SUBIECTUL XIV.

Proiectarea, implementarea şi evaluarea documentelor curriculare (plan, programă, manual, auxiliare).

În sens restrâns, curriculumul cuprinde ansamblul acelor documente şcolare de tip reglator în cadrul cărora se consemnează datele esenţiale
privind procesele educative şi experienţele de învăţare pe care şcoala le oferă elevului. Acest ansamblu de documente poartă, de regulă, denumirea de
curriculum formal sau oficial. Curriculumul formal reprezintă rezultatul activităţii unei echipe interdisciplinare, presupunând decizia din partea
factorilor educaţionali, asigurând coerenţa şi unitatea procesului intructiv-educativ. Conţinutul procesului educativ se organizează şi planifică prin
documente şcolare ce au rolul de a-i imprima un caracter obiectiv, coerent şi unitar. Există mai multe tipuri de produse, după importanţa lor:

 obiectivări primare (planul de învăţământ şi programele şcolare);

 obiectivări secundare (manuale şi metodicile speciale);
 obiectivări terţiare (orare, planificări calendaristice, proiecte pedagogice).

Planul de învăţământ este un document oficial în care se structurează conţinutul învăţământului pe niveluri şi profiluri de şcoli. în planul
de învăţământ se stabileşte numărul de ore (maxim şi minim) pe diferite discipline sau arii curriculare. Acest document are caracter reglator-strategic
şi reflectă filosofia şi politica educaţională a sistemului de învăţământ naţional. Totodată, el exprimă concepţia pedagogică şi în special teoria
curriculară care fundamentează ştiinţific procesul instructiv-educativ la nivel naţional. Prin efectele sale imediate pe linia managementului sistemului
de învăţământ, planul-cadru influenţează strategia de alocare a resurselor umane şi materiale în domeniul învăţământului, sistemul de evaluare şi de
examinare, sistemul de formare iniţială şi continuă a personalului didactic. Importanţa planului de învăţământ este demonstrată prin efectele sale
asupra tuturor celorlalte componenete ale sistemului şi procesului de învăţământ.

Proiectarea unui plan-cadru de învăţământ este un proces deosebit de complex şi de laborios, implicând lucru în echipă la diverse niveluri
de instanţă decizională. În cadrul acestui proces se pot distinge trei etape:
 etapa de expertiză ştiinţifică ce antrenează specialişti în teoria şi dezvoltarea curriculum-ului;
 etapa de expertiză practică ce antrenează educatori practicieni;
 etapa de expertiză decizională ce transferă responsabilitatea factorilor de decizie.

În cadrul actualei Reforme a învăţământului din România, Comisia de elaborare a Planului de învăţământ a finalizat in 1998 un proiect
reformator, care are la bază finalităţile învăţământului preuniversitar şi două categorii de principii:

1.Principii de politică educaţională:

 Principiul descentralizării şi al flexibilizării;
 Principiul descongestionării programului de studiu al elevilor;
 Principiul eficienţei;
 Principiul compatibilizării sistemului românesc de învăţământ cu standardele europene
2.Principii de generare a noului plan de învăţământ:
 Principiul selecţiei şi al ierarhizării culturale;
 Principiul funcţionalităţii;
 Principiul coerenţei;
 Principiul egalităţii şanselor; ,
 Principiul flexibilităţii şi al parcursului individual;
 Principiul racordării la social.
Noul plan-cadru de învăţământ propune gruparea obiectelor de studiu pe şapte arii curriculare, pentru tot învăţământul preuniversitar
(clasele I-XII).

Planul cadru de învăţământ reprezintă un plan generativ, cu caracter de baza de pornire. Prin planul cadru se fixează un trunchi comun de
discipline obligatorii, care are o proporţie de 75-80% din totalul disciplinelor, în virtutea principiului autonomiei instituţiile şcolare având
posibilitatea de a decide asupra restului de discipline din programul educativ.

Aria curriculară - reprezintă un grupaj de discipline şcolare care au în comun anumite obiective şi metodologii şi care oferă o viziune
mulţii inter-disciplinară asupra obiectelor de studiu. Curriculumul Naţional din România este structurat pe 7 arii curriculare: limbă si comunicare,
matematică şi ştiinţe ale naturii, om şi societate, arte, educaţie fizică şi sport, tehnologii, consiliere şi orientare. Aria curriculară trebuie să rămână
aceeaşi pe toată durata învăţământului obligatoriu.
Ciclurile curriculare - reprezintă periodizări ale şcolarităţii care au în comun obiective specifice. Ele grupează mai mulţi ani de studiu care
aparţin uneori de niveluri şcolare diferite şi care se suprapun peste structura formală a sistemului de învăţământ cu scopul de a focaliza obiectivele
majore ale fiecărei etape de pregătire şi de a regla procesul de învăţământ. Obiectivele se referă la ce anume ar trebui să ştie sau să facă elevul la
sfârşitul unui ciclu, iar efectele pregătirii prin cicluri curriculare sunt: asigurarea continuităţii disciplinelor, crearea premizelor extinderii
învăţământului obligatoriu de la 6 la 16 ani, construirea unei structuri a învăţământului mai bine corelată cu vârstele psihologice.
Programa şcolară reprezintă acel document care configurează conţinutul procesului instructiv - educativ la o disciplină de învăţământ.
Programa şcolară este instrumentul de la care se porneşte în proiectarea didactică, având o valoare operaţională şi instrumentală deosebită. în unele
circumstanţe, programa poate suplini locul unui manual, dat fiind că ea cuprinde următoarele informaţii: importanţa disciplinei în planul de
învăţământ, valoarea ei instructiv-educativă; obiectivele de atins la disciplina respectivă, pe obiective cadru şi de referinţă; natura şi volumul
cunoştinţelor concretizate în enumerarea temelor şi subtemelor; timpul afectat pentru fiecare capitol, subcapitol, lecţie; indicaţii metodologice privind
predarea şi evaluarea; referinţe bibliografice; standarde de performanţă. Structura unei programe şcolare - cuprinde:
 * pentru clasele V-IX: o notă de prezentare, obiective-cadru, obiective de referinţă, exemple de activităţi de învăţare şi conţinuturi;
* pentru clasele X-XII: o notă de prezentare, competenţe generale, competenţe specifice şi conţinuturi, valori şi atitudini, sugestii
metodologice.
Planificarea calendaristică
Este un document administrativ alcătuit de profesor care asociază într-un mod personalizat elemente ale programei obiective (competenţe)
şi conţinuturi cu alocarea de timp considerată optimă de către acesta. În elaborarea planificării se parcurg următoarele etape:
 realizarea asociaţiei dintre obiective (competenţe) şi conţinuturi;
 împărţirea materiei în unităţi de învăţare;
 stabilirea succesiunii de parcurgere a unităţii;
 alocarea timpului considerat necesar pentru fiecare unitate de învăţare.
Manualul şcolar reprezintă instrumentul de lucru cel mai important, atât pentru elevi cât si pentru profesori, deoarece el îndeplineşte trei
funcţii fundamentale: de informare, de selecţie a informaţiilor, simplificări şi organizări a cunoştinţelor conform cu programa şcolară; de structurare
logică a învăţării şi de ghidare a învăţării în funcţie de metodele de predare- învăţare privilegiate şi de principiile didacticii. Un manual bun propune
un mod de structurare a informaţiei pe criteriul progresiei şi sistematicităţii cognitive (în părţi, capitole, subcapitole, lecţii), prin respectarea
programei şcolare care vizează egalitatea şanselor. Fiecare unitate curriculară de bază (lecţia) va include secvenţe distincte de informaţii: explicaţii,
comentarii, corelaţii intra şi inter-disciplinare, exerciţii, rezumate, întrebări, teste etc. Manualele alternative sunt considerate o necesitate atât pentru
formatori cât şi pentru elevi, întrucât nici unii nici alţii nu sunt identici, profesorii având posibilitatea de a alege manualul care răspunde cel mai bine
cerinţelor diferite ale elevilor. Programele şcolare definesc în termeni generali informaţiile necesare fiecărei unităţi de conţinut. Rămâne la latitudinea
autorului de manual şi a profesorului să organizeze informaţia în funcţie de obiectivele şi conţinuturile prevăzute în programă şi de
propriile opţiuni privind, abordarea metodologică şi interesele, nevoile, ritmurile diferite ale elevilor.

Manualul şcolar are următoarele funcţii pedagogice:

Funcţia de informare, realizată prin mijloace didactice şi grafice specifice;

Funcţia de formare a cunoştinţelor şi capacităţilor vizate de obiectivele instructiv educative;
Funcţia de antrenare a capacităţilor cognitive, afective, psiho-motrice, sau a disponibilităţilor aptitudinale;
Funcţia de autoinstruire evidenţiază mecanismele de conexiune inversă internă existente la nivelul acţiunilor didactice promovate prin
intermediul programei, respectiv tehnicile de autoevaluare.
Alte suporturi curriculare

Curriculum suport, constând în materiale didactice sau de documentare destinate elevilor şi profesorilor, devine deosebit de necesar în
strategia actualei reforme curriculare. Libertatea de opţiune oferită profesorilor necesită abilitare curriculară prin care să se formeze şi să se dezvolte
competenţe didactice diferite faţă de cele reclamate de rolul de profesor dirijat de autoritatea centrală. O parte integrantă a strategiei de abilitare
curriculară o constituie elaborarea şi difuzarea de ghiduri metodologice, pachete de formare şi de autoformare, liste de teme pentru diverse arii
curriculare etc. In contextul accelerării mutaţiilor din mediul tehnic şi informaţional, dar şi din politica educaţională, în ultimele ghiduri metodologice
de aplicare a noului cumculum din ţara noastră, se vorbeşte tot mai mult de noile tehnologii ale formării. Acestea cuprind: pe de o parte, suporturi
pedagogice (scrise, audio şi vizuale) altele decât manualul şi culegerea sau caietul didactic tradiţionale şi aici intră tabla magnetică, casetele audio,
diapozitivele; pe de altă parte, mijloacele multimedia care se referă la limbajele de programare (cu aplicaţie în matematică, geometrie, informatică,
limbi străine, de la nivel iniţiere, la nivel avansaţi), jocurile educative, CD-Rom-ul, CD-interactiv, intemetul, bazele de date, e-leaming, învăţământul
la distantă asistat de calculator.