DESPRE ABANDONUL ȘCOLAR

Prof. înv. preșcolar: NIȚA ANA-MARIA,

Grădinița cu P.P. „Sfânta Ana”, Craiova

Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite iar un bun cadru didactic trebuie să
plece de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare poate învăţa,
indiferent de nevoile lui sociale.
Abandonul şcolar este o problemă de actualitate ce afectează nu numai individul şi
familia, ci întreaga societate în ansamblul ei.
Pe termen lung, devin vizibile o serie de efecte negative, cărora politicile sociale actuale nu
par să le facă faţă în mod eficient. Prevenirea şi combaterea abandonului şcolar este o
adevărată provocare atât pentru autorităţile din întreaga lume, cât şi pentru specialişti.
Şcoala românească a trecut prin mai multe procese de schimbare şi modernizare, însă nu
suficient de eficiente ca sa facă faţă problemei abandonului şcolar.
Abandonul şcolar face referire la elevii care renunţă să mai frecventeze şcoala, iar
părăsirea timpurie a şcolii face referire la tinerii cu vârste cuprinse între 18–24 de ani, care au
părăsit şcoala înainte de finalizarea învăţământul obligatoriu, neurmând nici un alt program
de formare profesională sau calificare.
Abandonul şcolar se caracterizează deci prin părăsirea prematură a şcolii înaintea
obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de
studii început. De multe ori abandonul se asociază cu delincvenţa juvenilă, cu recurgerea la
droguri, cu viaţa de familie dezorganizată.
Fenomenul se înregistrează în special la sate şi în comunităţile de rromi, unde copiii sunt
folosiţi ca sursă de venit sau văzuti ca indivizi cu responsabilităţi în gospodărie.
Cauzele abandonului şcolar sunt extrem de complexe şi de multe ori, împărţite pe
mai multe categorii: : 1) cauze din mediul familial: un nivel educaţional scăzut al părinţilor, o
tragedie ce a avut loc în familie, familie dezbinată, probleme de violenţă şi abuz, diverse
tensiuni între membrii familiei, implicarea unuia sau mai multor membrii ai familiei în
activităţi ilegale, migraţia unuia sau a ambilor părinţi, relaţie defectuoasă dintre familie şi
şcoală; 2) cauze individuale: diverse probleme de sănătate, tulburări de relaţionare cu cei din
jur, neadaptarea la mediul şcolar, motivaţie redusă de a merge la ore, manifestarea unei
agresivităţi faţă de colegi, consumul de substanţe cu efect halucinogen, consumul de băuturi
alcoolice, fumatul, anxietate, copiatul la teste, furtul de obiecte ce aparţin colegilor de clasă,
stimă de sine scăzută, introvertire, depresie, fobie faţă de şcoală; 3) cauze determinate de
comunitate: norma căsătoriei timpurii a copiilor (exemplu: etnia romă, dar şi în unele zone
rurale), zone rău famate şi lipsite de securitate; 4) cauze ale mediului şcolar: lipsa de
motivaţie şi neimplicarea cadrelor didactice, relaţie defectuoasă profesor – elev, frustrări şi
inhibiţii ale elevului, conflicte şi violenţe între colegii de clasă (exemplu bullying ),
orientarea şcolară greşită a elevului, note foarte mici şi repetenţie, standardele foarte ridicate
ale şcolii, sentimentul acut de eşec al elevului, elevul nu se integrează în clasă; 5) cauze de
natură economică: dificultăţi economice, lipsa unui loc de muncă al unuia sau al ambilor
părinţi, lipsa rechizitelor şi a hainelor.
Abandonul şcolar nu este deci numai o problemă a sistemului de învăţământ, ci
este o problemă socială, un eşec individual cu efecte negative pentru economie şi familie.
Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile
fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie, fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul
copiilor.
Din păcate, cei care nu frecventează sau abandonează şcoala sunt deseori discriminaţi –
învaţă în clase sau şcoli separate, puşi în ultimele bănci ale clasei, trataţi cu indiferenţă,
agresaţi verbal de către copii sau profesori, traiesc în orfelinate, în instituţii pentru copii cu
handicap sau, pur şi simplu, pe străzi şi în canale.
Rata abandonului școlar reprezintă diferența între numărul elevilor înscriși la începutul anului
școlar și cel aflat în evidență la sfârșitul aceluiași an școlar, exprimată ca raport procentual
față de numărul elevilor înscriși la începutul anului școlar.

Într-un raport al Institutului Național de Statistică din anul 2011, rata abandonului școlar din
învățământul românesc indica că 1.4% dintre elevii din ciclul primar și 1.7% dintre elevii din
ciclul gimnazial și-au abandonat studiile, în anul școlar 2009-2010. În același raport erau
prezentate și datele procentuale ale copiilor care nu frecventau nicio forma de învățământ,
anume: 44.000( 3.68%) de copii în ciclul primar și 48.000( 3.75%) de copii în ciclul
gimnazial.
Există o serie de direcţii de acţiune în vederea prevenirii şi combaterii
abandonului şcolar din ţara noastră, iar prima asemenea direcţie ţine de eliminarea sistemului
şcolar rigid, clasic actual.
Cadrele didactice trebuie să beneficieze de o formare continuă, în care să-şi poată dezvolta şi
îmbunătăţi permanent abilităţile de lucru cu elevii care prezintă diverse probleme, fie
personale, familiale, economice sau sociale .
Minorităţile etnice trebuie să beneficieze de predare în limba maternă, astfel încât şcoala să
vină în întâmpinarea dificultăţilor de adaptare şi integrare. Un elev care s-a adaptat şi a reuşit
să se integreze în societate, în şcoală, va prezenta un risc mult mai scăzut de a abandona
studiile.
Familia şi societatea sunt parteneri importanţi în determinarea tânărului de a
reveni în învăţământ pentru a-şi termina studiile.
O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie iar apoi, ea se continuă în grădiniţă şi
şcoală. În primul rând ea se realizează prin puterea exemplului şi apoi prin cea a cuvântului.
Tot ceea ce se săvârşeşte sub puterea copilului are efect mai puternic decât frazele
moralizatoare. 
Haideți să fim un exemplu, un model de urmat pentru copiii noștri !

Bibliografie :

1. Apostu, O., Balica, M., Fartușnic, C., Florian, B., Horga, I., Novak, C., & Voinea, L.
(2015), „Analiza sistemului de învățământ preuniversitar din România din perspectiva unor
indicatori statistici. Politici educaționale bazate pe date”;
2. Ivan, C., Rostaș, I., & Mihalache, C. (2012), „Părăsirea timpurie a școlii: cauze și efecte”;
4. Jigau, M., Fartusnic, C., Apostu, O., Balica, M., Florian, B., Horga, I., & Voinea, L.
(2011), „Estimarea dimensiunii fenomenului de abandon școlar folosind metodologia analizei
pe cohortă”.