Dați-mi un trup, voi munților

Poezia Dați-mi un trup, voi munților aparține scriitorului Lucian

Blaga și a fost inclusă în volumul „Pașii profetului”, publicat în anul 1921.
Mesajul poeziei este unul reprezentativ pentru modernism, poemul fiind
totodată considerat o artă poetică și un model pentru stilul epocii.

Comentariu
Introducere
În partea introductivă a eseului trebuie să menţionezi perioada culturală în
care este încadrată opera lui Lucian Blaga. Această precizare este esenţială,
deoarece modernismul influenţează viziunea despre lume ṣ i creaţie a
poetului. Prin urmare, dacă analizăm poezia „Dați-mi un trup, voi
munților” observăm că toate elementele compoziţionale (tema, limbajul
artistic, secvenţele poetice etc.) reflectă orientarea modernistă a lui Blaga.
Astfel, putem începe eseul cu menționarea faptului că elementele de
compoziție au încadrat poezia la modernism, într-o atmosferă specific
blagiană, ele având totodată un rol important în transmiterea mesajului
poetic.
Exemplu:
Poezia „Dați-mi un trup, voi munților” face parte din volumul „Pașii
profetului”, publicat în 1921, care a reprezentat un adevărat model de artă
poetică pentru stilul epocii. Viziunea despre lume și viață încadrează poezia
în specificul universului liric blagian, mesajul poeziei fiind exprimat cu
ajutorul tehnicilor moderniste. Așadar, opera este una ce se încadrează în
curentul modernist.
Modernismul este un curent literar apărut în perioada interbelică, ale cărui
principale trăsături au vizat diferențierea față de lirismul convențional,
ambiguitatea limbajului, versul alb și măsura variabilă. Acest curent literar
este opus tradiționalismului, fiind caracterizat prin ruptura de tradiţie,
libertate de exprimare și originalitate.

Semnificația titlului
Numele pe care poetul îl alege pentru poezie nu este lipsit de semnificaţie.
Astfel, titlul „Dați-mi un trup, voi munților” este un punct de plecare în
descifrarea întregului mesaj al poeziei. Concordanţa dintre titlul poeziei şi
versurile acesteia este evidentă, titlul anticipând semnificaţiile conţinutului
liric.
Exemplu:
Apelul liric blagian situat în titlu („Dați-mi un trup, voi munților”) devine o
cerință fundamentală pentru ființa umană ce caută să își elibereze sufletul
din strânsoarea trupului pământean. Acel trup este un mijloc de
încorporare a patosului interior, în timp ce trupul pământesc este doar lut,
materie inferioară, fiind strâmt și neputincios.

Tema poeziei
Pentru a identifica tema poeziei „Dați-mi un trup, voi munților”, trebuie să
ai în vedere sentimentele pe care eul liric le transmite și atmosfera creată la
nivelul poeziei. Astfel, din felul în care este construit universul liric se poate
deduce că tema abordată este specifică poeziilor moderniste, pentru că și
aceste versuri sugerează eternele idei moderniste: desprinderea de tradiție,
sentimentul de absolut, manifestarea euforică etc.
De asemenea, din comentariul tău nu trebuie să lipsească trimiterile la
viziunea despre lume și viață a poetului. Principalele coordonate ale
modernismului au devenit pilonii pe care Blaga ṣ i-a aṣ ezat opera poetică,
temele abordate de poet, precum ṣ i viziunea despre lume a acestuia
nefiind decât o oglindire a crezului modernist pe care îl îmbrăţiṣ ează. În
poezia „Dați-mi un trup, voi munților”, stările interioare ale eului liric sunt
declanșate de asocierea unor semnificații inedite cuvintelor folosite cu sens
conotativ.
Exemplu:
Tema poeziei este specifică modernismului și poate fi interpretată și
descifrată de către cititor în actul lecturii. În această poezie tema dezvăluie
nevoia de adaptare a formei la conținut pornind de la contrastul dintre
fragilitatea, neputința ființei umane și puterea absolută a naturii:
„Pământule larg, fii trunchiul meu”. Poetul este covârșit de tensiunea
emoțională interioară. De asemenea, poetul simte că trupul îi este o piedică
în încercarea sa de a atinge absolutul, cerul, cosmosul. Această ipoteză
pleacă de la versurile: „ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi,/ spre
cer,/ să-l cuprind”, „Prin cosmos auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi”.
În ceea ce privește viziunea despre lume, în poezie sunt prezente
numeroase elemente specifice modernismului precum desprinderea de
tradiție, sentimentul de absolut, manifestarea euforică etc. Acest curent
literar „presupune preluarea ideilor epocii” – E. Lovinescu în „Spiritul
veacului” – iar singura experiență care contează este cea personală („Când
aș iubi, mi-aş întinde spre cer toate mările”, „Când aş urî, aş zdrobi sub
picioarele mele de stâncă bieţi sori”).
Secvențe poetice
Secvenţele lirice ale poeziei lui Blaga sunt reprezentate de cele cinci strofe
inegale ale acesteia. Ele trebuie comentate deoarece permit identificarea
unor elemente compoziţionale esenţiale în interpretarea poeziei. Astfel,
analizând secvențele lirice vei identifica principalele figuri de stil (podoabe
stilistice care sporesc expresivitatea unui text: epitetul, metafora,
comparaţia, personificarea etc.) ṣ i vei evidenţia semnificaţiile acestora,
prin raportare la viziunea despre lume a lui Blaga. În acest fel, dai dovada
înţelegerii unor concepte operaţionale importante, realizând conexiuni cu
viziunea modernistă a poetului.
Exemplu:
Prima secvență lirică (strofa I) reprezintă un autoportret ce subliniază
diferența dintre trup – „trecătorul meu trup” – și suflet – „strașnicul suflet
ce-l port“. Aici se remarcă această comparaţie interesantă. Comparația este
o figură de stil ce pune față în față doi termeni cu grad diferit de concretețe
în scopul realizării expresivității. Versul de la început „Numai pe tine te am,
trecătorul meu trup” (care urmează, mai apoi, să se repete și la final, dând
poeziei o simetrie aparte) reprezintă o mărturisire dureroasă a omului
conștient de limitarea sa trupească, dar și sufletească. Acest vers arată forța
sentimentelor eului aflat la marginea infinitului – patosul, exaltarea, elanul
cosmic.
În cea de-a doua secvență lirică (formată din cea de-a II-a strofă) apar
invocate elementele eternității: munților, mărilor, pământule, cosmosul.
Patosul extraordinar, starea de invocare în care intră poetul fac această
secvență să fie cea mai tensionată. Se remarcă felul în care elementele de
limbaj și de expresivitate creează un sentiment de crescendo, care ajunge la
apogeu odată cu versurile: „prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc, fii
amfora eului meu îndărătnic!“. De asemenea, autenticitatea este dată de
multitudinea invocațiilor și exclamațiilor retorice, de repetiția verbului la
imperativ „dați-mi“ și de personificare.
A treia secvență lirică (formată din strofele a III-a și a IV-a) surprinde saltul
în imaginar, proiectarea de imagini fantastice. Din nevoia de absolut în
trăirea sentimentelor de iubire și ură se construiesc proiecții ale omului
evoluat, capabil să atingă infinitul: „Când aș iubi,/ mi-aș întinde spre cer
toate mările/ [..] să-i sărut sclipitoarele stele/ Când aș urî/ aș zdrobi sub
picioarele mele de stâncă/ bieți sori/ călători…”. Hiperbola și antiteza sunt
modalitățile de realizare a expresivității utilizate în aceste două strofe.
Astfel, este realizată imaginea unui eu absolut, înzestrat cu forţe cosmice.
Această imagine este, însă, spulberată în ultima secvență (versul final):
„Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.”. Revenirea în realitate este
acceptată cu resemnare și tristețe (cele două sentimente sunt sugerate de
conjuncția adversativă dar). Ultimul vers este, de fapt, reluarea primului,
iar astfel se creează acea simetrie, acea revenire la starea de acceptare a
condiției umane.

Figuri de stil
Expresivitatea poeziei „Dați-mi un trup, voi munților”, se referă la limbajul
pe care îl folosește poetul în versurile sale. Această expresivitate se
manifestă cu ajutorul imaginilor artistice, dar și a figurilor de stil. Cu alte
cuvinte, poezia „Dați-mi un trup, voi munților”, este un text expresiv
datorită podoabelor stilistice și cuvintelor folosite cu sens figurat. Stările
interioare ale eului liric sunt declanșate de asocierea unor semnificații ale
cuvintelor folosite cu sens conotativ.
Exemplu:
Cu ajutorul funcției expresive și estetice a limbajului conotativ (cuvintele
capătă un sens figurat), imaginarul poetic îmbracă realitatea concretă într-o
formă artistică specific blagiană. Fiind o specie a genului liric, poezia
surprinde prin îmbinarea ingenioasă a cuvintelor, încărcate de metafore,
podoaba stilistică predominantă, dar și de alte figuri de stil.
Astfel, se remarcă utilizarea metaforei cu semnificații deosebite: „căci lutul
tău slab mi-e prea strâmt“. Lutul reprezintă originea biblică, strâmtorarea
și limitarea ființei umane. Această imagine, a omului conștient de puterile
proprii, de acel „cerc strâmt” din care nu poate evada este cutremurătoare.
De altfel, ca figură de stil, metafora are rolul de a crea expresivitate și
imagini sensibile, utilizând sensul conotativ al termenilor.
Imaginile culminează cu proiecția absolută a eului liric aflat în plină
dezlănțuire: „Prin cosmos auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi şi-aş apare
năvalnic şi liber cum sunt, pământule sfânt.“. Se observă și prezența
epitetelor calificative, acestea având rolul de a dezvălui esența sufletului
infinit: „năprasnice inimi“; „amfora eului meu îndărătnic“; „măreții mei
pași“.
La Blaga se remarcă frecvent contraste interesante. În această poezie,
iubirea și ura, aceste două sentimente aflate în antiteză și care au efecte
splendide sau distrugătoare înfățișează, de fapt, binele și răul. Astfel, poetul
aflat pe culmile exaltării apare prezentat într-o ipostază demiurgică ce este,
însă, imediat înfrântă de realitatea inevitabilă prezentă în ultimul vers:
„Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup”. Emoția eului aflat în fața
infinitului este copleșitoare. Poezia expune relații cu infinitul, cu un univers
peste care, fictiv, sufletul ia stăpânire. Această conglomerare de sentimente
și trăiri conferă poeziei o autenticitate și un rafinament aparte.

Apartenența la modernism
Dacă în introducere este esenţial să numeṣ ti perioada culturală căreia îi
aparţine poezia, în cuprins este de asemenea important să evidenţiezi
amprenta modernismului asupra poeziei, oferind exemple relevante în
acest sens. Viziunea despre lume, aspirația spre absolut, prezența
simbolului și a motivelor literare sunt elemente care evidenţiază trăsăturile
esenţiale ale literaturii moderniste.
Exemplu:
Maniera modernistă în care Blaga preia ideile vechi și le conturează în
propriul univers liric face ca în text să fie prezente numeroase elemente
specifice modernismului, precum desprinderea de tradiție, sentimentul de
absolut, manifestarea euforică etc. În fond, acest curent literar „presupune
preluarea ideilor epocii” – E. Lovinescu în „Spiritul veacului” – iar singura
experiență care contează este cea personală („Când aș iubi, mi-aş întinde
spre cer toate mările”, „Când aş urî, aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieţi sori”).
Elementele moderniste sunt observabile și în modul în care este transmis
mesajul poeziei, stările interioare ale eului liric fiind declanșate de
asocierea unor semnificații inedite cuvintelor folosite cu sens conotativ.
Poetul caută să obțină un alt trup, unul simbolic, prin care să își descarce
nebunia „în plin”. Trupul nou, cel dorit cu atât de multă putere, reprezintă
o evoluție metafizică, o extensie cosmică. Poetul tinde să atingă o formă
absolută care poate fi ușor comparată cu imaginea geniului lui
Schopenhauer.
Filosoful german a definit geniul ca fiind o ființă excepțională, capabilă să
își depășească limitele, solitar, nefericit. De altfel, pentru a atinge această
stare de absolut, poetul apelează la forțele terestre: „Pământule larg, fii
trunchiul meu”. „Nebunia” este exaltare, o dorință aprigă a sufletului de a
se dezlănțui într-un spațiu larg, de a nu fi constrâns, închis în propriul trup
(„şi-aş apare năvalnic şi liber cum sunt, pământule sfânt”). Multitudinea de
emoții ale acelui trup evoluat la dimensiuni cosmice nu îl împiedică pe poet
să creeze și scenarii cutremurătoare: „Când aş urî, aş zdrobi sub picioarele
mele de stâncă bieţi sori călători şi poate-aş zâmbi”.
Ca marcă paratextuală aflată în directă legătură cu elementele de conținut,
titlul este șocant, dar relevant pentru esența expresionismului. Apelul liric
blagian („Dați-mi un trup, voi munților”) devine o cerință fundamentală
pentru ființa umană ce caută să își elibereze sufletul din strânsoarea
trupului pământean. Acel trup este un mijloc de încorporare a patosului
interior.
Poezia „Dați-mi un trup, voi munților” are toate trăsăturile pentru a fi
considerată o poezie modernistă, conținând și influențe expresioniste.
Versurile impresionează prin limbaj ṣ i expresivitate, cucerind cititorul.
Într-un articol dedicat operei poetului modernist, George Gană scria:
„Lirica lui Blaga înfăţişează, deci, o complexitate cu totul particulară, o
dinamică interioară corespunzând mişcărilor fundamentale ale sufletului
poetului”.

Mărci ale eului liric

În ceea ce priveşte prezenţa mărcilor lexico-gramaticale în poezia „Dați-mi
un trup, voi munților”, acestea arată implicarea totală a eului liric şi
exprimarea directă a sentimentelor. Aşadar, lirismul subiectiv în poezia lui
Blaga este dovedit prin folosirea formelor verbale şi pronominale la
persoana I, numărul singular. Prezentându-le, demonstrăm faptul că eul
liric este implicat afectiv şi că îşi transmite în mod direct ideile şi trăirile.
Exemplu:
Un aport simptomatic pentru lirica modernistă este și autenticitatea
(ilustrarea realității prin propria conștiință), aceasta fiind esența noului în
creația literară blagiană. În opinia mea, viziunea modernistă este realizată,
în acest fel prin utilizarea verbelor și a pronumelor de persoana I, dovedind
astfel lirismul subiectiv și dezvăluind cele mai adânci trăiri din sufletul
poetului. Eul liric își exprimă sentimentele puternice care depăşesc limitele
pământene, fără să uite, însă pământul, ale cărui seve şi le doreşte: „Prin
cosmos/ auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi/ şi-aş apare năvalnic şi liberi
cum sunt,/ pământule sfânt”.

Elementele de versificație
Elementele de prozodie sau de versificație se referă la modul în care sunt
dispuse versurile poeziei „Dați-mi un trup, voi munților”. Prin urmare, este
important să menționăm gruparea strofică și felul în care acționează
regulile prozodice asupra poeziei, menționând faptul că metrica este
variabilă, versurile dovedind eliberarea de rigorile clasice prin elemente de
prozodie modernă.
Exemplu:
Compozițional, poezia „Dați-mi un trup, voi munților” este alcătuită din
patru secvențe diferenţiate, de obicei, prin scrierea cu inițială majusculă a
primului vers. Desprinderea de tradiție se remarcă, aici, prin utilizarea
versului alb. Acesta este un concept parțial sinonim cu versul liber,
desemnând orice vers care nu se supune niciunui fel de restricții privind
ritmul sau rima. Prozodia modernistă se poate asemăna, astfel, cu o cale
directă de transmitere a ideii și a sentimentului poetic.

Încheiere
Partea de final poate cuprinde o opinie personală (uneori, susținută de o
opinie critică) sau o concluzie care sintetizează conținutul eseului. Spre
exemplu, dacă poezia „Dați-mi un trup, voi munților” este un material liric
de factură modernistă, poţi preciza acest lucru în încheierea eseului,
reunind, astfel, într-o concluzie ideile dezvoltate în cuprins.
Exemplu:
În concluzie, poezia mai sus discutată este o oglindire a viziunii moderniste
despre lume, ea având drept coordonate esenţiale principii ale liricii
moderne. Astfel, putem spune că viziunea despre lume, dar şi tematica
poeziilor blagiene pot fi analizate prin raportare permanentă la orientarea
modernistă a poetului. Poezia impresionează atât prin efervescența de
sentimente și trăiri, cât și prin reflectarea esenței concrete a vieții (iubirea,
cunoașterea, adevărul și alte categorii morale absolute).

Comentariu pe strofe
Ai studiat la școală poezia Dați-mi un trup voi munților, însă nu ai reușit
încă să descifrezi semnificația tuturor versurilor? Pentru asta, profesorii
noștri de limba și literatura română îți pun la dispoziție un eseu conceput
asemenea unui rezumat, în care vei găsi explicația figurilor de stil folosite
de autor, precum și alte informații utile.
Se spune că în poezie frumusețea ne pândește la orice pas. Poezia
presupune autenticitate, prezența unor imagini ce stârnesc sensibilitatea și
mai ales exprimarea în mod direct a trăirilor și a sentimentelor, fiind, astfel,
o reflectare a sinelui. Perioada interbelică a marcat literatura română
printr-o impresionantă dezvoltare a gusturilor și a stilurilor literare. Poezia
„Dați-mi un trup, voi munților”, de Lucian Blaga, a fost publicată în anul
1921, făcând parte din volumul „Pașii profetului” – acest volum, cu
influențe moderniste, reprezentând un adevărat model de artă poetică
pentru stilul epocii.
Modernismul, curent literar apărut în literatura secolului al XX-lea, a
reprezentat în poezie, proză și critică literară o ruptură de tradiție, şi se
referă la principalele elemente noi, fiind în totală contradicție cu
tradiționalismul. Acesta reprezintă o manifestare inovatoare şi curajoasă a
celor mai noi forme de exprimare în planul creaţiei.
Compozițional, poezia „Dați-mi un trup, voi munților” este alcătuită din
patru secvențe diferenţiate, de obicei, prin scrierea cu inițială
majusculă a primului vers. Desprinderea de tradiție se remarcă, aici, prin
utilizarea versului alb. Acesta este un concept parțial sinonim cu versul
liber, desemnând orice vers care nu se supune niciunui fel de restricții
privind ritmul sau rima. Prozodia modernistă se poate asemăna, astfel, cu o
cale directă de transmitere a ideii și a sentimentului poetic.
Tema este un model hermeneutic descifrat de către cititor în actul lecturii.
În această poezie ea dezvăluie nevoia de adaptare a formei la
conținutpornind de la contrastul dintre fragilitatea și neputința ființei
umane și puterea absolută a naturii. Viziunea modernistă se realizează
prin intermediul temei. Multitudinea trăirilor, sentimentul de infinit,
prezent în toate strofele poeziei, imprimă o stare de angoasă, de tensiune
lirică, redată în mod subiectiv. Astfel, lirismul subiectiv este evidenţiat
prin utilizarea pronumelor și a verbelor de persoana I și a II-a („trecătorul
meu trup”; „Dați-mi un trup, voi munților”; „Când aș iubi, mi-aş întinde
spre cer”), a topicii afective (realizată prin intermediul inversiunilor), a
pauzei afective/cenzura.
Prima secvență lirică (strofa I) reprezintă un autoportret ce subliniază
diferența dintre trup – „trecătorul meu trup” – și suflet – „strașnicul suflet
ce-l port“. Aici se remarcă această comparaţie interesantă. Comparația este
o figură de stil ce pune față în față doi termeni cu grad diferit de concretețe
în scopul realizării expresivității. Versul de la început „Numai pe tine te am,
trecătorul meu trup” (care urmează, mai apoi, să se repete și la final, dând
poeziei o simetrie aparte) reprezintă o mărturisire dureroasă a omului
conștient de limitarea sa trupească, dar și sufletească. Acest vers arată forța
sentimentelor eului aflat la marginea infinitului – patosul, exaltarea, elanul
cosmic. Se remarcă și utilizarea unei metafore cu semnificații deosebite:
„căci lutul tău slab mi-e prea strâmt“. Lutul reprezintă originea biblică,
strâmtorarea și limitarea ființei umane. Această imagine, a omului
conștient de puterile proprii, de acel „cerc strâmt” din care nu poate evada
este cutremurătoare. De altfel, ca figură de stil, metafora are rolul de a crea
expresivitate și imagini sensibile, utilizând sensul conotativ al termenilor.
În cea de-a doua secvență lirică (formată din cea de-a II-a strofă) apar
invocate elementele eternității: munților, mărilor, pământule, cosmosul.
Patosul extraordinar, starea de invocare în care intră poetul fac această
secvență să fie cea mai tensionată. Se remarcă felul în care elementele de
limbaj și de expresivitate creează un sentiment de crescendo, care ajunge la
apogeu odată cu versurile: „prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc, fii
amfora eului meu îndărătnic!“. De asemenea, autenticitatea este dată de
multitudinea invocațiilor și exclamațiilor retorice, de repetiția verbului la
imperativ „dați-mi“ și de personificare. Imaginile culminează cu proiecția
absolută a eului liric aflat în plină dezlănțuire: „Prin cosmos auzi-s-ar
atuncea măreţii mei paşi şi-aş apare năvalnic şi liber cum sunt, pământule
sfânt.“. Se observă și prezența epitetelor calificative, acestea având rolul de
a dezvălui esența sufletului infinit: „năprasnice inimi“; „amfora eului meu
îndărătnic“; „măreții mei pași“.
A treia secvență lirică (formată din strofele a III-a și a IV-a) surprinde
saltul în imaginar, proiectarea de imagini fantastice. Din nevoia de absolut
în trăirea sentimentelor de iubire și ură se construiesc proiecții ale omului
evoluat, capabil să atingă infinitul: „Când aș iubi,/ mi-aș întinde spre cer
toate mările/ [..] să-i sărut sclipitoarele stele/ Când aș urî/ aș zdrobi sub
picioarele mele de stâncă/ bieți sori/ călători…”. Hiperbola și antiteza sunt
modalitățile de realizare a expresivității utilizate în aceste două strofe.
Astfel, este realizată imaginea unui eu absolut, înzestrat cu forţe cosmice.
Această imagine este, însă, spulberată în ultima secvență (versul final):
„Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.”. Revenirea în realitate este
acceptată cu resemnare și tristețe (cele două sentimente sunt sugerate de
conjuncția adversativă dar). Ultimul vers este, de fapt, reluarea primului,
iar astfel se creează acea simetrie, acea revenire la starea de acceptare a
condiției umane.
În concluzie, prin această poezie Lucian Blaga reușește să creeze un
adevărat model de artă poetică pentru perioada interbelică. Prin
frumuseţea imaginilor artistice ṣ i sinceritatea sentimentelor exprimate,
poezia lui Blaga cucereṣ te cititorul încă de la primul vers.