Meridianele energetice şi patologia de meridian

Sistemul meridianelor energetice este un ansamblu de trasee energetice, care sunt

situate pe diferite nivele în interiorul organismului, neavând o structură anatomică
proprie şi care asigură funcţii complexe de reglare şi control a unor funcţii vitale.

Se descriu mai multe grupe de meridiane energetice:

1.    Meridianele principale.

2.    Meridianele extraordinare.
3.    Meridianele tendino-musculare.
4.    Vasele LUO.
5.    Meridianele distincte.

a) MERIDIANELE PRINCIPALE

Cele 12 meridiane principale se întind la interior la nivelul învelişului subcutanat al

membrelor, capului şi trunchiului;
Fiecare meridian intră în legătură cu :
-un organ parenchimatos numit ZANG sau
-un viscer cavitar FU în interiorul corpului.
partea internă a membrelor şi organele ZANG (sau organe depozit), sunt de tipul YIN,
cele externe ale membrelor şi viscerele cavitare FU (sau organe atelier) sunt de tipul YANG.
Astfel, numele fiecărui meridian, în funcţie de organul sau viscerele cavitare de care este legat,
este format din elemente:
a. mâna sau picior,
b. YIN sau YANG,
c. ZANG sau FU.
Pe parcursul lor, meridianele YIN de la mână şi de la picior aparţinând organelor
ZANG (inimă, splină, ficat, plămâni, rinichi şi pericard), comunică fiecare cu un viscer cavitar
FU (intestin subţire, stomac, vezica biliară, intestin gros, vezica urinară şi Trei Focare), legate
fiecare de un organ ZANG.

YANGMING I.G.-S.

SHAO YANG T.F.-V.B.

TAIYANG I.S.-V.U.
SHAOYIN C.-R.

JUE YIN V.S.-F.

TAIYIN P.-SPL.

Tab.1 Axele energetice ale organismului.

  

Cele 12 meridiane energetice formează astfel

6 cupluri cu raporturi reciproce din interior la suprafaţă.

Datorită acestor relaţii dintre meridiane

orice modificare fiziologică sau patologică, survenită la unul dintre meridiane, va avea
răsunet în alt meridian.

Sensul circulaţiei şi conexiunea dintre meridiane

Meridianele YANG de la mână au traiect de la extremitatea degetelor mâinii, la

nivelul extremităţii cefalice; ele parcurg sistemul energetic uman din sectorul YANG
situat exterior, spre sectorul YIN situat interior.
Meridianele YIN ale piciorului urcă de la extremitatea degetelor, spre interiorul
organismului; ele parcurg organismul din sectorul inferior YIN, spre sectorul superior
YANG.

CELE 12 MERIDIANE PRINCIPALE SUNT:

  

1)   Meridianul Plămânilor TAIYIN de la Mână - P.

2)   Meridianul Intestinului gros YANGMING de la Mână - I.G.
3)   Meridianul Stomacului YANGMING de la Picior - S.
4)   Meridianul Splinei TAIYIN de la Picior - Spl.
5)   Meridianul Inimii SHAOYIN de la Mână - I.
6)   Meridianul Intestinului subţire TAIYANG de la Mână - I.S.
7)   Meridianul Vezicii TAIYANG de la Picior - V.
8)   Meridianul Rinichilor SHAOYIN de la Picior - R.
9)   Meridianul Pericardului JUEYIN de la Mână - Peric.
10) Meridianul Trei Focare SHAOYANG de la Mână - T.F.
11) Meridianul Veziculei biliare SHAOYANG de la Picior - V.B.
12) Meridianul Ficatului JUEYIN de la Picior - F.

Patologia meridianelor
 Meridianele sunt legate în interiorul corpului cu viscerele, parcurgând membrele şi
articulaţiile;
Funcţia lor fiziologică este să facă să circule energia şi sângele în organism, să facă
legătura între diferitele părţi interne şi externe ale corpului omenesc şi să-l fortifice împotriva
factorilor patogeni.
Astfel, în momentul invadării organismului de către factorii de agresiune exogeni sau
endogeni sau când armonia circulaţiei energiei şi sângelui este perturbată, survin modificări
patologice în meridianele respective şi în organele de care aceste meridiane sunt legate.
În mod obişnuit afecţiunile care provin din exterior ating în primul rând învelişul cutanat, apoi
interiorul corpului, începând cu meridianele superficiale şi continuând cu organele ZANG şi
viscerele cavitare FU, în timp ce bolile cauzate de factorii endogeni afectează în primul rând
organele ZANG şi viscerele cavitare FU şi apoi meridianele.
Reiese că patologia meridianelor este legată de disfuncţia acestora şi de efectele pe care
acestea le au asupra viscerelor, precum şi de influenţa modificărilor patologice ale viscerelor
asupra meridianelor.

Traiectele meridianelor şi câteva din manifestările lor patologice:

1. Meridianul Plaminilor TAIYN de la mina

Traiect: meridianul îşi are originea în regiunea de mijloc Trei Focare; după ce trece prin
plămâni de care aparţine, parcurge descendent braţul pe faţa anterioară şi laterală, apoi
antebraţul şi se termină la 0,1 cun radial şi inferior de unghiul unghial extern al policelui, în
punctul SHAOSHANG(P.11).

Manifestări patologice: senzaţie de bombare a toracelui, tuse, hemoptizie, dureri şi

tumefiere în regiunea gâtului, rinoree, senzaţii de frig şi durere în regiunea gâtului, senzaţii
de frig şi durere în regiunea scapulo- dorsală, dureri în zonele aflate de-a lungul
meridianului.

 2. Meridianul Intestinului gros YANGMING de la Mână:

Traiect: debutează în punctul SHANGYANG(I.G.1) aflat la 0,1 cun radial şi inferior de

unghiul unghial extern al indexului, are un traseu ascendent pe faţa externă a antebraţului,
parcurge zona laterală a cotului, umărului şi se termină la nivelul şanţului nazo-labial.
Ramura internă coboară dinspre fosa supraclaviculară, unindu-se cu plămânii şi traversând
Focarul Mijlociu, se îndreaptă spre intestinul gros de care aparţine.

Manifestări patologice: dureri abdominale, borborisme, diaree, constipaţie, dizenterie,

dureri în regiunea gâtului, odontalgie, epistaxis, dureri de- 24224q164y a lungul
meridianului.

 
3. Meridianul Stomacului YANGMING de la Picior:

Traiect: meridianul debutează în punctul CHENGQI(S.1) situat imediat infraocular,

parcurge regiunea feţei, coboară în regiunea toracică şi abdominală pe faţa anterioară, până
în regiunea inghinală. Una din ramuri se desprinde din apropierea punctului S.5, coboară pe
partea laterală a gâtului, interiorul toracal, pătrunde în stomac, de care aparţine, unindu-se cu
splina.

Trunchiul principal trece pe faţa antero-laterală a membrului inferior şi se termină în unghiul

unghial extern al degetului al doilea de la picior.

O ramură porneşte din punctul ZUSANLI(S.36), situat la 3 cun sub rotulă şi un lat de police
lateral de muchia tibială, şi se termină în unghiul unghial extern al degetului III de la picior.

O ultimă ramură se desprinde din meridian pe faţa dorsală a piciorului în punctul

CHONGYANG (S.42) şi se termină în unghiul unghial intern al degetului mare de la picior,
pentru a se uni cu meridianul splinei.

Manifestări patologice: distensie abdominală, borborisme, dureri gastrice, edeme, vărsături,

faringo-amigdalită, epistaxis, boli febrile, manii, dureri pe traiectul meridianului.

4. Meridianul Splinei TAIYIN de la Picior:

Traiect: meridianul debutează în punctul YINBAI(Spl.1) în unghiul unghial intern al

degetului gros de la picior, urcă de-a lungul porţiuniii antero-interne a piciorului, străbate
regiunea inghinală, urcă spre torace până în spaţiul al doilea intercostal şi se termină
descendent în spaţiul VII intercostal în punctul DABAO (Spl.21) pe linia medio-axilară.

Manifestări patologice: rigiditate dureroasă a limbii, gastralgie, distensie abdominală,

vărsături, inapetenţă, icter, astenie generală şi dureri survenite pe traiectul meridianului.

5. Meridianul Cordului SHAOYIN de la Mână:

Traiect: meridianul debutează în inimă, ramura principală traversează plămânii pentru a

coborî spre axilă, de unde străbate faţa postero-internă a braţului, apoi a antebraţului, trece
prin exteriorul auricularului şi se termină la 0,1 cun de unghiul unghial intern al degetului V
în punctul SHAOCHONG(I.9), pentru a se uni cu meridianul intestinului subţire.

Manifestări patologice: faringe uscat, dureri precordiale, aritmie, sete puternică, icter,
inapetenţă, dureri în hipocondru, senzaţie de căldură în palmă, dureri survenite de-a lungul
meridianului.

6. Meridianul Intestinului Subţire TAIYANG de la Mână:

Traiect: meridianul îşi are originea la 0,1 cun lateral de unghiul unghial extern al
auricularului în punctul SHAOZE(I.S.1), trece pe marginea posterioară a antebraţului şi faţa
externă a braţului, parcurge regiunea umărului îndreptându-se spre punctul
DAZHUI(D.M.14); se îndreaptă apoi spre regiunea facială până la unghiul extern al ochiului
şi se termină antero-median de tragus în punctul TINGGONG(I.S.19).

Manifestări patologice: dureri în abdomenul inferior, surditate, icter, tumefieri ale

obrazului, inflamare şi durere a laringelui, dureri în zona parcursă de meridian.

7. Meridianul Vezicii TAIYANG de la Picior:

Traiect: meridianul debutează în punctul JINGMING(V.1) în unghiul supero-intern al

orbitei, are un traiect ascendent străbătând latero-median capul până în zona cefei. Se
împarte aici în două ramuri ce trec latero-vertebral simetric la 1,5 şi 3 cun, apoi pe faţa
posterioară a membrului inferior pentru a se uni la nivelul fosei poplitee, parcurge marginea
laterală a labei piciorului pentru a se termina la nivelul degetului mic.

Manifestări patologice: retenţie urinară, enurezis, delir, cefalee, oftalmopatie, dureri

cervicale, lombare şi ale membrelor inferioare.

8. Meridianul Rinichilor SHAOYIN de la Picior:

Traiect: meridianul debutează în spatele articulaţiei II şi III metatarso-falangiene -

YONGQUAN (R.1), face o buclă în zona maleolei interne, urmează faţa internă a piciorului,
regiunea inghinală; în regiunea pelvisului se divide în două ramuri: una posterioară ce
străbate osul sacral şi coloana lombară terminându- se în rinichi, dând o ramură şi spre
vezică. Părăsind rinichiul, trunchiul principal se îndreaptă, traversând ficatul şi diafragmul,
spre plămâni şi urcă din nou, de-a lungul gâtului, pentru a se opri la baza limbii.

O altă ramură urcă latero-median de linia mediană anterioară şi se termină subclavicular la 2

cun de linia mediană anterioară, în punctul SHUFU(R.27).

Manifestări patologice: hemoptizie, dispnee, astm, laringită, edem, constipaţie, diaree,

atrofie musculară şi slăbiciunea membrelor inferioare, căldură în regiunea plantară, dureri în
zonele parcurse de meridian.

9. Meridianul Pericardului JUEYIN de la Mână:

Traiect: meridianul debutează în cavitatea toracică, la 1 cun lateral de mamelon

TIANCHI(P.1), urcă spre fosa axilară de unde coboară pe faţa anterioară şi medială a
braţului, apoi a antebraţului, apoi pe faţa palmară, terminându-se în mijlocul extremităţii
mediusului în punctul ZHONGCHONG(Peric.9).
Manifestări patologice: angina pectorală, opresiune toracică, palpitaţii neurogene, agitaţie,
contractura cotului şi braţului, senzaţie de căldură în palmă şi dureri în zona parcursă de
meridian.

10. Meridianul Trei Focare SHAOYANG de la Mână:

Traiect: debutează în punctul GUANCHONG(T.F.1) situat la 0,1 cun inferior şi medial de

unghiul unghial intern al degetului IV de la mână, urcă până la comisura spaţiului 4
intermetacarpian. Parcurge apoi faţa dorso-externă a antebraţului, braţului, regiunea
umărului, străbate regiunea mastoidiană pentru ca să înconjoare urechea şi se termină lateral
de extremitatea sprâncenei în punctul SIZHUKONG(T.F.23), unde se uneşte printr-o
colaterală cu meridianul Vezicii biliare.

Manifestări patologice: balonări abdominale, edeme, enurezis, surditate, inflamarea şi

durere în laringe şi obraz, precum şi dureri în regiunea retroauriculară, a umărului, a părţii
externe a braţului şi cotului.

11. Meridianul Veziculei biliare SHAOYANG de la Picior:

Traiect: meridianul debutează în punctul TONGZILIAO(V.B.1) la 0,5 cun lateral de

unghiul extern al ochiului, urcă la unghiul sfeno-temporal, pentru a coborî prin spatele
urechii, apoi spre antero-parietal după care se îndreaptă spre latero-occipital
FENGCHI(V.B.20) şi pe lângă gât, pătrunzând în cavitatea supraclaviculară. Ramura
principală continuă să coboare prin faţa axilei, urmează peretele toracic lateral sub
hipocondru şi ajunge la articulaţia coapsei unde întâlneşte ramura internă. De aici coboară pe
partea externă a coapsei şi genunchiului, prin extremitatea antero-laterală a peroneului până
în zona inferioară a acestuia, pe lângă maleola externă a piciorului pentru a se termina la 0,1
cun de unghiul unghial extern al degetului IV, ZUQIAOYIN(V.B.44).

Manifestări patologice: gust amar, moleşeală, accese febrile, malarie, cefalee, dureri în
maxilar şi comisura externă a pleoapelor, surditate, acufene şi dureri pe traseul meridianului.

12. Meridianul Ficatului JUEYIN de la Picior:

Traiect: meridianul începe în unghiul unghial extern al halucelui în punctul DADUN(F.1),

trece prin faţa maleolei interne la 1 cun unde se încrucişează cu meridianul splinei. Urcă prin
spatele acestui meridian, pe faţa internă a genunchiului şi coapsei, străbate pubisul în
apropierea organelor genitale externe. Trece apoi oblic şi ascendent spre baza toracelui şi se
termină în punctul QIMEN (F.14), pe verticala trecând prin mamelon situat două coaste mai
jos.

Manifestări patologice: lumbago, vărsături, enurezis, retenţie urinară, hernie, dureri în

abdomenul inferior.

 
b) MERIDIANELE EXTRAORDINARE: în număr de 8 între care şi DU MAI
(Vas Guvernor) şi REN MAI (Vas de Concepţie) sunt nivelul profund al circulaţiei
energetice, ele fiind în relaţie cu meridianele principale pe care le coordonează. Între
acestea, numai DU MAI şi REN MAI posedă puncte proprii, celelalte formându-se prin
puncte aparţinând diferitelor meridiane principale.

În ciclul circulaţiei energetice prin meridiane energia străbate periodic cele 12

meridiane principale, transformarea calitativă făcându-se în Meridianele Extraordinare
pentru a reintra în circulaţia generală.

Meridianele Extraordinare au roluri determinate de starea energiei ancestrale

"ZHONG QI" o parte dintre ele având originea în loja renală – conform cu unele texte
clasice.

Simptomatologia meridianelor extraordinare e legată de afecţiuni ereditare,

metabolice, ale aparatului reproducător.

În principal terapeutica la aceste meridiane este indicată în afecţiunile cronice cu tulburări

profunde ale circulaţiei energetice locale şi generale.

c) SIMPTOMATOLOGIA MERIDIANELOR TENDINO-MUSCULARE

    Simptome:

- dureri surde, uneori profunde, dificil perceptibile la palpare.

- diminuarea sensibilităţii superficiale.

- atonie sau atrofie musculară, uneori pareze sau paralizii musculare în zona afectată.

- paloare tegumentară.

- prurit local.

d) VASELE "LUO": sunt sistemul de circulaţie energetică terminală, asemănător

vaselor sangvine mici.

e) MERIDIANELE DISTINCTE: în general au acelaşi traiect cu meridianele

principale, aceste meridiane având preponderentă energia psihică "SHEN

LEGILE ACUPUNCTURII
  

LEGEA CELOR CINCI ELEMENTE

După concepţia străveche chineză lumea materială este constituită din cele cinci
elemente:
Lemn, Foc, Pământ, Metal şi Apă.
Acestea sunt mai mult forme de energie decât ceea ce ştim că reprezintă în realitate dar care au
fost denumite datorită afinităţii cu cele cinci elemente naturale specifice.
Cele Cinci Elemente în organismul uman sunt în relaţie directă cu organele interne şi cu
funcţii specifice,
formând Cele Cinci Loje Energetice.
Ele se generează şi se intercondiţionează reciproc în cicluri fiziologice de
generare, dominare sau de contradominare când una creşte sau scade în exces pentru a
urma transformările fiziologice YIN - YANG.

CICLUL DE CREAŢIE, DOMINAŢIE:

elementele Lemn, Foc, Metal şi Apă se generează creativ
una în cealaltă, un element se transformă în celălalt
astfel: Lemnul generează Focul, Focul generează
Pământul, Pământul generează Metalul, Metalul
generează Apa.

Cele Cinci Elemente se generează şi potenţează

reciproc în cicluri specifice:

 
Fig.1 LEGEA CELOR CINCI ELEMENTE

CICLUL DE INHIBIŢIE, DOMINAŢIE: Accentuarea sau diminuarea stării

energetice a unui element modifică starea elementului cu care este în relaţie de inhibiţie,
dominaţie. Spre exemplu Metalul în exces taie Lemnul, dar şi Lemnul inhibă
contradominant Metalul; Apa stinge Focul, dar se evaporă în prezenţa Focului etc.

CICLUL DE CONTRADOMINAŢIE: Când un element creşte în exces inhibă

printr-o relaţie de contradominanţă elementul cu care este în relaţie specifică.

Câteva dintre calităţile Celor Cinci Elemente sunt date în Tab.2.

 
 

LEGEA "MAMA - FIU"

a.    a.    Din circulaţia profundă:

Circulaţia energetică profundă se realizează prin meridianele principale ce sunt aflate

în interrelaţie cu organele ZANG (parenchimatoase) şi cele FU. În Ciclul de Stimulare-
Generare, meridianul ce precede este Mamă iar cel ce-i urmează este Fiu. Astfel, în Ciclul
organelor ZANG, Splina are ca Mamă Cordul şi ca Fiu este Plămânul; Ficatul are ca Mamă,
Rinichiul iar ca Fiu, Cordul ... Pentru organele cavitare FU, aceste raporturi sunt similare:
astfel Intestinul Gros este Mama Vezicii şi Fiul Stomacului etc. "Legea celor cinci elemente"

În acest Ciclu, dacă un organ este în insuficienţa energetică, el poate fi

tonifiat şi tonifiind pe Mama Sa; când organul este în exces, el poate fi
dispersat prin dispersia Fiului Său.

b.    b.    Din circulaţia superficială:

Meridianele principale sunt unite superficial prin mici canale de legătură (LO),
asemănător circulaţiei sangvine superficiale. În Ciclul acestei circulaţii, un meridian este
Mamă pentru cel ce-i urmează, fiind în acelaşi timp Fiu faţă de cel ce-l precede. Astfel,
Ficatul este Mamă Plămânilor; el este Fiu pentru Vezicula Biliară etc. "Ciclul circulaţiei
celor 12 meridiane principale"

RAPORTUL“SOŢ - SOŢIE”

Între două organe şi între meridianele lor mai există un raport funcţional, asemenea
ciclului de inhibiţie- dominaţie între cele cinci loji energetice. Când se tonifică un meridian,
efectul este accentuat tonifiind şi meridianul aflat în raport de inhibiţie, prevenind
dispersarea excesivă a acestuia din urmă; la dispersarea unui meridian aflat în exces, efectul
e accentuat prin dispersarea meridianului în acest raport, prevenind afluxul exagerat de
energie în cel din urmă meridian

RAPORTUL "MERIDIANE CUPLATE"

Un meridian YANG şi un meridian YIN, care participă la alcătuirea lojelor energetice

formează şase cupluri: C.-I.S., T.F.-V.S., S.-SPL., P.-I.G., V.-R. şi F.-V.B..

Cele două meridiane cuplate comunică printr-un vas LUO transversal, ce poate fi
acţionat în puncte specifice fiecărui meridian.

În Marea Circulaţie Energetică a Meridianelor, un meridian se află în raport funcţional

cu alt meridian, de polaritate opusă; ştiut fiind că fiecare meridian are un maxim energetic de
2 ore, meridianul în raport "Miezul Zilei-Miezul Nopţii" este situat la un interval de 12 ore.

Raporturile dintre meridianele aflate în opoziţie temporală:

- P.-V., R.-I.G., SPL.-T.F., C.-V.B., V.S.-S., F.-I.S.

Excesul energetic dintr-unul din meridianele cuplului este transferat în celălalt

meridian care se găseşte în perioada respectivă în "insuficienţă energetică relativă". Când se
tonifică un meridian YIN în perioada YIN sau un meridian YANG în perioada YANG, este
indicată şi tonifierea meridianului de natură opusă aflat în acest raport; dimpotrivă, când se
dispersează un meridian YIN în perioada YIN sau un meridian YANG în perioada YANG
se indică şi dispersia meridianului de natură opusă aflat în raport de opoziţie orară.

RAPORTUL "RAMURĂ DREAPTĂ - RAMURĂ STÂNGĂ" A MERIDIANULUI

Între două meridiane simetrice, opuse, există o relaţie de corespondentă printr-un

colateral secundar, comandat de punctul LO propriu fiecăruia din cele 12 meridiane.
Dezechilibrul energetic între aceste două ramuri se manifestă cel mai des printr-o durere
liniară pe traiectul ramurii aflate în exces energetic.

Într-un dezechilibru energetic dreapta-stânga (o ramură în exces şi una în

insuficienţă), transferul de exces energetic se poate realiza stimulând în tonifiere punctul LO
al ramurii aflate în insuficienţă (de partea opusă durerii). Dacă excesul energetic nu este
foarte mare, reechilibrarea poate să se producă rapid fiind semnalată de dispariţia durerii.
Aceasta tehnică poartă numele de "Marea Înţepătură".

Dacă dezechilibrul energetic e important, ramura insuficientă nu poate absorbi întreg

excesul energetic din ramura opusă. Pentru a-i creşte capacitatea de absorbţie se poate folosi
regula "Marii Înţepături", în asociere cu stimularea de tip tonifiere a punctului LO al
meridianului aflat în raport "Miezul Zilei-Miezul Nopţii".

Există şi o tehnică numită a "Micii Înţepături", care constă în dispersia punctului

dureros de pe ramura în exces energetic. Se adaugă eventual un punct al meridianului situat
în imediata vecinătate a segmentului de meridian afectat.

LOJA          
ENERGETICĂ/ LEMN FOC PĂMÂNT METAL APA
CALITĂŢI
Splină/
Organ YIN Ficat Inimă Plămâni Rinichi
Pancreas
Vezica Intestin Vezica
Organ YANG Stomac Intestin gros
biliară subţire urinară
Gust Acru Amar Dulce Astringent Sărat

Simţ Ochi Limba Gura Nas Urechi

Calităţi psihice Imaginaţie Creativitate Meditaţie Intuiţie Spontaneitate

Exprimare Unghii Gât Buze Piele Păr de pe cap

Emoţii pozitive/ Bunătate/ Bucurie/ Empatie/ Curaj/ Calm/
negative Furie Ură Anxietate Tristeţe Teamă
Culoare Verde Roşu Galben Alb Negru

Climat Vânt Fierbinte Umed Uscat Rece

Energia Generatoare Expansivă Stabilizatoare Contractantă Conservantă

Dezvoltare Răsărire Creştere Coacere Recoltare Stocare

Etapa de viaţă Copilărie Tinereţe Maturitate Bătrîneţe Moarte

Planeta Jupiter Marte Saturn Venus Mercur

Număr 3,8 2,7 5,10 4,9 1,6

Tab.2 CELE CINCI ENERGII ELEMENTARE ŞI UNELE DIN

CALITĂŢILE ASOCIATE.

III. DIAGNOSTICUL MEDICAL TRADIŢIONAL CHINEZ ÎN

SPECIFICUL STOMATOLOGIC

În medicina tradiţională metodele de diagnosticarea

afecţiunilor sunt în mare parte diferite specificului medicinii
alopate, diferenţele sunt date de principii ca circulaţie
energetică, polaritate YIN-YANG, energii exogene patogene
etc.. Concepţiile diagnostice se stabilesc şi după aspect,
ţinută, glas, calitatea pulsului, palparea abdomenului şi
spatelui etc. Spre exemplu: examenul pulsului, probă de
mare fineţe diagnostică, e complet diferit celui alopat, putând
furniza la o analiză atentă, informaţii despre starea
energetică a organelor, date de fiziologie...
Stabilirea unui diagnostic corect este esenţială, ştiut fiind că de multe ori puncte
apropiate celui indicat au efecte opuse terapeutic.

Examenul bolnavului se face cu cel din medicina modernă, cu deosebire că rezultatul

obţinut trebuie interpretat prin prisma celor 8 reguli diagnostice. Acestea sunt:

              YIN-YANG;

              Vid-Plenitudine;

              Frig-Căldură;

              Interior-Exterior.

YIN-YANG

Conform filozofiei şi medicinii tradiţionale chineze YIN – YANG reprezintă energii

opuse dar complementare formând natura duală a lumii.

Calităţile acestora sunt multiple, fenomenele naturale putând fi definite prin YIN şi
YANG:

- YANG: Energie, strălucire, căldură, zi, activitate, Soare…

- YIN: Materie, întuneric, rece, noapte, stagnare, Luna…

YIN şi YANG generează Cele Cinci Energii Elementare la rândul lor fiind generate de
energia "QI", şi se armonizează cu ritmurile naturale.

În medicina tradiţională chineză YIN-YANG e considerat principiu de bază în

menţinerea sănătăţii şi prevenirea bolilor, celălalte semne fiind în genere numai manifestări
specifice ale diferitelor forme de YIN şi YANG. Toate bolile şi simptomele lor asociate pot
fi interpretate prin pierderea polarităţilor YIN şi YANG ale diferitelor sisteme organo-
energetice umane. Ca un exemplu, creşterea marcată a temperaturii corpului, constipaţia,
tenul îmbujorat, transpiraţia abundentă, aversiunea faţă de cald sunt toate semnele ale
excesului de YANG şi indică o "boală YANG" în timp ce frisoanele, diareea, tenul palid,
umiditatea scăzută, slăbiciunea membrelor şi aversiunea faţă de frig sunt toate exemple de
YIN în exces şi indică o "boală YIN" . Ca principiu terapeutic în bolile YANG trebuie făcută
dispersie prin diferite metode, iar în cele YIN tonifiere. Tratatul Clasic de Medicină Internă
aminteşte : "Dacă este fierbinte, răceşte-l ; dacă este rece, încălzeşte-l; dacă este gol, umple-
l; dacă este plin, goleşte-l".

 
 INTERN ŞI EXTERN

Aceşti indicatori oferă informaţii cu privire la localizarea şi la direcţia de evoluţie a

bolii, semnificând extinderea şi stadiul evolutiv. Anumite afecţiuni pot fi mai mult spre
interior fiind denumite "boli interne", altele fiind localizate spre exterior fiind denumite "boli
externe".

Caracteristicile simptomelor de tip YANG Caracteristicile simptomelor de tip YIN

- Debut acut, zgomotos.
- Agitaţie, nervozitate, insomnie.
- Preferinţă pentru lumină şi anturaj.
- Hipertermie.
- Preferinţă pentru mediul rece şi băuturi - Preferă mediul cald, băuturile calde.
reci.
- Transpiraţii slabe sau abundente.
- Atitudine în extensie, crampe musculare.
- Facies congestiv, buze roşii, unghii bine
colorate.
- Limbă roşie, uscată.
- Puls superficial şi puternic ori rapid.
- Respiraţie amplă.
- Oligurie, urini concentrate.
- Defecaţie adesea uscata şi dificilă.
- Debut insidios.
- Bolnav apatic, astenic, preferinţă pentru
întuneric, singurătate.
- Somnolenţă, depresie psihică.
- Absenţa febrei sau subfebrilitate.
- Transpiraţii abundente, piele umedă.
- Atitudine în flexie, hipotonie, pareze.
- Facies palid, buze cianotice, unghii slab
colorate.
- Limba palidă, umedă, hipersalivaţie
- Puls fără forţă, profund ori lent.
- Respiraţie filiformă.
- Poliurie, urini diluate.
- Respiraţie slabă, adesea superficială.

RECE ŞI FIERBINTE

Rece şi fierbinte arată natura fundamentală a afecţiunii prin manifestarea diferitelor

tipuri de energii patogene, ca exemplu creşterea sau scăderea anormală a temperaturii
corpului, ten îmbujorat sau palid, aversiunea faţă de fierbinte sau rece, urină deschisă sau
închisă la culoare, eliminări intestinale moi sau tari, etc.. Aceste două semne semnifică de
multe ori stadiul afecţiunii ca fiind superficială sau profundă sau în faza de reacutizare.

În mod similar, "rece" este o manifestare de YIN, iar fierbinte exprimă YANG; "vid"
indică o stare YIN a deficienţei energetice, iar "plenitudine" reflectă o stare YANG a
excesului de energie.

VID ŞI PLENITUDINE

Aceşti indicatori reflectă gradul de diminuare sau accentuare al energiei organelor

afectate şi gradul de rezistenţă al pacientului la boală. Rezistenţa scăzută, slăbiciunea fizică
şi pierderea vitalităţii indică o condiţie de "gol energetic", în timp ce, hiperactivitatea,
tonusul crescut ne pot orienta spre o stare de "plin energetic". Stările de "plin energetic" nu
întotdeauna sunt pozitive, putând fi cauzate de obstrucţia unuia sau mai multor meridiane
energetice ale corpului, fapt care determină energia organului asociat să se reverse în alte
meridiane, suprastimulând organele asociate.

Simptomele asociate se manifestă rareori izolat, ele apărând de obicei în combinaţie

cu simptome de "rece" şi "fierbinte", "intern" şi "extern". Deasemenea ele se pot transforma
în cursul tratamentului, aceste schimbări arătând cât de eficient acţionează tratamentul şi
cum trebuie individualizat pentru a obţine efectul dorit în condiţiile modificării simptomelor.

Examinarea diagnostică conform M.T.C. urmăreşte:

gradul de afectare a circulaţiei energetice prin meridiane, scopul terapeutic fiind

             
îndepărtarea factorilor patogeni şi refacerea polarităţii energetice fiziologice YIN-YANG.

Aspecte diagnostice conform M.T.C. aplicate în Stomatologie

Examenul medical conform M.T.C. este asemănător în multe părţi cu cel alopat şi
cuprinde etapele:

1.    1.    Anamneza.

2.    2.    Inspecţia.

3.    3.    Ausculaţia.

4.    4.    Palparea.

5.    5.    Examenul pulsului.

La acestea se adaugă pentru un diagnostic eficient: studierea pulsului, diagnosticul de

meridian şi stabilirea punctelor active, cei Opt Indicatori.

1.    1.    Anamneza

Cuprinde etapele specifice preliminare ale interogatoriului terapeutic.

În M.T.C. au valoare diagnostică şi alte elemente de ordin obiectiv şi subiectiv care să

ofere informaţii în plus privind natura şi stadiul de evoluţie al afecţiunii: cele cinci tipuri de
senzaţii gustative, cinci secreţii sau cele cinci stări emoţionale.

 
2.    2.    Inspecţia

Se urmăresc diferite aspecte:

a.    a.    Inspecţia feţei:

              Starea de dezvoltare şi nutriţie.

              Aspectul pielii şi a diferitelor regiuni ale feţei.

              Aspectul celor cinci organe de simţ.

Şi la nivelul feţei sunt decelabile transformările energetice YIN-YANG, furnizând de

multe ori informaţii importante privind starea energetică a unor organe, tipul energetic intern
fiziologic.

Medicina orientală împarte faţa în numeroase zone specifice la nivelul cărora se

manifestă funcţionalitatea organelor interne. Astfel:

1.    1.    Modificările de la nivelul obrajilor indică condiţiile de funcţionare a Plămânilor;

2.    2.    Vîrful nasului corespunde cordului iar narinele, bronhiilor;

3.    3.    Zona mediană sau centrală a nasului corespunde Stomacului;

4.    4.    Rădăcina nasului corespunde pancreasului;

5.    5.    La nivelul ochilor sunt reprezentaţi Rinichii-regiunea periorbitală;

6.    6.    Zona dintre cele două sprâncene corespunde Ficatului;

7.    7.    Zona situată la nivelul celor două tâmple corespunde Splinei;

8.    8.    Zona centrală a frunţii corespunde Intestinului subţire;

9.    9.    Zona periferică a frunţii din apropierea inserţiei capilare corespunde Intestinului gros;

10.Punctul cel mai înalt al frunţii corespunde Vezicii urinare;

11.Urechile reprezintă Rinichii;

12.Buza superioară corespunde Stomacului, cea inferioară Intestinului subţire şi Colonului;

13.Zona peribucală corespunde organelor genitale.

Organele de simţ sunt în relaţie cu meridianele principale:

a.    a.    ochii, în dependinţă funcţională cu Ficatul,
corespunzător elementului Lemn.

b.    b.    limba, în dependinţă funcţională cu Inima,

corespunzător elementului Foc.
c.    c.    buzele, în dependinţă funcţională cu Splina, corespunzător elementului Pământ.

d.     d.     nasul, în dependinţă funcţională cu Plămânii, corespunzând elementului Metal.

e.    e.    urechile, în dependinţă funcţională cu Rinichii, corespunzător elementului Apa.

Examenul ochilor furnizează, de asemenea, date

asupra funcţionalităţii organelor interne cele cinci energii
reflectându-se la nivelul acestora astfel:
 

COMPONENT
ELEMENT ORGAN
OCULAR
CULOARE
LEMN F./V.B. Iris Verde
FOC I./I.S. Cantul ochiului Roşu
PĂMÂNT SPL./PANCREAS Pleoape Galben
METAL P./I.G. Sclera Alb
APA R./V.U. Pupila Neagră

Exemplificarea acestor relaţii se poate face şi prin observarea legăturilor dintre diverse
afecţiuni şi corespondenţele cu organele de simţ. În multe forme de icter, simptom asociat
debutului unor afecţiuni hepatice, putem observa coloraţia sclerelor oculare care iau o tentă
gălbuie.

Examenul buzelor, în relaţie energetică cu loja Pământ (Spl/S) poate arăta fiziologia
QI-XUE. Buzele de culoare şi carnaţie fiziologică sunt cele roz sau roşu deschis, tonice şi
semnifică armonia între aceste energii.

- Buzele palide semnifică un vid de sânge; când sângele stagnează ele devin violete.

- Buzele uscate - uscăciunea sau căldura perversă agresionează lichidele organice.

- Buzele de culoare roşu-aprins: acumulare de căldură, foc şi vid de YIN.

- Dacă buzele sunt ulcerate, se datorează acumulării de căldură în splină-pancreas şi stomac.

- Devierea comisurei bucale în afecţiuni date de vânt.

 Dizarmonia YIN-YANG se reflectă şi în aspectul şi tonicitatea pielii, indicator
important:

              Tip YANG: congestie, roşeaţă, hiperemie.

              Tip Medium: fermitate, tonicitate.

              Tip YIN : stare laxă, atonicitate, cianoză.

Culoarea pielii poate da informaţii despre starea

energetică a celor cinci loji energetice:
- gălbuie - Pământ (SP/S).

- albicioasă - Metal (P/I.G.).

- negricioasă - Apă (R/V).

- verzuie - Lemn (F/V.B.).

- roşietică - Foc (I/I.S.).

Aceste culori reprezintă forme pure, în ţările temperate întâlnindu-se mai des
combinaţii ale acestora.

Părul de pe cap

Se află sub dependenţa rinichilor şi a sângelui, astfel căderea precoce a părului

semnifică insuficienţa rinichilor(deficit de energie YIN). Părul uscat, friabil, cu tendinţă de
cădere apare în vid de sânge.

Cavitatea bucală

Examenul danturii

Dinţii sunt consideraţi un excedent osos şi în consecinţă, se află sub dependenţa

energetică a rinichilor. La nivelul arcadelor dentare se ramifică meridianul Stomacului care
influenţează gingiile.

Elemente diagnostice:

- Dinţii cu aspect mat - insuficienţă a rinichilor tip YIN.

- Dinţii prezentând luciu, dar de aspect uscat - afectare a stomacului tip YIN.
- Dinţii uscaţi şi lipsiţi de tartru - insuficienţă a rinichilor tip YIN şi stomacului.

- Dinţii uscaţi şi cu aspect "pătat" (tartru) - insuficienţă a rinichilor tip YIN asociată cu
plenitudine de căldură în meridianul Stomac.

De asemenea în debutul unor afecţiuni dentare, hipersensibilitatea unor puncte de la

nivelul urechii sau chiar încălzirea acesteia ne poate informa asupra unor dezechilibre
energetice. Detectarea acestora se face utilizând aparate speciale de electrodetecţie, în scop
profilactic şi curativ.

Parodonţiul marginal:
Se află sub influenţa lojei energetice Pământ(Stomac/Splină,Pancreas), afecţiunile
specifice ţinând îndeosebi de starea acestei loje energetice.

Inspecţia limbii

Limba se află sub dependenţa lojei energetice Foc (I/I.S.), când energia cordului este
armonioasă, limba poate decela cele cinci gusturi. Examinarea se face rapid, lumina naturală
fiind mai indicată şi se urmăresc:

- examenul corpului limbii.

- examenul depozitului lingual.

În cadrul acestora, importante sunt: textura, motilitatea, culoarea ţesutului lingual

propriu.

În mod normal, limba are o culoare roz-roşietică, nu e nici prea umedă, nici prea
uscată, fără depozite. Somatopia linguală e în funcţie de traiectul meridianelor distincte în
relaţie cu aceasta, şi reflectă starea unor organe interne.

Ca un exemplu al interrelaţiei dintre limbă şi organismul uman, în cardiomiopatie

limba capătă o culoare roşie-aprins în zona vârfului, semnificând dezechilibrul de tip "SHI" -
exces de YANG cu deficit de YIN.

Consistenţa sau textura:

- limba subţire - insuficienţă de sânge şi de lichide organice.

- limba groasă, tumefiată; exces de YIN (umiditate sau exces de lichide organice),
insuficienţă de YANG. Uneori limba lasă amprente dentare pe marginile sale laterale.

- limba de tip congestiv, cu consistenţă crescută: exces de energie YANG (căldură excesivă
în meridianul Cordului, cu plenitudine de YANG în partea de sus a corpului, producând
congestia feţei şi a conjunctivelor).
- limbă moale, flască, imobilă: insuficienţă a energiei YIN.

- limbă uscată: insuficienţă de lichide organice.

- limbă fisurată şi crăpată: când lichidele corpului se consumă, suprafaţa limbii se usucă,
prin exces de YANG.

Motilitatea limbii dă indicaţiile:

- limba care tremură: prin deficienţă de QI şi sânge, în deficite ale energiei YIN.

- limba retractată: insuficienţa energiei Ficatului (legea Mamă/Fiu).

- limba deviată lateral: indică obstrucţia colateralelor prin afectarea structurilor energetice
ale lojei Lemn (F/V.B.) - (dereglare în structurile energetice F./V.B.).

- limbă rigidă: semn de plenitudine. Apare în boli febrile, datorită căldurii patogene. Mai
apare în apoplexie.

Depozitul lingual

Starea acestuia ne poate da informaţii despre starea energiei asimilate pornind de la

alimente (depozit neaderent), un depozit aderent semnificând o stare patologică.

Cantitatea depozitului exprimă gravitatea bolii:

- un depozit subţire indică o boală benignă.

- un depozit gros indică o afecţiune mai importantă.

Culoarea depozitului:

- un depozit albicios poate apare prin invazia corpului de un climat patogen extern de tip
Frig (ori Vânt-Frig). Dacă depozitul e subţire, tulburarea este mai recentă, la cel gros
tulburarea este mai veche. Depozitul albicios semnifică o tulburare superficială.

- un depozit gălbui indică invazia corpului de un agent patogen intern de tip Vânt-Căldură;
tulburarea e mai profundă.

- un depozit cenuşiu indică o evoluţie şi mai profundă a afecţiunii.

Când depozitul este umed - insuficienţă a energiei YANG (sindrom "XU").

Când depozitul este uscat - insuficienţă a energiei YIN (sindrom "SHI").

Aderenţa depozitului indică originea internă sau externă a tulburării: un depozit

aderent, greu de înlăturat, exprimă pătrunderea în corp a unei energii patogene externe; un
depozit neaderent (uşor de înlăturat) exprimă afectarea energiei nutritive endogene de tip
Vid-Frig.
 Culoarea ţesutului lingual:

- o limbă roz-palid indică un sindrom de insuficienţă (XU), produs prin insuficienţa de

energie YANG şi a sângelui. Poate exprima şi invazia energiei exogene, patogene Frig.

- o limbă roz, lucitoare; insuficienţă de YANG şi plenitudine de YIN.

- limba roşie: ascensiunea energiei YANG.

- limba purpurică: stagnarea energiei QI şi a sângelui (XUE).

- limba violetă-închis: stagnarea sângelui (prin epuizarea energiei).

- limbă cenuşie închisă, uscată posterior indică un deficit al Rinichilor cu epuizarea energiei
"ZHONG QI" (energie ancestrală).

Saliva

- Sputa mucoasă, albicioasă, fluidă, în cantitate relativ crescută este semnul unei afecţiuni
date de frig.

- Sputa de aspect gălbui, vâscoasă, în cantitate mai redusă e semnul unei afecţiuni date de
căldură.

- Sputa în cantitate mică, aderentă (care se elimină cu greutate) apare în afecţiuni date de
uscăciune.

- Sputa sangvinolentă-purulentă e semnul acumulării de căldură în pulmon. Hemoptizia

denotă lezarea vaselor plămânilor de către căldura patogenă. "Ciclul de Contradominare"

Auscultaţia şi Palparea sunt metode de examinare obiectivă ce pot furniza informaţii

despre starea organelor interne cât şi informaţii despre starea ţesuturilor superficiale şi
profunde.

Examenul pulsului:

Acest examen în M.T.C. e complet diferit celui din medicina alopată şi poate furniza
informaţiii despre starea organelor interne, stadiul evolutiv al unei afecţiuni... Examinarea
implică însă un grad de subiectivism în momentul actual neexistând o certificare ştiinţifică
pentru această metodă de diagnosticare.

Pulsurile, în număr de trei, sunt localizate în spatiul radial deasupra articulaţiei, pe o

lungime de aproximativ 3 cun(cele mijlocii se găsesc la nivelul protuberanţei maxime a
 apofizei stiloide). Diagnosticul tradiţional chinez prin examenul pulsurilor radiale, se face
prin localizarea simetrică a acestora:

- I.S.-I.G.,V.B.-S. şi V.-T.F.: organe FU.

- C.-P., F-SPL şi R-V.S.: organe ZANG.

La mâna stângă pulsurile sunt YANG iar la mâna

dreaptă pulsurile sunt YIN, localizarea pulsologică având
acelaşi amplasament prin simetrie.
Puls: - superficial / profund-organe FU / organe ZANG.

IV. TEHNICI DE ACUPUNCTURĂ ŞI MOXA

 

Tehnicile de acupunctură şi moxa reprezintă două metode de tratament

diferite.

Acupunctura constă în înţeparea, cu ajutorul unui ac metalic de diferite tipuri,

a anumitor puncte ale corpului omenesc şi cu ajutorul unor tehnici de manipulare
menite să imprime stimulări mai mult sau mai puţin puternice, în vederea unui scop
terapeutic. Acele folosite în clinică sunt acele fine, acele triunghiulare, acele numite
"floare de prun", acele activate prin curent electric şi acele intradermice.

Moxa este o metodă terapeutică obţinută prin aplicarea în ace pe diferite

puncte de pe învelişul cutanat care trebuie încălzite, cauterizate, unei pudre uscate
de pelin sau altei substanţe, în formă incandescentă.

Iată în continuare diferitele tehnici de acupunctură şi moxa.

a) Tehnici de manipulare a acelor fine

Consideraţii generale

În clinică sunt folosite diferite tipuri de ace, de lungimi şi diametre variabile.

Lungimea acelor fine folosite în prezent, variază între 0,5 şi 5 d 1, iar diametrul
între 0,45 - 0,26 mm, aşa cum indică tabelul de mai jos.

1
 Nr. 26 28 32 30

Diametrul (mm) 0,45 0,38 0,32 0,26

 
Tab.5 Grosimea acelor de acupunctură.

Înainte de folosire, acele trebuie controlate să nu fie strâmbe, pentru a înlătura

incidente care pot provoca dureri în timpul tratamentului.

Pentru a localiza mai uşor punctele, membrul sau corpul bolnavului trebuie
plasat într-o poziţie corespunzătoare punctelor alese. Dacă bolnavul se află într-o
poziţie incomodă, el va obosi şi va suporta greu acele. O mişcare bruscă poate
provoca accidente prin îndoirea sau ruperea acelor. În general, pentru înţepăturile
din regiunile frontală, toraco-abdominală şi faţa anterioară a membrelor inferioare,
poziţia în decubit dorsal este cea mai potrivită; pentru punctele din regiunea
occipitală, cervicală şi dorso-lombară şi faţa posterioară a membrelor inferioare,
este indicat decubitul ventral; înţeparea punctelor situate pe faţa laterală a corpului
se efectuează de preferinţă în decubit lateral; iar pentru cele de la cap, membrele
superioare şi regiunea dorso-lombară se recomandă şi poziţia şezândă.

Înainte de a practica înţepătura, trebuie verificate instrumentele şi condiţiile de

asepsie.

Lungimea acului va fi stabilită în funcţie de adipozitatea şi constituţia

bolnavului, precum şi de locul punctelor indicate.

b) Cum se deprinde manipularea acelor

În cazul în care medicul nu ştie să-şi dirijeze forţa degetelor şi nu are

dexteritate în manipularea acelor, va întâmpina dificultăţi în introducerea acului în
piele, riscând să provoace suferinţă bolnavului, fără a-şi atinge scopul terapeutic.
De aceea, un începător în acupunctură trebuie să execute exerciţii, în vederea
folosirii corecte a puterii degetelor, practicând pe el însuşi acupunctura, pentru a
defini mai exact reacţiile şi senzaţiile produse de înţepătură. Manipulările
experimentale pot fi efectuate pe foi de hârtie suprapuse în straturi din ce în ce mai
groase sau pe o bucată de vată acoperită cu o ţesătură. În primul rând se va
experimenta introducerea şi scoaterea acului, răsucindu-l între degete precum şi
metoda de extragere şi inserare a acului prin răsucire.

 
c) Metode de inserare a acului şi tehnica de manipulare după
inserţie

În general, în momentul în care vârful acului străbate învelişul cutanat, se

resimte durerea, dar cu cât acul pătrunde în adâncime, durerea este mai mică.
Pentru a atenua durerea, acul trebuie introdus foarte repede. Procedeele de
implantare a acelor sunt numeroase, dar nu vom menţiona decât pe cele
importante:

Metoda de introducere a acului prin apăsarea punctului cu unghia:

Se apasă cu putere punctul ales cu unghia degetului mare sau arătător de la

mâna stângă, şi se prinde mânerul acului între degetul mare şi arătătorul de la
mâna dreaptă. În momentul când atenţia bolnavului este atrasă de apăsarea făcută
cu mâna stângă, medicul introduce rapid acul la nivelul degetului mare de la mâna
stângă. Această metodă este indicată pentru ace având lungimea de cel puţin 1,5 d
(fig.a).

Inserţia acului susţinut de degete ajutătoare:

Se prinde corpul acului între degetul mare şi arătătorul mâinii stângi, lăsând
liberă o porţiune de 0,2 - 0,3 d din lungime pentru înţepătură, mânerul fiind cuprins
de degetul mare şi arătătorul de la mâna dreaptă. Când acul atinge suprafaţa
cutanată, se înfige rapid printr-o mişcare abilă a degetului mare şi a arătătorului de
la mâna stângă. În acelaşi timp, mâna dreaptă împinge mânerul acului de sus în
jos, acul înaintând în profunzimea ţesutului, fiind răsucit între cele două degete, în
timp ce degetul mare şi arătătorul mâinii stângi susţin corpul acului. Această metodă
se foloseşte la implantarea acelor cu o lungime de peste 3 d (fig.b).

Metodă de implantare foarte rapidă a acului:

Se ţine acul deasupra punctului, între degetul mare şi arătătorul de la mâna

dreaptă, lăsând liberă o porţiune spre vârf de 0,2 - 0,3 d şi se înfige cu putere în
derm. Apoi, partea inferioară a acului fiind prinsă între degetul mare şi arătătorul de
la mâna stângă, aceleaşi degete de la mâna dreaptă prind mânerul acului,
împingându-l prin rotire, degetul mare şi arătătorul de la mâna stângă împingând în
acelaşi timp, până ce acul ajunge la adâncimea dorită. Această metodă este
indicată atât pentru acele lungi cât şi pentru cele scurte (fig.c).

Inserarea acului prin ciupirea pielii:

 Se ciupeşte pielea din zona punctului ales, între degetul mare şi arătătorul
mâinii stângi şi se introduce rapid acul cu mâna dreaptă. Această metodă se
recomandă pentru punctele situate în zonele unde părţile moi sunt în strat subţire,
ca punctul YINTANG (P.E.1) şi DICANG (S.4) de pe obraz (fig.d).

Inserarea acului prin întinderea pielii:

Se întinde pielea din jurul punctului cu degetul arătător şi degetul mare de la

mâna stângă, şi se înfinge acul dintr-o mişcare cu mâna dreaptă, până la
profunzimea

Fig. 2 Tehnici de inserare a acului

 

dorită. Această metodă este folosită pentru zonele din jurul capului, cu piele moale
sau cu pliuri - ca cea de pe abdomen (fig.e).

În afară de aceste metode, mai există metoda de inserţie prin răsucire sau cea
cu ajutorul unui tub care ţine acul rigid etc., dar pe care nu le vom descrie aici.
 

Tehnica de manipulare după introducerea acului

Această tehnică este de o deosebită importanţă, rezultatele obţinute
depinzând în mare parte de felul cum a fost executată.

Modul de manipulare a acelor este diferit: prin ridicare şi înfigere, răsucire,

vibrare, rulare etc.

Cele mai cunoscute tehnici de manipulare sunt următoarele:

a.    a.    Metoda de ridicare şi inserare alternativă a acului:

După introducerea acului la o anumită adâncime în ţesut, se fixează pielea din
vecinătatea punctului cu degetul mare şi arătătorul mâinii stângi şi, ţinând mânerul
acului între degetul mare şi arătătorul mâinii drepte, se ridică şi se înfige acul
alternativ. Această metodă este contraindicată în zona ochilor şi în regiunile din
profunzime bogat vascularizate; dacă este folosită, manipularea se va executa
totuşi foarte uşor pentru a evita accidentele.

b.    b.    Metoda de răsucire a acului:

Se prinde mânerul acului între degetul mare şi arătătorul mâinii drepte, rulând
acul la dreapta şi la stânga. Când rotirile sunt de mare amplitudine, trebuie evitată
prinderea acului între fibrele tisulare, aceasta producând dureri bolnavului.

c.    c.    Gratajul acului:

Se apasă extremitatea superioară a mânerului cu degetul mare de la mâna
dreaptă şi se gratează mânerul de jos în sus cu unghia arătătorului sau cu degetul
mijlociu de la mâna dreaptă, sau se fixează acul în dreptul punctului cu mâna
stângă, gratând mânerul acului de jos în sus, printr-o mişcare de rotaţie, în sensul
invers al acelor ceasornicului, cu degetul mare şi arătătorul mâinii drepte.

d.    d.    Metoda de ridicare, inserare şi rotire a acului:

După inserarea acului la adâncimea cerută, se poate recurge la cele 3

manipulări, pentru a verifica senzaţiile obţinute de acupunctură.

După producerea energiei, pentru intensificarea senzaţiilor, acul va fi zgâriat

sau făcut să vibreze.

Mişcarea acului:

Se prinde mânerul acului cu mâna dreaptă, ridicând şi înfigând acul printr-o

mişcare rapidă, cu o amplitudine scăzută, imprimându-se acului o mişcare de dute-
vino foarte rapidă.
 

d) Tehnica de manipulare de BU (tonifiere) şi XIE (dispersie)

În capitolul "Tiao Jing Sun" (Despre reglarea meridianelor) din NEI JING, se
precizează că apariţia bolilor se manifestă printr-o stare de "Vid" (insuficienţă) sau
o stare de "Plenitudine" (exces). Ţinând seama de aceste manifestări patologice de
"Vid" şi "Plenitudine" capitolul "Jing Mai Pian" (Despre meridian şi puls) de Ling Shu
în NEI JING, dă indicaţii terapeutice de "tonifiere" în starea de "Vid" şi de "dispersie"
în starea de "Plenitudine". În urma acestor indicaţii, medicii chinezi specialişti în
acupunctură, în cursul îndelungatei lor practici clinice, au stabilit diferite metode
pentru a obţine efectele de tonifiere şi dispersie.

Iată unele din metodele tradiţionale uzuale:

1. METODA DE RETRAGERE ŞI ÎNFINGERE A ACULUI (sau metoda de dute-

vino a acului):

Acţiune de tonifiere: retragerea urmată de implantarea lentă a acului cu amplitudine

redusă.

Acţiune de dispersie: ridicare şi inserare rapidă a acului cu amplitudine mărită.

2. METODA DE RĂSUCIRE A ACULUI:

Acţiunea de tonifiere: se rulează acul încet cu amplitudine slabă.

Acţiunea de dispersie: se răsuceşte rapid acul cu amplitudine mare.

3. ÎN FUNCŢIE DE RAPIDITATEA DE IMPLANTARE ŞI RETRAGEREA

ACULUI:

Acţiune de tonifiere: se inserează lent acul în ţesut, rotindu-l uşor. În momentul

retragerii acestuia, se menţine un moment sub derm, după care se ridică rapid.

Acţiune de dispersie: se înfige rapid acul, se răsuceşte cu amplitudine mărită şi se

retrage pe planuri succesive.

4. METODA DE ÎNCHIDERE SAU DE DESCHIDERE A ORIFICIULUI DE

ACUPUNCTURĂ:

Acţiunea de tonifiere: imediat după extragerea acului se masează orificiul de

acupunctură, evitând eliminarea de "JING QI" (energia vitală a meridianelor).

Acţiunea de dispersie: înaintea extragerii acului, se măreşte orificiul de acupunctură

prin mişcarea acului, pentru a uşura expulsia de "Xie Qi " (energie “perversă” sau
patologică).

5. METODA DE TONIFIERE SAU DISPERSIE MEDIE:

 După inserarea acului, se procedează la mişcarea de dute-vino şi răsucirea
acului, până la producerea energiei (senzaţii de acupunctură) şi apoi se scoate.

Notă: toate tehnicile de manipulare menţionate mai sus pot fi

efectuate separat sau combinate între ele.
Pentru a înţelege mai uşor, s-au împărţit manipulările de tonifiere şi dispersie
în stimulări slabe, puternice şi medii:

a.   a.   Stimulare slabă:

Este considerată în general ca un echivalent al stimulării de tonifiere. Acul se
retrage şi se înfinge încet, rotindu-l cu o amplitudine scăzută şi se va opri în
momentul când bolnavul percepe senzaţiile. Acest gen de stimulare se aplică mai
ales bolnavilor debili, celor anxioşi sau în cursul primei şedinţe de acupunctură.
Stimularea trebuie să fie slabă când acupunctura se efectuează în puncte situate
lângă organe importante.

b.  b.  Stimularea puternică:

De obicei echivalează cu stimularea de dispersie. Provoacă senzaţii foarte
puternice care pot iradia până la extremitatea membrelor. Metoda constă în
implantarea puternică a acului, rotindu-l cu o amplitudine mare. Tehnica de gratare
şi vibrare a acului este şi ea practicată pentru a se obţine o stimulare puternică.
Aceasta este indicată pacienţilor viguroşi, celor acuzând dureri acute sau convulsii
şi este practicată pe punctele membrelor şi a regiunii lombare.

c.   c.   Stimularea medie:

Reprezintă în general un echivalent al metodei de tonifiere sau dispersie
medie. Senzaţiile provocate prin stimulare medie sunt mai slabe decât cele produse
de stimularea puternică, dar mai puternice decât cele produse de stimularea slabă.
Stimularea medie este indicată în tulburări care nu se manifestă clar prin stare de
insuficienţă sau exces.

e) Senzaţiile provocate de acupunctură şi efectele terapeutice

În momentul pătrunderii acului în ţesut la adâncimea dorită, bolnavul încearcă

senzaţii de durere, balonare, greutate etc., cunoscute sub numele de "DE QI"
(obţinerea energiei vitale sau producerea energiei). Senzaţiile diferă în funcţie de
adâncimea şi direcţia înţepăturilor. De exemplu, după înţeparea unui punct aflat în
regiunea capului sau a feţei, bolnavul simte adesea o dilatare; senzaţia de
toropeală se obţine mai uşor în părţile unde ţesuturile moi sunt în strat mai gros,
senzaţia de durere fulgerătoare cu iradieri la distanţă este adesea provocată de
înţeparea membrelor.

Intensitatea stimulului nu depinde numai de felul manevrării, dar şi de gradul

sensibilităţii bolnavului la acupunctură. Se impune deci o analiză atentă care să
corespundă condiţiilor concrete Astfel, uneori medicul are impresia că manipularea
acului a fost foarte puternică, în schimb bolnavul resimte o senzaţie foarte slabă;
alteori, bolnavul se plânge de o senzaţie puternică, în timp ce doctorul o consideră
slabă. De aceea, când se apreciază intensitatea stimulului, trebuie să se ţină seama
în mod egal de reacţia pacientului şi de modul de înţepare.

Efectele terapeutice depind în mare măsură de senzaţiile resimţite în timpul

şedinţei de acupunctură. Astfel, dacă senzaţiile se produc rapid şi se transmit uşor
(cu excepţia punctelor fără fenomene de conducţie), rezultatele vor fi mai bune, în
caz contrar efectele vor fi mai puţin satisfăcătoare.

Senzaţiile produse de acupunctură sunt condiţionate şi de corectitudinea

manipulării acelor. Atunci când acupunctorul stăpâneşte bine această tehnică şi
punctele sunt bine alese, se vor obţine uşor rezultatele dorite. Se impune deci ca
medicul să studieze şi să analizeze cu atenţie diferitele senzaţii de acupunctură
obţinute în clinică, în vederea unei permanente îmbunătăţiri a rezultatelor
terapeutice.

DIRECŢIA ACULUI ŞI ADÂNCIMEA ÎNŢEPĂTURII

Direcţia imprimată acului:

Când acul este introdus în derm, el formează un unghi cu suprafaţa cutanată.
Gradul unghiului este determinat de plasarea punctelor şi de afecţiunea ce se cere
tratată. Sunt prezentate mai jos câteva reguli generale:

Direcţia verticală:

Acul se implantează vertical în piele. Această direcţie este recomandată

atunci când sunt vizate ţesuturi moi în strat mai gros, permiţând o înţepătură mai
profundă, ca în cazul membrelor, abdomenului şi regiunii lombare.

Direcţia oblică:

Se introduce acul în derm urmând o direcţie oblică care formează cu învelişul

cutanat un unghi de cca. 45 0. Direcţia oblică este practicată în general pentru

punctele din vecinătatea viscerelor, ca cele din zona toracică, precum şi unele
puncte speciale ca punctul LIEQUE (P.7).
 

Direcţia orizontală:

Acul este introdus în învelişul cutanat într-o direcţie aproape orizontală,

formând un unghi de cca.150. Această poziţie a acului este recomandată în punctele
aflate în porţiuni unde ţesuturile moi sunt în strat subţire cum este regiunea capului,
în punctele paravertebrale ale spatelui (HUATUOJIAJI) şi punctele situate pe
torace.

Adâncimea înţepăturilor:

Adâncimea pe care trebuie s-o atingă acul depinde în general de senzaţia

resimţită de bolnav, fără indicaţii precise. Iată mai jos câteva reguli generale:

Cele 4 membre:

La nivelul membrelor, acul poate fi introdus destul de adânc, cu posibilitatea

de a străbate două puncte. Clinic adâncimea care trebuie atinsă depinde de
grosimea părţilor moi. De exemplu, pentru NEIGUAN (Peric.6), acul poate atinge o
profunzime de 0,5 - 1,5 d, iar pentru ZUSANLI (S.36) de la 1 la 2 d, etc.

Fig. 3

Regiunea lombo-sacrală şi abdominală:

În mod obişnuit, adâncimea înţepăturilor este de la 1 - 2 d, ţinând seama că în

aceste regiuni stratul de ţesuturi este mai gros. Totuşi nu se recomandă o
înţepătură prea profundă a punctelor situate pe abdomenul superior.
 Regiunea toracică:

Dat fiind că anumite părţi ale toracelui sunt acoperite de ţesut moale în strat
subţire şi că aceste zone sunt deseori în apropierea unor viscere importante ca
inima, plămânii, ficatul şi splina, se recomandă înţeparea mai puţin profundă,
urmând o direcţie oblică, aproape orizontală.

Regiunea cranio-facială:

Înţepăturile din zona cefalo-facială trebuie să fie superficiale, urmând o

direcţie oblică. În plus, atunci când se înţeapă puncte din regiunea ochilor şi gâtului,
ca FENGFU (D.M.16), YAMEN (D.M.15), TIANTU (R.M.22) etc., pentru a înlătura
accidentele neplăcute, trebuie ca direcţia şi profunzimea înţepăturii să fie foarte
corecte.

Principiile menţionate sunt valabile pentru adulţi. În cazul bolnavilor mai tineri,
adâncimea înţepăturii diferă în funcţie de vârstă; adâncimea înţepăturii mai trebuie
să ţină seama şi de greutatea bolnavului. De exemplu, înţepătura din punctul
ZHONGWAN (R.M.12) efectuată la un bolnav mai slab, se face la o adâncime de
0,5 - 1 d. pentru a obţine o senzaţie puternică, în timp ce la un pacient obez,
adâncimea trebuie să atingă 2 - 3 d.

În cazul când medicul trebuie să facă înţepătura în puncte situate în regiuni

din vecinătatea viscerelor sau vaselor importante, trebuie să cunoască cu precizie
poziţia punctelor faţă de viscere, să controleze şi să observe cu atenţie reacţia
bolnavului, posedând perfect tehnica de manipulare, în vederea obţinerii unor bune
rezultate şi înlăturarea accidentelor. Iată principiile de bază ale acestei tehnici:

 
Timpul de menţinere a acelor şi manevrarea lor
După inserarea acului şi producerea senzaţiei de acupunctură, se poate
continua printr-o acţiune de mişcare a acului în sensul de dute-vino, de răsucire,
vibrare până la producerea unor senzaţii eficiente, după care se retrage acul.

În cazuri de dureri rebele, de inflamaţii sau crize paroxistice în anumite

afecţiuni, acul poate fi menţinut timp de 30 de minute până la mai multe ore. În
timpul cât acul este implantat, pentru a mări intensitatea stimulului, acul trebuie
mişcat la anumite intervale de timp sau chiar permanent dacă este cazul, până la
remisiunea simptomelor tratate.

Pentru realizarea unei acupuncturi rapide, acele nu vor fi menţinute pe loc.

Metoda prezintă următoarele caracteristici: se aleg mai puţine puncte, se
implantează acul mai profund, se fac înţepături care străbat diferite puncte,
obţinându-se astfel în scurt timp o stimulare puternică. Metoda prezintă avantajul
economiei de timp, fapt pentru care este foarte răspândită la ora actuală.
 Observaţie şi menţiuni

Înţepătura dureroasă şi măsuri de precauţie:

a)    a)    Principalele dureri provocate de implantarea acelor sunt datorate în principal
unei tehnici defectuaose care nu permite introducerea rapidă a acului sau sunt
înţepate puncte hiperestezice ale învelişului cutanat. Dacă este înţepat un punct
hiperestezic, este suficientă deplasarea vârfului acului pentru a înlătura senzaţia
de durere.

b)   b)   Dacă au loc dureri în momentul pătrunderii acului în adâncime, acestea pot fi
provocate prin atingerea peretelui arterial, a tendonului sau periostului. În acest
caz, este suficient să se retragă acul până ajunge deasupra dermului şi să se
înfigă din nou după schimbarea înclinaţiei.

c)    c)    Dacă bolnavul resimte unele dureri în momentul când acul este răsucit între
degete, cu o mare amplitudine, înseamnă că acul a fost prins între fibrele
tisulare. În aceste condiţii, trebuie uşor răsucit acul alternativ la stânga şi la
dreapta, până la desprinderea de fibrele tisulare.

Totodată, pentru a înţepa punctele situate în locuri foarte sensibile cum sunt
extremităţile membrelor şi faţa, manipularea trebuie efectuată cu grijă, încercând a
se sustrage atenţia bolnavului.

Dacă bolnavul prezintă o hipersensibilitate sau este supus pentru prima dată
tratamentului prin acupunctură, medicul trebuie să-i acorde multă înţelegere pentru
a-i risipi teama, convingând-ul să-şi impună voinţa de a se vindeca, colaborând cu
medicul în timpul tratamentului.

Conduită de urmat în caz de accidente în acupunctură

Deşi rare, accidentele în acupunctură trebuie evitate pe cât posibil. Atunci
când este vorba de bolnavi supuşi prima dată la acupunctură, de anxioşi, subiecţi
slăbiţi sau timizi, medicul are datoria să le risipească teama, să-i ajute să se
relaxeze, explicându-le procedura tratamentului.

Vom semnala câteva accidente posibile:

1)  1)  Lipotimie:

Simptome: În timpul acupuncturii, bolnavul se plânge de ameţeli, tulburări de

vedere, paloare, dispnee, palpitaţii şi uneori rinoree. În cazuri mai grave se constată
stări de şoc: transpiraţii reci, răcirea extremităţilor, puls neregulat, sincopă,
hipotensiune arterială şi uneori convulsii.

Cauza: anxietate, debilitate, surmenaj, inaniţie sau o stimulare prea puternică.

Tratament: aceste tulburări sunt adesea provocate de anemie cerebrală temporară.
În asemenea cazuri, medicul trebuie să retragă acul imediat, să întindă bolnavul cu
capul în jos şi să-i ofere o băutură caldă. Dacă bolnavul îşi pierde cunoştinţa,
medicul trebuie să-l ciupească cu unghia sau să-l înţepe în punctul RENZHONG
(D.M.26) şi NEIGUAN (Peric.6), după care în mod normal ar trebui să-şi revină. În
caz contrar, trebuie luate imediat alte măsuri de reanimare.

Măsuri preventive:
a)    a)    Pentru bolnavii surmenaţi, debili sau anxioşi, se recomandă practicarea
tratamentului în decubit dorsal;

b)   b)   Se recomandă supravegherea facies-ului bolnavului în timpul tratamentului,

pentru a putea preveni orice tulburare produsă de acupunctură.

2)  2)  Blocarea acului:

Acul este blocat atunci când este foarte greu sau aproape imposibil de a-l
retrage, înfinge sau mişca după introducerea în ţesut.

Cauza: blocarea acului este datorată contracţiei musculare provocată de tensiunea

nervoasă a bolnavului sau de amplitudinea prea mare imprimată răsucirii acului.
Acul mai poate fi blocat prin prinderea lui între fibrele tisulare.

Tratament: în faţa unui bolnav anxios, medicul trebuie să-l convingă că tratamentul
nu prezintă nici un pericol. Masajul în jurul punctului înţepat ajută la extragerea
acului. În caz de nereuşită, medicul trebuie să recomande bolnavului să se întindă
pentru a se relaxa, sau să implanteze un alt ac alături de punct, pentru a înlătura
spasmul. Dacă acul este prins de fibre tisulare, el trebuie mişcat încet în sens invers
îndată ce s-a desprins.

3)  3)  Ac strâmb:

Acul s-a strâmbat în ţesutul subcutanat.

Cauza: aceasta se întâmplă în general când bolnavul îşi schimbă brusc poziţia sau
în urma unei puternice contracţii musculare în timpul cât acul se află în ţesut. Acul
se mai poate strâmba atunci când primeşte un şoc, când este comprimat sau când
este implantat prea brusc şi se loveşte de o suprafaţă rezistentă.

Tratament: dacă acul s-a strâmbat în urma unei schimbări bruşte de poziţie, atunci
se recomandă bolnavului să-şi reia poziţia iniţială. Este interzisă retragerea sau
mişcarea bruscă a acului, acesta putându-se rupe.

 
4)  4)  Ruperea acului:

Cauza: cauzele favorizante sunt starea proastă a acelor, schimbare bruscă în

poziţia bolnavului sau contracţie musculară. Acul se poate ciocni de o forţă externă
sau i s-a imprimat o mişcare prea puternică de dute-vino sau de răsucire; se mai
poate întâmpla ca acul să fie strâmb şi să fie retras prea brusc.

Tratament: în caz de accident, acupunctorul trebuie să-şi păstreze calmul şi să

convingă bolnavul să nu se mişte, astfel ca porţiunea ruptă să nu se deplaseze.
Dacă restul de ac este vizibil pe piele, el poate fi retras cu degetele sau cu o pensă.
Dacă este la nivelul suprafeţei cutanate se poate îndepărta puţin pielea pentru a
vedea capătul şi a-l extrage cu pensa. Dacă restul de ac este înfipt sub piele şi nu
poate fi extras în cabinetul de acupunctură, se va recurge la intervenţie chirurgicală.

Măsuri Preventive: înainte de începerea tratamentului

acele vor fi controlate şi bolnavul va fi rugat să nu se mişte,

evitându-se totodată manevrarea bruscă a acului. Acul nu

trebuie înfipt complet, ci trebuie să se vadă din el o porţiune

de 0,3 - 0,5 d.

5)  5)  Lezarea accidentală a unor organe vitale:

În cazul în care un organ vital este atins din neatenţie, medicul trebuie să ia
imediat măsuri de remediere. Vom prezenta mai jos câteva cazuri de leziuni:

A)  A)  Plămânul:

Dacă acul pătrunde prea adânc sau într-o direcţie greşită

a punctelor situate pe torace, pe spate sau în cavitatea

supraclaviculară, plămânul poate fi lezat accidental, dând

naştere unui pneumotorax traumatic, în special la bolnavii cu

bronşită sau astm. Principalele simptome ale

pneumotoraxului sunt: dureri toracice, tuse, jenă respiratorie.

În cazuri grave întâlnim dispnee, paloare, cianoză, asfixie şi

sincopă. Trataţi necorespunzător, bolnavii cu pneumotorax

sufocant pot ajunge la sfârşit letal.

Măsuri de luat:

a)    a)    Bolnavul va fi culcat în linişte.

b)   b)   Se vor lua măsuri împotriva unei eventuale infecţii.

c)    c)    Scoaterea aerului prin puncţie. Dacă aceasta nu se poate efectua pe loc,
bolnavul va fi trimis la cel mai apropiat spital.

B)  B)  Inimă, ficat, splină şi rinichi:

Înainte de a proceda la acupunctură se recomandă ca

bolnavul să fie supus unui examen general pentru a se

diagnostica corect modificările existente la unele organe

interne ca de exemplu: cord mărit, hepatomegalie,

splenomegalie, ptoză renală, determinându-se localizarea

acestor organe pentru a se evita atingerea lor. Înţeparea

ficatului sau a splinei poate provoca o ruptură a organului,

urmată de hemoragie.

Simptomele clinice sunt următoarele: dureri abdominale,

contractarea peretelui abdominal şi uneori stare de şoc.

 Lezarea rinichiului poate provoca hemoragie internă cu

următoarele semne: lombalgie, dureri la palpare şi la

percuţie în regiunea renală, hematurie totală.

Măsuri de luat:

a)    a)    Odihnă la pat. Calmarea durerilor.

b)   b)   Supraveghere strictă şi, dacă semnele nu dispar, se recomandă internarea de
urgenţă.

C)  C)  Creier şi măduva spinării:

Dacă acul este introdus prea adânc sau manevrat incorect în punctele
YAMEN (D.M.15), FENGFU (D.M.16) sau cele din meridianul DU MAI care sunt
situate deasupra primei vertebre lombare, poate surveni hemoragie cu urmări
neplăcute.

Semne clinice: Convulsii, paralizie, stări comatoase. Se impun de urgenţă măsuri

curative.

D)  D)  Vase de sânge:

Prin folosirea unui ac prea gros în regiunile cervicală,

abdominală sau inghinală poate fi atins un vas mai mult sau

mai puţin important provocând hemoragie. În acest caz

trebuie intervenit pentru a se asigura hemostaza.

Accidente neplăcute pot surveni dacă acupunctorul atinge cu neîndemânare

puncte din vecinătatea stomacului, intestinului, vezicii urinare, vezicii biliare sau a
ochilor.

Tehnici de înţepare cu alte tipuri de ace

Se mai descriu ca mijloace clasice de tratament acele triunghiulare şi acele

"floare de prun".
 Acele triunghiulare se indică în tratamentul unor afecţiuni acute: hipertermie cu
congestie, inflamare şi durere de origine traumatică, abces şi dermatoză. Se mai
recomandă în cazuri de febră mare cu convulsii, amigdalită, conjuctivită acută...

Contraindicaţii:

Utilizarea acestor ace este în general contraindicată la

bolnavii debili, anemici sau vârstnici, în bolile hemoragipare
şi la femeile gravide.
 Acele în fascicul numite "Floare de prun" sau "ace epidermice" reprezintă unul
din tipurile de ace folosite în acupunctură prin efectul dat de percutarea
suprafeţelor. Caracteristic pentru aceste ace sunt cele 5-7 ace fine fixate pe un
mâner.

Indicaţii: Aceste ace sunt utilizate în scop de sedare, în tratamentul unor

reacţii cutanate de tip alergic, urticarie, la copiii mici şi bătrâni.

Concepţii ale medicinii tradiţionale extrem orientale

privind boala parodontală

Boala parodontală cunoaşte diferite forme clinice în

funcţie de următorii factori: stadiul evolutiv, agresivitatea
agentului agresor, igienă personală şi prevenţia acesteia.
Clasificarea cea mai cunoscută se face în:

- Gingivite.

- Parodontite.

- Afecţiuni sistemice cu manifestare gingivală.

- Manifestări parodontale consecutive traumei ocluzale.

Acestea se mai clasifică în forme acute şi cronice.

Principala cauză etiopatogenică în producerea bolii parodontale este

reprezentată de microorganismele patogene constituite la nivelul plăcii bacteriene.
Rolul favorizant îl deţin:

1)   1)   Factorii locali:

- tartrul dentar.

- trauma ocluzală.

- traumatisme locale.

- calea dentară.

2)   2)   Factori generali:

- ereditatea şi predispoziţia la îmbolnăvire a parodonţiului marginal.

- tulburări ale sistemului nervos (S.N.).

- tulburări endocrine.

- afecţiuni sistemice.

Etiologia conform medicinii tradiţionale chineze pune în evidenţă dizarmonia

energetică, factor principal în alterarea tonusului energetic şi homeostazic general
dar şi local cu apariţia condiţiilor favorizante manifestărilor specifice. Rolul principal
în menţinerea acestui echilibru şi reglaj îl deţine axul energetic YANGMING format
din două meridiane: Stomac şi Intestin gros – acestea traversând gingiile.
Accentuarea excesivă a energiei YANG în acest ax energetic determină apariţia
"Focului-patogen" intern ce ascensionează şi produce manifestările clinico-
simptomatice diferite în corelaţie şi cu alţi factori agresori interni sau/şi externi.
Alternativ se produce şi "XU" al lojei energetice Apă (rinichi/vezică urinară). Uneori
dizarmonia se poate produce şi în alte loje energetice având ca efect modificarea
circuitelor energetice fiziologice.

Principiile de tratament ţin cont şi de apartenenţa energetică somatotopică

gingivală:

- La Maxilarul Superior - meridianul Stomacului.

- La Maxilarul Inferior - meridianul Intestinului Gros.

Terapeutica după principiile M.T.C. vizează îndepărtarea căldurii patogene

prin procedee locale şi generale, regularizarea fluxului energetic şi îndepărtarea
microorganismelor patogene cu favorizarea condiţiilor de vindecare.

Atitudini terapeutice:

Se folosesc puncte auriculare: punct de analgezie pentru Maxilarul Superior,

punct de analgezie pentru Maxilarul Inferior.

Tehnica utilizează:
- biluţe de fero-magnetită.

- acele "á demeure".

- seminţele de "Vaccaria Sagetalis"(familia Cariophylaceae) cu acţiune stimulativă

mecanică şi chimică.

Menţionăm că cele două puncte auriculare au utilitate şi în alte afecţiuni

bucale ca de exemplu: în odontalgii, pentru extracţia dentară etc.

Ca Puncte Locale: aparţin meridianului Stomacului şi sunt: JIACHE,

XIAGUAN… Acţionarea lor acupuncturală are ca efect atât îndepărtarea
căldurii patogene locale cât şi o regularizare energetică a meridianului de care
aparţin.

Ca Puncte la Distanţă se utilizează:

- HEGU (I.G.4): afecţiuni în regiunea bucală, facială…

- SANJIAN (I.G.3): dureri în gingii, gură şi buze uscate…

- NEITING (S.44): inflamaţii ale gingiilor maxilarului superior.

- TINGHUI (V.B.2): laxitate ligamentară şi mobilitate dentară.

Puncte circumstanţiale sunt:

- I.S.3: inflamaţii dureroase, gingivite.

- P.E.2: odontalgii, afecţiuni faciale.

- R.M.24: tumefierea gingiilor, odontalgie etc.

Aceste puncte pot fi acţionate atât prin acupunctură cât şi prin

electroacupunctură, în seriii repetate până la scăderea simptomatologiei.

Profilaxia şi prevenţia bolii parodontale

Ştiut fiind rolul agresiv-distructiv microbian în etiopatogenia bolii parodontale

odată apărută degenerescenţa inflamatorie cu alterări histochimice, e necesară o
intervenţie terapeutică combinată în care şi pacientul are un rol foarte important, o
igienă bucală bună grăbind foarte mult procesul de refacere şi vindecare. În acest
scop i se va explica acestuia necesitatea igienei susţinute şi corecte, o alimentaţie
echilibrată şi alte metode de profilaxie.

Rolul medicului stomatolog este foarte important afecţiunile parodontale

 necesitând de foarte multe ori intervenţia de specialitate, atât terapeutică şi
curativă cât şi prin măsurile de profilaxie specifice.

III. ACUPUNCTURA CA MIJLOC TERAPEUTIC,

PROFILACTIC ŞI CURATIV ÎN STOMATOLOGIE

 

În disciplina stomatologică principalele indicaţii ale

acupuncturii sunt reprezentate de afecţiunile algice, prin
posibilităţi analgezice mari pe care le are acupunctura în
special în regiunea cerebrală, cervicală şi craniană. Aceste
zone ale corpului sunt traversate de toate meridianele YANG
şi de cele două extrameridiane DU MAI şi REN MAI.

La micile variaţii energetice externe sau interne, în

organism sistemele de reglare redirecţionează unele procese

fiziologice pentru a menţine armonia YIN/YANG, prin ciclurile

de generare şi contrastimulare( "Legea celor cinci

elemente").

Dacă însă factorul etiologic e persistent sau mecanismele de

reglare nu sunt puternice, blocajul face ca energia patogenă să
afecteze structuri mai profunde, afecţiunea devenind cronică, mai
dificil de tratat. Progresia energiilor patogene sau a factorilor
perturbatori se face, de regulă, din zonele superficiale către cele
profunde: primul sistem de apărare e reprezentat superficial de
energia "WEI QI" ce circulă în meridianele tendino-musculare,
energia patogenă (XIE QI) putând progresa către nivele mai
profunde - meridianele principale, în cazuri mai complexe fiind
influenţate şi meridianele extraordinare – nivelul cel mai profund.
 Prin tehnicile de rearmonizare energetică, medicul favorizează sistemele de apărare
ale organismului pentru a neutraliza şi îndepărta energia perturbatoare, refăcând astfel
circuitele fiziologice dintre sistemele interne şi externe. Trebuie precizat că îmbinarea
tehnicilor din M.T.C. cu metodele alopate este de multe ori modul cel mai eficient de
prevenire şi combatere a unor disfuncţii energetice, acupunctura putând acţiona singură sau
în combinaţie cu acestea. În acest scop, punerea unui diagnostic corect e salutară atât pentru
pacient, evitând o stare mai dificilă, cât şi pentru prestigiul acupuncturii.

Indicaţiile utilizării acupuncturii:

În primul rând, se indică în afecţiunile de tip algezic, prin acupunctură realizându-se o

analgezie eficientă. Trebuie făcută diferenţa între analgezie şi anestezie, analgezie
însemnând blocarea temporară a durerii prin creşterea pragului de percepţie a acesteia, iar
prin anestezie - lipsa parţială sau totală a sensibilităţii locale sau generale prin boală sau
substanţe anestezice. Utilizarea acupuncturii în tratamentul unor algii e foarte veche, din
antichitate, însă aplicarea sa în scopuri chirurgicale este de dată mai recentă (1958).

Metoda constă în excitarea unor puncte de pe corp, în scopul producerii unei stări de
analgezie suficiente pentru a permite intervenţii chirurgicale la bolnavi conştienţi
(menţinerea facultăţii de reglare corticală).

Numeroase experimente clinice demonstrează următoarele avantaje ale analgeziei

acupuncturale (A.A):

a)    a)    Spectrul de aplicare este foarte larg şi fără riscuri.

Stimularea punctelor fiind inofensivă şi uşor de realizat, analgezia acupuncturală

asigură desfăşurararea actului operator fără alt adjuvant, înlăturând riscul efectelor secundare
ale narcoticelor. Totodată, A.A. este indicată bolnavilor chirurgicali cu insuficienţă hepatică
sau renală şi celor alergici, pentru care narcoticele sunt contraindicate.

Analgezia prin acupunctură păstrează nealterate funcţiile fiziologice ale organismului,

dar în acelaşi timp reglează funcţiile tulburate şi întăreşte rezistenţa organismului împotriva
factorilor patogeni externi. A.A. asigură bolnavului o restabilire rapidă, ea fiind indicată în
special bolnavilor vârstnici sau slăbiţi, datorită complicaţiilor postoperatorii mult mai
reduse.

b)   b)   Colaborarea între pacient şi medic.

Bolnavul păstrându-şi starea de cunoştinţă şi funcţiile fiziologice normale, poate

colabora cu medicul în timpul intervenţiei, apreciind rezultatele care altfel nu pot fi
observate decât la un timp după operaţie. De exemplu, în timpul unei operaţii de
neurochirurgie se poate observa, prin această metodă de analgezie, dacă a fost lezat un nerv
senzitiv sau motor, după comportarea operatorie a bolnavului, funcţiile fiziologice rămânând
normale. Un alt avantaj este în chirurgia oculară, când de exemplu în strabism, rezultatele
pot fi constatate chiar în cursul operaţiei.

c)    c)    Funcţiile fiziologice nefiind alterate, perioada de convalescenţă este mai mică.
 A.A. nu tulbură de obicei funcţiile fiziologice ale organismului, astfel că s-a dovedit
că după diverse intervenţii chirurgicale, revenirea se face mai uşor, iar complicaţiile
postoperatorii sunt foarte rare.

d)   d)   A.A. reprezintă o metodă comodă şi uşoară, care nu necesită aparate speciale sau

narcotice care sunt mai mult sau mai puţin toxice pentru bolnav.

Cu toate acestea, metoda analgezică chirurgicală prin acupunctură, ca metodă nouă

mai prezintă şi unele dezavantaje cum ar fi: nu creează o insensibilitate completă şi bolnavii
mai resimt durerea, muşchii nu sunt suficient de relaxaţi etc. Din această cauză nu s-a
renunţat complet la adjuvante.

În unele cazuri rezultatele nu sunt pozitive (5 - 12% eşecuri), de unde se deduce că

legile care guvernează şi această metodă trebuie studiate şi îmbunătăţite.

A doua indicaţie a acupuncturii o reprezintă afecţiunile din sfera O.R.L. denumite şi

"esenţiale", fără un substrat anatomic decelabil. S-a dovedit că acupunctura nu are efect dacă
substratul nervos e lezat, după anestezia loco-regională sau la blocarea modulării endorfinice
cu antagonistul specific naloxona. În această categorie intră unele nevralgii ale nervilor
faciali, pareze sau paralizii musculare, spasme şi alte afecţiuni.

Tratamentul acestor afecţiuni are ca scopuri prioritare: sedarea durerilor şi refacerea

funcţionalităţii circuitelor energetice locale şi generale. Rezultatele sunt promiţătoare, în
aceste afecţiuni procentajele de vindecare depăşind 55 - 65% în unele apropiindu-se de
100%.

Cazurile de eşec se întâlnesc îndeosebi la pacienţi nereceptivi la acupunctura, precum

şi la pacienţi cu leziuni organice constituite, în sfera O.R.L.- de obicei nervoase, a căror
refacere e foarte dificilă, fenomenele aderenţiale de vecinătate, secţionarea sau modificările
anatomice nepermiţând decât o susţinere de ordin loco-regional şi general, refacerea prin
înlocuire sau deviere rămânând un domeniu care, sperăm că va fi elucidat în viitor.

O a treia indicaţie o reprezintă afecţiunile specifice buco-maxilare:

Afecţiuni bucale:

 Dentare: - Odontalgii.

 Parodontale: - Gingivite.

- Parodontite.

 Afecţiuni bucale: - Aftoză.

- Afecţiuni inflamatorii.

- Tulburări de sensibilitate şi gust, etc.

 Limba: - Tulburări de sensibilitate, de motricitate.

- Algii nespecifice ca Glosodinia

 Glandele salivare: - Sialoree.

- Afecţiuni ale glandelor salivare.

UTILIZAREA ACUPUNCTURII ÎN UNELE AFECŢIUNI

STOMATOLOGICE
Durerile dentare sunt un simptom frecvent întâlnit în afecţiunile bucale, date frecvent
de carii dentare, pulpite, afecţiuni dento-parodontale, abcese, etc.

Factori etiologici:

Durerile dentare au fost clasificate în multe feluri în M.T.C.. În afară de caria dentară,
ele mai pot fi induse de o dereglare de tip căldură în axul energetic "YANGMING" format
din meridianele Stomac/ Intestin Gros. Căldura umedă prezentă în Stomac se poate schimba
în căldură datorată stazei. Durerile dentare, în mod obişnuit, se datorează ascensiunii căldurii
patogene în axul YANGMING, concomitent cu invazia factorilor patogeni. Afecţiunea e de
tip "SHI"(dezechilibru de tip YANG), pe fondul unei insuficienţe YIN a rinichilor.

Simptomatologie diferenţială:

Sindroame:

1.    1.    Vânt-Foc: gingii inflamate şi dureroase, sete şi preferinţă

pentru băuturi reci, constipaţie, limbă roşie, puls rapid,
hiperactivitate.
2.    2.    "XU" al rinichilor (exces de YIN): dureri intermitente şi înfundate, căderea dinţilor,
limbă roşie, puls rapid filiform.

Tratament:

1.    1.    Vânt-Foc:

Metodă: Reducerea căldurii patogene şi diminuarea durerilor prin utilizarea punctelor

meridianelor Intestin Gros şi Stomac.

Puncte recomandate: I.G.4, S.4, S.5, S.44, V.B.20.

CONSIDERAŢII:
 

- I.G.4 (HEGU): de partea contralaterală e indicat pentru dispersia "căldurii" patogene din
meridianul Intestinului gros.

Poz. anatomică: degetul mare al mâinii fiind strâns de arătător, se găseşte între
metacarpienele I şi II, în mijlocul protuberanţei astfel formate, în locul de bombare maximă.

Alte indicaţii: cefalee, amigdalită, rinită, faringo-laringită, paralizie, guşă simplă, durere şi
paralizie a membrului superior, artrită temporo-maxilară, hiperhidroză sau anhidroză,
răceală cu febră, etc.

Tehnică operatorie:

a)    a)    perpendicular 0,5-1 d;

b)   b)   perpendicular spre punctul LAOGONG (Peric. 8), 1,5 d.

- S.44 (NEITING): punct de "ţîşnire" al meridianului Stomacului, diminuează focul

stomacului, prin conservarea şi distribuţia apei în alte meridiane.

Poz. anatomică: la 0,5 cun în spatele comisurii, între degetele II şi III de la picior.

Alte indicaţii: gastralgie, cefalee, amigdalită, dizenterie, etc.

Tehnică operatorie: perpendicular 0,3 - 0,5 d.

- S.4 (DICANG): punct local, ca şi S.5, realizează prin înţepare îndepărtarea căldurii
patogene locale.

Poz.anatomică: la 0,4 cun în afara comisurii labiale.

Alte indicaţii: paralizie facială, nevralgie trigeminală, sialoree.

Tehnică operatorie: oblic 0,5 d sau orizontal 1-2 d spre punctul JIACHE (S.6).

- S.5 (DAYING).

Poz.anatomică: pe ramura mandibulară, puţin posterior de orificiul mentonier.

Alte indicaţii: paralizie facială, nevralgie trigeminală, odontalgie, parotidită.

Tehnică operatorie: perpendicular sau oblic posterior 0,5 - 1 d.

 

2.    2.    "XU" al rinichilor:

Metodă: stimularea YIN şi scăderea "focului" prin activări repetate ale acului la
puncte aparţinând meridianului Stomacului şi la alte puncte.

Puncte recomandate: R.3, S.2, S.4.

- R.3 (TAIXI):

Poz.anatomică: în mijlocul liniei ce leagă vârful maleolei interne cu tendonul m.triceps sural.

Alte indicaţii: nefrită, cistită, enurezis, dereglări menstruale, dureri laringiene, odontalgie,
pierderi seminale, impotenţă, paralizia membrului inferior.

Tehnici operatorii:

a)    a)    perpendicular pe punctul KUNLUN (V.60);

b)   b)   perpendicular, puţin spre maleola internă, 0,3 - 0,5 d.

- S.2, S.4: sedarea durerilor prin regularizarea fluxului de "QI" prin canalele energetice.

Punctele auriculare ce cresc eficienţa analgeziei acupuncturale, prin stimulare simplă

sau electroacupunctură sunt:

- punct 2 - auricular lobular: punct pentru extracţia dentară la MANDIBULĂ, localizat pe

lobul auricular în porţiunea antero-inferioară.

- punct 2 - auricular superior: MAXILAR, pe lobul urechii în porţiunea anterioară este situat
superior de punctul MANDIBULĂ, în o treime superioară a porţiunii anterioare a lobului
auricular.

Indicaţii: dureri dentare, gingivită, artrită A.T.M., stomatită, inflamaţia ganglionilor

mandibulari, analgezie pentru extracţii dentare.

Date fiind particularităţile tratamentului stomatologic pentru analgezia facio-bucală se

utilizează punctele de la mână, faţă şi cele de analgezie ale urechii.

Alte puncte recomandate:

              Abcese

dentare - se înţeapă punctele: C.3, I.S.5, I.S.8, I.G.4, I.G.2, T.F.2, S.44, S.45,
V.B.5, V.B.10, V.B.12…

              Algii dentare: I.G.3, I.G.11, S.3, S.5, S.42, I.S.18, T.F.9, T.F.20, V.B.3, V.B.5, V.B.6,
V.B.10, V.B.12, V.B.17, D.M.24, D.M.27, P.E.2, P.E.27.

- Maxilarul superior - dureri însoţite de trismus: I.G.4, P.9, S.3, R.3.

- Maxilarul inferior: I.G.2, I.G.3, S.3, R.3. T.F.5, V.B.41, V.C.24.

              Contracturi ale dinţilor, carii dentare: S.44, I.S.18, V.14, T.F.17.

              Dinţi mobili, dureri la masticaţie şi la ingerarea de lichide reci: V.B.2.

              Zgomote masticatorii: V.B.3, I.S.17.

              Trismus, tumefierea obrajilor, abces dentar: V.B.5, V.B.10, V.B.12, S.3.

              Odontalgie cu trismus: I.G.4, I.G.19,S.6, S.7.

              Trismus după apoplexie: V.B.7, V.B.12, V.G.28.

              Nevralgii dentare: V.C.24.

 
IV. Concepţii ale medicinii alopate privind glosodiniile

- glosodinia.

- stomatodinia.

Stomatodinia este un sindrom algic nespecific

caracterizat prin usturimi sau senzaţie de arsură localizate în
diferite zone ale cavităţii bucale, predominant la nivelul limbii,
simptome care nu se însoţesc de semne clinice obiective
evidente.

Caracteristica este discrepanţa dintre gravitatea,

amplasarea tulburărilor acuzate de pacient, cu lipsa
modificărilor clinice ale mucoasei bucale.
 Prevalenţa: Afecţiunea interesează predominant sexul
feminin, în special după sau în jurul perioadei de
menopauză, după 50 de ani, putând apărea şi mai devreme,
la persoane sub 40 de ani. Nu apare niciodată la copii.

Raportul dintre femei/bărbaţi ca frecvenţă de apariţie ar fi

de 7/1.

Debutul afecţiunii: este în general lent, simptomele

specifice agravându-se treptat. Totuşi în unele din cazuri
debutul este brusc, legat uneori de manevre stomatologice,
traume afective, şocuri psihice, etc.

 
Simptomatologia

Este descrisă de majoritatea pacienţilor ca fiind foarte

gravă, acută, aproape totdeauna cu o puternică coloratură
afectivă, emoţională. Pacienţii acuză de cele mai multe ori
usturime, senzaţie de arsură, durere. Uneori însă, ei acuză
senzaţie de amorţeală, umflătură, furnicături, înţepături sau
"ardeiat, piperat". Mai pot fi întâlnite senzaţii de gură uscată,
asprime sau alterări ale gustului.

Cea mai mare parte a pacienţilor semnalează un

caracter continuu al durerii, alteori un caracter intermitent.

Durerea poate avea grade diferite de intensitate de la

uşoară la foarte severă.

Sediul:

Cei mai mulţi pacienţi acuză usturimi în multiple zone ale

cavităţii bucale, având aproape totdeauna o dispoziţie
simetrică.

În ordinea frecvenţei simptomele apar la: vârful şi

marginile limbii, mucoasa labială, gingiile procesului alveolar
maxilar şi palatul dur, gingiile procesului alveolar mandibular,
faringele şi planşeul bucal, mucoasa jugală.

La circa 1/3 din pacienţi senzaţiile produc tulburări în

timpul alimentaţiei, iar circa 2/3 se plâng de tulburări ale
somnului.

Un semn important este diminuarea sau dispariţia

temporară a glosalgiei după masă.

Senzaţii diferite acuzate de pacienţi sunt dureri de cap,

inapetenţa, lipsa salivei, gura lipicioasă, insomnii şi schimbări
de comportament ca anxietate, iritabilitate, depresie...

Evaluarea funcţiilor senzitiv-senzoriale bucale nu pune în

evidenţă modificări de fond ale senzaţiilor tactilă, gustativă,
termică şi discriminare epicritică. Totuşi, pragul de toleranţă
al durerii la aceşti bolnavi este scăzut semnificativ faţă de
indivizii normali.

După natura simptomelor, glosodinia poate fi împărţită în

trei tipuri:

Tipul I (prezent la cca. 60-70% din cazuri).

Pacientul nu prezintă nici un simptom dimineaţa după

trezire. Usturimile se instalează treptat în cursul zilei,
crescând în intensitate până seara, când ating punctul
maxim. Caracteristic, senzaţiile neplăcute dispar în timpul
mesei şi, de asemenea, în timpul somnului. Nu trezesc
pacienţii din somn.

Se accentuează în stările de stres, supărare sau

oboseală psihică.

Tipul II (cca. 20% din cazuri).

Usturimile sunt prezente la trezire şi persistă

nemodificate tot timpul zilei.
 Atât la tipul I cât şi la tipul II algiile sunt prezente zilnic,
neexistând zile liniştite.

Tipul III.

Spre deosebire de tipurile precedente, la aceşti bolnavi

durerea nu apare zilnic şi poate avea unele sedii mai puţin
obişnuite (planşeu, văl, faringe). Uneori simptomele sunt
agravate de o serie de obiceiuri vicioase (ticuri) cum ar fi
frecatul sau rotaţia limbii, senzaţia de a susţine o proteză
instabilă, colectarea forţată şi amestecarea salivei cu limba,
etc.

Bolnavii se autoexaminează frecvent descoperind

felurite modificări imaginare: limba "crăpată", limba
"încărcată", puncte roşii, puncte albe pe limbă, formaţiuni,
noduli pe limbă sau buze. Uneori acuză modificări ale salivei,
uscăciune a gurii sau alte simptome mai mult sau mai puţin
imaginare.

În general sunt persoane anxioase, agitate sau

depresive.

 
Examenul clinic obiectiv

De cele mai multe ori nu pune în evidenţă modificări

evidente. El trebuie totuşi făcut cu atenţie, în special cu
referire la "modificările" observate de bolnav.

Se constată o uşoară înroşire a vârfului limbii ce

depăşeşte limitele normalităţii. Uneori examenul clinic poate
decela modificări minore sau variante ale normalului ca:
limba fisurată, glosita exfoliativă, depapilări de diverse
origini, limba saburală sau piloasă.
 În această din urmă situaţie, medicul trebuie să
discearnă cu atenţie care din tulburări ţin de starea anxioasă
sau de acuzele subiective.

Etiologia este în mare parte necunoscută. În apariţia ei

au fost incriminaţi multipli factori care pot fi grupaţi în trei
mari grupe: factori locali, factori generali şi factori psihogeni.

1.    1.    Factori locali

Cei mai frecvent implicaţi în apariţia stomatodiniilor ar fi:

- alergie de contact la metacrilat de metil, răşini epoxidice

sau alte tipuri de răşini. Se citează alergiile la proteze nou
aplicate pe câmpul protetic.

Alergii la alimente, conservanţi, coloranţi, parfumanţi,

aditivi alimentari, paste de dinţi pot da naştere la stomatodinii
pasagere care dispar odată cu înlăturarea cauzei.
Diagnosticul acestui tip de alergie a fost pus pe baza unor
teste de contact cutanate, deşi acestea pot da naştere uneori
la rezultate fals pozitive.

- parafuncţii bucale cum ar fi ticuri motorii ale limbii (frecare,

rulare, rotire) sau bruxism.

- infecţii cronice.

Candidoza cronică legată de diabet, xerostomie,

corticoterapie, anemie pernicioasă pare a favoriza apariţia
afecţiunii. Infecţiile fusotreponemice cronice ar fi incriminate.

Alte cauze locale:

-refluxul gastro-esofagian poate produce senzaţii de arsură

la nivelul faringelui sau palatului.

Glosita migratorie poate genera uneori în fazele de

exacerbare depapilări şi senzaţie de usturime la nivelul
limbii. Starea se poate agrava în perioadele de stres.
 Neurinomul nervului acustic poate genera uneori
senzaţie de arsură la nivelul mucoasei bucale.

2.    2.    Factori generali

A.  A.  Menopauza este cel mai implicat factor general în

geneza algiilor nespecifice bucale.

Pe lângă fenomenele vasomotorii generale,

simptomatologia psihică sau alte tulburări, disconfortul oral
(usturimi, gust alterat, etc.) poate însoţi manifestările din jurul
menopauzei. Aceste tulburări senzitiv-senzoriale bucale, pot
apare după diferite statistici în 17-33% din cazuri. Pe de altă
parte conform observaţiilor lui Grushka(1987) la pacientele
cu stomatodinii, tulburările legate de menopauză sunt mai
severe decât la lotul martor. Cu toate acestea, algiile bucale
după menopauză nu par a fi legate de nivelele hormonilor
estrogeni.

În acelaşi timp, s-a constatat că tulburările psihice legate

de menopauză sunt mai accentuate la femeile cu
stomatodinii de diferite tipuri.

B.   B.   Deficienţele vitaminice şi ale fierului cu răsunet în sfera

hematologică (B12, acid

folic) par a fi legate de prezenţa glosodiniilor în procente ce

variază între 2-58%.

Astfel, anemia pernicioasă apărută ca urmare a unui

sindrom de malabsorbţie a vitaminei B 12 poate genera
glosodinii în procente de 1,8-8%.

Deficitul de acid folic (ca urmare a unei afecţiuni celiace,

boala Crohn, rezecţii de stomac sau jejun) poate fi urmat de
glosodinii.

Anemia sideropenică a fost implicată în apariţia

stomatodiniilor în procente ce variază între 5-53% după
diferitele statistici. Ea se datorează unui deficit de fier în
urma rezecţiilor de stomac, sarcină sau unor hemoragii
repetate.

Deficitul de vitamine din "complexul B" (B 1, B2, B6) poate

cauza uneori stomatodinii (până la 40% din lotul studiat).

Terapia vitaminică instituită cu "complex B" (în special

vit. B1 şi B6) a redus accesele dureroase la un procent de
aproximativ 45% din pacienţi, după unele studii.

C.  C.  Diabetul, deşi incriminat în geneza afecţiunii nu apare

decât în 5% din cazuri în

statisticile recente.

D.  D.  Saliva şi medicamentele.

Modificarea compoziţiei salivei: nivele proteice crescute,

creşterea fosfaţilor, sodiului, potasiului legate sau nu de
tulburări hormonale, poate genera algii bucale.

Xerostomia clinică de diverse etiologii (radioterapie,

medicamente, etc.) constituie deseori cauza unor glosodinii.

Medicaţia anticolinergică poate agrava xerostomia, în

special la pacienţii cu o rată redusă a metabolismului şi un
timp de clearance medicamentos mai îndelungat.

Antibioterapia prelungită poate duce la infecţii

oportuniste cu Candida Albicans şi alterează microflora
bacteriană saprofită bucală.

3.    3.    Factorii psihologici.

Sunt frecvenţi implicaţi în etiologia stomatodiniilor sau

sunt asociaţi cu afecţiunea.

Aproape totdeauna pacienţii prezintă episoade de

nevroză anxioasă sau depresivă în antecedente. Deseori,
factorii psihogeni sunt legaţi de stări de stres cronic care pot
genera stări depresive "mascate" sau disimulate pe care
pacientul fie nu le realizează, fie nu le mărturiseşte.

Pentru a evalua mai exact interrelaţia dintre stomatodinii

şi afecţiunile psihice, o serie de studii ale ultimilor 10 ani au
căutat să introducă în bilanţul pacienţilor chestionarele
folosite de psihologi sau psihiatrii pentru gradarea,
cuantificarea acestor afecţiuni.

Astfel Van der Ploeg şi colaboratorii, în 1987 găseşte

scoruri semnificativ mai mari la pacienţii cu glasodinii faţă de
lotul martor. Scorurile reprezentau suma punctajelor obţinute
pe baza unor astfel de chestionare care evaluau starea de
anxietate, depresie, labilitate psihică sau reacţii somatice la
stres. Majoritatea pacienţilor erau femei în perioada de după
menopauză, ce prezentau o puternică componentă
psihogenă în simptomele pe care le acuzau.

Broning şi colaboratorii, în 1987 a constatat asocierea

unei tulburări psihice la 44% din cazurile de stomatodinii
investigate în comparaţie cu 16 % cât apar la lotul martor.

Lamb şi colaboratorii, în 1988 confirmă rezultatele

menţionate anterior prin evaluarea a 150 de cazuri. Ei
confirmă prezenţa unor factori de ordin psihic în geneza
stomatodiniilor în mai mult de 50% din cazurile observate.

Incidenţa acestor componente psihice este mai mare în

cazul glosodiniilor de tip II. În cadrul acestui grup predomină
manifestările anxioase, ei fiind în acelaşi timp şi cei mai greu
de tratat.

Ratele de vindecare evaluate în cazul glosodiniilor de tip

I şi II au fost relativ comparabile (61% la 59%). 70% din
cazurile ce nu au răspuns la tratament prezintă afecţiuni
psihice asociate.
 Pentru a evidenţia posibila interconexiune între psihic şi
mecanismele nocicepţiei, un studiu al activităţii electrice a
creierului efectuat la 20 de pacienţi cu glosalgie cu
simptomatologie severă a evidenţiat un dezechilibru net în
sistemul neuromediatorilor cerebrali de legătură; deasemeni
efectul deficient al S.R.A.A. ca sistem de sincronizare
(S.R.A.A. - sistemul reticulat activator ascendent) şi
modificări în relaţiile funcţionale ale complexelor limbic-
reticular şi sistemul de reglare-inhibiţie al creierului. Este
cunoscut că dereglările în sistemul neuromediatorilor
cerebrali: dopamină/acetilcolină/ serotoninic, sistemul
endorfinic, etc. pot duce la manifestări psiho-somatice
complexe. Alte studii au evidenţiat o creştere a activităţii
simpatoadrenergice şi serotoninergice, diminuarea activităţii
sistemului kalikreină- kinină.

Studiul incriminează stimulii externi prelungiţi în

diminuarea funcţionalităţii unor mecanisme de reglare şi
control a nocicepţiei cu apariţia simptomatologiei
consecutive. Ca o concluzie a acestuia, glosodinia ar fi dată
ca o manifestare a stresului emoţional cronic.
Examene complementare

Test pe baza măsurării temperaturii locale:

Metodă: s-a utilizat aparatul DT-1 electron

thermoesthesiometer, ce e foarte senzitiv la variaţii termice
între 360C şi 380C. Studiul s-a făcut pe 7 arii topografice
linguale.

În lucru au intrat: 50 pacienţi cu glosodinie.

- un grup de control: 50 persoane peste 50 de ani.

Astfel cea mai mică temperatură (33 0C) s-a constatat în

zona vârfului limbii. Temperatura minimă a fost
semnificativ mai scăzută la grupul de control. De asemenea,
s-au remarcat diferenţe semnificative de temperatură între
sexe.

Concluzii:

la aceste afecţiuni, inflamaţia şi diminuarea circulaţiei

             

fără alte semne clinice

vizibile pot fi evidenţiate prin această metodă.

Într-un studiu de histopatologie a mucoasei bucale şi a

ţesuturilor subiacente, Li H. şi col., evidenţiază la pacienţii cu
glosodinii o vasculită microscopică destul de accentuată, ce
ar fi răspunzătoare de producerea algiei caracteristice.
Tratamentul ar consta în îmbunătăţirea circulaţiei dar şi
îndepărtarea, înlăturarea stazelor. Vasculita - dar de tip
venos, e semnalată şi de alţi autori, cu aceeaşi procedură
terapeutică.

Titrul hormonilor estrogeni; incriminarea unor deficite ale

acestora în algii bucale, nu a dus la rezultate concludente.

Nivelul acidului vanilmandelic în urină. Acesta poate

furniza informaţii privind:

- intensitatea unei parestezii.

- durata senzaţiei dureroase.

- tipul afecţiunilor viscerale concurente.

Teste hematologice au semnalat la unii pacienţi nivele

scăzute ale unor componente sangvine:

- feritină: sub 16 ng/ ml.

- vit. B12: sub 175 pg/ ml.

Posibil şi scăderea nivelului de Zn seric.

 Concluziile autorilor sunt:

- este absolut necesară decelarea la pacienţii cu glosodinii a

tulburărilor psihice asociate, uneori "mascate" sau
nediagnosticate.

- este necesară din partea medicului curant a unei

permanente susţineri psihice a pacienţilor.

- este necesară o individualizare a tratamentului în funcţie de

bilanţul medical, psihologic şi stomatologic al fiecărui pacient
în parte.

Deasemenea, circa 50% din pacienţii cu glosodinii

prezintă afecţiuni psihice de tip anxios, obsesiv sau
psihosomatic. Această incidenţă este semnificativ mai
crescută decât incidenţa acestor afecţiuni în rândul populaţiei
normale (8-16%).

Este tot atât de posibil însă ca pacienţii cu dureri cronice

să dobândească ulterior aceste tulburări.

Somatizarea unor tulburări psihice pare a fi un factor tot

atât de important ca şi cei menţionaţi mai sus.

Această modificare poate fi definită ca fiind "existenţa

unor simptome care sugerează alterări fizice fără baze
obiective dar cu un mecanism fiziologic bine definit,
presupus legat de unii factori psihologici". Conform autorilor,
această observaţie nu este surprinzătoare, cunoscut fiind că
somatizarea, anxietatea şi depresia prezintă o strânsă
interrelaţie.

Se poate afirma că în decelarea etiologiei specifice şi a

unor tehnici terapeutice eficiente este necesară colaborarea
şi cu alte specialităţi medicale ţinând cont de ineficienţa
metodelor curante alopate actuale.
 Tratamentul este în general nesatisfăcător. Se face în
urma unui bilanţ care trebuie să cuprindă:

- bilant psihiatric-psihologic.

- bilanţ medical general.

- bilanţ stomatologic.

În funcţie de rezultatele acestuia, tratamentul va fi

individualizat şi vizează:

a)    a)    decelarea şi suprimarea factorilor generali implicaţi în

apariţia glosodiniei:

- anemia.

- avitaminoza B.

- diabetul zaharat.

- hiperaciditate gastrică.

- corectarea unor deficienţe minerale, principii dietetice.

b)   b)   decelarea şi suprimarea cauzelor orale:

- proteze incorecte.

- D-V-O modificat.

- aliaje de punţi incompatibile.

- xerostomia.

- glosita migratorie.

- influenţe cronice locale, contacte premature, etc.

 Corectarea sau excizarea anomaliilor cronice vasculare
locale semnalate de unii autori ar da unele rezultate, însă
cercetările sunt într-un stadiu incipient.

c)    c)    tratament psihiatric şi psihologic de susţinere: nevroze

anxioase şi depresive, stres

cronic, stări conflictuale cronice, cancerofobia.

Tratamentul psihiatric folosit în trecut cu neuroleptice de

sinteză s-a dovedit că nu dă rezultate.

Blocurile anestezice tronculare nervoase pot ameliora

temporar simptomele acute, dar de scurtă durată şi nu
suprimă cauza, durerile reapărând.

În tratamentul acestei afecţiuni s-au mai încercat şi alte

metode.

În cazul glosodiniilor idiopatice - cele care nu au nici o

cauză, care sunt persistente după tratament ce este
nesatisfăcător, se va lua o atitudine pozitivă faţă de durere,
se vor avea preocupări noi.

În cazul glosodiniilor idiopatice - cele care nu au nici o cauză,

care sunt persistente după tratament ce este nesatisfăcător,
se va lua o atitudine pozitivă faţă de durere, se vor avea
preocupări noi.

 
 

 
 

 
 V. GLOSODINIA ÎN MEDICINA TRADIŢIONALĂ
EXTREM ORIENTALĂ
 

În cadrul specialităţii stomatologice glosodinia reprezintă

sindroame particulare în privinţa etiopatogeniei,
manifestărilor şi evoluţiei. Totodată rezolvarea lor după
tehnici terapeutice alopate sau ale medicinii vestice este din
păcate de cele mai multe ori sortită eşecului. Se încearcă
diverse metode terapeutice, dar experienţa timpului
dovedeşte eşecuri numeroase. De aceea apelarea la
acupunctură se pare a fi benefică, rezultatele fiind
încurajatoare.
Acupunctura, această metodă considerată drept neconvenţională şi repudiată de unii
medici alopaţi, efectuate în serii repetate şi la intervale de timp repetate duce destul de
repede la diminuarea sau chiar la abolirea durerilor insuportabile ale pacienţilor suferinzi de
glosodinie. Alegerea acupunctelor reflexogene şi specifice regiunii orale, care se înţeapă cu
ace fine speciale pentru regiunea B.M.F. la care se adaugă şi tehnici de manipulare clasice,
determină chiar din prima şedinţă o reducere vizibilă a fenomenelor algice linguale.

M.T.C. susţine că această afecţiune este o consecinţă a dezechilibrelor

funcţionale apărute în loja energetică Inimă. Vechii medici chinezi considerau limba
ca o prelungire a inimii (sau o exteriorizare a sa). Deasemenea la nivelul vârfului
său se reflectă eventualele modificări energetice ale inimii. M.T.C. consideră
glosodinia ca o suferinţă provocată de alterări ale nivelului energetic "YIN-YANG";
mai concret asistăm la o predominanţă de tip YANG, datorate fie reducerii YIN-ului,
ca urmare a unui consum excesiv a acestuia, fie creşterii valorilor YANG-ului, puse
pe seama acţiunii factorilor agresori exo şi endogeni. "Legea celor cinci elemente".

Principiile ce stau la baza conceptelor tradiţionale chineze spun că loja

energetică FOC are un consum masiv de energie, reflectat prin plenitudinea inimii,
ce duce la o stare de epuizare a lemnului, ce corespunde d.p.d.v. organic, ficatului.
Aspectul mucoasei linguale la bolnavii de glosodinie, la o privire sumară pare
normală. Dar în realitate, de multe ori culoarea mucoasei feţei dorsale a limbii este
roşiatică ceea ce ar semnifica excesul energetic din loja FOC-INIMĂ.

PRINCIPIILE DE TRATAMENT ALE M.T.C. SUSŢIN:

1. Reducerea nivelului energetic YANG;

2. Resuscitarea energiei YIN, ce se găseşte în deficit;

3. Menţinerea armoniei "YIN-YANG" la valori egale, după eliminarea stărilor manifeste ale
glosodiniei;

Aceste principii se pot realiza apelându-se la două sisteme de acupunctură:

1. auriculoterapie;

2. acupunctura ce se adresează regiunii maxilo-faciale;

3. acupunctura ce se adresează regiunii mâinii.

1. Auriculoterapia are la bază concepte desprinse atât din principii ale M.T.C., cât şi

precepte desprinse din medicina străveche franceză. Bazele ştiinţifice au fost puse de Paul
Nogier. În prezent chinezii consideră pavilionul urechii drepte loc de reflectare a tuturor
organelor din corp; la nivelul acestuia se află puncte cu localizare stabilă, care pot fi
detectate cu ajutorul unei aparaturi electronice adecvate. Principiul se bazează pe
determinarea rezistenţei electrice diferite a tegumentelor ştiut fiind că acupunctele au o
rezistenţă electrică mai scăzută. In cazul zonelor cavităţii orale punctele celor două arcade se
pot detecta în cadranul anterior al lobulului urechii. Se evidenţiază astfel două puncte,
supero-anterior, al arcadei maxilare şi altul infero-anterior al arcadei mandibulare. Aceste
puncte sunt supuse acţiunii stimulative mecano-chimice prin aplicarea seminţelor de
"Vaccariae Sagetalis", plantă din familia Cariophylaceae(pe punctele detectate); aceste
seminţe sunt aşezate pe o placă de plastic conformatoare, ce se acoperă cu leucoplast ce se
pot lipi pe punctul electrodetectat. Pacientului i se explică modalitatea de activare a zonei
prin presiune şi rotaţii periodice. Aceste seminţe se menţin 4-5 zile, după care urmează o
pauză de 3 zile, tratamentul putându-se relua ulterior. Pe lângă presiunea mecanică asupra
auriculoacupunctului, "semen Vaccariae" exercită şi un puternic efect revulsiv, chimic iritant
asupra acestuia.

2. Acupunctura ce se adresează regiunii maxilo-faciale. Aceasta respectă principiile

acupuncturii clasice, apelând la punctele plasate la nivelul extremităţilor corpului. Este vorba
de cele faciale şi la nivelul membrelor superioare. Pentru regiunea feţei se aleg ace scurte de
1-1,5 cm lungime din oţel inoxidabil, cu mânere din sârmă de cupru argintat, trefilat.

In tratamentul glosodiniei se apelează frecvent la punctul "HEGU", plasat la

nivelul mâinii în dreptul metacarpului IV. Acest acupunct este considerat de mulţi
autori ca având efecte sedative ale durerilor din regiunea cefalică, fiind totodată un
punct de reechilibrare energetică tip "YANG".

In situaţia unei anestezii cu scop chirurgical în stomatologie se folosesc atât puncte de

pe faţă cât şi de la nivelul membrelor superioare pe partea abordată.

Tratamentul glosodiniei prin acupunctură apelează la câteva puncte situate pe faţă ce

aparţin meridianelor Stomac, Intestin Subţire, Intestin Gros, Vas Guvernor. Se folosesc
punctele CHENGJIANG, QUANLIAO, JIACHE etc. Aceste puncte sunt abordate în şedinţe
periodice, la două zile, timp de 15-20 min., cu intervale succesive de manipulare a acelor
după principii de tonifiere. Tratamentul se desfăşoară pe intervalul a circa 10-12 şedinţe cu
pauze de 4-6 săptămâni. In unele situaţii, la nivelul punctelor apar reacţii hiperemice
localizate, semn considerat bun de către M.T.C. Pe lângă principiile enunţate mai sus,
trebuie menţionat că în funcţie de fiecare pacient în parte, sistemele de tratament se
individualizează.

Punctele de acupunctură indicate, pe lângă cele descrise, se împart în puncte principale,

suplimentare şi circumstanţiale:

 Puncte principale: I.G.4, I.G.11, V.G. 20, S.2.

 Puncte suplimentare: S.36, S.24, V.15, I.G.7, V.S.8,
S.41.
 Puncte circumstanţiale: T.F.1, V.C.24, S.39 – la bolnavii
cu buze uscate, F.3 – la bolnavii cu tumefierea buzelor,
I.G.10.
Studiile efectuate interdisciplinar au evidenţiat rezultate favorabile în circa 67% din
cazuri.

Dieta este una moderată, ce influenţează axul energetic YANGMING în scopul susţinerii
organelor acestui ax energetic şi a tonifierii lojei energetice Apă. Astfel se vor consuma
alimente bogate în elemente minerale şi antioxidanţi ca: grâu încolţit, orez nedecorticat uşor
preparat prin muiere şi fierbere, pâine integrală şi minerale esenţiale ca Seleniu, Magneziu
etc. Extractul de nucă de cocos este indicat îndeosebi la persoanele de sex feminin.

Dintre plante cele chinezeşti ce acţionează modulator la nivelul Lojei energetice

Pământ şi cele cu efect de tonifiere renală sunt indicate; dintre cele indigene Sunătoarea are
un efect pozitiv.

VI. ACUPUNCTURA ÎN STOMATOLOGIE CA MIJLOC DE

SEDARE A DURERILOR
 
A. A. ALTE TEHNICI TERAPEUTICE:

ELECTROACUPUNCTURA

Este o metodă terapeutică ce constă în asocierea la acţiunea fizică a acelor de

acupunctură, o acţiune specială realizată de curentul electric, procedeu modernizat şi prin
multitudinea de generatoare electrice şi prin frecvenţele folosite.

Utilizarea curentului electric în medicină se face din timpuri străvechi, însă

experimentele erau mai mult bazate pe empirism, neavând un substrat ştiinţific. Stimularea
electrică a punctelor de acupunctură, denumită şi electropunctură, este o metodă terapeutică
cu beneficii reale, având indicaţii în multe discipline medicale.

Rezultatele obţinute în practica clinică au condus la realizarea unei aparaturi

performante, spectrul de aplicaţii fiind tot mai larg incluzând şi afecţiuni specifice disciplinei
stomatologice. Principiile acestei metode terapeutice se leagă de unele proprietăţi ale
curentului electric, sarcinile electrice pot străbate cu uşurinţă ţesuturile în sens bine cunoscut
şi produc local sau la distanţă efecte specifice.

Principalele avantaje de ordin tehnic sunt:

1.    1.    Poate înlocui manevrarea manuală prelungită a acelor.

2.    2.    Permite să se regleze cu mai multă precizie intensitatea stimulului.

3.    3.    Asigură producerea unor stimulări puternice.

Indicaţii:

Indicaţiile privind acupunctura sunt valabile şi pentru electroacupunctură. Rezultate

foarte bune sunt întâlnite în:

1.    1.    Tratamentul anumitor nevralgii şi paralizii, după cum acţiunea analgezică şi
spasmolitică este mult mai puternică prin electropunctură decât prin simpla acupunctură.

2.    2.    În sechelele de după accidente vasculare cerebrale sau constatat ameliorări ale
simptomelor îndeosebi în perioada de recuperare funcţională.

3.    3.    În unele afecţiuni algice în care durerea are un caracter liniar (lombosciatica,
nevralgie cervico-brahială, etc.) prin tehnici de dispersie.

Contraindicaţii:
1.    1.    La femeile însărcinate, în special în primele şi ultimele trei luni de sarcină.

2.    2.    Evitarea stimulării unor puncte situate în vecinătatea sinusului carotidian, în jurul
inimii sau a extremităţii cefalice. Ca accidente pot apărea:

- asfixia.

- oprirea respiraţiei.

- fibrilaţie ventriculară.
3.    3.    La bolnavii purtători de electrostimulatoare:

- cardiostimulatoare (peace-maker).

- pompe de infuzie continuă a insulinei.

- aparate auditive.

4.    4.    În zonele cu afecţiuni inflamatorii sau de natură alergică.

5.    5.    În cardiopatie, precum şi la cei cu hipertensiune cu valori mari (peste 180/120 mm
Hg).

6.    6.    La pacienţii cu astenie avansată.

7.    7.    În stări infecţioase acute.

TEHNICA STIMULĂRII PRIN ELECTROACUPUNCTURĂ

Tratamentul se individualizează în funcţie de efectul urmărit şi care e specific

terapeuticii medicale tradiţionale:

–       –       efect de tonifiere, de stimulare;

–       –       efect de dispersare, de sedare;

–       –       efect de transmitere, de accelerare a fluxului energetic de-a lungul meridianului.

TONIFIERE DISPERSIE
CALITATEA STIMULULUI

FRECVENŢA Mică: 0,1 - 5 Hz. Mare: peste 20 Hz.

INTENSITATE Către pragul dureros: 500- Către pragul de percepţie:
  800µA. 100-400 µA.

TIMP DE STIMULARE
POLARITATE ELECTROZI
SENSUL CURENTULUI
De regulă scurt: 2-3 min. De regulă, mai lung: 10-20
min.
Electrodul negativ.
Electrodul pozitiv.
În sensul meridianului.
Împotriva sensului
meridianului.

Tab.6 Caracteristicile de curent adaptate obţinerii

efectelor de tonifiere sau de dispersie.

Înainte de utilizare aparatul se verifică fiind necesară o bună cunoaştere a detaliilor

tehnice:

a.    a.    Se începe cu implantarea a două ace în punctele alese, care se manevrează până la

apariţia senzaţiei de acupunctură, când ambele ace sunt legate la două fire conductoare ale
aparatului. Senzaţiile de acupunctură pot fi evidenţiate clinic fiind atât locale obţinute prin
eliberarea de mediatori chimici la locul stimulat cât şi senzaţii generale care variază de la caz
la caz, ca furnicături, toropeală, căldură ca şi senzaţii de migrare a energiei de-a lungul
meridianului stimulat acupunctural.

Specificul metodei de stimulare electrică a acupunctelor constă în posibilitatea de a

obţine aceleaşi efecte, chiar superioare metodei clasice de multe ori, prin modificarea unor
caracteristici specifice ale curentului.

Ac introdus la o Ac introdus la o
adâncime mică adâncime mare
Stimulare electrică mai mare. Stimulare electrică mai mică.

Senzaţie locală mai puternică. Senzaţie locală mai slabă.

Densitate electrică mai mare. Densitate electrică mai mică.

EFECT EFECT
TONIFIANT DISPERSANT
 

O altă modalitate de principiu în acţiunea electroacupuncturii în normalizarea

circulaţiei energetice într-un meridian şi a sângelui, constă în "deblocarea" fluxului de "QI" -
stagnant la un anumit nivel al acelui meridian, efect urmat de îmbunătăţirea circulaţiei
superficiale şi profunde (efect de transmisie). Aceasta se obţine prin parcurgerea traseului
meridianului de către sarcinile electrice între cei doi poli de generare şi captare, respectiv
anod şi catod.

În mod obişnuit se folosesc două metode de electrostimulare:

1.    1.    Se plasează electrozii pe aceeaşi ramură dreaptă sau stângă a unui meridian. Pentru

obţinerea efectului de tonifiere sau pentru un efect de "transmisie", polul negativ (activ, cu
acţiune tonifiantă) va fi plasat pe punctul cu numărul mai mic (deci la punctele de debut ale
meridianului) iar polul pozitiv pe un punct cu număr mai mare.

Pentru dispersia unui meridian se plasează electrodul negativ pe punctul cu număr mai
mare, iar cel pozitiv pe punctul cu număr mai mic. Sensul curentului e de la polul negativ
spre cel pozitiv, suprapunerea sensului curentului în sensul circulaţiei "QI" în meridian are
efect tonifiant, iar inversarea sensului efect dispersant. Când distanţa dintre electrozi e mare
se mai poate plasa un ac pe un punct intermediar, numit "ac de conducţie", pentru a menţine
traseul electric.

Electrozii se plasează sub mânerul acului pentru a calcula mai precis rezistenţa
electrică totală utilizată.

2.    2.    Plasarea polului negativ pe un punct situat pe o ramură a meridianului şi polul

pozitiv pe punctul omonim situat pe ramura opusă.

b.    b.    Se fixează potenţiometrul la "zero". Se deschide circuitul iar intensitatea curentului

electric este uşor mărită, până ce bolnavul resimte o senzaţie adecvată, gradul de stimulare
fiind stabilit în funcţie de limita de toleranţă a bolnavului.

Pe parcursul stimulării, dacă senzaţia de curent dispare - fenomen de adaptare,

intensitatea curentului va fi crescută uşor până la reapariţia senzaţiei specifice.

c.    c.    În general, trecerea curentului are loc în decurs de 10-20 min. şi numai în unele

afecţiuni tratamentul ajunge la 30 min.

d.    d.    După tratament, se reglează potenţiometrul la "zero" şi se întrerupe curentul.

Stimularea poate fi făcută şi prin piele intactă, necesarul de sarcină electrică fiind mai
mare, pentru a depăşi bariera cutanată.

 
 TIPUL DE PRAGUL DE PRAGUL PRAGUL DE
STIMULARE PERCEPŢIE DUREROS TOLERANŢĂ
Stimulare prin ace 80 µA 500 µA 1000 µA
Stimulare prin piele 100 µA 1000 µA 10.000 µA
intactă

Alţi factori de care depinde sensibilitatea la nivelul punctelor stimulate sunt:

- prezenţa în imediata vecinătate a acului a unui număr mai mare (senzaţie mai puternică)
sau mai mic (senzaţie mai slabă) de terminaţii nervoase;

- plasarea electrozilor într-un teritoriu cu rezistenţa electrică diferită. Astfel, senzaţia va fi

mai puternică într-un punct situat într-o regiune musculară decât într-un punct situat într-o
regiune în care predomină ţesutul adipos.

La intensităţi sau frecvenţe prea mari ale curentului ce depăşesc limitele de

tolerabilitate pot apare unele efecte secundare locale: arsurile (la nivelul aplicării stimulilor)
se înregistrează la intensităţi prea mari ale curentului sau la o inegalitate importantă între
segmentul pozitiv şi cel negativ al undelor ca şi la utilizarea în terapie a curentului continuu,
poate apare electroliza cu dizolvarea acelor şi necroza tisulară, prin acumularea de sarcină
electrică intratisular. Aceste efecte pot fi preîntâmpinate prin utilizarea curentului alternativ
la intensităţi ale curentului sub limita de tolerabilitate. Stimularea mai puternică provocată
de electropunctură poate determina contracţii musculare mai puternice, deci trebuie luate
măsuri pentru a se înlătura lipotimiile sau accidentele provocate de strâmbarea sau ruperea
acelor.

 
 Fig.4 Efectele fiziologice şi patologice ale

diferitelor intensităţi de curent.

Observaţii:
a.    a.    Reglarea potenţiometrului trebuie să fie lentă pentru a nu surprinde bolnavul printr-o
intensitate prea bruscă.

b.    b.    În timpul tratamentului pot fi semnalate fenomene de spasm, senzaţie de toropeală, de
dilataţie şi greutate, dar toate acestea sunt socotite normale.

c.    c.    Dat fiind că punctele din zona facială şi cele situate deasupra coatelor şi genunchilor
sunt mai sensibile la stimulul electric, curentul nu trebuie să fie prea puternic în aceste
zone.
 APARATUL DE ELECTROACUPUNCTURĂ ŞI
PRINCIPII TEHNICE
 

Schema de principiu a unui aparat de electroacupunctură e: un generator de curent

"G", ce furnizează o anumită cantitate de energie ce se aplică la doi electrozi de stimulare
"1" şi "2", plasaţi în punctele alese între care există o impedanţă bioelectrică de sarcină "Z".
Intensitatea curentului şi tensiunea sunt reglate de instrumente specifice.

O schemă mult simplificată a unui electrostimulator e prezentată în figura de mai jos:

Fig.5 Schema simplificată a unui electrostimulator de

acupunctură
 

FORMA DE UNDĂ A IMPULSURILOR DE STIMULARE

Este un parametru tehnic controversat, un sistem unitar de lucru nefiind stabilit. Sunt
realizate diferite forme de impulsuri electrice:

- Simetrice/asimetrice;

- Unde triunghiulare; rectangulare; sinusoidale; în "dinte de fierăstrău"; unda rectangulară

cu pauză între impulsuri etc.

La proiectarea electrostimulatoarelor care furnizează aceste forme de undă de

impulsuri se are în vedere o caracteristică importantă şi anume: suprafeţele semialternanţelor
(+) şi (-) să fie egale pe intervalul unei perioade identice pentru a suprima eventualele
componente care au efecte nedorite asupra pacientului (necroze tisulare).
 În practica clinică se preferă o formă de undă triunghiulară a impulsurilor datorită
efectelor specifice cât şi stabilităţii formei de undă la modificarea unor parametri.

La formele de undă asimetrice, semialternanţele cu amplitudine mai mare sunt cele

care produc efectul de stimulare.

PERIOADA ŞI FRECVENŢA

În afara parametrilor anteriori, o caracteristică importantă a impulsurilor de

electrostimulare este perioada "T", respectiv frecvenţa " f "de oscilaţie a acestora. Perioada
este intervalul de timp dintre două variaţii succesive identice în raport cu linia izoelectrică de
referinţă. Din motive de ordin practic, interesează mai mult inversul perioadei, valoare
numită frecvenţă şi care reprezintă numărul de oscilaţii într-o unitate de timp, mai precis
într-o secundă, după formula:

f = 1/T (Hz)

Frecvenţa sau numărul de cicli pe secundă se măsoară în herzi (Hz).

La aparatele de electrostimulare, frecvenţa de repetiţie a stimulilor poate fi reglată

continuu sau în trepte între:

- 0,1 şi 1000 Hz (1kHz) - domeniul frecvenţelor joase;

- 1000 Hz şi 100.000 Hz (100kHz) - frecvenţe medii;

- peste 100 kHz - frecvenţe înalte.

Datele de electrofiziologie au precizat că frecvenţele de amplitudine mică (0,1-10 Hz)

sunt adecvate stimulării S.N.S. (sistemul vegetativ simpatic); frecvenţele între 10 - 50 Hz
sunt adecvate stimulării S.N.P. (sistemul vegetativ parasimpatic); cele situate între 50 - 100
Hz sunt adecvate stimulării nervilor motori. Frecvenţele mai mari de 1000 Hz nu sunt
necesare întrucât "pragul" de stimulare funcţională a nervilor somatici este situat între 500-
1000 Hz, limita impusă de durata fazei refractare, de circa 1 ms.

La aceeaşi intensitate a stimulului, sensibilitatea dureroasă creşte între 30 Hz şi 100

Hz, scăzând ca sensibilitate dureroasă neplăcută între 100 Hz şi 1000 Hz. Acest fapt este
cauzat de depăşirea frecvenţelor de transmisie nervoasă, ştiut fiind că un stimul supraliminar
are un efect inhibitor.

În cercetări privind efectele fiziologice ale diferitelor frecvenţe de stimulare, s-a

demonstrat că naloxona, blocant al endorfinelor, suprimă numai analgezia indusă de un ritm
de 4 Hz, fără a inhiba analgezia indusă de un ritm de 200 Hz. În schimb analgezia dată de un
ritm de 200 Hz este blocată de paraclorfenilamina, care nu influenţează analgezia de 4 Hz.
Frecvenţele joase par a induce analgezie prin eliberare de endorfine. În schimb frecvenţele
înalte (100Hz-200 Hz) par a realiza acelaşi lucru prin eliberare de serotonină, prin stimularea
neuronilor serotoninergici.

Ca o consecinţă derivată din fiziologie, se apreciază că frecvenţele joase (sub 5 Hz) au

efect tonifiant, iar frecvenţele mari (peste 20 Hz) au efect sedativ.

DURATA ŞI FRONTUL IMPULSURILOR DE UNDĂ

Durata impulsului este echivalentă cu lăţimea lui iar frontul impulsului cu timpul său
de creştere şi cu cel de coborâre. Se deosebesc două fronturi de undă: anterior şi posterior.

În electrostimulare se pot genera impulsuri modulate ca frecvenţă, tip, grupuri de

impulsuri urmate de pauze etc. în funcţie şi de complexitatea aparatului utilizat.

POLARITATEA ELECTROZILOR ŞI DENSITATEA

CURENTULUI

În transmisia curentului alternativ, polaritatea electrozilor anod - catod nu are o foarte

mare importanţă, curentul circulând în ambele sensuri. Totuşi, la închiderea circuitului
electric se poate constata în general o prezenţă de curent mai mare la catod.

Densitatea de curent reprezintă concentrarea de sarcini electrice în unitatea de

suprafaţă. O densitate electrică crescută va fi mai mare la electrodul introdus mai superficial
comparativ cu electrodul introdus mai profund.

MĂSURI DE MENŢINERE ŞI ÎNTREŢINERE A

APARATELOR
1.    1.    Evitarea scurtcircuitărilor între electrozi când aparatul funcţionează.

2.    2.    Păstrarea aparatului într-un mediu cu temperatura potrivită şi constantă; de asemenea
e bine să se evite mediul umed.

MEZOTERAPIA

Este o metodă terapeutică ce constă în injectarea într-un punct de acupunctură a unor

substanţe chimice, soluţii medicamentoase în scopuri terapeutice. Substanţele pot fi diverse:
soluţii sintetice, preparate uleioase, vitamine, combinaţii fitoterapice etc.
 S-au mai descris şi alte metode terapeutice cu indicaţii şi tehnici specifice, având însă
folosinţă mai puţin în specificul stomatologic.

B. B. MECANISMELE DE ACŢIUNE ALE ACUPUNCTURII

 

Teoriile mecanismului de acţiune ale acupuncturii au interesat mulţi cercetători, atât

acupunctori, cât şi din alte discipline. S-au formulat diferite ipoteze ale mecanismelor de
acţiune acupuncturale.

Teoria meridianelor ca sistem de reglare a homeostaziei bioelectrice a corpului uman

a fost formulată teoretic şi experimental prin principiile clasice ale acupuncturii.

Pe baza datelor furnizate de tehnica E.A.G.-Electroacupunctograma, s-a reuşit

înregistrarea directă a unor fenomene bioelectrice care au loc în organism în condiţii
fiziologice sau patologice, în mod direct sau după stimularea acupunctelor. Privită în
complexitatea deosebită a fiziologiei, în care fiecare structură şi funcţie are şi un plan
biofizic, teoria rămâne principală în explicarea acestor mecanisme.

Ipoteza energetică, indică noţiunea de "Energie", fără a preciza însă substratul ei. Ar
fi mai curând vorba de energie ca simbol, ca sumă a diferitelor sale forme de manifestare
(calorică, electrică, luminoasă, mecanică etc.).

Ipoteza bioelectrică este susţinută pe baza proprietăţilor bioelectrice ale meridianelor

şi punctelor de acupunctură. S-a cercetat nu numai activitatea bioelectrică a întregului
organism, cât mai ales activitatea bioelectrică a meridianelor şi punctelor de acupunctură.
Întrucât meridianele şi punctele de acupunctură s-au dovedit a nu avea un substrat anatomic
anume, încercările de a le integra activitatea lor bioelectrică în ansamblul organismului nu
au dus la rezultate deosebite. O altă ipoteză e cea neuroreflexă, care s-a bucurat şi se
bucură încă de un mare interes din partea cercetătorilor, în special a celor de formaţie
neurofiziologică. În adevăr, înţeparea acupunctelor presupune stimularea unor receptori sau
fibre nervoase, atât somatice cât şi vegetative. Informaţiile pornite de la nivelul lor,
codificate bioelectric în funcţie de teritoriul de unde provin, de timpul în care apar şi de
intensitatea lor, sunt apoi prelucrate în centrii nervoşi superiori, de unde va porni spre
periferie un răspuns cu semnificaţie adaptativă. Distribuţia metamerică a principalelor
puncte toraco-abdominale, ar fi o dovadă ce certifică participarea lor printr-un mecanism
neuroreflex.

Ipoteza neurală şi biochimică implică participarea unor substanţe chimice

(histamina, serotonina, bradikinina, prostaglandine, somatostatine, etc.) în obiectivarea
efectelor acupuncturii. Substanţele chimice pot fi eliberate la nivelul punctului stimulat, de
unde sunt preluate în sistemul circulator şi transportate la distanţă, unde vor acţiona
inducând o serie de modificări specifice. Pot fi, de asemenea, eliberate la nivelul unor
structuri nervoase centrale, substanţele eliberate făcând parte din categoria hormonilor,
neurotransmiţătorilor şi neuromodulatorilor.
 Inducerea pe calea transmiterii încrucişate a analgeziei de la un animal la altul a fost
un argument important în sprijinul acestui mecanism, constituind şi unul din stimulii
cercetărilor care au dus la descoperirea sistemului endorfinic endogen şi a participării lui în
mecanismul analgeziei.

Ipoteza neurofiziologică s-a dezvoltat în ultimul deceniu paralel cu extinderea ei ca

metodă de analgezie. Aproape jumătate din lucrările prezentate în cele 1200 de pagini
cuprinzând lucrările "Simpozionului Naţional de Acupunctura din China", din 1985, se
referă la acest subiect.

Ipoteza mecanismului de tip placebo a fost invocată ca mecanism de acţiune al

acupuncturii prin implicarea unei componente psihice în terapeutică. S-a observat că:

a)    a)    Acupunctura este la fel de eficientă la om şi la animal, unde fenomenul de tip placebo
rămâne discutabil.

b)   b)   Efectele acupuncturii la sugari şi copii mici sunt mai bune ca la persoanele adulte.

c)    c)    Aplicarea acupuncturii pe puncte false s-a dovedit a fi net inferioară ca eficienţă
stimulării punctelor clasice alese conform acţiunii existente.

Acest mecanism implică faptul că majoritatea meridianelor YANG ce traversează

regiunea cefalică au relaţii cu ochii, la nivelul lor putându-se aprecia starea energiei psihice
"SHEN", în punctul V1(JINGMING), localizat în porţiunea supero-internă a orbitei.

Relaţia dintre Sistemul Nervos Superior şi terapia prin acupunctură se poate obiectiva
şi indirect, în condiţiile solicitării unor valori materiale pentru acest tratament. Astfel, se
constată o scădere semnificativă a eficienţei acupuncturii mergând până la 40% (în concepţia
autorului), la solicitarea acestor valori pentru un grup de control. O posibilă teorie a acestei
ineficienţe este dată de modificarea tranzitorie a unor circuite cerebrale ce se află sub
dependenţa lojei energetice F./V.B. ştiut fiind că V.B. este organul ce integrează funcţia de
evaluare logico-cauzală aflată de multe ori la cauza afecţiunii.

O teorie biofizică ar fi că în zonele cerebrale implicate în aceste funcţii se creează

legături bioelectrice, această zonă devenind temporar "închisă" asemănător unui mecanism
de "poartă".

Datorită ineficienţei unei metode ştiinţifice de evidenţiere a "energiei", ci a

manifestărilor acesteia, nu există o concepţie unanim acceptată privind mecanismul de
acţiune al acupuncturii. Se pot presupune intricări neuro-fiziologice, bioelectrice, hormonale
ce dau un rezultat informaţional iniţial şi apoi la nivel biochimic şi fizic. Datele actuale,
strânse ca urmare a experienţei milenare, implică o cercetare complexă, argumentele aduse
contra eficienţei acupuncturii fiind anulate de rezultatele deosebite ale tratamentelor
acupuncturale.

Mecanismele neurofiziologic şi umoral pot furniza informaţii obiective ale

mecanismelor stimulării acupuncturale, ipoteza neuroreflexă şi a implicării umorale e o
posibilă explicaţie a acestor mecanisme.

 
 NEUROFIZIOLOGIA TRANSMITERII NERVOASE
 

Durerea, ca senzaţie specifică, se datorează excitării sub- sau supraliminare a unui

neuron sau mai mulţi, generându-se astfel un stimul de răspuns ce va fi interpretat cortical
sau subcortical. Transmisia centrală a acestor stimuli se realizează prin intermediul
neuronilor specifici.

Neuronul reprezintă unitatea structurală şi funcţională a sistemului nervos specializat

în recepţionarea, stocarea, transmiterea şi prelucrarea informaţiilor.

Pentru a putea acţiona excitantul trebuie să aibă anumite calităţi: să fie suficient de
intens, să acţioneze brusc, să persiste un timp, să excite specific. În repaus, neuronul are un
potenţial de membrană, iar când este stimulat de un excitant subprag se formează un
potenţial de acţiune local, ce nu dă propagare de impuls nervos.

La un excitant prag/supraprag se modifică automat permeabilitatea membranei pentru

ioni, în special pentru Na+ declanşând formarea unui potenţial de acţiune (spike), "impulsul
nervos propagat". Excitabilitatea membranei variază cu concentraţia ionilor: diminuarea Ca+
+
, creşterea K+ cresc excitabilitatea; scăderea K+, anestezicele locale, alcoolul etc., scad
aceasta. Uneori aceste modificări sunt mai mari, încât determină fenomene de
supraexcitabilitate ce pot genera impulsuri spontane, descărcări repetitive sau blocarea
impulsului nervos, etc. Odată potenţialul de acţiune declanşat, prin fibrele aferente ajunge la
primul neuron al lanţului reflex, localizat diferit în funcţie de tipul şi funcţia acestuia.
Transmiterea (conducerea) prin fibra nervoasă (mielinică) se face în mod centrifug, uneori şi
centripet prin "reflex de axon" în situaţii patologice, experimental, când sunt izolate.

Transmiterea impulsurilor nervoase prin fibra nervoasă se face după legile cunoscute:

- integritate anatomo-fiziologică, conducerea izolată (mielina fiind izolator) şi

nedecremenţială (fără pierderi).

- legea "tot sau nimic" (răspuns neaxial la stimul prag-supraprag).

- multiplicarea impulsurilor în terminaţiile axonale fără scăderea amplitudinii.

- legea conducerii bilaterale.

Propagarea impulsului nervos se face din aproape în

aproape în fibrele cu structură amielinică (cu viteză mai
mică) şi prin "salturi" în fibrele mielinice (cu viteză mai mare).

Viteza de conducere în fibrele nervoase variază cu

natura fibrei, grosime, temperatură, vârsta şi vascularizaţie.
Un exces informational duce la oboseală cu întreruperea
activităţii şi blocarea aportului specific.
 Legătura interneuronală şi dintre neuroni şi alte celule se face prin formaţiuni
specializate denumite sinapse, prin mediatori chimici. Mediatorii transmiterii sinaptice sunt:

- Acetilcolina: sinapse colinergice - cel mai des întâlnite.

- Noradrenalina (Norepinefrina): sinapse adrenergice.

- Dopamina: sinapse dopaminice.

Alte sinapse au ca mediator:

- serotonina (5 - H.T) - (5 - hidroxi-triptofan), substanţa P, prostaglandinele, acidul gamma-

amino-butiric (G.A.B.A.), glicina, taurina, etc.

Funcţionalitatea sinapselor poate fi afectată de tulburări metabolice locale sau

afectarea elementelor postsinaptice care determină tulburări în sinteza, stocarea,
cuantificarea şi eliberarea mediatorilor sau tulburări în legarea şi în activarea acestora.
Neuromodulatorii au efect hormonal local, de la neuron la neuron, nonsinaptic şi au acţiune
tonică asupra funcţiei neuronale (control fazic) reglând afinitatea receptorilor.
Neurohormonii sunt eliberaţi din S.N.C. şi sistemul nervos periferic prin potenţialul
declanşat de un stimul nervos specific. Ca rol fiziologic, neurohormonii îl au realizând
controlul la distanţă al glandelor endocrine, la nivele diferite.

Neuronii sunt organizaţi în reţele neuronale cu o populaţie uniformă ce îndeplinesc

aceleaşi roluri dar cu aferenţe şi funcţii diferite. La numărul adaptabil de neuroni de peste
115 miliarde, estimat că ar fi în S.N.C., numărul de căi pe care îl poate lua un impuls nervos
este astronomic, dacă ţinem seama că pot avea fiecare 100 de conexiuni convergente şi 100
de divergenţă!

Pentru menţinerea homeostaziei, organismul dispune de o reglare nervoasă şi

endocrină cu care poate realiza o reglare deterministă - o cauză produce un efect, sau
aleatorie - efectul apare cu o anumită probabilitate.

După cum se observă în figură, reglarea nervoasă este mai rapidă, mai fină şi mai
mobilă:

Fig.6 Mecanismele menţinerii homeostaziei

 

TRANSMISIA CENTRALĂ A SENSIBILITĂŢII DUREROASE

 

Prin neuronul din ganglionul posterior stimulii ajung în cornul posterior medular sau
în centrii nervoşi ai S.N.C., unde converg şi alte aferenţe periferice (somatice, viscerale) şi
centrale. În cornul posterior informaţiile sunt spaţializate, ţesuturile distale fiind proiectate
medial, iar cele aproximale, lateral.

În modularea sensibilităţii algice, un rol deosebit l-ar avea laminele I, II şi V, situate în

cornul posterior medular, dinspre posterior spre anterior, ultima fiind şi locul convergenţelor
somatice şi viscerale.

După stratificarea nervilor din cornul posterior, Rexed îi împarte în 6 zone (lamine):

Fig.7 Detaliu schematic al cornului posterior: fascicolele groase ce

constituie partea medială a rădăcinii dorsale se divid în fibre lungi
ascendente şi scurte descendente care intră în cornul dorsal unde fac
conexiuni cu numeroşi interneuroni. Fibrele subţiri A.S.N.C. fac
numeroase conexiuni (sinapse) în laminele cornului posterior: în lamina
I (exclusiv în sensibilitatea algică), lamina IV, V, VI. Convergenţa fibrelor
cutanate şi viscerale în lamina IV ar explica durerea referită viscerală la
tegumente. În laminele I, II, V se fac conexiunile cu fibrele inhibitorii ce
blochează transmisia impulsurilor sensibilităţii specifice.

 
 Din cornul posterior pornesc căile centrale implicate în
transmisia impulsurilor, de două tipuri: una are distanţe lungi
intersinaptice şi puţine sinapse (oligosinapse), cu
conductibilitate rapidă, care răspunde cu exactitate la
localizarea spaţială a durerii (exemplul fascicolul spino-
talamic). Al doilea tip este cel cu distanţe mici intersinaptice
(polisinaptic), cu conducţie lentă, fără o somatopie
organizată, aşa cum este fascicolele din formaţiunea
reticulată ascendentă.
La om există, probabil, mai multe căi lungi implicate în transmisia şi integrarea
acestor stimuli ce includ tracturi spino-talamice, spino-cervicale, spino-reticulate, spino-
mezencefalice, spino-cervicale pe de o parte, iar pe de altă parte tracturile măduvei spinale
dorsale prin fascicole propriospinale.

1.  1.  MECANISME DE INTEGRARE SPINALĂ

Dacă în conceptul clasic măduva spinării era considerată ca o simplă cale de

transmitere, azi s-a dovedit ca ea este un organ foarte complex, cu organizare anatomică,
electrofiziologică şi biochimică, care permite nu numai recepţia şi transmisia ci şi modularea
informaţiilor receptate periferic.

Cornul posterior are o structură complexă care permite recepţia şi transmisia

proceselor senzoriale. Astfel, celulele din lamina I primesc impulsuri exclusiv de la fibrele
"A-delta" şi "C", şi au conexiuni cu celulele din "substanţa gelatinoasă", segmentele vecine
şi centrale. În celulele din lamina V converg fibrele somatice superficiale, profunde şi cele
vegetative iar neuronii receptori din sistemul nervos periferic şi central se pare că au o cale
identică spre cortex. Datorită structurii polisinaptice, un singur neuron poate primi informaţii
de la mai mulţi receptori.

2.  2.  MECANISME DE INTEGRARE SUPRASPINALĂ

În etajul superior aproximativ o pătrime din fibrele aferente ajung la cortex, restul fac
mai multe conexiuni de integrare în: substanţa reticulată, unde stimulul nociceptiv se
integrează cu componenta afectiv-emoţională şi unii nuclei cerebrali (hipocamp, nucleu
caudat) unde se pare că se face integrarea cu memoria. Aceste verigi realizează o integrare
complexă a sensibilităţii algice, iar conexiunile cu scoarţa cerebrală, în principal cu lobul
parietal ar realiza conştientizarea durerii.
 După unii autori, la nivelul cortical, nu s-ar face decât o localizare a senzaţiilor
dureroase, creierul fiind un sistem de procesare deosebit de complex şi cu programe de
autoconservare şi control.

Ipoteza implicării unor formaţiuni nervoase superioare în mecanismele analgeziei este

accentuată de teoria "porţii de control" emisă de Melzack şi Wall (1965). Conform acesteia,
anumiţi centri nervoşi din S.N.C. au un rol specific de inhibiţie a sensibilităţii algice,
îndeosebi la nivelul "Substanţei Gelatinoase" descrisă de Rolando.

Mecanismul acestei teorii ar consta în existenţa unui "filtru cu sensibilitate variabilă"

sau "poarta de control" ce în mod normal se află în repaus dar care se poate activa la un
stimul specific. Stimulii aferenţi aparţin de două tipuri principale de fibre cu viteze diferite
de conducere: fibre groase, mielinice ce definesc grupa "A" şi fibre subţiri, amielinice ce
aparţin grupei "C". Aceste fibre fac sinapsa la nivelul medular cu un interneuron "T", de la
care impulsurile sunt interpretate în "substanţa gelatinoasă", având însă efecte diferite:
fibrele groase o activează blocând transmiterea corticală a impulsurilor nocicepţiei, iar cele
subţiri o inactivează.

Efectul inhibitor s-ar realiza printr-un mecanism de "inhibiţie presinaptică" datorită

fibrelor cu diametru mare care, deşi conduc mai lent impulsurile, pregătesc centrii nervoşi şi
blochează "poarta" de impulsurile aferente provenite prin fibrele cu diametru mic. Totuşi, la
o stimulare puternică sau îndelungată, impulsurile repetitive din fibrele cu diametru mic
depăşesc inhibiţia prealabilă, realizându-se astfel conştientizarea durerii.

Fenomenul este deosebit de important pentru stimulii realizaţi de către acupunctură a

căror intensitate, nesituându-se la parametrii înalţi vor fi preluaţi în principal de fibrele cu
diametru mare, având ca efect închiderea "porţii" cu blocarea influxului algic transmis de
fibrele subţiri, efectul depinzând astfel de intensitate şi de modalitatea de stimulare.

De la nivel central supraspinal, din nucleii corticali şi subcorticali, pornesc căile de

inhibiţie şi modulare a durerii pre- şi postsinaptice descendente de la diverse niveluri, în
special modulare în lamina V medulară. Această cale este reprezentată tipic de tractul
corticospinal, de tip serotoninic şi adrenergic, cu un efect modulator tonic. În afara acestor
căi de inhibiţie cu mecanism opioid, mai există şi alte căi, cu mecanisme neopioide, însă mai
puţin cunoscute în prezent. Se consideră implicarea directă a creierului în inhibiţia
sensibilităţii algice la nivel de "poartă", ştiut fiind că unele stări psihice: sugestibilitatea,
anxietatea, etc., pot influenţa percepţia durerii.

Funcţionarea acestui sistem descendent de inhibiţie necesită trei factori:

- nivelul informaţional: alertează structurile superioare la apariţia unui mesaj;

- un factor de control care modulează mesajul după starea de excitabilitate a S.N.;

- un efector, ce transmite mesajul de control spre releele sinaptice ale căilor specifice.

MECANISME DE INTEGRARE UMORALĂ

 

Descifrarea mecanismului analgeziei acupuncturale a fost posibilă graţie progreselor

făcute în domeniul neurochimiei, ramura modernă a neurofiziologiei, care studiază rolul
substanţelor peptidice endogene (hormoni, neuromodulatori şi neurotransmiţători) în
mecanismul complex al durerii. Numărul substanţelor care intervin în transmisia sau
modularea impulsurilor senzoriale dureroase se ridică la mai multe zeci şi lista lor nu
încetează să crească.

Printre neuropeptidele implicate în mecanismul fiziologic al sensibilităţii algice,

endorfinele au un rol important. Există numeroase date care demonstrează că peptidele cu
activitate de tip morfinic (termenul de endorfine înseamnă "morfine endogene") participă la
inducerea percepţiei dureroase, a comportamentului, a funcţiei neuroendocrine a creierului, a
hipofizei şi a sistemului vegetativ peptidergic din intestin. Spre exemplu, enkefalinele
(principalele endorfine cunoscute, ca metenkefalina şi leuenkefalina) şi substanţele înrudite
(proopiocortina, alfa- şi beta lipotrofina) pot stabili o legătură între percepţia algică,
comportament, reglarea neuro-endocrină, dar şi între secreţia endocrină şi metabolism.
Deasemenea, ele au o strânsă legătură cu activitatea bioelectrică cerebrală. În ce măsură şi la
ce nivel eliberarea acestor substanţe mediază efectele analgezice ale acupuncturii, constituie
o necunoscută, din care se întrevede lămurirea nu numai a mecanismului de acţiune al
acupuncturii, dar şi a unor procese fiziologice implicate în recepţia, transmisia şi modularea
unor stimuli specifici.

Distribuţia receptorilor opiacei şi a endorfinelor în sistemul nervos central este

inegală. Concentraţii mari au fost puse în evidenţă în corpii striaţi, amigdala neurală,
substanţa cenusie periapeductală, talamus şi hipotalamus.

Se găsesc, deasemenea, în coarnele dorsale ale măduvei, unde au fost decelate nu

numai enkefaline, dar şi alte neuropeptide implicate în transmisia şi modularea senzaţiei
dureroase, ca "substanţa P", colecistochinina şi somatostatina.

Intervenţia unei componente umorale în obţinerea efectului hipoalgezic prin

acupunctură a fost evidenţiată de o serie de observaţii clinice şi experimentale. Astfel, s-a
constatat că instalarea hipoalgeziei prin acupunctură sau electroacupunctură necesită un timp
de inducţie de aproximativ 20 de minute, iar după încetarea stimulării, scăderea pragului de
percepţie dureroasă se menţine o perioadă de timp, care uneori atinge 70 de ore.

Argumente suplimentare au fost aduse de studiile experimentale la animal, folosind

circulaţia încrucişată. Creşterea pragului sensibilităţii dureroase a fost obţinută atât la
animalul la care s-a efectuat stimularea acupunctică (donator), cât şi la primitor, atât la
şobolan, cât şi la câine sau iepure.

 
 
Fig.8 Schema conexiunilor bulbo-mezencefalice implicate în controlul
fluxului de stimuli nociceptivi: PAG, Substanţa Cenuşie Periapeductală;
NCG, Nucleul Gigantocelular; NRM, Nucleul Median al Rafeului; FRS,
Fasciculul Reticulospinal; FST, Fasciculul Spinotalamic; fibre nervoase
A(delta) şi C.

Mai mult, transferul de lichid cefalorahidian de la un animal acupunctat, în

ventriculul IV al altui animal nestimulat, creste semnificativ (cu 85%) pragul sensibilităţii
dureroase. În fine, s-a arătat că întreruperea funcţiei hipofizare aboleşte efectul acupuncturii
printr-un mecanism legat de eliberarea de endorfine dar încă insuficient elucidat.

Ca mecanisme electro-fiziologice şi ionice, endorfinele ar bloca intrarea sodiului (Na +)

în neuron scăzând depolarizarea, scade şi transmisia informaţiei dureroase, sau produc o
inhibiţie presinaptică tot prin mecanism de pompă de sodiu. S-ar modifica prin aceasta
polarizarea locală şi structura informaţională ca într-un mecanism de feed-back.

STRUCTURA BIOCHIMICĂ:

Peptidele opioide sunt cunoscute azi ca având structuri biologic active, omologe, ce
derivă din trei precursori (propeptide) care corespund la trei gene distincte, fiecare precursor
conţinând o secvenţă minimă terminală aa. leu- sau met-, cu afinitate pentru receptorul
opiaceu. Procesul formării lor în neuroni nu este pe deplin cunoscut. Ca factori naturali ce
declanşează eliberarea lor, cei mai cunoscuţi, ar fi:

 stimulii dureroşi.

 în actul sexual.

 
 Structura:

Prima familie are ca precursor proopiomelanocortina care prin clivaj dă endorfina, -

endorfina, - endorfina, betalipotrofina, A.C.T.H., etc.

Aceste numeroase peptide se sintetizează atât în S.N.C. cât şi în centri subcorticali,

având valori diferite în nocicepţie şi alte mecanisme senzoriale, reglarea cardio-circulatorie
şi alte funcţii.

S-au studiat mai bine trei endorfine cu rol în mecanismele algice:

              - endorfina 61-76 ce dă analgezie slabă, limitată şi de scurtă durată.

              - endorfina 61-77, cu efect analgezic slab.

- endorfina 61-91, care dă analgezie puternică (între 18-33 ori mai mare decât
             
morfina) cu durată între 30-60 minute.

Aceste endorfine provin din clivarea beta-lipotrofinei printr-un sistem enzimatic care
le degradează ulterior până la o formă neopioidă de hormon.

Cele mai cunoscute enzime de degradare a opioidelor sunt:

- exopeptidazele (carboxipeptidaza).

- endopeptidazele.

- endorfina se găseşte în cantităţi mai mari în hipofiza anterioară unde este

depozitată împreună cu A.C.T.H. şi - lipotrofina, dar şi în glanda medulosuprarenală şi în
S.N.C. unde are concentraţii variate, predominând în etajele superioare, comparativ cu
enkefalina ce predomină în sistemul nervos periferic. Nu există o corelaţie demonstrată între
creşterea -endorfinei plasmatice şi a concentraţiei cerebrale a acesteia. Introdusă intraspinal
şi intracerebral la om dă analgezie de lungă durată, fapt dovedit şi prin studiile
experimentale folosind circulaţia încrucişată.

Când acţionează direct pe celule, spre exemplu organic, crescând glicemia, acţiunea sa
nu e reversată de naloxonă.

A doua familie de opioide are ca precursor proenkefalina A, cu şapte secvenţe de

peptide opioide, mai cunoscute fiind met-enkefalina şi leu-enkefalina din care derivă
enkefalina. Enkefalina se găseşte în neurohipofiză, gl. medulosuprarenală şi în sistemul
nervos, în etajele superioare, şi la nivelul medular în laminele I, II şi V din cornul posterior.
Degradarea enkefalinelor este făcută de o peptidă numită enkefalinază.

A treia familie are ca precursor proenkefalina B din care derivă dinorfina, alfa-
endorfina şi dinorfina. Dinorfina este reprezentantul cel mai studiat şi se găseşte în
adenoneurohipofiză, glanda medulo-suprarenală şi etajele superioare nervoase, precum şi la
nivelul medular în laminele I, II şi V din cornul posterior.
 Substanţele opioide acţionează specific pe receptorii opioizi de pe suprafaţa
membranelor neuronale.

Folosind alfabetul grecesc, Martin (1976) clasifică receptorii opioizi în receptori -

după molecula specifică :

- miu (), pentru morfina.

- kappa (k), pentru ketociclazocina (analgezic slab, depresor puternic).

- sigma (), pentru S.K.F. - 10,047 (excitant puternic).

Distribuţia şi densitatea receptorilor opioizi e neuniformă în organism, variind cu

specia. Ulterior se descoperă receptori de tip delta () cu specificitate pentru enkefalină,
epsilon () cu specificitate pentru endorfine, lambda () găsit la animale, etc., selectarea
opioidelor endogene este în parte relativă, corelaţia cu receptorii nefiind bine cunoscută.

Receptorii morfinici specifici predomină în etajele supraspinale, iar pentru

ketociclazocina în etajul spinal. Ariile nociceptoare supraspinale (talamusul, substanţa
cenuşie periapeductală, nucleii rafeului, sistemul limbic) deţin, conform unor studii,
preponderent receptori tip "", dar şi alţi receptori specifici.

La nivel medular s-au evidenţiat deasemenea receptori pentru beta-endorfină,

enkefalina, etc.

Sistemul de "substanţă P": este o peptidă descoperită în organism, de von Euler în

1931, formată din 11 aminoacizi şi baze. Aceasta, în mod normal, are o acţiune mai lentă şi
prelungită. Se poate presupune că există o competiţie la nivel medular, un sistem de "poartă"
biochimică, între "substanţa P" şi enkefaline, în care "substanţa P" mediază transmisia
mesajelor nociceptive spre etajele nervoase superioare, iar enkefalina împiedică sau
atenuează progresia influxului nervos prin inhibiţia ponderii de "substanţă P". Prin receptorii
periferici, creşte permeabilitatea vasculară şi tonusul musculaturii netede.

Localizarea acestui mediator este în celulele nervoase, concentraţiile cele mai mari
sunt în aferenţele primare ce mediază intrările nociceptive:

- creier (periapeductal, hipotalamus, amigdală, aria preoptică, secţiunea trigemenului).

- măduva spinării, în cornul posterior (de 30 de ori mai mare concentraţia comparativ cu
cornul anterior).

- organe periferice (intestin).

S-au găsit valori crescute în L.C.R. (36,1 ± 2,7 fmol/ml). Modificări severe faţă de
normal (9,6± 3,2 fmol/ml) s-au pus în evidenţă la pacienţii cu fenomene Raynoud, în special
cei fumători.

Absenţa totală de "substanţă P", prin deficit congenital, expune individul la pericole
grave din partea mediului extern prin absenţa producerii nocicepţiei. Creşteri mari de
"substanţă P" se întâlnesc la pacienţii cu dureri cronice neoplazice, şi la pacienţii cu
arahnoidită.

Alte substanţe implicate în mecanismul sensibilităţii algice:

Sistemul monoaminic (M.A.O.), este implicat în mecanismul nociceptiv supraspinal

ce-şi exercită acţiunea antialgică la nivel medular prin căile descendente spinale. Din acest
sistem fac parte neuronii serotoninici şi adrenergici, cu neurotransmiţătorii: serotonina (5-
hidroxitriptamina, 5 H-T) sau adrenalina. Creşterea nivelului serotoninic amplifică gradul de
analgezie, iar inhibiţia sintezei de serotonină face imposibilă analgezia prin electrostimulare.

Scăderea nivelului serotoninei, adrenalinei şi dopaminei se constată în sindromul

depresiv de însoţire a durerii cronice.

Antidepresoarele tri- şi tetraciclice ca amfetamina cresc nivelul monoaminelor printr-o

inhibiţie a recaptării la nivelul sinapsei monoaminice.

Dereglarea acestor sisteme duce la tulburări specifice în durerea cronică.

Alte substanţe implicate în nocicepţie, sunt somatostatina şi colecistokinina:

Somatostatina ar avea efecte similare cu opiaceele, pe lângă acţiunea hormonală

specifică.

Colecistokinina, hormon gastrointestinal, se găseşte în concentraţii mari în aferenţele

senzoriale şi creier (periapeductal), potenţând nocicepţia reversată de naloxonă.

În analgezia de stres ar mai fi interesate şi alte substanţe (pe lânga beta-endorfină)

cum sunt: A.C.T.H, cortizolul etc.

Se mai consideră existenţa unui sistem neopioid de modulare a analgeziei de stres, în

care sunt implicate mecanisme centrale de tip monoaminergic, serotoninergic, colinergic,
histaminic şi sistemul renină-angiotensină.

Implicarea centrilor nervoşi în obţinerea efectului analgezic prin electroacupunctură

este sugerată de constatarea că acest efect nu se mai înregistrează dacă aplicarea acelor este
precedată de interceptarea percepţiei dureroase periferice prin anestezie locală. La rândul lor,
implicarea endorfinelor în mecanismul hipoalgeziant al electroacupuncturii este susţinută şi
de imposibilitatea obţinerii acestui efect la şoareci, deficienţi în receptori opiacei.

Un argument în plus pentru intervenţia endorfinelor în obţinerea efectelor

electrostimulării este adus şi de utilizarea acestui tratament în combaterea sindromului de
abstinenţă la intoxicaţia cronică cu heroină.

MECANISMUL DE INTEGRARE BIOFIZICĂ A CORPULUI

UMAN

 
 Stimularea unui punct de acupunctură antrenează numeroase modificări locale,
preluate ca informaţii şi transmise apoi la distanţă, pe mai multe căi. Calea sistemului nervos
somatic (S.N.S.), explică localizarea precisă, de către pacient a punctului stimulat; pe cale
reflexă, S.N.S. poate declanşa o serie de reacţii segmentare, precum: modificarea tonusului
muşchilor, modificarea pragului de percepţie dureroasă, şi alte efecte specifice. Unul dintre
mecanismele acupuncturale este cel reflex, implicat în teoria "controlului de poartă" a
impulsurilor dureroase.

Calea sistemului nervos vegetativ (S.N.V.), explică efectele nemetamerice înregistrate

în activitatea organelor interne (reglarea presiunii arteriale, modificarea motilităţii şi a
secreţiei gastrice, reducerea bronhospasmului etc). Participă de asemenea la modularea
percepţiei dureroase, având implicaţii majore în asigurarea homeostaziei bioelectrice a
corpului uman.

Calea vasculară, substanţele chimice eliberate în cursul stimulării punctelor sunt

preluate, pot acţiona la distanţă mare de locul înţepăturii, inducând unele din efectele
generale (reglaj specific al tonicităţii vasculare, stimularea proceselor imune, acţiune
centrală stimulatorie sau sedativă...). Cele mai multe dintre aceste substanţe chimice sunt
încărcate electric, acţionând la distanţă, în virtutea sarcinilor electrice pe care le posedă.
Această cale include sistemul sangvin cât şi pe cel limfatic.

Calea spaţiilor interstiţiale: de-a lungul lor migrează sarcinile electrice "mobile"
produse în exces în cursul stimulării şi care pot fi înregistrate prin metoda E.A.G. sub forma
microcurenţilor de leziune.

Dinamica sarcinilor electrice, atât cea locală -

modificarea raportului între sarcinile electrice pozitive şi cele
negative, cât şi la distanţă - migrarea sarcinilor electrice,
ocupă un loc important în mecanismul de acţiune al
acupuncturii, neuromodulatorii endogeni acţionând sinergic,
potenţând sau inhibând acestea. Ipotezele ce susţin acest
mecanism sunt următoarele:
a)    a)    Potenţialul de leziune declanşat prin înţepare e suficient de mare pentru a stimula

atât receptori somatici, cât şi pe cei vegetativi. Însăşi transmisia informaţiilor de-a lungul
fibrelor somatice şi vegetative este de natură electrică.

Întrucât relaţia sistemului nervos vegetativ cu activitatea bioelectrică tisulară este mai
amplă decât cea a sistemului nervos somatic, mecanismul nervos vegetativ pare a fi mai
important în medierea efectelor acupuncturii.

b)   b)   Sarcinile electrice locale produse în cursul stimulării sunt preluate, pentru a realiza

starea de "relaţie funcţională bioelectrică tisulară", atât pe calea spaţiilor interstiţiale

(traiectul meridianelor) cât şi pe calea sistemului vascular, nervos sau limfatic.

c)    c)    Punctele situate în teritorii dezaferentate senzitiv, prin leziuni ale structurilor
nervoase sau prin anestezie, au efect redus în stimularea prin acupunctură, dovedindu-se a fi
mai eficiente punctele situate în apropierea trunchiurilor nervoase.

Fenomenele electrice de suprafaţă asociate cu punctele de acupunctură, se datorează

rezistenţei electrice mai scăzute pe care o au acestea. Astfel, raportul dintre rezistenţa
electrică a tegumentului indiferent şi rezistenţa în punctele active are valoarea de 3,12 / 9,51.

Măsurătorile electrice cutanate, efectuate cu curent alternativ, au dus la constatările:

conductivitatea este de tip unidirecţional, în cele două sensuri de trecere ale

             
curentului;

              conductivitatea creşte proporţional cu creşterea temperaturii, deasemenea la excitaţia

fotonică;

              excitarea unui punct declanşează răspunsuri repetitive (serii de impulsuri);

explorarea rezistenţei electrice în puncte simetrice evidenţiază valori aproximativ

             
egale. S-au evidenţiat diferenţele rezistenţei electrice între sexe şi în funcţie de vârstă:
media valorilor de rezistenţă la acelaşi punct este mai mică la femei comparativ cu
bărbaţii; la grupele de vârstă mai înaintate s-au găsit valori semnificativ mai crescute faţă
de grupele de vârstă mai tinere;

              circulaţia

electrică de suprafaţă participă la circulaţia profundă, modificându-şi sensul
şi o parte din proprietăţi în funcţie de starea şi condiţia fiziologică a organelor profunde
asociate;

fenomenele de denervare înlătură caracteristicile electrice specifice, demonstrând

             
astfel indirect existenţa unui mecanism de control nervos şi umoral.

Cercetări de electrofiziologie asupra gradienţilor electromagnetici cutanaţi (Becker – 1970)

au evidenţiat unele din aceste proprietăţi.

Proprietăţile biofizice cutanate şi ale punctelor de acupunctură au mai fost evidenţiate

şi prin alte metode.

Un experiment care a reuşit să evidenţieze traseul unor

meridiane energetice a fost realizat de dr. V. Bâgu şi col.
(1981), prin utilizarea izotopilor radioactivi proprioinjectaţi
într-un punct de acupunctură. Dintre soluţiile folosite, cele
mai bune rezultate s-au obţinut cu Pertechnetat de Tehneţiu
99 mTc în doze mici (aproximativ 5-100 ori) celor obişnuite.
Concluziile experimentului au fost mai mult decât încurajatoare, la o cameră de
scintilaţie s-a observat migrarea radiotrasorului de-a lungul meridianului energetic de care
aparţine punctul, rapiditatea migrării fiind proporţională cu starea funcţională a
meridianului. Astfel:
- Traseul radiotrasorului pus mai bine în evidenţă, a fost pentru meridianele: Rinichi,
Intestin gros...

- Migrarea se face de-a lungul meridianului acumulându-se frecvent în organul

corespunzător de care aparţine (în cazul Rinichiului în cel din partea meridianului studiat).

- Migrarea izotopului se face în funcţie de starea organului corespunzător: la cei cu afectare

de organ mai repede, putând apare întreruperi ale meridianului.

- Injectarea în puncte neutre nu duce la migrări ale substanţei.

O posibilă explicaţie alternativă ar fi că radiotrasorul migrează pe calea limfaticelor de

calibru mai mic, sau a spaţiilor şi lichidelor interstiţiale.

Mecanismele analgeziei acupuncturale sunt un domeniu nu foarte bine cunoscut,

rezultatele terapeutice obţinute demonstrând eficacitatea acestei metode terapeutice
îndeosebi în cadrul unor afecţiuni algice funcţionale.

Dacă ar fi să explicăm nivelurile de acţiune ale acupuncturii: reacţiile locale ar fi

datorate formării şi eliberării în ţesuturi a substanţelor chimice neuromodulatoare (histamina,
serotonina, bradikinina, prostaglandine, potasiu, etc.), dar şi prin stimularea nervoasă;
reacţiile segmentare ar putea fi atribuite implicării sistemului nervos somatic şi într-o
oarecare măsură, a celui vegetativ; reacţiile generale şi cele la distanţă ar putea fi atribuite
sistemului endorfinic endogen şi migrării sarcinilor electrice sub forma microcurenţilor de
leziune.

 
 

 
  

VII. Prezentări de cazuri clinice de glosodinii tratate prin

acupunctura
Ţinând cont de cele prezentate mai sus în continuare iată câteva cazuri clinice, considerate ca
fiind reprezentative.

Caz 1.
Un prim caz este acela al unei paciente suferinde de glosodinie, sau sindromul de "gură
arzândă (burning mouth)". Deşi acestei paciente i-am efectuat un tratament de acupunctura clasică
(fără resuscitare electrică), l-am ales pentru a evidenţia efectul de hiperemie ce poate apare imediat
după aplicarea acelor (fig.8). Acesta reacţie dovedeşte că rezultatele acupuncturii vor fi dintre cele
mai bune în atare situaţie.
 Fig.8. Efectul de eritem în jurul acelor de acupunctura

Reacţia hiperemică accentuată observată dovedeşte buna reactivitate a pacientei faţă de

acupunctura.

Caz 2.
Este vorba de o pacientă ce s-a prezentat în cabinetul nostru pentru mobilităţi dentare
pronunţate, sângerări gingivale spontane, halenă fetidă. Din anamneză rezultă că este şi
polialergică medicamentos. In urma examenului clinic obiectiv se precizează diagnosticul de
parodontită marginală cronică profundă. Se instituie un tratament antibacterian, antiinflamator, în
cadrul căreia se decide pe lângă detartraj şi extracţia lui 16 irecuperabil. Imaginea ce urmează prezintă
aspectul facial după aplicarea acelor de acupunctura şi a firelor de stimulare electrică (foto 9).
Punctele alese pentru anestezia regiunii hemimaxilarului drept aparţin meridianului stomac (S3,
S7), intestinului gros (IG4, IG18), pericardului (P9). S-a apelat totodată la auriculoacupunctură
alegându-se punctul dentar superior. După circa 30 de minute de la începerea stimulării electrice
s-a obţinut un efect analgezic suficient de bun pentru a efectua extracţia lui 16. De aceea extracţia
a decurs în condiţii optime, fiind uşor

Fig.9 Cazul 2

de realizat şi datorită gradului mare de mobilitate dentară, în schimb, chiuretajul pereţilor alveolari s-
a însoţit de o uşoară jenă dureroasă.
 Cazul 3
Pacienta din imaginea de mai jos (foto 10) s-a prezentat în clinica de parodontologie a
facultăţii noastre cu o parodontită marginală cronică superificială localizată la grupul frontal inferior,
fiind şi polialergică medicamentos. Pe lângă terapia antbacteriană, antiinflamatorie s-a practicat un
chiuretaj subgingival în câmp închis în regiunea mai sus menţionată.

Fig.10 Cazul 3

 
Pentru inducerea efectului anestezic s-a apelat la tehnica de analgezie prin electroacupunctură,
punctele de elecţie fiind reprezentate de S5, bilateral. Deoarece pacienta a prezentat o uşoară
stare de lipotimie s-a ales o poziţie de decubit dorsal, fiind totodată resuscitat şi punctul VG26.
La circa 20 de minute de la stimularea electrică a acupunctelor efectul analgezic s-a dovedit a fi
foarte bun, astfel încât s-a efectuat chiuretajul într-o stare de linişte operatorie totală.
Inconvenientul major 1-a constituit starea de contractură a musculaturii regiunii mentoniere şi
sângerarea ceva mai crescută decât după utilizarea unui anestezic corectat cu un vasoconstrictor.

Caz 4.
Ultima prezentare a acestor situaţii clinice se referă la o pacientă cu glosodinie a cărei
labilităţii neuropsihice crescute la care se adaugă relatările că ar avea o alergie atât
medicamentoasă cât şi alimentară. Aceste constatări m-au determinat să aleg analgezia prin
electroacupunctură încă din primul moment (fig. l1).

Fig ll Cazul 4

Din această cauză chiar în situaţia detartrajului ultrasonic pe care l-am utilizat în prima şedinţă am
apelat la acupunctura. Interesant este faptul că deşi pacienta a venit agitată şi posibilitatea de
colaborare cu ea părea sortită eşecului, imediat după activarea electrică a acelor am obţinut o linişte
operatorie totală. Este ştiut că în mecanismul ei de acţiune acupunctura are o însemnată componentă
reflexogenă, aceasta fiind evidentă în cursul tratamentul stărilor de agitaţie neuro-psihice. Dar
totodată în aceste cazuri hiper-reactivitatea dureroasă a bolnavului este mai mare ca de obicei. De
aceea, consider cu atât mai demn de menţionat efectul rapid analgezic obţinut în această situaţie.

 
 

VIII. Concluzii, discuţii, evaluări

Observaţii personale efectuate de-a lungul anilor de când utilizez tehnicile de
analgezie prin acupunctura şi electroacupunctură în glosodinii şi alte manopere
stomatologice m-au condus la următoarele păreri pe care le-aş enunţa astfel:

1.  1.  Starea de analgezie în foarte multe situaţii nu este totală; din această cauză ea ar
putea foarte bine numită "stare de hipoalgezie"; cu toate acestea ea este
suficientă pentru a efectua o manoperă stomatologică curentă, de tipul unei
extirpări vitale, incizia unui abces, extracţie dentară, etc..
2.             2.             Secusele musculare, starea de contractură şi chiar de trismus descrisă mai
sus, limitează şi reduc accesibilitatea înspre regiunile distale ale cavităţii bucale,
ceea ce pentru un medic stomatolog cu experienţă profesională de începător
poate constitui un obstacol major în calea reuşitei manoperelor sale.
3.             3.             în cazul glosodiniilor rebele la celelalte mijloace terapeutice alopate
durerile încep să scadă în intensitate după circa 2-3 şedinţe, în procent de peste
80% din cazuri durerile sunt abolite complet la sfârşitul serilor de şedinţe de
acupunctura.
4.             4.             în cazul intervenţiilor chirurgicale, cum sunt cele de parodontologie,
sângerarea este mai mare decât în cazul folosirii de anestezice cu vasoconstrictori,
ceea ce poate reprezintă un inconvenient major.
5.             5.             în situaţia în care medicul stomatolog este cel care realizează şi
monitorizează anestezia prin electroacupunctură, efectuând şi actul terapeutic se
poate verifica şi controla mult mai bine fiecare moment în parte, deşi atenţia
trebuie să fie mult mai ditributivă decât în situaţia unei analgezii
medicamentoase.
6.             6.             Postoperator, vindecările sunt mult mai rapide, decât după folosirea
anestezicelor medicamentoase. Extracţiile efectuate de mine şi care se situează la
mai multe zeci, au avut o rată de vindecare de peste 92% fără complicaţii,
hemoragii imediate sau tardive. De asemenea nu am observat în nici un caz
apariţia de alveolită postextracţională.
7.             7.             La câţiva dintre pacienţii mei care sufereau de astm bronşic cu
fenomene alergice marcate, imediat după activarea electrică a acelor dispneea
permanentă de care suferea pacientul a dispărut, chiar el remarcând uşurinţa cu
care respira pe parcursul intervenţiei.
8.             8.             Şi deoarece majoritatea dintre cazurile cărora le-am efectuat analgezii
prin electroacupunctură erau pacienţi alergici nu numai medicamentos, am
urmărit atent reacţiile postanestezice. La nici unul dintre aceste cazuri nu s-au
sesizat reacţii de nici un fel după electroacupunctură atât imediate cât şi tardive.

9.             9.             Analgeziile din cazul glosodiniilor sunt mai bine obţinute după
şedinţele de electroacupunctură, această metodă fiind indicată mai cu seamă în
situaţia formelor persistente şi care au debutat cu mult timp înaintea instituirii
acupuncturii.

10.      10.      Răspunsul negativ la acupunctura este datorat frecvent situaţiilor de aşa-
 numite glosodinii, care au cauze organice (nevralgii dentare, parodontale,
sinuzale, etc).

IX. Biblografie
 

1. ADRIAN P. ADAM: Acupunctura în medicina generală, I5 : 79-80, 1995.

2. ANDERSSON S. A, ERICON T., ITHALM-GREN E., LINDQUIST G.:

Electroacupuncture. Effect on pain threshold measured with electrical stimulation of teeth,

Bi-ainRes., 63 : 393, J973.

3. ANDERSSON S. A., HOLMGREN E.. ROOS A.: Analgesic effects of

peripheral conditioning stimulation. II. Importance of certain stimulation parameters,
Acupuncture and Electrotherapeut. Res., Int. J„ 2 :237, 1977.

2. 2. * * *A-n explanatory book of the newest illustrations of Acupuncture Points, Medicine

and Health Publishing Co., Hong Kong, 1974.
4. BECKER R. O., CONE C. D., JAFFE L. F.: Panel discussion,: the role of electrical
potential at the cellular level ingrowth and development, Ann. N.Y. Acad. Sci, 328 : 451—456,
1974.

5. BENSON I. J., EPSTEIN M.: The placebo effect: a neglected of set in the care of
patients, IAMA, 232 : 1225—1227, 1975.

6. BERGSMANN O., WOOLEY-HART A.: Diferences in electrical skin

conductivity between acupuncture points and adjacent skin area, Am. J.
Acupuncture, 1: 27, 1973.

7. BÎGU V. ŞI COL.: Evidenţierea meridianelor şi a punctelor de acupunctură şi a

legăturilor cu organul afferent, 1981.

8.        8.        BRĂTILĂ F., PÂRVU E.: Diagnosticul în Acupunctură, I : 9-33, 1995
9.        9.        CEKIC A., VIDAS I., STIPETIC M. M.: Oral clinical tests in glosodiny and
glossopyrosis.

10. DYCHKO E.N., MIRTOVSKAYA V.N., SIROTA G.I., SUKMANSKII O.I.:

Vanilmandelic acid and etiology of glossodiny.

11. FLORIAN P.: Acupunctura fără ace, 5 : 204, 1998.

12. GĂLUŞCAN V., CHIRIŢĂ C.: Manualul de Acupunctură Tradiţională

Chineză, Acupunctura in afectiunile orale.

13. GLASS B.J.: Xerostomia and glossodiny.

14. GLICK D., BEN A.H., GUTMAN D., SZARGEL R.: Salivary modifications in
glossodiny.

15. GUNN C. C.: Type IV acupuncture points, Am. J. Acupuncture, 5 : 51—52, 1977.

16. GOUWEI L., et al: A study on the composition of aferent fibres at point „zu-san li"
in relation to acupuncture analgesia, Zhoughua Yixme Zuzhi, 61: 24—28, 1981.

17. HAMEROFF S. R.: Microtubulus, bioholo-graphy and acupuncture, Am. J. Chin. Med,
2 : 163—170, 1974.

18. HANEKE E.: Etiology of glossodiny.

19. HSUEH P. J.: Electric acupuncture stimulation in the treatment of insomnia, Am, J.
Acupuncture, 7: 335, 1979.

20. HYAERINEM J., KARLSSON M.: Low resistance skin points that may coincide with
acupuncture loci, Medical Biology, 55 : 88—94, 1977.

21. HUBER M.A., HALL E.H.: Glossodiny and nutritional deficiency.

22. IONESCU-TIRGOVISTE C., MARIN D., TOMA C., VASILESCU V.: Electro-
physiology of the acupuncture points, Communic. USSM Bucharest, 1965.

23. IONESCU-TIRGOVISTE C: La importanca diagnostica de la resistividad electrica de

los puntos de acupunctura, Rev. Argentina Acupunctura, 4 : 2, 1967.

24. IONESCU-TIRGOVIŞTE C, CONSTANTIN D., BRATU I.: Electricul skin

resistance in diagnosis of neuroses, Am. J. Acupuncture, 2 : 247, 1974.

25. IONESCU-TIRGOVIŞTE C.: Anatomic and funcţional particularities off the skin areas
used in acupuncture, Am. J. Acupuncture, 3 : 199, 1975.

26. IONESCU-TIRGOVIŞTE C, PHLECK-CHIIA-YAN, RODICA VIŞINESCU,

DANCIU A.: Acupuncture and electroacupuncture therapy in the treatment of
hyperlipoproteinemia, Am. J. Acupuncture, 9 : 57, 1981.

27. IONESCU-TIRGOVIŞTE C, PHLECK-CHHA-YAN, DANCIU A, BIGU V.,

CHEŢA D.: The treatment of peripheral polyneuritis by electroacupuncture, Am. J.
Acupuncture, 9 : 303—309, 1981.

28. IONESCU-TIRGOVIŞTE C, BAJENARU O., ZUGRAVESCU D, ET AL.: Electrical

skin potenţial of the Jing distal points in diabetics with and without clinical neuropathy, Am. J.
Acupuncture 12 : 256, 1984.

29. IONESCU-TIRGOVIŞTE C, BAJENARU O., ZUGRAVESCU D., ANN A.,

DOROBANŢU E., HARTRA D.: Influence of medling depth and restance between
acupuncture points on electrical current resistance, Am. J. Acupuncture, 11: 231—235,
1983.

30. INYUSHIN T. C.: Toward the study of electrobioluminiscence of Acupuncture points

under normal conditions and with the Action of Laser Radiation, Problems in Bioenergetics,
Dombrowsky A., ed. Alma-Ata, Kazakh. USSR, Kazakh State Univers., 64—68, 1969.

31. JACOBS N. B.: Neuro-stimulaţion (acupuncture without needles) given by technicians

following formula books and using higher-powered equipment, Am. 3. Acupuncture, 10 : 353
— 357, 1982.
32. JOWER G. W.: Transcutaneous electrical nerve stimulation (TENS) in pediatric
acupuncture., Am. J. Acupuncture, 10 : 359—362, 1982.

33. KAJDOS V.: The Akabane method as applied to acupuncture, Am. J. Acupuncture, 2 :
266, 1974.

34. KASLOW A. C, LOWENCHUSS O.: Hearing rehabilitation. using electro-

acupuncture without needles, Am. J. Acupuncture, 2 :23, 1974.

35. KELLNER A.: Histologie et function de la peau, Nouv. Rev. Int. Acup., 2 : 31, 1967.

36. LAITINEN J.: Acupuncture and transcutaneous electric stimulation in the treatment of
chronic sacrolumbalgia and ischialgia, Am. J. Acupuncture, 4 : 169, 1970.

37. LAFOURT J. L.: A propos de 8 rugles, Meridiens, 57—08 : 59—69, 1982.

38. LAMB A.B., LAMEY P.J.: Prospective study of aetiological factors in burning mouth
syndrome, Brit. Med. J., 296 : 1243-1246, 1988.
39. LEE T. N.: T'halamic Neuron Theory, the law of the Five Elements and l'he Rhyth-
mic Method of Classical Acupuncture, Am. J. Acupuncture, 9 : 217—226, 1981.

40. LEE D. C, LEE M. O., CLIFFORD D. H.: Does beta endorphin modify the sym-
pathomimetic effects of acupuncture during anesthesia in dogs, Am. J. Acupuncture, 8 : 215,
1980.

41. LI H., GUAN Z., LIN G.: The microscopic vasculitis in tongue, Chinese Journal of
Stomatology, III, 1996

42. LOWENSCHUSS O.: Electroacupuncture progress and effectiveness, Am. J.

Acupuncture, 3 : 347, 1975.

43. LUCIANI R. J.: Direct observation and photography of electroconductive points on

human skin, Am. 3. Acupuncture, 6 : 311—317, 1978.

44. LUHU J.P., DONATH K., HANEKE E.: Changes of the lip salivary glands in glossodinya.
Histologic and morphometric analysis.

45. LUND E.: Bioelectric Fields and Growth, University of Texas, Austin, Texas, 1947.

46. MAN P. L, NING T. L.: Electroacupuncture and electrostimulation for relief of chronic
intratable pain, Am. J. Acupuncture, 11: 143—147, 1983.

47. MANAKA Y, URQUHART I.A.: Acupuncture, New York, Weatherhill, 1973.

48. MANAKA Y.: On certain electrical phenomena for the interpretation of Qi in
chinese acupuncture, Am. J. Chin. Med, 3 : 71—75, 1975.
49. MARESKY L.S., GIRD I., VAN DER BIJL P.: Burning mouth syndrome.
50. MAYOR R., GELDER M., GATT D.: Glossodiny, Psihyatry, ed. a-II-a, Oxford
University.

51. MATSUMOTO T., HAYES M. F.: Acupuncture, electric phenomen of the skin
and postvagotony gastrointestinal atony, Am. J. Surg, 125 : 176—180, 1973.

52. MELZAK R., STILLWELL D. M., FOX E.J.: Trigger points and acupuncture points
for pain : Correlations and implications, Pain, 3 : 3—23, 1977.

53. MIN S. Y.: Effect of electric acupuncture and moxibustion on phagocytic activity of
the reticulti-endothelial system, Am. J. Acupuncture, 11: 237—241, 1983.

54. MYERS A., NAYLOR G.D.: Estrogenic titre in glossodiny.

55. NAGAYAMA K.: I. Acupuncture anesthesia. Introduction of the selective way of me-
ridian points in needle anesthesis and main of pain relief by electric needle anesthesia
with „ Tokk RK 7198, 3. Kyoto Pain Controle Inst., 6 : 101, 1973.

56. NAGAYAMA K.: The significance of selecting meridian points and finding points
in drugless acupuncture anesthesia, J. Kyoto Pain Central Jnst. 8 : 74—79, 1975.

57. NAGAYAMA K., GARNRY J. P., SAHA T.: Application of plate v.s. plate low-
freqency electrostrostimulation for classic acupuncture. Modality needle feeting therapy, J.
Kyoto Pain Control Inst. 9 : 243, 1976.

58. NAKATANI Y.: Skin electric resistance and Ryodoraku, J. Autonomie Nerve, 6 : 52,
1976.

59. NAKATANI Y.: Guide for aplication of Ryodoraku autonomous nerve regulatory
therapy, Osaka, 1972.

60. NGUYEN VAN NGHI, LANZA U.: L'analgesie par acupuncture, Marseille, 1974.

61. NIBOYET J. E. H.: La moindre resistance a l'electricite de surfaces punctiformes et

de trajets cutanes concordants avec les points et meridiens bases de l'acupuncture, Louis-
Jean, Lyon, 1963.

62. NIBOYET J. E. H.: Nouveîles constataliois sur Ies proprietes electriques des points
chinois, Bull. Soc. Acup., 30 : 7, 1968.

63. NISHIYAMA S.: Internal disorders and tongue, Asian Medical Journal, 27, nr. 7, 1984.

64. NISHIYO K.: Acupuncture and the autoimuns reflex, J. Jap. Acup. and Moxibustion
Soc, 29: 14—21, 1980.

65. OMURA Y.: Some hystorical aspects of acupuncture and electric acupuncture research,
Acup. Electro-Terap., Research Inst., 1: 3, 1976.

66. PINDBORG J.J.: Glossodinya: Atlas of Diseases of the Oral Mucosa.

67. PRECIS D’ACUPUNCTURE CHINOISE: Académie de Médicine traditionelle chinoise, 1 :

11-64, 1982

68. POPOVICI D. & COL.: Acupunctura în terapeutica medicală, 5 : 90-91, 1988.

69. REVISTA O.S., O.M., O.P. : Psihopatological Study in burning mouth syndrome, nr. 3, vol. 78,
1994.

70. REVISTA O.S., O.M., O.P. REF. LAMEY P.J. & COL.: Lip component of burning mouth
syndrome, nr. 5, 1994.

71. REVISTA DE STOMATOLOGIE ŞI GHIRURGIE B.M.F.: Glosodinia, French bucal

medicine,III : 262-282, 1971.

72. SANDU L.: Cum tratăm durerea III : 34-73, 1991.

73. STEPANOVA T.S., DEGTIOREVA E.P.: Neurophysiological analisys of the central

mechanism of glossalgia.

74. STOFMAN G.M. & COL.: Venous vasculitis in tongue.

75. ŢOVARU Ş.: Patologie Medicală Stomatologică, 260-267, 1999.

76. VAN DER PLOEG: Psyhological aspects of patients with burning mouth syndrome, Van der Val
I.

77. VÂRLAN G., POPESCU R., BÎGU V.: Opinii privind explicarea fenomenului acupunctural,
1987.

ANEXA 1

CORESPONDENŢA DINTRE UNELE PLANTE

MEDICINALE DIN ROMÂNIA ŞI MERIDIANELE
ENERGETICE
MERIDIANUL PLANTA PLANTA
ENERGETIC DENUMIRE LATINĂ DENUMIRE POPULARĂ
THYMUS SPECIAE CIMBRU
PLĂMÂN PLANTAGO PĂTLAGINA
LANCEOLATA
VACCINIUM MYRTILLUS AFIN

MORUS ALBA/NIGRA DUD

SPLINA/PANCREAS
COMPOSITAE HERBA PELINARIŢA

HUMULUS LUPUS HAMEI

FOLIUM RUBIPLICATI MURE
INTESTIN SUBŢIRE
MELISSA OFICINALIS ROINIŢA
  LAVENDULA LEVĂNŢICA
CORD AUGUSTIFOLIA
LEONURUS CARDIACA  

TALPA GÂŞTII
  ROSA CANINA MĂCEŞ
RINICHI
ARCTIUM LAPPA BRUSTUR

SAMBUCUS NIGRA SOC

INTESTIN GROS GEUM URBANUM CERNĂŢEL

CARUM CARVI CHIMEN

 CORIANDRUM SATIVUM CORIANDRU

RHAMUS FRANGULA CRUŞIN

GENŢIANA LUTEA GHINŢURA

JUNIPERUS COMUNIS IENUPAR
VEZICA PIR
AGROPYRUMREPENS
CRATAEGUS MONOGINA PĂDUCEL
PERICARD HYSSOPUS OFFICINALIS ISOP
MENTHA PIPERITA MENTA
GĂLBENELE
CALENDULA CICOARE
VEZICA BILIARĂ
OFFICINALIS

CICHORIUM INTYBUS
CHELIDONIUM MAJUS ROSTOPASCA

ACHILLEA MILLEFOLIUM COADA ŞORICELULUI

FICAT
HYPERICUM SUNĂTOARE
PERFORATUM
HIPPOPHAE CĂTINA ALBĂ
RHAMNOIDES
COACĂZUL NEGRU
TREI FOCARE
RIBES NIGRUM
PELIN
ARTEMISIA ABSINTHIUM

ANEXA 2

STRUCTURA BIOCHIMICĂ A PRINCIPALILOR MEDIATORI

AI S.N.C.
 

MEDIATORI OPIOIZI:

 
                                         MET-ENKEFALINA: TYR-GLY-
GLY-PHE-MET

                                        LEU-ENKEFALINA: TYR-GLY-GLY-PHE-LEU

                                        ALFA-ENDORFINA: TYR-GLY-GLY-PHE-MET-THR-SER-GLU-LYS-

SER-GLU

-THR-PRO-LEU-VAL-THR

SINTEZA ENDORFINICĂ:

1 -
LPH
91
 

β- LIPOTROFINA
 

61 65 66 76 77 78

TYR GLY GLY PHE MET THR SER GLY LYS SER GLY THR PRO LEU VAL THR LEU PHE LYS ASU ALA HIS

MET-ENKEFALINA LYS LYS GLY GLN-OH

91

GAMA-ENDORFINA
 BETA-ENDORFINA

ALŢI PRECURSORI:

- PROENCEFALINA A - 4 molecule de MET-ENCEFALINĂ

- 1 molecula de LEU-ENCEFALINĂ

- PROENCEFALINA B(promorfina) - alfa, beta-neoendorfina, dinorfina

COMPOZIŢIA CHIMICĂ :

                    SUBSTANŢA P

- ARG-PRO-LYS-PRO-GLU-GLU-PHE-PHE-GLY-LEU-MET-NH

ANEXA 3
 

LOJA
ENERGETICĂ/
         
CALITĂŢI LEMN FOC PĂMÂNT METAL APA
 Splina/
Organ YIN Ficat Inima Plămâni Rinichi
Pancreas
Vezica Intestin Vezica
Organ YANG Stomac Intestin gros
biliară subţire urinară

Gust Acru Amar Dulce Astringent Sărat

Simţ Ochi Limba Gura Nas Urechi

Calităţi psihice Imaginaţie Creativitate Meditaţie Intuiţie Spontaneitate

Exprimare Unghii Gât Buze Piele Păr de pe cap

Emoţii
Bunătate/ Bucurie/ Empatie/ Curaj/ Calm/
Pozitive
Furie Ură Anxietate Tristeţe Teama
/ Negative

Culoare Verde Roşu Galben Alb Negru

Climat Vânt Fierbinte Umed Uscat Rece

Dezvoltare Răsărire Creştere Coacere Recoltare Stocare

Energia Generatoare Expansivă Stabilizatoare Contractantă Conservantă

Planeta Jupiter Marte Saturn Venus Mercur

Etapa de viaţă Copilărie Tinereţe Maturitate Bătrâneţe Moarte

Sunet
Hsu Her Hoo Shee Chway
vindecător
Număr 3,8 2,7 5,10 4,9 1,6

CELE CINCI ENERGII ELEMENTARE ŞI UNELE DIN

CALITĂŢILE ASOCIATE

 
 ANEXA 4
 

Arcada\Dinţi incisivi canini premolari molari I,II molar III

MAXILAR R-V. F-V.B. P-I.G. Spl.-S. C-I.S.
MANDIBULĂ R-V. F-V.B. Spl.-S. P-I.G. C-I.S.

RELAŢIA DINTRE DENTIŢIE ŞI LOJILE

ENERGETICE
 

Pe baza caracteristicilor de presiune masticatorie, a mişcărilor de lateralitate

mandibulare fiziologice, dar şi conform unor principii enunţate mai sus se poate deduce
durabilitatea unor materiale uzuale specifice pentru tratamentul stomatologic:

MATERIAL incisivi canini premolari molari I,II molar III

Amalgam - - -  

Compozit    - -

indicaţie de elecţie.

 
  

ANEXA 5

 
PUNCTELE DE ACUPUNCTURĂ CU LOCALIZARE

SOMATICĂ ANATOFORMĂ

Punctele somatice cu localizare anatoformă sunt acele puncte ce nu necesită

vizualizarea acestora sau măsurarea în unităţi specifice "cun" pentru a fi evidenţiate.

Punctele localizate pe regiuni corporale:

Palma manus:

–       –       Peric.9; I.8.

 Dorsum manus:

–       –       P.11; I.G.1; I.G.3; I.G.4; I.9; I.S.1; I.S.2; I.S.3; T.F.1; T.F.3.

Reg. Carpalis:

–       –       anterior: P.9; I.7; Peric.7.

–       –       posterior: I.G.5; I.S.5; T.F.4.

Reg. Antebraţ

Cubital anterior:

–       –       P.5; I.G.11; C.3; P.3; I.G.12.

Cubital posterior:

–       –       I.S.8; T.F.10; T.F.11.

Antebrahial anterior:

–       –       P.7; P.8; C.4; C.5; C.6; Peric.6.

Antebrahial posterior:

–       –       I.G.6; I.G.10; I.S.6; T.F.5.

Puncte Extrameridian(P.E.):

–       –       26, 27, 28, 29, 30.

PUNCTELE REGIUNII GÂTULUI:

Reg. Scapulară:

–       –       I.S.9; I.S.10; I.S.12; I.S.14; D.M.14.

Reg. Cervicală anterioară:

–       –       V.C.22; V.C.23.

Reg. m. Sterno-cleido-mastoidian:

–       –       IG.17; I.G.18; S.11; I.S.16; I.S.17; V.B.12.

 Reg. Mentonieră:

–       –       V.C.24.

Reg. Cervicală laterală:

–       –       I.G.16.

Reg. Cervicală posterioară:

–       –       V.10; T.F.17; V.B.20; V.G.15.

P.E.:

–       –       7, 12, 13, 17, 21.

PUNCTELE CAPULUI

Reg. Parietală:

–       –       V.G.20.

Reg. Temporală:

–       –       T.F.20; T.F.21; T.F.23; V.B.3; V.B.7.

Reg. Frontală:

–       –       V.B.14.

Reg. Orbitală:

–       –       S.2; V.2; V.B.1; V.1.

Reg. Parotideo-maseterină:

–       –       S.6; S.7; T.F.21; I.S.19; V.B.2.

Reg. Bucală:

–       –       S.4; S.5.

Reg. Orală:

–       –       S.3; V.G.26; V.G.27.

P.E.:
 - 2, 4, 5, 6.

PUNCTELE DE LA MEMBRUL INFERIOR:

Regiunea Labei Piciorului

Reg. Talo-crurală posterioară:

–       –       V.60; R.3; R.5.

Reg. Calcaneană:

–       –       R.4.

Reg. Dorsalis pedis şi Crurală antero-inferioară:

–       –       S.41; S.43; S.44; S.45; Spl.1; Spl.5; V.B.40; V.B.42; V.B.43; V.B.44; F.1; F.2; F.4.

Marginea mediană a piciorului:

–       –       Spl.2; Spl.3; Spl.4; R.2; R.6.

Marginea laterală a piciorului:

–       –       V.63; V.64; V.65; V.66; V.67.

P.E.:

–       –       36

Regiunea Gambei

Unele din puncte au fost selectate şi datorită influenţei asupra întregului organism,
deşi localizarea acestora nu este de tip anatoform.

Reg. Crurală posterioară:

–       –       Spl.9; V.57; R.7; R.8; F.7.

Reg. Crurală anterioară:

–       –       S.36; V.B.34; V.B.39.

Reg. Posterioară a Genunchiului:

–       –       V.38; V.39; V.40; R.10; F.8.

 Reg. Anterioară a Genunchiului:

- S.35; V.B.33.

P.E.:

- 31, 32, 33,34, 35.

REGIUNEA LOMBARĂ POSTERIOARĂ

Se pun în evidenţă toate punctele situate pe linia mediană dar şi cele laterale de la T.12
până la nivelul vertebrei sacrale II.

–       –       V.21; V.22; V.23; V.24; V.25; V.26; V.27; V.51; V.52; V.G.3; V.G.4; V.G.5.

P.E.:

- 19, 21.

 
  

Meridianele şi Acupunctele de la nivelul extremităţii

cefalice
 
  

Punctele Auriculare
 2
[1] [1]. Factorii de agresiune exogeni sunt reprezentaţi de:

a.     a.     factori climaterici ca arşiţa, vânt, căldură, umezeală,

uscăciune, frig, ce pot prin modificări excesive să ducă la
tulburări interne.

b.     b.     agenţi microbieni.

c.     c.     răniri, accidentări.

d.     d.     cataclisme naturale.

e.     e.     muscături de animale şi insecte.

3
[2] [2]. Factorii endogeni sunt emoţiile negative persistente
ca: mânia, groaza, anxietatea, tristeţea, teama...
4

 d: lungimea-"deget", unitate de măsură care
echivalează cu 25-27 mm.

2
3
4