Gorunul

de Lucian Blaga
Poezia "Gorunul" este o elegie filozofica si face parte din volumul de debut al lui Lucian
Blaga, "Poemele luminii" (1919), in care temele predominante sunt iubirea, natura, moartea.
Tema poeziei este ilustrata de meditatia poetului asupra mortii, pe care o percepe nu ca
pe un final implacabil si neasteptat, ci ca pe o "mare trecere" intr-o alta stare spirituala, care se
apropie pe masura ce viata aluneca treptat spre neant. Presimtirea mortii este o componenta a
vietii si se dezvaluie progresiv pe parcursul poeziei, ceea ce releva lirica expresionista in care
se inscrie creatia lui Lucian Blaga.
Ideea poetica exprima senina detasare, linistea filozofica, meditativa, cu care Blaga isi
contempla curgerea lenta a vietii in nefiinta.
Sursele de inspiratie ale poeziei "Gorunul" se afla in mitologia universala, folclorul
national si literatura culta.
In mitologie, gorunul este arborele cosmic, ce simbolizeaza un spatiu de comunicare
intre Cer, Pamant si Infern, pe care Mircea Eliade il considera "axis mundi" si apreciaza - in
studiul "Sacru si Profan" -ca, la Blaga, "Imaginea arborelui n-a fost aleasa numai pentru a
simboliza Cosmosul, dar si pentru a exprima viata, tristetea, nemurirea, intelepciunea". Marin
Mincu subliniaza ideea ca gorunul este un copac sacru, un "simbol al mortii si totodata al
perenitatii", facand referiri la gorunul Iui Horia, "aflat nu departe de mormantul altui erou, Iancu".
N. Balota spune ca acest arbore totemic al vegetatiei carpatine -gorunul - semnifica in mitologie
"trecerea din realitatea timpului in eternitatea Universului prin sentimentul mortii".
In ceea ce priveste sursa folclorica, poezia lui Blaga a fost asemanata, ca punct de
plecare, cu balada "Miorita", unii critici considerand ca esenta ambelor creatii consta in
atitudinea omului de a-si accepta moartea cu detasare, ca pe un dat firesc al existentei. Totusi,
seninatatea ciobanasului in fata mortii este o stare asumata cu intelepciune, considerand ca
moartea este singurul final al vietii, pe cand linistea ce "picura" in sufletul poetului Blaga este
dobandita prin meditatia profund filozofica asupra existentei spirituale a omului, ca parte
componenta a Universului. Testamentul ciobanasului este o decizie luata din cauza amenintarii
cu moartea iminenta, pe cand Blaga presimte sfarsitul ca pe o ipoteza existentiala, contempland
imaginea sicriului in trunchiul gorunului.
Din literatura culta, cea mai apropiata elegie asemuita cu
"Gorunul" lui Blaga este "Mai am un singur dor" de Mihai Eminescu, criticii literari remarcand in
primul rand tema comuna celor doua poezii, viziunea filozofica a vietii si a mortii. Exista insa si
deosebiri intre cele doua elegii, mai intai ca Eminescu exprima direct sensul cuvintelor, starnind
astfel trairile, pe cand la Blaga sensul se contureaza treptat, prin trairi dezvaluite pe parcursul
poeziei. Mihai Eminescu exprima in mod direct iminenta mortii, scriind testamentar: "Mai am un
singur dor / in linistea serii / Sa ma lasati sa mor / La marginea marii". La Lucian Blaga
"marginea de codru" nu semnifica sfarsitul vietii si linistea simtita de poet nu este una cosmica,

ci una organica ("stropi de liniste imi curg prin vine, nu de sange"), percepand-o ca pe o
scurgere ireversibila a timpului ("cu fiecare clipa care trece"), ideea filozofica a antichitatii, "fugit
irreparabile tempus", regasindu-se atat la Eminescu, cat si la poetii europeni (LamartinE).
6.Titlul.
Gorunul este, in poezia lui Blaga, un simbol sacru al conditiei omului in Univers, semnificand
ideea ca viata si moartea cuprind deopotriva fiinta umana si copacul si ca intre cei doi exista o
comunicare spirituala.

4.Structura
Structura si semnificatii Poezia "Gorunul" este structurata in trei secvente lirice, aflate intr-o
gradatie evidenta atat din punct de vedere ideatic, cat si din punct de vedere spatial, ilustrand
pregnant presimtirea mortii intr-un cadru imaginat panoramic, de la general la particular. in plan
spiritual, starile evolutive ale poetului sunt exprimate prin verbe sugestive, majoritatea la timpul
prezent: "aud", "bate", "curg", "zac", "simt", "dezmierzi", "picura", "trece" si altele la timpul viitor,
cu nuanta dubitativa: "poate" ca "imi vor ciopli", "voi gusta-o".
Gradatia in plan spatial este vizuala, imaginata panoramic: de la "limpezi departari" la un "turn",
cu "clopot", la gorun, frunza, trunchi, inima, sange si, in final, la "sicriul meu" crescut in gorunul
"din margine de codru".
7.Comentariu
Prima secventa debuteaza cu perceptia auditiva -"aud"- a mortii -"un clopot"-, la care
poetul cugeta inca din timpul vietii -"bate ca o inima". Presimtirea neantului este in directa
legatura cu natura, poetul meditand intr-un cadru propice, in "limpezi departari", turnul are
trasaturi omenesti -"in pieptul unui turn"-, iar clopotul masoara, cu "zvonuri dulci", scurgerea
timpului. Verbul ce exprima incertitudinea, "imi pare", potenteaza ideea de picurare a mortii in
viata, care provoaca o liniste simtita organic de eul poetic: "stropi de liniste imi curg prin vine, nu
de sange".
In a doua secventa, poetul se adreseaza direct copacului sacru printr-o intrebare
filozofica privind acceptarea mortii cu senzatia linistii ce domina intreaga natura, cu care poetul
se simte intr-o deplina armonie: "Gorunule din margine de codru, / de ce ma-nvinge / cu aripi
moi atata pace / cand zac in umbra ta / si ma dezmierzi cu frunza-ti jucausa?". Forma de
superlativ data cuvantului "pace" prin determinantul "atata" este o metafora a tacerii cosmice, o
liniste solemna, in timp ce metafora "umbra" semnifica fiinta muritoare, trecatoare prin lumea
aceasta concreta, idee sugerata si de verbul "zac".
Ultima secventa incepe cu o intrebare filozofica tulburatoare care potenteaza
presimtirea mortii prin verbul dubitativ "poate", poetul contempland taina nefiintei ce capata
contur in trunchiul gorunului, sub forma sicriului: "O, cine stie? - Poate ca / din trunchiul tau imi
vor ciopli,/ nu peste mult sicriul". Identitatea dintre conditia omului si cea a gorunului este
perceputa cu "linistea" trecerii in moarte - "si linistea / ce voi gusta-o intre scandurile lui" - care

cuprinde deopotriva poetul si gorunul. Certitudinea ca moartea exista din timpul vietii -"o simt"este atenuata filozofic prin adverbul "pesemne", desi poetul este "mut" de revelatie, nevrand sa
deranjeze, sa strice ordinea universala. El asculta "cum creste-n trupul tau sicriul" si
accentueaza ideea ca fiinta este supusa mortii: "trupul tau" - "sicriul meu". Viata oricarei fiinte se
scurge cu fiecare clipa inspre moarte: "cu fiecare clipa care trece", existand o imbinare perfecta
intre om si natura, care alcatuiesc, in elegia lui Blaga, o singura fiinta.
Cu toate acestea, moartea nu trezeste spaime, groaza, ci se insinueaza lent si linistit in sufletul
poetului, ca presimtire.

Limbajul artistic
Conceptul de mister este ilustrat in aceasta elegie prin taina mortii, care-I fascineaza pe
poet prin luminarea treptata a unui mister esential din Univers.
Metafora revelatorie, care domina poezia, se impleteste cu metafora plasticizama si cu
figurile de stil traditionale.
- metafore plasticizante: "limpezi departari", "stropi de liniste", "zvonuri dulci";
- metafore revelatorii: "de ce ma-nvinge / cu aripi moi atata pace", "o simt cum frunza ta mi-o
picura in suflet", "ascult cum creste-n trupul tau sicriul / sicriul meu".
Figuri de stil:
comparatiile construite de Blaga sunt cu atat mai sugestive, cu cat poetul, pentru a exprima o
idee filozofica, apeleaza la lumea materiala: "aud ()/ cum bate ca o inima un clopot";
epitetele sunt surprinzatoare, intocmai ca ale lui Eminescu: "zvonuri dulci" "aripi moi" "frunza-i
jucaua"