VALORI STILISTICE ALE MODURILOR ȘI TIMPURILOR VERBALE

1.Prezentul 1.Prezentul narativ

Ex.: Exploziile se succed organizat.
exemplu: - propune o perspectivă sincronă, în
Unele le aud la câțiva pași, altele în
care timpul narării și timpul
eu alerg mine. (Camil Petrescu)
evenimentelor narate se suprapun;
tu alergi Ex.: Omul se
- acțiunea este dinamizată, iar
scoală, trezește copiii, înhamă caii
el/ea aleargă cititorul are sentimentul participării
și umblă de acolo până colo prin
noi alergăm directe la evenimentele istorisite;
curte. (M. Preda)

voi alergați - se creează impresia că evenimentele

Ex.: El zboară, gând purtat de dor/
sunt relatate pe măsură ce acestea se
ei/ele aleargă Pân′piere totul, totul. (M. Eminescu)
desfășoară
Prezentul:
2.Prezentul istoric/ dramatic Ex.: Mihai se
 presupune o
- plasează evenimente trecute în grăbește, trece Dunărea,
acţiune
prezentul naratorului și al cititorului își îndeamnă oștile (…) Dar Hassan-
continuă, fără
Pașa fugea înspăimântat. (N.
perspectiva - figura și faptele eroului sunt aduse
Bălcescu)
încheierii; în lumina prezentului, în timp ce
adversarii și faptele lor sunt împinse Ex.: Mircea însuși mână-n luptă
 trasează axa
în penumbra trecutului vijelia-ngrozitoare (M. Eminescu)
temporală a
desfăşurării Ex.: - Ce mi-i vremea, când de
acţiunii până la veacuri/ Stele-mi scânteie pe
3.Prezentul etern/ atemporal
infinit; lacuri (M. Eminescu)
- evidențiază eternitatea unor entități
 imprimă un ritm Ex.: Numai poetul,/ Ca păsări
precum: Natura, Divinitatea, Creația,
vioi acţiunii şi o ce zboară/ Deasupra
Arta, Iubirea, Libertatea etc.
dinamizează; valurilor,/ Trece peste nemărginirea
timpului (M. E.)
 dă impresia că
acţiunea se 4. Prezentul gnomic Ex.: Psihologia arată că au o
 desfăşoară sub
ochii
- conferă enunțurilor un grad ridicat
tendință de stabilizare stările sufletești
receptorului,
de generalitate;
repetate și că, menținute cu
creând impresia
de autenticitate - este specific proverbelor, voință, duc la o adevărată nevroză.

şi exactitate; zicătorilor, maximelor, aforismelor, (C. Petrescu)

meditațiilro filozofice, cugetărilor
Ex.: Vreme trece, vreme vine,/ Toate-
 are puterea de a
diverse asupra condiției umane,
s vechi și nouă toate. (M. Eminescu)
reînvia faptele
asupra raportului om-lume, creație-
trăite de narator;
creator etc.

5. Prezentul liric

- realizează un decupaj în fluxul

temporal continuu, exprimând
intensitatea trăirii într-o durată Ex.: Ochii mei nălțam visători la
concentrată; steaua / Singurătății. / Când deodată

- exprimă intensitatea trăirii într-o tu răsăriși în cale-mi,/ (…)

durată concentrată, valorizează clipa Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,/

prezentului, în contrast cu trecutul Ori ca Hercul înveninat de haina-i;/
sau cu viitorul; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate/
Apele mării. (M. Eminescu)
- accentuează opoziția între
perspectivele temporale, valorificând
prezentul, în contrast cu trecutul sau
cu viitorul

6. Prezentul evocativ Ex.: De-atunci negura neagră se

desface în fâșii/ De-
- are o valoare durativă, propunând
atunci răsare lumea, lună, soare și
deschiderea trecutului spre prezentul
stihii. (M.E.)
narării
Ex.: De-atâtea nopți aud plouând (G.
Bacovia)
 Ex.: Unul se zbate de mic, învață,
își umple plămânul de oftică și altuia
îi pică moștenirea de-a gata. (G.
Călinescu)

7. Prezentul anticipativ

- impune o perspectivă orientată spre Ex.: Aștept să-mi apună ziua/ și zarea
viitor; mea pleoapa să-și închidă,/ mi-
aștept amurgul, noaptea și durerea.
- exprimă certitudinea naratorului/ a
(L. Blaga)
eului liric în ceea ce privește
înfăptuirea evenimentelor

Ex.: Decor de negru funerar…/ În

8. Prezentul iterativ parc ninsoarea cade iar… (G.
Bacovia)
- subliniează caracterul repetabil al
unor acțiuni Ex.: Într-un calcul fără capăt
tot socoate și socoate. (M. Eminescu)

2.Imperfectul - timp 1.Imperfectul narativ/ evocativ

Ex.: Boierii (…), fără
simplu al modului
- exprimă o acțiune începută, dar
arme, cădeau făr-a se mai împotrivi.
indicativ, care
neterminată, o acțiune care se
Cei mai bătrâni mureau făcându-și
exprimă o acțiune
continuă; asistăm astfel la dilatarea
cruce. (C. Negruzzi)
plasată în trecut,
timpului;
neterminată în
momentul la care se Valori stilistice (roluri): este timpul Ex.:
referă vorbitorul. naratiunii
Pe atunci priveam norii ore in sir.
exemplu: -poate avea valoare de imperfect
Se intalneau zilnic.
narativ sau descriptive
eu alergam Daca taceai , filozof ramaneai.
-valoare interativa,
tu alergai Voiam sa stiu ce mai faceti.
-valoare de conditional perfect sau de
el/ea alerga
-optativ
noi alergam
 Ca timp al povestirii, imperfectul
este si indicele trecerii de la
realitate la imaginar (In vis se
facea ca erai imparat.).

Ex.: În această obscuritate,

2. Imperfectul descriptiv
strada avea un aspect bizar. Nicio
-actualizează în imagini plastice o
casă nu era prea înaltă și aproape
realitate trecută, situând-o într-o
niciuna nu avea cat superior.
durată nedeterminată
(G.Călinescu)

voi alergați 3.Imperfectul oniric

ei/ele alergau - situează lumea narată într-un timp Ex.: Se făcea că era neapărat necesar
imaginar, în vis; s-ajungem pe muntele Ararat. (L.
Dimov)
Imperfectul arata o -evenimentele, stările și trăirile eului
actiune desfasurata de-a liric au caracter ireal
lungul unei perioade de Ex.: Tu erai piatra, tu erai norul,/
4.Imperfectul anticipativ
timp trecute, simultana tu erai vulturul, tu erai ora. (N.
cu alta actiune trecuta. - realizează trecerea de la real la ireal
Stănescu)

3. Perfect - timp al -perfectul simplu exprima rapiditatea Ex.: Se aplecă, luă în mâini un
verbului care exprimă o cu care s-a petrecut o actiune si bulgăre și-l sfărâmă între degete cu o
acțiune petrecută și faptul ca ea s-a incheiat inaintea plăcere înfricoșată. (L. Rebreanu)
încheiată în trecut prezentului.
Ex.: Moromete se așeză pe piatra
Perfectul simplu 1.Perfectul simplu narativ albă de hotar și își luă capul în mâini.
(M. Preda)
exemplu: -situează evenimentele într-un trecut
recent, apropiat de timpul vorbirii; -As pofti o salata din Gradina Ursului
eu alergai
– zise imparatul
-subliniază derularea rapidă a
tu alergași
evenimentelor
eu/ea alergă
-perfectul simplu este utilizat in
noi alergarăm naratiuni in care miscarile/ actiunile
 personajelor se produc rapid sau de
la sine sau cand este introdusa o
replica a unui personaj , in dialog
voi alergarăți
-poate exprima ironia (Ca bine mai
ei/ele alergară
zisesi!) sau reprosul (Venisi si tu , in
Perfectul simplu se sfarsit!).
mai intrebuinteaza in
2. Perfectul simplu descriptiv
vorbirea curenta Ex.: Deodată se făcu rece
regionala. - conferă descrierii ritm rapid; și începu să bată vântul.
Ploaia începu să cază în stropi mari.
-conferă vivacitate imaginilor
(I. Slavici)
descriptive

4.Perfectul compus - -plasează evenimentele într-un trecut Ex.: Iubirea pământului l-a
exprima o actiune îndepărtat; stăpânit de mic copil. (L. Rebreanu)
realizata in trecut si
- are rol de narare a unor evenimente Ex.: În noaptea asta, cătră zori, a
incheiata in momentul
trecute; avut cel dintâi semn, în vis, care a
relatarii ei, avand de
împuns-o în inimă și a tulburat-o și
obicei valoare absoluta - delimitează planul naratorului de
mai mult. (M. Sadoveanu)
(Am citit cartea) cel al personajelor;
Ex.: Am râs. Am vorbit. Am plătit. / Pe
exemplu: - situat la finalul textului, poate avea
cer răsăreau stelele de jucărie. (A.
un rol rezumativ sau concluziv
eu am alergat Mușina)
 poate fi utilizat si cu valoare
tu ai alergat
relativa : mai mult ca
el/ea a alergat perfect (Inainte de a pleca a
salutata pe toata lumea.) ,
noi am alergat
viitor anterior (Pana se
voi ați alergat decide , l-am lamurit.) ,

ei/ele au alergat viitor (Acu chiar ca am

plecat.).

 Poate fi utilizat uneori cu

forma inversa (-Mai auzit-ai
dumneata , cumnata, una ca
 asta [ …] !?Ion Creanga) sau
cu intercalarea unor forme
nearticulate ale
pronumelui (Alege-ti una din
doua, caci altfel dau cinstea
pe rusine …!auzitu-m-ai? Ion
Creanga), ca marca a
oralitatii.

5.Mai-mult- ca- 1.Mai-mult-ca-perfectul încadrării

Ex.: Iacov Eraclid, poreclit
perfectul
- realizează diferența dintre un trecut
Despotul, perise ucis de buzduganul
exemplu: îndepărtat și timpul povestirii și al
lui Ștefan Tomșa. (C. Negruzzi)
receptării
eu alergasem
2.Mai-mult-ca-perfectul narativ Ex.: Familia Moromete se
tu alergaseși
întorsese mai devreme de la câmp.
el/ea alergase - prezintă derularea evenimentelor
Cât ajunseseră acasă, Paraschiv
trecute;
noi alergaserăm (…) se dăduse jos din
- întrerupe seria evenimentelor căruță, lăsase pe alții sp deshame și
voi alergaserăți
pentru a introduce un enunț/ o să dea jos uneltele, iar el se
ei/ele alergaseră secvență retrospectivă întinsese pe prispă. (M. Preda)

6.Viitorul

exemplu:
Ex.: Când astă negură de turci va
eu voi alerga
- proiectează evenimente în viitor; prăda și va pustii țara, pe ce vei
tu vei alerga domni măria-ta? (C. Negruzzi)
- creează o perspectivă vizionară, un
el/ea va alerga plan al dorinței sau al anticipării Ex.: Patru evanghelii scrie-
profetice, al presimțirilor neliniștite vom despre căderea frunzei în toamnă.
noi vom alerga
(N. Stănescu)
voi veți alerga

ei/ele vor alerga

  Modul conjunctiv

Ex.: Moromete îi spuse, fără

Prezent Perfect -exprimă acțiuni plasate în multă vorbă, că s-a terminat
viitor, posibile, probabile; nu și cu istoria lui cu
eu să alerg eu să fi alergat
avem certitudinea că ele se vor studiile, să stea acasă și să
tu să alergi tu să fi alergat realiza; pună mâna pe sapă. (M.

el/ea să alerge el/ea să fi alrgat Preda)

-accentuează anumite trăiri ale

noi să așergăm noi să fi alergat naratorului/ eului liric: Ex.: …dați-mi voie: ori să
incertitudinea, ezitarea, se revizuiască, primesc!
voi să alergați voi să fi alergat
aproximația, dorința. protestul, Dar să nu se
ei/ele să alerge ei/ele să fi alergat indignarea etc. schimbe nimic. (I. L.
Caragiale)

 Modul condițional-optativ

Prezent Perfect -exprimă acțiuni posibile,

realizabile sau irealizabile;
eu aș alerga eu aș fi alergat Ex.: Aș fi putut să spun și eu
-poate exprima condiția,
un cuvânt. (M. Vișniec)
tu ai alerga tu ai fi alergat
dorința sau subliniază faptul că
Ex.: Din contră, doamnă, aș
el/ea ar alerga el/ea ar fi alergat acțiunea verbului este posibilă,
dori, te-aș ruga să fii bună
realizabilă;
noi am alerga noi am fi alergat
a-mi acorda o prelungire de
-poate sublinia uimirea,
voi ați alerga voi ați fi alergat termen. (N. Stănescu)
indignarea sau amenințarea,
ei/ele ar alerga ei/ele ar fi alergat rugămintea etc.

 Modul imperativ
 -are rol de teatralizare și rol
de dinamizare a discursului Ex.: Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi,
Aleargă!
personajelor; nu plânge,/ Nu mai visa zadarnic, e prea
Alergați!
-exprimă un ordin, o poruncă, un târziu acum! (I Pillat)
îndemn, o rugăminte etc.

 Modul infinitiv

Ex.: Războiul dădu lui Felix, peste câțiva

-numește, în chip general, abstract,
a alerga ani, prilejul de a se afirma încă de tânăr.
acțiunea, procesul sau starea
(G. Călinescu)

 Modul gerunziu

Ex.: Măicuță bătrână/ Cu brâul de lână,/

-exprimă o acțiune începută și Din ochi lăcrimând,/ Pe câmpi alergând,/
neîncheiată, o acțiune în desfășurare; Pe toți întrebând (…) (Miorița)
alergând
-creează imagini dinamice; Ex.: Ruxanda ieși tremurândă și

-poate avea valoare stilistică de epitet galbănă,răzemându-se de părete. (C.

Negruzzi)

 Modul participiu

alergat -prezintă o acțiune încheiată sau Ex.: Casa lui moș Costache era
rezultatul acesteia; leproasă, înnegrită. (G. Călinescu)
alergată
-când are valoare adjectivală poate Ex.: Umanitatea înfometată, iradiată,
alergați contribui la construirea epitetului/ a
atomizată,/e prea ocupată. (M. Ursachi)
alergate metaforei etc.

 Modul supin

-exprimă în chip general, abstract,

acțiunea, procesul sau starea văzute ca Ex.: Iar Manea ofta/ Și se apuca/ Zidul de
de alergat
probabilitate; zidit,/ Visul de-mplinit. (Monastirea
pentru alergat
-poate intra în alcătuirea metaforei, a Argeșului)
epitetului etc.
VALORI STILISTICE ALE TIMPURILOR VERBALE: RECAPITULARE, DEFINIȚII,
EXEMPLE

Timpul prezent

Recapitulare:

Timpul prezent este un timp verbal simplu (indicativ, conjuctiv) sau compus (condițional-
optativ) care arată că acțiunea exprimată de verb se petrece în momentul vorbirii.

Tipuri de prezent:

- propriu-zis: Andrei citește.

- gnomic sau etern (acțiunea se petrece permanent): Soarele apune.

- interativ (acțiunea are loc la intervale regulate de timp): Manâncă din două în două ore.

Modul indicativ - mod personal și predicativ care arată că acțiunea este reală, sigură.

! Este singurul mod care are toate timpurile:

- prezent

-
citesc
prezent

- trecut a) imperfect: citeam

b) perfect compus: am citit

 c) perfect simplu: citii

d) mai mult ca perfect: citisem

- viitor a)viitor: voi citi

b) viitor anterior: voi fi citit

c) viitor popular: am să citesc; o să citesc

PREZENTUL

 presupune o acţiune continuă, fără perspectiva încheierii;

 trasează axa temporală a desfăşurării acţiunii până la infinit;

 imprimă un ritm vioi acţiunii şi o dinamizează;

 dă impresia că acţiunea se desfăşoară sub ochii receptorului, creând impresia de

autenticitate şi exactitate;

 are puterea de a reînvia faptele trăite de narator;

 prezentul liric exprimă intensitatea trăirii într-o durată concentrată, valorizează clipa
prezentului, în contrast cu trecutul sau cu viitorul;

PREZENTUL este forma verbală care "dezvoltă registrul sematic cel mai bogat, acoperind
functional toate cele treiperspective temporale: trecut, prezent, viitor sau dezvoltand un sens
pantemporal." (Dumitru Irimia)
1. prezentul narativ - propune o perspectiva sincronica, in care timpul nararii si timpul
evenimentelor narate se suprapun;timpul lecturarii intra si el in rezonanta cu acest timp
integrator, generand o temporalitate coincidenta, in care "scriitorul aduce timpul naratiunii in
timpul cititorului" (D. Irimia);

ex: Exploziile se succed organizat.

-caracteristic naratiunii in simultaneitatea, prezentul narativ dinamizeaza actiunea, induce

lectorului sentimentul participarii directe la evenimentele istorisite, creand iluzia ca acestea sunt
relkatate pe masura ce se desfasoara;

ex: Omul se scoala, trezeste inhama caii si umbla de colo pana colo prin curte. (M. Preda)

 valori expresive multiple: "reliefarea, dramatismul. Rapiditatea, plasticitatea – dar si

ruptura, evaluarea, surpriza" (R. Zafiu)

ex: El zboara, gand purtat de dor,

Pan"piere totul,totul; (M. Eminescu)

 in poezia epica si in creatia lirica in care viziunea poetica se intemeiaza pe un scenariu

narativ, prezentul determina "anularea hotarelor semantic-temporale specifice" (D.
Irimia) conferind un relief stilistic deosebit situatiei/evenimentului/experientei de
cunoastere surprinse in desfasurare.

ex: Orele plutesc pe langa umarul tau,

sfere-albastre, si-ntre ele e Saturn.

2. prezentul istoric/dramatic - anuleaza opozitia categoriala prezent - trecut prin actualizarea

unor evenimente anterioare in prezentul naratorului si, implicit, al lectorului;

-in alternanta cu verbe la timpuri trecute, produce "ierarhia planurilor de adancime, prin tehnica
basoreliefului", aducand, figura si faptele eroului "in clara lumina a prezentului", in contrast cu
adversarii lui si "actiunile coneze care sunt impinse in penumbra timpului" (T. Vianu)

- "Preferinta pentru perfectul simplu ca timp narativ in proza si pentru prezentul istoric in
poezie este in secolul trecut, principala diferenta dintre norma narativa a prozei si cea a poeziei"
(R. Zafiu).

ex: Mihnea incaleca, calul sau tropota,

Fuge ca vantul

(D. Bolintineranu)

3. prezentuletern/atemporal - "mijloc al potentarii retorice" (T. Vianu), prin care timpul

naratiunii , timpul enuntarii si al receptarii se inscriu intr-un continuum temporal, fara inceput si
fara sfarsit, perceput din persctiva cosmica sau metafizica;

- de-realizeaza categoria timpului (considerata irelevanta), exprimand conditia ontologica a unor

entitati considerate atemporale: Divinitatea, Natura, Creatia, Arta, Iubirea, Libertatea etc;

- valoarea expresiva vizeaza inscrierea fenomenului intr-o perspectiva universala, incadrarea

experientei individuale, a evenimentului particular intr-un tipar mitic; ca "modalitate stilistica a
subordonarii faptelor la idee" (T. Vianu), prezentul etern are rol de relieferea unor categorii
filosofice, a unor concepte etice, estetice sau cognitive, a unor valori umane considerate
atemporale.

ex: Numai poetul,

Ca pasari ce zboara

Deasupra valurilor,

Trece peste nemarginirea timpului

(M. Eminescu)

4. prezentul gnomic/ pantemporal – are ca efect stilistic suspendarea opozitiilor temporale,

conferind enunturilor o valoare omnitemporala si un grad mare de generalitate;

- este specific enunturilor sententioase autonome (proverbe, zicatori, maxime), meditatiile

filozofice, cugetariile diverse asupra conditiei umane, asupra raportului om-lume, om-divinitate,
fiinta creatoare-creatie etc;

- in plan semantic, imprima o dimensiune cognitiva textului si o valoare morala, general-umana,

mesajului;
- in plan stilistic, valoarea expresiva e generata de concizia plastica a discursului si, fregvent, de
valentele metaforice/metonimice ale verbelor la prezentul gnomic; in creatii neo/ postmoderniste,
prezentul gnomic este asociat unor realitatii prozaice.

ex: Toata lumea se uita pe fereastra.

Citeste, spala, iubeste, moare

Si din cant in cand da fuga

Si se uita pe fereastra.

(M. Sorescu)

5. prezentul liric – realizeaza un decupaj in fluxul temporal continuu, exprimand intensitatea

trairii intr-o durata concentrata;

- in planul semnificatiilor, presupunem constiinta limitelor ontice ale fiintei si asumarea conditiei
existentiale; exprima – explicit sau implicit – dorinta de a da un sens duratei fragmentare, ori
refuzul /neputinta "starii pe loc" etc.

- la nivelul stilistic prezentul liric accentueaza opozitia intre perspectivele temporale, valorizand
" clipa cea repede ce ni s-a dat" in contrast cu trecutul sau cu viitorul.

ex: Pururi tanar, infasurat in manta-mi,

Ochii mei naltam visatori la steaua/
Singuratatii.

Cand deodata tu rasarisi in cale-mi

……………………………………
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul inveninat de haina-i;
Focul meu al stinge nu pot cu toate
Apele marii.
(M. Eminescu)
6. prezentul evocativ/ al reprezentarii fictionale – are o valoare durativa, propunand o
perspectiva a unui trecut care se deschide spre prezentul nararii/al rostirii lirice si al lecturarii;

- semantizarea poetica a prezentului evocat determina anularea succesiunii lineare a doua durate
pe care le "dizolva" intr-un flux temporal continuu;

- valoarea expresiva a prezentului evocativ rezida in deschiderea perspectivelor temporale si

instalarea eului rostitor / a naratorului intr-o durata continua; dinamizeaza imaginile artistice/
actiunea, prin referentul temporal de aspect durativ.

ex: Sa ai noroc in viata, vorba Aurichii, asta e tot. Unul se zbate de mic, invata, isi umple
plamanul de oftica si altuia ii pica mostenirea de-a gata. (G. Calinescu)

7. prezentul anticipativ /prosaectiv – impune o perspectiva orientata spre viitor;

- la nivelul semnificatiilor, prezentul anticipat al verbelor la modul indicativ exprima certitudinea

naratorului/a eului liric si iminenta evenimentului, in vreme ce prezentul conjunctivului creeaza
un orient de asteptare pe o coordonata a probabilitatii;

- inscrierea prezentului si a viitorului intr+o structura verbala a simultaneitatii determina in plan

stilistic o dimensiune vizionara, o productie explicita in imaginar, in spatii ipotetice.

ex: Curgi in Himeria. Te-ntorci intreg si mut si-ti vine sa canti la trompets, […], ss-noti pe sub
apa cu ochii deschisi, sa dispari intr-un nor sclipicios. (S. Popescu)

8. prezentul iteratic – reliefeaza caracterul repetabil al ciclurilor cosmice sau existenteale, al

unor actiuni etc;

- este exprimat prin verbe cu sens iteratic sau prin verbe care primesc un asemenea continut
semantic in contextul stilistic;

- valoarea stilistica interativa rezida in figurarea existentei ca succesiune de situatii repetabile, de

ciclul inchis, de automatismele cotidiene, de actiuni repetitive.

ex: Iar acolo batranul dascal, cu-a lui haina roasa-n coate,

Intr-un calcul fara capat tot socoate si socoate (M. Eminescu)

IMPERFECTUL

Imperfectul - timp simplu al modului indicativ, care exprimă o acțiune plasată în trecut,
neterminată în momentul la care se referă vorbitorul

Imperfectul :

 timpul propriu literaturii de amintiri, al aceluia care înfăţisează o succesiune de

evenimente ale trecutului;

 arată o acţiune neterminată în trecut, simultaneitatea, permanenţa;

 exprimă durata acţiunii, a trecerii timpului, a insistenţei;

 este un timp al narativităţii subiective, evocatoare;

 poate deschide o perspectivă dinspre trecut spre viitor;

 prelungeşte durata acţiunii pe axa temporală la infinit;

 imperfectul narativ/ evocativ – timpul naraţiunii este prelungit spre timpul istorisirii;
instituie o perspectivă subiectivă;

 imperfectul descriptiv conferă descrierii un caracter dinamic în opoziţie cu decupajul

static determinat de utilizarea prezentului;

 este indice al trecerii de la realitate la imaginar în jocul de copii devine o strategie de a

construi viziune poetică, de a întemeia lumi posibile şi de a imagina experienţe ipotetice (
posibile).

IMPERFECTUL "Valoarea stilistica a imperfectului, virtutea lui de a vraji miscarea il indica

drept timpul propriu literaturii de amintiri, adica al aceleia care infatiseaza o succesiune de
evenimente ale trecutului " (T. Vianu)
1. imperfectul narativ / evocativ opereaza o dubla deschidere temporala: timpul naratiunii este
prelungit spre timpul istorisirii si spre cel al lecturarii, iar prezentul scriitorului si al cititorului se
deschide spre referentul temporal trecut, spre "contemporaneitatea" evenimentelor si a eroilor;

 are o functie dinamic - evocativa: ca " timp al evocarii concrete […] si imagine vie a
miscarii" (T. Vianu), proiecteaza un eveniment, un un proces sau o stare intr-o durata
nedeterminata si instituie o perspectiva subiectiva, un punct de vedete al naratorului/al
personajului/al eului liric;

 cand este utilizat in poezie, imperfectul devine "timpul narativitatii subiective ,

evocatoare, lirice, impresioniste" (D.Irimia) ; impune planuri referential al unei
experiente ontologice sau gnoseologice progresive, ori perspectiva interioara a eului
rostitor; "efectul obtinut poate fi de uniformizare, de incompletitudine, dar si de
ritualizare sau simbolizare" (R. Zafiu)

 in poezia populara – epica sau lirica – valoarea expresiva este conferita, frecvent, de
situarea intr-o durata indeterminata, specifica timpului baladesc, mitic; la final de vers,
verbele la imperfect genereaza monorima.

ex: El asculta tremurator

Se aprindea mai tare

Si s-arunca fulgerator,

Se cufunda in mare

(M. Eminescu)

2. imperfectul descriptiv actualizeaza in imagini plastice o realitate trecuta situand-o intr-o

durata indeterminata;
- accentueaza viziunea auctoriala subiectiva si in acelasi timp imprima reprezentarii
actualizatoare o perspectiva progresiva;

- functia descriptiv – evocativa se realizeaza prin aspectul imperfectiv al verbului care confera
descrierii (lirice sau inserate in textul narativ) un caracter dinamic, in opozitie cu "decupajul"
static determinat d utilizarea prezentului (" Astfel – chiar cand este exclusiv descriptiv,
imperfectul construieste o potentialitate narativa"- R Zafiu).

ex: Ea era frumoasa ca umbra unei idei,

a piele de copil mirosea spinarea ei,

(N. Stanescu)

3. imperfectul iterativ – converteste capacitatea specifica imperfectului de "a prelungi durata

actiunii" ( F. Brunetiere) in posibilitate de a exprima fluxul temporal a inlantuire duratelor
circulare, a situatiilor repetabile;

- valoarea expresiva a imperfectului a unor verbe cu sens iterativ (sau a verbelor care primesc
conotatii echivalente prin determinarii adverbiale/substantivale etc.) rezita in forta cu care
exprima, sugereaza o dubla inscriere a fiintei intr-un continuum temporal si intr-un tipar repetabil
al existentei.

ex: Partea dezagreabila era ca urcam si coboram fara sa stim de ce, iar asta ni se comunica
simplu de catre cei imbufnati si initiati sumar […] imi repetam necontenit, ca idiotizat:" N-as fi
crezut-o niciodata in stare sa faca asta…" (Camil Petrescu)

4. imperfectul oniric – situeaza lumea narata intr-un timp imaginar de grad secund (durata
fictionara exterioara): " Este timpul la care se povestesc visele sau cosmarurile…" (U. Eco)

- functia stilistica este acea de a institui un plan al imaginarului oniric si de a semnala caracterul
ireal al succesiunii de evenimente sau de stari si trairii lirice.

ex: Se facea ca la o curte verde in paraclisul patimilor rele cei trei Crai, mari egumeni ai tagmei
prea senine slujeau pentru cea din urma oara vecernia… (Mateiu Caragiale)
5. imperfectul anticipativ – modifica aspectul imperfectiv, dezvoltand sensul de prezent si
ambiguizand relatia dintre real si ireal; "devierea" de norma specifica uzului transforma acest
timp intr-un "izvor de misterioase treiteti", fiindca "in clipa insasi in care ne evoca actiuni reale
sau posibile, le face iluzorii si lre nimiceste in trecut" (M. Proust)

- rolul stilistic de "indice al trecerii de la realitate la imaginar in jocurile de copii" (I. Coteanu),
devine o strategie discursiva prin care se construiesc premise ale viziunii poetice, se intemeiaza
lumi posibile, se imagineaza experiente ipotetice.

ex: … incepu vechiul joc de-a imaginile: incerca sa aduca la suprafata imagini cat mai vechi,
cat mai departate, sa le mareasca, sa le dea viata […] si nu era deloc usor, pentru ca trebuia sa
fie tot timpul atent…

Tu erai piatra, tu erai norul,

tu erai vulturul, tu erai ora

din care-si curmau asupra-ne zborul

secundele dandu-se tuturora.

(N. Stanescu)

Perfectul

Perfectul - timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut.

Au timpul perfect modurile:

INDICATIV:

1. PERFECT COMPUS:

- exprimă o acțiune săvârșită și încheiată în trecut;

- formare: auxiliarul a avea la indicativ prezent (am, ai, a, am, ați, au) și participiul verbului
de conjugat (plecat).
⇒ am plecat, ai plecat, a plecat, am plecat, ați plecat, au plecat.

Poate fi folosit și cu formă inversă, când auxiliarul este așezat după participiu (plecat-am, plecat-
ai etc.)

2. PERFECT SIMPLU:

- exprimă tot a acțiune săvârșită și încheiată în trecut, indiferent dacă acțiunea este recentă sau
îndepărtată;

- formare: radicalul verbului, sufixe și desinențe.

 sufixe: -a (conj. I), -u (conj. II-a), -se, -u (conj. III-a), -se, -u (conj. IV-a).

 desinențe personale: singular: -i, -și, -∅; plural: -răm, -răți, -ră

⇒ cântai, cântași, cântă, cântarăm, cântarăți, cântară.

CONJUNCTIV: să fi mers

CONDIȚIONAL OPTATIV: aș fi citit

INFINITIV: a fi citit

PREZUMTIV: vom fi plecat

PERFECTUL SIMPLU

NARATIV :

 - situează evenimentul într-un trecut recent;

 - arată caracterul punctual al acţiunii;

 - reliefează derularea rapidă a evenimentelor ori valoarea momentană a unei stări;

  - situarea în finalul textului în care predomină alt timp(impf. sau prez.) produce o

 schimbare de ritm narativ având rolul de accelerare bruscă a relatării;

 - este un timp specific scrierilor istorice;

 - sensibilizează desfăşurarea, succesiunea acţiunilor;

DESCRIPTIV :

 - presupune o deviere expresivă de la caracterul prin excelenţă narativ al acţiunii;

 - oferă vivacitate imaginilor.

PERFECTUL SIMPLU "putin frecvent in limba literara comuna, este, in stilul beletristic un al
doilea timp al narativitatii" (T. Vianu)

1. perfectul simplu narativ exprima o durata absoluta, de mare concentrare epica, situand prim
planul evenimentelor/al momentelor relatate, al starilor enuntate intr-un trecut recent, apropiat de
timpul nararii;

- este timpul naratiunii ulterioare, timp al "narativitatii obiective, descriptive neutre, epice;
miscarea construita prin perfectul simplu este rapida si fara durata" (D. Irimia)

- functia stilistica principala este determinata de caracterul inchis (aspect perfect) si de caracterul
punctual (aspectul momentan) al actiunii/al starii; poate marca stilistic perspectiva dublu inchisa
asupra actiunii – momentul initial si cel final – sau numai inceputul acesteia; reliefeaza derularea
rapida a evenimentelor ori valoarea momentana unei stari;

- situarea in finalul textului in care predomina al timp narativ – imperfectul sau prezentul –
provoaca o schimbare de ritm narativ, avand rolul de accelerare brusca a relatarii;

ex: Se apleaca, lua in maini un bulgare si-l sfarama intre degete cu o placere infricosata. (L.
Rebreanu)

2. perfectul simplu descriptiv presupune o deviere expresiva de la caracter al acestui timp

verbal;utilizarea atipica situeaza secventa descriptiva in prim-plan, in relatie contrastiva cu
planul de adancime in care se scriu in mod obisnuit verbe la imperfect;
– functia dinamica specifica perfectului simplu confera vivacitatea imaginilor descriptive,
organizand elementele intr-o succesiune alerta; descrierea de acest tip are caracter livresc;

ex: Deodata se facu rece si incepu sa bata vantul [,,,] Ploaia incepu sa cada in stropi mari,
tunetele incepura sa rasune de-a lungul vaii cu cu niste zguduituri mai puternice si mai
puternice. (I. Slavici)

PERFECTUL COMPUS

 înscrie evenimentele narate într-o durată trecută;

 poate avea rol de evocare, marcat de indicia i subiectivităţii;

 delimitează planul naratorului de planul personajelor;

 folosit în finalul textului în contrast cu alte timpuri poate avea rol rezumativ;

 poate da impresia că apropie acţiunea de momentul vorbirii, ceea ce măreşte emoţia;

 creează impresia unei afectivităţi mai puternice, mai pronunţate;

 prin înlănţuirea verbelor la pf. compus se creează iluzia unei derulări cinematografice,
rapide, dinamice, fără oprire;

 evidenţiază alternarea planurilor real cu cel al dorinţei; se creează impresia unui joc al
destinului.

PERFECTUL COMPUS "convertit in timp narativ, prin caracterul perfectiv al temporalitatii

sale, […] fixeaza intr-o perspectiva de anterioritate ireversibila incheierea implacabila a unor
procese situate in succesivitatea." (D. Irimia)

Perfectul compus inscrie evenimentele narate, procesele, starile sau experientele lirice intr-o
durata trecuta inchisa, intr-un interval de timp anterior timpului enuntarii;

 functia stilistica principala este aceea de a crea un decupaj in fluxul duratei, delimitand
o secventa de temporalitate situata in anterioritatea imediata a prezentului sau,
dimpotriva, intr-un trecut foarte indepartat cum este cel al basmului; din perspectiva
 momentului enuntarii, acest trecut ireversibil este prezentat ca actiune incheiata, ca
rezultat al unui proces sau ca un efect al unei stari; are rol de narare a unor evenimente
trecute istorisite in succesiune cronologica sau rol de evocare marcata de indici ai
subiectivitatii (formele inversate, de exemplu): "O actiune trecuta ale carei ecouri sunt
inca vii in sufletul nostru e exprimam prin perfect simplu" (I. Iordan) ;

 alta functie stilistica este delimitarea planului naratorului (a carui obiectivitate poate fi
exprimata prin perfectul simplu) de planul personajelor, marcat subiectiv prin perfectul
compus;

 situarea in finalul textului/ al episodului narativ (in contrast cu timpul narativ principal –
prezentul, perfectul simplu sau imperfectul), poate avea un rol rezumativ sau conclusiv,
reliefand astfel caracterul ireversibil al evenimentelor;

 forma invechita a perfectului compus (avand doua auxiliare : "eu l-am fost zarit") este o
marca a registrului stilistic arhaic.

ex: Pe trei covoare de racoare

Lin adormi, torcand verdeata,

Cand eunucul lui batran,

Veni s-o-imbie cu dulceata:

- Enigel, Enigel,

Ti-am adus dulceata, iaca,

(I. Barbu)

MAI-MULT-CA-PERFECTUL
Mai mult ca perfect - timp al modului indicativ care exprimă o acțiune încheiată înaintea altei
acțiuni săvârșite în trecut.

MAI-MULT-CA-PERFECTUL "stabileste cadrul temporal, limita de la care urmeaza a se

desfasura episodul respectiv" "aceasta necontenita raportare la evenimente anterioare realezeaza
ceea ce s-ar putea numi stilul naratiunii, adica acel mod de prezentare a faptelor care pune viu in
lumina succesiunea lor, legatura lor dupa ordinea temporala" (T. Vianu)

1. mai-mult-ca-perfectul incadrarii cataforic – situat in incipit, deschide seria de evenimente

prin evocarea unor circumstante propriu-zise;schiteaza fundalul evenimentelor care urmeaza a fi
narate;

 - ca strategie discursiva este utilizat cu precadere in proza traditionala,marcand

succesiunea cronologica a evenimentelor, organizate pe doua planuri:un plan secund, al
anterioritatii (dominat de mai-mult-ca-perfectul verbelor) si un prim-plan al actualitatii
(actiunea propriu-zisa relatata cu ajutorul verbelor la perfectul simplu/ campus, ori la
prezentul narativ);

 - rolul stilistic este acela de a diferentia timpul diegetic – situat intr-un trecut indepartat –
de timpul istorisirii si al receptarii, creand o tensiune narativa prin relatia contrastiva intre
planul de adancime al relatarii sintetice/ al evocarii si prim-planul evenimential; in
literatura sec. al-XX-lea este utilizat si ca mijloc stilistic de arhaicizare.

ex: In primavara anului 1916, ca sublocotenent proaspat, intaia data concentrat, luasem parte,
cu un regiment de infanterie din capitala, la fortificarea vaii Prahova, intre Busteni si
Predeal. (C. Petrescu)

2. mai-mult-ca-perfectil narativ/ anaforic – intrerupe seria evenimentelor din prim-planul

narativ pentru a insera un enunt / o secventa retrospectiva. (T. Vianu)

 valoarea expresiva este conferita de intreruperea fluxului temporal, de o dislocare

semnificativa in ordinea cronologica a evenimentelor, a situatiilor sau a starilor
 comunicate; interferenta intre mai-mult-ca-perfectul si timpuri ce exprima ulterioritatea
creeaza acronia narativa;

Rostul mai-mult-ca-perfectului se modifica la scriitorii mai noi, care nu vor sa exprime prin el
anterioritatea cronologica, ci foarte deseori si anterioritatea cauzala. (T. Vianu)

Niciodata femeia aceasta nu ma iubise. Reluam tot ce a fost la Odobesti, la tara, si acum
simteam ca acolo am avut dreptate, ca atunci vazusem limpede, ca seria ei aceea fusese. (C.
Petrescu)

VIITORUL

 formele culte, literare sugerează siguranţa sau o condiţionare a intenţiei;

 este timpul perspectivei;

 lărgeşte orizontul în plan spaţial şi temporal;

 sunt expresive îndeosebi formele populare, familiare care sugerează oralitatea;

 arată durata ideală, a creaţiei, a artei;

 artistic, aceste verbe încheie o experienţă de cunoaştere, cea a timpului trăit, iar cu ele se
începe o nouă aventură cognitivă, aceea a unui timp al ficţiunii artistice.

VIITORUL "conform definitiilor clasice, o secventa de enunturi in care timpul verbelor e

viitorul nu ar putea sa constituie o naratiune; in literatura el poate totusi deveni un timp al
reprezentarii unei lumi posibile de tipul visului sau al viziunii, care reduce diferenta dintre
categoriile real si ireal." (R. Zafiu)
1. viitorul cu functie narativa este o deviere expresiva conventionalizata, avand ca punct de
referinta prezentul enuntarii pe care il prelungeste intr-o durata imaginara, progresia in ireal nu
are o limita, poate conduce spre infinit;

 - proiectarea unei suite evenimentiale/a unei serii de textele poetice; strategiile discursive
canonice sunt bazate pe cronologie directa (prezent-viitor) sau inversata (acronia),
marcand in primul caz constiinta irealitatii, iar al doilea, iluzia iminentei unui viitor "ce
va sa fie" (viitorul apare in incipit, instituind cadrul ireal, premisa a unei realitati
fictionare care devine treptat o certitudine exprimata in final prin timpul prezent) ;

 - rolul stilistic principal este crearea unei perspective vizionare, reprezentarea unui plan
interior al reveriei sau al dorintei, al anticiparii profetice ori al presimtirilor nelinistite;
referentul iluzoriu, proiectat ca potentialitate sau ca realitate fictionala se construieste
frecvent pe scenarii consacrate (calatoria initiatica, visulk de iubire, aspiratia spre ideal,
apocalipsa) ;

 - formele inversate, cu auxiliarul postpus au rol de a accentua stilistic planul semantic al

verbului prin topica marcata afectiv.

ex: Cu voia mariei-tale, zice Stroici, vedem ca mosia noastra o sa cada de isnoava in calcarea
paganilor. Cand asta negura de turci va prada si va pustii tara, pe ce vei domni maria-ta? (C.
Negruzzi)

2. viitorul colocvial (popular), diferentiat la nivelul graiului (Muntenia, Oltenia, Dobrogea: o sa

plec; in restul zonelor, formele obtinute de la constructia standard a viitorului prin afereza primei
consoane a auxiliarului:oi pleca, ii pleca etc) are o mare frecventa la nivelul limbii vorbite (stilul
colocvial) ;

 valoarea expresiva rezida in marea incarcatura afectiva, in conotatiile dubitative si in

aspectul modal care il apropie de conjunctiv; forma sa analitica mai complexa decat a
viitorului literar accentueaza componenta durativa si incarca de un continut sufletesc
divers; in literatura culta, utilizarea acestei forme nu mai marcheaza exclusiv registru
 stilistic oral si popular, ci si un regim liric, marcat subiectiv ori un regim familiar,
deliberat prozaic.

ex: Eu am sa scriu "Romanul adolescentului miop". Dar am sa-l scriu ca un Jurnal al autorului.
Cartea mea nu va fi un roman, ci comentarii, note, schite pentru roman. (M. Eliade)

3. Viitorul anterior construieste o succesiune de secvente anticipative situand starea sau

evenimentul exprimat inaintea altei actiuni/ stari proiectate in viitor;

 absent in limba actuala, viitorul anterior confera discursului un caracter livresc si

aparenta de vechime;

 in caz particular al constructiei diferentiate prin utilizarea gerunziului (vei fi fost/ vei fi
fiind – considerata o forma a modului prezumtiv), valoarea stilistica este cea de
exprimare a incertitudinii locutorului sau a unei posibilitati dezirabile, nesigure ori
irealizabile;

ex: Pe unde, Doamne, vei mai fi fiind?

Ce viscol te-a inzapezit pe grind?

Cine te-a rastignit in nelumina?

Plangand ca botezatu-ne-ai cu vina, pe unde Doamne, vei mai fi fiind? (H. Badescu)