P. 1
Dati-Mi Un Trup Voi Muntilor -Argumentare

Dati-Mi Un Trup Voi Muntilor -Argumentare

5.0

|Views: 25,432|Likes:
Published by Suhan Mihai Cosmin

More info:

Published by: Suhan Mihai Cosmin on Oct 12, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/15/2014

pdf

text

original

Dati-mi un trup voi muntilor De Lucian Blaga -argumentareConceptul de arta poetica exprima un ansamblu de trasaturi care compun viziunea

despre lumea si viata unui autor, despre menirea lui in univers si despre misiunea artei sale, intr-un limbaj literar care-l particularizeaza. Poezie moderna de factura expresionista, “Dati-mi un trup voi muntilor” are ca trasaturi : sentimentul absolutului, expansivitatea gestica, isteria vitalista, elanul dionisiac, caracterul vizionar, manifestarea euforica, tensiunea lirica. Titlul poeziei este socant, dar relevant pentru estetica expresionista. Apelul liric blagian “Dati-mi un trup voi muntilor” devine o cerinta majora, de marca expresionista, deoarece trupul este mijlocul de “incorporare” a patosului iesit din comun, ca realitate interioara”. Tema poeziei releva nevoia de adecvare a formei la continut, pornind de la contradictia intre fragilitatea fiintei umane si dezlantuirea frenetica a pornirilor vitale. Frenezia trairilor, sentimentul absolutului imprima o tensiune lirica, redata in mod subiectiv, in monologul adresat, prin marci lexico-gramaticale care evidentiaza eul liric: pronumele personal si verbele la persoana I sg si aII-a sg si pl, adj posesiv la pers I sg, topica afectiva (inversiuni), pauza afectiva/cenzura. Versul incipit, “Numai pe tine te am trecatorul meu trup”, reluat si ca vers final, este o marturisire dureroasa a limitarii umane in timp, prin raportare la motivul plurivalent al trupului. Intre cele doua versuri se releva euphoria, patosul, elanul cosmic al eului exacerbate. Verbele-cheie ale poeziei sunt “a fi” si “a avea”, care sustin opozitia intre suflet si trup, intre etern si efemer, intre libertate si limitare, ca si aspiratia largirii “datului”, limita asumata in ultimul vers. Compozitional, poezia are patru secvente marcate, de obicei, prin scrierea cu initiala majuscule a primului vers. Prima secventa (strofa I) este un autoportret liric care evidentiaza opozitia dintre trup (“trecatorul meu trup”) si suflet (“strasnicul suflet”). Adverbele “numai”, “si totusi” sustin opozitia semnalata. A doua secventa lirica (strofele II si III) aduce invocatia elementelor eternitatii: “muntilor”, “marilor”; “pamantule”. Nevoia expresionista de “incorporare” a patosului iesit din comun este comunicata in versuri de

mare tensiune: “Dati-mi un trup/voi muntilor,/marilor,/dati-mi un alt trup sami descarc nebunia/in plin!/Pamantule larg fii trunchiul meu..”. Retorismul aparte este sustinut de invocatii si exclamatii retorice, de repetitia vb la imperative “dati-mi”, de personificare si de segmentarea prin cenzura a versului liber. Metaforele associate in invocatia pamantului plasticizeaza gradat, prin imagini poetice, notiunea moderna de forma a continutului, de adecvare a formei la continut: “trunchiul meu”, “pieptul”, “lacasul furtunilor”, “amfora eului meu indaratnic”. Imaginile culmineaza cu proiectia hiperbolica a eului lirci dezlantuit: “Prin cosmos/auzi-s-ar atuncea maretii mei pasi/si-as apare navalnic si liber/cum sunt,/ pamantule sfant”. Se observa rolul epitetelor calificative, de a releva esenta sufletului nelimitat. A treia secventa lirica (strofele IV si V) surprinde saltul in imaginar, sugerat de verbul la conditional-optativ, nevoia de absolute in trairea sentimentului de iubire: “Cand as iubi,/mi-as intinde spre cer toate marile/ [..]/ sa-I sarut sclipitoarele stele//Cand as uri/as zdrobi sub picioarele mele de stanca/bieti sori/calatori…”. Hiperbola si antiteza “as iubi-as uri” infatiseaza eul stihial inzestrat cu forta, intensitate. Versul final reda revenirea in contingent, acceptata cu resemnare si tristete, sugerata de conjunctia adversative “dar”. Sursele expresivitatii si ale sugestiei se regasesc la fiecare nivel al limbajului poetic. La nivelul morfosintactic, miscarea afectiva este exprimata prin modurile si timpurile verbale. Nazuinta suprema de transgresare a datelor fiintei (suflet-trup), canotate de indicativul present, este sugerata de utilizarea celorlalte moduri verbale personale: imperative, cu exprimare a dorintei –“dati-mi”, conjunctiv – “sa-l cuprind”, “sa-I sarut”, conditional-optativ, actiune dorita si nerealizata – “as apare”, “as iubi”, “as uri”. La nivelul stylistic se observa ca antiteza suflet-trup se realizeaza cu ajutorul unor serii de sintagme poetice/metafore, dar si rolul invocatiei, al exclamatiei retorice, al hiperbolei in revelarea elementelor care canoteaza vesnicia. Poezia este alcatuita din 5 strofe inegale cu versuri libere (cu metrica variabila), al caror ritm interior reda fluxul ideilor si frenezia sentimentelor. Prozodia moderna este o eliberare de rigorile clasice, o cale directa de transmitere a ideii si a sentimentului poetic. Potentarea trairii, sentimentul absolutului, exacerbarea eului-trasaturi expresioniste- duc la o descoperire tragica: slabiciunea trupului ca limita insurmontabila a fiintei.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->