Despre profesorul creativ...

Creativitatea, spunea cineva, este o floare atât de delicată, încât elogiul o face să înflorească, în timp
ce descurajarea o înăbuşă adesea chiar înainte ca ea să se poată transforma în floare. (A. Osborn)
În toate cercetările care s-au efectuat în ultima perioadă, vis-a-vis de creativitatea elevilor, s-a ajuns
la concluzia că aceasta este determinată de însăşi creativitatea cadrului didactic. Aşadar, în funcţie de
pregătirea profesorului, educaţia poate deveni un proces plăcut, creator, dacă metodele folosite de
profesor sunt alese corect, se potrivesc cu conţinutul ce urmează a fi predat, dar şi dacă atitudinea
dascălului de a relaţiona afectiv cu elevii, este prezentă. Metodele, de asemenea, dacă nu sunt utilizate
corect, mă refer la cele activ-participative, care implică elevul în activitate şi-i oferă şansa de a fi
creativ, pot să alunece cu uşurinţă în rutină şi convenţionalism. Profesorul trebuie să fie deschis la nou,
la folosirea cât mai frecventă, în procesul de predare-învăţare-evaluare, a acelor metode care trezeşte
în elev dorinţa de a participa la activitate, fără teama de a fi ironizat în cazul în care greşeşte. Citeam
undeva că, decât să nu ai nici o idee, mai bine să ai una, chiar dacă se dovedeşte greşită.
Învăţarea creatoare pune accentul pe învăţarea de metode şi tehnici de muncă intelectuală, de
identificare şi utilizare a informaţiilor, pe învăţarea de metode şi tehnici de creativitate. Însuşirea
metodelor eficiente de învăţare, îl va ajuta pe elev să înveţe în mod inteligent, să-şi organizeze şi să-şi
planifice eficient învăţarea, ceea ce îi va permite să asimileze un mare volum de cunoştinţe într-un timp
redus şi cu efort minim. Iar acest lucru este posibil cu ajutorul unui profesor creativ, pasionat de munca
sa, care va şti să trezească în elevii săi emoţia învăţăturii, dorinţa de a şti cât mai mult, căci, cu cât
copilul are mai multe cunoştinţe, cu atât mai mult îi este dezvoltată imaginaţia, care este fundamentul
unei gândiri creatoare.

Aşadar, factorul esenţial pentru stimularea spiritului creator este relaţia profesor – elev, atitudinea
acestuia în clasă ori în afara ei. (...) Totul depinde de profesor, şi profesorul poate face pentru
creativitatea elevilor mult, le poate stimula gândirea creatoare. Fiecare copil este creativ, diferă doar
momentul declanşator, acel moment care trezeşte în copil dorinţa de a fi original, de a găsi şi alte soluţii
la rezolvarea problemelor.
Despre conduita creativă a profesorului, chiar şi autoarea Ana Stoica, menţionează (Creativitatea
elevilor, EDP Bucureşti, 1983, la p.p. 44 -45), cum ar trebui să fie:
,,Profesorul creativ oferă o atmosferă neautoritară, îi încurajează pe elevi să înveţe
suplimentar, încurajează procesele gândirii creative. Aceasta înseamnă că el îndeamnă pe copii să
caute noi conexiuni între date, să asocieze, să-şi imagineze, să găsească soluţii la probleme, să facă
presupuneri nebănuite, să emită idei, să perfecţioneze ideile altora şi să orienteze aceste idei în direcţii
noi. (...) Profesorul creativ ştie cum să folosească întrebările. Fiecare act creativ începe cu întrebări,
dar, acestea trebuie să fie deschise, să aibă sens, să nu aibă răspunsuri predeterminate. Întrebarea
operaţională provoacă conduita creatoare, pentru că ea duce la explorare, dezvoltă curiozitatea şi
stimulează tendinţele implicate în acestea. O condiţie principală este instaurarea unui climat favorabil
unei conlucrări fructuoase între profesori – elevi, climat caracterizat printr-o tonalitate afectiv- pozitivă,
de exigenţă şi înţelegere, de responsabilitate. Un climat de stimulare a elevului de a aduce o contribuţie
proprie, de a fi original, inventiv, creator.”
Profesorul creativ oferă posibilitatea elevilor de a-şi spune părerea într-o atmosferă neautoritară,
promovând o atitudine deschisă, prietenoasă, elastică, pozitivă şi receptivă, apreciind ideile bune ale
elevilor şi neridiculizând nereuşitele. El îngăduie elevului să-şi manifeste curiozitatea, indecizia,
interesul pentru schimbul de informaţii. Climatul spornic de lucru este facilitat de faptul că profesorul
tratează de fiecare dată întrebările elevilor cu interes, respectând opiniile celorlalţi, întăreşte constant
convingerea elevilor că pot emite idei valoroase, antrenându-i în procesul de evaluare, comunicându-le
criteriile de evaluare şi oferindu-le timpul necesar exersării propriilor capacităţi. Pentru a stimula
activismul şi creativitatea elevului, profesorul însuşi trebuie să fie un tip creativ şi activ, să manifeste un
comportament şi o atitudine pozitivă în acest sens.
Un învăţător care nu începe niciodată la fel programul zilei, care aduce în fiecare zi o noutate, un
element surpriză, va imprima, fără voia sa, aceleaşi înclinaţii elevilor.
Cadrul didactic cu adevarat valoros este acela care inspiră elevul; îl pune pe gânduri; îl determină să
emită judecăţi de valoare prin propriul său efort, să realizeze creaţii de un nivel la care nu credea că
poate ajunge vreodată. Atitudinea creatoare a învăţătorului este garanţia constantă a sporirii creativităţii
elevilor.
Profesorul trebuie să fie creativ în proiectare, în adaptarea unor metode clasice la cerinţele moderne,
în crearea orarului, în găsisirea şi aplicarea de forme şi tehnici de evaluare, proiectarea şi
desăşurarea activităţilor extracuriculare, în construirea relaţiei învăţător-elev, în
activităţile cu parinţii etc.
Formulări care nu trebuie să lipsească din vocabularul învăţătorului cu o atitudine creativă faţă
de elevi:
- Cum se mai poate?
- Ce se întâmplă dacă faci aşa?
- Încearcă să mai adaugi!
- Dacă ai începe din capătul celălalt?
- Cum poate fi corectată o greşeală de scriere fără să ştergi?
- Cum poate deveni ,,operă de artă" o pată survenită accidental?
Profesorul creativ se va preocupa să ofere elevilor teme, probleme şi exerciţii care favorizează
dezvoltarea gândirii divergente - factor de bază al potenţialului creativ.
În ceea ce priveşte conducerea elevilor în procesul rezolvării problemelor, se recomandă
întreţinerea unei atmosfere permisive, a unor relaţii care să nu exagereze nici prin autoritarism şi nici
prin laisser-faire.
O condiţie importantă pentru dezvoltarea creativităţii la elevi se referă la instaurarea unui climat
socio-afectiv favorabil cooperării, dar şi stimulării tendinţelor creative ale fiecărui elev în parte.
Aprecierea pozitivă, încurajarea prezintă o foarte mare importanţă pentru stimularea creativităţii
Despre atitudinea pozitivă faţă de creativitatea elevilor, trebuie amintit că se consideră factor
esenţial pentru stimularea spiritului creativ, relaţia profesor-elev, atitudinea profesorului în clasă şi
în afara ei. Torance E.P. a demonstrat experimental că superioritatea înregistrată de elevii care au avut
profesori cu atitudine pozitivă faţă de creativitatea lor, este uimitoare. Ea se explică prin tendinţa elevilor
de a împrumuta de la profesori opinii şi sisteme de valori şi prin faptul că profesorul are un rol esenţial
în dezvoltarea creativităţii elevilor.
Este ştiut faptul că, de regulă, conduita elevilor creativi se desfăşoară spontan, necontrolat şi
aleatoriu, cu manifestările inedite şi răspunsuri originale lăsând impresia unui nonconformism.
Răspunsurile şi reacţiile sunt altele decât cele anticipate şi pretinse de profesor.
Învăţarea creatoare şi cultivarea creativităţii la elevi este nu numai necesară, ci şi pe deplin
posibilă. Fiinţa umană are în dotarea ei naturală predispoziţia creativităţii, care, prin educaţie, poate
deveni capacitate efectivă de creaţie.
 Creativitatea profesorului – avantajul elevilor
10 aprilie 2018 • Mihaela Coman • Liceul Tehnologic Petru Rareş, Bârlad (Vaslui) • România

În contextul învățământului de astăzi, rolul și importanța cadrului didactic capătă o altă

dimensiune datorită instruirii interactive, cât și a celei creative.
Astfel, atmosfera pe care o crează profesorul în clasă reprezintă un factor cu influenţă majoră
asupra comportamentului de învăţare al elevului. Crearea climatului favorabil, a unei colaborări
eficiente între profesori şi elevi, o atmosferă caldă, afectivă, pozitivă, de exigenţă, dar şi de
înţelegere, de responsabilitate este o condiţie esentială ce trebuie indeplinită la lecţie.

A avea creativitate pedagogică înseamnă a deține una dintre aptitudinile esențiale ale
personalităţii didactice .
Pedagogul are rolul de a stimula efortul copilului, tendinţa acestuia de fi original, inventiv, creativ.
Atitudinea profesorului are un rol major în crearea unei atmosfere prielnice stimulării şi
dezvoltării învăţării interactiv-creative.

Profesorul creativ dă libertate elevilor să-şi spună părerea promovând o atitudine deschisă,
respectă opiniile celorlalţi, le întăteşte convingerea că pot emite judecăți valoroase, îi antrenează
în procesul de evaluare, le comunică criteriile de evaluare şi le oferă timp suficient exersării.
Pentru a stimula creativitatea elevului, profesorul însuşi trebuie să fie creativ , să manifeste un
comportament şi o atitudine pozitivă în acest sens.

Profesorul creativ utilizează în procesul de predare – învăţare- evaluare învățarea prin colaborare
în mod eficient.
Cultivarea gândirii creatoare este o sarcină importantă a şcolilor de astăzi. Stimularea creativităţii
elevilor se realizează printr-o pregătire susținută teoretică şi practică; prin dezvoltarea
competențelor de muncă și experimentare independentă; prin dezvoltarea spiritului critic. Foarte
importantă este relaţia și atitudinea profesorului în relația sa cu elevii. Atitudinea
autoritară creează blocaje afective. E necesar un climat destins, democratic, prietenos care
contribuie la o deschidere spre imaginație, spre creativitate.

Profesorului îi revine datoria să depisteze elevii ce dispun de un potenţial creativ peste medie şi
să le cultive dezvoltarea acestor capacităţi. Cultivarea imaginaţiei, a creativităţii se face și in
cadrul activităților din afara clasei si a celor extrașcolare.

Profilul competențelor cadrului didactic creativ este următorul:

• pedagog care “construieşte dispozitive de învăţare procedurală”;

• proiectant, tutore, manager, moderator, organizator şi gestionar al conţinuturilor ştiinţifice;
• mediator, facilitator al învăţării;
• consilierul elevilor;
• coordonator al muncii elevului;
• co-evaluator alături de elev al procesului şi produsului.

Profilul competenţelor profesorului creativ capătă valenţe noi, depăşind tradiţionalul, nemaifiind
doar un furnizor de informații. Cadrul didactic devine un coparticipant în actul invățării, alături de
elevi . Procesul de învăţământ (predare-învăţare-evaluare) capată, astfel, valenţe formative şi
formatoare și încurajează progresul individual şi colectiv. Profesorul este cel care poate încuraja
sau dimpotrivă, descuraja manifestarile creative ale elevilor.

Iată câteva moduri prin care cadrul didactic stimulează creativitatea elevilor:
a) încurajează gândirea divergentă;
Exemple:”Puteți întelege în alt mod această întrebare?”sau recompense pentru încercări de a
găsi soluții noi, chiar dacă rezultatul final nu e unul excelent.

b) tolerarează opiniile nonconformiste;

Exemple: se cere elevilor să-și argumenteze părerile divergente;

c) încurajează elevii să aibă încredere în propriile judecăți;

Profesorul trebuie să faciliteze activitățile în care elevii formulează întrebări pentru care au și
răspunsuri.

d) accentuează faptul că orice om este capabil să fie creativ într-o anumită măsură.
Se evită exemple de mari artiști sau inventatori .Trebuie recunoscute și apreciate eforturile
creative ale elevilor.

Experiența la catedră dovedește cum se poate înlesni creativitatea. Iată câteva exemple:

• încurajând elevii să gândească, dar fară să fie amenințați că vor fi evaluați. Evaluarea îi
blochează uneori pe elevi în actul creativ. Trebuie acceptate erorile ca elemente
ale procesului creativ;
• prin încurajarea curiozității, a explorării, a experimentării, a punerii de întrebări, a testării
și incurajării talentelor creative ;
• recompensând ideile noi ,originale;
• prin neimpunerea unei soluții în rezolvarea de probleme;
• oferind idei controversate care să-i antreneze să gândească și să-și pună singuri
probleme;
• încurajând elevii să-și noteze ideile proprii în caiete de notițe sau jurnale.

Profesorii care renunță la a oferi doar cunoștințe devin astfel mediatori între copil și realitate, ei
nemaifiind doar o sursă de informație. Acești profesori:

• formulează întrebări de genul: ,,Care e părerea ta?”, „Tu cum vezi lucrurile?”.
adresează întrebări divergente de genul: ” Ce crezi că s-ar întâmpla în situația…? .”,
„Cum argumentezi aceasta?”.
manifestă interes pentru răspunsurile paradoxale.

Rezultatul unor astfel de strategii este că elevii vor tinde spre a-și pune probleme, vor dori să
descopere noi probleme și să problematizeze unele situații.

Învățarea prin descoperire dirijată este o învățare de tip euristic prin care profesorul nu face
altceva decât să stimuleze creativitatea elevilor. Elevii trebuie dirijați să gândească independent,
să tolereze ideile noi, să critice constructiv. Acest mod de învățare conduce spre formarea stilului
creativ de rezolvare al problemelor, dar contribuie și la dezvoltarea personalității elevilor. Elevul
abordează problemele în mod deschis, fără teamă . Este stimulat astfel să rezolve cu plăcere
sarcinile.

Evaluarea trebuie să evidențieze aspectele pozitive și progresele fiecărui elev în parte. Uneori,
evaluarea poate fi amânată pentru a-i elibera pe elevi de teama evaluării. Scopul îl reprezintă
deschiderea pentru exprimarea liberă a fiecarui elev, dezvoltarea aptitudinilor creatoare, fără
temerea că ar putea greși și a fi, eventual, sancționat, amplificarea încrederii în propriile forțe și
dezvoltarea curajului.

Analizând toate acestea, putem considera creativitatea ca fiind o capacitate complexă, care face
posibilă crearea de produse reale sau pur mintale, constituind un progres în planul social.
Componenta principală a creativitații o constituie imaginația, dar creația de valoare reală mai
presupune și o motivație , dorința de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Și cum noutatea, azi, nu
se obține cu ușurință, o altă componentă este voința, perseverența în a face numeroase încercări
și verificări.

Bibliografie:
1. Cerghit, I. (2006), Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi
2. Claparede, Ed. (1975), Psihologia copilului şi pedagogia experimentală, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.