PLANUL LUCRĂRII DE DIPLOMĂ:

I. Introducere.

II. Concepţii ale Medicinii Traditionale Extrem Orientale privind boala parodontală.

1. Meridianele energetice şi patologia de meridian.

a) Meridiane principale.
b) Sensul circulaţiei şi conexiunea dintre meridiane.

c) Patologia meridianelor.

2. Legile acupuncturii.

3. Diagnosticul medical tradiţional chinez în specificul stomatologic.

4. Tehnici de Acupunctură şi Moxa.

a) Tehnici de manipularea acelor fine.

b) Cum se deprinde manipularea acelor.

c) Metode de inserarea acului şi tehnica de manipulare după inserţie.

d) Tehnica de manipulare de tonifiere(BU) şi dispersie (XIE).

e) Senzaţii provocate de acupunctură şi efectele terapeutice.

5. Concepţii ale Medicinii Tradiţionale Extrem Orientale privind boala parodontală.

Profilaxia şi prevenţia bolii parodontale.

III. Acupunctura ca mijloc terapeutic, profilactic şi curativ în Stomatologie.

IV. Concepţii ale medicinii alopate privind Glosodiniile.

V. Glosodinia în Medicina Tradiţională Extrem Orientală.

VI. Acupunctura în Stomatologie ca mijloc de sedare a durerilor.

1. Alte Tehnici Terapeutice

a) Electroacupunctura.
b) Mezoterapia.

2. Mecanismele analgeziei acupuncturale; tehnica analgeziei chirurgicale prin

acupunctură.

VII. Prezentări de cazuri clinice de glosodinii tratate prin acupunctură.

VIII. Discuţii, concluzii, evaluări.

IX. Bibliografie.

Anexe.

Planşe.

I. Introducere

Glosodiniile, stomatodiniile sau după şcoala anglo-saxonă de stomatologie

sindromul de "gură arzândă" reprezintă acele stări de algie la nivelul limbii şi a altor zone
din cavitatea bucală foarte sâcâitoare pentru bolnav şi asupra cărora medicina alopată cu
greu le găseşte rezolvare. O caracteristică majoră a lor o reprezintă discrepanţa dintre
acuzele bolnavului şi lipsa oricăror semne clinice obiective, care ar putea justifica această
situaţie. Această stare de fapt determină de cele mai multe ori bolnavul să se perinde pe la
foarte mulţi doctori în speranţa ca va reuşi să găsească până la urmă măcar unul care să
fie capabil să-i aline suferinţa. Ori aceasta se lasă în cele mai multe situaţii aşteptată în
zadar. Singura posibilitate rămâne de aceasta dată medicina alternativă, cum este şi cazul
acupuncturii.

Principiile acestei medicini diferă substanţial de cele ale medicinii hipocratice,

având la bază teorii bioenergetice tradiţionalist chineze, după care omul nu este numai un
corp material ci şi unul bioenergetic cu caracteristici şi specificităţi aparte. In stare de
boală aceste bioenergii se perturbă cu mult înaintea manifestărilor morfo-patologice
obiectivate clinic prin mijloace deja cunoscute de orice medic alopat. Glosodiniile a căror
manifestări sunt pur subiective îşi găsesc foarte bine explicaţia şi modul terapeutic de
rezolvare medicina extrem orientală
 Prezenta lucrare de diplomă abordează aceste aspecte de mai sus, sistematizând
principalele caracteristici diagnostico-terapeutice ale glosodiniilor, reflectate de medicina
extrem orientală.

II. CONCEPŢII ALE MEDICINII TRADIŢIONALE EXTREM ORIENTALE

PRIVIND BOALA PARODONTALĂ

Pentru înţelegerea şi aprofundarea concepţiilor medicinii tradiţionale privind

boala este necesar în primul rând să fie desluşite concepţiile privind meridianele de
acupunctură, atât din punct de vedere energetic cât şi patologia de meridian.

1. Meridianele energetice şi patologia de meridian

Sistemul meridianelor energetice este un ansamblu de trasee energetice, care sunt

situate pe diferite nivele în interiorul organismului, neavând o structură anatomică proprie
şi care asigură funcţii complexe de reglare şi control a unor funcţii vitale.

Se descriu mai multe grupe de meridiane energetice:

1. Meridianele principale.

2. Meridianele extraordinare.

3. Meridianele tendino-musculare.

4. Vasele LUO.

5. Meridianele distincte.

a) MERIDIANELE PRINCIPALE

Cele 12 meridiane principale se întind la interior la nivelul învelişului subcutanat

al membrelor, capului şi trunchiului; fiecare meridian intră în legătură cu un organ
parenchimatos numit ZANG sau un viscer cavitar FU în interiorul corpului. Conform
medicinii tradiţionale chineze, partea internă a membrelor şi organele ZANG (sau organe
depozit), sunt de tipul YIN, în timp ce cele externe ale membrelor şi viscerele cavitare
FU (sau organe atelier) sunt de tipul YANG. Astfel, numele fiecărui meridian, în funcţie
de organul sau viscerele cavitare de care este legat, este format din elemente: a. mâna sau
picior, b. YIN sau YANG, c. ZANG sau FU.
 Pe parcursul lor, meridianele YIN de la mână şi de la picior aparţinând organelor
ZANG (inimă, splină, ficat, plămâni, rinichi şi pericard), comunică fiecare cu un viscer
cavitar FU (intestin subţire, stomac, vezica biliară, intestin gros, vezica urinară şi Trei
Focare), legate fiecare de un organ ZANG.

YANGMING

SHAO YANG

TAIYANG
I.G.-S.

T.F.-V.B.

I.S.-V.U.

SHAOYIN

JUE YIN

TAIYIN
C.-R.

V.S.-F.

P.-SPL.

Tab.1 Axele energetice ale organismului.

Cele 12 meridiane energetice formează astfel 6 cupluri cu raporturi reciproce din

interior la suprafaţă.

Datorită acestor relaţii dintre meridiane orice modificare fiziologică sau

patologică, survenită la unul dintre meridiane, va avea răsunet în alt meridian.

Sensul circulaţiei şi conexiunea dintre meridiane

 După cum este cunoscut, meridianele YANG de la mână au traiect de la
extremitatea degetelor mâinii, la nivelul extremităţii cefalice; ele parcurg sistemul
energetic uman din sectorul YANG situat exterior, spre sectorul YIN situat interior.
Meridianele YIN ale piciorului urcă de la extremitatea degetelor, spre interiorul
organismului; ele parcurg organismul din sectorul inferior YIN, spre sectorul superior
YANG.

CELE 12 MERIDIANE PRINCIPALE SUNT:

NUMELE MERIDIANULUI: ABREVIERE

1) Meridianul Plămânilor TAIYIN de la Mână - P.

2) Meridianul Intestinului gros YANGMING de la Mână - I.G.

3) Meridianul Stomacului YANGMING de la Picior - S.

4) Meridianul Splinei TAIYIN de la Picior - Spl.

5) Meridianul Inimii SHAOYIN de la Mână - I.

6) Meridianul Intestinului subţire TAIYANG de la Mână - I.S.

7) Meridianul Vezicii TAIYANG de la Picior - V.

8) Meridianul Rinichilor SHAOYIN de la Picior - R.

9) Meridianul Pericardului JUEYIN de la Mână - Peric.

10) Meridianul Trei Focare SHAOYANG de la Mână - T.F.

11) Meridianul Veziculei biliare SHAOYANG de la Picior - V.B.

12) Meridianul Ficatului JUEYIN de la Picior - F.

Patologia meridianelor
 Meridianele sunt legate în interiorul corpului cu viscerele, parcurgând membrele
şi articulaţiile; funcţia lor fiziologică este să facă să circule energia şi sângele în
organism, să facă legătura între diferitele părţi interne şi externe ale corpului omenesc şi
să-l fortifice împotriva factorilor patogeni. Astfel, în momentul invadării organismului de
către factorii de agresiune exogeni[1] sau endogeni sau când armonia circulaţiei energiei
şi sângelui este perturbată, survin modificări patologice în meridianele respective şi în
organele de care aceste meridiane sunt legate. În mod obişnuit afecţiunile care provin din
exterior ating în primul rând învelişul cutanat, apoi interiorul corpului, începând cu
meridianele superficiale şi continuând cu organele ZANG şi viscerele cavitare FU, în
timp ce bolile cauzate de factorii endogeni[2] afectează în primul rând organele ZANG şi
viscerele cavitare FU şi apoi meridianele. Reiese că patologia meridianelor este legată de
disfuncţia acestora şi de efectele pe care acestea le au asupra viscerelor, precum şi de
influenţa modificărilor patologice ale viscerelor asupra meridianelor.

Mai jos sunt descrise traiectele meridianelor şi câteva din manifestările lor
patologice:

1. Meridianul Plămânilor TAIYIN de la Mână:

Traiect: meridianul îşi are originea în regiunea de mijloc Trei Focare; după ce trece prin
plămâni de care aparţine, parcurge descendent braţul pe faţa anterioară şi laterală, apoi
antebraţul şi se termină la 0,1 cun radial şi inferior de unghiul unghial extern al policelui,
în punctul SHAOSHANG(P.11).

Manifestări patologice: senzaţie de bombare a toracelui, tuse, hemoptizie, dureri şi

tumefiere în regiunea gâtului, rinoree, senzaţii de frig şi durere în regiunea gâtului,
senzaţii de frig şi durere în regiunea scapulo- dorsală, dureri în zonele aflate de-a lungul
meridianului.

2. Meridianul Intestinului gros YANGMING de la Mână:

Traiect: debutează în punctul SHANGYANG(I.G.1) aflat la 0,1 cun radial şi inferior de

unghiul unghial extern al indexului, are un traseu ascendent pe faţa externă a antebraţului,
parcurge zona laterală a cotului, umărului şi se termină la nivelul şanţului nazo-labial.
Ramura internă coboară dinspre fosa supraclaviculară, unindu-se cu plămânii şi
traversând Focarul Mijlociu, se îndreaptă spre intestinul gros de care aparţine.

Manifestări patologice: dureri abdominale, borborisme, diaree, constipaţie, dizenterie,

dureri în regiunea gâtului, odontalgie, epistaxis, dureri de-a lungul meridianului.
3. Meridianul Stomacului YANGMING de la Picior:

Traiect: meridianul debutează în punctul CHENGQI(S.1) situat imediat infraocular,

parcurge regiunea feţei, coboară în regiunea toracică şi abdominală pe faţa anterioară,
până în regiunea inghinală. Una din ramuri se desprinde din apropierea punctului S.5,
coboară pe partea laterală a gâtului, interiorul toracal, pătrunde în stomac, de care
aparţine, unindu-se cu splina.

Trunchiul principal trece pe faţa antero-laterală a membrului inferior şi se termină în

unghiul unghial extern al degetului al doilea de la picior.

O ramură porneşte din punctul ZUSANLI(S.36), situat la 3 cun sub rotulă şi un lat de
police lateral de muchia tibială, şi se termină în unghiul unghial extern al degetului III de
la picior.

O ultimă ramură se desprinde din meridian pe faţa dorsală a piciorului în punctul

CHONGYANG (S.42) şi se termină în unghiul unghial intern al degetului mare de la
picior, pentru a se uni cu meridianul splinei.

Manifestări patologice: distensie abdominală, borborisme, dureri gastrice, edeme,

vărsături, faringo-amigdalită, epistaxis, boli febrile, manii, dureri pe traiectul
meridianului.

4. Meridianul Splinei TAIYIN de la Picior:

Traiect: meridianul debutează în punctul YINBAI(Spl.1) în unghiul unghial intern al

degetului gros de la picior, urcă de-a lungul porţiuniii antero-interne a piciorului, străbate
regiunea inghinală, urcă spre torace până în spaţiul al doilea intercostal şi se termină
descendent în spaţiul VII intercostal în punctul DABAO (Spl.21) pe linia medio-axilară.

Manifestări patologice: rigiditate dureroasă a limbii, gastralgie, distensie abdominală,

vărsături, inapetenţă, icter, astenie generală şi dureri survenite pe traiectul meridianului.

5. Meridianul Cordului SHAOYIN de la Mână:

Traiect: meridianul debutează în inimă, ramura principală traversează plămânii pentru a

coborî spre axilă, de unde străbate faţa postero-internă a braţului, apoi a antebraţului,
trece prin exteriorul auricularului şi se termină la 0,1 cun de unghiul unghial intern al
degetului V în punctul SHAOCHONG(I.9), pentru a se uni cu meridianul intestinului
subţire.
Manifestări patologice: faringe uscat, dureri precordiale, aritmie, sete puternică, icter,
inapetenţă, dureri în hipocondru, senzaţie de căldură în palmă, dureri survenite de-a
lungul meridianului.

6. Meridianul Intestinului Subţire TAIYANG de la Mână:

Traiect: meridianul îşi are originea la 0,1 cun lateral de unghiul unghial extern al
auricularului în punctul SHAOZE(I.S.1), trece pe marginea posterioară a antebraţului şi
faţa externă a braţului, parcurge regiunea umărului îndreptându-se spre punctul
DAZHUI(D.M.14); se îndreaptă apoi spre regiunea facială până la unghiul extern al
ochiului şi se termină antero-median de tragus în punctul TINGGONG(I.S.19).

Manifestări patologice: dureri în abdomenul inferior, surditate, icter, tumefieri ale

obrazului, inflamare şi durere a laringelui, dureri în zona parcursă de meridian.

7. Meridianul Vezicii TAIYANG de la Picior:

Traiect: meridianul debutează în punctul JINGMING(V.1) în unghiul supero-intern al

orbitei, are un traiect ascendent străbătând latero-median capul până în zona cefei. Se
împarte aici în două ramuri ce trec latero-vertebral simetric la 1,5 şi 3 cun, apoi pe faţa
posterioară a membrului inferior pentru a se uni la nivelul fosei poplitee, parcurge
marginea laterală a labei piciorului pentru a se termina la nivelul degetului mic.

Manifestări patologice: retenţie urinară, enurezis, delir, cefalee, oftalmopatie, dureri

cervicale, lombare şi ale membrelor inferioare.

8. Meridianul Rinichilor SHAOYIN de la Picior:

Traiect: meridianul debutează în spatele articulaţiei II şi III metatarso-falangiene -

YONGQUAN (R.1), face o buclă în zona maleolei interne, urmează faţa internă a
piciorului, regiunea inghinală; în regiunea pelvisului se divide în două ramuri: una
posterioară ce străbate osul sacral şi coloana lombară terminându- se în rinichi, dând o
ramură şi spre vezică. Părăsind rinichiul, trunchiul principal se îndreaptă, traversând
ficatul şi diafragmul, spre plămâni şi urcă din nou, de-a lungul gâtului, pentru a se opri la
baza limbii.

O altă ramură urcă latero-median de linia mediană anterioară şi se termină subclavicular

la 2 cun de linia mediană anterioară, în punctul SHUFU(R.27).
Manifestări patologice: hemoptizie, dispnee, astm, laringită, edem, constipaţie, diaree,
atrofie musculară şi slăbiciunea membrelor inferioare, căldură în regiunea plantară, dureri
în zonele parcurse de meridian.

9. Meridianul Pericardului JUEYIN de la Mână:

Traiect: meridianul debutează în cavitatea toracică, la 1 cun lateral de mamelon

TIANCHI(P.1), urcă spre fosa axilară de unde coboară pe faţa anterioară şi medială a
braţului, apoi a antebraţului, apoi pe faţa palmară, terminându-se în mijlocul extremităţii
mediusului în punctul ZHONGCHONG(Peric.9).

Manifestări patologice: angina pectorală, opresiune toracică, palpitaţii neurogene,

agitaţie, contractura cotului şi braţului, senzaţie de căldură în palmă şi dureri în zona
parcursă de meridian.

10. Meridianul Trei Focare SHAOYANG de la Mână:

Traiect: debutează în punctul GUANCHONG(T.F.1) situat la 0,1 cun inferior şi medial

de unghiul unghial intern al degetului IV de la mână, urcă până la comisura spaţiului 4
intermetacarpian. Parcurge apoi faţa dorso-externă a antebraţului, braţului, regiunea
umărului, străbate regiunea mastoidiană pentru ca să înconjoare urechea şi se termină
lateral de extremitatea sprâncenei în punctul SIZHUKONG(T.F.23), unde se uneşte
printr-o colaterală cu meridianul Vezicii biliare.

Manifestări patologice: balonări abdominale, edeme, enurezis, surditate, inflamarea şi

durere în laringe şi obraz, precum şi dureri în regiunea retroauriculară, a umărului, a
părţii externe a braţului şi cotului.

11. Meridianul Veziculei biliare SHAOYANG de la Picior:

Traiect: meridianul debutează în punctul TONGZILIAO(V.B.1) la 0,5 cun lateral de

unghiul extern al ochiului, urcă la unghiul sfeno-temporal, pentru a coborî prin spatele
urechii, apoi spre antero-parietal după care se îndreaptă spre latero-occipital
FENGCHI(V.B.20) şi pe lângă gât, pătrunzând în cavitatea supraclaviculară. Ramura
principală continuă să coboare prin faţa axilei, urmează peretele toracic lateral sub
hipocondru şi ajunge la articulaţia coapsei unde întâlneşte ramura internă. De aici
coboară pe partea externă a coapsei şi genunchiului, prin extremitatea antero-laterală a
peroneului până în zona inferioară a acestuia, pe lângă maleola externă a piciorului pentru
a se termina la 0,1 cun de unghiul unghial extern al degetului IV, ZUQIAOYIN(V.B.44).
Manifestări patologice: gust amar, moleşeală, accese febrile, malarie, cefalee, dureri în
maxilar şi comisura externă a pleoapelor, surditate, acufene şi dureri pe traseul
meridianului.

12. Meridianul Ficatului JUEYIN de la Picior:

Traiect: meridianul începe în unghiul unghial extern al halucelui în punctul

DADUN(F.1), trece prin faţa maleolei interne la 1 cun unde se încrucişează cu
meridianul splinei. Urcă prin spatele acestui meridian, pe faţa internă a genunchiului şi
coapsei, străbate pubisul în apropierea organelor genitale externe. Trece apoi oblic şi
ascendent spre baza toracelui şi se termină în punctul QIMEN (F.14), pe verticala trecând
prin mamelon situat două coaste mai jos.

Manifestări patologice: lumbago, vărsături, enurezis, retenţie urinară, hernie, dureri în

abdomenul inferior.

b) MERIDIANELE EXTRAORDINARE: în număr de opt între care şi DU MAI (Vas

Guvernor) şi REN MAI (Vas de Concepţie) sunt nivelul profund al circulaţiei energetice,
ele fiind în relaţie cu meridianele principale pe care le coordonează. Între acestea, numai
DU MAI şi REN MAI posedă puncte proprii, celelalte formându-se prin puncte
aparţinând diferitelor meridiane principale.

În ciclul circulaţiei energetice prin meridiane energia străbate periodic cele 12

meridiane principale, transformarea calitativă făcându-se în Meridianele Extraordinare
pentru a reintra în circulaţia generală.

Meridianele Extraordinare au roluri determinate de starea energiei ancestrale

"ZHONG QI" o parte dintre ele având originea în loja renală – conform cu unele texte
clasice.

Simptomatologia meridianelor extraordinare e legată de afecţiuni ereditare,

metabolice, ale aparatului reproducător. În principal terapeutica la aceste meridiane este
indicată în afecţiunile cronice cu tulburări profunde ale circulaţiei energetice locale şi
generale.

c) SIMPTOMATOLOGIA MERIDIANELOR TENDINO-MUSCULARE

Meridianele tendino-musculare sunt situate superficial cu un traiect în mare parte

suprapus meridianului principal de care aparţine. Funcţia lor principală este cea de
protecţie, prin acestea circulând energia de apărare "WEI QI".
 Simptomatologia meridianelor tendino-musculare este dată îndeosebi de
fenomene algice şi afecţiuni superficiale ele fiind primul sistem de apărare a
organismului faţă de energiile patogene exogene.

Stările patologice sunt de tip:

1. vid energetic .

2. plenitudine.

1. Simptomatologia cuprinde în general fenomene algice, dar şi :

- spasme.

- contracturi.

- edeme.

- furnicături.

Fenomenele locale sunt de tip inflamator, congestiv, cu semnele calor, dolor,

rubor şi în funcţie de etiologie cu hiperemie locală, hipersensibilitate locală.

2. Simptome:

- dureri surde, uneori profunde, dificil perceptibile la palpare.

- diminuarea sensibilităţii superficiale.

- atonie sau atrofie musculară, uneori pareze sau paralizii musculare în zona afectată.

- paloare tegumentară.

- prurit local.

d) VASELE "LUO": sunt sistemul de circulaţie energetică terminală, asemănător

vaselor sangvine mici.

e) MERIDIANELE DISTINCTE: în general au acelaşi traiect cu meridianele

principale, aceste meridiane având preponderentă energia psihică "SHEN".
LEGILE ACUPUNCTURII

LEGEA CELOR CINCI ELEMENTE

După concepţia străveche chineză lumea materială este constituită din cele cinci
elemente: Lemn, Foc, Pământ, Metal şi Apă. Acestea sunt mai mult forme de energie
decât ceea ce ştim că reprezintă în realitate dar care au fost denumite datorită afinităţii cu
cele cinci elemente naturale specifice. Cele Cinci Elemente în organismul uman sunt în
relaţie directă cu organele interne şi cu funcţii specifice formând Cele Cinci Loje
Energetice. Ele se generează şi se intercondiţionează reciproc în cicluri fiziologice de
generare, dominare sau de contradominare când una creşte sau scade în exces pentru a
urma transformările fiziologice YIN - YANG.

CICLUL DE CREAŢIE, DOMINAŢIE: elementele Lemn, Foc, Metal şi Apă se

generează creativ una în cealaltă, un element se transformă în celălalt astfel: Lemnul
generează Focul, Focul generează Pământul, Pământul generează Metalul, Metalul
generează Apa.

Cele Cinci Elemente se generează şi potenţează reciproc în cicluri specifice:

Fig.1 LEGEA CELOR CINCI ELEMENTE

CICLUL DE INHIBIŢIE, DOMINAŢIE: Accentuarea sau diminuarea stării energetice a

unui element modifică starea elementului cu care este în relaţie de inhibiţie, dominaţie.
Spre exemplu Metalul în exces taie Lemnul, dar şi Lemnul inhibă contradominant
Metalul; Apa stinge Focul, dar se evaporă în prezenţa Focului etc.
CICLUL DE CONTRADOMINAŢIE: Când un element creşte în exces inhibă printr-o
relaţie de contradominanţă elementul cu care este în relaţie specifică.

Câteva dintre calităţile Celor Cinci Elemente sunt date în Tab.2.

LEGEA "MAMA - FIU"

a. Din circulaţia profundă:

Circulaţia energetică profundă se realizează prin meridianele principale ce sunt

aflate în interrelaţie cu organele ZANG (parenchimatoase) şi cele FU. În Ciclul de
Stimulare-Generare, meridianul ce precede este Mamă iar cel ce-i urmează este Fiu.
Astfel, în Ciclul organelor ZANG, Splina are ca Mamă Cordul şi ca Fiu este Plămânul;
Ficatul are ca Mamă, Rinichiul iar ca Fiu, Cordul ... Pentru organele cavitare FU, aceste
raporturi sunt similare: astfel Intestinul Gros este Mama Vezicii şi Fiul Stomacului etc.
"Legea celor cinci elemente"

În acest Ciclu, dacă un organ este în insuficienţa energetică, el poate fi tonifiat şi

tonifiind pe Mama Sa; când organul este în exces, el poate fi dispersat prin dispersia
Fiului Său.

b. Din circulaţia superficială:

Meridianele principale sunt unite superficial prin mici canale de legătură (LO),
asemănător circulaţiei sangvine superficiale. În Ciclul acestei circulaţii, un meridian este
Mamă pentru cel ce-i urmează, fiind în acelaşi timp Fiu faţă de cel ce-l precede. Astfel,
Ficatul este Mamă Plămânilor; el este Fiu pentru Vezicula Biliară etc. "Ciclul circulaţiei
celor 12 meridiane principale"

RAPORTUL“SOŢ - SOŢIE”

Între două organe şi între meridianele lor mai există un raport funcţional,
asemenea ciclului de inhibiţie- dominaţie între cele cinci loji energetice. Când se tonifică
un meridian, efectul este accentuat tonifiind şi meridianul aflat în raport de inhibiţie,
prevenind dispersarea excesivă a acestuia din urmă; la dispersarea unui meridian aflat în
exces, efectul e accentuat prin dispersarea meridianului în acest raport, prevenind afluxul
exagerat de energie în cel din urmă meridian

RAPORTUL "MERIDIANE CUPLATE"

Un meridian YANG şi un meridian YIN, care participă la alcătuirea lojelor

energetice formează şase cupluri: C.-I.S., T.F.-V.S., S.-SPL., P.-I.G., V.-R. şi F.-V.B..

Cele două meridiane cuplate comunică printr-un vas LUO transversal, ce poate fi
acţionat în puncte specifice fiecărui meridian.

În Marea Circulaţie Energetică a Meridianelor, un meridian se află în raport

funcţional cu alt meridian, de polaritate opusă; ştiut fiind că fiecare meridian are un
maxim energetic de 2 ore, meridianul în raport "Miezul Zilei-Miezul Nopţii" este situat la
un interval de 12 ore.

Raporturile dintre meridianele aflate în opoziţie temporală:

- P.-V., R.-I.G., SPL.-T.F., C.-V.B., V.S.-S., F.-I.S.

Excesul energetic dintr-unul din meridianele cuplului este transferat în celălalt

meridian care se găseşte în perioada respectivă în "insuficienţă energetică relativă". Când
se tonifică un meridian YIN în perioada YIN sau un meridian YANG în perioada
YANG, este indicată şi tonifierea meridianului de natură opusă aflat în acest raport;
dimpotrivă, când se dispersează un meridian YIN în perioada YIN sau un meridian
YANG în perioada YANG se indică şi dispersia meridianului de natură opusă aflat în
raport de opoziţie orară.

RAPORTUL "RAMURĂ DREAPTĂ - RAMURĂ STÂNGĂ" A

MERIDIANULUI

Între două meridiane simetrice, opuse, există o relaţie de corespondentă printr-un

colateral secundar, comandat de punctul LO propriu fiecăruia din cele 12 meridiane.
Dezechilibrul energetic între aceste două ramuri se manifestă cel mai des printr-o durere
liniară pe traiectul ramurii aflate în exces energetic.

Într-un dezechilibru energetic dreapta-stânga (o ramură în exces şi una în

insuficienţă), transferul de exces energetic se poate realiza stimulând în tonifiere punctul
LO al ramurii aflate în insuficienţă (de partea opusă durerii). Dacă excesul energetic nu
este foarte mare, reechilibrarea poate să se producă rapid fiind semnalată de dispariţia
durerii. Aceasta tehnică poartă numele de "Marea Înţepătură".
 Dacă dezechilibrul energetic e important, ramura insuficientă nu poate absorbi
întreg excesul energetic din ramura opusă. Pentru a-i creşte capacitatea de absorbţie se
poate folosi regula "Marii Înţepături", în asociere cu stimularea de tip tonifiere a
punctului LO al meridianului aflat în raport "Miezul Zilei-Miezul Nopţii".

Există şi o tehnică numită a "Micii Înţepături", care constă în dispersia punctului

dureros de pe ramura în exces energetic. Se adaugă eventual un punct al meridianului
situat în imediata vecinătate a segmentului de meridian afectat.

LOJA ENERGETICĂ/ CALITĂŢI

LEMN

FOC

PĂMÂNT

METAL

APA

Organ YIN
Ficat
Inimă
Splină/

Pancreas
Plămâni
Rinichi

Organ YANG
Vezica biliară
Intestin subţire
Stomac
Intestin gros
Vezica urinară

Gust
Acru
Amar
Dulce
Astringent
Sărat

Simţ
Ochi
Limba
Gura
Nas
Urechi

Calităţi psihice
Imaginaţie
Creativitate
Meditaţie
Intuiţie
Spontaneitate

Exprimare
Unghii
Gât
Buze
Piele
Păr de pe cap

Emoţii pozitive/

negative
Bunătate/

Furie
Bucurie/

Ură
Empatie/

Anxietate
Curaj/

Tristeţe
Calm/

Teamă

Culoare
Verde
Roşu
Galben
Alb
Negru

Climat
Vânt
Fierbinte
Umed
Uscat
Rece

Energia
Generatoare
Expansivă
Stabilizatoare
Contractantă
Conservantă

Dezvoltare
Răsărire
Creştere
Coacere
Recoltare
Stocare

Etapa de viaţă
Copilărie
Tinereţe
Maturitate
Bătrîneţe
Moarte

Planeta
Jupiter
Marte
Saturn
Venus
Mercur

Număr
3,8
2,7
5,10
4,9
1,6
Tab.2 CELE CINCI ENERGII ELEMENTARE ŞI UNELE DIN

CALITĂŢILE ASOCIATE.

III. DIAGNOSTICUL MEDICAL TRADIŢIONAL CHINEZ ÎN SPECIFICUL

STOMATOLOGIC

În medicina tradiţională metodele de diagnosticarea afecţiunilor sunt în mare parte

diferite specificului medicinii alopate, diferenţele sunt date de principii ca circulaţie
energetică, polaritate YIN-YANG, energii exogene patogene etc.. Concepţiile diagnostice
se stabilesc şi după aspect, ţinută, glas, calitatea pulsului, palparea abdomenului şi
spatelui etc. Spre exemplu: examenul pulsului, probă de mare fineţe diagnostică, e
complet diferit celui alopat, putând furniza la o analiză atentă, informaţii despre starea
energetică a organelor, date de fiziologie...

Stabilirea unui diagnostic corect este esenţială, ştiut fiind că de multe ori puncte
apropiate celui indicat au efecte opuse terapeutic.

Examenul bolnavului se face cu cel din medicina modernă, cu deosebire că

rezultatul obţinut trebuie interpretat prin prisma celor 8 reguli diagnostice. Acestea sunt:

· YIN-YANG;

· Vid-Plenitudine;

· Frig-Căldură;

· Interior-Exterior.
 YIN-YANG

Conform filozofiei şi medicinii tradiţionale chineze YIN – YANG reprezintă

energii opuse dar complementare formând natura duală a lumii.

Calităţile acestora sunt multiple, fenomenele naturale putând fi definite prin YIN
şi YANG:

- YANG: Energie, strălucire, căldură, zi, activitate, Soare…

- YIN: Materie, întuneric, rece, noapte, stagnare, Luna…

YIN şi YANG generează Cele Cinci Energii Elementare la rândul lor fiind
generate de energia "QI", şi se armonizează cu ritmurile naturale.

În medicina tradiţională chineză YIN-YANG e considerat principiu de bază în

menţinerea sănătăţii şi prevenirea bolilor, celălalte semne fiind în genere numai
manifestări specifice ale diferitelor forme de YIN şi YANG. Toate bolile şi simptomele
lor asociate pot fi interpretate prin pierderea polarităţilor YIN şi YANG ale diferitelor
sisteme organo-energetice umane. Ca un exemplu, creşterea marcată a temperaturii
corpului, constipaţia, tenul îmbujorat, transpiraţia abundentă, aversiunea faţă de cald sunt
toate semnele ale excesului de YANG şi indică o "boală YANG" în timp ce frisoanele,
diareea, tenul palid, umiditatea scăzută, slăbiciunea membrelor şi aversiunea faţă de frig
sunt toate exemple de YIN în exces şi indică o "boală YIN" . Ca principiu terapeutic în
bolile YANG trebuie făcută dispersie prin diferite metode, iar în cele YIN tonifiere.
Tratatul Clasic de Medicină Internă aminteşte : "Dacă este fierbinte, răceşte-l ; dacă este
rece, încălzeşte-l; dacă este gol, umple-l; dacă este plin, goleşte-l".

INTERN ŞI EXTERN

Aceşti indicatori oferă informaţii cu privire la localizarea şi la direcţia de evoluţie

a bolii, semnificând extinderea şi stadiul evolutiv. Anumite afecţiuni pot fi mai mult spre
interior fiind denumite "boli interne", altele fiind localizate spre exterior fiind denumite
"boli externe".

Caracteristicile simptomelor de tip YANG

Caracteristicile simptomelor de tip YIN

- Debut acut, zgomotos.

- Debut insidios.

- Agitaţie, nervozitate, insomnie.

- Bolnav apatic, astenic, preferinţă pentru întuneric, singurătate.

- Preferinţă pentru lumină şi anturaj.

- Somnolenţă, depresie psihică.

- Hipertermie.
- Absenţa febrei sau subfebrilitate.

- Preferinţă pentru mediul rece şi băuturi reci.

- Preferă mediul cald, băuturile calde.

- Transpiraţii slabe sau abundente.

- Transpiraţii abundente, piele umedă.

- Atitudine în extensie, crampe musculare.

- Atitudine în flexie, hipotonie, pareze.

- Facies congestiv, buze roşii, unghii bine colorate.

- Facies palid, buze cianotice, unghii slab colorate.

- Limbă roşie, uscată.

- Limba palidă, umedă, hipersalivaţie

- Puls superficial şi puternic ori rapid.

- Puls fără forţă, profund ori lent.

- Respiraţie amplă.
- Respiraţie filiformă.

- Oligurie, urini concentrate.

- Poliurie, urini diluate.

- Defecaţie adesea uscata şi dificilă.

- Respiraţie slabă, adesea superficială.

RECE ŞI FIERBINTE

Rece şi fierbinte arată natura fundamentală a afecţiunii prin manifestarea

diferitelor tipuri de energii patogene, ca exemplu creşterea sau scăderea anormală a
temperaturii corpului, ten îmbujorat sau palid, aversiunea faţă de fierbinte sau rece, urină
deschisă sau închisă la culoare, eliminări intestinale moi sau tari, etc.. Aceste două semne
semnifică de multe ori stadiul afecţiunii ca fiind superficială sau profundă sau în faza de
reacutizare.
 În mod similar, "rece" este o manifestare de YIN, iar fierbinte exprimă YANG;
"vid" indică o stare YIN a deficienţei energetice, iar "plenitudine" reflectă o stare YANG
a excesului de energie.

VID ŞI PLENITUDINE

Aceşti indicatori reflectă gradul de diminuare sau accentuare al energiei organelor

afectate şi gradul de rezistenţă al pacientului la boală. Rezistenţa scăzută, slăbiciunea
fizică şi pierderea vitalităţii indică o condiţie de "gol energetic", în timp ce,
hiperactivitatea, tonusul crescut ne pot orienta spre o stare de "plin energetic". Stările de
"plin energetic" nu întotdeauna sunt pozitive, putând fi cauzate de obstrucţia unuia sau
mai multor meridiane energetice ale corpului, fapt care determină energia organului
asociat să se reverse în alte meridiane, suprastimulând organele asociate.

Simptomele asociate se manifestă rareori izolat, ele apărând de obicei în

combinaţie cu simptome de "rece" şi "fierbinte", "intern" şi "extern". Deasemenea ele se
pot transforma în cursul tratamentului, aceste schimbări arătând cât de eficient acţionează
tratamentul şi cum trebuie individualizat pentru a obţine efectul dorit în condiţiile
modificării simptomelor.

Examinarea diagnostică conform M.T.C. urmăreşte:

· gradul de afectare a circulaţiei energetice prin meridiane, scopul terapeutic fiind

îndepărtarea factorilor patogeni şi refacerea polarităţii energetice fiziologice YIN-YANG.

Aspecte diagnostice conform M.T.C. aplicate în Stomatologie

Examenul medical conform M.T.C. este asemănător în multe părţi cu cel alopat şi
cuprinde etapele:

1. Anamneza.

2. Inspecţia.

3. Ausculaţia.
4. Palparea.

5. Examenul pulsului.

La acestea se adaugă pentru un diagnostic eficient: studierea pulsului,

diagnosticul de meridian şi stabilirea punctelor active, cei Opt Indicatori.

1. Anamneza

Cuprinde etapele specifice preliminare ale interogatoriului terapeutic.

În M.T.C. au valoare diagnostică şi alte elemente de ordin obiectiv şi subiectiv

care să ofere informaţii în plus privind natura şi stadiul de evoluţie al afecţiunii: cele cinci
tipuri de senzaţii gustative, cinci secreţii sau cele cinci stări emoţionale.

2. Inspecţia

Se urmăresc diferite aspecte:

a. Inspecţia feţei:

· Starea de dezvoltare şi nutriţie.

· Aspectul pielii şi a diferitelor regiuni ale feţei.

· Aspectul celor cinci organe de simţ.

Şi la nivelul feţei sunt decelabile transformările energetice YIN-YANG, furnizând

de multe ori informaţii importante privind starea energetică a unor organe, tipul energetic
intern fiziologic.

Medicina orientală împarte faţa în numeroase zone specifice la nivelul cărora se

manifestă funcţionalitatea organelor interne. Astfel:

1. Modificările de la nivelul obrajilor indică condiţiile de funcţionare a Plămânilor;

2. Vîrful nasului corespunde cordului iar narinele, bronhiilor;

3. Zona mediană sau centrală a nasului corespunde Stomacului;

4. Rădăcina nasului corespunde pancreasului;

5. La nivelul ochilor sunt reprezentaţi Rinichii-regiunea periorbitală;

6. Zona dintre cele două sprâncene corespunde Ficatului;

7. Zona situată la nivelul celor două tâmple corespunde Splinei;

8. Zona centrală a frunţii corespunde Intestinului subţire;

9. Zona periferică a frunţii din apropierea inserţiei capilare corespunde Intestinului

gros;

10.Punctul cel mai înalt al frunţii corespunde Vezicii urinare;

11.Urechile reprezintă Rinichii;

12.Buza superioară corespunde Stomacului, cea inferioară Intestinului subţire şi

Colonului;

13.Zona peribucală corespunde organelor genitale.

Organele de simţ sunt în relaţie cu meridianele principale:

a. ochii, în dependinţă funcţională cu Ficatul, corespunzător elementului Lemn.

b. limba, în dependinţă funcţională cu Inima, corespunzător elementului Foc.

c. buzele, în dependinţă funcţională cu Splina, corespunzător elementului Pământ.

d. nasul, în dependinţă funcţională cu Plămânii, corespunzând elementului Metal.

e. urechile, în dependinţă funcţională cu Rinichii, corespunzător elementului Apa.

Examenul ochilor furnizează, de asemenea, date asupra funcţionalităţii organelor

interne cele cinci energii reflectându-se la nivelul acestora astfel:

ELEMENT
ORGAN
COMPONENT OCULAR
CULOARE

LEMN
F./V.B.
Iris
Verde

FOC
I./I.S.
Cantul ochiului
Roşu

PĂMÂNT
SPL./PANCREAS
Pleoape
Galben

METAL
P./I.G.
Sclera
Alb

APA
R./V.U.
Pupila
Neagră

Exemplificarea acestor relaţii se poate face şi prin observarea legăturilor dintre

diverse afecţiuni şi corespondenţele cu organele de simţ. În multe forme de icter,
simptom asociat debutului unor afecţiuni hepatice, putem observa coloraţia sclerelor
oculare care iau o tentă gălbuie.

Examenul buzelor, în relaţie energetică cu loja Pământ (Spl/S) poate arăta

fiziologia QI-XUE. Buzele de culoare şi carnaţie fiziologică sunt cele roz sau roşu
deschis, tonice şi semnifică armonia între aceste energii.

- Buzele palide semnifică un vid de sânge; când sângele stagnează ele devin violete.

- Buzele uscate - uscăciunea sau căldura perversă agresionează lichidele organice.

- Buzele de culoare roşu-aprins: acumulare de căldură, foc şi vid de YIN.

- Dacă buzele sunt ulcerate, se datorează acumulării de căldură în splină-pancreas şi

stomac.

- Devierea comisurei bucale în afecţiuni date de vânt.

 Dizarmonia YIN-YANG se reflectă şi în aspectul şi tonicitatea pielii, indicator
important:

· Tip YANG: congestie, roşeaţă, hiperemie.

· Tip Medium: fermitate, tonicitate.

· Tip YIN : stare laxă, atonicitate, cianoză.

Culoarea pielii poate da informaţii despre starea energetică a celor cinci loji
energetice:

- gălbuie - Pământ (SP/S).

- albicioasă - Metal (P/I.G.).

- negricioasă - Apă (R/V).

- verzuie - Lemn (F/V.B.).

- roşietică - Foc (I/I.S.).

Aceste culori reprezintă forme pure, în ţările temperate întâlnindu-se mai des
combinaţii ale acestora.

Părul de pe cap

Se află sub dependenţa rinichilor şi a sângelui, astfel căderea precoce a părului

semnifică insuficienţa rinichilor(deficit de energie YIN). Părul uscat, friabil, cu tendinţă
de cădere apare în vid de sânge.

Cavitatea bucală

Examenul danturii

Dinţii sunt consideraţi un excedent osos şi în consecinţă, se află sub dependenţa

energetică a rinichilor. La nivelul arcadelor dentare se ramifică meridianul Stomacului
care influenţează gingiile.

Elemente diagnostice:

- Dinţii cu aspect mat - insuficienţă a rinichilor tip YIN.

- Dinţii prezentând luciu, dar de aspect uscat - afectare a stomacului tip YIN.

- Dinţii uscaţi şi lipsiţi de tartru - insuficienţă a rinichilor tip YIN şi stomacului.

- Dinţii uscaţi şi cu aspect "pătat" (tartru) - insuficienţă a rinichilor tip YIN asociată cu
plenitudine de căldură în meridianul Stomac.

De asemenea în debutul unor afecţiuni dentare, hipersensibilitatea unor puncte de

la nivelul urechii sau chiar încălzirea acesteia ne poate informa asupra unor dezechilibre
energetice. Detectarea acestora se face utilizând aparate speciale de electrodetecţie, în
scop profilactic şi curativ.

Parodonţiul marginal:

Se află sub influenţa lojei energetice Pământ(Stomac/Splină,Pancreas), afecţiunile

specifice ţinând îndeosebi de starea acestei loje energetice.

Inspecţia limbii

Limba se află sub dependenţa lojei energetice Foc (I/I.S.), când energia cordului
este armonioasă, limba poate decela cele cinci gusturi. Examinarea se face rapid, lumina
naturală fiind mai indicată şi se urmăresc:

- examenul corpului limbii.

- examenul depozitului lingual.

În cadrul acestora, importante sunt: textura, motilitatea, culoarea ţesutului lingual

propriu.

În mod normal, limba are o culoare roz-roşietică, nu e nici prea umedă, nici prea
uscată, fără depozite. Somatopia linguală e în funcţie de traiectul meridianelor distincte în
relaţie cu aceasta, şi reflectă starea unor organe interne.

Ca un exemplu al interrelaţiei dintre limbă şi organismul uman, în cardiomiopatie

limba capătă o culoare roşie-aprins în zona vârfului, semnificând dezechilibrul de tip
"SHI" - exces de YANG cu deficit de YIN.

Consistenţa sau textura:

- limba subţire - insuficienţă de sânge şi de lichide organice.

- limba groasă, tumefiată; exces de YIN (umiditate sau exces de lichide organice),
insuficienţă de YANG. Uneori limba lasă amprente dentare pe marginile sale laterale.

- limba de tip congestiv, cu consistenţă crescută: exces de energie YANG (căldură

excesivă în meridianul Cordului, cu plenitudine de YANG în partea de sus a corpului,
producând congestia feţei şi a conjunctivelor).

- limbă moale, flască, imobilă: insuficienţă a energiei YIN.

- limbă uscată: insuficienţă de lichide organice.

- limbă fisurată şi crăpată: când lichidele corpului se consumă, suprafaţa limbii se usucă,
prin exces de YANG.

Motilitatea limbii dă indicaţiile:

- limba care tremură: prin deficienţă de QI şi sânge, în deficite ale energiei YIN.

- limba retractată: insuficienţa energiei Ficatului (legea Mamă/Fiu).

- limba deviată lateral: indică obstrucţia colateralelor prin afectarea structurilor energetice
ale lojei Lemn (F/V.B.) - (dereglare în structurile energetice F./V.B.).

- limbă rigidă: semn de plenitudine. Apare în boli febrile, datorită căldurii patogene. Mai
apare în apoplexie.

Depozitul lingual

Starea acestuia ne poate da informaţii despre starea energiei asimilate pornind de

la alimente (depozit neaderent), un depozit aderent semnificând o stare patologică.

Cantitatea depozitului exprimă gravitatea bolii:

- un depozit subţire indică o boală benignă.

- un depozit gros indică o afecţiune mai importantă.

Culoarea depozitului:

- un depozit albicios poate apare prin invazia corpului de un climat patogen extern de tip
Frig (ori Vânt-Frig). Dacă depozitul e subţire, tulburarea este mai recentă, la cel gros
tulburarea este mai veche. Depozitul albicios semnifică o tulburare superficială.

- un depozit gălbui indică invazia corpului de un agent patogen intern de tip Vânt-
Căldură; tulburarea e mai profundă.
- un depozit cenuşiu indică o evoluţie şi mai profundă a afecţiunii.

Când depozitul este umed - insuficienţă a energiei YANG (sindrom "XU").

Când depozitul este uscat - insuficienţă a energiei YIN (sindrom "SHI").

Aderenţa depozitului indică originea internă sau externă a tulburării: un depozit

aderent, greu de înlăturat, exprimă pătrunderea în corp a unei energii patogene externe;
un depozit neaderent (uşor de înlăturat) exprimă afectarea energiei nutritive endogene de
tip Vid-Frig.

Culoarea ţesutului lingual:

- o limbă roz-palid indică un sindrom de insuficienţă (XU), produs prin insuficienţa de

energie YANG şi a sângelui. Poate exprima şi invazia energiei exogene, patogene Frig.

- o limbă roz, lucitoare; insuficienţă de YANG şi plenitudine de YIN.

- limba roşie: ascensiunea energiei YANG.

- limba purpurică: stagnarea energiei QI şi a sângelui (XUE).

- limba violetă-închis: stagnarea sângelui (prin epuizarea energiei).

- limbă cenuşie închisă, uscată posterior indică un deficit al Rinichilor cu epuizarea

energiei "ZHONG QI" (energie ancestrală).

Saliva

- Sputa mucoasă, albicioasă, fluidă, în cantitate relativ crescută este semnul unei afecţiuni
date de frig.

- Sputa de aspect gălbui, vâscoasă, în cantitate mai redusă e semnul unei afecţiuni date de
căldură.

- Sputa în cantitate mică, aderentă (care se elimină cu greutate) apare în afecţiuni date de
uscăciune.

- Sputa sangvinolentă-purulentă e semnul acumulării de căldură în pulmon. Hemoptizia

denotă lezarea vaselor plămânilor de către căldura patogenă. "Ciclul de Contradominare"
 Auscultaţia şi Palparea sunt metode de examinare obiectivă ce pot furniza
informaţii despre starea organelor interne cât şi informaţii despre starea ţesuturilor
superficiale şi profunde.

Examenul pulsului:

Acest examen în M.T.C. e complet diferit celui din medicina alopată şi poate
furniza informaţiii despre starea organelor interne, stadiul evolutiv al unei afecţiuni...
Examinarea implică însă un grad de subiectivism în momentul actual neexistând o
certificare ştiinţifică pentru această metodă de diagnosticare.

Pulsurile, în număr de trei, sunt localizate în spatiul radial deasupra articulaţiei, pe

o lungime de aproximativ 3 cun(cele mijlocii se găsesc la nivelul protuberanţei maxime a
apofizei stiloide). Diagnosticul tradiţional chinez prin examenul pulsurilor radiale, se face
prin localizarea simetrică a acestora:

- I.S.-I.G.,V.B.-S. şi V.-T.F.: organe FU.

- C.-P., F-SPL şi R-V.S.: organe ZANG.

La mâna stângă pulsurile sunt YANG iar la mâna dreaptă pulsurile sunt YIN,
localizarea pulsologică având acelaşi amplasament prin simetrie.

Puls: - superficial / profund-organe FU / organe ZANG.

IV. TEHNICI DE ACUPUNCTURĂ ŞI MOXA

Tehnicile de acupunctură şi moxa reprezintă două metode de tratament diferite.

Acupunctura constă în înţeparea, cu ajutorul unui ac metalic de diferite tipuri, a

anumitor puncte ale corpului omenesc şi cu ajutorul unor tehnici de manipulare menite să
imprime stimulări mai mult sau mai puţin puternice, în vederea unui scop terapeutic.
Acele folosite în clinică sunt acele fine, acele triunghiulare, acele numite "floare de
prun", acele activate prin curent electric şi acele intradermice.

Moxa este o metodă terapeutică obţinută prin aplicarea în ace pe diferite puncte
de pe învelişul cutanat care trebuie încălzite, cauterizate, unei pudre uscate de pelin sau
altei substanţe, în formă incandescentă.

Iată în continuare diferitele tehnici de acupunctură şi moxa.

a) Tehnici de manipulare a acelor fine

Consideraţii generale

În clinică sunt folosite diferite tipuri de ace, de lungimi şi diametre variabile.

Lungimea acelor fine folosite în prezent, variază între 0,5 şi 5 d[3], iar diametrul între
0,45 - 0,26 mm, aşa cum indică tabelul de mai jos.

Nr.
26
28
32
30

Diametrul (mm)
0,45
0,38
0,32
0,26

Tab.5 Grosimea acelor de acupunctură.

Înainte de folosire, acele trebuie controlate să nu fie strâmbe, pentru a înlătura

incidente care pot provoca dureri în timpul tratamentului.

Pentru a localiza mai uşor punctele, membrul sau corpul bolnavului trebuie plasat
într-o poziţie corespunzătoare punctelor alese. Dacă bolnavul se află într-o poziţie
incomodă, el va obosi şi va suporta greu acele. O mişcare bruscă poate provoca accidente
prin îndoirea sau ruperea acelor. În general, pentru înţepăturile din regiunile frontală,
toraco-abdominală şi faţa anterioară a membrelor inferioare, poziţia în decubit dorsal este
cea mai potrivită; pentru punctele din regiunea occipitală, cervicală şi dorso-lombară şi
faţa posterioară a membrelor inferioare, este indicat decubitul ventral; înţeparea punctelor
situate pe faţa laterală a corpului se efectuează de preferinţă în decubit lateral; iar pentru
cele de la cap, membrele superioare şi regiunea dorso-lombară se recomandă şi poziţia
şezândă.
 Înainte de a practica înţepătura, trebuie verificate instrumentele şi condiţiile de
asepsie.

Lungimea acului va fi stabilită în funcţie de adipozitatea şi constituţia bolnavului,

precum şi de locul punctelor indicate.

b) Cum se deprinde manipularea acelor

În cazul în care medicul nu ştie să-şi dirijeze forţa degetelor şi nu are dexteritate
în manipularea acelor, va întâmpina dificultăţi în introducerea acului în piele, riscând să
provoace suferinţă bolnavului, fără a-şi atinge scopul terapeutic. De aceea, un începător
în acupunctură trebuie să execute exerciţii, în vederea folosirii corecte a puterii degetelor,
practicând pe el însuşi acupunctura, pentru a defini mai exact reacţiile şi senzaţiile
produse de înţepătură. Manipulările experimentale pot fi efectuate pe foi de hârtie
suprapuse în straturi din ce în ce mai groase sau pe o bucată de vată acoperită cu o
ţesătură. În primul rând se va experimenta introducerea şi scoaterea acului, răsucindu-l
între degete precum şi metoda de extragere şi inserare a acului prin răsucire.

c) Metode de inserare a acului şi tehnica de manipulare după inserţie

În general, în momentul în care vârful acului străbate învelişul cutanat, se resimte

durerea, dar cu cât acul pătrunde în adâncime, durerea este mai mică. Pentru a atenua
durerea, acul trebuie introdus foarte repede. Procedeele de implantare a acelor sunt
numeroase, dar nu vom menţiona decât pe cele importante:

Metoda de introducere a acului prin apăsarea punctului cu unghia:

Se apasă cu putere punctul ales cu unghia degetului mare sau arătător de la mâna
stângă, şi se prinde mânerul acului între degetul mare şi arătătorul de la mâna dreaptă. În
momentul când atenţia bolnavului este atrasă de apăsarea făcută cu mâna stângă, medicul
introduce rapid acul la nivelul degetului mare de la mâna stângă. Această metodă este
indicată pentru ace având lungimea de cel puţin 1,5 d (fig.a).

Inserţia acului susţinut de degete ajutătoare:

Se prinde corpul acului între degetul mare şi arătătorul mâinii stângi, lăsând liberă
o porţiune de 0,2 - 0,3 d din lungime pentru înţepătură, mânerul fiind cuprins de degetul
mare şi arătătorul de la mâna dreaptă. Când acul atinge suprafaţa cutanată, se înfige rapid
printr-o mişcare abilă a degetului mare şi a arătătorului de la mâna stângă. În acelaşi
timp, mâna dreaptă împinge mânerul acului de sus în jos, acul înaintând în profunzimea
ţesutului, fiind răsucit între cele două degete, în timp ce degetul mare şi arătătorul mâinii
stângi susţin corpul acului. Această metodă se foloseşte la implantarea acelor cu o
lungime de peste 3 d (fig.b).

Metodă de implantare foarte rapidă a acului:

Se ţine acul deasupra punctului, între degetul mare şi arătătorul de la mâna

dreaptă, lăsând liberă o porţiune spre vârf de 0,2 - 0,3 d şi se înfige cu putere în derm.
Apoi, partea inferioară a acului fiind prinsă între degetul mare şi arătătorul de la mâna
stângă, aceleaşi degete de la mâna dreaptă prind mânerul acului, împingându-l prin rotire,
degetul mare şi arătătorul de la mâna stângă împingând în acelaşi timp, până ce acul
ajunge la adâncimea dorită. Această metodă este indicată atât pentru acele lungi cât şi
pentru cele scurte (fig.c).

Inserarea acului prin ciupirea pielii:

Se ciupeşte pielea din zona punctului ales, între degetul mare şi arătătorul mâinii
stângi şi se introduce rapid acul cu mâna dreaptă. Această metodă se recomandă pentru
punctele situate în zonele unde părţile moi sunt în strat subţire, ca punctul YINTANG
(P.E.1) şi DICANG (S.4) de pe obraz (fig.d).

Inserarea acului prin întinderea pielii:

Se întinde pielea din jurul punctului cu degetul arătător şi degetul mare de la mâna
stângă, şi se înfinge acul dintr-o mişcare cu mâna dreaptă, până la profunzimea

Fig. 2 Tehnici de inserare a acului

dorită. Această metodă este folosită pentru zonele din jurul capului, cu piele moale sau cu
pliuri - ca cea de pe abdomen (fig.e).
 În afară de aceste metode, mai există metoda de inserţie prin răsucire sau cea cu
ajutorul unui tub care ţine acul rigid etc., dar pe care nu le vom descrie aici.

Tehnica de manipulare după introducerea acului

Această tehnică este de o deosebită importanţă, rezultatele obţinute depinzând în

mare parte de felul cum a fost executată.

Modul de manipulare a acelor este diferit: prin ridicare şi înfigere, răsucire,

vibrare, rulare etc.

Cele mai cunoscute tehnici de manipulare sunt următoarele:

a. Metoda de ridicare şi inserare alternativă a acului:

După introducerea acului la o anumită adâncime în ţesut, se fixează pielea din

vecinătatea punctului cu degetul mare şi arătătorul mâinii stângi şi, ţinând mânerul acului
între degetul mare şi arătătorul mâinii drepte, se ridică şi se înfige acul alternativ. Această
metodă este contraindicată în zona ochilor şi în regiunile din profunzime bogat
vascularizate; dacă este folosită, manipularea se va executa totuşi foarte uşor pentru a
evita accidentele.

b. Metoda de răsucire a acului:

Se prinde mânerul acului între degetul mare şi arătătorul mâinii drepte, rulând
acul la dreapta şi la stânga. Când rotirile sunt de mare amplitudine, trebuie evitată
prinderea acului între fibrele tisulare, aceasta producând dureri bolnavului.

c. Gratajul acului:

Se apasă extremitatea superioară a mânerului cu degetul mare de la mâna dreaptă

şi se gratează mânerul de jos în sus cu unghia arătătorului sau cu degetul mijlociu de la
mâna dreaptă, sau se fixează acul în dreptul punctului cu mâna stângă, gratând mânerul
acului de jos în sus, printr-o mişcare de rotaţie, în sensul invers al acelor ceasornicului, cu
degetul mare şi arătătorul mâinii drepte.

d. Metoda de ridicare, inserare şi rotire a acului:

După inserarea acului la adâncimea cerută, se poate recurge la cele 3 manipulări,

pentru a verifica senzaţiile obţinute de acupunctură.
 După producerea energiei, pentru intensificarea senzaţiilor, acul va fi zgâriat sau
făcut să vibreze.

Mişcarea acului:

Se prinde mânerul acului cu mâna dreaptă, ridicând şi înfigând acul printr-o

mişcare rapidă, cu o amplitudine scăzută, imprimându-se acului o mişcare de dute-vino
foarte rapidă.

d) Tehnica de manipulare de BU (tonifiere) şi XIE (dispersie)

În capitolul "Tiao Jing Sun" (Despre reglarea meridianelor) din NEI JING, se
precizează că apariţia bolilor se manifestă printr-o stare de "Vid" (insuficienţă) sau o
stare de "Plenitudine" (exces). Ţinând seama de aceste manifestări patologice de "Vid" şi
"Plenitudine" capitolul "Jing Mai Pian" (Despre meridian şi puls) de Ling Shu în NEI
JING, dă indicaţii terapeutice de "tonifiere" în starea de "Vid" şi de "dispersie" în starea
de "Plenitudine". În urma acestor indicaţii, medicii chinezi specialişti în acupunctură, în
cursul îndelungatei lor practici clinice, au stabilit diferite metode pentru a obţine efectele
de tonifiere şi dispersie.

Iată unele din metodele tradiţionale uzuale:

1. METODA DE RETRAGERE ŞI ÎNFINGERE A ACULUI (sau metoda de dute-

vino a acului):

Acţiune de tonifiere: retragerea urmată de implantarea lentă a acului cu amplitudine

redusă.

Acţiune de dispersie: ridicare şi inserare rapidă a acului cu amplitudine mărită.

2. METODA DE RĂSUCIRE A ACULUI:

Acţiunea de tonifiere: se rulează acul încet cu amplitudine slabă.

Acţiunea de dispersie: se răsuceşte rapid acul cu amplitudine mare.

3. ÎN FUNCŢIE DE RAPIDITATEA DE IMPLANTARE ŞI RETRAGEREA

ACULUI:

Acţiune de tonifiere: se inserează lent acul în ţesut, rotindu-l uşor. În momentul retragerii
acestuia, se menţine un moment sub derm, după care se ridică rapid.

Acţiune de dispersie: se înfige rapid acul, se răsuceşte cu amplitudine mărită şi se retrage

pe planuri succesive.
4. METODA DE ÎNCHIDERE SAU DE DESCHIDERE A ORIFICIULUI DE
ACUPUNCTURĂ:

Acţiunea de tonifiere: imediat după extragerea acului se masează orificiul de

acupunctură, evitând eliminarea de "JING QI" (energia vitală a meridianelor).

Acţiunea de dispersie: înaintea extragerii acului, se măreşte orificiul de acupunctură prin

mişcarea acului, pentru a uşura expulsia de "Xie Qi " (energie “perversă” sau patologică).

5. METODA DE TONIFIERE SAU DISPERSIE MEDIE:

După inserarea acului, se procedează la mişcarea de dute-vino şi răsucirea acului,

până la producerea energiei (senzaţii de acupunctură) şi apoi se scoate.

Notă: toate tehnicile de manipulare menţionate mai sus pot fi efectuate separat sau
combinate între ele.

Pentru a înţelege mai uşor, s-au împărţit manipulările de tonifiere şi dispersie în

stimulări slabe, puternice şi medii:

a. Stimulare slabă:

Este considerată în general ca un echivalent al stimulării de tonifiere. Acul se

retrage şi se înfinge încet, rotindu-l cu o amplitudine scăzută şi se va opri în momentul
când bolnavul percepe senzaţiile. Acest gen de stimulare se aplică mai ales bolnavilor
debili, celor anxioşi sau în cursul primei şedinţe de acupunctură. Stimularea trebuie să fie
slabă când acupunctura se efectuează în puncte situate lângă organe importante.

b. Stimularea puternică:

De obicei echivalează cu stimularea de dispersie. Provoacă senzaţii foarte

puternice care pot iradia până la extremitatea membrelor. Metoda constă în implantarea
puternică a acului, rotindu-l cu o amplitudine mare. Tehnica de gratare şi vibrare a acului
este şi ea practicată pentru a se obţine o stimulare puternică. Aceasta este indicată
pacienţilor viguroşi, celor acuzând dureri acute sau convulsii şi este practicată pe
punctele membrelor şi a regiunii lombare.

c. Stimularea medie:

Reprezintă în general un echivalent al metodei de tonifiere sau dispersie medie.

Senzaţiile provocate prin stimulare medie sunt mai slabe decât cele produse de stimularea
puternică, dar mai puternice decât cele produse de stimularea slabă. Stimularea medie
este indicată în tulburări care nu se manifestă clar prin stare de insuficienţă sau exces.
e) Senzaţiile provocate de acupunctură şi efectele terapeutice

În momentul pătrunderii acului în ţesut la adâncimea dorită, bolnavul încearcă

senzaţii de durere, balonare, greutate etc., cunoscute sub numele de "DE QI" (obţinerea
energiei vitale sau producerea energiei). Senzaţiile diferă în funcţie de adâncimea şi
direcţia înţepăturilor. De exemplu, după înţeparea unui punct aflat în regiunea capului sau
a feţei, bolnavul simte adesea o dilatare; senzaţia de toropeală se obţine mai uşor în
părţile unde ţesuturile moi sunt în strat mai gros, senzaţia de durere fulgerătoare cu
iradieri la distanţă este adesea provocată de înţeparea membrelor.

Intensitatea stimulului nu depinde numai de felul manevrării, dar şi de gradul

sensibilităţii bolnavului la acupunctură. Se impune deci o analiză atentă care să
corespundă condiţiilor concrete Astfel, uneori medicul are impresia că manipularea
acului a fost foarte puternică, în schimb bolnavul resimte o senzaţie foarte slabă; alteori,
bolnavul se plânge de o senzaţie puternică, în timp ce doctorul o consideră slabă. De
aceea, când se apreciază intensitatea stimulului, trebuie să se ţină seama în mod egal de
reacţia pacientului şi de modul de înţepare.

Efectele terapeutice depind în mare măsură de senzaţiile resimţite în timpul

şedinţei de acupunctură. Astfel, dacă senzaţiile se produc rapid şi se transmit uşor (cu
excepţia punctelor fără fenomene de conducţie), rezultatele vor fi mai bune, în caz
contrar efectele vor fi mai puţin satisfăcătoare.

Senzaţiile produse de acupunctură sunt condiţionate şi de corectitudinea

manipulării acelor. Atunci când acupunctorul stăpâneşte bine această tehnică şi punctele
sunt bine alese, se vor obţine uşor rezultatele dorite. Se impune deci ca medicul să
studieze şi să analizeze cu atenţie diferitele senzaţii de acupunctură obţinute în clinică, în
vederea unei permanente îmbunătăţiri a rezultatelor terapeutice.

DIRECŢIA ACULUI ŞI ADÂNCIMEA ÎNŢEPĂTURII

Direcţia imprimată acului:

Când acul este introdus în derm, el formează un unghi cu suprafaţa cutanată.

Gradul unghiului este determinat de plasarea punctelor şi de afecţiunea ce se cere tratată.
Sunt prezentate mai jos câteva reguli generale:

Direcţia verticală:
 Acul se implantează vertical în piele. Această direcţie este recomandată atunci
când sunt vizate ţesuturi moi în strat mai gros, permiţând o înţepătură mai profundă, ca în
cazul membrelor, abdomenului şi regiunii lombare.

Direcţia oblică:

Se introduce acul în derm urmând o direcţie oblică care formează cu învelişul

cutanat un unghi de cca. 450. Direcţia oblică este practicată în general pentru punctele din
vecinătatea viscerelor, ca cele din zona toracică, precum şi unele puncte speciale ca
punctul LIEQUE (P.7).

Direcţia orizontală:

Acul este introdus în învelişul cutanat într-o direcţie aproape orizontală, formând
un unghi de cca.150. Această poziţie a acului este recomandată în punctele aflate în
porţiuni unde ţesuturile moi sunt în strat subţire cum este regiunea capului, în punctele
paravertebrale ale spatelui (HUATUOJIAJI) şi punctele situate pe torace.

Adâncimea înţepăturilor:

Adâncimea pe care trebuie s-o atingă acul depinde în general de senzaţia resimţită
de bolnav, fără indicaţii precise. Iată mai jos câteva reguli generale:

Cele 4 membre:

La nivelul membrelor, acul poate fi introdus destul de adânc, cu posibilitatea de a

străbate două puncte. Clinic adâncimea care trebuie atinsă depinde de grosimea părţilor
moi. De exemplu, pentru NEIGUAN (Peric.6), acul poate atinge o profunzime de 0,5 -
1,5 d, iar pentru ZUSANLI (S.36) de la 1 la 2 d, etc.

Fig. 3

Regiunea lombo-sacrală şi abdominală:

 În mod obişnuit, adâncimea înţepăturilor este de la 1 - 2 d, ţinând seama că în
aceste regiuni stratul de ţesuturi este mai gros. Totuşi nu se recomandă o înţepătură prea
profundă a punctelor situate pe abdomenul superior.

Regiunea toracică:

Dat fiind că anumite părţi ale toracelui sunt acoperite de ţesut moale în strat
subţire şi că aceste zone sunt deseori în apropierea unor viscere importante ca inima,
plămânii, ficatul şi splina, se recomandă înţeparea mai puţin profundă, urmând o direcţie
oblică, aproape orizontală.

Regiunea cranio-facială:

Înţepăturile din zona cefalo-facială trebuie să fie superficiale, urmând o direcţie

oblică. În plus, atunci când se înţeapă puncte din regiunea ochilor şi gâtului, ca FENGFU
(D.M.16), YAMEN (D.M.15), TIANTU (R.M.22) etc., pentru a înlătura accidentele
neplăcute, trebuie ca direcţia şi profunzimea înţepăturii să fie foarte corecte.

Principiile menţionate sunt valabile pentru adulţi. În cazul bolnavilor mai tineri,
adâncimea înţepăturii diferă în funcţie de vârstă; adâncimea înţepăturii mai trebuie să ţină
seama şi de greutatea bolnavului. De exemplu, înţepătura din punctul ZHONGWAN
(R.M.12) efectuată la un bolnav mai slab, se face la o adâncime de 0,5 - 1 d. pentru a
obţine o senzaţie puternică, în timp ce la un pacient obez, adâncimea trebuie să atingă 2 -
3 d.

În cazul când medicul trebuie să facă înţepătura în puncte situate în regiuni din
vecinătatea viscerelor sau vaselor importante, trebuie să cunoască cu precizie poziţia
punctelor faţă de viscere, să controleze şi să observe cu atenţie reacţia bolnavului,
posedând perfect tehnica de manipulare, în vederea obţinerii unor bune rezultate şi
înlăturarea accidentelor. Iată principiile de bază ale acestei tehnici:

Timpul de menţinere a acelor şi manevrarea lor

După inserarea acului şi producerea senzaţiei de acupunctură, se poate continua

printr-o acţiune de mişcare a acului în sensul de dute-vino, de răsucire, vibrare până la
producerea unor senzaţii eficiente, după care se retrage acul.

În cazuri de dureri rebele, de inflamaţii sau crize paroxistice în anumite afecţiuni,

acul poate fi menţinut timp de 30 de minute până la mai multe ore. În timpul cât acul este
implantat, pentru a mări intensitatea stimulului, acul trebuie mişcat la anumite intervale
de timp sau chiar permanent dacă este cazul, până la remisiunea simptomelor tratate.

Pentru realizarea unei acupuncturi rapide, acele nu vor fi menţinute pe loc.

Metoda prezintă următoarele caracteristici: se aleg mai puţine puncte, se implantează acul
mai profund, se fac înţepături care străbat diferite puncte, obţinându-se astfel în scurt
timp o stimulare puternică. Metoda prezintă avantajul economiei de timp, fapt pentru care
este foarte răspândită la ora actuală.

Observaţie şi menţiuni

Înţepătura dureroasă şi măsuri de precauţie:

a) Principalele dureri provocate de implantarea acelor sunt datorate în principal unei

tehnici defectuaose care nu permite introducerea rapidă a acului sau sunt înţepate puncte
hiperestezice ale învelişului cutanat. Dacă este înţepat un punct hiperestezic, este
suficientă deplasarea vârfului acului pentru a înlătura senzaţia de durere.

b) Dacă au loc dureri în momentul pătrunderii acului în adâncime, acestea pot fi

provocate prin atingerea peretelui arterial, a tendonului sau periostului. În acest caz, este
suficient să se retragă acul până ajunge deasupra dermului şi să se înfigă din nou după
schimbarea înclinaţiei.

c) Dacă bolnavul resimte unele dureri în momentul când acul este răsucit între degete,
cu o mare amplitudine, înseamnă că acul a fost prins între fibrele tisulare. În aceste
condiţii, trebuie uşor răsucit acul alternativ la stânga şi la dreapta, până la desprinderea de
fibrele tisulare.

Totodată, pentru a înţepa punctele situate în locuri foarte sensibile cum sunt
extremităţile membrelor şi faţa, manipularea trebuie efectuată cu grijă, încercând a se
sustrage atenţia bolnavului.

Dacă bolnavul prezintă o hipersensibilitate sau este supus pentru prima dată
tratamentului prin acupunctură, medicul trebuie să-i acorde multă înţelegere pentru a-i
risipi teama, convingând-ul să-şi impună voinţa de a se vindeca, colaborând cu medicul
în timpul tratamentului.

Conduită de urmat în caz de accidente în acupunctură

Deşi rare, accidentele în acupunctură trebuie evitate pe cât posibil. Atunci când
este vorba de bolnavi supuşi prima dată la acupunctură, de anxioşi, subiecţi slăbiţi sau
timizi, medicul are datoria să le risipească teama, să-i ajute să se relaxeze, explicându-le
procedura tratamentului.

Vom semnala câteva accidente posibile:

1) Lipotimie:
Simptome: În timpul acupuncturii, bolnavul se plânge de ameţeli, tulburări de vedere,
paloare, dispnee, palpitaţii şi uneori rinoree. În cazuri mai grave se constată stări de şoc:
transpiraţii reci, răcirea extremităţilor, puls neregulat, sincopă, hipotensiune arterială şi
uneori convulsii.

Cauza: anxietate, debilitate, surmenaj, inaniţie sau o stimulare prea puternică.

Tratament: aceste tulburări sunt adesea provocate de anemie cerebrală temporară. În

asemenea cazuri, medicul trebuie să retragă acul imediat, să întindă bolnavul cu capul în
jos şi să-i ofere o băutură caldă. Dacă bolnavul îşi pierde cunoştinţa, medicul trebuie să-l
ciupească cu unghia sau să-l înţepe în punctul RENZHONG (D.M.26) şi NEIGUAN
(Peric.6), după care în mod normal ar trebui să-şi revină. În caz contrar, trebuie luate
imediat alte măsuri de reanimare.

Măsuri preventive:

a) Pentru bolnavii surmenaţi, debili sau anxioşi, se recomandă practicarea tratamentului

în decubit dorsal;

b) Se recomandă supravegherea facies-ului bolnavului în timpul tratamentului, pentru a

putea preveni orice tulburare produsă de acupunctură.

2) Blocarea acului:

Acul este blocat atunci când este foarte greu sau aproape imposibil de a-l retrage,
înfinge sau mişca după introducerea în ţesut.

Cauza: blocarea acului este datorată contracţiei musculare provocată de tensiunea

nervoasă a bolnavului sau de amplitudinea prea mare imprimată răsucirii acului. Acul
mai poate fi blocat prin prinderea lui între fibrele tisulare.

Tratament: în faţa unui bolnav anxios, medicul trebuie să-l convingă că tratamentul nu
prezintă nici un pericol. Masajul în jurul punctului înţepat ajută la extragerea acului. În
caz de nereuşită, medicul trebuie să recomande bolnavului să se întindă pentru a se
relaxa, sau să implanteze un alt ac alături de punct, pentru a înlătura spasmul. Dacă acul
este prins de fibre tisulare, el trebuie mişcat încet în sens invers îndată ce s-a desprins.

3) Ac strâmb:

Acul s-a strâmbat în ţesutul subcutanat.

Cauza: aceasta se întâmplă în general când bolnavul îşi schimbă brusc poziţia sau în urma
unei puternice contracţii musculare în timpul cât acul se află în ţesut. Acul se mai poate
strâmba atunci când primeşte un şoc, când este comprimat sau când este implantat prea
brusc şi se loveşte de o suprafaţă rezistentă.

Tratament: dacă acul s-a strâmbat în urma unei schimbări bruşte de poziţie, atunci se
recomandă bolnavului să-şi reia poziţia iniţială. Este interzisă retragerea sau mişcarea
bruscă a acului, acesta putându-se rupe.

4) Ruperea acului:

Cauza: cauzele favorizante sunt starea proastă a acelor, schimbare bruscă în poziţia
bolnavului sau contracţie musculară. Acul se poate ciocni de o forţă externă sau i s-a
imprimat o mişcare prea puternică de dute-vino sau de răsucire; se mai poate întâmpla ca
acul să fie strâmb şi să fie retras prea brusc.

Tratament: în caz de accident, acupunctorul trebuie să-şi păstreze calmul şi să convingă

bolnavul să nu se mişte, astfel ca porţiunea ruptă să nu se deplaseze. Dacă restul de ac
este vizibil pe piele, el poate fi retras cu degetele sau cu o pensă. Dacă este la nivelul
suprafeţei cutanate se poate îndepărta puţin pielea pentru a vedea capătul şi a-l extrage cu
pensa. Dacă restul de ac este înfipt sub piele şi nu poate fi extras în cabinetul de
acupunctură, se va recurge la intervenţie chirurgicală.

Măsuri Preventive: înainte de începerea tratamentului acele vor fi controlate şi

bolnavul va fi rugat să nu se mişte, evitându-se totodată manevrarea bruscă a acului. Acul
nu trebuie înfipt complet, ci trebuie să se vadă din el o porţiune de 0,3 - 0,5 d.

5) Lezarea accidentală a unor organe vitale:

În cazul în care un organ vital este atins din neatenţie, medicul trebuie să ia
imediat măsuri de remediere. Vom prezenta mai jos câteva cazuri de leziuni:

A) Plămânul:

Dacă acul pătrunde prea adânc sau într-o direcţie greşită a punctelor situate pe
torace, pe spate sau în cavitatea supraclaviculară, plămânul poate fi lezat accidental, dând
naştere unui pneumotorax traumatic, în special la bolnavii cu bronşită sau astm.
Principalele simptome ale pneumotoraxului sunt: dureri toracice, tuse, jenă respiratorie.
În cazuri grave întâlnim dispnee, paloare, cianoză, asfixie şi sincopă. Trataţi
necorespunzător, bolnavii cu pneumotorax sufocant pot ajunge la sfârşit letal.

Măsuri de luat:
a) Bolnavul va fi culcat în linişte.

b) Se vor lua măsuri împotriva unei eventuale infecţii.

c) Scoaterea aerului prin puncţie. Dacă aceasta nu se poate efectua pe loc, bolnavul va
fi trimis la cel mai apropiat spital.

B) Inimă, ficat, splină şi rinichi:

Înainte de a proceda la acupunctură se recomandă ca bolnavul să fie supus unui

examen general pentru a se diagnostica corect modificările existente la unele organe
interne ca de exemplu: cord mărit, hepatomegalie, splenomegalie, ptoză renală,
determinându-se localizarea acestor organe pentru a se evita atingerea lor. Înţeparea
ficatului sau a splinei poate provoca o ruptură a organului, urmată de hemoragie.

Simptomele clinice sunt următoarele: dureri abdominale, contractarea peretelui

abdominal şi uneori stare de şoc. Lezarea rinichiului poate provoca hemoragie internă cu
următoarele semne: lombalgie, dureri la palpare şi la percuţie în regiunea renală,
hematurie totală.

Măsuri de luat:

a) Odihnă la pat. Calmarea durerilor.

b) Supraveghere strictă şi, dacă semnele nu dispar, se recomandă internarea de urgenţă.

C) Creier şi măduva spinării:

Dacă acul este introdus prea adânc sau manevrat incorect în punctele YAMEN
(D.M.15), FENGFU (D.M.16) sau cele din meridianul DU MAI care sunt situate
deasupra primei vertebre lombare, poate surveni hemoragie cu urmări neplăcute.

Semne clinice: Convulsii, paralizie, stări comatoase. Se impun de urgenţă măsuri

curative.

D) Vase de sânge:

Prin folosirea unui ac prea gros în regiunile cervicală, abdominală sau inghinală
poate fi atins un vas mai mult sau mai puţin important provocând hemoragie. În acest caz
trebuie intervenit pentru a se asigura hemostaza.

Accidente neplăcute pot surveni dacă acupunctorul atinge cu neîndemânare

puncte din vecinătatea stomacului, intestinului, vezicii urinare, vezicii biliare sau a
ochilor.
 Tehnici de înţepare cu alte tipuri de ace

Se mai descriu ca mijloace clasice de tratament acele triunghiulare şi acele "floare

de prun".

Ø Acele triunghiulare se indică în tratamentul unor afecţiuni acute: hipertermie cu

congestie, inflamare şi durere de origine traumatică, abces şi dermatoză. Se mai
recomandă în cazuri de febră mare cu convulsii, amigdalită, conjuctivită acută...

Contraindicaţii:

Utilizarea acestor ace este în general contraindicată la bolnavii debili, anemici sau
vârstnici, în bolile hemoragipare şi la femeile gravide.

Ø Acele în fascicul numite "Floare de prun" sau "ace epidermice" reprezintă unul din
tipurile de ace folosite în acupunctură prin efectul dat de percutarea suprafeţelor.
Caracteristic pentru aceste ace sunt cele 5-7 ace fine fixate pe un mâner.

Indicaţii: Aceste ace sunt utilizate în scop de sedare, în tratamentul unor reacţii
cutanate de tip alergic, urticarie, la copiii mici şi bătrâni.

Concepţii ale medicinii tradiţionale extrem orientale privind boala parodontală

Boala parodontală cunoaşte diferite forme clinice în funcţie de următorii factori:

stadiul evolutiv, agresivitatea agentului agresor, igienă personală şi prevenţia acesteia.

Clasificarea cea mai cunoscută se face în:

- Gingivite.

- Parodontite.

- Afecţiuni sistemice cu manifestare gingivală.

- Manifestări parodontale consecutive traumei ocluzale.

Acestea se mai clasifică în forme acute şi cronice.

 Principala cauză etiopatogenică în producerea bolii parodontale este reprezentată
de microorganismele patogene constituite la nivelul plăcii bacteriene. Rolul favorizant îl
deţin:

1) Factorii locali:

- tartrul dentar.

- trauma ocluzală.

- traumatisme locale.

- calea dentară.

2) Factori generali:

- ereditatea şi predispoziţia la îmbolnăvire a parodonţiului marginal.

- tulburări ale sistemului nervos (S.N.).

- tulburări endocrine.

- afecţiuni sistemice.

Etiologia conform medicinii tradiţionale chineze pune în evidenţă dizarmonia

energetică, factor principal în alterarea tonusului energetic şi homeostazic general dar şi
local cu apariţia condiţiilor favorizante manifestărilor specifice. Rolul principal în
menţinerea acestui echilibru şi reglaj îl deţine axul energetic YANGMING format din
două meridiane: Stomac şi Intestin gros – acestea traversând gingiile. Accentuarea
excesivă a energiei YANG în acest ax energetic determină apariţia "Focului-patogen"
intern ce ascensionează şi produce manifestările clinico-simptomatice diferite în corelaţie
şi cu alţi factori agresori interni sau/şi externi. Alternativ se produce şi "XU" al lojei
energetice Apă (rinichi/vezică urinară). Uneori dizarmonia se poate produce şi în alte loje
energetice având ca efect modificarea circuitelor energetice fiziologice.

Principiile de tratament ţin cont şi de apartenenţa energetică somatotopică

gingivală:

- La Maxilarul Superior - meridianul Stomacului.

- La Maxilarul Inferior - meridianul Intestinului Gros.

 Terapeutica după principiile M.T.C. vizează îndepărtarea căldurii patogene prin
procedee locale şi generale, regularizarea fluxului energetic şi îndepărtarea
microorganismelor patogene cu favorizarea condiţiilor de vindecare.

Atitudini terapeutice:

Se folosesc puncte auriculare: punct de analgezie pentru Maxilarul Superior,

punct de analgezie pentru Maxilarul Inferior.

Tehnica utilizează:

- biluţe de fero-magnetită.

- acele "á demeure".

- seminţele de "Vaccaria Sagetalis"(familia Cariophylaceae) cu acţiune stimulativă

mecanică şi chimică.

Menţionăm că cele două puncte auriculare au utilitate şi în alte afecţiuni bucale ca

de exemplu: în odontalgii, pentru extracţia dentară etc.

Ca Puncte Locale: aparţin meridianului Stomacului şi sunt: JIACHE,

XIAGUAN… Acţionarea lor acupuncturală are ca efect atât îndepărtarea căldurii
patogene locale cât şi o regularizare energetică a meridianului de care aparţin.

Ca Puncte la Distanţă se utilizează:

- HEGU (I.G.4): afecţiuni în regiunea bucală, facială…

- SANJIAN (I.G.3): dureri în gingii, gură şi buze uscate…

- NEITING (S.44): inflamaţii ale gingiilor maxilarului superior.

- TINGHUI (V.B.2): laxitate ligamentară şi mobilitate dentară.

Puncte circumstanţiale sunt:

- I.S.3: inflamaţii dureroase, gingivite.

- P.E.2: odontalgii, afecţiuni faciale.

- R.M.24: tumefierea gingiilor, odontalgie etc.

Aceste puncte pot fi acţionate atât prin acupunctură cât şi prin electroacupunctură,
în seriii repetate până la scăderea simptomatologiei.
 Profilaxia şi prevenţia bolii parodontale

Ştiut fiind rolul agresiv-distructiv microbian în etiopatogenia bolii parodontale

odată apărută degenerescenţa inflamatorie cu alterări histochimice, e necesară o
intervenţie terapeutică combinată în care şi pacientul are un rol foarte important, o igienă
bucală bună grăbind foarte mult procesul de refacere şi vindecare. În acest scop i se va
explica acestuia necesitatea igienei susţinute şi corecte, o alimentaţie echilibrată şi alte
metode de profilaxie.

Rolul medicului stomatolog este foarte important afecţiunile parodontale

necesitând de foarte multe ori intervenţia de specialitate, atât terapeutică şi curativă cât şi
prin măsurile de profilaxie specifice.

III. ACUPUNCTURA CA MIJLOC TERAPEUTIC,

PROFILACTIC ŞI CURATIV ÎN STOMATOLOGIE

În disciplina stomatologică principalele indicaţii ale acupuncturii sunt

reprezentate de afecţiunile algice, prin posibilităţi analgezice mari pe care le are
acupunctura în special în regiunea cerebrală, cervicală şi craniană. Aceste zone ale
corpului sunt traversate de toate meridianele YANG şi de cele două extrameridiane DU
MAI şi REN MAI.

La micile variaţii energetice externe sau interne, în organism sistemele de reglare

redirecţionează unele procese fiziologice pentru a menţine armonia YIN/YANG, prin
ciclurile de generare şi contrastimulare( "Legea celor cinci elemente").

Dacă însă factorul etiologic e persistent sau mecanismele de reglare nu sunt

puternice, blocajul face ca energia patogenă să afecteze structuri mai profunde, afecţiunea
devenind cronică, mai dificil de tratat. Progresia energiilor patogene sau a factorilor
perturbatori se face, de regulă, din zonele superficiale către cele profunde: primul sistem
de apărare e reprezentat superficial de energia "WEI QI" ce circulă în meridianele
tendino-musculare, energia patogenă (XIE QI) putând progresa către nivele mai profunde
- meridianele principale, în cazuri mai complexe fiind influenţate şi meridianele
extraordinare – nivelul cel mai profund.
 Prin tehnicile de rearmonizare energetică, medicul favorizează sistemele de
apărare ale organismului pentru a neutraliza şi îndepărta energia perturbatoare, refăcând
astfel circuitele fiziologice dintre sistemele interne şi externe. Trebuie precizat că
îmbinarea tehnicilor din M.T.C. cu metodele alopate este de multe ori modul cel mai
eficient de prevenire şi combatere a unor disfuncţii energetice, acupunctura putând
acţiona singură sau în combinaţie cu acestea. În acest scop, punerea unui diagnostic
corect e salutară atât pentru pacient, evitând o stare mai dificilă, cât şi pentru prestigiul
acupuncturii.

Indicaţiile utilizării acupuncturii:

În primul rând, se indică în afecţiunile de tip algezic, prin acupunctură realizându-

se o analgezie eficientă. Trebuie făcută diferenţa între analgezie şi anestezie, analgezie
însemnând blocarea temporară a durerii prin creşterea pragului de percepţie a acesteia, iar
prin anestezie - lipsa parţială sau totală a sensibilităţii locale sau generale prin boală sau
substanţe anestezice. Utilizarea acupuncturii în tratamentul unor algii e foarte veche, din
antichitate, însă aplicarea sa în scopuri chirurgicale este de dată mai recentă (1958).

Metoda constă în excitarea unor puncte de pe corp, în scopul producerii unei stări
de analgezie suficiente pentru a permite intervenţii chirurgicale la bolnavi conştienţi
(menţinerea facultăţii de reglare corticală).

Numeroase experimente clinice demonstrează următoarele avantaje ale analgeziei

acupuncturale (A.A):

a) Spectrul de aplicare este foarte larg şi fără riscuri.

Stimularea punctelor fiind inofensivă şi uşor de realizat, analgezia acupuncturală

asigură desfăşurararea actului operator fără alt adjuvant, înlăturând riscul efectelor
secundare ale narcoticelor. Totodată, A.A. este indicată bolnavilor chirurgicali cu
insuficienţă hepatică sau renală şi celor alergici, pentru care narcoticele sunt
contraindicate.

Analgezia prin acupunctură păstrează nealterate funcţiile fiziologice ale

organismului, dar în acelaşi timp reglează funcţiile tulburate şi întăreşte rezistenţa
organismului împotriva factorilor patogeni externi. A.A. asigură bolnavului o restabilire
rapidă, ea fiind indicată în special bolnavilor vârstnici sau slăbiţi, datorită complicaţiilor
postoperatorii mult mai reduse.

b) Colaborarea între pacient şi medic.

Bolnavul păstrându-şi starea de cunoştinţă şi funcţiile fiziologice normale, poate

colabora cu medicul în timpul intervenţiei, apreciind rezultatele care altfel nu pot fi
observate decât la un timp după operaţie. De exemplu, în timpul unei operaţii de
neurochirurgie se poate observa, prin această metodă de analgezie, dacă a fost lezat un
nerv senzitiv sau motor, după comportarea operatorie a bolnavului, funcţiile fiziologice
rămânând normale. Un alt avantaj este în chirurgia oculară, când de exemplu în strabism,
rezultatele pot fi constatate chiar în cursul operaţiei.

c) Funcţiile fiziologice nefiind alterate, perioada de convalescenţă este mai mică.

A.A. nu tulbură de obicei funcţiile fiziologice ale organismului, astfel că s-a

dovedit că după diverse intervenţii chirurgicale, revenirea se face mai uşor, iar
complicaţiile postoperatorii sunt foarte rare.

d) A.A. reprezintă o metodă comodă şi uşoară, care nu necesită aparate speciale sau

narcotice care sunt mai mult sau mai puţin toxice pentru bolnav.

Cu toate acestea, metoda analgezică chirurgicală prin acupunctură, ca metodă

nouă mai prezintă şi unele dezavantaje cum ar fi: nu creează o insensibilitate completă şi
bolnavii mai resimt durerea, muşchii nu sunt suficient de relaxaţi etc. Din această cauză
nu s-a renunţat complet la adjuvante.

În unele cazuri rezultatele nu sunt pozitive (5 - 12% eşecuri), de unde se deduce

că legile care guvernează şi această metodă trebuie studiate şi îmbunătăţite.

A doua indicaţie a acupuncturii o reprezintă afecţiunile din sfera O.R.L. denumite

şi "esenţiale", fără un substrat anatomic decelabil. S-a dovedit că acupunctura nu are efect
dacă substratul nervos e lezat, după anestezia loco-regională sau la blocarea modulării
endorfinice cu antagonistul specific naloxona. În această categorie intră unele nevralgii
ale nervilor faciali, pareze sau paralizii musculare, spasme şi alte afecţiuni.

Tratamentul acestor afecţiuni are ca scopuri prioritare: sedarea durerilor şi

refacerea funcţionalităţii circuitelor energetice locale şi generale. Rezultatele sunt
promiţătoare, în aceste afecţiuni procentajele de vindecare depăşind 55 - 65% în unele
apropiindu-se de 100%.

Cazurile de eşec se întâlnesc îndeosebi la pacienţi nereceptivi la acupunctura,

precum şi la pacienţi cu leziuni organice constituite, în sfera O.R.L.- de obicei nervoase,
a căror refacere e foarte dificilă, fenomenele aderenţiale de vecinătate, secţionarea sau
modificările anatomice nepermiţând decât o susţinere de ordin loco-regional şi general,
refacerea prin înlocuire sau deviere rămânând un domeniu care, sperăm că va fi elucidat
în viitor.

O a treia indicaţie o reprezintă afecţiunile specifice buco-maxilare:

 Afecţiuni bucale:

Ø Dentare: - Odontalgii.

Ø Parodontale: - Gingivite.

- Parodontite.

Ø Afecţiuni bucale: - Aftoză.

- Afecţiuni inflamatorii.

- Tulburări de sensibilitate şi gust, etc.

Ø Limba: - Tulburări de sensibilitate, de motricitate.

- Algii nespecifice ca Glosodinia

Ø Glandele salivare: - Sialoree.

- Afecţiuni ale glandelor salivare.

UTILIZAREA ACUPUNCTURII ÎN UNELE AFECŢIUNI

STOMATOLOGICE

Durerile dentare sunt un simptom frecvent întâlnit în afecţiunile bucale, date

frecvent de carii dentare, pulpite, afecţiuni dento-parodontale, abcese, etc.

Factori etiologici:

Durerile dentare au fost clasificate în multe feluri în M.T.C.. În afară de caria

dentară, ele mai pot fi induse de o dereglare de tip căldură în axul energetic
"YANGMING" format din meridianele Stomac/ Intestin Gros. Căldura umedă prezentă
în Stomac se poate schimba în căldură datorată stazei. Durerile dentare, în mod obişnuit,
se datorează ascensiunii căldurii patogene în axul YANGMING, concomitent cu invazia
factorilor patogeni. Afecţiunea e de tip "SHI"(dezechilibru de tip YANG), pe fondul unei
insuficienţe YIN a rinichilor.

Simptomatologie diferenţială:

Sindroame:

1. Vânt-Foc: gingii inflamate şi dureroase, sete şi preferinţă pentru băuturi reci,

constipaţie, limbă roşie, puls rapid, hiperactivitate.
2. "XU" al rinichilor (exces de YIN): dureri intermitente şi înfundate, căderea dinţilor,
limbă roşie, puls rapid filiform.

Tratament:

1. Vânt-Foc:

Metodă: Reducerea căldurii patogene şi diminuarea durerilor prin utilizarea

punctelor meridianelor Intestin Gros şi Stomac.

Puncte recomandate: I.G.4, S.4, S.5, S.44, V.B.20.

CONSIDERAŢII:

- I.G.4 (HEGU): de partea contralaterală e indicat pentru dispersia "căldurii" patogene din
meridianul Intestinului gros.

Poz. anatomică: degetul mare al mâinii fiind strâns de arătător, se găseşte între
metacarpienele I şi II, în mijlocul protuberanţei astfel formate, în locul de bombare
maximă.

Alte indicaţii: cefalee, amigdalită, rinită, faringo-laringită, paralizie, guşă simplă, durere
şi paralizie a membrului superior, artrită temporo-maxilară, hiperhidroză sau anhidroză,
răceală cu febră, etc.

Tehnică operatorie:

a) perpendicular 0,5-1 d;

b) perpendicular spre punctul LAOGONG (Peric. 8), 1,5 d.

- S.44 (NEITING): punct de "ţîşnire" al meridianului Stomacului, diminuează focul

stomacului, prin conservarea şi distribuţia apei în alte meridiane.

Poz. anatomică: la 0,5 cun în spatele comisurii, între degetele II şi III de la picior.

Alte indicaţii: gastralgie, cefalee, amigdalită, dizenterie, etc.

Tehnică operatorie: perpendicular 0,3 - 0,5 d.

- S.4 (DICANG): punct local, ca şi S.5, realizează prin înţepare îndepărtarea căldurii
patogene locale.

Poz.anatomică: la 0,4 cun în afara comisurii labiale.

Alte indicaţii: paralizie facială, nevralgie trigeminală, sialoree.

Tehnică operatorie: oblic 0,5 d sau orizontal 1-2 d spre punctul JIACHE (S.6).

- S.5 (DAYING).

Poz.anatomică: pe ramura mandibulară, puţin posterior de orificiul mentonier.

Alte indicaţii: paralizie facială, nevralgie trigeminală, odontalgie, parotidită.

Tehnică operatorie: perpendicular sau oblic posterior 0,5 - 1 d.

2. "XU" al rinichilor:

Metodă: stimularea YIN şi scăderea "focului" prin activări repetate ale acului la
puncte aparţinând meridianului Stomacului şi la alte puncte.

Puncte recomandate: R.3, S.2, S.4.

- R.3 (TAIXI):

Poz.anatomică: în mijlocul liniei ce leagă vârful maleolei interne cu tendonul m.triceps

sural.

Alte indicaţii: nefrită, cistită, enurezis, dereglări menstruale, dureri laringiene, odontalgie,
pierderi seminale, impotenţă, paralizia membrului inferior.

Tehnici operatorii:

a) perpendicular pe punctul KUNLUN (V.60);

b) perpendicular, puţin spre maleola internă, 0,3 - 0,5 d.

- S.2, S.4: sedarea durerilor prin regularizarea fluxului de "QI" prin canalele energetice.

Punctele auriculare ce cresc eficienţa analgeziei acupuncturale, prin stimulare

simplă sau electroacupunctură sunt:

- punct 2 - auricular lobular: punct pentru extracţia dentară la MANDIBULĂ, localizat pe

lobul auricular în porţiunea antero-inferioară.

- punct 2 - auricular superior: MAXILAR, pe lobul urechii în porţiunea anterioară este

situat superior de punctul MANDIBULĂ, în o treime superioară a porţiunii anterioare a
lobului auricular.

Indicaţii: dureri dentare, gingivită, artrită A.T.M., stomatită, inflamaţia

ganglionilor mandibulari, analgezie pentru extracţii dentare.

Date fiind particularităţile tratamentului stomatologic pentru analgezia facio-

bucală se utilizează punctele de la mână, faţă şi cele de analgezie ale urechii.

Alte puncte recomandate:

· Abcese dentare - se înţeapă punctele: C.3, I.S.5, I.S.8, I.G.4, I.G.2, T.F.2, S.44, S.45,
V.B.5, V.B.10, V.B.12…

· Algii dentare: I.G.3, I.G.11, S.3, S.5, S.42, I.S.18, T.F.9, T.F.20, V.B.3, V.B.5,
V.B.6,

V.B.10, V.B.12, V.B.17, D.M.24, D.M.27, P.E.2, P.E.27.

- Maxilarul superior - dureri însoţite de trismus: I.G.4, P.9, S.3, R.3.

- Maxilarul inferior: I.G.2, I.G.3, S.3, R.3. T.F.5, V.B.41, V.C.24.

· Contracturi ale dinţilor, carii dentare: S.44, I.S.18, V.14, T.F.17.

· Dinţi mobili, dureri la masticaţie şi la ingerarea de lichide reci: V.B.2.

· Zgomote masticatorii: V.B.3, I.S.17.

· Trismus, tumefierea obrajilor, abces dentar: V.B.5, V.B.10, V.B.12, S.3.

· Odontalgie cu trismus: I.G.4, I.G.19,S.6, S.7.

· Trismus după apoplexie: V.B.7, V.B.12, V.G.28.

· Nevralgii dentare: V.C.24.

IV. Concepţii ale medicinii alopate privind glosodiniile

- glosodinia.

- stomatodinia.

Stomatodinia este un sindrom algic nespecific caracterizat prin usturimi sau

senzaţie de arsură localizate în diferite zone ale cavităţii bucale, predominant la nivelul
limbii, simptome care nu se însoţesc de semne clinice obiective evidente.

Caracteristica este discrepanţa dintre gravitatea, amplasarea tulburărilor acuzate

de pacient, cu lipsa modificărilor clinice ale mucoasei bucale.

Prevalenţa: Afecţiunea interesează predominant sexul feminin, în special după sau

în jurul perioadei de menopauză, după 50 de ani, putând apărea şi mai devreme, la
persoane sub 40 de ani. Nu apare niciodată la copii.

Raportul dintre femei/bărbaţi ca frecvenţă de apariţie ar fi de 7/1.

Debutul afecţiunii: este în general lent, simptomele specifice agravându-se treptat.

Totuşi în unele din cazuri debutul este brusc, legat uneori de manevre stomatologice,
traume afective, şocuri psihice, etc.

Simptomatologia

Este descrisă de majoritatea pacienţilor ca fiind foarte gravă, acută, aproape

totdeauna cu o puternică coloratură afectivă, emoţională. Pacienţii acuză de cele mai
multe ori usturime, senzaţie de arsură, durere. Uneori însă, ei acuză senzaţie de
amorţeală, umflătură, furnicături, înţepături sau "ardeiat, piperat". Mai pot fi întâlnite
senzaţii de gură uscată, asprime sau alterări ale gustului.

Cea mai mare parte a pacienţilor semnalează un caracter continuu al durerii,

alteori un caracter intermitent.
 Durerea poate avea grade diferite de intensitate de la uşoară la foarte severă.

Sediul:

Cei mai mulţi pacienţi acuză usturimi în multiple zone ale cavităţii bucale, având
aproape totdeauna o dispoziţie simetrică.

În ordinea frecvenţei simptomele apar la: vârful şi marginile limbii, mucoasa

labială, gingiile procesului alveolar maxilar şi palatul dur, gingiile procesului alveolar
mandibular, faringele şi planşeul bucal, mucoasa jugală.

La circa 1/3 din pacienţi senzaţiile produc tulburări în timpul alimentaţiei, iar
circa 2/3 se plâng de tulburări ale somnului.

Un semn important este diminuarea sau dispariţia temporară a glosalgiei după

masă.

Senzaţii diferite acuzate de pacienţi sunt dureri de cap, inapetenţa, lipsa salivei,
gura lipicioasă, insomnii şi schimbări de comportament ca anxietate, iritabilitate,
depresie...

Evaluarea funcţiilor senzitiv-senzoriale bucale nu pune în evidenţă modificări de

fond ale senzaţiilor tactilă, gustativă, termică şi discriminare epicritică. Totuşi, pragul de
toleranţă al durerii la aceşti bolnavi este scăzut semnificativ faţă de indivizii normali.

După natura simptomelor, glosodinia poate fi împărţită în trei tipuri:

Tipul I (prezent la cca. 60-70% din cazuri).

Pacientul nu prezintă nici un simptom dimineaţa după trezire. Usturimile se

instalează treptat în cursul zilei, crescând în intensitate până seara, când ating punctul
maxim. Caracteristic, senzaţiile neplăcute dispar în timpul mesei şi, de asemenea, în
timpul somnului. Nu trezesc pacienţii din somn.

Se accentuează în stările de stres, supărare sau oboseală psihică.

Tipul II (cca. 20% din cazuri).

Usturimile sunt prezente la trezire şi persistă nemodificate tot timpul zilei.

Atât la tipul I cât şi la tipul II algiile sunt prezente zilnic, neexistând zile liniştite.

Tipul III.
 Spre deosebire de tipurile precedente, la aceşti bolnavi durerea nu apare zilnic şi
poate avea unele sedii mai puţin obişnuite (planşeu, văl, faringe). Uneori simptomele sunt
agravate de o serie de obiceiuri vicioase (ticuri) cum ar fi frecatul sau rotaţia limbii,
senzaţia de a susţine o proteză instabilă, colectarea forţată şi amestecarea salivei cu
limba, etc.

Bolnavii se autoexaminează frecvent descoperind felurite modificări imaginare:

limba "crăpată", limba "încărcată", puncte roşii, puncte albe pe limbă, formaţiuni, noduli
pe limbă sau buze. Uneori acuză modificări ale salivei, uscăciune a gurii sau alte
simptome mai mult sau mai puţin imaginare.

În general sunt persoane anxioase, agitate sau depresive.

Examenul clinic obiectiv

De cele mai multe ori nu pune în evidenţă modificări evidente. El trebuie totuşi
făcut cu atenţie, în special cu referire la "modificările" observate de bolnav.

Se constată o uşoară înroşire a vârfului limbii ce depăşeşte limitele normalităţii.

Uneori examenul clinic poate decela modificări minore sau variante ale normalului ca:
limba fisurată, glosita exfoliativă, depapilări de diverse origini, limba saburală sau
piloasă.

În această din urmă situaţie, medicul trebuie să discearnă cu atenţie care din
tulburări ţin de starea anxioasă sau de acuzele subiective.

Etiologia este în mare parte necunoscută. În apariţia ei au fost incriminaţi multipli

factori care pot fi grupaţi în trei mari grupe: factori locali, factori generali şi factori
psihogeni.

1. Factori locali

Cei mai frecvent implicaţi în apariţia stomatodiniilor ar fi:

- alergie de contact la metacrilat de metil, răşini epoxidice sau alte tipuri de răşini. Se
citează alergiile la proteze nou aplicate pe câmpul protetic.

Alergii la alimente, conservanţi, coloranţi, parfumanţi, aditivi alimentari, paste de

dinţi pot da naştere la stomatodinii pasagere care dispar odată cu înlăturarea cauzei.
Diagnosticul acestui tip de alergie a fost pus pe baza unor teste de contact cutanate, deşi
acestea pot da naştere uneori la rezultate fals pozitive.

- parafuncţii bucale cum ar fi ticuri motorii ale limbii (frecare, rulare, rotire) sau bruxism.
- infecţii cronice.

Candidoza cronică legată de diabet, xerostomie, corticoterapie, anemie

pernicioasă pare a favoriza apariţia afecţiunii. Infecţiile fusotreponemice cronice ar fi
incriminate.

Alte cauze locale:

-refluxul gastro-esofagian poate produce senzaţii de arsură la nivelul faringelui sau

palatului.

Glosita migratorie poate genera uneori în fazele de exacerbare depapilări şi

senzaţie de usturime la nivelul limbii. Starea se poate agrava în perioadele de stres.

Neurinomul nervului acustic poate genera uneori senzaţie de arsură la nivelul

mucoasei bucale.

2. Factori generali

A. Menopauza este cel mai implicat factor general în geneza algiilor nespecifice bucale.

Pe lângă fenomenele vasomotorii generale, simptomatologia psihică sau alte

tulburări, disconfortul oral (usturimi, gust alterat, etc.) poate însoţi manifestările din jurul
menopauzei. Aceste tulburări senzitiv-senzoriale bucale, pot apare după diferite statistici
în 17-33% din cazuri. Pe de altă parte conform observaţiilor lui Grushka(1987) la
pacientele cu stomatodinii, tulburările legate de menopauză sunt mai severe decât la lotul
martor. Cu toate acestea, algiile bucale după menopauză nu par a fi legate de nivelele
hormonilor estrogeni.

În acelaşi timp, s-a constatat că tulburările psihice legate de menopauză sunt mai
accentuate la femeile cu stomatodinii de diferite tipuri.

B. Deficienţele vitaminice şi ale fierului cu răsunet în sfera hematologică (B12, acid

folic) par a fi legate de prezenţa glosodiniilor în procente ce variază între 2-58%.

Astfel, anemia pernicioasă apărută ca urmare a unui sindrom de malabsorbţie a

vitaminei B12 poate genera glosodinii în procente de 1,8-8%.

Deficitul de acid folic (ca urmare a unei afecţiuni celiace, boala Crohn, rezecţii de
stomac sau jejun) poate fi urmat de glosodinii.

Anemia sideropenică a fost implicată în apariţia stomatodiniilor în procente ce

variază între 5-53% după diferitele statistici. Ea se datorează unui deficit de fier în urma
rezecţiilor de stomac, sarcină sau unor hemoragii repetate.
 Deficitul de vitamine din "complexul B" (B1, B2, B6) poate cauza uneori
stomatodinii (până la 40% din lotul studiat).

Terapia vitaminică instituită cu "complex B" (în special vit. B1 şi B6) a redus
accesele dureroase la un procent de aproximativ 45% din pacienţi, după unele studii.

C. Diabetul, deşi incriminat în geneza afecţiunii nu apare decât în 5% din cazuri în

statisticile recente.

D. Saliva şi medicamentele.

Modificarea compoziţiei salivei: nivele proteice crescute, creşterea fosfaţilor,

sodiului, potasiului legate sau nu de tulburări hormonale, poate genera algii bucale.

Xerostomia clinică de diverse etiologii (radioterapie, medicamente, etc.)

constituie deseori cauza unor glosodinii.

Medicaţia anticolinergică poate agrava xerostomia, în special la pacienţii cu o rată

redusă a metabolismului şi un timp de clearance medicamentos mai îndelungat.

Antibioterapia prelungită poate duce la infecţii oportuniste cu Candida Albicans şi

alterează microflora bacteriană saprofită bucală.

3. Factorii psihologici.

Sunt frecvenţi implicaţi în etiologia stomatodiniilor sau sunt asociaţi cu

afecţiunea.

Aproape totdeauna pacienţii prezintă episoade de nevroză anxioasă sau depresivă

în antecedente. Deseori, factorii psihogeni sunt legaţi de stări de stres cronic care pot
genera stări depresive "mascate" sau disimulate pe care pacientul fie nu le realizează, fie
nu le mărturiseşte.

Pentru a evalua mai exact interrelaţia dintre stomatodinii şi afecţiunile psihice, o

serie de studii ale ultimilor 10 ani au căutat să introducă în bilanţul pacienţilor
chestionarele folosite de psihologi sau psihiatrii pentru gradarea, cuantificarea acestor
afecţiuni.

Astfel Van der Ploeg şi colaboratorii, în 1987 găseşte scoruri semnificativ mai
mari la pacienţii cu glasodinii faţă de lotul martor. Scorurile reprezentau suma
punctajelor obţinute pe baza unor astfel de chestionare care evaluau starea de anxietate,
depresie, labilitate psihică sau reacţii somatice la stres. Majoritatea pacienţilor erau femei
în perioada de după menopauză, ce prezentau o puternică componentă psihogenă în
simptomele pe care le acuzau.
 Broning şi colaboratorii, în 1987 a constatat asocierea unei tulburări psihice la
44% din cazurile de stomatodinii investigate în comparaţie cu 16 % cât apar la lotul
martor.

Lamb şi colaboratorii, în 1988 confirmă rezultatele menţionate anterior prin

evaluarea a 150 de cazuri. Ei confirmă prezenţa unor factori de ordin psihic în geneza
stomatodiniilor în mai mult de 50% din cazurile observate.

Incidenţa acestor componente psihice este mai mare în cazul glosodiniilor de tip
II. În cadrul acestui grup predomină manifestările anxioase, ei fiind în acelaşi timp şi cei
mai greu de tratat.

Ratele de vindecare evaluate în cazul glosodiniilor de tip I şi II au fost relativ

comparabile (61% la 59%). 70% din cazurile ce nu au răspuns la tratament prezintă
afecţiuni psihice asociate.

Pentru a evidenţia posibila interconexiune între psihic şi mecanismele nocicepţiei,

un studiu al activităţii electrice a creierului efectuat la 20 de pacienţi cu glosalgie cu
simptomatologie severă a evidenţiat un dezechilibru net în sistemul neuromediatorilor
cerebrali de legătură; deasemeni efectul deficient al S.R.A.A. ca sistem de sincronizare
(S.R.A.A. - sistemul reticulat activator ascendent) şi modificări în relaţiile funcţionale ale
complexelor limbic-reticular şi sistemul de reglare-inhibiţie al creierului. Este cunoscut
că dereglările în sistemul neuromediatorilor cerebrali: dopamină/acetilcolină/ serotoninic,
sistemul endorfinic, etc. pot duce la manifestări psiho-somatice complexe. Alte studii au
evidenţiat o creştere a activităţii simpatoadrenergice şi serotoninergice, diminuarea
activităţii sistemului kalikreină- kinină.

Studiul incriminează stimulii externi prelungiţi în diminuarea funcţionalităţii unor

mecanisme de reglare şi control a nocicepţiei cu apariţia simptomatologiei consecutive.
Ca o concluzie a acestuia, glosodinia ar fi dată ca o manifestare a stresului emoţional
cronic.

Examene complementare

OTest pe baza măsurării temperaturii locale:

Metodă: s-a utilizat aparatul DT-1 electron thermoesthesiometer, ce e foarte senzitiv la

variaţii termice între 360C şi 380C. Studiul s-a făcut pe 7 arii topografice linguale.

În lucru au intrat: 50 pacienţi cu glosodinie.

- un grup de control: 50 persoane peste 50 de ani.

Astfel cea mai mică temperatură (330C) s-a constatat în zona vârfului limbii.
Temperatura minimă a fost semnificativ mai scăzută la grupul de control. De asemenea,
s-au remarcat diferenţe semnificative de temperatură între sexe.
 Concluzii:

· la aceste afecţiuni, inflamaţia şi diminuarea circulaţiei fără alte semne clinice

vizibile pot fi evidenţiate prin această metodă.

OÎntr-un studiu de histopatologie a mucoasei bucale şi a ţesuturilor subiacente, Li H. şi

col., evidenţiază la pacienţii cu glosodinii o vasculită microscopică destul de accentuată,
ce ar fi răspunzătoare de producerea algiei caracteristice. Tratamentul ar consta în
îmbunătăţirea circulaţiei dar şi îndepărtarea, înlăturarea stazelor. Vasculita - dar de tip
venos, e semnalată şi de alţi autori, cu aceeaşi procedură terapeutică.

OTitrul hormonilor estrogeni; incriminarea unor deficite ale acestora în algii bucale, nu a
dus la rezultate concludente.

ONivelul acidului vanilmandelic în urină. Acesta poate furniza informaţii privind:

- intensitatea unei parestezii.

- durata senzaţiei dureroase.

- tipul afecţiunilor viscerale concurente.

Teste hematologice au semnalat la unii pacienţi nivele scăzute ale unor

componente sangvine:

- feritină: sub 16 ng/ ml.

- vit. B12: sub 175 pg/ ml.

Posibil şi scăderea nivelului de Zn seric.

Concluziile autorilor sunt:

- este absolut necesară decelarea la pacienţii cu glosodinii a tulburărilor psihice asociate,

uneori "mascate" sau nediagnosticate.

- este necesară din partea medicului curant a unei permanente susţineri psihice a
pacienţilor.

- este necesară o individualizare a tratamentului în funcţie de bilanţul medical, psihologic

şi stomatologic al fiecărui pacient în parte.
 Deasemenea, circa 50% din pacienţii cu glosodinii prezintă afecţiuni psihice de
tip anxios, obsesiv sau psihosomatic. Această incidenţă este semnificativ mai crescută
decât incidenţa acestor afecţiuni în rândul populaţiei normale (8-16%).

Este tot atât de posibil însă ca pacienţii cu dureri cronice să dobândească ulterior
aceste tulburări.

Somatizarea unor tulburări psihice pare a fi un factor tot atât de important ca şi cei
menţionaţi mai sus.

Această modificare poate fi definită ca fiind "existenţa unor simptome care

sugerează alterări fizice fără baze obiective dar cu un mecanism fiziologic bine definit,
presupus legat de unii factori psihologici". Conform autorilor, această observaţie nu este
surprinzătoare, cunoscut fiind că somatizarea, anxietatea şi depresia prezintă o strânsă
interrelaţie.

Se poate afirma că în decelarea etiologiei specifice şi a unor tehnici terapeutice

eficiente este necesară colaborarea şi cu alte specialităţi medicale ţinând cont de
ineficienţa metodelor curante alopate actuale.

Tratamentul este în general nesatisfăcător. Se face în urma unui bilanţ care trebuie
să cuprindă:

- bilant psihiatric-psihologic.

- bilanţ medical general.

- bilanţ stomatologic.

În funcţie de rezultatele acestuia, tratamentul va fi individualizat şi vizează:

a) decelarea şi suprimarea factorilor generali implicaţi în apariţia glosodiniei:

- anemia.

- avitaminoza B.

- diabetul zaharat.

- hiperaciditate gastrică.

- corectarea unor deficienţe minerale, principii dietetice.

b) decelarea şi suprimarea cauzelor orale:

- proteze incorecte.
- D-V-O modificat.

- aliaje de punţi incompatibile.

- xerostomia.

- glosita migratorie.

- influenţe cronice locale, contacte premature, etc.

Corectarea sau excizarea anomaliilor cronice vasculare locale semnalate de unii

autori ar da unele rezultate, însă cercetările sunt într-un stadiu incipient.

c) tratament psihiatric şi psihologic de susţinere: nevroze anxioase şi depresive, stres

cronic, stări conflictuale cronice, cancerofobia.

Tratamentul psihiatric folosit în trecut cu neuroleptice de sinteză s-a dovedit că nu

dă rezultate.

Blocurile anestezice tronculare nervoase pot ameliora temporar simptomele acute,

dar de scurtă durată şi nu suprimă cauza, durerile reapărând.

În tratamentul acestei afecţiuni s-au mai încercat şi alte metode.

În cazul glosodiniilor idiopatice - cele care nu au nici o cauză, care sunt

persistente după tratament ce este nesatisfăcător, se va lua o atitudine pozitivă faţă de
durere, se vor avea preocupări noi.
V. GLOSODINIA ÎN MEDICINA TRADIŢIONALĂ EXTREM ORIENTALĂ

În cadrul specialităţii stomatologice glosodinia reprezintă sindroame particulare în

privinţa etiopatogeniei, manifestărilor şi evoluţiei. Totodată rezolvarea lor după tehnici
terapeutice alopate sau ale medicinii vestice este din păcate de cele mai multe ori sortită
eşecului. Se încearcă diverse metode terapeutice, dar experienţa timpului dovedeşte
eşecuri numeroase. De aceea apelarea la acupunctură se pare a fi benefică, rezultatele
fiind încurajatoare.
 Acupunctura, această metodă considerată drept neconvenţională şi repudiată de unii
medici alopaţi, efectuate în serii repetate şi la intervale de timp repetate duce destul de
repede la diminuarea sau chiar la abolirea durerilor insuportabile ale pacienţilor suferinzi
de glosodinie. Alegerea acupunctelor reflexogene şi specifice regiunii orale, care se
înţeapă cu ace fine speciale pentru regiunea B.M.F. la care se adaugă şi tehnici de
manipulare clasice, determină chiar din prima şedinţă o reducere vizibilă a fenomenelor
algice linguale.

M.T.C. susţine că această afecţiune este o consecinţă a dezechilibrelor funcţionale

apărute în loja energetică Inimă. Vechii medici chinezi considerau limba ca o prelungire a
inimii (sau o exteriorizare a sa). Deasemenea la nivelul vârfului său se reflectă
eventualele modificări energetice ale inimii. M.T.C. consideră glosodinia ca o suferinţă
provocată de alterări ale nivelului energetic "YIN-YANG"; mai concret asistăm la o
predominanţă de tip YANG, datorate fie reducerii YIN-ului, ca urmare a unui consum
excesiv a acestuia, fie creşterii valorilor YANG-ului, puse pe seama acţiunii factorilor
agresori exo şi endogeni. "Legea celor cinci elemente".

Principiile ce stau la baza conceptelor tradiţionale chineze spun că loja energetică

FOC are un consum masiv de energie, reflectat prin plenitudinea inimii, ce duce la o stare
de epuizare a lemnului, ce corespunde d.p.d.v. organic, ficatului. Aspectul mucoasei
linguale la bolnavii de glosodinie, la o privire sumară pare normală. Dar în realitate, de
multe ori culoarea mucoasei feţei dorsale a limbii este roşiatică ceea ce ar semnifica
excesul energetic din loja FOC-INIMĂ.

PRINCIPIILE DE TRATAMENT ALE M.T.C. SUSŢIN:

1. Reducerea nivelului energetic YANG;

2. Resuscitarea energiei YIN, ce se găseşte în deficit;

3. Menţinerea armoniei "YIN-YANG" la valori egale, după eliminarea stărilor manifeste

ale glosodiniei;

Aceste principii se pot realiza apelându-se la două sisteme de acupunctură:

1. auriculoterapie;

2. acupunctura ce se adresează regiunii maxilo-faciale;

3. acupunctura ce se adresează regiunii mâinii.

1. Auriculoterapia are la bază concepte desprinse atât din principii ale M.T.C., cât şi

precepte desprinse din medicina străveche franceză. Bazele ştiinţifice au fost puse de
Paul Nogier. În prezent chinezii consideră pavilionul urechii drepte loc de reflectare a
tuturor organelor din corp; la nivelul acestuia se află puncte cu localizare stabilă, care pot
fi detectate cu ajutorul unei aparaturi electronice adecvate. Principiul se bazează pe
determinarea rezistenţei electrice diferite a tegumentelor ştiut fiind că acupunctele au o
rezistenţă electrică mai scăzută. In cazul zonelor cavităţii orale punctele celor două
arcade se pot detecta în cadranul anterior al lobulului urechii. Se evidenţiază astfel două
puncte, supero-anterior, al arcadei maxilare şi altul infero-anterior al arcadei
mandibulare. Aceste puncte sunt supuse acţiunii stimulative mecano-chimice prin
aplicarea seminţelor de "Vaccariae Sagetalis", plantă din familia Cariophylaceae(pe
punctele detectate); aceste seminţe sunt aşezate pe o placă de plastic conformatoare, ce se
acoperă cu leucoplast ce se pot lipi pe punctul electrodetectat. Pacientului i se explică
modalitatea de activare a zonei prin presiune şi rotaţii periodice. Aceste seminţe se
menţin 4-5 zile, după care urmează o pauză de 3 zile, tratamentul putându-se relua
ulterior. Pe lângă presiunea mecanică asupra auriculoacupunctului, "semen Vaccariae"
exercită şi un puternic efect revulsiv, chimic iritant asupra acestuia.

2. Acupunctura ce se adresează regiunii maxilo-faciale. Aceasta respectă principiile

acupuncturii clasice, apelând la punctele plasate la nivelul extremităţilor corpului. Este
vorba de cele faciale şi la nivelul membrelor superioare. Pentru regiunea feţei se aleg ace
scurte de 1-1,5 cm lungime din oţel inoxidabil, cu mânere din sârmă de cupru argintat,
trefilat.

In tratamentul glosodiniei se apelează frecvent la punctul "HEGU", plasat la nivelul

mâinii în dreptul metacarpului IV. Acest acupunct este considerat de mulţi autori ca
având efecte sedative ale durerilor din regiunea cefalică, fiind totodată un punct de
reechilibrare energetică tip "YANG".

In situaţia unei anestezii cu scop chirurgical în stomatologie se folosesc atât puncte

de pe faţă cât şi de la nivelul membrelor superioare pe partea abordată.

Tratamentul glosodiniei prin acupunctură apelează la câteva puncte situate pe faţă ce

aparţin meridianelor Stomac, Intestin Subţire, Intestin Gros, Vas Guvernor. Se folosesc
punctele CHENGJIANG, QUANLIAO, JIACHE etc. Aceste puncte sunt abordate în
şedinţe periodice, la două zile, timp de 15-20 min., cu intervale succesive de manipulare
a acelor după principii de tonifiere. Tratamentul se desfăşoară pe intervalul a circa 10-12
şedinţe cu pauze de 4-6 săptămâni. In unele situaţii, la nivelul punctelor apar reacţii
hiperemice localizate, semn considerat bun de către M.T.C. Pe lângă principiile enunţate
mai sus, trebuie menţionat că în funcţie de fiecare pacient în parte, sistemele de tratament
se individualizează.
 Punctele de acupunctură indicate, pe lângă cele descrise, se împart în puncte
principale, suplimentare şi circumstanţiale:
Puncte principale: I.G.4, I.G.11, V.G. 20, S.2.
Puncte suplimentare: S.36, S.24, V.15, I.G.7, V.S.8, S.41.
Puncte circumstanţiale: T.F.1, V.C.24, S.39 – la bolnavii cu buze uscate, F.3 – la bolnavii
cu tumefierea buzelor, I.G.10.

Studiile efectuate interdisciplinar au evidenţiat rezultate favorabile în circa 67% din

cazuri.

Dieta este una moderată, ce influenţează axul energetic YANGMING în scopul

susţinerii organelor acestui ax energetic şi a tonifierii lojei energetice Apă. Astfel se vor
consuma alimente bogate în elemente minerale şi antioxidanţi ca: grâu încolţit, orez
nedecorticat uşor preparat prin muiere şi fierbere, pâine integrală şi minerale esenţiale ca
Seleniu, Magneziu etc. Extractul de nucă de cocos este indicat îndeosebi la persoanele de
sex feminin.

Dintre plante cele chinezeşti ce acţionează modulator la nivelul Lojei energetice

Pământ şi cele cu efect de tonifiere renală sunt indicate; dintre cele indigene Sunătoarea
are un efect pozitiv.

VI. ACUPUNCTURA ÎN STOMATOLOGIE CA MIJLOC DE SEDARE A

DURERILOR

A. ALTE TEHNICI TERAPEUTICE:

ELECTROACUPUNCTURA
 Este o metodă terapeutică ce constă în asocierea la acţiunea fizică a acelor de
acupunctură, o acţiune specială realizată de curentul electric, procedeu modernizat şi prin
multitudinea de generatoare electrice şi prin frecvenţele folosite.

Utilizarea curentului electric în medicină se face din timpuri străvechi, însă

experimentele erau mai mult bazate pe empirism, neavând un substrat ştiinţific.
Stimularea electrică a punctelor de acupunctură, denumită şi electropunctură, este o
metodă terapeutică cu beneficii reale, având indicaţii în multe discipline medicale.

Rezultatele obţinute în practica clinică au condus la realizarea unei aparaturi

performante, spectrul de aplicaţii fiind tot mai larg incluzând şi afecţiuni specifice
disciplinei stomatologice. Principiile acestei metode terapeutice se leagă de unele
proprietăţi ale curentului electric, sarcinile electrice pot străbate cu uşurinţă ţesuturile în
sens bine cunoscut şi produc local sau la distanţă efecte specifice.

Principalele avantaje de ordin tehnic sunt:

1. Poate înlocui manevrarea manuală prelungită a acelor.

2. Permite să se regleze cu mai multă precizie intensitatea stimulului.

3. Asigură producerea unor stimulări puternice.

Indicaţii:

Indicaţiile privind acupunctura sunt valabile şi pentru electroacupunctură.

Rezultate foarte bune sunt întâlnite în:

1. Tratamentul anumitor nevralgii şi paralizii, după cum acţiunea analgezică şi

spasmolitică este mult mai puternică prin electropunctură decât prin simpla acupunctură.

2. În sechelele de după accidente vasculare cerebrale sau constatat ameliorări ale

simptomelor îndeosebi în perioada de recuperare funcţională.

3. În unele afecţiuni algice în care durerea are un caracter liniar (lombosciatica,

nevralgie cervico-brahială, etc.) prin tehnici de dispersie.

Contraindicaţii:

1. La femeile însărcinate, în special în primele şi ultimele trei luni de sarcină.

2. Evitarea stimulării unor puncte situate în vecinătatea sinusului carotidian, în jurul
inimii sau a extremităţii cefalice. Ca accidente pot apărea:

- asfixia.

- oprirea respiraţiei.

- fibrilaţie ventriculară.

3. La bolnavii purtători de electrostimulatoare:

- cardiostimulatoare (peace-maker).

- pompe de infuzie continuă a insulinei.

- aparate auditive.

4. În zonele cu afecţiuni inflamatorii sau de natură alergică.

5. În cardiopatie, precum şi la cei cu hipertensiune cu valori mari (peste 180/120 mm

Hg).

6. La pacienţii cu astenie avansată.

7. În stări infecţioase acute.

TEHNICA STIMULĂRII PRIN ELECTROACUPUNCTURĂ

Tratamentul se individualizează în funcţie de efectul urmărit şi care e specific

terapeuticii medicale tradiţionale:

– efect de tonifiere, de stimulare;

– efect de dispersare, de sedare;

– efect de transmitere, de accelerare a fluxului energetic de-a lungul meridianului.

CALITATEA STIMULULUITONIFIERE DISPERSIE

FRECVENŢA
INTENSITATE
TIMP DE STIMULARE

POLARITATE ELECTROZI

SENSUL CURENTULUI
Mică: 0,1 - 5 Hz.

Către pragul dureros: 500-800µA.

De regulă scurt: 2-3 min.

Electrodul negativ.

În sensul meridianului.
Mare: peste 20 Hz.

Către pragul de percepţie: 100-400 µA.

De regulă, mai lung: 10-20 min.

Electrodul pozitiv.

Împotriva sensului meridianului.

Tab.6 Caracteristicile de curent adaptate obţinerii

efectelor de tonifiere sau de dispersie.

Înainte de utilizare aparatul se verifică fiind necesară o bună cunoaştere a

detaliilor tehnice:

a. Se începe cu implantarea a două ace în punctele alese, care se manevrează până la

apariţia senzaţiei de acupunctură, când ambele ace sunt legate la două fire conductoare
ale aparatului. Senzaţiile de acupunctură pot fi evidenţiate clinic fiind atât locale obţinute
prin eliberarea de mediatori chimici la locul stimulat cât şi senzaţii generale care variază
de la caz la caz, ca furnicături, toropeală, căldură ca şi senzaţii de migrare a energiei de-a
lungul meridianului stimulat acupunctural.
 Specificul metodei de stimulare electrică a acupunctelor constă în posibilitatea de
a obţine aceleaşi efecte, chiar superioare metodei clasice de multe ori, prin modificarea
unor caracteristici specifice ale curentului.

Ac introdus la o adâncime mică Ac introdus la o adâncime mare

Stimulare electrică mai mare.

Senzaţie locală mai puternică.

Densitate electrică mai mare.

Stimulare electrică mai mică.

Senzaţie locală mai slabă.

Densitate electrică mai mică.

EFECT TONIFIANT EFECT DISPERSANT

O altă modalitate de principiu în acţiunea electroacupuncturii în normalizarea

circulaţiei energetice într-un meridian şi a sângelui, constă în "deblocarea" fluxului de
"QI" - stagnant la un anumit nivel al acelui meridian, efect urmat de îmbunătăţirea
circulaţiei superficiale şi profunde (efect de transmisie). Aceasta se obţine prin
parcurgerea traseului meridianului de către sarcinile electrice între cei doi poli de
generare şi captare, respectiv anod şi catod.

În mod obişnuit se folosesc două metode de electrostimulare:

1. Se plasează electrozii pe aceeaşi ramură dreaptă sau stângă a unui meridian. Pentru

obţinerea efectului de tonifiere sau pentru un efect de "transmisie", polul negativ (activ,
cu acţiune tonifiantă) va fi plasat pe punctul cu numărul mai mic (deci la punctele de
debut ale meridianului) iar polul pozitiv pe un punct cu număr mai mare.

Pentru dispersia unui meridian se plasează electrodul negativ pe punctul cu număr

mai mare, iar cel pozitiv pe punctul cu număr mai mic. Sensul curentului e de la polul
negativ spre cel pozitiv, suprapunerea sensului curentului în sensul circulaţiei "QI" în
meridian are efect tonifiant, iar inversarea sensului efect dispersant. Când distanţa dintre
electrozi e mare se mai poate plasa un ac pe un punct intermediar, numit "ac de
conducţie", pentru a menţine traseul electric.

Electrozii se plasează sub mânerul acului pentru a calcula mai precis rezistenţa
electrică totală utilizată.

2. Plasarea polului negativ pe un punct situat pe o ramură a meridianului şi polul

pozitiv pe punctul omonim situat pe ramura opusă.

b. Se fixează potenţiometrul la "zero". Se deschide circuitul iar intensitatea curentului

electric este uşor mărită, până ce bolnavul resimte o senzaţie adecvată, gradul de
stimulare fiind stabilit în funcţie de limita de toleranţă a bolnavului.

Pe parcursul stimulării, dacă senzaţia de curent dispare - fenomen de adaptare,

intensitatea curentului va fi crescută uşor până la reapariţia senzaţiei specifice.

c. În general, trecerea curentului are loc în decurs de 10-20 min. şi numai în unele

afecţiuni tratamentul ajunge la 30 min.

d. După tratament, se reglează potenţiometrul la "zero" şi se întrerupe curentul.

Stimularea poate fi făcută şi prin piele intactă, necesarul de sarcină electrică fiind
mai mare, pentru a depăşi bariera cutanată.

TIPUL DE STIMULARE
PRAGUL DE PERCEPŢIE
PRAGUL

DUREROS
PRAGUL DE TOLERANŢĂ
Stimulare prin ace
Stimulare prin piele intactă
80 µA

100 µA
500 µA

1000 µA
1000 µA

10.000 µA

Alţi factori de care depinde sensibilitatea la nivelul punctelor stimulate sunt:

- prezenţa în imediata vecinătate a acului a unui număr mai mare (senzaţie mai puternică)
sau mai mic (senzaţie mai slabă) de terminaţii nervoase;
- plasarea electrozilor într-un teritoriu cu rezistenţa electrică diferită. Astfel, senzaţia va fi
mai puternică într-un punct situat într-o regiune musculară decât într-un punct situat într-
o regiune în care predomină ţesutul adipos.

La intensităţi sau frecvenţe prea mari ale curentului ce depăşesc limitele de

tolerabilitate pot apare unele efecte secundare locale: arsurile (la nivelul aplicării
stimulilor) se înregistrează la intensităţi prea mari ale curentului sau la o inegalitate
importantă între segmentul pozitiv şi cel negativ al undelor ca şi la utilizarea în terapie a
curentului continuu, poate apare electroliza cu dizolvarea acelor şi necroza tisulară, prin
acumularea de sarcină electrică intratisular. Aceste efecte pot fi preîntâmpinate prin
utilizarea curentului alternativ la intensităţi ale curentului sub limita de tolerabilitate.
Stimularea mai puternică provocată de electropunctură poate determina contracţii
musculare mai puternice, deci trebuie luate măsuri pentru a se înlătura lipotimiile sau
accidentele provocate de strâmbarea sau ruperea acelor.

Fig.4 Efectele fiziologice şi patologice ale

diferitelor intensităţi de curent.

Observaţii:

a. Reglarea potenţiometrului trebuie să fie lentă pentru a nu surprinde bolnavul printr-o

intensitate prea bruscă.

b. În timpul tratamentului pot fi semnalate fenomene de spasm, senzaţie de toropeală,

de dilataţie şi greutate, dar toate acestea sunt socotite normale.

c. Dat fiind că punctele din zona facială şi cele situate deasupra coatelor şi genunchilor
sunt mai sensibile la stimulul electric, curentul nu trebuie să fie prea puternic în aceste
zone.

APARATUL DE ELECTROACUPUNCTURĂ ŞI PRINCIPII TEHNICE

 Schema de principiu a unui aparat de electroacupunctură e: un generator de curent
"G", ce furnizează o anumită cantitate de energie ce se aplică la doi electrozi de stimulare
"1" şi "2", plasaţi în punctele alese între care există o impedanţă bioelectrică de sarcină
"Z". Intensitatea curentului şi tensiunea sunt reglate de instrumente specifice.

O schemă mult simplificată a unui electrostimulator e prezentată în figura de mai

jos:

Fig.5 Schema simplificată a unui electrostimulator de acupunctură

FORMA DE UNDĂ A IMPULSURILOR DE STIMULARE

Este un parametru tehnic controversat, un sistem unitar de lucru nefiind stabilit.

Sunt realizate diferite forme de impulsuri electrice:

- Simetrice/asimetrice;

- Unde triunghiulare; rectangulare; sinusoidale; în "dinte de fierăstrău"; unda rectangulară

cu pauză între impulsuri etc.

La proiectarea electrostimulatoarelor care furnizează aceste forme de undă de

impulsuri se are în vedere o caracteristică importantă şi anume: suprafeţele
semialternanţelor (+) şi (-) să fie egale pe intervalul unei perioade identice pentru a
suprima eventualele componente care au efecte nedorite asupra pacientului (necroze
tisulare).

În practica clinică se preferă o formă de undă triunghiulară a impulsurilor datorită

efectelor specifice cât şi stabilităţii formei de undă la modificarea unor parametri.

La formele de undă asimetrice, semialternanţele cu amplitudine mai mare sunt

cele care produc efectul de stimulare.

PERIOADA ŞI FRECVENŢA

În afara parametrilor anteriori, o caracteristică importantă a impulsurilor de

electrostimulare este perioada "T", respectiv frecvenţa " f "de oscilaţie a acestora.
Perioada este intervalul de timp dintre două variaţii succesive identice în raport cu linia
izoelectrică de referinţă. Din motive de ordin practic, interesează mai mult inversul
perioadei, valoare numită frecvenţă şi care reprezintă numărul de oscilaţii într-o unitate
de timp, mai precis într-o secundă, după formula:

f = 1/T (Hz)

Frecvenţa sau numărul de cicli pe secundă se măsoară în herzi (Hz).

La aparatele de electrostimulare, frecvenţa de repetiţie a stimulilor poate fi reglată

continuu sau în trepte între:

- 0,1 şi 1000 Hz (1kHz) - domeniul frecvenţelor joase;

- 1000 Hz şi 100.000 Hz (100kHz) - frecvenţe medii;

- peste 100 kHz - frecvenţe înalte.

Datele de electrofiziologie au precizat că frecvenţele de amplitudine mică (0,1-10

Hz) sunt adecvate stimulării S.N.S. (sistemul vegetativ simpatic); frecvenţele între 10 -
50 Hz sunt adecvate stimulării S.N.P. (sistemul vegetativ parasimpatic); cele situate între
50 - 100 Hz sunt adecvate stimulării nervilor motori. Frecvenţele mai mari de 1000 Hz nu
sunt necesare întrucât "pragul" de stimulare funcţională a nervilor somatici este situat
între 500-1000 Hz, limita impusă de durata fazei refractare, de circa 1 ms.

La aceeaşi intensitate a stimulului, sensibilitatea dureroasă creşte între 30 Hz şi

100 Hz, scăzând ca sensibilitate dureroasă neplăcută între 100 Hz şi 1000 Hz. Acest fapt
este cauzat de depăşirea frecvenţelor de transmisie nervoasă, ştiut fiind că un stimul
supraliminar are un efect inhibitor.

În cercetări privind efectele fiziologice ale diferitelor frecvenţe de stimulare, s-a

demonstrat că naloxona, blocant al endorfinelor, suprimă numai analgezia indusă de un
ritm de 4 Hz, fără a inhiba analgezia indusă de un ritm de 200 Hz. În schimb analgezia
dată de un ritm de 200 Hz este blocată de paraclorfenilamina, care nu influenţează
analgezia de 4 Hz. Frecvenţele joase par a induce analgezie prin eliberare de endorfine. În
schimb frecvenţele înalte (100Hz-200 Hz) par a realiza acelaşi lucru prin eliberare de
serotonină, prin stimularea neuronilor serotoninergici.

Ca o consecinţă derivată din fiziologie, se apreciază că frecvenţele joase (sub 5

Hz) au efect tonifiant, iar frecvenţele mari (peste 20 Hz) au efect sedativ.

DURATA ŞI FRONTUL IMPULSURILOR DE UNDĂ

 Durata impulsului este echivalentă cu lăţimea lui iar frontul impulsului cu timpul
său de creştere şi cu cel de coborâre. Se deosebesc două fronturi de undă: anterior şi
posterior.

În electrostimulare se pot genera impulsuri modulate ca frecvenţă, tip, grupuri de

impulsuri urmate de pauze etc. în funcţie şi de complexitatea aparatului utilizat.

POLARITATEA ELECTROZILOR ŞI DENSITATEA CURENTULUI

În transmisia curentului alternativ, polaritatea electrozilor anod - catod nu are o

foarte mare importanţă, curentul circulând în ambele sensuri. Totuşi, la închiderea
circuitului electric se poate constata în general o prezenţă de curent mai mare la catod.

Densitatea de curent reprezintă concentrarea de sarcini electrice în unitatea de

suprafaţă. O densitate electrică crescută va fi mai mare la electrodul introdus mai
superficial comparativ cu electrodul introdus mai profund.

MĂSURI DE MENŢINERE ŞI ÎNTREŢINERE A APARATELOR

1. Evitarea scurtcircuitărilor între electrozi când aparatul funcţionează.

2. Păstrarea aparatului într-un mediu cu temperatura potrivită şi constantă; de asemenea

e bine să se evite mediul umed.

MEZOTERAPIA

Este o metodă terapeutică ce constă în injectarea într-un punct de acupunctură a

unor substanţe chimice, soluţii medicamentoase în scopuri terapeutice. Substanţele pot fi
diverse: soluţii sintetice, preparate uleioase, vitamine, combinaţii fitoterapice etc.

S-au mai descris şi alte metode terapeutice cu indicaţii şi tehnici specifice, având
însă folosinţă mai puţin în specificul stomatologic.
B. MECANISMELE DE ACŢIUNE ALE ACUPUNCTURII

Teoriile mecanismului de acţiune ale acupuncturii au interesat mulţi cercetători,

atât acupunctori, cât şi din alte discipline. S-au formulat diferite ipoteze ale mecanismelor
de acţiune acupuncturale.

Teoria meridianelor ca sistem de reglare a homeostaziei bioelectrice a corpului

uman a fost formulată teoretic şi experimental prin principiile clasice ale acupuncturii.

Pe baza datelor furnizate de tehnica E.A.G.-Electroacupunctograma, s-a reuşit

înregistrarea directă a unor fenomene bioelectrice care au loc în organism în condiţii
fiziologice sau patologice, în mod direct sau după stimularea acupunctelor. Privită în
complexitatea deosebită a fiziologiei, în care fiecare structură şi funcţie are şi un plan
biofizic, teoria rămâne principală în explicarea acestor mecanisme.

Ipoteza energetică, indică noţiunea de "Energie", fără a preciza însă substratul ei.
Ar fi mai curând vorba de energie ca simbol, ca sumă a diferitelor sale forme de
manifestare (calorică, electrică, luminoasă, mecanică etc.).

Ipoteza bioelectrică este susţinută pe baza proprietăţilor bioelectrice ale

meridianelor şi punctelor de acupunctură. S-a cercetat nu numai activitatea bioelectrică a
întregului organism, cât mai ales activitatea bioelectrică a meridianelor şi punctelor de
acupunctură. Întrucât meridianele şi punctele de acupunctură s-au dovedit a nu avea un
substrat anatomic anume, încercările de a le integra activitatea lor bioelectrică în
ansamblul organismului nu au dus la rezultate deosebite. O altă ipoteză e cea
neuroreflexă, care s-a bucurat şi se bucură încă de un mare interes din partea
cercetătorilor, în special a celor de formaţie neurofiziologică. În adevăr, înţeparea
acupunctelor presupune stimularea unor receptori sau fibre nervoase, atât somatice cât şi
vegetative. Informaţiile pornite de la nivelul lor, codificate bioelectric în funcţie de
teritoriul de unde provin, de timpul în care apar şi de intensitatea lor, sunt apoi prelucrate
în centrii nervoşi superiori, de unde va porni spre periferie un răspuns cu semnificaţie
adaptativă. Distribuţia metamerică a principalelor puncte toraco-abdominale, ar fi o
dovadă ce certifică participarea lor printr-un mecanism neuroreflex.

Ipoteza neurală şi biochimică implică participarea unor substanţe chimice

(histamina, serotonina, bradikinina, prostaglandine, somatostatine, etc.) în obiectivarea
efectelor acupuncturii. Substanţele chimice pot fi eliberate la nivelul punctului stimulat,
de unde sunt preluate în sistemul circulator şi transportate la distanţă, unde vor acţiona
inducând o serie de modificări specifice. Pot fi, de asemenea, eliberate la nivelul unor
structuri nervoase centrale, substanţele eliberate făcând parte din categoria hormonilor,
neurotransmiţătorilor şi neuromodulatorilor.

Inducerea pe calea transmiterii încrucişate a analgeziei de la un animal la altul a

fost un argument important în sprijinul acestui mecanism, constituind şi unul din stimulii
cercetărilor care au dus la descoperirea sistemului endorfinic endogen şi a participării lui
în mecanismul analgeziei.

Ipoteza neurofiziologică s-a dezvoltat în ultimul deceniu paralel cu extinderea ei

ca metodă de analgezie. Aproape jumătate din lucrările prezentate în cele 1200 de pagini
cuprinzând lucrările "Simpozionului Naţional de Acupunctura din China", din 1985, se
referă la acest subiect.

Ipoteza mecanismului de tip placebo a fost invocată ca mecanism de acţiune al

acupuncturii prin implicarea unei componente psihice în terapeutică. S-a observat că:

a) Acupunctura este la fel de eficientă la om şi la animal, unde fenomenul de tip

placebo rămâne discutabil.

b) Efectele acupuncturii la sugari şi copii mici sunt mai bune ca la persoanele adulte.

c) Aplicarea acupuncturii pe puncte false s-a dovedit a fi net inferioară ca eficienţă

stimulării punctelor clasice alese conform acţiunii existente.

Acest mecanism implică faptul că majoritatea meridianelor YANG ce traversează

regiunea cefalică au relaţii cu ochii, la nivelul lor putându-se aprecia starea energiei
psihice "SHEN", în punctul V1(JINGMING), localizat în porţiunea supero-internă a
orbitei.

Relaţia dintre Sistemul Nervos Superior şi terapia prin acupunctură se poate

obiectiva şi indirect, în condiţiile solicitării unor valori materiale pentru acest tratament.
Astfel, se constată o scădere semnificativă a eficienţei acupuncturii mergând până la 40%
(în concepţia autorului), la solicitarea acestor valori pentru un grup de control. O posibilă
teorie a acestei ineficienţe este dată de modificarea tranzitorie a unor circuite cerebrale ce
se află sub dependenţa lojei energetice F./V.B. ştiut fiind că V.B. este organul ce
integrează funcţia de evaluare logico-cauzală aflată de multe ori la cauza afecţiunii.

O teorie biofizică ar fi că în zonele cerebrale implicate în aceste funcţii se creează

legături bioelectrice, această zonă devenind temporar "închisă" asemănător unui
mecanism de "poartă".

Datorită ineficienţei unei metode ştiinţifice de evidenţiere a "energiei", ci a

manifestărilor acesteia, nu există o concepţie unanim acceptată privind mecanismul de
acţiune al acupuncturii. Se pot presupune intricări neuro-fiziologice, bioelectrice,
hormonale ce dau un rezultat informaţional iniţial şi apoi la nivel biochimic şi fizic.
Datele actuale, strânse ca urmare a experienţei milenare, implică o cercetare complexă,
argumentele aduse contra eficienţei acupuncturii fiind anulate de rezultatele deosebite ale
tratamentelor acupuncturale.
 Mecanismele neurofiziologic şi umoral pot furniza informaţii obiective ale
mecanismelor stimulării acupuncturale, ipoteza neuroreflexă şi a implicării umorale e o
posibilă explicaţie a acestor mecanisme.

NEUROFIZIOLOGIA TRANSMITERII NERVOASE

Durerea, ca senzaţie specifică, se datorează excitării sub- sau supraliminare a unui

neuron sau mai mulţi, generându-se astfel un stimul de răspuns ce va fi interpretat
cortical sau subcortical. Transmisia centrală a acestor stimuli se realizează prin
intermediul neuronilor specifici.

Neuronul reprezintă unitatea structurală şi funcţională a sistemului nervos

specializat în recepţionarea, stocarea, transmiterea şi prelucrarea informaţiilor.

Pentru a putea acţiona excitantul trebuie să aibă anumite calităţi: să fie suficient
de intens, să acţioneze brusc, să persiste un timp, să excite specific. În repaus, neuronul
are un potenţial de membrană, iar când este stimulat de un excitant subprag se formează
un potenţial de acţiune local, ce nu dă propagare de impuls nervos.

La un excitant prag/supraprag se modifică automat permeabilitatea membranei

pentru ioni, în special pentru Na+ declanşând formarea unui potenţial de acţiune (spike),
"impulsul nervos propagat". Excitabilitatea membranei variază cu concentraţia ionilor:
diminuarea Ca++, creşterea K+ cresc excitabilitatea; scăderea K+, anestezicele locale,
alcoolul etc., scad aceasta. Uneori aceste modificări sunt mai mari, încât determină
fenomene de supraexcitabilitate ce pot genera impulsuri spontane, descărcări repetitive
sau blocarea impulsului nervos, etc. Odată potenţialul de acţiune declanşat, prin fibrele
aferente ajunge la primul neuron al lanţului reflex, localizat diferit în funcţie de tipul şi
funcţia acestuia. Transmiterea (conducerea) prin fibra nervoasă (mielinică) se face în mod
centrifug, uneori şi centripet prin "reflex de axon" în situaţii patologice, experimental,
când sunt izolate.

Transmiterea impulsurilor nervoase prin fibra nervoasă se face după legile

cunoscute:

- integritate anatomo-fiziologică, conducerea izolată (mielina fiind izolator) şi

nedecremenţială (fără pierderi).

- legea "tot sau nimic" (răspuns neaxial la stimul prag-supraprag).

- multiplicarea impulsurilor în terminaţiile axonale fără scăderea amplitudinii.

- legea conducerii bilaterale.

 Propagarea impulsului nervos se face din aproape în aproape în fibrele cu
structură amielinică (cu viteză mai mică) şi prin "salturi" în fibrele mielinice (cu viteză
mai mare).

Viteza de conducere în fibrele nervoase variază cu natura fibrei, grosime,

temperatură, vârsta şi vascularizaţie. Un exces informational duce la oboseală cu
întreruperea activităţii şi blocarea aportului specific.

Legătura interneuronală şi dintre neuroni şi alte celule se face prin formaţiuni

specializate denumite sinapse, prin mediatori chimici. Mediatorii transmiterii sinaptice
sunt:

- Acetilcolina: sinapse colinergice - cel mai des întâlnite.

- Noradrenalina (Norepinefrina): sinapse adrenergice.

- Dopamina: sinapse dopaminice.

Alte sinapse au ca mediator:

- serotonina (5 - H.T) - (5 - hidroxi-triptofan), substanţa P, prostaglandinele, acidul

gamma-amino-butiric (G.A.B.A.), glicina, taurina, etc.

Funcţionalitatea sinapselor poate fi afectată de tulburări metabolice locale sau

afectarea elementelor postsinaptice care determină tulburări în sinteza, stocarea,
cuantificarea şi eliberarea mediatorilor sau tulburări în legarea şi în activarea acestora.
Neuromodulatorii au efect hormonal local, de la neuron la neuron, nonsinaptic şi au
acţiune tonică asupra funcţiei neuronale (control fazic) reglând afinitatea receptorilor.
Neurohormonii sunt eliberaţi din S.N.C. şi sistemul nervos periferic prin potenţialul
declanşat de un stimul nervos specific. Ca rol fiziologic, neurohormonii îl au realizând
controlul la distanţă al glandelor endocrine, la nivele diferite.

Neuronii sunt organizaţi în reţele neuronale cu o populaţie uniformă ce

îndeplinesc aceleaşi roluri dar cu aferenţe şi funcţii diferite. La numărul adaptabil de
neuroni de peste 115 miliarde, estimat că ar fi în S.N.C., numărul de căi pe care îl poate
lua un impuls nervos este astronomic, dacă ţinem seama că pot avea fiecare 100 de
conexiuni convergente şi 100 de divergenţă!

Pentru menţinerea homeostaziei, organismul dispune de o reglare nervoasă şi

endocrină cu care poate realiza o reglare deterministă - o cauză produce un efect, sau
aleatorie - efectul apare cu o anumită probabilitate.

După cum se observă în figură, reglarea nervoasă este mai rapidă, mai fină şi mai
mobilă:
Fig.6 Mecanismele menţinerii homeostaziei

TRANSMISIA CENTRALĂ A SENSIBILITĂŢII DUREROASE

Prin neuronul din ganglionul posterior stimulii ajung în cornul posterior medular
sau în centrii nervoşi ai S.N.C., unde converg şi alte aferenţe periferice (somatice,
viscerale) şi centrale. În cornul posterior informaţiile sunt spaţializate, ţesuturile distale
fiind proiectate medial, iar cele aproximale, lateral.

În modularea sensibilităţii algice, un rol deosebit l-ar avea laminele I, II şi V,

situate în cornul posterior medular, dinspre posterior spre anterior, ultima fiind şi locul
convergenţelor somatice şi viscerale.

După stratificarea nervilor din cornul posterior, Rexed îi împarte în 6 zone

(lamine):

Fig.7 Detaliu schematic al cornului posterior: fascicolele groase ce constituie partea

medială a rădăcinii dorsale se divid în fibre lungi ascendente şi scurte descendente care
intră în cornul dorsal unde fac conexiuni cu numeroşi interneuroni. Fibrele subţiri
A.S.N.C. fac numeroase conexiuni (sinapse) în laminele cornului posterior: în lamina I
(exclusiv în sensibilitatea algică), lamina IV, V, VI. Convergenţa fibrelor cutanate şi
viscerale în lamina IV ar explica durerea referită viscerală la tegumente. În laminele I, II,
V se fac conexiunile cu fibrele inhibitorii ce blochează transmisia impulsurilor
sensibilităţii specifice.

Din cornul posterior pornesc căile centrale implicate în transmisia impulsurilor,

de două tipuri: una are distanţe lungi intersinaptice şi puţine sinapse (oligosinapse), cu
conductibilitate rapidă, care răspunde cu exactitate la localizarea spaţială a durerii
(exemplul fascicolul spino-talamic). Al doilea tip este cel cu distanţe mici intersinaptice
(polisinaptic), cu conducţie lentă, fără o somatopie organizată, aşa cum este fascicolele
din formaţiunea reticulată ascendentă.

La om există, probabil, mai multe căi lungi implicate în transmisia şi integrarea

acestor stimuli ce includ tracturi spino-talamice, spino-cervicale, spino-reticulate, spino-
mezencefalice, spino-cervicale pe de o parte, iar pe de altă parte tracturile măduvei
spinale dorsale prin fascicole propriospinale.

1. MECANISME DE INTEGRARE SPINALĂ

Dacă în conceptul clasic măduva spinării era considerată ca o simplă cale de

transmitere, azi s-a dovedit ca ea este un organ foarte complex, cu organizare anatomică,
electrofiziologică şi biochimică, care permite nu numai recepţia şi transmisia ci şi
modularea informaţiilor receptate periferic.

Cornul posterior are o structură complexă care permite recepţia şi transmisia

proceselor senzoriale. Astfel, celulele din lamina I primesc impulsuri exclusiv de la
fibrele "A-delta" şi "C", şi au conexiuni cu celulele din "substanţa gelatinoasă",
segmentele vecine şi centrale. În celulele din lamina V converg fibrele somatice
superficiale, profunde şi cele vegetative iar neuronii receptori din sistemul nervos
periferic şi central se pare că au o cale identică spre cortex. Datorită structurii
polisinaptice, un singur neuron poate primi informaţii de la mai mulţi receptori.

2. MECANISME DE INTEGRARE SUPRASPINALĂ

În etajul superior aproximativ o pătrime din fibrele aferente ajung la cortex, restul
fac mai multe conexiuni de integrare în: substanţa reticulată, unde stimulul nociceptiv se
integrează cu componenta afectiv-emoţională şi unii nuclei cerebrali (hipocamp, nucleu
caudat) unde se pare că se face integrarea cu memoria. Aceste verigi realizează o
integrare complexă a sensibilităţii algice, iar conexiunile cu scoarţa cerebrală, în principal
cu lobul parietal ar realiza conştientizarea durerii.

După unii autori, la nivelul cortical, nu s-ar face decât o localizare a senzaţiilor
dureroase, creierul fiind un sistem de procesare deosebit de complex şi cu programe de
autoconservare şi control.
 Ipoteza implicării unor formaţiuni nervoase superioare în mecanismele analgeziei
este accentuată de teoria "porţii de control" emisă de Melzack şi Wall (1965). Conform
acesteia, anumiţi centri nervoşi din S.N.C. au un rol specific de inhibiţie a sensibilităţii
algice, îndeosebi la nivelul "Substanţei Gelatinoase" descrisă de Rolando.

Mecanismul acestei teorii ar consta în existenţa unui "filtru cu sensibilitate

variabilă" sau "poarta de control" ce în mod normal se află în repaus dar care se poate
activa la un stimul specific. Stimulii aferenţi aparţin de două tipuri principale de fibre cu
viteze diferite de conducere: fibre groase, mielinice ce definesc grupa "A" şi fibre subţiri,
amielinice ce aparţin grupei "C". Aceste fibre fac sinapsa la nivelul medular cu un
interneuron "T", de la care impulsurile sunt interpretate în "substanţa gelatinoasă", având
însă efecte diferite: fibrele groase o activează blocând transmiterea corticală a
impulsurilor nocicepţiei, iar cele subţiri o inactivează.

Efectul inhibitor s-ar realiza printr-un mecanism de "inhibiţie presinaptică"

datorită fibrelor cu diametru mare care, deşi conduc mai lent impulsurile, pregătesc
centrii nervoşi şi blochează "poarta" de impulsurile aferente provenite prin fibrele cu
diametru mic. Totuşi, la o stimulare puternică sau îndelungată, impulsurile repetitive din
fibrele cu diametru mic depăşesc inhibiţia prealabilă, realizându-se astfel conştientizarea
durerii.

Fenomenul este deosebit de important pentru stimulii realizaţi de către

acupunctură a căror intensitate, nesituându-se la parametrii înalţi vor fi preluaţi în
principal de fibrele cu diametru mare, având ca efect închiderea "porţii" cu blocarea
influxului algic transmis de fibrele subţiri, efectul depinzând astfel de intensitate şi de
modalitatea de stimulare.

De la nivel central supraspinal, din nucleii corticali şi subcorticali, pornesc căile

de inhibiţie şi modulare a durerii pre- şi postsinaptice descendente de la diverse niveluri,
în special modulare în lamina V medulară. Această cale este reprezentată tipic de tractul
corticospinal, de tip serotoninic şi adrenergic, cu un efect modulator tonic. În afara
acestor căi de inhibiţie cu mecanism opioid, mai există şi alte căi, cu mecanisme
neopioide, însă mai puţin cunoscute în prezent. Se consideră implicarea directă a
creierului în inhibiţia sensibilităţii algice la nivel de "poartă", ştiut fiind că unele stări
psihice: sugestibilitatea, anxietatea, etc., pot influenţa percepţia durerii.

Funcţionarea acestui sistem descendent de inhibiţie necesită trei factori:

- nivelul informaţional: alertează structurile superioare la apariţia unui mesaj;

- un factor de control care modulează mesajul după starea de excitabilitate a S.N.;

- un efector, ce transmite mesajul de control spre releele sinaptice ale căilor specifice.
 MECANISME DE INTEGRARE UMORALĂ

Descifrarea mecanismului analgeziei acupuncturale a fost posibilă graţie

progreselor făcute în domeniul neurochimiei, ramura modernă a neurofiziologiei, care
studiază rolul substanţelor peptidice endogene (hormoni, neuromodulatori şi
neurotransmiţători) în mecanismul complex al durerii. Numărul substanţelor care intervin
în transmisia sau modularea impulsurilor senzoriale dureroase se ridică la mai multe zeci
şi lista lor nu încetează să crească.

Printre neuropeptidele implicate în mecanismul fiziologic al sensibilităţii algice,

endorfinele au un rol important. Există numeroase date care demonstrează că peptidele cu
activitate de tip morfinic (termenul de endorfine înseamnă "morfine endogene") participă
la inducerea percepţiei dureroase, a comportamentului, a funcţiei neuroendocrine a
creierului, a hipofizei şi a sistemului vegetativ peptidergic din intestin. Spre exemplu,
enkefalinele (principalele endorfine cunoscute, ca metenkefalina şi leuenkefalina) şi
substanţele înrudite (proopiocortina, alfa- şi beta lipotrofina) pot stabili o legătură între
percepţia algică, comportament, reglarea neuro-endocrină, dar şi între secreţia endocrină
şi metabolism. Deasemenea, ele au o strânsă legătură cu activitatea bioelectrică cerebrală.
În ce măsură şi la ce nivel eliberarea acestor substanţe mediază efectele analgezice ale
acupuncturii, constituie o necunoscută, din care se întrevede lămurirea nu numai a
mecanismului de acţiune al acupuncturii, dar şi a unor procese fiziologice implicate în
recepţia, transmisia şi modularea unor stimuli specifici.

Distribuţia receptorilor opiacei şi a endorfinelor în sistemul nervos central este

inegală. Concentraţii mari au fost puse în evidenţă în corpii striaţi, amigdala neurală,
substanţa cenusie periapeductală, talamus şi hipotalamus.

Se găsesc, deasemenea, în coarnele dorsale ale măduvei, unde au fost decelate nu

numai enkefaline, dar şi alte neuropeptide implicate în transmisia şi modularea senzaţiei
dureroase, ca "substanţa P", colecistochinina şi somatostatina.

Intervenţia unei componente umorale în obţinerea efectului hipoalgezic prin

acupunctură a fost evidenţiată de o serie de observaţii clinice şi experimentale. Astfel, s-a
constatat că instalarea hipoalgeziei prin acupunctură sau electroacupunctură necesită un
timp de inducţie de aproximativ 20 de minute, iar după încetarea stimulării, scăderea
pragului de percepţie dureroasă se menţine o perioadă de timp, care uneori atinge 70 de
ore.

Argumente suplimentare au fost aduse de studiile experimentale la animal,

folosind circulaţia încrucişată. Creşterea pragului sensibilităţii dureroase a fost obţinută
atât la animalul la care s-a efectuat stimularea acupunctică (donator), cât şi la primitor,
atât la şobolan, cât şi la câine sau iepure.
Fig.8 Schema conexiunilor bulbo-mezencefalice implicate în controlul fluxului de stimuli
nociceptivi: PAG, Substanţa Cenuşie Periapeductală; NCG, Nucleul Gigantocelular;
NRM, Nucleul Median al Rafeului; FRS, Fasciculul Reticulospinal; FST, Fasciculul
Spinotalamic; fibre nervoase A(delta) şi C.

Mai mult, transferul de lichid cefalorahidian de la un animal acupunctat, în

ventriculul IV al altui animal nestimulat, creste semnificativ (cu 85%) pragul sensibilităţii
dureroase. În fine, s-a arătat că întreruperea funcţiei hipofizare aboleşte efectul
acupuncturii printr-un mecanism legat de eliberarea de endorfine dar încă insuficient
elucidat.

Ca mecanisme electro-fiziologice şi ionice, endorfinele ar bloca intrarea sodiului

(Na+) în neuron scăzând depolarizarea, scade şi transmisia informaţiei dureroase, sau
produc o inhibiţie presinaptică tot prin mecanism de pompă de sodiu. S-ar modifica prin
aceasta polarizarea locală şi structura informaţională ca într-un mecanism de feed-back.

STRUCTURA BIOCHIMICĂ:

Peptidele opioide sunt cunoscute azi ca având structuri biologic active, omologe,
ce derivă din trei precursori (propeptide) care corespund la trei gene distincte, fiecare
precursor conţinând o secvenţă minimă terminală aa. leu- sau met-, cu afinitate pentru
receptorul opiaceu. Procesul formării lor în neuroni nu este pe deplin cunoscut. Ca factori
naturali ce declanşează eliberarea lor, cei mai cunoscuţi, ar fi:

4 stimulii dureroşi.

4 în actul sexual.

Structura:

Prima familie are ca precursor proopiomelanocortina care prin clivaj dă a-endorfina, b-

endorfina, g- endorfina, betalipotrofina, A.C.T.H., etc.

Aceste numeroase peptide se sintetizează atât în S.N.C. cât şi în centri

subcorticali, având valori diferite în nocicepţie şi alte mecanisme senzoriale, reglarea
cardio-circulatorie şi alte funcţii.
 S-au studiat mai bine trei endorfine cu rol în mecanismele algice:

· a- endorfina 61-76 ce dă analgezie slabă, limitată şi de scurtă durată.

· b- endorfina 61-77, cu efect analgezic slab.

· g- endorfina 61-91, care dă analgezie puternică (între 18-33 ori mai mare decât
morfina) cu durată între 30-60 minute.

Aceste endorfine provin din clivarea beta-lipotrofinei printr-un sistem enzimatic

care le degradează ulterior până la o formă neopioidă de hormon.

Cele mai cunoscute enzime de degradare a opioidelor sunt:

- exopeptidazele (carboxipeptidaza).

- endopeptidazele.

b- endorfina se găseşte în cantităţi mai mari în hipofiza anterioară unde este

depozitată împreună cu A.C.T.H. şi b- lipotrofina, dar şi în glanda medulosuprarenală şi
în S.N.C. unde are concentraţii variate, predominând în etajele superioare, comparativ cu
enkefalina ce predomină în sistemul nervos periferic. Nu există o corelaţie demonstrată
între creşterea b-endorfinei plasmatice şi a concentraţiei cerebrale a acesteia. Introdusă
intraspinal şi intracerebral la om dă analgezie de lungă durată, fapt dovedit şi prin studiile
experimentale folosind circulaţia încrucişată.

Când acţionează direct pe celule, spre exemplu organic, crescând glicemia,

acţiunea sa nu e reversată de naloxonă.

A doua familie de opioide are ca precursor proenkefalina A, cu şapte secvenţe de

peptide opioide, mai cunoscute fiind met-enkefalina şi leu-enkefalina din care derivă
enkefalina. Enkefalina se găseşte în neurohipofiză, gl. medulosuprarenală şi în sistemul
nervos, în etajele superioare, şi la nivelul medular în laminele I, II şi V din cornul
posterior. Degradarea enkefalinelor este făcută de o peptidă numită enkefalinază.

A treia familie are ca precursor proenkefalina B din care derivă dinorfina, alfa-endorfina
şi dinorfina. Dinorfina este reprezentantul cel mai studiat şi se găseşte în
adenoneurohipofiză, glanda medulo-suprarenală şi etajele superioare nervoase, precum şi
la nivelul medular în laminele I, II şi V din cornul posterior.

Substanţele opioide acţionează specific pe receptorii opioizi de pe suprafaţa

membranelor neuronale.

Folosind alfabetul grecesc, Martin (1976) clasifică receptorii opioizi în receptori -

după molecula specifică :
- miu (m), pentru morfina.

- kappa (k), pentru ketociclazocina (analgezic slab, depresor puternic).

- sigma (s), pentru S.K.F. - 10,047 (excitant puternic).

Distribuţia şi densitatea receptorilor opioizi e neuniformă în organism, variind cu

specia. Ulterior se descoperă receptori de tip delta (d) cu specificitate pentru enkefalină,
epsilon (e) cu specificitate pentru endorfine, lambda (l) găsit la animale, etc., selectarea
opioidelor endogene este în parte relativă, corelaţia cu receptorii nefiind bine cunoscută.

Receptorii morfinici specifici predomină în etajele supraspinale, iar pentru

ketociclazocina în etajul spinal. Ariile nociceptoare supraspinale (talamusul, substanţa
cenuşie periapeductală, nucleii rafeului, sistemul limbic) deţin, conform unor studii,
preponderent receptori tip "m", dar şi alţi receptori specifici.

La nivel medular s-au evidenţiat deasemenea receptori pentru beta-endorfină,

enkefalina, etc.

Sistemul de "substanţă P": este o peptidă descoperită în organism, de von Euler în

1931, formată din 11 aminoacizi şi baze. Aceasta, în mod normal, are o acţiune mai lentă
şi prelungită. Se poate presupune că există o competiţie la nivel medular, un sistem de
"poartă" biochimică, între "substanţa P" şi enkefaline, în care "substanţa P" mediază
transmisia mesajelor nociceptive spre etajele nervoase superioare, iar enkefalina
împiedică sau atenuează progresia influxului nervos prin inhibiţia ponderii de "substanţă
P". Prin receptorii periferici, creşte permeabilitatea vasculară şi tonusul musculaturii
netede.

Localizarea acestui mediator este în celulele nervoase, concentraţiile cele mai

mari sunt în aferenţele primare ce mediază intrările nociceptive:

- creier (periapeductal, hipotalamus, amigdală, aria preoptică, secţiunea trigemenului).

- măduva spinării, în cornul posterior (de 30 de ori mai mare concentraţia comparativ cu
cornul anterior).

- organe periferice (intestin).

S-au găsit valori crescute în L.C.R. (36,1 ± 2,7 fmol/ml). Modificări severe faţă
de normal (9,6± 3,2 fmol/ml) s-au pus în evidenţă la pacienţii cu fenomene Raynoud, în
special cei fumători.

Absenţa totală de "substanţă P", prin deficit congenital, expune individul la

pericole grave din partea mediului extern prin absenţa producerii nocicepţiei. Creşteri
mari de "substanţă P" se întâlnesc la pacienţii cu dureri cronice neoplazice, şi la pacienţii
cu arahnoidită.
 Alte substanţe implicate în mecanismul sensibilităţii algice:

Sistemul monoaminic (M.A.O.), este implicat în mecanismul nociceptiv

supraspinal ce-şi exercită acţiunea antialgică la nivel medular prin căile descendente
spinale. Din acest sistem fac parte neuronii serotoninici şi adrenergici, cu
neurotransmiţătorii: serotonina (5-hidroxitriptamina, 5 H-T) sau adrenalina. Creşterea
nivelului serotoninic amplifică gradul de analgezie, iar inhibiţia sintezei de serotonină
face imposibilă analgezia prin electrostimulare.

Scăderea nivelului serotoninei, adrenalinei şi dopaminei se constată în sindromul

depresiv de însoţire a durerii cronice.

Antidepresoarele tri- şi tetraciclice ca amfetamina cresc nivelul monoaminelor

printr-o inhibiţie a recaptării la nivelul sinapsei monoaminice.

Dereglarea acestor sisteme duce la tulburări specifice în durerea cronică.

Alte substanţe implicate în nocicepţie, sunt somatostatina şi colecistokinina:

Somatostatina ar avea efecte similare cu opiaceele, pe lângă acţiunea hormonală

specifică.

Colecistokinina, hormon gastrointestinal, se găseşte în concentraţii mari în

aferenţele senzoriale şi creier (periapeductal), potenţând nocicepţia reversată de
naloxonă.

În analgezia de stres ar mai fi interesate şi alte substanţe (pe lânga beta-endorfină)

cum sunt: A.C.T.H, cortizolul etc.

Se mai consideră existenţa unui sistem neopioid de modulare a analgeziei de stres,

în care sunt implicate mecanisme centrale de tip monoaminergic, serotoninergic,
colinergic, histaminic şi sistemul renină-angiotensină.

Implicarea centrilor nervoşi în obţinerea efectului analgezic prin

electroacupunctură este sugerată de constatarea că acest efect nu se mai înregistrează
dacă aplicarea acelor este precedată de interceptarea percepţiei dureroase periferice prin
anestezie locală. La rândul lor, implicarea endorfinelor în mecanismul hipoalgeziant al
electroacupuncturii este susţinută şi de imposibilitatea obţinerii acestui efect la şoareci,
deficienţi în receptori opiacei.

Un argument în plus pentru intervenţia endorfinelor în obţinerea efectelor

electrostimulării este adus şi de utilizarea acestui tratament în combaterea sindromului de
abstinenţă la intoxicaţia cronică cu heroină.
 MECANISMUL DE INTEGRARE BIOFIZICĂ A CORPULUI UMAN

Stimularea unui punct de acupunctură antrenează numeroase modificări locale,

preluate ca informaţii şi transmise apoi la distanţă, pe mai multe căi. Calea sistemului
nervos somatic (S.N.S.), explică localizarea precisă, de către pacient a punctului stimulat;
pe cale reflexă, S.N.S. poate declanşa o serie de reacţii segmentare, precum: modificarea
tonusului muşchilor, modificarea pragului de percepţie dureroasă, şi alte efecte specifice.
Unul dintre mecanismele acupuncturale este cel reflex, implicat în teoria "controlului de
poartă" a impulsurilor dureroase.

Calea sistemului nervos vegetativ (S.N.V.), explică efectele nemetamerice

înregistrate în activitatea organelor interne (reglarea presiunii arteriale, modificarea
motilităţii şi a secreţiei gastrice, reducerea bronhospasmului etc). Participă de asemenea
la modularea percepţiei dureroase, având implicaţii majore în asigurarea homeostaziei
bioelectrice a corpului uman.

Calea vasculară, substanţele chimice eliberate în cursul stimulării punctelor sunt

preluate, pot acţiona la distanţă mare de locul înţepăturii, inducând unele din efectele
generale (reglaj specific al tonicităţii vasculare, stimularea proceselor imune, acţiune
centrală stimulatorie sau sedativă...). Cele mai multe dintre aceste substanţe chimice sunt
încărcate electric, acţionând la distanţă, în virtutea sarcinilor electrice pe care le posedă.
Această cale include sistemul sangvin cât şi pe cel limfatic.

Calea spaţiilor interstiţiale: de-a lungul lor migrează sarcinile electrice "mobile"
produse în exces în cursul stimulării şi care pot fi înregistrate prin metoda E.A.G. sub
forma microcurenţilor de leziune.

Dinamica sarcinilor electrice, atât cea locală - modificarea raportului între

sarcinile electrice pozitive şi cele negative, cât şi la distanţă - migrarea sarcinilor
electrice, ocupă un loc important în mecanismul de acţiune al acupuncturii,
neuromodulatorii endogeni acţionând sinergic, potenţând sau inhibând acestea. Ipotezele
ce susţin acest mecanism sunt următoarele:

a) Potenţialul de leziune declanşat prin înţepare e suficient de mare pentru a stimula

atât receptori somatici, cât şi pe cei vegetativi. Însăşi transmisia informaţiilor de-a lungul
fibrelor somatice şi vegetative este de natură electrică.

Întrucât relaţia sistemului nervos vegetativ cu activitatea bioelectrică tisulară este

mai amplă decât cea a sistemului nervos somatic, mecanismul nervos vegetativ pare a fi
mai important în medierea efectelor acupuncturii.

b) Sarcinile electrice locale produse în cursul stimulării sunt preluate, pentru a realiza
starea de "relaţie funcţională bioelectrică tisulară", atât pe calea spaţiilor interstiţiale
(traiectul meridianelor) cât şi pe calea sistemului vascular, nervos sau limfatic.

c) Punctele situate în teritorii dezaferentate senzitiv, prin leziuni ale structurilor

nervoase sau prin anestezie, au efect redus în stimularea prin acupunctură, dovedindu-se a
fi mai eficiente punctele situate în apropierea trunchiurilor nervoase.

Fenomenele electrice de suprafaţă asociate cu punctele de acupunctură, se

datorează rezistenţei electrice mai scăzute pe care o au acestea. Astfel, raportul dintre
rezistenţa electrică a tegumentului indiferent şi rezistenţa în punctele active are valoarea
de 3,12 / 9,51.

Măsurătorile electrice cutanate, efectuate cu curent alternativ, au dus la

constatările:

· conductivitatea este de tip unidirecţional, în cele două sensuri de trecere ale

curentului;

· conductivitatea creşte proporţional cu creşterea temperaturii, deasemenea la excitaţia

fotonică;

· excitarea unui punct declanşează răspunsuri repetitive (serii de impulsuri);

· explorarea rezistenţei electrice în puncte simetrice evidenţiază valori aproximativ

egale. S-au evidenţiat diferenţele rezistenţei electrice între sexe şi în funcţie de vârstă:
media valorilor de rezistenţă la acelaşi punct este mai mică la femei comparativ cu
bărbaţii; la grupele de vârstă mai înaintate s-au găsit valori semnificativ mai crescute faţă
de grupele de vârstă mai tinere;

· circulaţia electrică de suprafaţă participă la circulaţia profundă, modificându-şi

sensul şi o parte din proprietăţi în funcţie de starea şi condiţia fiziologică a organelor
profunde asociate;

· fenomenele de denervare înlătură caracteristicile electrice specifice, demonstrând

astfel indirect existenţa unui mecanism de control nervos şi umoral.

Cercetări de electrofiziologie asupra gradienţilor electromagnetici cutanaţi

(Becker – 1970) au evidenţiat unele din aceste proprietăţi.

Proprietăţile biofizice cutanate şi ale punctelor de acupunctură au mai fost

evidenţiate şi prin alte metode.

Un experiment care a reuşit să evidenţieze traseul unor meridiane energetice a fost

realizat de dr. V. Bâgu şi col. (1981), prin utilizarea izotopilor radioactivi proprioinjectaţi
într-un punct de acupunctură. Dintre soluţiile folosite, cele mai bune rezultate s-au
obţinut cu Pertechnetat de Tehneţiu 99 mTc în doze mici (aproximativ 5-100 ori) celor
obişnuite.

Concluziile experimentului au fost mai mult decât încurajatoare, la o cameră de

scintilaţie s-a observat migrarea radiotrasorului de-a lungul meridianului energetic de
care aparţine punctul, rapiditatea migrării fiind proporţională cu starea funcţională a
meridianului. Astfel:

- Traseul radiotrasorului pus mai bine în evidenţă, a fost pentru meridianele: Rinichi,
Intestin gros...

- Migrarea se face de-a lungul meridianului acumulându-se frecvent în organul

corespunzător de care aparţine (în cazul Rinichiului în cel din partea meridianului
studiat).

- Migrarea izotopului se face în funcţie de starea organului corespunzător: la cei cu

afectare de organ mai repede, putând apare întreruperi ale meridianului.

- Injectarea în puncte neutre nu duce la migrări ale substanţei.

O posibilă explicaţie alternativă ar fi că radiotrasorul migrează pe calea

limfaticelor de calibru mai mic, sau a spaţiilor şi lichidelor interstiţiale.

Mecanismele analgeziei acupuncturale sunt un domeniu nu foarte bine cunoscut,

rezultatele terapeutice obţinute demonstrând eficacitatea acestei metode terapeutice
îndeosebi în cadrul unor afecţiuni algice funcţionale.

Dacă ar fi să explicăm nivelurile de acţiune ale acupuncturii: reacţiile locale ar fi

datorate formării şi eliberării în ţesuturi a substanţelor chimice neuromodulatoare
(histamina, serotonina, bradikinina, prostaglandine, potasiu, etc.), dar şi prin stimularea
nervoasă; reacţiile segmentare ar putea fi atribuite implicării sistemului nervos somatic şi
într-o oarecare măsură, a celui vegetativ; reacţiile generale şi cele la distanţă ar putea fi
atribuite sistemului endorfinic endogen şi migrării sarcinilor electrice sub forma
microcurenţilor de leziune.
VII. Prezentări de cazuri clinice de glosodinii tratate prin acupunctura

Ţinând cont de cele prezentate mai sus în continuare iată câteva cazuri clinice,
considerate ca fiind reprezentative.

Caz 1.
Un prim caz este acela al unei paciente suferinde de glosodinie, sau sindromul de "gură
arzândă (burning mouth)". Deşi acestei paciente i-am efectuat un tratament de
acupunctura clasică (fără resuscitare electrică), l-am ales pentru a evidenţia efectul de
hiperemie ce poate apare imediat după aplicarea acelor (fig.8). Acesta reacţie dovedeşte
că rezultatele acupuncturii vor fi dintre cele mai bune în atare situaţie.

Fig.8. Efectul de eritem în jurul acelor de acupunctura

Reacţia hiperemică accentuată observată dovedeşte buna reactivitate a pacientei faţă de

acupunctura.

Caz 2.

Este vorba de o pacientă ce s-a prezentat în cabinetul nostru pentru mobilităţi dentare
pronunţate, sângerări gingivale spontane, halenă fetidă. Din anamneză rezultă că este şi
polialergică medicamentos. In urma examenului clinic obiectiv se precizează diagnosticul
de parodontită marginală cronică profundă. Se instituie un tratament antibacterian,
antiinflamator, în cadrul căreia se decide pe lângă detartraj şi extracţia lui 16 irecuperabil.
Imaginea ce urmează prezintă aspectul facial după aplicarea acelor de acupunctura şi a
firelor de stimulare electrică (foto 9). Punctele alese pentru anestezia regiunii
hemimaxilarului drept aparţin meridianului stomac (S3, S7), intestinului gros (IG4,
IG18), pericardului (P9). S-a apelat totodată la auriculoacupunctură alegându-se punctul
dentar superior. După circa 30 de minute de la începerea stimulării electrice s-a obţinut
un efect analgezic suficient de bun pentru a efectua extracţia lui 16. De aceea extracţia a
decurs în condiţii optime, fiind uşor

Fig.9 Cazul 2

de realizat şi datorită gradului mare de mobilitate dentară, în schimb, chiuretajul pereţilor

alveolari s-a însoţit de o uşoară jenă dureroasă.

Cazul 3
Pacienta din imaginea de mai jos (foto 10) s-a prezentat în clinica de parodontologie a
facultăţii noastre cu o parodontită marginală cronică superificială localizată la grupul
frontal inferior, fiind şi polialergică medicamentos. Pe lângă terapia antbacteriană,
antiinflamatorie s-a practicat un chiuretaj subgingival în câmp închis în regiunea mai sus
menţionată.

Fig.10 Cazul 3

Pentru inducerea efectului anestezic s-a apelat la tehnica de analgezie prin

electroacupunctură, punctele de elecţie fiind reprezentate de S5, bilateral. Deoarece
pacienta a prezentat o uşoară stare de lipotimie s-a ales o poziţie de decubit dorsal, fiind
totodată resuscitat şi punctul VG26. La circa 20 de minute de la stimularea electrică a
acupunctelor efectul analgezic s-a dovedit a fi foarte bun, astfel încât s-a efectuat
chiuretajul într-o stare de linişte operatorie totală. Inconvenientul major 1-a constituit
starea de contractură a musculaturii regiunii mentoniere şi sângerarea ceva mai crescută
decât după utilizarea unui anestezic corectat cu un vasoconstrictor.

Caz 4.

Ultima prezentare a acestor situaţii clinice se referă la o pacientă cu glosodinie a cărei

labilităţii neuropsihice crescute la care se adaugă relatările că ar avea o alergie atât
medicamentoasă cât şi alimentară. Aceste constatări m-au determinat să aleg analgezia
prin electroacupunctură încă din primul moment (fig. l1).

Fig ll Cazul 4

Din această cauză chiar în situaţia detartrajului ultrasonic pe care l-am utilizat în prima
şedinţă am apelat la acupunctura. Interesant este faptul că deşi pacienta a venit agitată şi
posibilitatea de colaborare cu ea părea sortită eşecului, imediat după activarea electrică a
acelor am obţinut o linişte operatorie totală. Este ştiut că în mecanismul ei de acţiune
acupunctura are o însemnată componentă reflexogenă, aceasta fiind evidentă în cursul
tratamentul stărilor de agitaţie neuro-psihice. Dar totodată în aceste cazuri hiper-
reactivitatea dureroasă a bolnavului este mai mare ca de obicei. De aceea, consider cu atât
mai demn de menţionat efectul rapid analgezic obţinut în această situaţie.

VIII. Concluzii, discuţii, evaluări

Observaţii personale efectuate de-a lungul anilor de când utilizez tehnicile de analgezie
prin acupunctura şi electroacupunctură în glosodinii şi alte manopere stomatologice m-au
condus la următoarele păreri pe care le-aş enunţa astfel:

1. Starea de analgezie în foarte multe situaţii nu este totală; din această cauză ea ar putea
foarte bine numită "stare de hipoalgezie"; cu toate acestea ea este suficientă pentru a
efectua o manoperă stomatologică curentă, de tipul unei extirpări vitale, incizia unui
abces, extracţie dentară, etc..

2. Secusele musculare, starea de contractură şi chiar de trismus descrisă mai sus,

limitează şi reduc accesibilitatea înspre regiunile distale ale cavităţii bucale, ceea ce
pentru un medic stomatolog cu experienţă profesională de începător poate constitui un
obstacol major în calea reuşitei manoperelor sale.

3. în cazul glosodiniilor rebele la celelalte mijloace terapeutice alopate durerile

încep să scadă în intensitate după circa 2-3 şedinţe, în procent de peste 80% din cazuri
durerile sunt abolite complet la sfârşitul serilor de şedinţe de acupunctura.

4. în cazul intervenţiilor chirurgicale, cum sunt cele de parodontologie, sângerarea

este mai mare decât în cazul folosirii de anestezice cu vasoconstrictori, ceea ce poate
reprezintă un inconvenient major.

5. în situaţia în care medicul stomatolog este cel care realizează şi monitorizează

anestezia prin electroacupunctură, efectuând şi actul terapeutic se poate verifica şi
controla mult mai bine fiecare moment în parte, deşi atenţia trebuie să fie mult mai
ditributivă decât în situaţia unei analgezii medicamentoase.

6. Postoperator, vindecările sunt mult mai rapide, decât după folosirea

anestezicelor medicamentoase. Extracţiile efectuate de mine şi care se situează la mai
multe zeci, au avut o rată de vindecare de peste 92% fără complicaţii, hemoragii imediate
sau tardive. De asemenea nu am observat în nici un caz apariţia de alveolită
postextracţională.

7. La câţiva dintre pacienţii mei care sufereau de astm bronşic cu fenomene

alergice marcate, imediat după activarea electrică a acelor dispneea permanentă de care
suferea pacientul a dispărut, chiar el remarcând uşurinţa cu care respira pe parcursul
intervenţiei.

8. Şi deoarece majoritatea dintre cazurile cărora le-am efectuat analgezii prin

electroacupunctură erau pacienţi alergici nu numai medicamentos, am urmărit atent
reacţiile postanestezice. La nici unul dintre aceste cazuri nu s-au sesizat reacţii de nici un
fel după electroacupunctură atât imediate cât şi tardive.

9. Analgeziile din cazul glosodiniilor sunt mai bine obţinute după

şedinţele de electroacupunctură, această metodă fiind indicată mai cu seamă în situaţia
formelor persistente şi care au debutat cu mult timp înaintea instituirii acupuncturii.

10. Răspunsul negativ la acupunctura este datorat frecvent situaţiilor de aşa-numite

glosodinii, care au cauze organice (nevralgii dentare, parodontale, sinuzale, etc).

IX. Biblografie
1. ADRIAN P. ADAM: Acupunctura în medicina generală, I5 : 79-80, 1995.

2. ANDERSSON S. A, ERICON T., ITHALM-GREN E., LINDQUIST G.:

Electroacupuncture. Effect on pain threshold measured with electrical stimulation of

teeth, Bi-ainRes., 63 : 393, J973.

3. ANDERSSON S. A., HOLMGREN E.. ROOS A.: Analgesic effects of peripheral

conditioning stimulation. II. Importance of certain stimulation parameters, Acupuncture
and Electrotherapeut. Res., Int. J„ 2 :237, 1977.

2. * * *A-n explanatory book of the newest illustrations of Acupuncture Points,

Medicine and Health Publishing Co., Hong Kong, 1974.

4. BECKER R. O., CONE C. D., JAFFE L. F.: Panel discussion,: the role of electrical
potential at the cellular level ingrowth and development, Ann. N.Y. Acad. Sci, 328 : 451
—456, 1974.

5. BENSON I. J., EPSTEIN M.: The placebo effect: a neglected of set in the care of
patients, IAMA, 232 : 1225—1227, 1975.

6. BERGSMANN O., WOOLEY-HART A.: Diferences in electrical skin conductivity

between acupuncture points and adjacent skin area, Am. J. Acupuncture, 1: 27, 1973.

7. BÎGU V. ŞI COL.: Evidenţierea meridianelor şi a punctelor de acupunctură şi a

legăturilor cu organul afferent, 1981.

8. BRĂTILĂ F., PÂRVU E.: Diagnosticul în Acupunctură, I : 9-33, 1995

9. CEKIC A., VIDAS I., STIPETIC M. M.: Oral clinical tests in glosodiny and
glossopyrosis.

10. DYCHKO E.N., MIRTOVSKAYA V.N., SIROTA G.I., SUKMANSKII O.I.:

Vanilmandelic acid and etiology of glossodiny.

11. FLORIAN P.: Acupunctura fără ace, 5 : 204, 1998.

12. GĂLUŞCAN V., CHIRIŢĂ C.: Manualul de Acupunctură Tradiţională Chineză,

Acupunctura in afectiunile orale.

13. GLASS B.J.: Xerostomia and glossodiny.

14. GLICK D., BEN A.H., GUTMAN D., SZARGEL R.: Salivary modifications in
glossodiny.

15. GUNN C. C.: Type IV acupuncture points, Am. J. Acupuncture, 5 : 51—52, 1977.

16. GOUWEI L., et al: A study on the composition of aferent fibres at point „zu-san li" in
relation to acupuncture analgesia, Zhoughua Yixme Zuzhi, 61: 24—28, 1981.

17. HAMEROFF S. R.: Microtubulus, bioholo-graphy and acupuncture, Am. J. Chin.

Med, 2 : 163—170, 1974.

18. HANEKE E.: Etiology of glossodiny.

19. HSUEH P. J.: Electric acupuncture stimulation in the treatment of insomnia, Am, J.
Acupuncture, 7: 335, 1979.

20. HYAERINEM J., KARLSSON M.: Low resistance skin points that may coincide
with acupuncture loci, Medical Biology, 55 : 88—94, 1977.

21. HUBER M.A., HALL E.H.: Glossodiny and nutritional deficiency.

22. IONESCU-TIRGOVISTE C., MARIN D., TOMA C., VASILESCU V.: Electro-
physiology of the acupuncture points, Communic. USSM Bucharest, 1965.

23. IONESCU-TIRGOVISTE C: La importanca diagnostica de la resistividad electrica de

los puntos de acupunctura, Rev. Argentina Acupunctura, 4 : 2, 1967.

24. IONESCU-TIRGOVIŞTE C, CONSTANTIN D., BRATU I.: Electricul skin

resistance in diagnosis of neuroses, Am. J. Acupuncture, 2 : 247, 1974.

25. IONESCU-TIRGOVIŞTE C.: Anatomic and funcţional particularities off the skin
areas used in acupuncture, Am. J. Acupuncture, 3 : 199, 1975.

26. IONESCU-TIRGOVIŞTE C, PHLECK-CHIIA-YAN, RODICA VIŞINESCU,

DANCIU A.: Acupuncture and electroacupuncture therapy in the treatment of
hyperlipoproteinemia, Am. J. Acupuncture, 9 : 57, 1981.

27. IONESCU-TIRGOVIŞTE C, PHLECK-CHHA-YAN, DANCIU A, BIGU V.,

CHEŢA D.: The treatment of peripheral polyneuritis by electroacupuncture, Am. J.
Acupuncture, 9 : 303—309, 1981.

28. IONESCU-TIRGOVIŞTE C, BAJENARU O., ZUGRAVESCU D, ET AL.:

Electrical skin potenţial of the Jing distal points in diabetics with and without clinical
neuropathy, Am. J. Acupuncture 12 : 256, 1984.
29. IONESCU-TIRGOVIŞTE C, BAJENARU O., ZUGRAVESCU D., ANN A.,
DOROBANŢU E., HARTRA D.: Influence of medling depth and restance between
acupuncture points on electrical current resistance, Am. J. Acupuncture, 11: 231—235,
1983.

30. INYUSHIN T. C.: Toward the study of electrobioluminiscence of Acupuncture points

under normal conditions and with the Action of Laser Radiation, Problems in
Bioenergetics, Dombrowsky A., ed. Alma-Ata, Kazakh. USSR, Kazakh State Univers.,
64—68, 1969.

31. JACOBS N. B.: Neuro-stimulaţion (acupuncture without needles) given by

technicians following formula books and using higher-powered equipment, Am. 3.
Acupuncture, 10 : 353— 357, 1982.

32. JOWER G. W.: Transcutaneous electrical nerve stimulation (TENS) in pediatric

acupuncture., Am. J. Acupuncture, 10 : 359—362, 1982.

33. KAJDOS V.: The Akabane method as applied to acupuncture, Am. J. Acupuncture,
2 : 266, 1974.

34. KASLOW A. C, LOWENCHUSS O.: Hearing rehabilitation. using electro-

acupuncture without needles, Am. J. Acupuncture, 2 :23, 1974.

35. KELLNER A.: Histologie et function de la peau, Nouv. Rev. Int. Acup., 2 : 31, 1967.

36. LAITINEN J.: Acupuncture and transcutaneous electric stimulation in the treatment
of chronic sacrolumbalgia and ischialgia, Am. J. Acupuncture, 4 : 169, 1970.

37. LAFOURT J. L.: A propos de 8 rugles, Meridiens, 57—08 : 59—69, 1982.

38. LAMB A.B., LAMEY P.J.: Prospective study of aetiological factors in burning
mouth syndrome, Brit. Med. J., 296 : 1243-1246, 1988.

39. LEE T. N.: T'halamic Neuron Theory, the law of the Five Elements and l'he Rhyth-
mic Method of Classical Acupuncture, Am. J. Acupuncture, 9 : 217—226, 1981.

40. LEE D. C, LEE M. O., CLIFFORD D. H.: Does beta endorphin modify the sym-
pathomimetic effects of acupuncture during anesthesia in dogs, Am. J. Acupuncture, 8 :
215, 1980.

41. LI H., GUAN Z., LIN G.: The microscopic vasculitis in tongue, Chinese Journal of
Stomatology, III, 1996

42. LOWENSCHUSS O.: Electroacupuncture progress and effectiveness, Am. J.

Acupuncture, 3 : 347, 1975.
43. LUCIANI R. J.: Direct observation and photography of electroconductive points on
human skin, Am. 3. Acupuncture, 6 : 311—317, 1978.

44. LUHU J.P., DONATH K., HANEKE E.: Changes of the lip salivary glands in
glossodinya. Histologic and morphometric analysis.

45. LUND E.: Bioelectric Fields and Growth, University of Texas, Austin, Texas, 1947.

46. MAN P. L, NING T. L.: Electroacupuncture and electrostimulation for relief of

chronic intratable pain, Am. J. Acupuncture, 11: 143—147, 1983.

47. MANAKA Y, URQUHART I.A.: Acupuncture, New York, Weatherhill, 1973.

48. MANAKA Y.: On certain electrical phenomena for the interpretation of Qi in chinese
acupuncture, Am. J. Chin. Med, 3 : 71—75, 1975.

49. MARESKY L.S., GIRD I., VAN DER BIJL P.: Burning mouth syndrome.

50. MAYOR R., GELDER M., GATT D.: Glossodiny, Psihyatry, ed. a-II-a, Oxford
University.

51. MATSUMOTO T., HAYES M. F.: Acupuncture, electric phenomen of the skin and
postvagotony gastrointestinal atony, Am. J. Surg, 125 : 176—180, 1973.

52. MELZAK R., STILLWELL D. M., FOX E.J.: Trigger points and acupuncture points
for pain : Correlations and implications, Pain, 3 : 3—23, 1977.

53. MIN S. Y.: Effect of electric acupuncture and moxibustion on phagocytic activity of
the reticulti-endothelial system, Am. J. Acupuncture, 11: 237—241, 1983.

54. MYERS A., NAYLOR G.D.: Estrogenic titre in glossodiny.

55. NAGAYAMA K.: I. Acupuncture anesthesia. Introduction of the selective way of

meridian points in needle anesthesis and main of pain relief by electric needle anesthesia
with „ Tokk RK 7198, 3. Kyoto Pain Controle Inst., 6 : 101, 1973.

56. NAGAYAMA K.: The significance of selecting meridian points and finding points in
drugless acupuncture anesthesia, J. Kyoto Pain Central Jnst. 8 : 74—79, 1975.

57. NAGAYAMA K., GARNRY J. P., SAHA T.: Application of plate v.s. plate low-
freqency electrostrostimulation for classic acupuncture. Modality needle feeting therapy,
J. Kyoto Pain Control Inst. 9 : 243, 1976.

58. NAKATANI Y.: Skin electric resistance and Ryodoraku, J. Autonomie Nerve, 6 : 52,
1976.
59. NAKATANI Y.: Guide for aplication of Ryodoraku autonomous nerve regulatory
therapy, Osaka, 1972.

60. NGUYEN VAN NGHI, LANZA U.: L'analgesie par acupuncture, Marseille, 1974.

61. NIBOYET J. E. H.: La moindre resistance a l'electricite de surfaces punctiformes et

de trajets cutanes concordants avec les points et meridiens bases de l'acupuncture, Louis-
Jean, Lyon, 1963.

62. NIBOYET J. E. H.: Nouveîles constataliois sur Ies proprietes electriques des points
chinois, Bull. Soc. Acup., 30 : 7, 1968.

63. NISHIYAMA S.: Internal disorders and tongue, Asian Medical Journal, 27, nr. 7,
1984.

64. NISHIYO K.: Acupuncture and the autoimuns reflex, J. Jap. Acup. and Moxibustion
Soc, 29: 14—21, 1980.

65. OMURA Y.: Some hystorical aspects of acupuncture and electric acupuncture
research, Acup. Electro-Terap., Research Inst., 1: 3, 1976.

66. PINDBORG J.J.: Glossodinya: Atlas of Diseases of the Oral Mucosa.

67. PRECIS D’ACUPUNCTURE CHINOISE: Académie de Médicine traditionelle

chinoise, 1 : 11-64, 1982

68. POPOVICI D. & COL.: Acupunctura în terapeutica medicală, 5 : 90-91, 1988.

69. REVISTA O.S., O.M., O.P. : Psihopatological Study in burning mouth syndrome, nr.
3, vol. 78, 1994.

70. REVISTA O.S., O.M., O.P. REF. LAMEY P.J. & COL.: Lip component of burning
mouth syndrome, nr. 5, 1994.

71. REVISTA DE STOMATOLOGIE ŞI GHIRURGIE B.M.F.: Glosodinia, French

bucal medicine,III : 262-282, 1971.

72. SANDU L.: Cum tratăm durerea III : 34-73, 1991.

73. STEPANOVA T.S., DEGTIOREVA E.P.: Neurophysiological analisys of the central

mechanism of glossalgia.

74. STOFMAN G.M. & COL.: Venous vasculitis in tongue.

75. ŢOVARU Ş.: Patologie Medicală Stomatologică, 260-267, 1999.

76. VAN DER PLOEG: Psyhological aspects of patients with burning mouth syndrome,
Van der Val I.

77. VÂRLAN G., POPESCU R., BÎGU V.: Opinii privind explicarea fenomenului
acupunctural, 1987.

ANEXA 1

CORESPONDENŢA DINTRE UNELE PLANTE MEDICINALE DIN ROMÂNIA ŞI

MERIDIANELE ENERGETICE
MERIDIANUL ENERGETIC
PLANTA

DENUMIRE LATINĂ
PLANTA

DENUMIRE POPULARĂ
PLĂMÂN
THYMUS SPECIAE

PLANTAGO LANCEOLATA
CIMBRU

PĂTLAGINA

SPLINA/PANCREAS
VACCINIUM MYRTILLUS

MORUS ALBA/NIGRA

COMPOSITAE HERBA

HUMULUS LUPUS
AFIN

DUD

PELINARIŢA

HAMEI
INTESTIN SUBŢIRE
FOLIUM RUBIPLICATI

MELISSA OFICINALIS
MURE

ROINIŢA

CORD
LAVENDULA AUGUSTIFOLIA

LEONURUS CARDIACA
LEVĂNŢICA

TALPA GÂŞTII

RINICHI
ROSA CANINA

ARCTIUM LAPPA

SAMBUCUS NIGRA
MĂCEŞ

BRUSTUR

SOC

INTESTIN GROS
GEUM URBANUM

CARUM CARVI

CORIANDRUM SATIVUM

RHAMUS FRANGULA

GENŢIANA LUTEA
CERNĂŢEL
CHIMEN

CORIANDRU

CRUŞIN

GHINŢURA

VEZICA
JUNIPERUS COMUNIS

AGROPYRUMREPENS
IENUPAR PIR

PERICARD
CRATAEGUS MONOGINA

HYSSOPUS OFFICINALIS
PĂDUCEL

ISOP

VEZICA BILIARĂ
MENTHA PIPERITA

CALENDULA OFFICINALIS

CICHORIUM INTYBUS
MENTA
GĂLBENELE
CICOARE

FICAT
CHELIDONIUM MAJUS

ACHILLEA MILLEFOLIUM

HYPERICUM PERFORATUM
ROSTOPASCA

COADA ŞORICELULUI

SUNĂTOARE

TREI FOCARE
HIPPOPHAE RHAMNOIDES

RIBES NIGRUM

ARTEMISIA ABSINTHIUM
CĂTINA ALBĂ

COACĂZUL NEGRU

PELIN

ANEXA 2

STRUCTURA BIOCHIMICĂ A PRINCIPALILOR MEDIATORI AI S.N.C.

MEDIATORI OPIOIZI:

· MET-ENKEFALINA: TYR-GLY-GLY-PHE-MET

· LEU-ENKEFALINA: TYR-GLY-GLY-PHE-LEU

· ALFA-ENDORFINA: TYR-GLY-GLY-PHE-MET-THR-SER-GLU-LYS-
SER-GLU

-THR-PRO-LEU-VAL-THR

SINTEZA ENDORFINICĂ:
β- LIPOTROFINA

61 65 66 76 77
78

TYR GLY GLY PHE MET THR SER GLY LYS SER GLY THR PRO LEU VAL
THR LEU PHE LYS ASU ALA HIS

MET-ENKEFALINA LYS LYS GLY

GLN-OH

91

GAMA-ENDORFINA

BETA-ENDORFINA

ALŢI PRECURSORI:

- PROENCEFALINA A - 4 molecule de MET-ENCEFALINĂ

 - 1 molecula de LEU-ENCEFALINĂ

- PROENCEFALINA B(promorfina) - alfa, beta-neoendorfina, dinorfina

COMPOZIŢIA CHIMICĂ :

· SUBSTANŢA P

- ARG-PRO-LYS-PRO-GLU-GLU-PHE-PHE-GLY-LEU-MET-NH

ANEXA 3

LOJA ENERGETICĂ/ CALITĂŢI

LEMN

FOC

PĂMÂNT

METAL

APA
Organ YIN
Ficat
Inima
Splina/

Pancreas
Plămâni
Rinichi

Organ YANG
Vezica biliară
Intestin subţire
Stomac
Intestin gros
Vezica urinară

Gust
Acru
Amar
Dulce
Astringent
Sărat

Simţ
Ochi
Limba
Gura
Nas
Urechi

Calităţi psihice
Imaginaţie
Creativitate
Meditaţie
Intuiţie
Spontaneitate

Exprimare
Unghii
Gât
Buze
Piele
Păr de pe cap

Emoţii
Pozitive

/ Negative
Bunătate/

Furie
Bucurie/

Ură
Empatie/

Anxietate
Curaj/

Tristeţe
Calm/

Teama

Culoare
Verde
Roşu
Galben
Alb
Negru

Climat
Vânt
Fierbinte
Umed
Uscat
Rece

Dezvoltare
Răsărire
Creştere
Coacere
Recoltare
Stocare

Energia
Generatoare
Expansivă
Stabilizatoare
Contractantă
Conservantă

Planeta
Jupiter
Marte
Saturn
Venus
Mercur

Etapa de viaţă
Copilărie
Tinereţe
Maturitate
Bătrâneţe
Moarte

Sunet vindecător
Hsu
Her
Hoo
Shee
Chway

Număr
3,8
2,7
5,10
4,9
1,6

CELE CINCI ENERGII ELEMENTARE ŞI UNELE DIN

CALITĂŢILE ASOCIATE

ANEXA 4

Arcada\Dinţi
incisivi
canini
premolari
molari I,II
molar III

MAXILAR
R-V.
F-V.B.
P-I.G.
Spl.-S.
C-I.S.

MANDIBULĂ
R-V.
F-V.B.
Spl.-S.
P-I.G.
C-I.S.

RELAŢIA DINTRE DENTIŢIE ŞI LOJILE ENERGETICE

Pe baza caracteristicilor de presiune masticatorie, a mişcărilor de lateralitate

mandibulare fiziologice, dar şi conform unor principii enunţate mai sus se poate deduce
durabilitatea unor materiale uzuale specifice pentru tratamentul stomatologic:

MATERIAL
incisivi
canini
premolari
molari I,II
molar III

Amalgam
-
-
-
Ö
Ö

Compozit
Ö
Ö
Ö
-
-

Ö - indicaţie de elecţie.
ANEXA 5

PUNCTELE DE ACUPUNCTURĂ CU LOCALIZARE

SOMATICĂ ANATOFORMĂ

Punctele somatice cu localizare anatoformă sunt acele puncte ce nu necesită

vizualizarea acestora sau măsurarea în unităţi specifice "cun" pentru a fi evidenţiate.

Punctele localizate pe regiuni corporale:

Palma manus:

– Peric.9; I.8.

Dorsum manus:

– P.11; I.G.1; I.G.3; I.G.4; I.9; I.S.1; I.S.2; I.S.3; T.F.1; T.F.3.

Reg. Carpalis:

– anterior: P.9; I.7; Peric.7.

– posterior: I.G.5; I.S.5; T.F.4.

Reg. Antebraţ

Cubital anterior:

– P.5; I.G.11; C.3; P.3; I.G.12.

 Cubital posterior:

– I.S.8; T.F.10; T.F.11.

Antebrahial anterior:

– P.7; P.8; C.4; C.5; C.6; Peric.6.

Antebrahial posterior:

– I.G.6; I.G.10; I.S.6; T.F.5.

Puncte Extrameridian(P.E.):

– 26, 27, 28, 29, 30.

PUNCTELE REGIUNII GÂTULUI:

Reg. Scapulară:

– I.S.9; I.S.10; I.S.12; I.S.14; D.M.14.

Reg. Cervicală anterioară:

– V.C.22; V.C.23.

Reg. m. Sterno-cleido-mastoidian:

– IG.17; I.G.18; S.11; I.S.16; I.S.17; V.B.12.

Reg. Mentonieră:

– V.C.24.

Reg. Cervicală laterală:

– I.G.16.

Reg. Cervicală posterioară:

– V.10; T.F.17; V.B.20; V.G.15.

P.E.:
– 7, 12, 13, 17, 21.

PUNCTELE CAPULUI

Reg. Parietală:

– V.G.20.

Reg. Temporală:

– T.F.20; T.F.21; T.F.23; V.B.3; V.B.7.

Reg. Frontală:

– V.B.14.

Reg. Orbitală:

– S.2; V.2; V.B.1; V.1.

Reg. Parotideo-maseterină:

– S.6; S.7; T.F.21; I.S.19; V.B.2.

Reg. Bucală:

– S.4; S.5.

Reg. Orală:

– S.3; V.G.26; V.G.27.

P.E.:

- 2, 4, 5, 6.

PUNCTELE DE LA MEMBRUL INFERIOR:

Regiunea Labei Piciorului

Reg. Talo-crurală posterioară:

– V.60; R.3; R.5.

Reg. Calcaneană:

– R.4.

Reg. Dorsalis pedis şi Crurală antero-inferioară:

– S.41; S.43; S.44; S.45; Spl.1; Spl.5; V.B.40; V.B.42; V.B.43; V.B.44; F.1; F.2; F.4.

Marginea mediană a piciorului:

– Spl.2; Spl.3; Spl.4; R.2; R.6.

Marginea laterală a piciorului:

– V.63; V.64; V.65; V.66; V.67.

P.E.:

– 36

Regiunea Gambei

Unele din puncte au fost selectate şi datorită influenţei asupra întregului organism,
deşi localizarea acestora nu este de tip anatoform.

Reg. Crurală posterioară:

– Spl.9; V.57; R.7; R.8; F.7.

Reg. Crurală anterioară:

– S.36; V.B.34; V.B.39.

Reg. Posterioară a Genunchiului:

– V.38; V.39; V.40; R.10; F.8.

Reg. Anterioară a Genunchiului:

- S.35; V.B.33.

P.E.:
- 31, 32, 33,34, 35.

REGIUNEA LOMBARĂ POSTERIOARĂ

Se pun în evidenţă toate punctele situate pe linia mediană dar şi cele laterale de la
T.12 până la nivelul vertebrei sacrale II.

– V.21; V.22; V.23; V.24; V.25; V.26; V.27; V.51; V.52; V.G.3; V.G.4; V.G.5.

P.E.:

- 19, 21.

Meridianele şi Acupunctele de la nivelul extremităţii cefalice

Punctele Auriculare

[1]. Factorii de agresiune exogeni sunt reprezentaţi de:

a. factori climaterici ca arşiţa, vânt, căldură, umezeală, uscăciune, frig, ce pot prin
modificări excesive să ducă la tulburări interne.

b. agenţi microbieni.

c. răniri, accidentări.

d. cataclisme naturale.

e. muscături de animale şi insecte.

[2]. Factorii endogeni sunt emoţiile negative persistente ca: mânia, groaza, anxietatea,
tristeţea, teama...

[3] d: lungimea-"deget", unitate de măsură care echivalează cu 25-27 mm.