Baltagul – Caracterizarea Vitoriei Lipan

Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu, apărut în anul 1930, aduce o formulă romanescă inedită în
peisajul epicii interbelice, polimorfismul structurii, adică amestecul de roman realist cu intriga polițienească.
Ca specie, este roman cu dimensiuni ample, care dezvoltă o acțiune complexă, desfășurată pe mai multe
planuri, bine precizate în timp și spațiu, antrenând un număr mare de personaje puternic individualizate.
Criticii literari au remarcat profunzimea romanului și diversitatea ,,codurilor de lectură”, acesta fiind
interpretat ca roman realist, mitic, al transhumanței, monografic, al familiei, al inițierii și polițist. Realismul
se reflectă în tehnica narativă, respectarea convenției naratorului omniscient, prezentarea veridică a faptelor,
aspectul monografic și precizia coordonatelor spațio-temporale.Ca roman tradițional evidențiază identitatea
noastră națională prin atenția acordată miturilor, datinilor și folclorului, iar caracterul de bildungroman este
conferit de drumul inițiatic al lui Gheorghiță, care se maturizează, preluând la final romanului rolul tatălui,
într-un proces de continuitate.
Romanul Baltagul ilustrează realismul mitic, deoarece în realitatea lumii evocate se împletesc mituri
fundamentale: cel din balada Miorița, prin care se preia motto-ul,, Stăpâne,,stăpâne/Mai cheamă ș-un câne,,,
motivul complotului și motivul transhumanței și mitul lui Osiris, fost rege al Egiptului, care a fost ucis de
fratele său Seth pentru a-i urma la tron. Soția lui Osiris, marea preoteasă Isis, dă naștere unui fiu, Horus, care
după ce crește pleacă în căutarea ucigașului tatălui său, însoțit de mama sa și de un câine. Astfel, o geografie
mitică se ascunde sub una reală, fiindcă drumul parcurs de Vitoria Lipan este o călătorie într-un spațiu bine
determinat, dublată de o coborâre în Infern, pentru a îndeplini ritualul trecerii ființei umane de la viață la
moarte.
Viziunea despre lume pune în evidență raportul dintre ordinea cosmică și cea umană, deoarece omul
arhaic se confruntă cu lumea modernă, încercând să respecte acea lege universală, numită de
autor ,,rânduială”.
Tema are un mare grad de generalitate: relația dintre ordinea reală și cea ,,transcendentă” a lumii,
monografia satului moldovenesc de la munte, precum și transhumanța care ordonează și dictează ritmul
existențial al oierilor de pe valea Tarcăului, având în prim-plan căutarea și pedepsirea celor ce l-au ucis pe
Nechifor Lipan. Celelalte teme abordate sunt: iubirea, moartea, familia și inițierea.
Titlul romanului este unul simbolic. Baltagul, toporul cu două tăișuri utilizat ca instrument de muncă,
cu caracter ambivalent: armă a crimei și instrumentul actului justițiar. In roman el are mai multe conotații,
forma de singular a substantivului sintetizează funcțiile acestui obiect care devine astfel simbol al vieții, dar
și al morții, al apărării, dar și al dreptății.
Incipitul deschide romanul prin referire la crearea lumii și restul oamenilor, explicând astfel soarta
muntenilor. Finalul prezintă ieșirea personajului feminin din acțiunea justițiară, ritualurile integrării cosmice
a lui Nechifor și reluarea ritmurilor firești ale existenței.
Romanul este alcătuit din 16 capitole, deschise de un prolog în care sunt conturate viziunea despre
lume și perspectiva narativă. Romanul este structurat pe două coordonate fundamentale: aspectul
realist( reconstituirea monografică a lumii pastorale și căutarea adevărului) și aspectul mitic( sensul ritualic
al gesturilor personajului principal). Criticul Nicolae Manolescu susține că miturile sunt răspândite în roman
așa cum sunt risipite și oasele lui Nechifor în prăpastie. Căutarea constituie axul romanului și se asociază cu
motivul labirintului. Parcurgerea drumului are diferite semnificații: reconstituirea evenimentelor care au dus
la moartea soțului ei pentru Vitoria, iar pentru Gheorghiță are rol de inițiere.
În primele șase capitole se prezintă gospodăria familiei Lipan, sosirea lui Mitrea Argatul și pregătirile
pentru iarnă. Pe alt plan însă este observată Vitoria care, îngrijorată de întârzierea soțului plecat după oi la
Dorna, face drumuri între preotul satului, ca să-i scrie carte fiului ei Gheorghiță și baba Maranda, vrăjitoarea
satului, ca să-i explice întârzierea lui Nechifor. Intriga este reprezentată de hotărârea Vitoriei de a începe
căutările, împreună cu Gheorghiță, și pregătirile acesteia de ordin material și spiritual. În capitolele VII-XIII
se urmărește cronologic drumul celor doi, căci,deși Vitoria anunțase autoritățile, înțelege că datoria morală
de a-și găsi soțul îi revine ei. Ei reconstituie traseul lui Nechifor, făcând o serie de popasuri. Participă
conform tradiției la evenimentele care le ies în cale: botez și nuntă, dar succesiunea acestor mari momente
din viața omului dă de gândit Vitoriei care anticipează înmormântarea din final. Deși până atunci descoperă
urme ale trecerii lui Nechifor, la Suha semnele dispar și ea realizează că între Suha și Sabasa soțul ei a fost
ucis. Cu ajutorul câinelui Lupu, găsit într-o gospodărie din Sabasa, descoperă osemintele lui Nechifor într-o
râpă, în dreptul Crucii Talienilor, și anunță autoritățile. În capitolele XIV-XVI, prin inteligență și diplomație,
femeia reconstituie faptele întâmplate și reușește să-i demaște pe vinovați, îndeplinind un act de justiție.
Astfel, la praznic, Bogza și Cuțui, exasperați de iluziile Vitoriei, cedează nervos și sunt demascați. Câinele
Lupu sare la beregata lui Bogza, iar Gheorghiță folosește baltagul, finalizând etapa inițierii sale.
Vitoria Lipan este personajul principal al romanului, tipul de femeie voluntară, curajoasă și
inteligentă. Ea intră în relație cu toate personajele, acțiunea polarizându-se în jurul ei. În relație cu lumea
arhaică, ale cărei legi le respectă cu sfințenie, ea devine un personaj inconfundabil în galeria portretelor
feminine din literatura română, fiind considerată de George Călinescu ,, un Hamlet feminin,,.
Personajul complex este realizat prin tehnica basoreliefului și individualizat prin caracterizare directă
și indirectă. Portretul fizic este realizat prin caracterizare directă, de către narator, care folosește tehnica
detaliului semnificativ ce insistă asupra aspectului obrazului și ochilor. Vitoria preia rolul de personaj-
reflector, iar gândurile sale alternează din planul interior în cel exterior, oferind mai multe perspective din
care poate fi privită eroina. Ea apare în ipostaza de soție, mamă, detectiv și munteancă. Prin caracterizare
indirectă(care reiese din fapte, vorbe, atitudini, gesturi, relații cu alte personaje și nume) sunt dezvăluite
trăsăturile sale: iubirea, devotamentul, autoritatea, inteligența, intuiția, caracterul puternic.
O scenă semnificativă pentru caracterizarea personajului, care dovedește inteligența și caracterul
puternic al eroinei, este cea a praznicului, din ultimul capitol al romanului. Așezată între oamenii prezenți,
Vitoria începe atacul făcând aluzie la starea sufletească a lui Calistrat Bogza. Evocarea crimei, stârnește un
fior pentru cei adunați la praznic și ilustrează calitățile cu care îi sperie pe ucigași. În momentul de maximă
tensiune, ea râde, pare uimită sau rostește cu mirare sentința finală.
În ipostaza de soție, ea reflectă ideea conform căreia, la temelia familiei este așezată iubirea.
Semnificativ este momentul evocării în gând a legendei spusă de Nechifor la nunți, prin care se prezintă
viața și psihologia oamenilor de la munte, motiv de a face o retrospectivă a vieții de familie și de
conștientizare a faptului că își iubește bărbatul ca în prima tinerețe.
În ipostaza de mamă îi revine un rol esențial în educarea copiilor săi. Minodora este inițiată cu
severitate în datoriile zilnice și în respectarea regulilor. De aceea Vitoria o duce la mănăstire în perioada
când ea e plecată și se opune unei eventuale căsătorii cu fiul dăscăliței. Educația lui Gheorghiță se realizează
cu metode mai blânde, fiindcă și acesta este supus decizilor mamei. Când pornește la drum urmărește și sa-l
inițieze pe acesta, deoarece vede în el continuatorul lui Nechifor în păstorit.
Un element inedit al operei este ipostaza Vitoriei de detectiv. Ea știe cum să realizeze portretul-robot
al celui dispărut, folosind arta disimulării și a manipulării atunci când îi găsește și îi demască pe ucigași.
Ipostaza de munteancă poate fi considerată o sinteză a celorlate, deoarece Vitoria arată o voință de
neclintit și o înțelegere superioară a lumii.
În opinia mea,Vitoria este un personaj feminin, de o forță impresionantă, care reunește toate valorile
fundamentale. Ea nu se reprezintă doar pe sine și familia ei, ci întreaga lume a omului de la munte
In concluzie, Vitoria Lipan rămâne exponent al lumii pe care o reprezintă, prin respectul pentru
tradițiile pe care le promoveaza, dar și o individualitate puternică, înzestrată cu o intuiție și o inteligență
nativă care o vor transforma în tipul femeii justițiare.