GORUNUL, Lucian Blaga

Lucian Blaga este unul dintre cei mai importanti poeti ai literaturii romane. A debutat
in anul 1919 cu volumul de poezii “Poemele luminii”, din care face parte si poezia “Gorunul”.
Aceasta a fost numita “Miorita” lui Lucian Blaga deoarece ca in balada, apare ideea acceptarii
senine a mortii, deosebirea constand in faptul ca pentru poet moartea e doar o ipoteza, un
prilej de meditatie filosofica, pe cand in “Miorita” ea este iminenta.

Titlul poeziei ne duce cu gandul la viata, gorunul fiind un arbore longeviv, simbol al
vietii. Tema poeziei este totusi cea a mortii, in text aparand unele elemente ce exemplifica
incetarea vietii precum “aripi moi” sugerand miscarea lenta, presentimentul eternitatii sau
“sicriul”, sugerand moartea concreta, fizica.

Termenul “liniste” este folosit ca laitmotivul poeziei si sugereaza ideea acceptarii

mortii cu seninatate, cu liniste izvorata dinr-o profunda filosofie a vietii.

Imaginile “stropi de liniste imi curg prin vine, nu se sange” sau “si linistea ce voi gusta-
o intre scandurile lui o simt pe semen de acum” sunt expersii ale acceptarii mortii ca dat
universal al tuturor fiintelor.

Notiunea de moarte mai este exprimata si prin termeni concreti precum “scanduri”,
“sicriu” sau termeni abstracti precum “pace”, “aripi moi”.

Ideea filosofica a poemului e aceea ca fiecare ceas al vietii nu face altceva decat sa se
apropie de moarte. Altfel spus, moartea se naste in sanul vietii “si mut/ ascult cum creste -n
trupul tau sicriul, sicriul meu/ cu fiecare clipa care trece”.

Aceste versuri surprinzatoare prin imaginile create dau impresia unei identitati intre
destinul omului si al gorunului, arbore simbol al vietii. Atat fiinta umana, cat si cea vegetala
sunt supuse trecerii ireversibile a timpului si mortii inexorabile.

“Gorunul” este ca specie literara o elegie pe tema mortii.

Ca procedee artistice intalnim, pe langa metafore “liniste”, “pace”, comparatii “bate ca

o inima un clopot”, epitete “aripi moi”, invocatie “Gorunule”, si ingambamentul “si mut/
ascult…” sau enumerarea prin intermediul conjuctiei “si”. Versul este liber.

Poezia este structurata in trei strofe, fiecare corespunzand unui sentiment fata de
tema prezentata, cea a mortii.
 Prima secventa debuteaza cu perceptia auditiva -"aud"- a mortii -"un clopot"-, la care
poetul cugeta inca din timpul vietii -"bate ca o inima". Presimtirea neantului este in directa
legatura cu natura, poetul meditand intr-un cadru propice, in "limpezi departari", turnul are
trasaturi omenesti -"in pieptul unui turn"-, iar clopotul masoara, cu "zvonuri dulci", scurgerea
timpului. Verbul ce exprima incertitudinea, "imi pare", potenteaza ideea de picurare a mortii
in viata, care provoaca o liniste simtita organic de eul poetic: "stropi de liniste imi curg prin
vine, nu de sange". Marin Mincu afirma ca "linistea naturii curge in venele omului, inima
omului bate profund in pieptul imprejurimilor".

In a doua secventa, poetul se adreseaza direct copacului sacru printr-o intrebare

filozofica privind acceptarea mortii cu senzatia linistii ce domina intreaga natura, cu care
poetul se simte intr-o deplina armonie: "Gorunule din margine de codru, / de ce ma-nvinge /
cu aripi moi atata pace / cand zac in umbra ta / si ma dezmierzi cu frunza -ti jucausa?". Forma
de superlativ data cuvantului "pace" prin determinantul "atata" este o metafora a tacerii
cosmice, o liniste solemna, in timp ce metafora "umbra" semnifica fiinta muritoare, trecatoare
prin lumea aceasta concreta, idee sugerata si de verbul "zac".

Ultima secventa incepe cu o intrebare filozofica tulburatoare care potenteaza

presimtirea mortii prin verbul dubitativ "poate", poetul contempland taina nefiintei ce capata
contur in trunchiul gorunului, sub forma sicriului: "O, cine stie? - Poate ca / din trunchiul tau
imi vor ciopli,/ nu peste mult sicriul". Identitatea dintre conditia omului si cea a gorunului
este perceputa cu "linistea" trecerii in moarte - "si linistea / ce voi gusta-o intre scandurile
lui" - care cuprinde deopotriva poetul si gorunul. Certitudinea ca moartea exis ta din timpul
vietii -"o simt"-este atenuata filozofic prin adverbul "pesemne", desi poetul este "mut" de
revelatie, nevrand sa deranjeze, sa strice ordinea universala. El asculta "cum creste -n trupul
tau sicriul" si accentueaza ideea ca fiinta este supusa mortii: "trupul tau" - "sicriul meu". Viata
oricarei fiinte se scurge cu fiecare clipa inspre moarte: "cu fiecare clipa care trece", existand o
imbinare perfecta intre om si natura, care alcatuiesc, in elegia lui Blaga, o singura fiinta. Cu
toate acestea, moartea nu trezeste spaime, groaza, ci se insinueaza lent si linistit in sufletul
poetului, ca presimtire.

Poezia “Gorunul” a lui Lucian Blaga este o poezie filosofica si profund metaforica,
bazata pe alternanata continua dintre concret si abstract.