
conditiei femeii si a conditiei intelectualului. In centrul romanului de afla drama
taranului ardelean, care traieste intr-o societate pentru care pamantul este un
mijloc de subzistenta, dar si de demnitate sociala.
Titlul se refera la personajul eponim Ion, care devine exponent al taranimii
prin dragostea pentru pamant, dar este individualizat pentru modul in care il
obtine. Ion si Vasile Baciu dobandisera averea in acelasi fel, diferita insa este
maniera de a se comporta: o face pe Ana de rusinea satului inainte de nunta, iar
apoi vrea sa se intoarca la Florica care acum este casatorita cu George.
In acest sens este reprezentativa scena nuntii dintre Ion si Ana din capitolul
„Nunta”. Ritualul cuprinde cateva momente obligatorii: casatoria civila, cea
religioasa, descrierea alaiului care pastreaza ordinea traditionala: in primele
carute stau mirii, nasii, lautarii, parintii mirilor, apoi ceilalti nuntasi. Ospatul
dureaza trei zile, primele doua se desfasoara in casa socrului mic, apoi se muta
la socrul mare. Ana este insarcinata, nu joaca. Ion danseaza cu Florica si traieste
nunta ca si cum s-ar insura cu aceasta. Conflictul interior dintre pamant si
iubire reiese din monolog: „Ce-ar fi dac-as lua pe Florica si-am fugi amandoi in

984 cuv/423 cuv

1
ION
Liviu Rebreanu

lume”. Din nou invinge „glasul pamantului”: „Si sa raman sarac pentru o
muiere?”
Intr-o alta scena semnificativa, dupa ce Vasile Baciu trece pamantul pe numele
lui, Ion asteapta sosirea primaverii si intr-o zi de luni, imbracat de sarbatoare,
iese sa-si vada pamanturile (capitolul „Sarutarea”). Scena surprinde legatura
tainica dintre taran si pamant, care se explica prin destinul cu care acesta se
naste. Ion vede pamantul ca pe o iubita patimasa „-si lipi buzele cu voluptate de
pamantul ud, si-n sarutarea aceasta grabita simti un fior rece, ametitor.” Este o
scena in care pamantul, iubirea si moartea se intalnesc.
Dezumanizarea protagonistului se manifesta prin atitudinea fata de Ana, pe
parcursul intregului roman.
Compozitional romanul este alcatuit din doua parti, „Glasul pamantului” si
Glasul iubirii” si 13 capitole: „Inceputul”, „Sarutarea”, „Nunta”, „Streangul”,
„Sfarsitul”. Acestea urmaresc destinul lui Ion intr-o lume nedrept alcatuita,
incercarea lui disperata de a avansa de marginea societatii spre mijlocul ei, unde
Ion considera ca i-ar fi locul, dupa calitatile cu care a fost inzestrat.
Naratorul este obiectiv, omniscient si omniprezent, iar evenimentele sunt
prezentate cronologic. Pentru a crea impresia de adevar, timpul si spatiul sunt
bine precizate: actiunea se desfasoara in satul Pripas din Bistrita Nasaud, in
primul deceniu al sec XX: „Din soseaua ce vine de la Carlibaba, intovarasind
Somesul(..)se desprinde un drum alb mai sus de Armadia,(..) ca sa dea buzna in
Pripasul pitit intr-o scrantitura de coline.”
In planul principal al romanului, predomina conflictele exterioare, motivate de
interesele materiale ale personajelor. Inca din scena horei se observa conflictul
pentru pamant Ion-Vasile Baciu, conflictele secundare Ion-George, Ana-
Florica, invatatorul Herdelea-preotul Belciug.
Actiunea incepe intr-o zi de duminica, in care locuitorii din Pripas participa la o
hora in curtea Todosiei. In imaginea generala a horei, naratorul reda ierarhia
sociala a satului traditional ardelenesc: taranii bogati (Vasile Baciu, George
Bulbuc), taranii saraci (Ion, Florica) si intelectualitatea satului (Herdelea,
Belciug). Aceasta prima parte constituie expozitiunea.
Venirea lui Vasile Baciu de la carciuma la hora si confruntarea verbala cu Ion,
pe care-l numeste „hot” si „talhar”, pentru ca „sarantocul” vrea sa-i ia fata
promisa lui George Bulbuc (alt taran bogat), constituie intriga.
Desfasurarea actiunii prezinta dezumanizarea lui Ion in goana dupa avere:
dupa seducerea Anei urmeaza nunta, apoi bataile; preotul Belciug intervine si

984 cuv/423 cuv

2
ION
Liviu Rebreanu

mediaza conflictul, iar Ion obtine pamantul lui Vasile Baciu. Sinuciderea Anei
sau moartea copilului nu-i provoaza mustrari de constiinta si nici nu-l opresc sa
o caute pe Florica.
Deznodamantul e previzibil, iar George, care-l loveste cu sapa pe Ion, nu este
decat un instrument al destinului. George este arestat, Florica ramane singura,
iar pamanturile lui Ion revin bisericii.
In planul intelectualitatii, actiunea prezinta mai multe evenimente: rivalitatea
dintre preot si invatator; conflictul lui Herdelea cu autoritatile austro-ungare;
compromisul la alegeri; preotul Belciug construieste o biserica noua in sat.
Ion este personajul principal, eponim si „rotund”, realizat prin tehnica
basoreliefului si contrapunctului. El intruneste insusiri contradictorii: viclenie
si naivitate, insistenta si cinism, gingasie si brutalitate. La inceput i se realizeaza
un portret favorabil, iar actiunile ii sunt motivate de dorinta de a-si depasi
conditia. Insa in goana patimasa dupa avere acesta este dezumanizat.
Ana si Florica sunt conturate antitetic si reprezinta cele doua patimi ale
protagonistului: iubirea si pamantul.
In concluzie, „Ion” este un roman realist-obiectiv, care reconstituie spiritul unei
epoci, mentalitati, traditii obiceiuri, creand o fresca sociala a satului traditional
ardelenesc, pentru care problema pamantului este definitorie si are puterea de a
schimba destine.
Ion este personajul principal, eponim si „rotund”, realizat prin tehnica
basoreliefului si contrapunctului. El intruneste insusiri contradictorii: viclenie
si naivitate, insistenta si cinism, gingasie si brutalitate. La inceput i se realizeaza
in portret favorabil, iar actiunile ii sunt motivate de dorinta de a-si depasi
conditia. Insa in goana patimasa dupa avere acesta este dezumanizat.
Moartea sa reprezinta intentia moralizatoare a autorului.
Constructia personajului se realizeaza prin mai multe tipologii: taran sarac,
arivist fara scrupule care folosete femeia ca mijloc de parvenire, ambitiosul
dezumanizat de lacomie: „In centrul romanului se afla patima lui Ion, ca forma a
instinctului de posesiune.”
Acesta este caracterizat atat prin mijloace directe (de narator, celelate personaje,
autocaracterizare) si indirecte(din fapte, vorbe, limbaj, atitudine, comportament
relatiile cu celelalte personaje).

984 cuv/423 cuv

3
ION
Liviu Rebreanu

Prin mijloace directe, naratorul il considera „iute si harnic, ca ma-sa” si admite

faptul ca „Iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil”. Ana si Florica
reprezinta, pentru Ion, averea si iubirea.
Secvente relevante pentru lacomia pentru pamant: scena nuntii si cea in care
saruta pamantul.
Dezumanizarea protagonistului se manifesta prin atitudinea fata de Ana, pe
parcursul intregului roman.

984 cuv/423 cuv

4