ALEXANDRU 

LĂPUŞNEANUL DE COSTACHE NEGRUZZI

 
Caracterizarea  personajului  Alexandru  Lăpuşneanul
Sub influenţa principiilor teoretizate de M. Kogălniceanu, Costache
Negruzzi publică în anul 1840 în revista “Dacia literară” prima nuvelă
istorică din literatura română, “Alexandru Lăpuşneanul”. Negruzzi devine
astfel “primul scriitor epic de seamă al literaturii noastre”(Tudor Vianu),
afirmând vocaţia începuturilor caracteristică paşoptiştilor.
Personajele lui C. Negruzzi sunt construite după normele esteticii romantice,
întruchipând personaje excepţionale, construite în antiteză, caracterizate în
mod direct sau indirect. Acestea, în funcţie de rolul ocupat în acţiune, sunt
puternic individualizate sau portretizate succint.
Tema este edificatoare pentru caracterul nuvelei, fiind istorică, cea a evocării
celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanu în Moldova secolului al
XVI-lea şi a consecinţelor deţinerii puterii de către un domnitor nemilos,
raportându-se la realităţile social-politice ale vremii.
La nivel morfologic, titlul este alcătuit din substantivul propriu “Alexandru
Lăpuşneanul” ce denumeşte figura centrală a nuvelei, personajul eponim,
evidenţiind, prin articolul hotărât enclitic utilizat, unicitatea şi individualitatea
acestuia.
Acţiunea nuvelei este relatată prin prisma unei perspective narative
obiective, însoţită de o viziune dindărăt, de către un narator omniscient şi
omniprezent, ce intervine rareori prin epitetele de caracterizare, prin care
precizează ipostazele personajului (“vodă”,”domnul”,”tiranul”,”bolnavul”).
Modul de expunere predominant este naraţiunea la persoana a III-a, ce
alternează cu dialogul şi descrierea.
În cadrul oricărei nuvele, accentul cade asupra conflictului ce stă la baza
declanşării acţiunii, indiferent de natura acestuia. Se pot identifica în acest
sens conflicte exterioare şi interioare. Cel mai important este cel de
natură politică dintre domnitor şi boieri pentru obţinerea puterii. Conflictul
secundar, ilustrat prin setea de răzbunare a domnitorului împotriva vornicului
Moţoc, ce îl trădase în prima sa domnie, se declanşează în primul capitol şi se
încheie în cel de-al treilea. Conflictul social, între boieri şi popor, se limitează
la revolta mulţimii din al treilea capitol. De asemenea, în scena morţii,
personajul principal este măcinat de o luptă interioară ce se dă între
acceptarea destinului şi dorinţa de putere. Domniţa Ruxanda, soţia lui
Alexandru, suferă o ”bătălie" cu ea însăşi în scena otrăvirii soţului, în care
este obligată să aleagă între calitatea de bun creştin şi cea de ucigaşă a
domnului ţării, între soţul şi fiul său.
Alexandru Lăpuşneanu este un personaj monumental din cadrul literaturii
române, fiind edificator pentru raportul realitate-ficţiune, vizibil în construcţia
sa. Astfel, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu este o personalitate istorică
atestată în "Letopiseţul Ţării Moldovei" de Grigore Ureche, scriitorul
modificând realitatea pentru a sublinia un tip uman.
Alexandru Lăpuşneanu este personajul principal al nuvelei, romantic,
excepţional, întruchipând tipul domnitorului tiran, crud. Revenit în ţinuturile
Moldovei pentru a-şi relua locul pe tron, este construit printr-o serie de
contraste, prezentând atât calităţi, cât şi defecte. Lăpuşneanu este singurul
personaj “rotund” din nuvelă, conturat din lumini și umbre.
Caracterizarea personajului este realizată atât în mod direct, trăsăturile fiind
indicate de narator, alte personaje sau prin autocaracterizare, cât şi în mod
indirect, însuşirile reieşind din fapte, limbaj ori relaţiile cu alte personaje.
Portretul fizic al domnitorului este conturat prin contribuţia adusă de narator,
acesta punctând trăsături privind fizionomia, vestimentaţia, din care se pot
extrage caracteristici de ordin moral. În acest sens, se observă domnul, "ai
cărui ochi scânteiară ca un fulger", ce accentuează mânia greu de controlat
sau când "muşchii i se suceau în râsul acesta şi ochii lui hojma clipeau",
dezvăluind tumultul interior. Este descrisă îmbrăcămintea, specifică epocii
"Purta coroana Paleologilor şi peste dulama poloneză de catifea stacojie,
avea căbăniţă turcească".
Replicile lui Lăpuşneanu sunt memorabile, răspunsul dat boierilor la
revenirea în Moldova ”Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…” scoate în evidenţă
voinţa, ambiţia şi siguranţa acestuia. De asemenea, ameninţarea iterată în
momentul revenirii din delir ”De mă voi scula, pre multi am să popesc şi eu…”
redă dorinţa de răzbunare, spiritul vindicativ. Setea de putere poate fi
observată în acelaşi moment al expunerii, el afimând cu tărie "Eu nu sunt
călugăr. Sunt domn!". Acesta este conştient de impulsivitatea şi violenţa sa,
aspect vizibil prin autocaracterizarea "m-am arătat cumplit şi rău, vărsând
sângele multora". Sunt folosite epitete şi în caracterizarea realizată de alte
personaje: "Crud şi cumplit este omul acesta", vorbe rostite de mitropolitul
Teofan.
Domnitorul este un expert în arta disimulării, bun cunoscător al psihologiei
umane, având un impact puternic asupra tuturor celor cu care intră în contact,
fapt vizibil în relaţiile întreprinse cu celelalte personaje. Relevant
este episodul din biserică ce-l înfăţişează rostind un fals discurs al
împăcării, precedent uciderii boierilor, dovedind astfel un caracter duplicitar.
Totodată, raportul cu soţia sa Ruxanda, se fundamentează pe contrastul
dintre angelic şi demonic, evidenţiată prin felul în care se adresează unul
altuia, “Domnul meu”-“Muiere nenorocită”.
Fire demonică, crudă, umorul său sadic iese la iveală în urma apogeului
atrocităţilor comise, când aşază sub formă de piramidă, în funcţie de rangul
social ocupat, capetele celor 47 de boieri omorâţi. Episodul acesta vine
drept concretizare a discuţiei cu soţia sa, gesturile şi cuvintele rostite de
domnitor subliniind falsitatea lui în relaţia soţ-soţie. Mai întâi îi sărută
mâna,apoi se întristează şi reacţionează violent la rugămintea ei de a înceta
acţiunile caracteristice, ducând mâna la pumnal, dar se stăpâneşte şi îi
promite ”un leac de frică”. Se bucură cu cruzime de spaima doamnei care
leşină la vederea piramidei ce conţine capetele boierilor ucişi "Femeia tot
femeie, zise Lăpuşneanul zâmbind, în loc să se bucure, ea se sparie”.
În ciuda acestor trăsături, este ilustrată iubirea de patrie a domnitorului şi
capacitatea de a obţine aprecierea poporului când răspunde doleanţelor
personajului colectiv. O valoare crucială pentru domnitor este onoarea, toate
acţiunile sale organizându-se în vederea respectării acesteia.
 Costache Negruzzi conturează un personaj excepţional, reflectând în
construcţia sa atât adevărul istoric, cât şi propria interpretare asupra
personalităţii domnitorului, influenţată de gândirea paşoptistă şi
viziunea romantică. Acesta reuşeşte să valorifice relaţia dintre realitate
şi ficţiune astfel încât să-l detaşeze pe Alexandru Lăpuşneanu din rândul
tuturor conducătorilor, prin defectele şi calităţile sale.
În concluzie, Alexandru Lăpuşneanu se dovedeşte a fi un personaj
monumental în literatura română, prin stăruinţa în propria-i voinţă, indiferent
de mijloace, determinare, grotescul acţiunilor şi concizia replicilor. Naratorul
caracterizează domnia lui Lăpușneanul printr-o metaforă, spunând că „a lăsat
o pată de sânge pe istoria Moldovei”.