Rolul 

stilistic al verbelor. Subiectul al II- lea

Iată câteva modele de subiecte în care putem întâlni cerințe ale
subiectului II în care se cere evidențierea rolului stilistic al diferitor tipuri
de verbe, timpuri, interogații retorice etc
Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul următor, evidențiind rolul
stilistic al verbelor la indicativ, timpul prezent - rezolvare
Comentează, în minimum 50 de cuvinte,
semnificațiile textului următor, evidențiind rolul stilistic al verbelor la
imperfect - rezolvare
Comentează, în minimum 50 de cuvinte,
semnificațiile textului următor, evidențiind rolul stilistic al interogațiilor
retorice
Comentează, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile titlului următor, atât
la nivel stilistic, cât și la nivel structural - rezolvare
Comentează, în minimum 50 de cuvinte, fragmentul dat, evidențiind rolul
expresiv al utilizării imperfectului
Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul de mai jos, evidențiind rolul
expresiv al alternanței timpurilor verbale
Comentează, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile fragmentului dat,
evidențiind rolul stilistic al verbelor la imperativ în relație cu cele la
indicativ prezent
1. Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul următor, evidențiind rolul
stilistic al verbelor la indicativ, timpul prezent:
Cum seamăn eu cu tine, mare,                   Izbesc mereu, mereu mai aprig
La fel, mereu neliniştit,                   Şi fără să îngenunchez,
Închis din patru părţi de timpul,                   Dar nu pot, nu, ieşi din vremea
Din care nu e de ieşit.                   În care-ncep să-nnegurez.

Mă zbat adânc, fără cruţare,                   Mi-e dorul inima şi gândul

Mă trag în mine, mă-nvrăjbesc,                   Tot răni, la zbatere proscris,
Dar oricât aş lovi de tare                   Dar încă lupt să nu stau numai
Degeaba ţărmii mi-i lovesc.                   În ţărmurile mele-nchis.

E-o luptă fără-asemănare,                   Izbesc, izbesc întotdeauna

Sunt malurile prea de fier.                   Ca tine, tot mereu la fel.
Nici eu nu-s mulţumit, ca tine,                   Şi mie timpul mi-a pus maluri
Doar cu bucata mea de cer.                   Şi nu pot sa mai ies din el...
Virgil Carianopol, În faţa mării
 
Posibil răspuns:
Poezia lui Virgil Carianopol, In fața mării, impresioneaza prin forța lirismului,
ce susține tema condiției umane duale. Astfel, textul dobândeşte caracter
confesiv, prin abundenta verbelor (mă zbat, ma trag) şi a pronumelor de
persoana I și a ll-a (mi, tine), eul exprimându-şi direct sentimentele de
incordare generate de dramatismul conditiei sale. Verbele la indicativ prezent
(seaman, mă zbat, izbesc) dobândesc in text valoare de prezent etern, prin
care se evidenţiază tensiunea interioară a eului liric. Acesta se aseamănă cu
elemente ale naturii acvatice, marea find un dublu simbol: atât al schimbării
neincetate prin mișcarea valurilor, cât şi al libertăţii şi eternității. Eul liric se
percepe, astfel, pe sine ca pe o entitate duală: mereu neliniştit, nu mai pot să
ies din el...
(122 de cuvinte)
 
2. Comentează, în minimum 50 de cuvinte,
semnificațiile textului următor, evidențiind rolul stilistic al verbelor la
imperfect:
Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.
Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.

Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.

Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,
aş fi putut împinge nopţile-ncremenite
ca pe-o elice-naintând, spre soare.

Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire,

numai gândul ca sunt şi că eşti.
Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire,
sub care beam azurul decantat în ceşti.

Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.

Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
şi când orele se-verzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina dragostei noastre.
Nichita Stănescu, La-nceputul serilor
 Posibil răspuns:
Poezia La-nceputul serilor de Nichita Stanescu impresionează prin forța
lirismului, ce susține tema timpului ireversibil care poate fi depășit prin iubire.
Astfel, textul dobândește caracter confesiv, prin intermdiul pronumelor și
verbelor de persoana I (sfârșeam), eul  expunându-și direct concepția
cosmogonică, prin care realul poate fi reinventat grație sentimentului (când
sfârșeam cuvintele, inventam altele). Îndrăgostitul este dublat astfel de artist,
creator al unui univers paralel. Verbele la imperfect (sprijineam,
beam) creează impresia unei rememorări nostalgice a clipelor fericite trăite de
îndrăgostiți etc.
(80 de cuvinte)
 
 3. Comentează, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile titlului următor, atât
la nivel stilistic, cât și la nivel structural:
Într-o încăpere ca toate celelalte,
Amenajată cu plafon zdravăn,
Ne întrecem la sărituri în înălţime.

Ştim precis
Că nu poate sări nimeni
Mai sus decât tavanul
Să fie şi Dumnezeu.
Asta din cauza gravitaţiei
Care ne trage mereu în jos,
Încă din cele mai vechi timpuri.

Dar continuăm
Cu o îndârjire diavolească
Pentru că nu putem sta altfel
Când avem în noi geniul înălţimii,
Ca peştii zburători
Dorul aripilor adevărate
Zi şi noapte continuăm
În plafonul nostru scund.

Cel mai sprinten,

Care are muşchii cei mai oţeliţi, mai dresaţi
Şi stăpâneşte cel mai bine
Legile avântului
Ia şi cele mai multe pocnituri în cap.
Marin Sorescu, Concurs
 
 
 Posibil răspuns:
   Încă din titlu, poetul anticipează tema textului - cea a condiției umane.
Motivele centrale ale poeziei sunt exprimate metaforic (întrecerea, concursul,
obstacolul etc.). Din punct de vedere structural, textul poetic este alcătuit din
patru strofe inegale ca număr de versuri, fiecare având în centru o idee
poetică.
   Substantivul comun ''concurs'' devine în text o metaforă a condiției umane,
aflată într-o permanentă căutare și întrecere cu sine însuși. Mesajul poetic
este susținut de metafora ''nu poate sări nimeni/ Mai sus decât tavanul'', dar și
de epitetele ''îndârjire diavolească'', ''dorul aripilor adevărate''. Toate acestea
transpun ființa în ipostaza unei competiții continue, al cărei final e unul
singur: ''Cel mai sprinten, ... Ia și cele mai multe pocnituri în cap''.
  VALORI STILISTICE ALE MODURILOR ȘI TIMPURILOR
VERBALE
 
1.Prezentul 1.Prezentul
exemplu: narativ
eu alerg - propune o
perspectivă
tu alergi
sincronă, în care
el/ea aleargă timpul narării și
noi alergăm timpul Ex.: Exploziile se
voi alergați evenimentelor succed organizat. Unele
narate se le aud la câțiva pași, altele în
ei/ele aleargă
suprapun; mine. (Camil Petrescu)
Prezentul:
- acțiunea este Ex.: Omul se
 presupune dinamizată, iar scoală, trezește copiii, înhamă c
o acţiune cititorul are aii și umblă de acolo până colo
continuă, sentimentul prin curte. (M. Preda)
fără participării directe
Ex.: El zboară, gând purtat de
perspectiva la evenimentele dor/ Pân′piere totul, totul. (M.
încheierii; istorisite; Eminescu)
 trasează - se creează
axa impresia că
temporală evenimentele
a sunt relatate pe
desfăşurării măsură ce
acţiunii acestea se
până la desfășoară
infinit; 2.Prezentul Ex.: Mihai se
 imprimă un istoric/ dramatic grăbește, trece Dunărea,
ritm vioi își îndeamnă oștile (…) Dar
acţiunii şi o - plasează Hassan-Pașa fugea înspăimânt
dinamizeaz evenimente at. (N. Bălcescu)
ă; trecute în
 dă impresia prezentul Ex.: Mircea însuși mână-n luptă
că acţiunea naratorului și al vijelia-ngrozitoare (M.
se cititorului Eminescu)
desfăşoară - figura și faptele
sub ochii eroului sunt
receptorului aduse în lumina
, creând prezentului, în
impresia de timp ce adversarii
autenticitat și faptele lor sunt
e şi împinse în
exactitate; penumbra
trecutului
 are puterea 3.Prezentul
de a reînvia etern/ atemporal
Ex.: - Ce mi-i vremea, când de
faptele - evidențiază veacuri/ Stele-mi scânteie pe
trăite de eternitatea unor lacuri (M. Eminescu)
narator; entități precum:
Ex.: Numai poetul,/ Ca păsări
Natura,
ce zboară/ Deasupra
Divinitatea,
valurilor,/ Trece peste
Creația, Arta,
nemărginirea timpului (M. E.)
Iubirea,
Libertatea etc.
4. Prezentul
gnomic
- conferă
enunțurilor un
grad ridicat de
generalitate; Ex.: Psihologia arată că au o
- este specific tendință de stabilizare stările
proverbelor, sufletești repetate și
zicătorilor, că, menținute cu voință, duc la
maximelor, o adevărată nevroză. (C.
aforismelor, Petrescu)
meditațiilro Ex.: Vreme trece, vreme vine,/
filozofice, Toate-s vechi și nouă toate. (M.
cugetărilor Eminescu)
diverse asupra
condiției umane,
asupra raportului
om-lume, creație-
creator etc.
5. Prezentul liric Ex.: Ochii mei nălțam visători la
- realizează un steaua / Singurătății. / Când
decupaj în fluxul deodată tu răsăriși în cale-mi,/
temporal (…) Jalnic ard de viu chinuit ca
continuu, Nessus,/ Ori ca Hercul
exprimând înveninat de haina-i;/ Focul meu
intensitatea trăirii a-l stinge nu pot cu toate/ Apele
într-o durată mării. (M. Eminescu)
concentrată;
- exprimă
intensitatea trăirii
într-o durată
concentrată,
valorizează clipa
prezentului, în
 contrast cu
trecutul sau cu
viitorul;
- accentuează
opoziția între
perspectivele
temporale,
valorificând
prezentul, în
contrast cu
trecutul sau cu
viitorul
Ex.: De-atunci negura
neagră se desface în fâșii/ De-
6. Prezentul atunci răsare lumea, lună,
evocativ soare și stihii. (M.E.)
- are o valoare Ex.: De-atâtea
durativă, nopți aud plouând (G. Bacovia)
propunând
deschiderea Ex.: Unul se zbate de
trecutului spre mic, învață, își umple plămânul
prezentul narării de oftică și altuia îi pică
moștenirea de-a gata. (G.
Călinescu)
7. Prezentul
anticipativ
- impune o
perspectivă
orientată spre
Ex.: Aștept să-mi apună ziua/ și
viitor;
zarea mea pleoapa să-și
- exprimă închidă,/ mi-aștept amurgul,
certitudinea noaptea și durerea. (L. Blaga)
naratorului/ a
eului liric în ceea
ce privește
înfăptuirea
evenimentelor
8. Prezentul Ex.: Decor de negru funerar…/
iterativ În parc ninsoarea cade iar… (G.
- subliniează Bacovia)
caracterul Ex.: Într-un calcul fără capăt
repetabil al unor tot socoate și socoate. (M.
acțiuni Eminescu)
2.Imperfectul  1.Imperfectul Ex.: Boierii (…), fără
- timp simplu narativ/ evocativ
al modului - exprimă o
indicativ, acțiune începută, arme, cădeau făr-a se mai
care exprimă dar neterminată, împotrivi. Cei mai
o acțiune o acțiune care se bătrâni mureau făcându-și
plasată în continuă; asistăm cruce. (C. Negruzzi)
trecut, astfel la dilatarea
neterminată timpului;
în momentul
la care se Valori
referă stilistice( roluri):e
vorbitorul. ste timpul
naratiunii
exemplu:
-poate avea
eu alergam
valoare de
tu alergai imperfect narativ
el/ea alerga sau descriptive
noi alergam -valoare Ex.:
voi alergați interativa, Pe atunci priveam norii ore in
ei/ele alergau -valoare de sir.
conditional Se intalneau zilnic.
perfect sau de
Imperfectul Daca taceai , filozof ramaneai.
-optativ
arata o actiune Voiam sa stiu ce mai faceti.
desfasurata Ca timp al
de-a lungul povestirii,
unei perioade imperfectul este
de timp si indicele
trecute, trecerii de la
simultana cu realitate la
alta actiune imaginar (In vis
trecuta. se facea ca erai
imparat.).
2.Imperfectul
descriptiv
Ex.: În această obscuritate,
-actualizează în strada avea un aspect bizar.
imagini plastice o Nicio casă nu era prea înaltă și
realitate trecută, aproape niciuna nu avea cat
situând-o într-o superior. (N. Stănescu)
durată
nedeterminată
3.Imperfectul Ex.: Se făcea că era neapărat
oniric necesar s-ajungem pe muntele
- situează lumea Ararat. (L. Dimov)
narată într-un
 timp imaginar, în
vis;
-evenimentele,
stările și trăirile
eului liric au
caracter ireal
4.Imperfectul
anticipativ Ex.: Tu erai piatra,
- realizează tu erai norul,/ tu erai vulturul,
trecerea de la tu erai ora. (N. Stănescu)
real la ireal
3. Perfect - -perfectul simplu Ex.: Se aplecă, luă în mâini un
timp al exprima bulgăre și-l sfărâmă între
verbului care rapiditatea cu degete cu o plăcere înfricoșată.
exprimă o care s-a petrecut (L. Rebreanu)
acțiune o actiune si faptul Ex.: Moromete se așeză pe
petrecută și ca ea s-a incheiat piatra albă de hotar și
încheiată în inaintea își luă capul în mâini. (M.
trecut prezentului. Preda)
Perfectul 1.Perfectul -As pofti o salata din Gradina
simplu simplu narativ Ursului – zise imparatul
exemplu: -situează
eu alergai evenimentele
într-un trecut
tu alergași
recent, apropiat
eu/ea alergă de timpul vorbirii;
noi alergarăm -subliniază
voi alergarăți derularea rapidă
ei/ele a evenimentelor
alergară -perfectul simplu
Perfectul este utilizat in
simplu se mai naratiuni in care
intrebuinteaza miscarile/
in vorbirea actiunile
curenta personajelor se
regionala. produc rapid sau
de la sine sau
cand este
introdusa o
replica a unui
personaj , in
dialog
-poate exprima
 ironia (Ca bine
mai zisesi!) sau
reprosul (Venisi
si tu , in sfarsit!).
2. Perfectul
simplu
descriptiv
- conferă Ex.: Deodată se făcu rece
descrierii ritm și începu să bată vântul.
rapid; Ploaia începu să cază în stropi
- conferă mari. (I. Slavici)
vivacitate
imaginilor
descriptive
4.Perfectul -plasează Ex.: Iubirea pământului l-a
compus - evenimentele stăpânit de mic copil. (L.
exprima o într-un trecut Rebreanu)
actiune îndepărtat; Ex.: În noaptea asta, cătră
realizata in - are rol de zori, a avut cel dintâi semn, în
trecut si narare a unor vis, care a împuns-o în inimă
incheiata in evenimente și a tulburat-o și mai mult. (M.
momentul trecute; Sadoveanu)
relatarii ei,
- delimitează Ex.: Am râs. Am vorbit. Am
avand de
planul naratorului plătit. / Pe cer răsăreau stelele
obicei valoare
de cel al de jucărie. (A. Mușina)
absoluta (Am
personajelor;
citit cartea)
- situat la finalul
exemplu:
textului, poate
eu am alergat avea un rol
tu ai alergat rezumativ sau
el/ea a alergat concluziv
noi am  poate fi utilizat
alergat si cu valoare
voi ați alergat relativa : mai
ei/ele au mult ca
alergat perfect (Inaint
e de a pleca a
salutata pe
toata lumea.) ,
viitor
anterior (Pana
se decide , l-
am lamurit.) ,
 viitor (Acu
chiar ca am
plecat.).
 Poate fi utilizat
uneori cu
forma
inversa (-Mai
auzit-ai
dumneata ,
cumnata, una
ca asta [ …] !?
Ion
Creanga) sau
cu
intercalarea
unor forme
nearticulate
ale
pronumelui (Al
ege-ti una din
doua, caci
altfel dau
cinstea pe
rusine …!
auzitu-m-ai?
Ion Creanga),
ca marca a
oralitatii.

5.Mai-mult- 1.Mai-mult-ca-
ca-perfectul perfectul
exemplu: încadrării
Ex.: Iacov Eraclid, poreclit
eu alergasem - realizează Despotul, perise ucis de
diferența dintre buzduganul lui Ștefan
tu alergaseși
un trecut Tomșa. (C. Negruzzi)
el/ea alergase îndepărtat și
noi timpul povestirii și
alergaserăm al receptării
voi 2.Mai-mult-ca- Ex.: Familia Moromete se
alergaserăți perfectul narativ întorsese mai devreme de la
ei/ele -  prezintă câmp. Cât ajunseseră acasă,
alergaseră derularea Paraschiv (…) se dăduse jos
evenimentelor din căruță, lăsase pe alții sp
trecute; deshame și să dea jos uneltele,
 - întrerupe seria
evenimentelor
pentru a iar el se întinsese pe prispă. (M.
introduce un Preda)
enunț/ o secvență
retrospectivă
6.Viitorul
exemplu: - proiectează
eu voi alerga evenimente în
viitor; Ex.: Când astă negură de
tu vei alerga
- creează o turci va prăda și va pustii țara,
el/ea va pe ce vei domni măria-ta? (C.
perspectivă
alerga
vizionară, un plan Negruzzi)
noi vom al dorinței sau al Ex.: Patru evanghelii scrie-
alerga anticipării vom despre căderea frunzei în
voi veți profetice, al toamnă. (N. Stănescu)
alerga presimțirilor
ei/ele vor neliniștite
alerga
 

 Modul conjunctiv

 
Ex.: Moromete îi
Prezent Perfect -exprimă acțiuni spuse, fără multă
eu să eu să fi plasate în viitor, vorbă, că s-a
alerg alergat posibile, probabile; terminat și cu
tu să tu să fi nu avem istoria lui cu
alergi alergat certitudinea că ele studiile, să
se vor realiza; stea acasă și să
el/ea să el/ea să fi pună mâna pe
alerge alrgat -accentuează
anumite trăiri ale sapă. (M. Preda)
noi să noi să fi naratorului/ eului Ex.: …dați-mi
așergăm alergat liric: incertitudinea, voie: ori să se
voi să voi să fi ezitarea, revizuiască,
alergați alergat aproximația, dorința. primesc! Dar să
ei/ele să ei/ele să fi protestul, indignarea nu se
alerge alergat etc. schimbe nimic. (I.
L. Caragiale)
 

 Modul condițional-optativ
 
Prezent Perfect
-exprimă acțiuni
eu aș eu aș fi posibile, realizabile Ex.: Aș fi putut să
alerga alergat sau irealizabile; spun și eu un
tu ai tu ai fi -poate exprima cuvânt. (M.
alerga alergat condiția, dorința sau Vișniec)
el/ea ar el/ea ar fi subliniază faptul că Ex.: Din contră,
alerga alergat acțiunea verbului doamnă, aș dori,
noi am noi am fi este posibilă, te-aș ruga să fii
alerga alergat realizabilă; bună a-mi acorda
voi ați voi ați fi -poate sublinia o prelungire de
alerga alergat uimirea, indignarea termen. (N.
sau amenințarea, Stănescu)
ei/ele ar ei/ele ar fi
rugămintea etc.
alerga alergat
 

 Modul imperativ

 
-are rol
de teatralizare și rol
de dinamizare a Ex.: Nu mai vorbi, nu râde, nu
Aleargă! discursului te gândi, nu
Alergați! personajelor; plânge,/ Nu mai visa zadarnic
-exprimă un ordin, o , e prea târziu acum! (I Pillat)
poruncă, un îndemn, o
rugăminte etc.
 

 Modul infinitiv

 
-numește, în chip Ex.: Războiul dădu lui Felix,
general, abstract, peste câțiva ani, prilejul
a alerga
acțiunea, procesul sau de a se afirma încă de
starea tânăr. (G. Călinescu)
 

 Modul gerunziu

 
alergând -exprimă o acțiune Ex.: Măicuță bătrână/ Cu
 brâul de lână,/ Din
începută și neîncheiată, ochi lăcrimând,/ Pe
o acțiune în desfășurare; câmpi alergând,/ Pe
-creează imagini toți întrebând (…) (Miorița)
dinamice; Ex.: Ruxanda
-poate avea valoare ieși tremurândă și
stilistică de epitet galbănă,răzemându-se de
părete. (C. Negruzzi)
 

 Modul participiu

 
-prezintă o acțiune
încheiată sau rezultatul Ex.: Casa lui moș Costache
alergat acesteia; era leproasă, înnegrită. (G.
alergată -când are valoare Călinescu)
alergați adjectivală poate Ex.: Umanitatea înfometată,
alergate contribui la construirea iradiată, atomizată,/e prea
epitetului/ a metaforei ocupată. (M. Ursachi)
etc.
 

 Modul supin

 
-exprimă în chip general,
abstract, acțiunea,
de alergat procesul sau starea Ex.: Iar Manea ofta/ Și se
văzute ca probabilitate; apuca/ Zidul de zidit,/
pentru Visul de-mplinit.
alergat -poate intra în alcătuirea (Monastirea Argeșului)
metaforei, a epitetului
etc.
 
 
 
 
VALORI STILISTICE ALE TIMPURILOR VERBALE:
RECAPITULARE, DEFINIȚII, EXEMPLE  
 
 
 Timpul prezent
Recapitulare:
 Timpul prezent este un timp verbal simplu (indicativ, conjuctiv) sau
compus (condițional-optativ) care arată că acțiunea exprimată de verb
se petrece în momentul vorbirii.
Tipuri de prezent:
  - propriu-zis: Andrei citește.
  - gnomic sau etern (acțiunea se petrece permanent): Soarele apune.
  - interativ (acțiunea are loc la intervale regulate de timp): Manâncă din două
în două ore.
OBSERVAȚII:
1. formarea indicativului prezent este mai complicată decât a altor timpuri
simple, deoarece la fiecare conjugare se deosebesc mai multe grupe. În
general, structura prezentului indicativ este următoarea: radical, sufix,
desinență (eu creez, tu creezi, el creează, noi creăm, voi creați, ei creează).
2. La modul conjuctiv, prezentul este un timp simplu (să plec);
3. La modul conțional-optativ, din punct de vedere formal, prezentul este un
timp compus din auxiliarul (a avea) și infinitivul prezent al verbului de conjugat
(aș pleca)
Modul indicativ - mod personal și predicativ care arată că acțiunea este
reală, sigură.
! Este singurul mod care are toate timpurile:
- prezent
- prezent  citesc
- trecut a) imperfect:  citeam
b) perfect compus:  am citit
c) perfect simplu:  citii
d) mai mult ca perfect:  citisem
- viitor a)viitor:  voi citi
 am să citesc; o să citesc
b) viitor anterior:  voi fi citit
! Verbul la modul indicativ are funcția sintactică de predicat.
 
 
 
PREZENTUL
 

 presupune o acţiune continuă, fără perspectiva încheierii;

 trasează axa temporală a desfăşurării acţiunii până la infinit;
 imprimă un ritm vioi acţiunii şi o dinamizează;
 dă impresia că acţiunea se desfăşoară sub ochii receptorului, creând
impresia de autenticitate şi exactitate;
 are puterea de a reînvia faptele trăite de narator;
 prezentul liric exprimă intensitatea trăirii într-o durată concentrată,
valorizează clipa prezentului, în contrast cu trecutul sau cu viitorul;

 
 
PREZENTUL este forma verbala care "dezvolta registrul sematic cel mai
bogat, acoperind functional toate cele treiperspective temporale: trecut,
prezent, viitor sau dezvoltand un sens pantemporal." (Dumitru Irimia)
1. prezentul narativ - propune o perspectiva sincronica, in care timpul nararii
si timpul evenimentelor narate se suprapun;timpul lecturarii intra si el in
rezonanta cu acest timp integrator, generand o temporalitate coincidenta, in
care "scriitorul aduce timpul naratiunii in timpul cititorului" (D. Irimia);
ex: Exploziile se succed organizat.
-caracteristic naratiunii in simultaneitatea, prezentul narativ dinamizeaza
actiunea, induce lectorului sentimentul participarii directe la evenimentele
istorisite, creand iluzia ca acestea sunt relkatate pe masura ce se desfasoara;
ex: Omul se scoala, trezeste inhama caii si umbla de colo pana colo prin
curte. (M. Preda)

 valori expresive multiple: "reliefarea, dramatismul. Rapiditatea, plasticitatea

– dar si ruptura, evaluarea, surpriza" (R. Zafiu)

ex: El zboara, gand purtat de dor,

Pan"piere totul,totul; (M. Eminescu)

 in poezia epica si in creatia lirica in care viziunea poetica se intemeiaza

pe un scenariu narativ, prezentul determina "anularea hotarelor semantic-
temporale specifice" (D. Irimia) conferind un relief stilistic deosebit
situatiei/evenimentului/experientei de cunoastere surprinse in desfasurare.

ex: Orele plutesc pe langa umarul tau,

sfere-albastre, si-ntre ele e Saturn.
2. prezentul istoric/dramatic - anuleaza opozitia categoriala prezent - trecut
prin actualizarea unor evenimente anterioare in prezentul naratorului si,
implicit, al lectorului;
-in alternanta cu verbe la timpuri trecute, produce "ierarhia planurilor de
adancime, prin tehnica basoreliefului", aducand, figura si faptele eroului
"in clara lumina a prezentului", in contrast cu adversarii lui si "actiunile coneze
care sunt impinse in penumbra timpului" (T. Vianu)
- "Preferinta pentru perfectul simplu ca timp narativ in proza si pentru
prezentul istoric in poezie este in secolul trecut, principala diferenta dintre
norma narativa a prozei si cea a poeziei" (R. Zafiu).
ex: Mihnea incaleca, calul sau tropota,
Fuge ca vantul
(D. Bolintineranu)
 
3. prezentuletern/atemporal - "mijloc al potentarii retorice" (T. Vianu), prin
care timpul naratiunii , timpul enuntarii si al receptarii se inscriu intr-un
continuum temporal, fara inceput si fara sfarsit, perceput din persctiva
cosmica sau metafizica;
- de-realizeaza categoria timpului (considerata irelevanta), exprimand conditia
ontologica a unor entitati considerate atemporale: Divinitatea, Natura, Creatia,
Arta, Iubirea, Libertatea etc;
- valoarea expresiva vizeaza inscrierea fenomenului intr-o perspectiva
universala, incadrarea experientei individuale, a evenimentului particular intr-
un tipar mitic; ca "modalitate stilistica a subordonarii faptelor la idee" (T.
Vianu), prezentul etern are rol de relieferea unor categorii filosofice, a unor
concepte etice, estetice sau cognitive, a unor valori umane considerate
atemporale.
ex: Numai poetul,
Ca pasari ce zboara
Deasupra valurilor,
Trece peste nemarginirea timpului
(M. Eminescu)
 
4. prezentul gnomic/ pantemporal – are ca efect stilistic suspendarea
opozitiilor temporale, conferind enunturilor o valoare omnitemporala si un grad
mare de generalitate;
- este specific enunturilor sententioase autonome (proverbe, zicatori,
maxime), meditatiile filozofice, cugetariile diverse asupra conditiei umane,
asupra raportului om-lume, om-divinitate, fiinta creatoare-creatie etc;
- in plan semantic, imprima o dimensiune cognitiva textului si o valoare
morala, general-umana, mesajului;
- in plan stilistic, valoarea expresiva e generata de concizia plastica a
discursului si, fregvent, de valentele metaforice/metonimice ale verbelor la
prezentul gnomic; in creatii neo/ postmoderniste, prezentul gnomic este
asociat unor realitatii prozaice.
ex: Toata lumea se uita pe fereastra.
Citeste, spala, iubeste, moare
Si din cant in cand da fuga
 Si se uita pe fereastra.
(M. Sorescu)
 
5. prezentul liric – realizeaza un decupaj in fluxul temporal continuu,
exprimand intensitatea trairii intr-o durata concentrata;
- in planul semnificatiilor, presupunem constiinta limitelor ontice ale fiintei si
asumarea conditiei existentiale; exprima – explicit sau implicit – dorinta de a
da un sens duratei fragmentare, ori refuzul /neputinta "starii pe loc" etc.
- la nivelul stilistic prezentul liric accentueaza opozitia intre perspectivele
temporale, valorizand " clipa cea repede ce ni s-a dat" in contrast cu trecutul
sau cu viitorul.
ex: Pururi tanar, infasurat in manta-mi,
Ochii mei naltam visatori la steaua/
Singuratatii.
 
Cand deodata tu rasarisi in cale-mi
……………………………………
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul inveninat de haina-i;
Focul meu al stinge nu pot cu toate
Apele marii.
(M. Eminescu)
 
6. prezentul evocativ/ al reprezentarii fictionale –  are o valoare durativa,
propunand o perspectiva a unui trecut care se deschide spre prezentul
nararii/al rostirii lirice si al lecturarii;
- semantizarea poetica a prezentului evocat determina anularea succesiunii
lineare a doua durate pe care le "dizolva" intr-un flux temporal continuu;
- valoarea expresiva a prezentului evocativ rezida in deschiderea
perspectivelor temporale si instalarea eului rostitor / a naratorului intr-o durata
continua; dinamizeaza imaginile artistice/ actiunea, prin referentul temporal de
aspect durativ.
ex: Sa ai noroc in viata, vorba Aurichii, asta e tot. Unul se zbate de mic,
invata, isi umple plamanul de oftica si altuia ii pica mostenirea de-a gata. (G.
Calinescu)
 
7. prezentul anticipativ /prosaectiv – impune o perspectiva orientata spre
viitor;
- la nivelul semnificatiilor, prezentul anticipat al verbelor la modul indicativ
exprima certitudinea naratorului/a eului liric si iminenta evenimentului, in
vreme ce prezentul conjunctivului creeaza un orient de asteptare pe o
coordonata a probabilitatii;
- inscrierea prezentului si a viitorului intr+o structura verbala a simultaneitatii
determina in plan stilistic o dimensiune vizionara, o productie explicita in
imaginar, in spatii ipotetice.
ex: Curgi in Himeria. Te-ntorci intreg si mut si-ti vine sa canti la trompets, […],
ss-noti pe sub apa cu ochii deschisi, sa dispari intr-un nor sclipicios. (S.
Popescu)
 
8. prezentul iteratic – reliefeaza caracterul repetabil al ciclurilor cosmice sau
existenteale, al unor actiuni etc;
- este exprimat prin verbe cu sens iteratic sau prin verbe care primesc un
asemenea continut semantic in contextul stilistic;
- valoarea stilistica interativa rezida in figurarea existentei ca succesiune de
situatii repetabile, de ciclul inchis, de automatismele cotidiene, de actiuni
repetitive.
ex: Iar acolo batranul dascal, cu-a lui haina roasa-n coate,
Intr-un calcul fara capat tot socoate si socoate (M. Eminescu)
 
 
 
IMPERFECTUL
 
 
Imperfectul  - timp simplu al modului indicativ, care exprimă o acțiune
plasată în trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbitorul.
FORMARE: de la radicalul verbului cu sufixele:
-a  (pentru conjugarea I)
-ea  (pentru conjugarea II-a)
-ea și -a  (pentru conjugarea III-a)
-ea și -a  (pentru conjugarea IV-a)
și desinențele:
pers. I sg. -m;  pers. a II-a sg. -i;  pers. a III-a sg. ∅;
pers. I pl. -m;  pers. a II-a pl. -ți;  pers. a III-a pl. -u;
La toate conjugările există omonime de formă la pers. I sg. și pers I pl. (eu
cântam / mergeam / - noi cântam / mergeam).
Ex.:  eu cream, tu creai, el crea, noi cream, voi creați, ei creau.
 
Imperfectul :
 timpul propriu literaturii de amintiri, al aceluia care înfăţisează o succesiune
de evenimente ale trecutului;
 arată o acţiune neterminată în trecut, simultaneitatea, permanenţa;
 exprimă durata acţiunii, a trecerii timpului,  a insistenţei;
 este un timp al narativităţii subiective, evocatoare;

 poate deschide o perspectivă dinspre trecut spre viitor;

 prelungeşte durata acţiunii pe axa temporală la infinit;

 imperfectul narativ/ evocativ – timpul naraţiunii este prelungit spre timpul
istorisirii; instituie o perspectivă subiectivă;
 imperfectul descriptiv  conferă descrierii un caracter dinamic în opoziţie cu
decupajul static determinat de utilizarea prezentului;
 este indice al trecerii de la realitate la imaginar în jocul de copii devine o
strategie de a construi viziune poetică, de a întemeia lumi posibile şi de a
imagina experienţe ipotetice ( posibile).

 
 
IMPERFECTUL "Valoarea stilistica a imperfectului, virtutea lui de a vraji
miscarea il indica drept timpul propriu literaturii de amintiri, adica al aceleia
care infatiseaza o succesiune de evenimente ale trecutului " (T. Vianu)
 
1. imperfectul narativ / evocativ opereaza o dubla deschidere temporala:
timpul naratiunii este prelungit spre timpul istorisirii si spre cel al lecturarii, iar
prezentul scriitorului si al cititorului se deschide spre referentul temporal
trecut, spre "contemporaneitatea" evenimentelor si a eroilor;
 

 are o functie dinamic - evocativa: ca " timp al evocarii concrete […] si

imagine vie a miscarii" (T. Vianu), proiecteaza un eveniment, un un proces
sau o stare intr-o durata nedeterminata si instituie o perspectiva subiectiva,
un punct de vedete al naratorului/al personajului/al eului liric;

 cand este utilizat in poezie, imperfectul devine "timpul narativitatii

subiective , evocatoare, lirice, impresioniste" (D.Irimia) ; impune planuri
referential al unei experiente ontologice sau gnoseologice progresive, ori
perspectiva interioara a eului rostitor; "efectul obtinut poate fi de
uniformizare, de incompletitudine, dar si de ritualizare sau simbolizare" (R.
Zafiu)

 
 in poezia populara – epica sau lirica – valoarea expresiva este conferita,
frecvent, de situarea intr-o durata indeterminata, specifica timpului
baladesc, mitic; la final de vers, verbele la imperfect genereaza monorima.

ex: El asculta tremurator

Se aprindea mai tare
Si s-arunca fulgerator,
Se cufunda in mare
(M. Eminescu)
 
2. imperfectul descriptiv actualizeaza in imagini plastice o realitate trecuta
situand-o intr-o durata indeterminata;
- accentueaza viziunea auctoriala subiectiva si in acelasi timp imprima
reprezentarii actualizatoare o perspectiva progresiva;
- functia descriptiv – evocativa se realizeaza prin aspectul imperfectiv al
verbului care confera descrierii (lirice sau inserate in textul narativ) un caracter
dinamic, in opozitie cu "decupajul" static determinat d utilizarea prezentului ("
Astfel – chiar cand este exclusiv descriptiv, imperfectul construieste o
potentialitate narativa"- R Zafiu).
ex: Ea era frumoasa ca umbra unei idei,
a piele de copil mirosea spinarea ei,
(N. Stanescu)
 
3. imperfectul iterativ – converteste capacitatea specifica imperfectului de "a
prelungi durata actiunii" ( F. Brunetiere) in posibilitate de a exprima fluxul
temporal a inlantuire duratelor circulare, a situatiilor repetabile;
- valoarea expresiva a imperfectului a unor verbe cu sens iterativ (sau a
verbelor care primesc conotatii echivalente prin determinarii
adverbiale/substantivale etc.) rezita in forta cu care exprima, sugereaza o
dubla inscriere a fiintei intr-un continuum temporal si intr-un tipar repetabil al
existentei.
 
ex: Partea dezagreabila era ca urcam si coboram fara sa stim de ce, iar asta
ni se comunica simplu de catre cei imbufnati si initiati sumar […] imi repetam
necontenit, ca idiotizat:" N-as fi crezut-o niciodata in stare sa faca
asta…" (Camil Petrescu)
 
4. imperfectul oniric – situeaza lumea narata intr-un timp imaginar de grad
secund (durata fictionara exterioara): " Este timpul la care se povestesc visele
sau cosmarurile…" (U. Eco)
- functia stilistica este acea de a institui un plan al imaginarului oniric si de a
semnala caracterul ireal al succesiunii de evenimente sau de stari si trairii
lirice.
ex: Se facea ca la o curte verde in paraclisul patimilor rele cei trei Crai, mari
egumeni ai tagmei prea senine slujeau pentru cea din urma oara
vecernia… (Mateiu Caragiale)
 
5. imperfectul anticipativ – modifica aspectul imperfectiv, dezvoltand sensul
de prezent si ambiguizand relatia dintre real si ireal; "devierea" de norma
specifica uzului transforma acest timp intr-un "izvor de misterioase treiteti",
fiindca "in clipa insasi in care ne evoca actiuni reale sau posibile, le face
iluzorii si lre nimiceste in trecut" (M. Proust)
- rolul stilistic de "indice al trecerii de la realitate la imaginar in jocurile de
copii" (I. Coteanu), devine o strategie discursiva prin care se construiesc
premise ale viziunii poetice, se intemeiaza lumi posibile, se imagineaza
experiente ipotetice.
ex: … incepu vechiul joc de-a imaginile: incerca sa aduca la suprafata imagini
cat mai vechi, cat mai departate, sa le mareasca, sa le dea viata […] si nu era
deloc usor, pentru ca trebuia sa fie tot timpul atent…
Tu erai piatra, tu erai norul,
tu erai vulturul, tu erai ora
din care-si curmau asupra-ne zborul
secundele dandu-se tuturora.
(N. Stanescu)
 
 
Perfectul
Perfectul - timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată
în trecut.
Au timpul perfect modurile:
INDICATIV:
1. PERFECT COMPUS:
- exprimă o acțiune săvârșită și încheiată în trecut;
- formare: auxiliarul a avea la indicativ prezent (am, ai, a, am, ați,
au) și participiul verbului de conjugat (plecat).
⇒ am plecat, ai plecat, a plecat, am plecat, ați plecat, au plecat.
Poate fi folosit și cu formă inversă, când auxiliarul este așezat după participiu
(plecat-am, plecat-ai etc.)
 
2. PERFECT SIMPLU:
- exprimă tot a acțiune săvârșită și încheiată în trecut, indiferent dacă acțiunea
este recentă sau îndepărtată;
- formare: radicalul verbului, sufixe și  desinențe.

 sufixe: -a (conj. I), -u (conj. II-a), -se, -u (conj. III-a), -se, -u (conj. IV-a).

 desinențe personale: singular: -i, -și, -∅; plural: -răm, -răți, -ră

⇒ cântai, cântași, cântă, cântarăm, cântarăți, cântară.

CONJUNCTIV: să fi mers
CONDIȚIONAL OPTATIV: aș fi citit
INFINITIV: a fi citit
PREZUMTIV:  vom fi plecat
 
 
PERFECTUL SIMPLU
 
      NARATIV :
 

 - situează evenimentul într-un trecut recent;

 - arată caracterul punctual al acţiunii;
 - reliefează derularea rapidă a evenimentelor ori valoarea momentană a
unei stări;
 - situarea în finalul textului în care predomină alt timp(impf. sau prez.)
produce o
    schimbare de ritm narativ având rolul de accelerare bruscă a relatării;
 - este un timp specific scrierilor istorice;
 - sensibilizează desfăşurarea, succesiunea acţiunilor;

 
DESCRIPTIV :

 - presupune o deviere expresivă de la caracterul prin excelenţă narativ al

acţiunii;
 - oferă vivacitate imaginilor.

 
PERFECTUL SIMPLU "putin frecvent in limba literara comuna, este, in stilul
beletristic un al doilea timp al narativitatii" (T. Vianu)
1. perfectul simplu narativ exprima o durata absoluta, de mare concentrare
epica, situand prim planul evenimentelor/al momentelor relatate, al starilor
enuntate intr-un trecut recent, apropiat de timpul nararii;
- este timpul naratiunii ulterioare, timp al "narativitatii obiective, descriptive
neutre, epice; miscarea construita prin perfectul simplu este rapida si fara
durata" (D. Irimia)
- functia stilistica principala este determinata de caracterul inchis (aspect
perfect) si de caracterul punctual (aspectul momentan) al actiunii/al starii;
poate marca stilistic perspectiva dublu inchisa asupra actiunii – momentul
initial si cel final – sau numai inceputul acesteia; reliefeaza derularea rapida a
evenimentelor ori valoarea momentana unei stari;
- situarea in finalul textului in care predomina al timp narativ – imperfectul sau
prezentul – provoaca o schimbare de ritm narativ, avand rolul de accelerare
brusca a relatarii;
ex: Se apleaca, lua in maini un bulgare si-l sfarama intre degete cu o placere
infricosata. (L. Rebreanu)
2. perfectul simplu descriptiv presupune o deviere expresiva de la caracter
al acestui timp verbal;utilizarea atipica situeaza secventa descriptiva in prim-
plan, in relatie contrastiva cu planul de adancime in care se scriu in mod
obisnuit verbe la imperfect;
– functia dinamica specifica perfectului simplu confera vivacitatea imaginilor
descriptive, organizand elementele intr-o succesiune alerta; descrierea de
acest tip are caracter livresc;
ex: Deodata se facu rece si incepu sa bata vantul [,,,] Ploaia incepu sa cada in
stropi mari, tunetele incepura sa rasune de-a lungul vaii cu cu niste zguduituri
mai puternice si mai puternice. (I. Slavici)
 
 
 
 
PERFECTUL COMPUS
 

 înscrie evenimentele narate într-o durată trecută;

 poate avea rol de evocare, marcat de indicia i subiectivităţii;
 delimitează planul naratorului de planul personajelor;
 folosit în finalul textului în contrast cu alte timpuri poate avea rol rezumativ;
 poate da impresia că apropie acţiunea de momentul vorbirii, ceea ce
măreşte emoţia;
 creează impresia unei afectivităţi mai puternice, mai pronunţate;
 prin înlănţuirea verbelor la pf. compus se creează iluzia unei derulări
cinematografice, rapide, dinamice, fără oprire;
 evidenţiază alternarea planurilor real cu cel al dorinţei; se creează impresia
unui joc al destinului.

 
PERFECTUL COMPUS "convertit in timp narativ, prin caracterul perfectiv al
temporalitatii sale, […] fixeaza intr-o perspectiva de anterioritate ireversibila
incheierea implacabila a unor procese situate in succesivitatea." (D. Irimia)
Perfectul compus inscrie evenimentele narate, procesele, starile sau
experientele lirice intr-o durata trecuta inchisa, intr-un interval de timp anterior
timpului enuntarii;

 functia stilistica principala este aceea de a crea un decupaj in fluxul

duratei, delimitand o secventa de temporalitate situata in anterioritatea
imediata a prezentului sau, dimpotriva, intr-un trecut foarte indepartat cum
este cel al basmului; din perspectiva momentului enuntarii, acest trecut
ireversibil este prezentat ca actiune incheiata, ca rezultat al unui proces
sau ca un efect al unei stari; are rol de narare a unor evenimente trecute
istorisite in succesiune cronologica sau rol de evocare marcata de indici ai
subiectivitatii (formele inversate, de exemplu): "O actiune trecuta ale carei
ecouri sunt inca vii in sufletul nostru e exprimam prin perfect simplu" (I.
Iordan) ;

 alta functie stilistica este delimitarea planului naratorului (a carui

obiectivitate poate fi exprimata prin perfectul simplu) de planul
personajelor, marcat subiectiv prin perfectul compus;

 situarea in finalul textului/ al episodului narativ (in contrast cu timpul narativ

principal – prezentul, perfectul simplu sau imperfectul), poate avea un rol
rezumativ sau conclusiv, reliefand astfel caracterul ireversibil al
evenimentelor;

 forma invechita a perfectului compus (avand doua auxiliare : "eu l-am fost
zarit") este o marca a registrului stilistic arhaic.

ex: Pe trei covoare de racoare

Lin adormi, torcand verdeata,
Cand eunucul lui batran,
Veni s-o-imbie cu dulceata:
- Enigel, Enigel,
Ti-am adus dulceata, iaca,
(I. Barbu)
 
 
 MAI-MULT-CA-PERFECTUL
 
Mai mult ca perfect -  timp al modului indicativ care exprimă o acțiune
încheiată înaintea altei acțiuni săvârșite în trecut.
 
Sufix propriu -se:    se adaugă la tema perfectului simplu
 
Desinențe:   sg:  -m   (plecasem)
 -și   (plecaseși)
 -Ø   (plecase)
 -
  pl:   (plecaserăm)
răm
 -răți   (plecaserăți)
 -ră   (plecaseră)
 
 
MAI-MULT-CA-PERFECTUL "stabileste cadrul temporal, limita de la care
urmeaza a se desfasura episodul respectiv" "aceasta necontenita raportare la
evenimente anterioare realezeaza ceea ce s-ar putea numi stilul naratiunii,
adica acel mod de prezentare a faptelor care pune viu in lumina succesiunea
lor, legatura lor dupa ordinea temporala" (T. Vianu)
1. mai-mult-ca-perfectul incadrarii cataforic – situat in incipit, deschide
seria de evenimente prin evocarea unor circumstante propriu-zise;schiteaza
fundalul evenimentelor care urmeaza a fi narate;

 - ca strategie discursiva este utilizat cu precadere in proza

traditionala,marcand succesiunea cronologica a evenimentelor, organizate
pe doua planuri:un plan secund, al anterioritatii (dominat de mai-mult-ca-
perfectul verbelor) si un prim-plan al actualitatii (actiunea propriu-zisa
relatata cu ajutorul verbelor la perfectul simplu/ campus, ori la prezentul
narativ);

 - rolul stilistic este acela de a diferentia timpul diegetic – situat intr-un trecut
indepartat – de timpul istorisirii si al receptarii, creand o tensiune narativa
prin relatia contrastiva intre planul de adancime al relatarii sintetice/ al
evocarii si prim-planul evenimential; in literatura sec. al-XX-lea este utilizat
si ca mijloc stilistic de arhaicizare.

ex: In primavara anului 1916, ca sublocotenent proaspat, intaia data

concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitala, la
fortificarea vaii Prahova, intre Busteni si Predeal. (C. Petrescu)
 
2. mai-mult-ca-perfectil narativ/ anaforic – intrerupe seria evenimentelor din
prim-planul narativ pentru a insera un enunt / o secventa retrospectiva. (T.
Vianu)

 valoarea expresiva este conferita de intreruperea fluxului temporal, de o

dislocare semnificativa in ordinea cronologica a evenimentelor, a situatiilor
sau a starilor comunicate; interferenta intre mai-mult-ca-perfectul si timpuri
ce exprima ulterioritatea creeaza acronia narativa;

 
Rostul mai-mult-ca-perfectului se modifica la scriitorii mai noi, care nu vor sa
exprime prin el anterioritatea cronologica, ci foarte deseori si anterioritatea
cauzala. (T. Vianu)
Niciodata femeia aceasta nu ma iubise. Reluam tot ce a fost la Odobesti, la
tara, si acum simteam ca acolo am avut dreptate, ca atunci vazusem limpede,
ca seria ei aceea fusese. (C. Petrescu)
 
 
                                                      VIITORUL
 

 formele culte, literare sugerează siguranţa sau o condiţionare a intenţiei;

 este timpul perspectivei;
 lărgeşte orizontul în plan spaţial şi temporal;
 sunt expresive îndeosebi formele populare, familiare care sugerează
oralitatea;
 arată durata ideală, a creaţiei, a artei;
 artistic, aceste verbe încheie o experienţă de cunoaştere, cea a timpului
trăit, iar cu ele se începe o nouă aventură cognitivă, aceea a unui timp al
ficţiunii artistice.

 
VIITORUL "conform definitiilor clasice, o secventa de enunturi in care timpul
verbelor e viitorul nu ar putea sa constituie o naratiune; in literatura el poate
totusi deveni un timp al reprezentarii unei lumi posibile de tipul visului sau al
viziunii, care reduce diferenta dintre categoriile real si ireal." (R. Zafiu)
 
1. viitorul cu functie narativa este o deviere expresiva conventionalizata,
avand ca punct de referinta prezentul enuntarii pe care il prelungeste intr-o
durata imaginara, progresia in ireal nu are o limita, poate conduce spre infinit;

 - proiectarea unei suite evenimentiale/a unei serii de textele poetice;

strategiile discursive canonice sunt bazate pe cronologie directa (prezent-
viitor) sau inversata (acronia), marcand in primul caz constiinta irealitatii,
iar al doilea, iluzia iminentei unui viitor "ce va sa fie" (viitorul apare in
 incipit, instituind cadrul ireal, premisa a unei realitati fictionare care devine
treptat o certitudine exprimata in final prin timpul prezent) ;

 - rolul stilistic principal este crearea unei perspective vizionare,

reprezentarea unui plan interior al reveriei sau al dorintei, al anticiparii
profetice ori al presimtirilor nelinistite; referentul iluzoriu, proiectat ca
potentialitate sau ca realitate fictionala se construieste frecvent pe scenarii
consacrate (calatoria initiatica, visulk de iubire, aspiratia spre ideal,
apocalipsa) ;

 - formele inversate, cu auxiliarul postpus au rol de a accentua stilistic

planul semantic al verbului prin topica marcata afectiv.

ex: Cu voia mariei-tale, zice Stroici, vedem ca mosia noastra o sa cada de

isnoava in calcarea paganilor. Cand asta negura de turci va prada si va pustii
tara, pe ce vei domni maria-ta? (C. Negruzzi)
 
2. viitorul colocvial (popular), diferentiat la nivelul graiului (Muntenia,
Oltenia, Dobrogea: o sa plec; in restul zonelor, formele obtinute de la
constructia standard a viitorului prin afereza primei consoane a auxiliarului:oi
pleca, ii pleca etc) are o mare frecventa la nivelul limbii vorbite (stilul colocvial)
;

 valoarea expresiva rezida in marea incarcatura afectiva, in conotatiile

dubitative si in aspectul modal care il apropie de conjunctiv; forma sa
analitica mai complexa decat a viitorului literar accentueaza componenta
durativa si incarca de un continut sufletesc divers; in literatura culta,
utilizarea acestei forme nu mai marcheaza exclusiv registru stilistic oral si
popular, ci si un regim liric, marcat subiectiv ori un regim familiar, deliberat
prozaic.

ex: Eu am sa scriu "Romanul adolescentului miop". Dar am sa-l scriu ca un

Jurnal al autorului. Cartea mea nu va fi un roman, ci comentarii, note, schite
pentru roman. (M. Eliade)
3. Viitorul anterior construieste o succesiune de secvente anticipative
situand starea sau evenimentul exprimat inaintea altei actiuni/ stari proiectate
in viitor;

 absent in limba actuala, viitorul anterior confera discursului un caracter

livresc si aparenta de vechime;

 
 in caz particular al constructiei diferentiate prin utilizarea gerunziului (vei fi
fost/ vei fi fiind – considerata o forma a modului prezumtiv), valoarea
stilistica este cea de exprimare a incertitudinii locutorului sau a unei
posibilitati dezirabile, nesigure ori irealizabile;

ex: Pe unde, Doamne, vei mai fi fiind?

Ce viscol te-a inzapezit pe grind?
Cine te-a rastignit in nelumina?
Plangand ca botezatu-ne-ai cu vina, pe unde Doamne, vei mai fi fiind? (H.
Badescu)