JEZEBEL

Hegedus Helga

Liceul Teoretic Leowey Klara

Clasa a XI-a

Profesor: Florea Ileana Alina

A fost o dată ca niciodată un cântăreț puțin nebunatic, adică persoana mea modestă
poreclită, pur și simplu, Dami. În cariera mea artistică, ce s-a lansat de mai bine de cinci ani, am
trăit multe momente fantastice, minunate, bizare si miraculoase. Însa nimic nu se compara cu
draga mea Jezebel. O prințesă, o zâniță, o minune pe care am întâlnit-o într-o lume îndepărtată,
într-un vis.
Ocupând un fotoliu de piele pe un coridor pustiu, așteptând ultima probă înainte de seara
cea mare, gândurile îmi alunecă pe hârtie spre o singură persoană, Jezebel.
E suficient să îți scriu sau, pur și simplu, să mă gândesc la tine, că starea mea de spirit se
și schimbă.... Este târziu în noapte. Îmi imaginez că tu ești acasă, răsucindu-ți o șuviță de păr pe
deget, în vreme ce citești una din cărțile tale îndrăgite. Oare și acolo se asterne zăpada ca aici?
Datorită distanței, mă simt obligat să îți împărtășesc un secret.
Nu știu dacă esti o fată oarecare, o vrăjitoare cu puterile unui profet, un extraterestru sau
pur și simplu doar o ființă creată de imaginația mea prea bogată, dar, în orice caz, sunt
îndrăgostit orbește de tine, dragă Jezebel.
Îmi doresc nespus de mult ca în ziua asta specială și frumoasă să fi fost și tu în preajma
mea. Te și văd mergând vioaie pe străduțele vechi ale orășelului din munți, văzând cu ochii
sclipitorii fulgi de nea ce au căzut dimineața. Toată după-masa ai fi admirat cu ochii inocenți
minunea florilor colorate plantate prin parcuri, iar seara te-ai fi împrietenit cu mulți dintre artiștii
veniți de peste mări și țări, așteptând începerea spectacolului ca să dansezi și să cânți cât e
noaptea de lungă. În adâncul inimii mele simt cât de mult ți-ar plăcea acest loc, micuță Jezebel.
Oare îți mai amintește de prima noastră întâlnire? Era o zi rece din octombrie, când
stăteam în campus și umblam aiurea pe coridoare. Dintr-o, am zărit o siluetă de om pe un geam
ce nu îmi aparținea. Era un bărbat cu părul lumg, îmbrăcat din cap până în picioare în negru, cu
fața pictată ca un mim, întinzându-și mâna ca să mă salute, iar eu nu stiu din ce motiv am pus
mâna pe geam. Până să pot realiza ce se întâmplă, am fost tras în întunericul nopții, până ce am
ajuns într-o cameră prăfuită plină cu cărți vechi.
 Ușa era puțin deschisă și se strecura un firicel de lumină caldă pe care am urmat-o luând-
o în jos pe niște scări spiralate, până ce am dat de un pian într-o sufragerie. Am început să cânt
și după câteva clipe, o fată mititică ca statură, cu urechi de elf îmbrăcată ca un curcubeu lăsându-
și cartea citită să cadă pe podea, a pășit lâmgă mine cu o privire și un zâmbet plin de admirație și
uimire.
-Ce minunat! Esti foarte talentat. Spusese ea pe un ton blând și cald.
-Mulțumesc, dar nu prea cred că aș fi talentat sau special. I-am răspuns timid.
-Orice fapt artistic este admirat de unii și urât de alții. Lasă pe fiecare să decidă cât de
talentat esti. Zise bărbatul care arăta ca un mim, în timp ce împăturea ziarul citit. Dar și eu cred
că ai ceva special în adâncul sufletului tău.
-Scânteia unui mare artist și o inimă de aur. Zise fata cu entuziasm de nedescris în vocea
ei ascuțită.
-Singuratic că este o fire artistică....
Spunea bărbatul, dar i-am întrerupt fraza cu vorbele mele negative.
-Sunteți foarte drăguți și încurajatori cu mine, dar în realitate habar n-am ce înseamnă să
fii artist. Spusesem cu o voce tristă și pierindă în timp ce împătuream marginea cămășii mele.
-Nu-i nimic! Dacă ai întrebări sau nelămuriri privind viața de artist, ne-ar face plăcere să
te ajutăm. Eu sunt domnul B, iar ea e fiica mea, Jezebel. Zise bărbatul care arăta ca un mim
întinzându-și mâna ca să mă salute.
-Mulțumesc mult! Mă numesc Dami. M-am prezentat în timp ce-i scuturam mâna ca un
nebun.
-Merg să prepar un ceai și aduc niste biscuiți. Zise fata, adică Jezebel.
Am mâncat cele mai bune prăjituri și cei mai buni biscuiți cu ceaiuri exotice, vorbind
despre artă și artiști până la răsăritul soarelui. Sau cel puțin așa credeam eu, până când m-am
trezit cu lumina unei lanterne în ochi, mentorul meu constatând că sunt somnambul.
De atunci, ne-am întâlnit de o mie de ori, dar cred că plimbarea noastră de pe malul
lacului o să rămână mereu memorabilă pentru mine.
Era o zi însorită de vineri, când colega și prietena mea bună, Vicky, m-a rugat s-o ajut să
aleagă o ținută pentru spectacolul de diseară. Îmi amintesc: stăteam pe pat, în timp ce Vicky
cotrobăia prin dulapuri, când privirea i-a rămas ațintită într-o oglindă și într-o clipită, m-am trezit
altundeva. Eram într-un parc cu cea mai înstelată noapte deasupra capului, mergând către un lac
înconjurat cu un mic zid de piatră ca mașinile să nu invadeze malul mult prețuit.
Iar tu, Jezebel țopăiai în sus și în jos pe zid îmbrăcată cu o fustă albastră cu carouri mov
și roz, cu o bluză mov cu chipul unui zeu înflăcărat, ciorapi albastri cu mănuși asortate, plină de
accesorii, în tenisi pictați și cu un machiaj asortat mov-albastru. Vântul se juca cu părul tău lung,
albastru, prins în două codițe. Am mers lângă tine și te-am salutat cu o îmbățisare.
-Bună, Dami! Ce mai faci? M-ai întrebat cu un zâmbet dulce.
-Bine! Nimic deosebit. Tu? Răspunsesem agitat, jucându-mă cu câteva dintre suvițele
mele încâlcite.
-Îl astept pe tata să mergem împreună la concertul de diseară. Răspunse cu o voce
fericită.
-Asta explică de ce esti îmbrăcată.... așa.
-Dar eu așa arăt mai mereu. Zise ea, văzându-mi expresia facială. Îmi place să arăt
deosebit, de parcă aș fi ieșit dintr-o poveste. Vreau să aduc un pic de culoare și magie în lumea
asta gri. În plus, nu prea sunt fan “stil simplu ”. Dar ție îți stă bine, deși eram convinsă că ai un
stil mai îndrăzneț.
Jezebel avea dreptate, oricât de mult uram acest lucru. În afara pălăriei mele vechi și
roasă de molii, arătam ca un tip oarecare.
-Aș vrea și eu să pot inspira oamenii să fie ei înșiși gândindu-se în afara cutiei, dar habar
n-am cum să fac asta. Chiar nu stiu ce port pentru asta sau ce mi-ar plăcea. Mărturisisem lui
Jezebel.
-Am o idee. Pot să te machiez? Întrebase ea cu un zâmbet viclean.
-Bănuiesc că da...
Iar într-o clipită și o minune, Jezebel m-a schimbat într-o altă persoană. M-a îmbrăcat cu
haine complet diferite, inclusiv cu un kilt albastru, făcându-mă să arăt ca un punk scoțian
înnebunit după accesoriile japoneze. În viața mea, n-am mai văzut ceva mai scandalos purtat
vreodată de un băiat. Și îmi plăcea la nebunie cum arătam, căci nu mă puteam sătura cu reflexia
mea, jucându-se pe oglinda lacului.
-Bună, Dami! Arăți bine! M-a salutat domnul B, apoi văzând că am devenit roșu ca un
rac a adăugat: orice ai face, vei fi judecat și comparat, deci fă ceea ce te face fericit. Dar te rog
să nu uiți de bunul simț.
Apoi, m-am trezit cu biata Vicky, încercând ca o disperată să mă aducă înapoi în
prezentul nostru. Fața ei îngrijorată m-a făcut să îi mărturisesc toată povestea cu Jezebel.
Cred că ziua aceea a deschis calea directă a decăderilor mele, ce a condus la ultima
noastră întâlnire, ce era cea mai crudă trezire la realitate.
Mă uitam afară pe geamul unui autobuz, când dintr-o dată, ai apărut în fața mea, mică
Jezebel. Arătai minunat ca o prințesă goth, gata să meargă la bal, numai că te uitai la mine cu
ochii mari de căprioară plini de lacrimi amare.
 -Nu pot să cred!.... Tu nu poți fi așa!.... Tu nu esți un mostru îngâmfat!.... Ăsta nu esti tu,
Dami! Dar dacă chiar ești așa... Aș prefera să nu te mai văd vreodată. Vreau să te păstrez în
amintiri ca un băiat drăguț cu omenie. Și ai fugit de mine înăbușită de lacrimi.
Am vrut să alerg după tine, dar domnul B a strigat: Las-o!
-Exagerează! Nu-i de parcă aș fi diavolul pe pământ! I-am răspuns furios.
Dar fața domnului B zicea complet altceva. A făcut semn cu capul să mă uit într-o
oglindă veche, iar ea mi-a arătat adevărul. Faima mi-a urcat la cap, făcându-mă să mă comport
de parcă aș fi fost un zeu care putea purta orice voia, avea voie să se comporte cât de urât voia
cu fetele și cu fanii, aparent făcând și chestii ilegale. M-am trasformat într-un adevărat tiran.
Domnul B văzându-mi fața, a zis următorul lucru:
-Te rog, întoarce-te la noi! Întoarce-te la lumină!
Și m-am trezit, orbit de o lumină albă și puternică cu numele Jezebel răsunând în cap.
-Scuză-mă! N-am vrut! Nu te-am observat. Stăteai așa de tăcut și nu mi-am dat seama că
mai e cineva în afară de noi aici. Se scuzase agitat un cântăreț mai în vârstă cu pene prinse în
păr.
-Cânți despre Jezebel.... Cum.... Ai întâlnit-o cumva? Îl întrebasem mirat.
-De unde vin eu, Jezebel este o ființă mitică. Ea e o zâniță urzitoare sau un fel de înger
păzitor. Povestise domnul cu pene în păr.
-Deci n-o s-o întâlnesc niciodată.... Și nici nu mă va ierta....
-Capul sus, copile! Se spune că la câteva secole, draga Jezebel renaște ca o fată prea pură
pentru acest pământ. Cât despre iertare, nu-ți bate tu capul. Ea nu ține ură. Dar trebuie să-i arăți
că ai o inimă de aur, înzestrată cu puritate ca să te găsească demn de bunăvoința ei. Apoi, mi-a
făcut cu mâna luându-și la revedere și a plecat spre gașca lui.
Iar în noaptea aceea, am plutit deasupra scenei. Gândul că undeva în lumea mare, poate,
Jezebel ascultă cu pasiune și adorare muzica mea, mi-a dat aripi.