Sunteți pe pagina 1din 5

FEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR

DIN ADMINISTRAŢIE
Afiliată la C.N.S. Cartel ALFA

_______________________________________________________________________________________________________________
Nr. 4 din 12.01.2022

În atenţia: Tuturor ordonatorilor de credite din adminsitrația publică

Către

Toate sindicatele afiliate FNSA

- Clarificări privind salarizarea personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2022 -

Având în vedere că au fost publicate:


- O.U.G. nr. 130/2021 - Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri fiscal bugetare,
prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
- O.U.G nr. 131/2021 privind modificarea şi completarea unor acte normative,
precum şi pentru prorogarea unor termene,
Luând în considerare necesitatea interpretării acestora în mod unitar şi coroborat
ȋntregului cadru legal aplicabil – Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice, precum şi ȋn conformitate cu H.G. nr. 1071/2021 pentru stabilirea salariului de
bază minim brut pe ţară garantat în plată,
Având ȋn vedere că în perioada următoare se vor întocmi şi aporba la nivel de
instituţii bugetele locale pentru anul 2022,
FNSA, prin prezenta, face următoarele precizări cu incidență ȋn materia salarizării
personalului bugetar din administraţia publică:

1. Stabilirea salariilor de bază/ȋncadrare şi a sporurilor legale:


O.U.G. nr. 130/2021 prevede o “ȋnghețare” a nivelului veniturilor salariale pentru o
parte din salariații din sistemul bugetar, astfel: “Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4)
și (4ind1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2022, începând cu data de1
ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de
funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri
1
Adresă de corespondenţă: Cluj-Napoca, Str. Moţilor nr. 1-3, camera 15
Tel/Fax: 0264.598.333
Preşedinte: Valer Suciu – 0729.085.940; mail: presedinte@fnsa.eu
Secretar general: Bogdan Şchiop – 0729.085.942; mail: bogdan.schiop@fnsa.eu
www.fnsa.eu
FEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR
DIN ADMINISTRAŢIE
Afiliată la C.N.S. Cartel ALFA

_______________________________________________________________________________________________________________
publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2021 în măsura în
care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
Personalul bugetar care urma să intre pe grilele stabilite pentru anul 2022 de Legea-cadru nr.
153/2021, de interes pentru noi fiind administrația publică centrală, are şi ȋn anul 2022 salariile
ȋnghetate, plafonate la nivelul lunii decembrie 2021.
Precizăm totuşi că salariile personalului din administrația publică locală se
stabilesc ȋn conformitate cu prevederile art 11 şi art. 38 alin. (2) lit. b) din Legea-Cadru nr.
153/2017, această categorie de personal neintrând sub incidența art. 38 alin. (4) şi alin. (4
ind1), aşadar nici sub incidența ȋnghetării stabilite de OUG nr. 130/2021. Ȋn administația
publică locală, stabilirea salariilor personalului se face ȋn conformitate cu prevederile art.
11 din Legea-cadru, având ca limită inferioară salariul minim pe țară, iar ca limită
maximă, nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar/vicepreşedinte consiliu
judeţean din unitatea administrativ-teritorială respectivă. Menționăm că O.U.G. nr.
130/2021 a stabilit plafomarea acestor indemnizații ale demnitarilor la nivelul aferent lunii
decebrie 2021. Este posibil să existe intenții ale primarilor de a bloca/plafona şi veniturile
salariaților la nivelul anului 2021, dar apreciem că nu se impune şi nu se justifică legal o
asemenea plafonare. Niciun text legal, niciun act normativ nu prevede plafonarea veniturilor
personalului din administrația publică locală, ci doar respectarea limitei minime şi a celei
maxime, prevăzute de art. 11.
Salariul de baza minim brut pe ţară garantat în plată a fost majorat, începând
cu 1 ianuarie 2022, la 2550 lei. Art 1 din H.G. nr. 1071/2021 şi art 164 alin. (1) din Legea nr.
53/2013 reprezintă regula în materie. Acesta este pe de-o parte un minim sub care nu poate fi
încadrat şi salariat niciun angajat din România şi, pe de altă parte, este indicele, exponentul faţă
de care se calculează orice drept sau obligaţie legală, respectiv coeficienții de salarizare. Astfel,
ȋn administarția publică locală, pe de-o parte, acolo unde au fost/sunt prevăzuți coeficienți de
salarizare, ȋn vederea stabilirii salariilor de bază, coeficienții pot fi raportați la noul minim
brut pe ţară garantat în plată de 2550 lei. Pe de altă parte, acolo unde nu au fost/nu sunt
stabiliți coeficienți de salarizare prin hotărârile de consiliu local, ci doar salariile de bază,
menționăm că aceste salarii de bază pot fi şi ar trebui ajustate/majorate, indexate, ȋn mod
proporțional creşterii salariului minim pe economie garantat ȋn plată.

2
Adresă de corespondenţă: Cluj-Napoca, Str. Moţilor nr. 1-3, camera 15
Tel/Fax: 0264.598.333
Preşedinte: Valer Suciu – 0729.085.940; mail: presedinte@fnsa.eu
Secretar general: Bogdan Şchiop – 0729.085.942; mail: bogdan.schiop@fnsa.eu
www.fnsa.eu
FEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR
DIN ADMINISTRAŢIE
Afiliată la C.N.S. Cartel ALFA

_______________________________________________________________________________________________________________
Ȋn anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor,
compensaţiilor, primelor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte,
potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din
fonduri publice, se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2021,
în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăsoară activitatea în aceleaşi
condiţii”. Prevederea se aplică atât administrației publice centrale, cât şi admnistrației publice
locale. De pildă, cuantumul sporului pentru condiţii de muncă, în măsura în care s-a acordat
acest spor în luna decembrie 2021, se va menţine la acel nivel, independent de faptul că salariul
de bază a fost modificat prin raportatea coeficienţilor la nou minim pe ţară garantat în plată.
Apreciem însă că dacă sporul sau indemnizaţia se va acorda doar ȋncepând cu anul 2022 (de
pildă se modifică actul normativ sau se constată prin buletine de determinare abia în luna martie
2022 caracterul condiţiilor de muncă) practic nu se păstrează “aceeleaşi condiţii” din decembrie
2021, astfel sporul va fi raportat la cunatumul salariului de bază din luna acordării.
Conform art II alin (1) din OUG nr. 130/2021, în anul 2022, compensarea orelor de
muncă suplimentare se face numai cu timp liber corespunzător (fără posibilitatea acordării
sporului salarial, cu unele excepţii penrtu personalul militar, polițişti, penitenciare).

2. Acordarea voucherelor de vacanță şi a indemnizației de hrană:

Prin O.U.G. nr. 131/2021 s-a stabilit că, “Instituțiile publice, astfel cum sunt definite
la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și
completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele
publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și
de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă
instituțiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019—31 decembrie 2026, vouchere
de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat.” Ȋn consecință, voucherele de vacanță
ȋn anul 2022 se acordă, ȋn mod obligatoriu, ȋntregului personal bugetar, atât din adminsitrația
publică centrală, cât şi locală, ȋn cunatum de 1450 lei pe an pentru un salariat. Spre deosebire de
reglementările anterioare care prevedeau că instituțiile publice “pot acorda”, noua reglementare
este ȋn sensul obligativității, şi anume “acordă, anual”. Voucherele de vacanță acordate ȋn
administrația publică locală nu intră sub incidența limitei prevăzute de art. 11 din Legea-

3
Adresă de corespondenţă: Cluj-Napoca, Str. Moţilor nr. 1-3, camera 15
Tel/Fax: 0264.598.333
Preşedinte: Valer Suciu – 0729.085.940; mail: presedinte@fnsa.eu
Secretar general: Bogdan Şchiop – 0729.085.942; mail: bogdan.schiop@fnsa.eu
www.fnsa.eu
FEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR
DIN ADMINISTRAŢIE
Afiliată la C.N.S. Cartel ALFA

_______________________________________________________________________________________________________________
cadru nr. 153/2017 (şi anume a limitei maxime aferente indemnizației lunare a
viceprimarului/vicepreşedintelui consiliului judeţean – ataşat prezentei se regăseşte
respunsul Ministerului Muncii la solicitarea FNSA, în acelaşi sens), nefiind drepturi
salariale stabilite prin legea-cadru, ci prin legislație adiacentă, aplicabilă fără discriminare ȋntreg
personalului bugetar. Sumele necesare acordării voucherelor de vacanță ȋntreg personalului se
vor aproba in bugetele locale pentru anul 2022, ȋn limita a 1450 lei pe an pentru un salariat.

Conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit
din fonduri publice, “ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizații de hrană la
nivelul anual a două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată. Indemnizațiile de
hrană prevăzute la alin. (1) se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară”.
Conform art. I alin. (6) din OUG nr. 130/2021, ȋn anul 2022 se menține valorea
indemnizației de hrană la nivelul din 2021, şi anume la 346 lei brut/lună, deşi conform
Legii-cadru nr. 152/2017 ea ar fi trebuit adaptată la noul minim de 2550 lei. “Prin derogare de
la prevederile art. 18 alin. (1) din Legea cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările
ulterioare, în anul 2022, valoarea lunară a indemnizației de hrană se menține la nivelul din
anul 2021.”

Reiterăm că la art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 130/2021 se prevede plafonarea
indemnizației lunare pentru funcțiile de demnitate publică – primar/viceprimar, preşedinte
consiliu județean/vicepreşedinte consiliu județean, la nivelul aferent lunii decembrie 2021.
Aceasta va reprezenta limita maximă a veniurilor salariale lunare pentru fiecare salariat din
instituţia locală, astfel încât, salariul de bază, gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime,
sporul pentru condiţii de muncă (dacă este cazul), indemnizaţia de hrană, şi orice alte elemente
salariale, nu vor putea depăşi, cumulat, indemnizaţia lunară legală şi exclusivă a
viceprimarului/vicepreşedintelui. De asemenea, sporurile/indemnizațiile lumare cumulate, nu
pot depăşi 30% din suma salariilor de bază, limită impusă de art 25 din Legea nr. 153/2017.
Precizăm, din nou, că voucherele de vacanță NU intră sub aceasta limită, ele având un caracter
extraordinar, general valabil, stabilit prin lege specială, ȋn prezent OUG 131/2021 (nu prin
Legea-cadru nr. 153/2017, ca de pildă indemnizațiile de vacantă – a căror acordare a fost anual
suspendată, ȋnca din 2017). O altă precizare de ordin practic ce se impune este aceea că, ȋn
conformitate cu dispozițiile legale, de indemnizaţia de hrană şi de vouchere de vacanţa
4
Adresă de corespondenţă: Cluj-Napoca, Str. Moţilor nr. 1-3, camera 15
Tel/Fax: 0264.598.333
Preşedinte: Valer Suciu – 0729.085.940; mail: presedinte@fnsa.eu
Secretar general: Bogdan Şchiop – 0729.085.942; mail: bogdan.schiop@fnsa.eu
www.fnsa.eu
FEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR
DIN ADMINISTRAŢIE
Afiliată la C.N.S. Cartel ALFA

_______________________________________________________________________________________________________________
beneficiază întreg personalul din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice, fără distincţie.
Astfel, de aceste drepturi vor beneficia şi asistenţii personali, desigur în condiţiile Legii nr.
448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Ordonatorii de credite răspund în condiţiile legii de stabilirea şi acordarea integral a


drepturilor de natură salarială legale ale personalului.

FNSA solicită sindicatelor membre să participle activ la procesul de stabilire a


drepturilor salariale, iar orice inadvertențe să fie semnalate şi contestate legal, dacă e
cazul. De asemenea, pentru personalul din administraţia publică locală, cu ocazia
consultărilor obligatorii ale organizaţiilor sindicale, cerem acestora să se asigure de
respectarea principiilor legii salarizării şi să ia toate măsurile ce se impun pentru
respectarea acestora.
FNSA solicită şi sprijină toate sindicatele afiliate să ia măsurile ce se impun şi să
se asigure că în fundamentarea bugetelor locale pentru anul 2022 vor fi avute în vedere
sumele necesare, pentru a putea beneficia de drepturile legale toţi salariații, atât a sumelor
necesare stabilirii salariilor de bază şi sporurilor legale, cât şi a sumelor aferente
indemnizațiilor de hrană şi voucherelor de vacanță.
Cu respect,

Întocmit: consilier juridic FNSA

Simina Feneşan-Cadiş

5
Adresă de corespondenţă: Cluj-Napoca, Str. Moţilor nr. 1-3, camera 15
Tel/Fax: 0264.598.333
Preşedinte: Valer Suciu – 0729.085.940; mail: presedinte@fnsa.eu
Secretar general: Bogdan Şchiop – 0729.085.942; mail: bogdan.schiop@fnsa.eu
www.fnsa.eu

S-ar putea să vă placă și