Valori stilistice ale modurilor și timpurilor verbale

1.Prezentul 1.Prezentul narativ

Ex.: Exploziile se succed organizat.
exemplu: - propune o perspectivă sincronă, în care
Unele le aud la câțiva pași, altele în
timpul narării și timpul evenimentelor
mine. (Camil Petrescu)
eu alerg narate se suprapun;
Ex.: Omul se scoală, trezește copiii,
tu alergi - acțiunea este dinamizată, iar cititorul
înhamă caii și umblă de acolo până
are sentimentul participării directe la
colo prin curte. (M. Preda)
el/ea aleargă evenimentele istorisite;
Ex.: El zboară, gând purtat de dor/
noi alergăm - se creează impresia că evenimentele
Pân′piere totul, totul. (M. Eminescu)
sunt relatate pe măsură ce acestea se
voi alergați desfășoară
2.Prezentul istoric/ dramatic
ei/ele aleargă Ex.: Mihai se grăbește, trece
- plasează evenimente trecute în Dunărea, își îndeamnă oștile (…) Dar
Prezentul: prezentul naratorului și al cititorului Hassan-Pașa fugea înspăimântat. (N.
Bălcescu)
 presupune o - figura și faptele eroului sunt aduse în
acţiune lumina prezentului, în timp ce adversarii Ex.: Mircea însuși mână-n luptă
continuă, fără și faptele lor sunt împinse în penumbra vijelia-ngrozitoare (M. Eminescu)
perspectiva trecutului
încheierii; Ex.: - Ce mi-i vremea, când de
 trasează axa 3.Prezentul etern/ atemporal veacuri/ Stele-mi scânteie pe lacuri
temporală a (M. Eminescu)
desfăşurării - evidențiază eternitatea unor entități
acţiunii până precum: Natura, Divinitatea, Creația, Ex.: Numai poetul,/ Ca păsări ce
la infinit; Arta, Iubirea, Libertatea etc. zboară/ Deasupra valurilor,/ Trece
 imprimă un peste nemărginirea timpului (M. E.)
ritm vioi
acţiunii şi o 4. Prezentul gnomic
dinamizează; Ex.: Psihologia arată că au o tendință
 dă impresia - conferă enunțurilor un grad ridicat de de stabilizare stările sufletești
că acţiunea se generalitate; repetate și că, menținute cu voință,
desfăşoară duc la o adevărată nevroză. (C.
sub ochii - este specific proverbelor, zicătorilor, Petrescu)
receptorului, maximelor, aforismelor, meditațiilro
creând filozofice, cugetărilor diverse asupra Ex.: Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s
impresia de condiției umane, asupra raportului om- vechi și nouă toate. (M. Eminescu)
autenticitate lume, creație-creator etc.
şi exactitate; 5. Prezentul liric Ex.: Ochii mei nălțam visători la
steaua / Singurătății. / Când deodată
- realizează un decupaj în fluxul tu răsăriși în cale-mi,/ (…) Jalnic ard
 temporal continuu, exprimând
intensitatea trăirii într-o durată
concentrată;
- exprimă intensitatea trăirii într-o
durată concentrată, valorizează clipa
prezentului, în contrast cu trecutul sau
cu viitorul;
- accentuează opoziția între
perspectivele temporale, valorificând
prezentul, în contrast cu trecutul sau cu
viitorul
6. Prezentul evocativ
- are o valoare durativă, propunând
 are puterea de deschiderea trecutului spre prezentul
a reînvia narării
faptele trăite
de narator;
7. Prezentul anticipativ
- impune o perspectivă orientată spre
viitor;
- exprimă certitudinea naratorului/ a
eului liric în ceea ce privește înfăptuirea
evenimentelor
8. Prezentul iterativ
- subliniează caracterul repetabil al unor
acțiuni
2.Imperfectul - 1.Imperfectul narativ/ evocativ
timp simplu al
modului indicativ, - exprimă o acțiune începută, dar
care exprimă o neterminată, o acțiune care se continuă;
acțiune plasată în asistăm astfel la dilatarea timpului;
trecut, neterminată Valori stilistice( roluri):este timpul
de viu chinuit ca Nessus,/ Ori ca
Hercul înveninat de haina-i;/ Focul
meu a-l stinge nu pot cu toate/ Apele
mării. (M. Eminescu)
Ex.: De-atunci negura neagră se
desface în fâșii/ De-atunci răsare
lumea, lună, soare și stihii. (M.E.)
Ex.: De-atâtea nopți aud plouând (G.
Bacovia)
Ex.: Unul se zbate de mic, învață, își
umple plămânul de oftică și altuia îi
pică moștenirea de-a gata. (G.
Călinescu)
Ex.: Aștept să-mi apună ziua/ și zarea
mea pleoapa să-și închidă,/ mi-aștept
amurgul, noaptea și durerea. (L.
Blaga)
Ex.: Decor de negru funerar…/ În
parc ninsoarea cade iar… (G.
Bacovia)
Ex.: Într-un calcul fără capăt tot
socoate și socoate. (M. Eminescu)
Ex.: Boierii (…), fără arme, cădeau
făr-a se mai împotrivi. Cei mai
bătrâni mureau făcându-și cruce. (C.
Negruzzi)
Ex.:
 naratiunii

-poate avea valoare de imperfect narativ

sau descriptive

-valoare interativa, Pe atunci priveam norii ore in sir.

-valoare de conditional perfect sau de Se intalneau zilnic.

-optativ Daca taceai , filozof ramaneai.

Ca timp al povestirii, imperfectul este Voiam sa stiu ce mai faceti.

si indicele trecerii de la realitate la
imaginar (In vis se facea ca erai
imparat.).
în momentul la care 2.Imperfectul descriptiv Ex.: În această obscuritate, strada
se referă vorbitorul. avea un aspect bizar. Nicio casă nu
-actualizează în imagini plastice o
era prea înaltă și aproape niciuna nu
exemplu: realitate trecută, situând-o într-o durată
avea cat superior. (N. Stănescu)
nedeterminată
eu alergam 3.Imperfectul oniric

tu alergai - situează lumea narată într-un timp Ex.: Se făcea că era neapărat necesar
imaginar, în vis; s-ajungem pe muntele Ararat. (L.
el/ea alerga Dimov)
-evenimentele, stările și trăirile eului
noi alergam liric au caracter ireal
4.Imperfectul anticipativ Ex.: Tu erai piatra, tu erai norul,/ tu
voi alergați erai vulturul, tu erai ora. (N.
- realizează trecerea de la real la ireal Stănescu)
ei/ele alergau
3. Perfect - timp al -perfectul simplu exprima rapiditatea cu Ex.: Se aplecă, luă în mâini un
verbului care care s-a petrecut o actiune si faptul ca ea bulgăre și-l sfărâmă între degete cu o
exprimă o acțiune s-a incheiat inaintea prezentului. plăcere înfricoșată. (L. Rebreanu)
petrecută și încheiată
în trecut 1.Perfectul simplu narativ Ex.: Moromete se așeză pe piatra albă
de hotar și își luă capul în mâini. (M.
Perfectul simplu -situează evenimentele într-un trecut Preda)
recent, apropiat de timpul vorbirii;
exemplu: -As pofti o salata din Gradina Ursului
-subliniază derularea rapidă a – zise imparatul
eu alergai evenimentelor

tu alergași -perfectul simplu este utilizat in

naratiuni in care miscarile/ actiunile
personajelor se produc rapid sau de la
eu/ea alergă sine sau cand este introdusa o replica a
unui personaj , in dialog
noi alergarăm
-poate exprima ironia (Ca bine mai
voi alergarăți zisesi!) sau reprosul (Venisi si tu , in
sfarsit!).
ei/ele alergară 2. Perfectul simplu descriptiv

Perfectul simplu se - conferă descrierii ritm rapid; Ex.: Deodată se făcu rece și începu să
mai intrebuinteaza in bată vântul. Ploaia începu să cază în
vorbirea curenta stropi mari. (I. Slavici)
- conferă vivacitate imaginilor
regionala. descriptive
-plasează evenimentele într-un trecut
îndepărtat;

4.Perfectul - are rol de narare a unor evenimente

Ex.: Iubirea pământului l-a stăpânit
compus -exprima o trecute;
de mic copil. (L. Rebreanu)
actiune realizata in
trecut si incheiata in - delimitează planul naratorului de cel al
Ex.: În noaptea asta, cătră zori, a avut
momentul relatarii ei, personajelor;
cel dintâi semn, în vis, care a împuns-
avand de obicei
o în inimă și a tulburat-o și mai mult.
valoare absoluta (Am - situat la finalul textului, poate avea un
(M. Sadoveanu)
citit cartea) rol rezumativ sau concluziv
Ex.: Am râs. Am vorbit. Am plătit. / Pe
exemplu:  poate fi utilizat si cu valoare
cer răsăreau stelele de jucărie. (A.
relativa : mai mult ca perfect
Mușina)
eu am alergat (Inainte de a pleca a salutata pe
toata lumea.) , viitor anterior
tu ai alergat (Pana se decide , l-am lamurit.) ,
viitor (Acu chiar ca am plecat.).
el/ea a alergat  Poate fi utilizat uneori cu forma
inversa (-Mai auzit-ai dumneata
noi am alergat , cumnata, una ca asta [ …] !?
Ion Creanga) sau cu intercalarea
voi ați alergat unor forme nearticulate ale
pronumelui (Alege-ti una din
ei/ele au alergat doua, caci altfel dau cinstea pe
rusine …!auzitu-m-ai? Ion
Creanga), ca marca a oralitatii.

5.Mai-mult- ca- 1.Mai-mult-ca-perfectul încadrării Ex.: Iacov Eraclid, poreclit Despotul,

perfectul perise ucis de buzduganul lui Ștefan
- realizează diferența dintre un trecut Tomșa. (C. Negruzzi)
exemplu: îndepărtat și timpul povestirii și al
eu alergasem receptării

tu alergaseși 2.Mai-mult-ca-perfectul narativ

Ex.: Familia Moromete se întorsese
el/ea alergase - prezintă derularea evenimentelor mai devreme de la câmp. Cât
trecute; ajunseseră acasă, Paraschiv (…) se
noi alergaserăm dăduse jos din căruță, lăsase pe alții
- întrerupe seria evenimentelor pentru a sp deshame și să dea jos uneltele, iar
voi alergaserăți introduce un enunț/ o secvență el se întinsese pe prispă. (M. Preda)
retrospectivă
ei/ele alergaseră
6.Viitorul

exemplu:

eu voi alerga Ex.: Când astă negură de turci va

- proiectează evenimente în viitor;
tu vei alerga
- creează o perspectivă vizionară, un
el/ea va alerga plan al dorinței sau al anticipării
profetice, al presimțirilor neliniștite
noi vom alerga
prăda și va pustii țara, pe ce vei
domni măria-ta? (C. Negruzzi)
Ex.: Patru evanghelii scrie-vom
despre căderea frunzei în toamnă. (N.
Stănescu)

voi veți alerga

ei/ele vor alerga

 Modul conjunctiv

Prezent Perfect -exprimă acțiuni plasate în Ex.: Moromete îi spuse, fără

viitor, posibile, probabile; nu multă vorbă, că s-a terminat
eu să alerg eu să fi alergat avem certitudinea că ele se vor și cu istoria lui cu studiile,
realiza; să stea acasă și să pună
tu să alergi tu să fi alergat mâna pe sapă. (M. Preda)
-accentuează anumite trăiri ale
el/ea să alerge el/ea să fi alrgat naratorului/ eului liric: Ex.: …dați-mi voie: ori să
incertitudinea, ezitarea, se revizuiască, primesc! Dar
noi să așergăm noi să fi alergat aproximația, dorința. protestul, să nu se schimbe nimic. (I.
indignarea etc. L. Caragiale)
voi să alergați voi să fi alergat

ei/ele să alerge ei/ele să fi alergat

 Modul condițional-optativ

Prezent Perfect
-exprimă acțiuni posibile,
eu aș alerga eu aș fi alergat realizabile sau irealizabile;
Ex.: Aș fi putut să spun și eu
tu ai alerga tu ai fi alergat -poate exprima condiția, un cuvânt. (M. Vișniec)
dorința sau subliniază faptul că
el/ea ar alerga el/ea ar fi alergat acțiunea verbului este posibilă, Ex.: Din contră, doamnă, aș
realizabilă; dori, te-aș ruga să fii bună
noi am alerga noi am fi alergat a-mi acorda o prelungire de
-poate sublinia uimirea, termen. (N. Stănescu)
voi ați alerga voi ați fi alergat indignarea sau amenințarea,
rugămintea etc.
ei/ele ar alerga ei/ele ar fi alergat

 Modul imperativ

-are rol de teatralizare și rol de

Aleargă! dinamizare a discursului personajelor; Ex.: Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu
plânge,/ Nu mai visa zadarnic, e prea
Alergați! -exprimă un ordin, o poruncă, un târziu acum! (I Pillat)
îndemn, o rugăminte etc.

 Modul infinitiv

a alerga -numește, în chip general, abstract, Ex.: Războiul dădu lui Felix, peste câțiva
acțiunea, procesul sau starea ani, prilejul de a se afirma încă de tânăr.
 (G. Călinescu)

 Modul gerunziu

Ex.: Măicuță bătrână/ Cu brâul de lână,/

-exprimă o acțiune începută și
Din ochi lăcrimând,/ Pe câmpi alergând,/
neîncheiată, o acțiune în desfășurare;
Pe toți întrebând (…) (Miorița)
alergând
-creează imagini dinamice;
Ex.: Ruxanda ieși tremurândă și
galbănă,răzemându-se de părete. (C.
-poate avea valoare stilistică de epitet
Negruzzi)

 Modul participiu

alergat
-prezintă o acțiune încheiată sau
Ex.: Casa lui moș Costache era leproasă,
rezultatul acesteia;
alergată înnegrită. (G. Călinescu)
-când are valoare adjectivală poate
alergați Ex.: Umanitatea înfometată, iradiată,
contribui la construirea epitetului/ a
atomizată,/e prea ocupată. (M. Ursachi)
metaforei etc.
alergate

 Modul supin

-exprimă în chip general, abstract,

acțiunea, procesul sau starea văzute ca
de alergat Ex.: Iar Manea ofta/ Și se apuca/ Zidul de
probabilitate;
zidit,/ Visul de-mplinit. (Monastirea
pentru alergat Argeșului)
-poate intra în alcătuirea metaforei, a
epitetului etc.
Valori stilistice ale timpurilor verbale: recapitulare, definiții,
exemple

Timpul prezent

Recapitulare:

Timpul prezent este un timp verbal simplu (indicativ, conjuctiv) sau compus (condițional-
optativ) care arată că acțiunea exprimată de verb se petrece în momentul vorbirii.

Tipuri de prezent:

- propriu-zis: Andrei citește.

- gnomic sau etern (acțiunea se petrece permanent): Soarele apune.

- interativ (acțiunea are loc la intervale regulate de timp): Manâncă din două în două ore.

OBSERVAȚII:

1. formarea indicativului prezent este mai complicată decât a altor timpuri simple, deoarece la
fiecare conjugare se deosebesc mai multe grupe. În general, structura prezentului indicativ este
următoarea: radical, sufix, desinență (eu creez, tu creezi, el creează, noi creăm, voi creați, ei
creează).

2. La modul conjuctiv, prezentul este un timp simplu (să plec);

3. La modul conțional-optativ, din punct de vedere formal, prezentul este un timp compus din
auxiliarul (a avea) și infinitivul prezent al verbului de conjugat (aș pleca)

Modul indicativ - mod personal și predicativ care arată că acțiunea este reală, sigură.

! Este singurul mod care are toate timpurile:

- prezent

- prezent Citesc
- trecut a) imperfect: Citeam
b) perfect compus: am citit
c) perfect simplu: citii
d) mai mult ca perfect: Citisem
- viitor a)viitor: voi citi
am să citesc; o să citesc
b) viitor anterior: voi fi citit

! Verbul la modul indicativ are funcția sintactică de predicat.

PREZENTUL

 presupune o acţiune continuă, fără perspectiva încheierii;

 trasează axa temporală a desfăşurării acţiunii până la infinit;
 imprimă un ritm vioi acţiunii şi o dinamizează;
 dă impresia că acţiunea se desfăşoară sub ochii receptorului, creând impresia de
autenticitate şi exactitate;
 are puterea de a reînvia faptele trăite de narator;
 prezentul liric exprimă intensitatea trăirii într-o durată concentrată, valorizează clipa
prezentului, în contrast cu trecutul sau cu viitorul;

PREZENTUL este forma verbala care "dezvolta registrul sematic cel mai bogat, acoperind
functional toate cele treiperspective temporale: trecut, prezent, viitor sau dezvoltand un sens
pantemporal." (Dumitru Irimia)

1. prezentul narativ - propune o perspectiva sincronica, in care timpul nararii si timpul

evenimentelor narate se suprapun;timpul lecturarii intra si el in rezonanta cu acest timp
integrator, generand o temporalitate coincidenta, in care "scriitorul aduce timpul naratiunii in
timpul cititorului" (D. Irimia);

ex: Exploziile se succed organizat.

-caracteristic naratiunii in simultaneitatea, prezentul narativ dinamizeaza actiunea, induce

lectorului sentimentul participarii directe la evenimentele istorisite, creand iluzia ca acestea sunt
relkatate pe masura ce se desfasoara;

ex: Omul se scoala, trezeste inhama caii si umbla de colo pana colo prin curte. (M. Preda)
  valori expresive multiple: "reliefarea, dramatismul. Rapiditatea, plasticitatea – dar si
ruptura, evaluarea, surpriza" (R. Zafiu)

ex: El zboara, gand purtat de dor,

Pan"piere totul,totul; (M. Eminescu)

 in poezia epica si in creatia lirica in care viziunea poetica se intemeiaza pe un scenariu

narativ, prezentul determina "anularea hotarelor semantic-temporale specifice" (D.
Irimia) conferind un relief stilistic deosebit situatiei/evenimentului/experientei de
cunoastere surprinse in desfasurare.

ex: Orele plutesc pe langa umarul tau,

sfere-albastre, si-ntre ele e Saturn.

2. prezentul istoric/dramatic - anuleaza opozitia categoriala prezent - trecut prin actualizarea

unor evenimente anterioare in prezentul naratorului si, implicit, al lectorului;

-in alternanta cu verbe la timpuri trecute, produce "ierarhia planurilor de adancime, prin tehnica
basoreliefului", aducand, figura si faptele eroului "in clara lumina a prezentului", in contrast cu
adversarii lui si "actiunile coneze care sunt impinse in penumbra timpului" (T. Vianu)

- "Preferinta pentru perfectul simplu ca timp narativ in proza si pentru prezentul istoric in
poezie este in secolul trecut, principala diferenta dintre norma narativa a prozei si cea a poeziei"
(R. Zafiu).

ex: Mihnea incaleca, calul sau tropota,

Fuge ca vantul

(D. Bolintineranu)

3. prezentuletern/atemporal - "mijloc al potentarii retorice" (T. Vianu), prin care timpul

naratiunii , timpul enuntarii si al receptarii se inscriu intr-un continuum temporal, fara inceput si
fara sfarsit, perceput din persctiva cosmica sau metafizica;

- de-realizeaza categoria timpului (considerata irelevanta), exprimand conditia ontologica a unor

entitati considerate atemporale: Divinitatea, Natura, Creatia, Arta, Iubirea, Libertatea etc;

- valoarea expresiva vizeaza inscrierea fenomenului intr-o perspectiva universala, incadrarea

experientei individuale, a evenimentului particular intr-un tipar mitic; ca "modalitate stilistica a
subordonarii faptelor la idee" (T. Vianu), prezentul etern are rol de relieferea unor categorii
filosofice, a unor concepte etice, estetice sau cognitive, a unor valori umane considerate
atemporale.

ex: Numai poetul,

Ca pasari ce zboara

Deasupra valurilor,

Trece peste nemarginirea timpului

(M. Eminescu)

4. prezentul gnomic/ pantemporal – are ca efect stilistic suspendarea opozitiilor temporale,

conferind enunturilor o valoare omnitemporala si un grad mare de generalitate;

- este specific enunturilor sententioase autonome (proverbe, zicatori, maxime), meditatiile

filozofice, cugetariile diverse asupra conditiei umane, asupra raportului om-lume, om-divinitate,
fiinta creatoare-creatie etc;

- in plan semantic, imprima o dimensiune cognitiva textului si o valoare morala, general-umana,

mesajului;

- in plan stilistic, valoarea expresiva e generata de concizia plastica a discursului si, fregvent, de
valentele metaforice/metonimice ale verbelor la prezentul gnomic; in creatii neo/ postmoderniste,
prezentul gnomic este asociat unor realitatii prozaice.

ex: Toata lumea se uita pe fereastra.

Citeste, spala, iubeste, moare

Si din cant in cand da fuga

Si se uita pe fereastra.

(M. Sorescu)

5. prezentul liric – realizeaza un decupaj in fluxul temporal continuu, exprimand intensitatea

trairii intr-o durata concentrata;
- in planul semnificatiilor, presupunem constiinta limitelor ontice ale fiintei si asumarea conditiei
existentiale; exprima – explicit sau implicit – dorinta de a da un sens duratei fragmentare, ori
refuzul /neputinta "starii pe loc" etc.

- la nivelul stilistic prezentul liric accentueaza opozitia intre perspectivele temporale, valorizand
" clipa cea repede ce ni s-a dat" in contrast cu trecutul sau cu viitorul.

ex: Pururi tanar, infasurat in manta-mi,

Ochii mei naltam visatori la steaua/

Singuratatii.

Cand deodata tu rasarisi in cale-mi

……………………………………

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,

Ori ca Hercul inveninat de haina-i;

Focul meu al stinge nu pot cu toate

Apele marii.

(M. Eminescu)

6. prezentul evocativ/ al reprezentarii fictionale – are o valoare durativa, propunand o

perspectiva a unui trecut care se deschide spre prezentul nararii/al rostirii lirice si al lecturarii;

- semantizarea poetica a prezentului evocat determina anularea succesiunii lineare a doua durate
pe care le "dizolva" intr-un flux temporal continuu;

- valoarea expresiva a prezentului evocativ rezida in deschiderea perspectivelor temporale si

instalarea eului rostitor / a naratorului intr-o durata continua; dinamizeaza imaginile artistice/
actiunea, prin referentul temporal de aspect durativ.

ex: Sa ai noroc in viata, vorba Aurichii, asta e tot. Unul se zbate de mic, invata, isi umple
plamanul de oftica si altuia ii pica mostenirea de-a gata. (G. Calinescu)
7. prezentul anticipativ /prosaectiv – impune o perspectiva orientata spre viitor;

- la nivelul semnificatiilor, prezentul anticipat al verbelor la modul indicativ exprima certitudinea

naratorului/a eului liric si iminenta evenimentului, in vreme ce prezentul conjunctivului creeaza
un orient de asteptare pe o coordonata a probabilitatii;

- inscrierea prezentului si a viitorului intr+o structura verbala a simultaneitatii determina in plan

stilistic o dimensiune vizionara, o productie explicita in imaginar, in spatii ipotetice.

ex: Curgi in Himeria. Te-ntorci intreg si mut si-ti vine sa canti la trompets, […], ss-noti pe sub
apa cu ochii deschisi, sa dispari intr-un nor sclipicios. (S. Popescu)

8. prezentul iteratic – reliefeaza caracterul repetabil al ciclurilor cosmice sau existenteale, al

unor actiuni etc;

- este exprimat prin verbe cu sens iteratic sau prin verbe care primesc un asemenea continut
semantic in contextul stilistic;

- valoarea stilistica interativa rezida in figurarea existentei ca succesiune de situatii repetabile, de

ciclul inchis, de automatismele cotidiene, de actiuni repetitive.

ex: Iar acolo batranul dascal, cu-a lui haina roasa-n coate,

Intr-un calcul fara capat tot socoate si socoate (M. Eminescu)

IMPERFECTUL

Imperfectul - timp simplu al modului indicativ, care exprimă o acțiune plasată în trecut,
neterminată în momentul la care se referă vorbitorul.

FORMARE: de la radicalul verbului cu sufixele:

-a (pentru conjugarea I)
-ea (pentru conjugarea II-a)
-ea și -a (pentru conjugarea III-a)
-ea și -a (pentru conjugarea IV-a)

și desinențele:

pers. I sg. -m; pers. a II-a sg. -i; pers. a III-a sg. ∅;
pers. I pl. -m; pers. a II-a pl. -ți; pers. a III-a pl. -u;

La toate conjugările există omonime de formă la pers. I sg. și pers I pl. (eu cântam / mergeam / -
noi cântam / mergeam).

Ex.: eu cream, tu creai, el crea, noi cream, voi creați, ei creau.

Imperfectul :

 timpul propriu literaturii de amintiri, al aceluia care înfăţisează o succesiune de

evenimente ale trecutului;
 arată o acţiune neterminată în trecut, simultaneitatea, permanenţa;
 exprimă durata acţiunii, a trecerii timpului, a insistenţei;
 este un timp al narativităţii subiective, evocatoare;

 poate deschide o perspectivă dinspre trecut spre viitor;

 prelungeşte durata acţiunii pe axa temporală la infinit;

 imperfectul narativ/ evocativ – timpul naraţiunii este prelungit spre timpul istorisirii;
instituie o perspectivă subiectivă;
 imperfectul descriptiv conferă descrierii un caracter dinamic în opoziţie cu decupajul
static determinat de utilizarea prezentului;
 este indice al trecerii de la realitate la imaginar în jocul de copii devine o strategie de a
construi viziune poetică, de a întemeia lumi posibile şi de a imagina experienţe ipotetice (
posibile).

IMPERFECTUL "Valoarea stilistica a imperfectului, virtutea lui de a vraji miscarea il indica

drept timpul propriu literaturii de amintiri, adica al aceleia care infatiseaza o succesiune de
evenimente ale trecutului " (T. Vianu)
1. imperfectul narativ / evocativ opereaza o dubla deschidere temporala: timpul naratiunii este
prelungit spre timpul istorisirii si spre cel al lecturarii, iar prezentul scriitorului si al cititorului se
deschide spre referentul temporal trecut, spre "contemporaneitatea" evenimentelor si a eroilor;

 are o functie dinamic - evocativa: ca " timp al evocarii concrete […] si imagine vie a
miscarii" (T. Vianu), proiecteaza un eveniment, un un proces sau o stare intr-o durata
nedeterminata si instituie o perspectiva subiectiva, un punct de vedete al naratorului/al
personajului/al eului liric;

 cand este utilizat in poezie, imperfectul devine "timpul narativitatii subiective ,

evocatoare, lirice, impresioniste" (D.Irimia) ; impune planuri referential al unei
experiente ontologice sau gnoseologice progresive, ori perspectiva interioara a eului
rostitor; "efectul obtinut poate fi de uniformizare, de incompletitudine, dar si de
ritualizare sau simbolizare" (R. Zafiu)

 in poezia populara – epica sau lirica – valoarea expresiva este conferita, frecvent, de
situarea intr-o durata indeterminata, specifica timpului baladesc, mitic; la final de vers,
verbele la imperfect genereaza monorima.

ex: El asculta tremurator

Se aprindea mai tare

Si s-arunca fulgerator,

Se cufunda in mare

(M. Eminescu)

2. imperfectul descriptiv actualizeaza in imagini plastice o realitate trecuta situand-o intr-o

durata indeterminata;

- accentueaza viziunea auctoriala subiectiva si in acelasi timp imprima reprezentarii

actualizatoare o perspectiva progresiva;

- functia descriptiv – evocativa se realizeaza prin aspectul imperfectiv al verbului care confera
descrierii (lirice sau inserate in textul narativ) un caracter dinamic, in opozitie cu "decupajul"
static determinat d utilizarea prezentului (" Astfel – chiar cand este exclusiv descriptiv,
imperfectul construieste o potentialitate narativa"- R Zafiu).

ex: Ea era frumoasa ca umbra unei idei,

a piele de copil mirosea spinarea ei,

(N. Stanescu)

3. imperfectul iterativ – converteste capacitatea specifica imperfectului de "a prelungi durata

actiunii" ( F. Brunetiere) in posibilitate de a exprima fluxul temporal a inlantuire duratelor
circulare, a situatiilor repetabile;

- valoarea expresiva a imperfectului a unor verbe cu sens iterativ (sau a verbelor care primesc
conotatii echivalente prin determinarii adverbiale/substantivale etc.) rezita in forta cu care
exprima, sugereaza o dubla inscriere a fiintei intr-un continuum temporal si intr-un tipar repetabil
al existentei.

ex: Partea dezagreabila era ca urcam si coboram fara sa stim de ce, iar asta ni se comunica
simplu de catre cei imbufnati si initiati sumar […] imi repetam necontenit, ca idiotizat:" N-as fi
crezut-o niciodata in stare sa faca asta…" (Camil Petrescu)

4. imperfectul oniric – situeaza lumea narata intr-un timp imaginar de grad secund (durata
fictionara exterioara): " Este timpul la care se povestesc visele sau cosmarurile…" (U. Eco)

- functia stilistica este acea de a institui un plan al imaginarului oniric si de a semnala caracterul
ireal al succesiunii de evenimente sau de stari si trairii lirice.

ex: Se facea ca la o curte verde in paraclisul patimilor rele cei trei Crai, mari egumeni ai tagmei
prea senine slujeau pentru cea din urma oara vecernia… (Mateiu Caragiale)

5. imperfectul anticipativ – modifica aspectul imperfectiv, dezvoltand sensul de prezent si

ambiguizand relatia dintre real si ireal; "devierea" de norma specifica uzului transforma acest
timp intr-un "izvor de misterioase treiteti", fiindca "in clipa insasi in care ne evoca actiuni reale
sau posibile, le face iluzorii si lre nimiceste in trecut" (M. Proust)
- rolul stilistic de "indice al trecerii de la realitate la imaginar in jocurile de copii" (I. Coteanu),
devine o strategie discursiva prin care se construiesc premise ale viziunii poetice, se intemeiaza
lumi posibile, se imagineaza experiente ipotetice.

ex: … incepu vechiul joc de-a imaginile: incerca sa aduca la suprafata imagini cat mai vechi,
cat mai departate, sa le mareasca, sa le dea viata […] si nu era deloc usor, pentru ca trebuia sa
fie tot timpul atent…

Tu erai piatra, tu erai norul,

tu erai vulturul, tu erai ora

din care-si curmau asupra-ne zborul

secundele dandu-se tuturora.

(N. Stanescu)

Perfectul

Perfectul - timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut.

Au timpul perfect modurile:

INDICATIV:

1. PERFECT COMPUS:

- exprimă o acțiune săvârșită și încheiată în trecut;

- formare: auxiliarul a avea la indicativ prezent (am, ai, a, am, ați, au) și participiul verbului
de conjugat (plecat).

⇒ am plecat, ai plecat, a plecat, am plecat, ați plecat, au plecat.

Poate fi folosit și cu formă inversă, când auxiliarul este așezat după participiu (plecat-am, plecat-
ai etc.)

2. PERFECT SIMPLU:
- exprimă tot a acțiune săvârșită și încheiată în trecut, indiferent dacă acțiunea este recentă sau
îndepărtată;

- formare: radicalul verbului, sufixe și desinențe.

 sufixe: -a (conj. I), -u (conj. II-a), -se, -u (conj. III-a), -se, -u (conj. IV-a).
 desinențe personale: singular: -i, -și, -∅; plural: -răm, -răți, -ră

⇒ cântai, cântași, cântă, cântarăm, cântarăți, cântară.

CONJUNCTIV: să fi mers

CONDIȚIONAL OPTATIV: aș fi citit

INFINITIV: a fi citit

PREZUMTIV: vom fi plecat

PERFECTUL SIMPLU

NARATIV :

 - situează evenimentul într-un trecut recent;

 - arată caracterul punctual al acţiunii;
 - reliefează derularea rapidă a evenimentelor ori valoarea momentană a unei stări;
 - situarea în finalul textului în care predomină alt timp(impf. sau prez.) produce o
 schimbare de ritm narativ având rolul de accelerare bruscă a relatării;
 - este un timp specific scrierilor istorice;
 - sensibilizează desfăşurarea, succesiunea acţiunilor;

DESCRIPTIV :

 - presupune o deviere expresivă de la caracterul prin excelenţă narativ al acţiunii;

 - oferă vivacitate imaginilor.
PERFECTUL SIMPLU "putin frecvent in limba literara comuna, este, in stilul beletristic un al
doilea timp al narativitatii" (T. Vianu)

1. perfectul simplu narativ exprima o durata absoluta, de mare concentrare epica, situand prim
planul evenimentelor/al momentelor relatate, al starilor enuntate intr-un trecut recent, apropiat de
timpul nararii;

- este timpul naratiunii ulterioare, timp al "narativitatii obiective, descriptive neutre, epice;
miscarea construita prin perfectul simplu este rapida si fara durata" (D. Irimia)

- functia stilistica principala este determinata de caracterul inchis (aspect perfect) si de caracterul
punctual (aspectul momentan) al actiunii/al starii; poate marca stilistic perspectiva dublu inchisa
asupra actiunii – momentul initial si cel final – sau numai inceputul acesteia; reliefeaza derularea
rapida a evenimentelor ori valoarea momentana unei stari;

- situarea in finalul textului in care predomina al timp narativ – imperfectul sau prezentul –
provoaca o schimbare de ritm narativ, avand rolul de accelerare brusca a relatarii;

ex: Se apleaca, lua in maini un bulgare si-l sfarama intre degete cu o placere infricosata. (L.
Rebreanu)

2. perfectul simplu descriptiv presupune o deviere expresiva de la caracter al acestui timp

verbal;utilizarea atipica situeaza secventa descriptiva in prim-plan, in relatie contrastiva cu
planul de adancime in care se scriu in mod obisnuit verbe la imperfect;

– functia dinamica specifica perfectului simplu confera vivacitatea imaginilor descriptive,

organizand elementele intr-o succesiune alerta; descrierea de acest tip are caracter livresc;

ex: Deodata se facu rece si incepu sa bata vantul [,,,] Ploaia incepu sa cada in stropi mari,
tunetele incepura sa rasune de-a lungul vaii cu cu niste zguduituri mai puternice si mai
puternice. (I. Slavici)

PERFECTUL COMPUS

 înscrie evenimentele narate într-o durată trecută;

 poate avea rol de evocare, marcat de indicia i subiectivităţii;
  delimitează planul naratorului de planul personajelor;
 folosit în finalul textului în contrast cu alte timpuri poate avea rol rezumativ;
 poate da impresia că apropie acţiunea de momentul vorbirii, ceea ce măreşte emoţia;
 creează impresia unei afectivităţi mai puternice, mai pronunţate;
 prin înlănţuirea verbelor la pf. compus se creează iluzia unei derulări cinematografice,
rapide, dinamice, fără oprire;
 evidenţiază alternarea planurilor real cu cel al dorinţei; se creează impresia unui joc al
destinului.

PERFECTUL COMPUS "convertit in timp narativ, prin caracterul perfectiv al temporalitatii

sale, […] fixeaza intr-o perspectiva de anterioritate ireversibila incheierea implacabila a unor
procese situate in succesivitatea." (D. Irimia)

Perfectul compus inscrie evenimentele narate, procesele, starile sau experientele lirice intr-o
durata trecuta inchisa, intr-un interval de timp anterior timpului enuntarii;

 functia stilistica principala este aceea de a crea un decupaj in fluxul duratei, delimitand
o secventa de temporalitate situata in anterioritatea imediata a prezentului sau,
dimpotriva, intr-un trecut foarte indepartat cum este cel al basmului; din perspectiva
momentului enuntarii, acest trecut ireversibil este prezentat ca actiune incheiata, ca
rezultat al unui proces sau ca un efect al unei stari; are rol de narare a unor evenimente
trecute istorisite in succesiune cronologica sau rol de evocare marcata de indici ai
subiectivitatii (formele inversate, de exemplu): "O actiune trecuta ale carei ecouri sunt
inca vii in sufletul nostru e exprimam prin perfect simplu" (I. Iordan) ;

 alta functie stilistica este delimitarea planului naratorului (a carui obiectivitate poate fi
exprimata prin perfectul simplu) de planul personajelor, marcat subiectiv prin perfectul
compus;

 situarea in finalul textului/ al episodului narativ (in contrast cu timpul narativ principal –
prezentul, perfectul simplu sau imperfectul), poate avea un rol rezumativ sau conclusiv,
reliefand astfel caracterul ireversibil al evenimentelor;

 forma invechita a perfectului compus (avand doua auxiliare : "eu l-am fost zarit") este o
marca a registrului stilistic arhaic.

ex: Pe trei covoare de racoare

 Lin adormi, torcand verdeata,

Cand eunucul lui batran,

Veni s-o-imbie cu dulceata:

- Enigel, Enigel,

Ti-am adus dulceata, iaca,

(I. Barbu)

MAI-MULT-CA-PERFECTUL

Mai mult ca perfect - timp al modului indicativ care exprimă o acțiune încheiată înaintea altei
acțiuni săvârșite în trecut.

Sufix propriu -se: se adaugă la tema perfectului simplu

Desinențe: sg: -m (plecasem)

-și (plecaseși)
-Ø (plecase)
pl: -răm (plecaserăm)
-răți (plecaserăți)
-ră (plecaseră)

MAI-MULT-CA-PERFECTUL "stabileste cadrul temporal, limita de la care urmeaza a se

desfasura episodul respectiv" "aceasta necontenita raportare la evenimente anterioare realezeaza
ceea ce s-ar putea numi stilul naratiunii, adica acel mod de prezentare a faptelor care pune viu in
lumina succesiunea lor, legatura lor dupa ordinea temporala" (T. Vianu)
1. mai-mult-ca-perfectul incadrarii cataforic – situat in incipit, deschide seria de evenimente
prin evocarea unor circumstante propriu-zise;schiteaza fundalul evenimentelor care urmeaza a fi
narate;

 - ca strategie discursiva este utilizat cu precadere in proza traditionala,marcand

succesiunea cronologica a evenimentelor, organizate pe doua planuri:un plan secund, al
anterioritatii (dominat de mai-mult-ca-perfectul verbelor) si un prim-plan al actualitatii
(actiunea propriu-zisa relatata cu ajutorul verbelor la perfectul simplu/ campus, ori la
prezentul narativ);

 - rolul stilistic este acela de a diferentia timpul diegetic – situat intr-un trecut indepartat –
de timpul istorisirii si al receptarii, creand o tensiune narativa prin relatia contrastiva intre
planul de adancime al relatarii sintetice/ al evocarii si prim-planul evenimential; in
literatura sec. al-XX-lea este utilizat si ca mijloc stilistic de arhaicizare.

ex: In primavara anului 1916, ca sublocotenent proaspat, intaia data concentrat, luasem parte,
cu un regiment de infanterie din capitala, la fortificarea vaii Prahova, intre Busteni si Predeal.
(C. Petrescu)

2. mai-mult-ca-perfectil narativ/ anaforic – intrerupe seria evenimentelor din prim-planul

narativ pentru a insera un enunt / o secventa retrospectiva. (T. Vianu)

 valoarea expresiva este conferita de intreruperea fluxului temporal, de o dislocare

semnificativa in ordinea cronologica a evenimentelor, a situatiilor sau a starilor
comunicate; interferenta intre mai-mult-ca-perfectul si timpuri ce exprima ulterioritatea
creeaza acronia narativa;

Rostul mai-mult-ca-perfectului se modifica la scriitorii mai noi, care nu vor sa exprime prin el
anterioritatea cronologica, ci foarte deseori si anterioritatea cauzala. (T. Vianu)

Niciodata femeia aceasta nu ma iubise. Reluam tot ce a fost la Odobesti, la tara, si acum
simteam ca acolo am avut dreptate, ca atunci vazusem limpede, ca seria ei aceea fusese. (C.
Petrescu)
 VIITORUL

 formele culte, literare sugerează siguranţa sau o condiţionare a intenţiei;

 este timpul perspectivei;
 lărgeşte orizontul în plan spaţial şi temporal;
 sunt expresive îndeosebi formele populare, familiare care sugerează oralitatea;
 arată durata ideală, a creaţiei, a artei;
 artistic, aceste verbe încheie o experienţă de cunoaştere, cea a timpului trăit, iar cu ele se
începe o nouă aventură cognitivă, aceea a unui timp al ficţiunii artistice.

VIITORUL "conform definitiilor clasice, o secventa de enunturi in care timpul verbelor e

viitorul nu ar putea sa constituie o naratiune; in literatura el poate totusi deveni un timp al
reprezentarii unei lumi posibile de tipul visului sau al viziunii, care reduce diferenta dintre
categoriile real si ireal." (R. Zafiu)

1. viitorul cu functie narativa este o deviere expresiva conventionalizata, avand ca punct de

referinta prezentul enuntarii pe care il prelungeste intr-o durata imaginara, progresia in ireal nu
are o limita, poate conduce spre infinit;

 - proiectarea unei suite evenimentiale/a unei serii de textele poetice; strategiile discursive
canonice sunt bazate pe cronologie directa (prezent-viitor) sau inversata (acronia),
marcand in primul caz constiinta irealitatii, iar al doilea, iluzia iminentei unui viitor "ce
va sa fie" (viitorul apare in incipit, instituind cadrul ireal, premisa a unei realitati
fictionare care devine treptat o certitudine exprimata in final prin timpul prezent) ;

 - rolul stilistic principal este crearea unei perspective vizionare, reprezentarea unui plan
interior al reveriei sau al dorintei, al anticiparii profetice ori al presimtirilor nelinistite;
referentul iluzoriu, proiectat ca potentialitate sau ca realitate fictionala se construieste
frecvent pe scenarii consacrate (calatoria initiatica, visulk de iubire, aspiratia spre ideal,
apocalipsa) ;

 - formele inversate, cu auxiliarul postpus au rol de a accentua stilistic planul semantic al

verbului prin topica marcata afectiv.
 ex: Cu voia mariei-tale, zice Stroici, vedem ca mosia noastra o sa cada de isnoava in calcarea
paganilor. Cand asta negura de turci va prada si va pustii tara, pe ce vei domni maria-ta? (C.
Negruzzi)

2. viitorul colocvial (popular), diferentiat la nivelul graiului (Muntenia, Oltenia, Dobrogea: o sa

plec; in restul zonelor, formele obtinute de la constructia standard a viitorului prin afereza primei
consoane a auxiliarului:oi pleca, ii pleca etc) are o mare frecventa la nivelul limbii vorbite (stilul
colocvial) ;

 valoarea expresiva rezida in marea incarcatura afectiva, in conotatiile dubitative si in

aspectul modal care il apropie de conjunctiv; forma sa analitica mai complexa decat a
viitorului literar accentueaza componenta durativa si incarca de un continut sufletesc
divers; in literatura culta, utilizarea acestei forme nu mai marcheaza exclusiv registru
stilistic oral si popular, ci si un regim liric, marcat subiectiv ori un regim familiar,
deliberat prozaic.

ex: Eu am sa scriu "Romanul adolescentului miop". Dar am sa-l scriu ca un Jurnal al autorului.
Cartea mea nu va fi un roman, ci comentarii, note, schite pentru roman. (M. Eliade)

3. Viitorul anterior construieste o succesiune de secvente anticipative situand starea sau

evenimentul exprimat inaintea altei actiuni/ stari proiectate in viitor;

 absent in limba actuala, viitorul anterior confera discursului un caracter livresc si

aparenta de vechime;

 in caz particular al constructiei diferentiate prin utilizarea gerunziului (vei fi fost/ vei fi
fiind – considerata o forma a modului prezumtiv), valoarea stilistica este cea de
exprimare a incertitudinii locutorului sau a unei posibilitati dezirabile, nesigure ori
irealizabile;

ex: Pe unde, Doamne, vei mai fi fiind?

Ce viscol te-a inzapezit pe grind?

Cine te-a rastignit in nelumina?

Plangand ca botezatu-ne-ai cu vina, pe unde Doamne, vei mai fi fiind? (H. Badescu)
 SUBIECTE REZOLVATE

Subiectul al II-lea (10 puncte)

1. Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul următor, evidențiind rolul stilistic al verbelor

la indicativ, timpul prezent:

Izbesc mereu, mereu mai aprig

Şi fără să îngenunchez,
Cum seamăn eu cu tine, mare,
Dar nu pot, nu, ieşi din
La fel, mereu neliniştit,
vremea
Închis din patru părţi de timpul,
În care-ncep să-nnegurez.
Din care nu e de ieşit.
Mi-e dorul inima şi gândul
Mă zbat adânc, fără cruţare,
Tot răni, la zbatere proscris,
Mă trag în mine, mă-nvrăjbesc,
Dar încă lupt să nu stau
Dar oricât aş lovi de tare
numai
Degeaba ţărmii mi-i lovesc.
În ţărmurile mele-nchis.
E-o luptă fără-asemănare,
Izbesc, izbesc întotdeauna
Sunt malurile prea de fier.
Ca tine, tot mereu la fel.
Nici eu nu-s mulţumit, ca tine,
Şi mie timpul mi-a pus
Doar cu bucata mea de cer.
maluri
Şi nu pot sa mai ies din el...

Virgil Carianopol, În faţa mării

Posibil răspuns:

Poezia lui Virgil Carianopol, In fața mării, impresioneaza prin forța lirismului, ce susține
tema condiției umane duale. Astfel, textul dobândeşte caracter confesiv, prin abundenta verbelor
(mă zbat, ma trag) şi a pronumelor de persoana I și a ll-a (mi, tine), eul exprimându-şi direct
sentimentele de incordare generate de dramatismul conditiei sale. Verbele la indicativ prezent
(seaman, mă zbat, izbesc) dobândesc in text valoare de prezent etern, prin care se evidenţiază
tensiunea interioară a eului liric. Acesta se aseamănă cu elemente ale naturii acvatice, marea find
un dublu simbol: atât al schimbării neincetate prin mișcarea valurilor, cât şi al libertăţii şi
eternității. Eul liric se percepe, astfel, pe sine ca pe o entitate duală: mereu neliniştit, nu mai pot
să ies din el...

(122 de cuvinte)
2. Comentează, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile textului următor, evidențiind rolul
stilistic al verbelor la imperfect:

Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.

Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.
Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.

Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.

Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,
aş fi putut împinge nopţile-ncremenite
ca pe-o elice-naintând, spre soare.

Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire,

numai gândul ca sunt şi că eşti.
Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire,
sub care beam azurul decantat în ceşti.

Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.

Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
şi când orele se-verzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina dragostei noastre.

Nichita Stănescu, La-nceputul serilor

Posibil răspuns:

Poezia La-nceputul serilor de Nichita Stanescu impresionează prin forța lirismului, ce

susține tema timpului ireversibil care poate fi depășit prin iubire. Astfel, textul dobândește
caracter confesiv, prin intermdiul pronumelor și verbelor de persoana I
(sfârșeam), eul expunându-și direct concepția cosmogonică, prin care realul poate fi reinventat
grație sentimentului (când sfârșeam cuvintele, inventam altele). Îndrăgostitul este dublat astfel de
artist, creator al unui univers paralel. Verbele la imperfect (sprijineam, beam) creează
impresia unei rememorări nostalgice a clipelor fericite trăite de îndrăgostiți etc.

(80 de cuvinte)

3. Comentează, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile titlului următor, atât la nivel stilistic,

cât și la nivel structural:

Într-o încăpere ca toate celelalte,

Amenajată cu plafon zdravăn,
Ne întrecem la sărituri în înălţime.
Ştim precis
Că nu poate sări nimeni
Mai sus decât tavanul
Să fie şi Dumnezeu.
Asta din cauza gravitaţiei
Care ne trage mereu în jos,
Încă din cele mai vechi timpuri.

Dar continuăm
Cu o îndârjire diavolească
Pentru că nu putem sta altfel
Când avem în noi geniul înălţimii,
Ca peştii zburători
Dorul aripilor adevărate
Zi şi noapte continuăm
În plafonul nostru scund.

Cel mai sprinten,

Care are muşchii cei mai oţeliţi, mai dresaţi
Şi stăpâneşte cel mai bine
Legile avântului
Ia şi cele mai multe pocnituri în cap.

Marin Sorescu, Concurs

Posibil răspuns:

Încă din titlu, poetul anticipează tema textului - cea a condiției umane. Motivele centrale
ale poeziei sunt exprimate metaforic (întrecerea, concursul, obstacolul etc.). Din punct de vedere
structural, textul poetic este alcătuit din patru strofe inegale ca număr de versuri, fiecare având în
centru o idee poetică.
Substantivul comun ''concurs'' devine în text o metaforă a condiției umane, aflată într-o
permanentă căutare și întrecere cu sine însuși. Mesajul poetic este susținut de metafora ''nu poate
sări nimeni/ Mai sus decât tavanul'', dar și de epitetele ''îndârjire diavolească'', ''dorul aripilor
adevărate''. Toate acestea transpun ființa în ipostaza unei competiții continue, al cărei final e
unul singur: ''Cel mai sprinten, ... Ia și cele mai multe pocnituri în cap''.