FLOARE-ALBASTRĂ

-POEZIE ROMANTICĂ-

-POEZIE FILOZOFICĂ-

-OPERĂ LIRICĂ-

Apariţia poemului – 1 aprilie 1873 în revista „Convorbiri literare.”

Semnificaţia titlului – posibile interpretări. Răspunsurile elevilor sunt completate, după caz, de
profesor şi notate pe tabla şi în caietele elevilor.

Încadrarea în tematica operei poetului:

Poezia naturii şi iubirii (alături de „Sara pe deal”, „Lacul”, „Dorinţa”, „S-a dus amorul...”, „De
câte ori, iubito” etc.) peste care se suprapune tema timpului.

Stuctura textului suport:

14 catrene

Rima: împerecheată

Ritm: trohaic

Măsura versurilor: 8 silabe

Semnificaţia titlului – motiv ce apare des la romantici având semnificaţii diferite:

 germanul Novalis – simbol al iubirii şi al nostalgiei infinitului, fascinaţia depărtărilor;

 italianul Leopardi – simbol al purităţii şi candorii iubitei
  Eminescu – sugerează antinomia dintre:
 relativ(floare, iubită, viaţă) şi absolut (albastrul reprezentând imaginea cromatică
a înaltului, a idealului de puritate în iubireea la care aspiră poetul) dintre
 lumea realului şi lumea ideilor, dintre existenţa terestră ce aparţine iubitei şi
cunoaşterea absolută spre care năzuieşte poetul;
 etern şi efemer;

 în folclorul românesc - floarea de nu-mă-uita

 în folclorul universal, floarea de nu-mă-uita are următoarele semnificații:
https://acasa.ro/plante-de-gradina-113/legendele-si-semnificatiile-florii-de-nu-ma-
uita-184632.html

Identificarea secvenţelor poetice şi stabilirea eventualelor relaţii dintre ele (opoziţie/simetrie)

 dialog – stofele 1 – 3 şi 5 - 12
 monolog - strofele 4 şi 13,14

Identificarea temelor şi motivelor romantice pornind de la cele două câmpuri semantice care
polarizează opoziţia structurală a poemului:

 spaţiul cosmicul: stele, nori, râuri în soare, ceruri nalte, luna;

 spaţiul terestru: codru, izvoare, vale, pădure, baltă, trestie, foi de mure, romaniţă, bolţi
de frunze, crengi
Poezia este o capodoperă a lirismului eminescian din etapa de tinereţe dezvoltând un
motiv romantic de circulaţie europeană într-o viziune lirică proprie.

Prima secvenţă poetică - stofele 1 – 3

 rolul ghilimelelor
 înfăţişează lumea rece a ideilor, lumea lui
 ton familiar, termeni populari („încalte”, „nu căta”)
 simboluri ale eternităţii-morţii : „iar te-ai cufundat în stele/ Şi în nori şi-n ceruri n-alte?”
 aspiraţia spre cunoaşterea absolută: „râuri în soare/ Gramădeşti-n a ta gândire”
 misterul genezei: „întunecata mare”
  universul de cultură: „câmpiile Asire”
 universul de creaţie umană proiectat cosmic: „Piramidele-nvechite/ Urcă-n cer vârful lor
mare
 avertismentul final: „Nu căta în depărtare/ fericirea ta, iubite!” – sugerează că
împlinirea umană se realizează doar prin iubire în lumea terestră;
 categoriile antinomice – departe / aproape
 atributele geniului: izolarea, singurătatea, aspiraţia spre cunoaşterea absolută şi
imposibilitatea fericirii terestre – trăsături dezvoltate ulterior ăn poemul Luceafărul.

A doua secvenţă poetică – strofa a 4-a

 meditaţia bărbatului asupra sensului profund al iubirii rememorate.

Interpretarea secvenţelor poetice şi stabilirea eventualelor relaţii dintre ele (opoziţie/simetrie)

 dialog – stofele 1 – 3 şi 5 - 12
 monolog - strofele 4 şi 13,14

Prima secvenţă poetică - stofele 1 – 3

 rolul ghilimelelor
 înfăţişează lumea rece a ideilor, lumea lui
 ton familiar, termeni populari („încalte”, „nu căta”)
 simboluri ale eternităţii-morţii : „iar te-ai cufundat în stele/ Şi în nori şi-n ceruri n-alte?”
 aspiraţia spre cunoaşterea absolută: „râuri în soare/ Gramădeşti-n a ta gândire”
 misterul genezei: „întunecata mare”
 universul de cultură: „câmpiile Asire”
 universul de creaţie umană proiectat cosmic: „Piramidele-nvechite/ Urcă-n cer vârful lor
mare
 avertismentul final: „Nu căta în depărtare/ fericirea ta, iubite!” – sugerează că
împlinirea umană se realizează doar prin iubire în lumea terestră;
 categoriile antinomice – departe / aproape
  atributele geniului: izolarea, singurătatea, aspiraţia spre cunoaşterea absolută şi
imposibilitatea fericirii terestre – trăsături dezvoltate ulterior ăn poemul Luceafărul.

A doua secvenţă poetică – strofa a 4-a

 meditaţia bărbatului asupra sensului profund al iubirii rememorate.

 mărci ale eului liric (eu, am râs, n-am zis, ah!, netezindu-mi)
 semnificaţia timpurilor verbale
A treia secvenţă poetică – strofele 5-12

 chemarea fetei la iubire,în lumea ei, planul terestru

 motive romantice frecvente în erotica eminesciană: codru, izvoare, vale, pădure, baltă,
trestie, foi de mure, romaniţă, bolţi de frunze, crengi, soarele, luna, stelele.
 natura ocrotitoare a cuplului adamic
 etapele ritualului/scenariului erotic: descrierea naturii umanizate, invitaţia în peisajul
rustic şi intim, conversaţia ludic-erotică, jocul erotic/încercarea iubirii pe „un fir de
romaniţă”(natura ca martor al iubirii), portretul fetei ca o zeitate terestră, gesturile de
tandreţe, sărutul, îmbrăţişarea, întoarcerea în sat, despărţirea.
 elemente ale regimului diurn (soarele) şi ale celui nocturn (luna, întunecime);
 vorbire populară limbaj familiar;
A patra secvenţă poetică – strofele 13-14

 continuarea meditaţiei din strofa a 4-a

 verbele la timpul trecut
 detaşarea şi asumarea sentimentului de tristeţe
Tipuri de lirism – lirism subiectiv

La sfârşitul lecţiei elevii vor consemna în caiete următoarele :

Poemul Floare albastră se înscrie în estetica romantică prin urmatoarele aspecte:

 tematică si motive literare,

 ipostaze ale eului liric romantic – lirismul măştilor,
  atitudini poetice,
 structură,
 antiteza ca procedeu de constructie,
amestecul speciilor lirice: meditatie filozofica, egloga(idila cu dialog) si elegie.
TEMĂ: Realizează, în una – două pagini, eseul literar al poeziei Floare albastră de Mihai
Eminescu, în care să ilustrezi viziunea poetului despre lume.
În realizarea eseului vei avea ăn vedere următoerele repere:
– evidenţierea a două trăsături care permit încadrarea textului poetic studiat într-o perioadă,
într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
– comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat;
– analiza a două elemente de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales (de
exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive poetice, figuri semantice,
elemente de prozodie etc.).