TEMA UNIUNEA ECONOMICĂ ȘI MONETARĂ

Uniunea economică și monetară(UEM) reprezintă un pas important în procesul

de integrare a economiilor statelor membre ale UE. Lansată în 1992, uniunea presupune
coordonarea politicilor economice și bugetare, aplicarea unei politici monetare comune și
utilizarea unei monede unice, euro.
Toate cele 28 de state membre ale UE fac parte din Uniunea economică, dar unele
dintre ele și-au aprofundat și mai mult integrarea și au adoptat moneda euro. Euro este
în prezent moneda a 19 state membre, fiind utilizat de aproximativ 337,5 milioane de
cetățeni ai UE. Împreună, aceste 19 țări alcătuiesc zona euro (Austria, Belgia, Finlanda,
Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, începând din
1999, apoi Slovenia în 2007, Cipru și Malta în 2008, Slovacia în 2009, Estonia în 2011,
Letonia în 2014 și Lituania în 2015. ). La 1 ianuarie 1999, Euro a fost introdus ca monedă
în care se ține evidența contabilă în 11 state membre (Austria, Belgia, Finlanda, Franța,
Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania). Bancnotele și
monedele euro au început să circule la 1 ianuarie 2002. Împreună, aceste țări alcătuiesc
zona euro. Moneda unică prezintă avantaje incontestabile: reduce costurile tranzacțiilor
financiare, facilitează călătoriile și consolidează rolul UE la nivel internațional.
Uniunea economică și monetară (UEM) reprezintă pentru UE un pas înainte pe
drumul integrării economice. Prin integrare economică, atât economia UE, cât și
economiile statelor membre luate separat dobândesc dimensiuni sporite, eficiență pe
plan intern și robustețe. Apar astfel mai multe oportunități de a asigura stabilitatea
economică, de a accelera creșterea economică și de a crea un număr mai mare de locuri
de muncă, toate acestea aducând beneficii directe cetățenilor UE. Uniunea economică și
monetară nu este un scop în sine, ci doar un instrument menit să ajute la atingerea
obiectivelor Uniunii Europene și să îmbunătățească viața cetățenilor din țările UE. Prin
urmare, elaborarea unor politici economice sănătoase devine o chestiune de interes
comun pentru toate țările UE. Pentru a asigura buna funcționare a economiei UE în
ansamblul său, este important ca toate țările să își coordoneze politicile economice și
bugetare, cu obiectivul comun de stabilitate și creștere economică. Pe lângă faptul că
stabilizează economiile, Uniunea economică și monetară și moneda euro favorizează
buna funcționare a pieței unice, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor. În termeni
concreți, Uniunea economică și monetară înseamnă:
▶ coordonarea politicilor economice între statele membre;
 ▶ coordonarea politicilor bugetare, în special prin stabilirea limitelor pe care
deficitul și datoria publică a țărilor membre nu trebuie să le depășească;
▶ o politică monetară independentă coordonată de Banca Centrală Europeană;
▶ norme unice și supravegherea instituțiilor financiare din zona euro;
▶ o monedă unică și zona euro.

 Crearea Sistemului Monetar European (SME)

În 1971, Statele Unite decid să elimine paritatea fixă dintre dolar și prețul oficial
al aurului, care asigurase stabilitatea monetară globală după Al Doilea Război Mondial.
Acest lucru pune capăt cursurilor de schimb valutar fixe. Guvernatorii băncilor centrale
din statele CEE au decis să limiteze fluctuațiile ratelor de schimb între propriile monede
la cel mult 2,25 %, creând astfel „Sistemul Monetar European” (SME), care a început să
funcționeze în martie 1979.

 De la Sistemul Monetar European(SME) la Uniunea Economică și

Monetară(UME)
În cadrul Consiliului European de la Madrid din iunie 1989, conducătorii Uniunii
Europene adoptă un plan în trei faze în favoarea unei Uniuni Economice și Monetare (UEM).
Acest plan devine parte componentă a Tratatului de la Maastricht privind Uniunea
Europeană, adoptat de către Consiliul European în decembrie 1991.
 Prima fază, care debutează la 1 iulie 1990, implică:
 libertatea totală de circulație a capitalurilor în cadrul Uniunii (anularea
controlului schimburilor valutare);
 sporirea fondurilor structurale, în vederea accelerării eforturilor de
eliminare a discrepanțelor dintre regiunile europene;
 convergența economică, prin intermediul supravegherii multilaterale a
politicilor economice ale statelor membre.
 A doua fază debutează la 1 ianuarie 1994. Aceasta presupune:
 înființarea Institutului Monetar European (IME) la Frankfurt; IME este
compus din guvernatorii băncilor centrale ale țărilor membre UE;
 asigurarea (sau menținerea) independenței băncilor naționale centrale de
controlul guvernamental;
introducerea de reglementări privind reducerea deficitelor bugetare.
  A treia fază reprezintă nașterea monedei euro. Între 1 ianuarie 1999 și 1
ianuarie 2002, euro a fost introdus treptat ca moneda comună a statelor UE
participante (Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda,
Italia, Luxemburg, Portugalia, Spania și Țările de Jos). Banca Centrală
Europeană a înlocuit IME, devenind responsabilă de politica monetară, care
este definită și pusă în aplicare prin noua monedă.
Trei state (Danemarca, Suedia și Regatul Unit) au decis, din rațiuni tehnice și
politice, să nu adopte euro în momentul lansării sale. Slovenia a aderat la zona euro în
2007, fiind urmată de Cipru și Malta în 2008, Slovacia în 2009, Estonia în 2011, Letonia
in 2014 și Lituania în 2015.
Astfel, Zona Euro cuprinde 19 state membre UE, iar fiecare dintre noile state
member i se va alătura imediat ce îndeplinește condițiile necesare.

 Criteriile de convergență
Pentru a adera la zona euro, fiecare stat membru al UE trebuie să întrunească
următoarele cinci criterii de convergență:
 Stabilitatea prețurilor: rata inflației nu poate depăși cu mai mult de 1,5 %
ratele medii ale inflației ale celor trei state membre cu cea mai scăzută rată a
inflației.
 Ratele dobânzii: ratele dobânzilor pe termen lung nu pot varia cu mai mult
de 2 % în raport cu ratele dobânzilor medii ale celor trei state membre cu cea
mai scăzută rată a dobânzii.
 Deficitele: deficitele bugetare naționale trebuie să fie sub 3 % din PIB.
 Datoria publică: nu poate depăși 60 % din PIB.
 Stabilitatea cursului de schimb: ratele de schimb trebuie să rămână în limitele
marjei de fluctuație autorizate pentru cei doi ani anteriori.

 Eurogrupul
Eurogrupul este format din miniștrii de finanțe ai statelor membre din zona euro.
Aceștia se reunesc pentru a coordona politicile economice și a monitoriza politicile
bugetare și financiare ale propriilor state. De asemenea, Eurogrupul reprezintă
interesele euro în cadrul forumurilor internaționale.

 Banca Centrală Europeană (BCE) și UEM

 În cadrul Uniunii economice și monetare, Banca Centrală Europeană stabilește o
politică monetară unică, iar aceasta este completată de politici economice coordonate și de
politici bugetare armonizate. În acest context, nu există o instituție unică responsabilă de
politica economică. În schimb, această responsabilitate este împărțită între statele membre
și diferitele instituții ale UE.
Operațiunile și instrumentele de gestionare a Uniunii economice și monetare
sunt menite să sprijine creșterea economică durabilă și un nivel ridicat al ocupării forței
de muncă prin intermediul politicii economice și monetare. Aceasta implică patru
activități principale:
▶ aplicarea unei politici monetare eficiente în zona euro, pentru a asigura
stabilitatea prețurilor;
▶ coordonarea politicilor economice și bugetare în țările UE;
▶ asigurarea bunei funcționări a pieței unice;
▶ supravegherea și monitorizarea instituțiilor financiare.
Politica monetară presupune influențarea ratelor dobânzii și a ratelor de schimb
în beneficiul economiei unei țări. Acest lucru este realizat de o bancă centrală care
controlează masa monetară în cadrul economiei. Cu toate acestea, dacă fiecare țară din
UE și-ar aplica propria politică monetară, piața unică ar fi mult mai puțin eficace;
schimburile comerciale ar putea fi perturbate, iar beneficiile ar fi diminuate.
Din acest motiv, în cadrul Uniunii economice și monetare, politica monetară este
strâns coordonată, iar în zona euro aceasta este centralizată și independentă.
Guvernele naționale controlează alte domenii de politică economică. Printre
acestea se numără politica bugetară care vizează bugetele guvernelor, politicile fiscale
care stabilesc cum se constituie veniturile unui stat, politicile structurale care determină
sistemele de pensii și reglementările privind piața muncii și cea de capital.

 Pactul de stabilitate și creștere

În iunie 1997, Consiliul European de la Amsterdam a adoptat Pactul de stabilitate
și creștere. Acesta a reprezentat un angajament permanent de stabilitate bugetară,
permițând sancționarea financiară a unui stat membru din zona euro care se expunea
unui eficit bugetar mai mare de 3 % din PIB. Fiind considerat ulterior prea strict, pactul
a fost revizuit.
După izbucnirea crizei economice și financiare în 2007, Uniunea Europeană a
luat măsuri fără precedent pentru îmbunătățirea cadrului de guvernanță economică al
Uniunii economice și monetare (UEM). Acestea au inclus consolidarea Pactului de
stabilitate și de creștere (care contribuie la consolidarea disciplinei bugetare și asigură
finanțe publice fiabile și sustenabile).
Însă aceste măsuri de urgență trebuie să fie consolidate și completate pe termen
lung, pentru a evita ca o nouă criză să afecteze Uniunea economică și monetară (UEM).
Prin urmare, în iulie 2015 a fost convenită o foaie de parcurs în două etape pentru
aprofundarea Uniunii economice și monetare. Aceasta va fi finalizată cel mai târziu în
2025.
În etapa 1, denumită „Aprofundarea prin practică” (1 iulie 2015-30 iunie 2017),
instrumentele existente și tratatele în vigoare au fost folosite pentru a stimula
competitivitatea și convergența structurală. Ea va conduce la elaborarea de politici
bugetare responsabile la nivel național și la nivelul zonei euro, va finaliza uniunea
financiară și va consolida responsabilitatea democratică.
În etapa 2, denumită „Finalizarea Uniunii economice și monetare” (până în
2025), vor fi lansate acțiuni mai ambițioase pentru a spori caracterul obligatoriu al
procesului de convergență. Acest lucru va fi realizat prin stabilirea de comun acord a
unui set de criterii de convergență de natură juridică și prin înființarea unei trezorerii a
zonei euro.

 Principalii actori în cadrul Uniunii economice și monetare

În cadrul Uniunii economice și monetare, nu există o instituție unică responsabilă
de politica economică. În schimb, această responsabilitate este împărțită între statele
membre și instituțiile UE,după cum urmează:
▶ Consiliul European, care stabilește principalele orientări de politică la
propunerea Comisiei;
▶ Consiliul UE, care coordonează elaborarea politicilor economice la nivelul UE
și decide dacă un stat membru poate adopta moneda euro;
▶ „Eurogrupul”, care coordonează politicile de interes comun pentru statele
membre din zona euro;
▶ statele membre, care își alcătuiesc bugetul național în limitele convenite ale
deficitului și datoriilor și își stabilesc propriile politici structurale privind forța de
muncă, sistemul de pensii și piețele de capital;
▶ Comisia Europeană, care monitorizează performanțele și respectarea normelor;
 ▶ Banca Centrală Europeană, care stabilește politica monetară având ca obiectiv
principal stabilitatea prețurilor și acționează ca autoritate centrală de supraveghere a
instituțiilor financiare în zona euro;
▶ Parlamentul European, care elaborează legislația împreună cu Consiliul și
exercită un control democratic asupra guvernanței economice, în special în cadrul
noului dialog economic.