Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
antiiluzii.blogspot.com/2012/01/copiii-consumatori-comercializarea.html
"Sunt vremuri grele în care să te ocupi de educaţia copiilor. Nici o altă generaţie de
părinţi, în istorie, nu s-a confruntat cu această industrie de 17 miliarde dolari (a
produselor pentru copii) care lucrează zi şi noapte pentru a evita părinţii şi a ţinti copiii
cu mesaje care subminează valorile parentale."
Susan Linn
Director al
"Campaign for a
Commercial-Free Childhood"
Consuming Kids, este un excelent film documentar al anului 2008, în regia cuplului Adriana Barbaro şi
Jeremy Earp, care încearcă cu disperare să arunce lumină asupra practicilor murdare ale maşinăriei de
reclamă, ce serveşte interesele unei industrii profitabile de multe miliarde de dolari anual, hotărâtă să le vândă
copiilor şi părinţilor toate mărfurile posibile, de la alimente nesănătoase până la jocuri video violente şi false
produse educaţionale mass media sau maşini de familie.
Bazându-se pe intuiţii şi studii ale unor personalităţi din domeniul sănătăţii,
al drepturilor copiilor şi chiar ale unor iniţiaţi din industrie, filmul se
concentrează pe creşterea explozivă a reclamelor destinate copiilor, în urma
de-reglementării industriei din timpul administraţiei Bush-Reagan, arătând
cum cele mai de succes agenţii de reclamă au utilizat cele mai recente
progrese în psihologie, antropologie şi neurologie şi chiar practici
antisociale, pentru a transforma copiii americani într-unul dintre cele mai
puternice segmente demografice, aflat la baza consumului şi profitului
corporatist.
1/4
Action for Children's Television (ACT) a fost fondată de Peggy Charren şi
Chalfen Judy din Newton, Massachusetts, în 1968, ca o organizaţie de bază
dedicată îmbunătăţirii calităţii programelor de televiziune pentru copii, una
dintre iniţiativele lor, din anii '80, fiind dedicată criticării programelor de
televiziune care prezentau jucării populare, cum ar fi GI Joe şi He-Man,
spunând că "estompau distincţia dintre conţinutul programului şi jargonul
comercial", reuşind să elimine din emisie Garbage Pail Kids.
Unele cercetări au arătat că majoritatea copiilor între doi şi cinci ani nu pot face diferenţa între un program TV şi
reclama în sine, fiind astfel vulnerabili la o reclamă rău intenţionată şi nu încep să realizeze faptul că reclamele
pot fi şi chiar sunt în majoritate false, până la vârsta de opt ani.
Potrivit opiniei Canadian Toy Testing Council, principala problemă dezvoltată
de reclamele pentru jucării este exagerarea, copiii crezând adesea că o
jucărie poate face mai multe decât în realitate, din cauza modului în care
este portretizată în reclame.
"Reclama e cea mai bună metodă de face oamenii să creadă că, fără produsul lăudat, sunt nişte rataţi; copiii
sunt extrem de sensibili la asemenea sugestii vizuale.",
afirma una dintre iniţiatele domeniului, Nancy Shalek (fost preşedinte al Grey
Advertising).
Identitatea copiilor nu ar trebui, în nici un caz, să fie definită de obiceiurile lor de consum (care, mie personal, mi
se pare cel mai stupid şi irelevant criteriu posibil) şi, totuşi, este principalul mod în care se văd reflectaţi în mass
2/4
media, ca simpli consumatori, iar agenţiile de reclamă fac tot posibilul pentru a accentua brutal acest mesaj
complet imoral şi lipsit de etică, destinat acum unor categorii de vârstă din ce în ce mai mici.
Comercializarea de mărfuri bazată pe programe TV pentru preşcolari, foarte
populare, gen "Teletubbies", difuzat de BBC între 1997 şi 2001, a marcat
începutul identificării preşcolarilor cu o piaţă de consum.
Lanţurile de magazine fast-food, binecunoscute şi nouă românilor, de altfel, cheltuiesc peste 3 miliarde de dolari
anual numai pentru reclame destinate copiilor, dar, din păcate, nu se mai rezumă de multă vreme la simpla
practică tradiţională a reclamei: restaurantele oferă tot felul de stimulente, cum ar fi locuri de joacă dedicate,
organizarea de concursuri, cluburi, jocuri, distribuirea de jucării gratuite şi alte mărfuri conectate cu filme,
spectacole TV sau chiar evenimente sportive.
Militanţii pentru drepturile copiilor au condamnat PBS, de exemplu, pentru
licenţierea prin Teletubbies a mărfurilor Burger King şi McDonald's, dar nu au
reuşit să stopeze această tendinţă explozivă de promovare, fiindcă, aşa cum
explica Eric Schlosser în cartea sa, apărută în 2001, "Fast Food Nation":
3/4
Sau o altă companie, care produce jucării pe baza personajelor din World
Wrestling Federation, încurajează copiii de minim 4 ani să se joace cu
seturile lor, "lovind şi aruncând la gunoi adversarii leşinaţi, folosind o serie de
accesorii destinate luptelor de stradă."
Dar dacă aceste colecţii cuprindeau, cândva, pietricele, timbre sau monede, actualmente, "mulţumită" culturii de
consum, copiii au colecţii uriaşe de mărfuri cumpărate din magazine, cum ar fi păpuşile Barbie, cardurile
Pokemon şi personajele de acţiune, fiindcă strategiile de vânzări au fost foarte bine gândite şi profitabile, cel
puţin în cazul Pokemon, în care campania "Gotta Catch 'Em All", îi îndemna pe copii să colecteze toate cele 150
de figurine, ieftin realizate, dar scump vândute.
Şi deoarece majoritatea obiceiurilor de colectare sunt doar capricii de scurtă
durată, strălucirea colecţiei curente dispare rapid şi copiii trec imediat la
tendinţa următoare, lăsând în urmă dulapuri pline cu jucării numai bune de
aruncat, mici monumente ale falsităţii doctrinei societăţii de consum.
Michele Simon,
Autoare a cărţii:
"Appetite for Profit: How the Food Industry
Undermines Our Health and How to Fight Back"
Consuming Kids (torrent)
Subtitrare
4/4