avangardismul

OLTEANU ROXANA-ELENA
11B
Ce este avangardismul

Avangardismul reprezintă tendințele de maximă

actualitate aplicate în artă la un moment dat. Fără
menționarea unor indicații temporale, se subînțeleg de
regulă două variante: fie pionieratele artistice ale
momentului în care se discută,
fie experimentele abundente desfășurate de-a
lungul perioadei interbelice.
Trasaturi
Avangardismul este caracterizat prin spiritul de frondă, prin
negarea violentă a formelor de artă consacrate, căutând
proclamarea noului. Artiștii avangardei dau dovada
unui activism susținut și se concentrează asupra creației ca
proces, neinteresându-se de rezultatul ei (opera). Acțiune
de șoc, avangarda are funcție regeneratoare și deschizătoare de
drum în arte.
Avangarda acționează energic în momentele de
criză politică sau socială, asociindu-se adeseori cu
manifestări extremiste. Avangarda corespunzătoare crizei
înfăptuiește gesturi anarhice și revolte spectaculoase.
Mai mulți scriitori au încercat să stabilească
parametrii activității avangardiste. Renato
Poggioli, eseistul italian, oferă una dintre cele
mai vechi analize ale avangardismului ca
fenomen cultural în cartea sa (Teoria
avangardei) din 1962. Poggioli ajunge dincolo
de exemple individuale de artă, poezie și
muzică, pentru a arăta că avangardistii pot
împărtăși anumite idealuri sau valori care se
manifestă în stilurile de viață nonconformiste
pe care le adoptă: El vede cultura avangardă ca
o varietate sau subcategorie a boemiei.
In literatura Romana
În literatura română se poate vorbi despre un
avangardism activ mai ales în anii 1922-1932,
prin intermediul revistelor Contemporanul,
Urmuz, Unu, Alge. Un precursor al avangardei
literare poate fi socotit Urmuz, care anunță
absurdul suprarealist prin prozele sale.

Printre reprezentanții din literatura română se pot

menționa Ion Vinea, Tristan Tzara, Ilarie Voronca,
Stephan Roll, Sașa Pană, Geo Bogza, Gellu
Naum, Gherasim Luca.